„Avem un link și de la profi.ro!” mă aud eu exclamând. „Poftim” răspunde Patrik, un coleg de la SMARTERS, puțin nedumerit. „Da, îmi apare în Search Console! Nici eu nu știu despre ce este vorba, stai să văd” răspund eu, încă neînțelegând ce s-a întâmplat.
Tocmai m-am pus să analizez rezultatele unei mini-campanii de PR pe care am implementat-o cu câteva săptămâni în urmă. Practic, am creat o hartă a antreprenoriatului în România. Am adunat statistici despre starea antreprenoriatului din toate județele țării și am creat o hartă interactivă care te ajuta să le compari și să vezi cum se situează județul tău față de celelalte, împreună cu alte statistici interesante.
Deși, pentru noi, proiectul părea foarte interesant, nu am prea știut la ce să ne așteptăm de la ceilalți. Oare va stârni interesul oamenilor? Oare este destul de valoroasă informația adunată? Oare va fi preluat de presă?
Iar acum mă uitam la 4 pagini de rezultate Google, toate cu alte site-uri de știri sau bloguri care au preluat harta noastră, sau au scris despre ea. Unul din aceste site-uri fiind și cel al profi.ro care a emis un comunicat prin care atrăgeau atenția că datele folosite pentru hartă sunt din 2015 și între timp a devenit al doilea cel mai mare angajator din județul Timiș (lucru semnalat și de noi).
Toate bune și frumoase până aici. Feedback-ul în general a fost foarte bun, presa a construit pe datele adunate de noi și le-a interpretat din propriul punct de vedere, unii au lăudat conducerea județului din care făceau parte, alții o criticau arătând că județul lor este codaș la număr de companii.
Acum, poate vă imaginați că am investit câteva mii de euro în această campanie și am apelat la o agenție de PR pentru atâtea link-uri și mențiuni ale brandului.
Cât am cheltuit cu această campanie? Exact 100 RON, buget investit în promovarea pe Facebook a hărții. Mai mult, aproape toată munca, cu excepția implementării efective a hărții s-a făcut cu ajutorul internilor noștri de la acea vreme, Ana-Maria și Jelimir.
Am spus povestea de mai sus, nu pentru că ar fi una singulară, ci pentru că în compania noastră aceasta reprezintă regula. Stagiarii noștri de până acum, fără excepție, au ajuns să fie implicați în proiecte și să creeze materiale văzute de zeci sau sute de mii de oameni.
Horia, un alt debutant, care a devenit membru al echipei, chiar din primele zile de când ni s-a alăturat, a făcut un design care a fost și trimis clientului pe care încercam să-l câștigăm la momentul respectiv.
Patrik, un alt stagiar, a renunțat la un job bine plătit într-o multinațională și la oportunitatea unei slujbe sigure și foarte bine plătite la finalul studiilor pentru a ni se alătura în cadrul unui internship neplătit. Ba, mai mult, chiar petrecea zilnic 40 de minute pe drum până la birou și mai avea cheltuieli cu motorina și mesele de prânz.
Dar, chiar din primele zile de când ni s-a alăturat, a primit responsabilități după care nu l-ai fi deosebit de un membru full time al echipei. Desigur, se mișca mai încet la început, mai erau lucruri care se puteau îmbunătăți, dar era dispus să învețe. Câteva luni mai târziu, când s-a ivit ocazia, a acceptat să devină membru full-time al echipei.
Aceste 4 persoane au făcut, fără să fie plătite, proiecte de o calitate foarte înaltă și au dovedit un nivel de profesionalism care ar fi fost apreciat de orice superior. Dacă nu mă înșel, pagina Hărții Antreprenoriatului este în top 3 cele mai vizitate de la noi de pe site.
Acum, să ne uităm la cum descriu majoritatea „patronilor” și managerilor din România angajații români. Cuvinte precum „leneși”, „neproductivi”, „abia așteaptă să vină ora 5 să fugă acasă” sau „trebuie controlați constant” se regăsesc prea des în aceste descrieri. De aceea, trebuie tot mai mulți șefi care să verifice oamenii, apoi alți șefi care să verifice acești șefi și tot așa. Și ne trezim ca într-un banc prost cu 8 manageri și doar 2 persoane care lucrează.
Aici este problema mea principală, la „șefi”. Ne așteptăm ca oamenii să facă treabă, dar nu depunem nici minimul necesar pentru a le înțelege nevoile și pentru a le răspunde individual. Îi punem pe toți la un loc și le promitem salarii mai mari și prime, dar nu ne gândim la mediul de lucru de zi cu zi.
Sunt de acord că motivarea oamenilor este foarte, foarte dificilă. În plus, să faci oamenii să fie productivi la un nivel prin care să le poți acoperi nu doar salariile lor, dar și taxele pe care ei nu le văd, dar care împovărează multe companii și să mai ai și un mic profit la finalul lunii sau anului e greu. E foarte greu.
Dar cu ce nu sunt eu de acord e modul în care credem că se pot obține aceste lucruri: motivație, productivitate, spirit de inițiativă. Mai ales dacă ești într-o industrie creativă cum este cazul nostru, studiile științifice au arătat, rând pe rând, faptul că modelul clasic de motivare al angajaților, prin recompense și amenințări nu funcționează.
Aici este problema mea principală, la „șefi”. Ne așteptăm ca oamenii să facă treabă, dar nu depunem nici minimul necesar pentru a le înțelege nevoile și pentru a le răspunde individual. Îi punem pe toți la un loc și le promitem salarii mai mari și prime, dar nu ne gândim la mediul de lucru de zi cu zi.
În plus, imediat făcute aceste promisiuni, suntem deja cu ochii pe ei să nu cumva să nu stea 8 ore pe zi la birou sau să nu ne fure cumva, cu ceva.
Exagerez puțin, dar adevărul este că pornim din start de la o premisă greșită, credem că ceilalți nu vor să muncească, vor să trișeze. Iar dacă pornești de la această premisă, va fi ca o profeție care se auto-îndeplinește. Involuntar vei acționa și vei crea un mediu în care exact acest lucru se va întâmpla.
Revenind la exemplul cu care am început articolul: cum se face ca într-o țară de oameni unde „nimeni nu vrea să muncească” să se nimerească într-o mică agenție 4 persoane care, gratis, să facă muncă în valoare de mii de euro?
În primul rând, pentru că nu au făcut-o gratis. Poate nu au primit bani, dar au primit lucruri mult mai valoroase: timpul nostru, feedback constructiv, un loc unde să-și testeze ideile, libertate, expunere. De exemplu Horia, designerul grafic, încă fiind în internship, a ajuns să creeze materiale pentru proiectul Timișoara Capitala Tineretului din România. Imaginează-ți cum este să mergi prin centrul orașului și să vezi designurile create de tine, admirate de sute sau mii de persoane?
Am dat la început și exemplul Anei-Mariei și al lui Jelimir care ne-au ajutat să punem bazele unora din cele mai importante proiecte de content marketing pe care le-am desfășurat până acum.
Adevărul este că ceea ce au primit ei în schimbul timpului și energiei lor nu este rezultatul unei inspirații de moment sau al talentului meu în leadership. Dimpotrivă, mai am muuuult de lucru când vine vorba de a conduce oameni. Dar pur și simplu, în momentul în care au candidat la post, am stat de vorbă cu ei și am încercat să văd ce își doresc, de ce au nevoie. Apoi am depus efort pentru a le oferi aceste lucruri.
În al doilea rând, și cel mai important, i-am tratat ca pe niște adulți responsabili care nu au nevoie să fie controlați mereu sau să li se spună, în cel mai mic detaliu, cum să-și facă treaba. Le-am oferit obiective și apoi le-am oferit libertate și încredere pentru a-și duce responsabilitățile la final.
- Cred că discuția este de fapt mai amplă, despre viziunea gri și tristă pe care o avem asupra oamenilor, asupra României în general. Ne concentrăm atât de mult pe lucrurile care nu merg, pe oamenii care ne greșesc, pe politicienii care care fac lucruri doar pentru ei, încât trecem cu vederea peste toate progresele pe care le-am făcut și peste oamenii frumoși de care suntem înconjurați.
- Nu spun că nu sunt oameni răi sau leneși în jur, dar cred că sunt mult mai puțini decât ne imaginăm și cred că o mare parte din ei ar lucra cu drag pentru ceva în care cred și într-un mediu unde se simt respectați și prețuiți.
„Liderilor” care se plâng că oamenii lor nu fac treabă, le adresez următoarea întrebare: cât de sigur ești că problema este la oamenii tăi și nu la tine?
Am scris acest articol în semn de recunoștință pentru toți oamenii grozavi cu care am avut ocazia să interacționez din punct de vedere profesional și care mi-au arătat că există profesioniști în România.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Initiativa personala si familiala , asa cum a fost promovata la japonezi in perioada lor de revenire nu a fost promovata niciodata, nici sprijinita in vreun fel la noi...sa vina companiile mari din afara ori Statul sa ne dea de lucru... Japonezul e educat de mic sa faca ceva aparte,el sau familia lui sa vina cu un lucru nou si mai bun ca oricare altul facut de altcineva.Sa fie inovator.Nu le-a cerut nimeni japonezilor sa inventeze ceva ce nu s-a mai facut pe nicaieri ci li s-a spus sa se inspire din ce au facut altii , sa preia ideile cele mai bune si sa le perfectioneze.Si asta nu de acum! De sute de ani, astfel incat au o cultura a inovatiei impamantenita. Totusi noi, astazi nu avem nevoie de sute de ani sa impamantenim o idee.Avem toate mijloacele de comunicare cu care s-o facem in doi, trei ani. Dar lumea ar trebui sa inteleaga ceva:
Japonezul munceste pana la 90 de ani si nu este interesat de pensie! Este interesat ca ceea ce face sa fie apreciat si valoros.Si este si apreciat si valoros. Nu le spune romanilor nimeni sa fie japonezi, fiecare popor are specificul sau, dar uitati-va oameni in jurul vostru si preluati ideile bune , puneti-le in practica si fiti voi insiva sefii si sclavii vostri si societatea va creste prin voi pentru ca voi sunteti societatea, nu statul, nu angajatii si nu sefii.
Imi imaginez ca o firma are regie, si ca regia se distribuie.
Adica internul gratis, foloseste curent si date. Sper ca si un calculator, pentru ca BYOD cu interni pare cinic, banuiesc ca si masina patronului se distribuie in regie, apoi mai avem coaching, nu cred ca internii au venit si s-au apucat de treaba, si banuiesc ca cineva platit s-a ocupat de ei, intuiesc ca internshipul a costat cateva mii bune de euro.
Deci va rog sa nu perpetuati mitul muncii gratis. Eu stiu un freelancer inimos care m-a intreba daca pot sa-l pasuiesc cu chiria, desi a produs nu a incasat:)
Ca părere: românii sînt, prin definiție, un popor superficial, cei educați cu un mare procent de snobism, fără educația lucrului în grup, în colectiv, fără simț civic, fără simțul comunității, răzbunători („să moară și capra vecinului” nu este o invenție a mea, ci a poporului român), mereu gata să arunce vina pe celălalt (de vină e guvernul, primarul, vecinul, niciodată eu)... Am făcut o radiografie corectă?
Altminteri, da, e superbă poza aia din cap de articol, cu acei copii frumoși, optimiști, care au impresia că totul merge prost din cauza babalîcilor și a părinților care au construit comunismul, ca și cum, săracii, ar fi dorit asta.
1. Salariu motivant ( sau alte beneficii motivante );
2. Sanse reale pentru promovare profesionala;
3. Un ambient prietenos in cadrul firmei.
Suntem la prima, maxim a doua generatie de patroni si de angajati in sistemul privat; acest lucru inseamna ca pe de-o parte patronii inca nu si-au satisfacut ambitiile personale permise de prosperitatea propriei lor afaceri, iar pe de alta parte, angajatii inca nu se simt "parteneri", ci doar salariati.
Ca urmare, patronii confunda deseori beneficiile firmei cu interesele lor strict personale, fara a gandi lucrurile in ansamblu, in profunzime si in perspectiva, iar pe de alta parte, angajatii au sentimentul ca destinul lor personal depinde integral de buna-vointa patronilor.
La aceste lucruri contribuie si legislatia muncii care, de-a lungul anilor , a oscilat intre a fi de partea patronilor sau dimpotriva, de partea sindicatelor, fara a se gasi un echilibru legislativ armonios intre interesele cele doua entitati: angajator si angajat.
Ma tem ca exemplul aproape idilic dat de dl. Toma Grozăvescu in articolul domniei sale nu este ilustrativ pentru marea majoritate a firmelor private din Romania, fie ele straine sau autohtone.
Din cate am interactionat eu cu angajatii unor firme private, am constatat ca oamenii sunt mai degraba crispati, tensionati, si destul de rezervati in a relata liber despre realitatea din firmele unde lucreaza.
Concluziile legate de motivarea angajatului sunt acestea:
- mediul de lucru ( fiecare angajat lucreaza in ritmul sau, fara presiunea exagerata de a avea termene limita stranse pentru 90% din task-uri; doar 20 % sunt sub presiune si aici pe categorii)
- relatia cu seful ierarhic (comunicarea pe verticala) - intr-un mod constructiv, bazata pe feedback si elemente de check point, in vederea unei dezvoltari de durata
- gradele de libertate oferite ( cresc increderea si dezvolta abilitatile, creativitatea)
- remuneratia corelata cu atingerea check point-urilor
- dezvoltarea personala si profesionala intr-un mediu competitiv, exigent si decent
- lucrul in echipa
M-am rezumat sa le enumar, deoarece este mult de dezvoltat si nu am rabdare si timp. Astept cu nerabdare comentariile cititorilor Republica...Comentariile cititorilor Republica, m-au determinat sa acord o m mare atentie ideilor, cuvintelor si formei de prezentare a comentariilor. Incep sa imi schimb atitudinea in citirea, interpretarea si comentarea articolelor...
Regula de aur pentru sef:
- Sa detina puteri totale, dar sa nu le exercite niciodata;
- Sa nu faca rau la oameni
- SA IA AMINTE la faptul ca nimic nu este intamplator, iar pozitia lui de conducere (efemera) este o misiune si in acelasi timp un dar prin care i se ofera ocazia sa ajute oamenii, pentru a construi ceva impreuna cu ei care sa ramana in istorie, dupa ce echipa sa si-a incheiat proiectul, misiunea...jobul.
Lucrul asta merge cu "tinerii pasionati", dar ce te faci cu oamenii valorosi care chiar au nevoie de bani pt a se intretine si nu isi permit acest lux?
Acesti oameni idealisti si harnici, fii sigur ca nu o sa rupa usa la ora 5 la nici un angajator. Deci nu este meritul tau, ci al lor. Meritul tau este doar papagalul de la inceputul stagiaturii prin care i-ai convins sa lucreze pro-bono.
Poate firma ta e chiar o firma ok, care face lucruri interesante. Singurul lucru care iti permite acest comportament este dezechilibrul intre oportunitatile de angajare si personalul calificat de pe piata. Ce te faci cand acesti oameni aleg sa emigreze la varsta de 27-30 de ani cand se prind care e treaba cu viata reala unde e nevoie sa iti platesti chirii/rate, sa iti cresti copii, poate vrei si intr-un concediu si isi dau seama ca un loc de munca "cool" nu e totul? Ramai cu o industrie pigmee care nu se va putea dezvolta dincolo de nivelul de "tineri debutanti" pe de o parte si pe de alta de sclavi care fac munca de rutina platita (foarte prost), nepermitandu-si luxul unui stagiu neplatit.
Firma la care lucrez face mereu stagii cu studenti, dar ii plateste. In felul asta, pe langa satisfactia lucrului bine facut, pot sa continue sa traiasca in tara asta, pot sa isi intemeieze radacini aici, si, poate, mai incolo, isi vor intemeia propriile lor firme, crescand economia.
Într-un loc autorul spune că harta a costat 100 de RON iar în altul că Patrik (parcă) avea cheltuieli cu motorina și cu masa de prânz. Ar mai fi curentul, hosting-ul, apa din cafea și hârtia de la toaletă. Să nu-mi spuneți că, pe perioada proiectului nimeni n-a făcut caca!
Adevărul e că, pur și simplu, proiectul s-a făcut pe datorie.
Echilibrul trebuie însă să îl dea angajatorul, el este singurul care are nevoie să se adapteze și să se conformeze, să gândească strategii de HR și să le testeze pe pielea lui.