Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Modificările fiscale intrate în vigoare la 1 ianuarie 2018 și impactul lor asupra firmelor

Antreprenori -

(Foto: Guliver/Getty Images)

Creșterea plafonului până la care o firmă poate plăti impozit pe veniturile microîntreprinderilor, reorganizarea contribuțiilor sociale, impozit pe venitul persoanelor fizice de 10%, majorarea salariului minim brut și sistemul plății defalcate a TVA sunt câteva dintre cele mai importante modificări fiscale introduse de Guvern și Parlament și aplicabile începând cu 1 ianuarie 2018.

Mai jos reamintesc cele mai importante măsuri care au intrat în vigoare anul acesta, începând cu 1 ianuarie: 

Impozit pe veniturile microîntreprinderilor pentru firmele cu venituri de până la 1 milion de euro

De la 1 ianuarie 2018 pragul până la care o companie poate aplica impozitarea pe veniturile microîntreprinderilor a fost dublat, de la 500.000 de euro la 1 milion de euro, echivalentul a 4.659.700 lei conform cursului de schimb de la 31 decembrie 2017.

Prin urmare, firmele ce au înregistrat la finalul anului 2017 venituri între jumătate de milion de euro și un milion de euro, începând cu 1 ianuarie 2018 nu vor mai plăti impozit pe profit, de 16%, ci vor plăti impozit pe veniturile microîntreprinderilor, fie de 1%, dacă există salariați, fie de 3%, dacă nu există nici măcar un salariat.

De asemenea, în sfera impozitării microîntreprinderilor vor intra acum și companiile ce activează în domeniul bancar, al asigurărilor, pieței de capital sau jocurilor de noroc și care se încadrează în noul plafon stabilit, de un milion de euro. Totodată, regimul de microîntreprindere a devenit obligatoriu începând cu acest an și pentru cei care au venituri din consultanță ori management, atât timp cât acestea realizează total venituri sub plafonul de 1 milion de euro.

Tot începând cu acest an a fost eliminată posibilitatea de a trece la aplicarea impozitului pe profit în cazul societăților care au un capital social de minimum 45.000 de lei, ceea ce înseamnă că cei care sunt în etapa de investiții și înregistrează acum pierderi ori cei care au o profitabilitate mai mică de aproximativ 6% raportată la cifra de afaceri nu vor mai avea nicio pârghie prin care să evite plata acestui impozit.

Atenție! Parlamentarii ar putea reintroduce totuși, printr-un proiect de lege adoptat de Senat și aflat acum la Camera Deputaților, alternativa companiilor cu un capital social de cel puțin 45.000 de lei și măcar 2 salariați de a trece la impozit pe profit. 

Reorganizarea contribuțiilor sociale și transferul CAS și CASS la salariat

De la 1 ianuarie 2018 există doar 3 contribuții sociale, dintre care 2 revin în totalitate salariatului, astfel:

  • contribuția la pensii (CAS) datorată de către angajați sau de persoane pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale pentru condiții normale de muncă, în cota de 25% – cu mențiunea că angajatorul poate datora o cotă suplimentară în cazul în care sunt condiții deosebite de muncă (4%) sau condiții speciale de muncă (8%).
  • contribuția la sănătate (CASS) datorată de angajați sau de alte persoane fizice care au obligația plății acestei contribuții, în cotă de 10%.

În același timp, angajatorul va plăti o singură contribuție, respectiv contribuția asiguratorie pentru muncă în cotă de 2,25%, care înglobează celelalte 4 contribuții abrogate la final de 2017, și anume: contribuția la șomaj, contribuția pentru concedii medicale, contribuția pentru riscuri profesionale și contribuția pentru creanțe salariale.

Reducerea impozitului pe veniturile persoanelor fizice de la 16% la 10%

Din pachetul transferului contribuțiilor face parte și reducerea impozitului pe venit, de la 16% la 10%, pentru veniturile din activități independente (PFA, profesii liberale, drepturi de autor etc.), salarii și asimilate salariilor, chirii, investiții (cum ar fi veniturile din dobânzi, vânzarea de părți sociale și/sau acțiuni etc., cu excepția veniturilor din dividende pentru care, în continuare se va aplica cotă de 5%), pensii, activități agricole, silvicultură și piscicultură, premii și din alte surse.

Măsura este menită să contrabalanseze creșterea contribuțiilor sociale care au fost trecute în sarcina angajatului, astfel încât valoarea netă a salariului să nu fie afectată semnificativ. Totuși, pentru cei care sunt scutiți de la plată impozitului pe venit, cum sunt cei din IT sau cei care lucrează pentru proiecte de cercetare-dezvoltare, angajatorii trebuie să găsească resurse de creștere a salariilor brute, pentru ca netul angajaților să nu scadă.

Atenție! Orice modificare a salariului minim brut în această perioadă va trebui raportată în Revisal până la 31 martie 2018. Ulterior acestei date, angajatorii vor avea obligația să transmită în Revisal modificarea salariului de bază lunar brut în termen de 20 de zile lucrătoare de la data producerii acesteia.

Salariul minim pe economie a crescut la 1.900 de lei

Începutul de an a adus și majorarea salariului minim pe economie cu 450 de lei, de la 1.450 la 1.900 de lei. Totuși, trebuie ținut cont că o bună parte din majorarea brutului este justificată de trecerea CAS și CASS în sarcina salariatului, astfel că salariul brut de 1.900 de lei este echivalentul unui brut de 1.550 de lei pe sistemul din 2017.

Cât despre creșterea netului pentru un salariat plătit cu minimul pe economie, vorbim de o majorare de 97 de lei. Astfel, dacă un salariat plătit cu minimul pe economie și fără persoane în întreținere primea în 2017 un net de 1.065 de lei (la un brut de 1.450 de lei), acesta primește în 2018 un salariu net de 1.162 de lei, la un brut de 1.900 de lei.

Sistemul split TVA, obligatoriu doar pentru entitățile cu întârzieri la plata TVA și cele în insolvență

Mecanismul plății defalcate a TVA a fost modificat prin lege de Parlament, chiar la final de 2017, astfel încât aplicabilitatea sistemului a fost restrânsă doar la persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care înregistrează datorii la plata TVA și cele aflate în insolvență, care sunt nevoite astfel să dețină cel puțin un cont special dedicat TVA.

Concret, obligația aplicării sistemului split TVA revine entităților care:

  • la 31.12.2017 aveau datorii la plata TVA mai mari de 15.000 de lei, în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei, în cazul contribuabililor mijlocii și 5.000 de lei pentru contribuabilii mici și persoanele fizice, dacă acestea nu sunt achitate până la 31 ianuarie 2018;
  • de la 1 ianuarie 2018 au datorii la plata TVA mai vechi de 60 de zile lucrătoare de la scadență care depășesc plafoanele mai sus enumerate;
  • se află sub incidența legislației insolvenței.

Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care nu sunt obligate să aplice sistemul split TVA pot trece, în mod opțional, la plata defalcată a TVA. Acestea vor beneficia de o reducere cu 5% a impozitului pe profit/pe veniturile microîntreprinderilor aferent perioadei în care aplică sistemul.

Atenție! Persoanele înregistrate în scopuri de TVA în România care intră în relații comerciale cu persoane impozabile care aplică sistemul TVA split, au obligația să plătească TVA-ul aferent achizițiilor defalcat, în contul de TVA al furnizorului, riscând amenzi de 0,06% din valoarea TVA care a fost plătită eronat.

Reducerea bazei de calcul a contribuțiilor sociale datorate de PFA, profesii libere

Persoanele ce obțin venituri din activități independente (PFA, titulari ai întreprinderilor individuale/familiale) și profesii liberale datorează în 2018 CAS și CASS raportate la noul salariu minim pe economie, de 1.900 de lei, după cum urmează:

* contribuția pentru pensii (CAS) de 25%, aplicată unui venit ales de către contribuabil cel puțin egal cu salariul minim brut pe țara (1.900 de lei);

* contribuția la sănătate (CASS) de 10% la salariul minim pe economie (1.900 lei).

În condițiile în care cele mai multe persoane fizice vor alege să achite CAS la plafonul minim, rezultă contribuții lunare de 665 de lei, adică 475 de lei la pensii și 190 de lei la sănătate. Totuși, acestea vor fi datorate doar de persoanele ce realizează într-un an venituri cel puțin egale cu 12 salarii minime brute, adică 22.800 de lei.

Astfel, în situația în care veniturile realizate în anul 2017 sunt sub nivelul veniturilor anuale cumulate cel puțin egale cu 12 salarii de bază minime brute pe țară, PFA nu vor datora în 2018 contribuțiile sociale și nu vor fi obligate să depună declarația 600, urmând să achite doar impozitul pe venit de 10%. 

Plafonul pentru înregistrarea în scopuri de TVA a rămas la 220.000 de lei

În octombrie 2017, Guvernul a obținut de la Comisia Europeană o derogare pentru majorarea plafonului pentru înregistrarea în scopuri de TVA, de la 220.000 la 300.000 de lei.

Totuși, parlamentarii nu au reușit să legifereze măsura până la final de 2017, astfel încât noul plafon să se aplice de la 1 ianuarie 2018. În acest sens, Ministerul de Finanțe a anunțat că plafonul pentru înregistrarea în scopuri de TVA va rămâne la 220.000 de lei la început de 2018 și se va aplica până când cel de 300.000 de lei va fi introdus prin lege. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Masurile ce se vor aplica incepand cu anul 2018 se refera la anul fiscal care a inceput la 1 ian 2018!
    E greu de crezut ca firmelor private li se va impune retroactiv o modificare a legii fiscale! Ma refer mai ales la firmele care aveau de plata 16% impozit pe profit! Daca nu au avut profit din ce sa plateasca acel 1-3% impozit pe cifra de afaceri?! Judecati putin inainte de a da copy paste...
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult