Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

O mare dezamăgire cu final fericit. De ce nu vreau să mai merg la un interviu de angajare

Andressa

Aceasta este o poveste tragică, dar cu un final neașteptat. Fericit.

Spre finalul anului 2018, m-am aflat într-un moment de cotitură, fără niciun venit, nehotărâtă, între proiecte. Am și scris un articol pe larg despre asta: Tu ce ai fi dispus să faci dacă te afectează criza? O discuție despre bani și puterea de a o lua de la zero.

În acest context, am avut parte de o dezamăgire imposibil de uitat.

Nu am început producția pentru al doilea sezon al emisiunii „Inspirația de Weekend”, renunțasem însă la toate proiectele mele de PR cu speranța că va începe și, treptat, încercam să reiau diverse colaborări. Atunci, o companie m-a chemat la un interviu. Nu îmi doream să redevin angajată, cu atât mai mult cu cât îmi propuneau un proiect pe termen determinat, ca un sprint, cu multe presiuni pentru rezultate și un volum imens de muncă, și presupunea și o relocare. Da, să locuiesc în altă parte o perioadă. Având un copil care mergea la grădiniță, varianta de a mă muta părea o idee foarte proastă, dar am zis să merg la o discuție. Niciodată să nu spui niciodată, nu? Realitatea este că aveam nevoie de încredere în mine și faptul că mă considerau potrivită, mă ajuta să cred mai mult în mine.

Am fost deci la o discuție și concluzia a fost că sunt prima lor opțiune. Chiar m-am simțit bine să știu asta, parcă îmi dădea puțin curaj având în vedere situația incertă în care mă aflam. Am cântărit bine avantajele și dezavantajele și am spus că accept doar dacă salariul depășea cu mult veniturile mele ca freelancer. Cu banii extra, îmi propuneam eu, mi-aș fi permis să plătesc mai multe rate chiar și o lună de vacanță cu fetița mea, compensând măcar într-o anumită măsură faptul că nu aș fi fost lângă ea zi de zi. Am făcut un calcul și le-am zis o sumă la care au răspuns: „Este imposibil”. Bine atunci, sănătate!

Mă bucuram că nu îi refuz, mi-era greu să spun „nu”, ci că din cauza banilor nu ajungem la o înțelegere. Era singurul argument pe care îl puteam accepta în fața dezavantajelor: de a lucra în următoarele luni zi de zi, aproape fără niciun weekend liber, pentru un proiect cu o miză mare, cu presiune foarte mare, lăsându-mi fiica în grija bunicii și a tatălui ei.

M-au sunat din nou după câteva zile să îmi spună că fac un efort să se apropie de suma pe care o cerusem, dar nu era salariul cerut. Din nou, le-am spus că nu e o negociere, că le-am spus suma pentru care aș accepta slujba și a rămas că se mai gândesc. A urmat un șir lung de telefoane în care se mai apropiau, puțin câte puțin, de suma propusă de mine. Mă pregăteam deci să îmi pună contractul pe masă. Mi-am făcut programare la notar să îi fac mamei mele o împuternicire, să o las pregătită pentru orice situație, am informat toată familia de relocare, ne-am pus probleme legate de modul de a gestiona programul copilului.

Într-o zi, au zis „Gata!”, erau pregătiți să îmi ofere cât voiam. M-au rugat să vin peste o zi sau două să și semnăm hârtiile. Trebuia să și încep cât mai repede, am cerut măcar 3 zile să îmi rezolv treburile urgente. Era miercuri și urma să încep de luni. Nu prea îmi venea să cred. Obținusem ce doream, dar îmi doream cu adevărat să fac acest efort? Îmi dădeau lacrimile știind că îmi voi face bagajele și că nu voi mai duce zilnic copilul la grădiniță și în parc. Am oftat și am mers la mall pentru a lua cadouri de Crăciun. Mai era ceva până la sărbători, dar eu aș fi fost plecată tocmai atunci și voiam să dăruiesc cadourile înainte să plec. Am cheltuit mai mult decât mi-aș fi permis în mod obișnuit, dar salariul obținut îmi dădea posibilitatea de a fi mult mai cheltuitoare. Ziua la cumpărături m-a înveselit, luasem lucruri frumoase pentru cei mai dragi oameni din viața mea. Pentru ei urma să muncesc, pentru a putea oferi vacanțe, timp. Până seara, am și făcut câteva drumuri ca să le dau. Am anulat o întâlnire cu cineva de la care urma să cumpăr o mașină. Nu mai aveam nevoie de ea dacă plecam.

A doua zi însă, joi, m-au sunat din nou. La 15:00 urma să semnez contractul, dar nu mai era cazul. Se răzgândiseră!

„Cum vine asta?”, am întrebat eu, râzând de ridicolul situației. Mă sunați zilnic cu săptămânile ca să mă convingeți, îmi spuneți să îmi fac bagajele, să plec urgent, și până la urmă nu se poate? Ha!

Mă transformasem peste noapte din „candidatul ideal” în „mireasa părăsită în fața altarului”!

De fapt, persoana care negociase cu mine nu era în măsură să accepte salariul, au spus ei, și un superior, aflând despre situație, nu a semnat bugetul proiectului. Au luat pe altcineva, pe un salariu mult mai mic. Am luat la telefoane toate persoanele de la care îmi luasem la revedere să le spun că nu mai plec. Fiecare se mira în felul ei, râdeau în general, credeau că glumesc, iar cineva s-a și enervat, plin de empatie. „Ăștia își bat joc sau ce?!”

Dincolo de explicațiile companiei, pe care nu știam dacă să le cred și oricum nu mai aveau niciun rost, și de reacțiile celor dragi (prietenul meu s-a bucurat cel mai mult că rămâneam acasă și a scăpat de venit în fiecare weekend la mine, în vizită), eu mi-am dat seama că sunt buimacă, dar și ușurată.

Ușurată că nu voi lucra până la urmă la un program fix din nou. Ușurată că nu aș fi dus pe umeri o presiune uriașă și șefi cu pretenții nerealiste, așa cum se preconiza. Ușurată că nu plecam de lângă familia mea. „Cum am putut să mă gândesc să plec?!”, mă gândeam. Nesimțirea ălora era de fapt o binecuvântare. M-am bucurat sincer de cadoul pe care mi-l făcea Universul. Mă bucuram și de cadourile alea prea scumpe pe care le luasem. Știți, uneori trebuie să dai mai mult decât îți permiți, merită dacă faci o bucurie mare.

A fost o imensă dezamăgire, dar am depășit-o imediat. Era o lecție de care aveam nevoie. S-au apropiat sărbătorile și eu eram tot în derivă, tot strâmtorată. Dar am crezut mai mult decât oricând că destinul urma să mă surprindă plăcut. Nu știam cum urma să îmi mai plătesc ratele și facturile, dar mă trezeam zilnic zâmbind de parcă aș fi câștigat la loterie. Eram liberă.

De atunci, lucrurile s-au așezat frumos, foarte frumos. Așa cum nu s-ar fi așezat niciodată dacă oamenii ăia nu ar fi fost neserioși. Morala este că merită să sărbătorim și dezamăgirile, nu doar succesele. Nu știm niciodată unde ne vor duce!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Interesantă lecție...
    • Like 0
  • Încă un articol care duce inevitabil la una și aceeași concluzie: în România "NOR-MA-LĂ" a lui Prostannis, burghezia exploatatoare română este vinovatul principal pentru tot răul din țara asta, fiindcă plătește cele mai mici salarii din Europa, de câteva ori mai mici decât în Germania și în alte țări europene normale și astfel descurajează oamenii de valoare să rămână în țară și să vrea să muncească.

    Burghezia exploatatoare română își bate joc de muncă și de omul muncii, pe care îl pune să muncească pe nasturi și pe alune, iar asta nu fiindcă nu ar avea de unde să dea mai mult, ci pentru că este hoață, lacomă, nesătulă și ticăloasă și preferă să angajeze un mediocru sau chiar un habarnist fiindcă, n-așa, "las' că merge și așa", decât să plătească un bun profesionist la justa lui valoare! Valoare pe care burghezia exploatatoare română oricum nu știe și nici nu se deranjează să învețe să o aprecieze cum trebuie, dar pe care, din fericire, o apreciază angajatorii străini.

    Prin urmare, m_ie burgheziei exploatatoare române, astăzi, în sfânta zi de sărbătoare socialistă: 23 August! A zis Prostannis că m_ia e voie!
    • Like 0
    • @ Ovidiu Jurj
      Măi, ce vă mai place vouă ăstora, dănciliștilor, să asociați multe ce se întâmplă în țara asta cu numele președintelui! Antena 3 e în altă parte, aici e Republica.ro, Jurj-nene!
      Ai început prost comentariul, omule! Cu adrese jignitoare la adresa președintelui. Tipic unui psd-ist sadea, de altfel. Zici tu de "burghezia exploatatoare română" că e de vină. Presupun că te referi la aceea pe care a format-o prea-săracul și prea-cinstitul Iliescu, nu? Tot cei care l-au înconjurat au fost închiaburiți peste noapte, prin privatizări deocheate sau alte diverse șolticării, și apelând la sloganuri gen: "nu ne vindem țara", ca să o poată fura ei. Așa că dacă vrei să faci o asociere între președinția României și burghezia exploatatoare, întoarce-te în timp cu vreo 30 de ani, d-le psd-ist, atunci când președintele țării mai avea ceva putere! Sunt curios cum i-ai spurca numele lui Iliescu, dacă ar fi s-o faci.
      Ce zici tu de "burghezia exploatatoare română", nu zic nu, ai mare dreptate!
      Finalul comentariului te face de tot râsul!
      • Like 0
  • De multe ori, un picior in fund poate duce la un pas inainte.
    • Like 0


Îți recomandăm

Vegeterra

Etica muncii e sfântă pentru dl. Szocs Jozsef: „Degeaba ai pământ dacă nu îl muncești”. De altfel, în zonă puține suprafețe de teren zac necultivate. „Pe aici nu prea sunt pământuri lăsate pârloagă”.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Cabana perfectă:

Cine nu s-a visat măcar o dată într-o cabană de munte cu vedere la pădure, cu miros de lemn proaspăt și liniștea aceea curată, ruptă de agitația orașului? Chiar dacă nu trăim permanent la altitudine, putem aduce atmosfera aceea în propriul nostru spațiu- fie că e o casă de vacanță, fie un apartament urban care vrei să respire mai mult aer de natură. Stilul de cabană modernă e o combinație rafinată între confort rustic și funcționalitate contemporană, o invitație de a trăi mai simplu, dar cu gust.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon e-factura

Dacă ne uităm la primele 7 luni din 2025, cheltuielile au fost mai mari cu peste 20% decât veniturile, în condițiile în care acestea au crescut cu aproape 12% față de anul precedent. Cheltuielile de personal și asistență socială reprezintă aproape 67% din venituri. Dacă adăugăm și costul dobânzilor, care a crescut îngrijorător față de 2024, ajungem la peste 75% din total venituri. foto: Profimedia

Citește mai mult