Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
În ultimii ani, discursul public în România a urcat foarte mult scara agresivităţii. Sumedenie de emisiuni nu mai caută deloc dezbaterea de idei (nu ştiu dacă mai avem aşa ceva), ci promovează discuţiile agresive, atacurile la persoană, scandalul şi, dacă s-ar putea ca totul să se termine cu o păruială între participanţi, ar fi o binecuvântare pentru producător sau moderator. Iar când în studiou nu se găsesc vorbitori cu vederi opuse, atunci întâlnim un crescendo al acuzaţiilor şi procurorii ad-hoc îşi dau unul altuia argumente pentru a ajunge mai repede şi mai cinic la execuţia publică, de obicei în lipsă, a persoanei înfierate ca odinioară în tribunalele staliniste ale poporului.
Nici pe reţelele de socializare atmosfera nu e mai solară: mai toţi avem opinii ferme şi bine fundamentate şi, Doamne fereşte!, să fie vreunul care să nu ne dea dreptate. Iar subiectele zilnice rostogolite de varii influenceri sau agenţii de ştiri parcă sunt înadins căutate încât să ne pună în cazemate virtuale, cu mitralierele cuvintelor îndreptate unul împotriva celuilalt, gata să rupem prietenii şi să ne împroşcăm cu jigniri.
2024 va fi un an electoral. Iar cu atâta virulenţă şi atâtea discursuri înverşunate, fără substanţă, dar garnisite bine cu fraze bombastice, zgândăritoare de orgolii şi resentimente, pe teme banale de prea multe ori, în decembrie anul viitor probabil ne vom trezi prin palatele capitalei şi sediile primăriilor cu cei mai buni utilizatori ai acestui discurs urlat şi găunos şi ne vom da seama ce înseamnă cu adevărat concretizarea urii şi agresivităţii. Ori poate tocmai această apropierea a unui nou şi esenţial ciclu electoral este motivul pentru care asistăm la acest circ grotesc în care raţiunii i se vorbeşte prea puţin, dar, în schimb, se inflamează temerile şi iluziile.
Ne găsim astăzi într-un moment care presupune schimbarea lumii cu care ne-am obişnuit. Inteligenţă artificială, decarbonizare, maşini fără iubitele noastre motoare diesel, renunţarea la pensii speciale şi corupţie în schimbul banilor care ar trebui să schimbe faţa României. Sunt destule provocări chiar fără să amintim o inflaţie cum nu a mai văzut demult Europa, o campanie constantă condusă de la Răsărit (Rusia, poate China?) împotriva ideilor şi modului de viaţă european, şi “greşelile neforţate” pe care le săvârşim singuri: cancel culture, obsesia pentru drepturile minorităţilor, indiferent de natura lor. Fiecare om, la fel ca fiecare societate, are o limită până la care poate accepta schimbarea, înnoirea: când aceasta este trecută, bunăvoinţa pentru schimbare se va transforma în aversiune, iar un progresist decent va deveni un mizantrop conservator. Un lider adevărat, mai ales într-o societate democratică, ar trebui să ştie sau măcar să intuiască unde este acest ‘’punct de fierbere’ şi să nu îl atingă.
Un ultim eurobarometru arată români dezamăgiţi de Uniune, după ce, înainte de pandemie, eram printre cei-mai-încântaţi-de-Bruxelles-europeni. Suntem iarăşi în contra-poziţie cu ţările Occidentului. Pentru această schimbare de poziţie ar fi mai multe explicaţii: de la aversiunea noastră pentru reguli şi până la teoriile conspiraţiei care prind mult mai uşor în societăţile unde încrederea în politicieni şi liderii formali este la genunchiul broaştei. Iar cele din urmă reprezintă o formă de manipulare, aşa cum vom vedea tot mai multe în următoarea perioadă.
Evoluăm ciclic, istoric, economic. De ce nu s-ar întâmpla astfel şi cu discursul? Din când în când, poate nu mai avem nevoie să auzim lucruri pozitive, cum să construim o societate mai bună, să ne facem planuri, să argumentăm. Ne săturăm de linişte şi oameni care zâmbesc. Trebuie să fim cutremuraţi, să ne războim cu cineva, oricine, doar să devenim un pic vikingi sau răzeşi de-ai lui Ştefan înarmaţi cu tastaturi şi telecomenzi. Să fim nesimţiţi şi să uităm de reguli sociale. Întotdeauna se vor găsi nişte politicieni care nu au fost în stare să construiască nimic să se pună în fruntea hoardelor de nemulţumiţi şi să arunce primii cu piatra în vreme ce rostesc cutremuraţi versete din Biblie.
Aceasta va fi forma predominantă a discursului 2023 – 2024. Parţial cerută, determinată de nevoia noastră “de a spune lucrurilor pe nume” şi “a ni se face dreptate”, parţial indusă şi potenţată.
Cât priveşte fondul, adică pentru ce vom urla unii la alţii, aşteptările mele sunt mai sumbre. Cum spuneam, cei “buni de gură”, cunoscându-şi impotenţa, mai rar vor promite “o ţară ca soarele sfânt de pe cer” (să nu se creadă că interbelicii care îşi doreau aşa ceva ar fi fost mai de Doamne-ajută! decât extremiştii de azi). Mai important, când e vreme de urlete, nu e vreme de conceput proiecte: e vremea eliberării! Mulţimile excitate sunt cel mai bine ţinute în priză nu de planuri măreţe, ci de ameninţarea unui duşman pervers. Ameninţarea nu trebuie să fie concretă, nu îi veţi auzi pe noii tribuni că se tem de Moscova, imperialistă dintotdeauna şi principalul nostru duşman din ultimele secole. Nici vorbă, în Est sunt conservatorii de la care se ia lumină deşi nimeni nu va şti să vă spună de ce. La fel ca în anii ’50, ’60, ’70 şi ’80, duşmanul e în Apus.
De data aceasta, duşmanul e mai perfid ca oricând. Nu ne mai cucereşte pământurile cu tancurile şi oştirile sale. Duşmanul deceniului al treilea este demn de Armaghedon. Deja ne-a cucerit fiindcă politicienii noştri i-au dat pe mână toate bogăţiile. Iar acum ne vrea copiii pentru perversităţile sale care l-ar face şi pe Nero să roşească, ne vrea puritatea sufletului, vrea să ne extermine cu medicamente, ne va transforma în armate de zombi care să lucreze pentru o mână de evrei care îşi schimbă periodic sângele pe care îl fură de la bebeluşi. Duşmanul s-a camuflat, este printre noi, trăim ca nişte mici fluturi prinşi în pânza sa de păianjen.
Iar odată ce duşmanul este setat, pe urmă totul poate fi explicat. Nu primim următoarele tranşe din PNRR? Explicaţia e simplă. Europa are o problemă cu noi fiindcă nu permitem căsătoriile între persoane de acelaşi sex, nu au ei treabă cu pensiile speciale fiindcă şi la ei soldaţii primesc pensii babane. Doar a zis şi preşedintele că pensionarii trebuie să îşi primească drepturile, nu-i aşa?
PNRR este un proiect care trebuie să asigure modernizarea fiecărei ţări din Uniunea Europeană. Însă doar o parte a publicului înţelege asta şi un bun procent din cetăţenii acestei părţi este convins că, oricum, noi nu suntem capabili să construim eficient lucruri măreţe nici cu sacoşa de bani pe masă. Aşa că pierderea miliardelor nu este un dezastru. Totuşi, politicienii hârşiţi ştiu că în mintea oamenilor va rămâne imaginea lor impotentă şi nu vor să rişte prea mult. Aşa că vor arunca fumigene care să abată şi acel minim al atenţiei către alte subiecte, iar PNRR să fie oricum uitat. Acesta e doar un exemplu.
Într-o societate funcţională, efortul lor ar fi dificil. La noi, însă, unde mare parte din mass-media trăieşte din stipendiile guvernului şi partidelor coaliţiei, nici nu va fi dificilă abaterea atenţiei. E uşor să găseşti o temă care să arunce populaţia în două tranşee, o parte împotriva celeilalte şi să creezi o falsă temă. Religia la BAC vi se pare suficientă? Dacă nu, într-un ceas, două minţi isteţe de PR şi marketing politic vor găsi ceva care nu le-a căzut pară mălăiaţă ca pseudo-subiectul pomenit.
Ce s-a întâmplat în SUA când a câştigat Trump, cum l-a transformat mass-media maghiară pe fostul protector al lui Viktor Orban, miliardarul George Soros, în duşmanul perfect al “regatului de o mie de ani”, cum s-a reuşit Brexitul: toate acestea sunt exemple devenite repede clasice despre cum se manipulează alegătorii printr-un discurs al urii şi prin inventarea unor false probleme. Adevărat că pe fondul unei nemulţumiri publice şi a inadecvării cetăţenilor la schimbare, cum s-a întâmplat în cazul Brexitului.
Partea proastă pentru noi este că s-ar putea ca această strategie să nu fie “pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte” şi, în loc de naţionalişti de mucava gen Tudose ori Daea, să ne trezim cu cei care cu adevărat nu disting realitatea de teoriile conspiraţiei şi li se pare necesar să facă o Românie ca “soarele sfânt de pe cer”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cât tupeu, nu se poate așa ceva, sigur e o manipulare!
Deci sper că am fost bine înțeles: există un conflict (pe resurse și sfere de influență) între estul dictatorial și vestul (încă) democrat, dar mai există un conflict puternic, în egală măsură în toată lumea, între clasele conducătoare (formale sau informale, vizibile sau oculte) și marea masă a populațiilor, care sunt pur și simplu HĂITUITE. Iar mulți oameni, adormiți de propagandă oficială, nici nu realizează pe ce lume mai sunt. La propriu și la figurat.