Sari la continut
Prevenție

O nouă religie pentru cei cu burta plină: Biserica Vieții Sănătoase, care a dat anafura pe vitamine și liturghia pe cross-ul duminical

Femeie vitamine

Foto: Getty Images

Când cei de la habits by Republica m-au rugat să scriu despre obiceiurile mele de viață sănătoasă, m-am gândit că nu sunt chiar potrivit pentru misiune, nefiind vreun fanatic al conceptului. Nu fac parte din niciun grup sau sectă modernă care vrea să-și salveze sufletul corpului prin tehnici adecvate, nu mănânc cu ochi haini pe grăsimi și calorii și nu urăsc defel alcoolul. 

Ce să mai zic de escalade sau triatlon! Nu asum deci consecvent vreun mod de viață pe care să poată fi pusă eticheta healthy, pentru că nu am fost niciodată capabil să adopt fără rest idei la modă (de-aici și engleza), oricât de bine ar suna ele. În plus, leneșului mizantrop din mine nici nu îi e foarte clar ce vrea să însemne asta. 

Acum probabil că par de-a dreptul tâmpit, că, nu-i așa?, cum să nu știi ce înseamnă Viață Sănătoasă, helloo! Și totuși această mantră a societăților abundenței, că doar pe-acolo (aici?) se vorbește apăsat și cu majuscule de Viața Sănătoasă – ceilalți se îngrijorează de viață pur și simplu –, e de la sine înțeleasă doar dacă nu-ți bați capul cu ea. Eu, stultus asumatus, am încercat să mă lămuresc, dacă tot era să vorbesc despre și nu știu cât am reușit...

Primul lucru pe care l-am înțeles e că avem de-a face cu un concept care depinde de epoca și de etosul aferent. Obiceiurile și convingerile asociate unei vieți sănătoase sunt în perpetuă schimbare, depinzând atât de înțelegerea corpurilor noastre, cât și de raporturile lor cu lumea.

O viață sănătoasă astăzi nu e chiar aceeași cu una de acum 50 sau 100 de ani, că să nu mergem mai departe înapoi și probabil nici cu ce va fi peste alți 50. Prin urmare, istoria nu m-a ajutat prea mult, iar prezentul e atât de plin de zgomot de fond, că m-am pierdut.

Am despicat apoi sintagma, sperând că Sănătatea să fie ceva mai clară, dar nu mi-a luat mult să mă prind că și ea suferă la capitolul definiții. Și chiar dacă cea mai folosită pare a privilegia starea generală de bine, de echilibru, absența bolii rămâne totuși o necesară parte a conținutului. Nu știu vouă, dar mie mi se pare puțin ciudat că starea care ar trebui să fie condiția de baza a oricărui organism viu să fie definită cel mai bine prin opoziție cu contrariul ei. Așa fiind, chestiunea mă duce direct cu gândul la tehnica apofatică. Parcă pe-acolo se încearcă definirea prin negare, din lipsa unui instrumentar (concepte, limbaj) adecvat pentru o descriere pozitivă. Să fim oare într-o situație similară și sănătatea un concept la fel de dificil de cuprins ca Dumnezeu drăguțul, de o definim cel mai bine prin negarea bolii? Teoretic n-ar trebui să fie astfel, la cât de deștepți am ajuns, deși tocmai avansul fără precedent al medicinei ne spune că suntem încă departe de a înțelege mecanismele profunde care fac și desfac temeiul lucrurilor vii și al nostru în particular. Așa fiind, recursul la formule negative e chiar adecvat și măsura înțelegerii lipsei de înțelegere.

În concluzie, astăzi o viață sănătoasă îmi pare să se refere mai ales la funcționarea organismelor cât mai mult timp în lipsa bolilor sau afecțiunilor identificabile. Și chiar dacă e o amplasare conceptuală negativă, rezulta că e ceva pentru care merită să lupți.

Măcar prin tranșeele societăților abundenței, unde grija pentru Viață Sănătoasă pare a fi mai frecventă. Nu pe tot teritoriul respectivelor societăți, că și acolo există categorii de oameni care au dificultăți cu existența pur și simplu. Tema e de găsit mai degrabă în arealele privilegiate, din care a cam fugit întristarea materială și scrâșnetul chenzinei insuficiente. Pare puțin paradoxal că o asemenea preocupare să atingă și să pornească de la categoria cea mai prosperă și mai bine îngrijită de oameni care au trăit vreodată pe pământ, în societatea cea mai avansată și orientată către binele omului. Ai zice că preocuparea pentru sănătate ar trebui să fie mai pregnantă în mediile mai afectate de boli și nu invers, că de sănătate devii conștient numai atunci când ești bolnav. Deci, dacă e adevărată constatarea, înseamnă că suntem, în societățile avansate, mai bolnavi decât ceilalți?

N-aș crede, deși ne-am câștigat, prin longevitate și stil de viață, dreptul la boli de care alții nici n-au auzit sau pur și simplu nu și le permit. Suspectez că fermierii subsaharieni privesc cu invidie către diabetele, avc-urile și cancerele noastre de prostată. Să fim mai preocupați de asta doar pentru că am scăpat de griji mai presante, cum sunt asigurarea hranei sau a siguranței cotidiene? Posibil, deși mi se pare cam simpluț și ușor insuficient. Cred că aplecarea către Viață Sănătoasă în mediile cele mai educate și prospere ale omenirii contemporane ține și de o schimbare majoră de paradigmă existențială legată în bună măsură și de impasul religios. Mă gândesc la pierderea progresivă a relevanței religiozității clasice, instituționale, devenită vetustă. Și la erodarea, în consecință, a credinței într-o continuare post mundană a vieții, indiferent de numele sau locurile pe care le-a primit. Promisiunile tradiționale de viață eternă nu prea mai sună plauzibil omului actual, care și-a mutat toate speranțele și aspirațiile în aici și acum. Că ne place sau nu, sufletul nemuritor a fost forțat să lase locul vechiului sau rival, corpul. Moartea, din prag către o alta, posibil mai bună, dimensiune, devine capăt de drum, final definitiv. Sigur, optimiștii pot spera, cu Harari și prietenii lui la timonă, că în curând o vom învinge și pe asta și vom funcționa la nesfârșit bazați pe piese organice de schimb și bio-tehnologii tot mai capabile. Când corpul devine o sumă de organe interșanjabile, moartea nu mai e condiție a vieții, ci accident nenecesar și reparabil, iar a o învinge devine plauzibil. O simplă chestiune de timp și tehnologie. Cu eternitatea ieșită din calcul, e firesc să devenim obsedați de singurul instrument responsabil cu fericirea noastră, propriul corp.

Ce mi se pare simpatic, e că pe fondul dezagregării vechilor tipuri de religiozitate, asistăm la nașterea unora noi, că și cum nu am fi capabili să trăim fără. Probabil că aspirația spre absolut pe care religiile clasice au turnat-o în forme instituționale face inevitabil parte din ființa noastră și acum își caută moduri noi de exprimare. Viață Sănătoasă îmi pare a fi unul dintre aceste noi constructe, deși încă prepuber. Nu e greu să remarci cum vechile instituții și practici își schimbă blana, scurgându-se în formulele actuale de atins paradisuri terestre. Grija pentru corp își are deja sacerdoții și profeții săi, ascultați de turme nesfârșite de credincioși, online sau la întâlnirile de purificare rituală. Vedete, coachi, nutriționiști și alți guri (da, așa, că e pluralul de la guru) adună grupuri însemnate de fideli, dispuși să-i urmeze pe calea sănătății trupești și mintale. Tot ei, sau colegii lor mai literați, propun, la foc continuu, cărți sfinte care propovăduiesc, uneori chiar științific, demersuri practice și la îndemână. Lumea e deja plină de templele noilor religii corporale, fie ele săli de fitness și mindfulness, fie mai difuze, pitite prin natură, în zone încărcate de energii misterioase sau mai puțin poluate. Tehnicile spirituale nu lipsesc nici ele, transmutate desigur în cheie trupelnică. Posturile rituale au devenit diete și detox, cele din urma presupunând și un pelerinaj la locurile sfinte ale purificării pre-hoitului. Merano și Bodrum concurează astăzi Lourdes și Mecca, deși încă se mai duce lumea și pe-acolo la vindecări cât se poate de concrete. Exercițiile spirituale la care ne împingeau cândva campionii ascetismului au devenit ridicări de greutăți, semi-maratoane sau nesfârșite curse cicliste. Dar poate că nici nu e mai rău să ne închinam și să pupăm sfântul biceps propriu decât falanga suspectă a vreunei mortăciuni medievale.

Pe fondul abordării neoreligioase, tehnicile de salvare a corpului tind să devină canonice, bazate adesea pe certitudini vagi și prea puțin științifice. Trebuie neapărat făcut cutare și cutare lucru, deși nu știm în mod riguros câtă apă trebuie să bem zilnic, ce vitamine să luăm, câtă mișcare e util să facem și exact ce anume să mâncam. E drept că am cam început să ne prindem de ce ne face rău, deși periodic reintroducem pe lista bună articole anatemizate cu puțin timp în urmă de aceiași experți britanici. Dar credem fără rest și ne suspendăm judecata critică în fața specialiștilor momentului, așa cum și precursorii noștri au făcut-o cu atleții în odăjdii ai epocii lor. Dăm, adică, anafura pe vitamine și liturghia pe cross-ul duminical. Asta o fi șmecheria?

Habar n-am, dar personal, pe lângă faptul că încerc să asist (cât pot de) lucid și bine dispus la mișcările lumii, m-am convins că abordările pozitive sunt adesea pretențioase, sentențioase și pline de capcanele modelului științific de progres, bazat pe încercare și eroare. Dacă nu de-a dreptul idioate. Ceea ce nu mă mobilizează defel când vine vorba de propria carcasă. Așa că mă străduiesc să abordez, cât pot de relaxat, o formulă care combină convingeri stoice și tehnici apofatice, dacă pot spune așa ceva fără să produc grețuri mintale. Adică accept relaxat că nu dețin controlul absolut asupra corpului meu, iar deciziile pe care le pot totuși controla în legătură cu el prefer să le construiesc negativ. Încerc să nu mănânc nici prea mult și nici prea aiurea, să nu devin prea sedentar, dar nici să nu o iau razna în direcția cealaltă, ca să mă lase articulațiile, să nu consum prostește lucruri de care nu am nevoie și să nu împut lumea mai mult decât nu pot evita. Adică nici vegan, nici slăninist, nici abstinent, nici alcoolic, nici putoare, nici campion la maraton, categoria mea de vârstă. Nu știu dacă asta se cheamă moderație, dar așa mi-ar plăcea să fie. În plus și mai ales, am constatat că practica asta este garanția executării periodice, fără consecințe grave, a unor smerite și plăcute exerciții de Viață Nesănătoasă, pe care nu le detaliez, că le bănuiți, sper. Dar pot să vă mărturisesc fără false pudori că de când merg numeros, nu mai fumez și nici nu mai beau alcool zilnic, de sete cum ar veni, consecințele exceselor (voit) accidentale sunt ca și inexistente. În plus, după cum ne asigură înțelepții, săvârșirea sporadică a păcatului neabținerii e igienică spiritual și necesară în planul devenirii personale. Să vrei fii doar bun înseamnă nu doar să cazi că prostu’ în păcatul trufiei, ci și, mai ales, să ratezi mai bine de jumătate din minunatele nuanțe pe care lumea ți le așterne la picioare. Că doar se știe că jumătatea mai mare și mai plăcută e în partea umbrită a spectrului acțiunilor noastre. Deci Viața Sănătoasă pe care încerc să o duc uneori este, pentru mine, nu atât o formula salvatoare și de viață dătătoare, cât o investiție în ceea ce dieteticienii fățarnici și coachii ipocriți numesc, cu grimase reprobatoare, obiceiuri nesănătoase. Și dacă e să îmi cauzeze vreodată, mă consolez cu formula că nu voi muri pentru că m-am îmbolnăvit, ci m-am îmbolnăvit pentru că era cazul să mai și mor.

Ceea ce vă doresc și dumneavoastră, indiferent de gravitatea credințelor personale, pentru că, așa cum spunea și fericitul Porcelino al Constanței, ca moderația să capete profil, e nevoie și de nițel chiolhan de contrast. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Un punct de vedere cininic al unui iubitor de viață, al unui optimist incurabil, sau un punct de vedere sincer plin de speranță al unui spirit ludic insa încolțit de iminenta realității fatale? Aceasta e intrebarea.
    • Like 0
  • Starea de sanatate se explica prin lipsa bolii. Am de luat suplimente sau medicamente si dor toate alea si analizele sunt inconjurate ici pe colo prin partile interesante medicului? doare capul si trezitul e cu chiu cu vai si nu functionez pana nu vin 3 cafele cu 4 tigari si 5 pahare de tuica? Apai nu asta mai e sanatos, pentru mine (desi stiu ca multi considera boala ca pe ceva firesc in viata lor...). Sanatatea sta in echilibru personal, fara extreme sau definitii clare, fara medicamente sau maratoane saptamanale sau ascetism intr-un picior la 3 dimineata, fara ajutor din exterior ci doar din eliminat din lucrurile inutile. Si asta depinde de efortul propriu. Nu am mai racit de 12 ani si analizele impecabile an de an– asadar e poate. Ce fac acum e suficient de bine pt mine dar sigur nu va fi suficient de bine peste 20 de ani.
    • Like 1
  • Nu pot să zic că sunt pe jumătate de acord cu Dvs, ci că sunt total de acord cu jumătate din ideile Dvs prezentate în articol, sau emanate printre rânduri. Cu cealaltă jumătate, nu.
    Jumătatea cu care sunt de acord este direcția greșită în care merg oamenii tipici, simpli și cu gândire / spiritualitate mediocră ai societății actuale, de consum. Această direcție greșită eu consider (poate nu și Dvs) că este concepția materialistă și ateistă, combinată cu un narcisism ridicat pe culmi amețitoare. Mai sunt de acord cu Dvs în legătură cu moderația ca stil de viață, dar exact așa cum ziceți: nu a fi ”așa și așa” mereu și în orice aspect, ci a fi reținut de regulă iar din când în când să ne mai și ”băgăm picioarele” în moderație, dovedind astfel, că deși nu sfidăm moartea, totuși nu ne lăsăm copleșiți, întristați, sau înfricoșați de ea. Deci bucuria vieții în cumpătare, dar nu cu obsesia de a face totul cât mai sănătos, la extrem. Asta ar dovedi că suntem stăpâniți de angoasa morții și până la urmă chiar am atrage ceva rău, fiindcă se știe, de ce ți-e frică nu scapi.
    Jumătatea cu care nu sunt de acord este faptul că, deși definiți obsesia ”vieții sănătoase” ca o religie modernă, nu sunteți, prin opoziție, adeptul religiei adevărate, ci mai degrabă vă păstrați la distanță de orice religie. Aveți și Dvs o poziție tot ateistă, sau în cel mai bun caz agnostică (nu reiese exact). Fraza aia că e mai OK pupatul sf. biceps decât al unei mortăciuni medievale a arătat exact cum vă situați. Adică, zic eu, vă situați pe o ideologie ”umanistă”, ceea ce, după mine, nu e suficient. În centrul vieții noastre nu ar trebui să fie omul și atât, ci Dumnezeirea din om. Adică, de fapt, omul ca părticică de Dumnezeu.
    Pe mine unul (ortodox fiind), ideea unora, din ce în ce mai mulți, din păcate, că tot ce trăim este acum și aici este pur și simplu greșită. Iar asta a dus la o modificare a atitudinii oamenilor în societate. Se pune accentul nu pe precepte morale superioare, ci pe doar 2 aspecte care merg împreună: 1) libertatea individuală totală, înțeleasă în toate aspectele posibile în societate atât timp cât 2) nu se încalcă libertățile altora. La prima vedere pare o concepție generoasă, dar ea respinge practic orice dimensiune spirituală comună, redefinește ideile de bine și rău într-un mod alienant și nu în ultimul rând ne transformă din ființe cu substrat divin, într-o simplă comunitate din regnul animal, de exemplu într-un mușuroi de furnici sau un stup de albine. Ființe care conlucrează pentru binele comun palpabil, concret, material, fără o devenire pe plan spiritual, fără conștientizarea unui sens superior al vieții. Trăim dar nu știm nici de ce nici pentru ce trăim. Știm doar că aceia care ”deviază” de la metabolismul social comun, vor fi rejectați cu putere de către societate / comunitate. Iată deci cum se ițește un ”neocomunism” de toată frumusețea. La adăpostul civilizației occidentale post-democratice.
    • Like 0
  • „Exercițiile spirituale la care ne împingeau cândva campionii ascetismului au devenit ridicări de greutăți, semi-maratoane sau nesfârșite curse cicliste.”
    Numai dintr-o extremă în alta se poate? Niște exerciții de autocunoaștere, niște flexări de neuron cînd încercăm?
    • Like 2


Îți recomandăm

Wantsome

Academia Prietenoasă Wantsome îi invită pe toți cei care își doresc să facă o reconversie profesională în IT sau un upgrade de skill-uri în 2022 să participe gratuit la evenimentul Perfect Week - o săptămână deschisă demonstrativă care aduce oportunități de cunoaștere a universului IT, a mentorilor, a angajatorilor și a foștilor cursanți.

Citește mai mult

Școală modernă

Educația, în toate formele sale, este o investiție, nu o cheltuială. De la nivelul familiei și până la societate în ansamblul ei, toți ar trebui să fim conștienți că fiecare resursă alocată acestui domeniu aduce, aproape fără excepție, plus valoare ce se întoarce la nivel de individ și în comunitate.

Citește mai mult

Apartamente

22 de grade Celsius. Aceasta este temperatura pe care românii din orașe preferă să o aibă iarna în case, conform unui studiu realizat pentru Habits by Republica de Unlock Research.

Citește mai mult

Codecool

Codecool, școala de programare cu cea mai rapidă creștere din Europa Centrală și de Est, dă startul proiectului pilot #CoolHack, primul hackathon local organizat offline în campusul din București, pe 17 și 18 decembrie 2021. Opt echipe formate din doi până la patru membri, actuali cursanți și absolvenți, își vor testa cunoștințele și vor concura pentru premiul de 1.000 de euro, convingând jurații de abilitățile tehnice și non-tehnice în baza cărora vor fi evaluați.

Citește mai mult