Lucrez în industria de outsourcing încă din 2005, i-am trăit primii pași și am pus și eu ceva cărămizi la avântul său, am creat Shared Service Centere de la zero în țară și apoi le-am replicat în China sau India, în 2008 lansam primul blog pe teme de leadership în outsourcing, în 2011 participam la primele discuții de înființare a unei Asociații pentru business services în România- viitoarea ABSL iar in 2012 lansam primul portal al comunității – Outsourcingadvisors.ro, platformă menită să informeze, să educe și să-i conecteze pe cei din industrie. Din 2013 fac în mod constant consultanță celor interesați să își externalizeze serviciile în spațiul de outsourcing românesc, echipa mea furnizează traininguri de nișă pentru organizații de tip Business Process Outsourcing/Shared Service Centers, iar prin prezența mea în diverse comunități de profil din orașele mari ale tării sunt la curent cu zbaterile industriei.
Ceea ce urmează să scriu mai jos este opinia mea personală, sunt convinsă că liderii ce conduc companii de BPO sau Shared Service Centers cunosc semnele și fiecare acționează conform interesului organizației din care face parte, dar nu neaparat în interesul acestei industrii în România. Semnele unui potențial colaps au apărut încă din 2008, însă acestea s-au acutizat în ultimii 3 ani așa cum mulți lideri din industrie au menționat în cadrul evenimentului recent „People in Shared Service Centers and Outsourcing” – desfășurat în octombrie la București.
Un eventual colaps al industriei de outsourcing din România - și nu mă refer aici la producătorii de software, ci strict la BPO si SSC - se poate traduce prin:
1. Pierderea atractivității României ca destinație de outsourcing în contextul în care nu mai putem vorbi nicidecum de locație low cost și direcționarea de business nou către alte destinații.
2. Imposibilitatea de a asigura business continuity, dar și de a acomoda cererile crescânde de externalizare în România prin scăderea dramatică a numărului de resurse competente existente pe piața muncii în raport cu cererea constant crescută de resurse umane în special în orașe Tier 1 (București) și Tier 2 (Cluj, Iași).
3. Accentuata lipsă de competențe de limbă străină în special pe limbi rare („large number languages”), precum și a competențelor tehnice solicitate de această industrie.
Știu că unii vor spune că am o abordare pesimistă întrucât nu au răsărit locații multilingvistice alternative la România ca destinație de outsourcing (încă), dar mai bine trag un semnal de alarmă acum decât să ne văicărim ulterior când alții, prin headquarter-urile lor, vor pune degetul pe o altă destinație și vor reloca masiv operațiuni din România către ale locații promițătoare.
De ani de zile, liderii acestei industrii în România se plâng și verbalizează la orice eveniment de profil cam aceleași lucruri: lipsa suportului guvernamental, parteneriatul cu Ministerul Educației nu e susținut pe termen lung, bătălia pentru resurse și de aici bătălia salariilor, lipsa de informații centralizate pe industrie, dificultăți în managementul și motivarea generațiilor X și Y.
Așa că ce-ar fi dacă…
Ce-ar fi dacă am rămâne cât mai puțin în zona lui „mi-aș dori” și ne-am concentra mult mai mult pe „a face împreună” concret la nivel de industrie? Ce-ar fi dacă am înlocui mai des „inițiativa companiei noastre este” cu acțiuni cu efect în „interesul industriei noastre în România ”? Și dacă am dreptate și trăim semnele unui potențial colaps, cum îl putem transforma în altceva? Cât de pregătiți suntem ca să încetinim motoarele, ca să reducem ritmul creșterii? Cum putem menține avantajul competitiv ca destinație de outsourcing în contextul în care nu mai apăsăm atât de tare pe piciorul accelerației?
Nu doresc să ofensez pe nimeni prin ceea ce scriu și cu atât mai puțin pe cei care se străduiesc să mențină prin acțiunile lor o Românie atractivă pe harta outsourcing-ului mondial, dar prea au devenit puținele evenimentele ale industriei un fel de litanie generalizată.
Iată cele 5 semne ce pot semnaliza colapsul viitor al industriei sau procesul său de transformare:
1. Lipsa unei agenții naționale de informare pentru potențialii investitori în outsourcing sau pentru cei ce vor să se relocheze în alte orașe din România – lipsa de studii, statistici, informații, a generat uneori decizii de business luate după research-uri sumare, empirice, a determinat o concentrare masivă a investitorilor pe București, Cluj și mai nou Iași – orașe ce efectiv se sufocă sub presiunea bătăliei ofertelor și beneficiilor de orice fel. Secătuite de valuri mari de „employee attrition” companiile caută disperate orice fel de info despre alte potențiale locații în România din Tier 3 pentru a nu pierde batălia costurilor.
2. Lipsa unui parteneriat Guvern – industria de outsourcing pe termen lung: începând cu 2005 de fiecare dată când se schimbă ministrul Comunicațiilor trebuia să explicăm Guvernului ABC-ul outsourcing-ului. Cu guvernul actual am simțit o îmbunătățire radicală a dialogului cu reprezentanții industriei. Se vorbește de România digitală, E-Governance și alte inițiative.
Din păcate chiar dacă strategiile și inițiativele Guvernului actual se vor translata către noul Guvern, industria nu are nicio garanție că noii guvernanți vor continua ideile bune ale Guvernului anterior și o vom lua a nu știu câta oară de la zero, în timp ce alte țări competitoare din regiune vor continua să ofere reduceri prin programe guvernamentale, informații prin agenții naționale specializate, buget pentru promovarea țării lor ca destinație de outsourcing, chiar și implicarea ambasadelor lor în procesul de promovare.
3. Ne-a secat fântâna. Povesteam într-un articol anterior că industria asta și bătălia din ce în ce mai acerbă pentru resurse umane competente seamană cu verile pline de arșiță de la țară în care fântânile satului se goleau rapid de apa bună, curată. Unii săteni se foloseau de vicleșuguri (în cazul de față li se spune strategii de recrutare/atragerea talentelor) și mergeau pe furiș noaptea la fântâna cea mai bună din sat și o goleau de ce era mai bun, iar dimineața cei ce credeau că s-au trezit devreme realizau că le mai rămasese doar o apă mâloasă greu de colectat.
Cam acolo suntem și noi în bătălia pentru resurse. Ne seacă fântâna, importăm resurse de prin Moldova sau Ucraina și, surpriză, si polonezii fac cam la fel .. cu noi, căci da – la nivel european populația îmbătrânește și fântâna cam seacă peste tot. În paralel facem eforturi să repatriem resurse. Sugrumăm orașe precum Cluj și curând Iași, în timp ce în București rezistă cine poate. Există inițiative locale bune, menite să accelereze ritmul de dezvoltare a viitoarelor resurse însă insuficient ca să satisfacă cererea curentă sau masivul traseism pe ruta celui care oferă mai mult.
4. Universitățile nu pregătesc ce trebuie. Chiar dacă există programe de master nou create pentru industrie – per total Ministerul Educației nu ține ritmul cu adaptarea curriculei de training la nevoile unuia din cei mai mai angajatori ai României – industria de outsourcing.
5. Slaba reprezentare a industriei de outsourcing în România, fracționarea acesteia în asociații diferite pentru call center, business services și antreprenori în outsourcing. O singură voce – tare mult îi lipsește asta acestei industrii pentru a avea capacitatea să influențeze mai mult, dar și să coaguleze un nucleu de lideri în industrie interesați să susțină continuitatea ei în România pe termen lung, și nu doar pe durata contractelor de management.
Într-o industrie dominată de Millenials si post Millenials, nevoia de a schimba mentalități prin educație continuă e mai mare ca oricând. Cum putem adapta mai rapid liderii din generația X la cerințele celor din generația Y? Cum putem educa părinții celor din Y și Z că un contract part time, programul de lucru flexibil sau munca de acasă sunt OK pentru copilul lor? Cum le putem prezenta mai bine elevilor avantajele de a lucra în această industrie? De ce nu am lua în considerare freelancerii ca resurse temporare? Dar pensionarii?
Cartonașul roșu e pe cale de a fi arătat industriei de outsourcing – soluțiile adoptate până acum satisfac nevoile pe termen scurt ale marilor jucători – depinde numai de liderii aceste industrii să creioneze acele strategii menite să construiască o industrie puternică pe termen lung. Și dacă „colaps” e doar „transformare” și reducerea ritmului de creștere cu care ne-am obișnuit – atunci cât de pregătiți suntem pentru asta? Cum comunicăm asta pe verticale astfel încât România să ramână in top 50 destinații de outsourcing ale lumii?
Luați-o ca o temă de reflecție sau ca o invitație la dialog.
Articol publicat pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cred ca doar ii bate vant de seceta de la orizont autoarei,ce vroia sa deschida cate un BPO pt fiecare corporatie din lume aici in Ro?
Faptul ca nu se mentine resursa umana intr-o firma este 70% din cauza salariilor care raman la fel ani de zile de la angajare.Lucru total lipsit afara,unde tot se da anual marire.Ca un manager alege sa dea 2% pana la 5% mariri in cazurile cele mai fericite,fapt care demoralizeaza,demotiveaza si enerveaza un angajat este un lucru real in romanica.Vorbeam cu un prieten asistent la poli si imi zicea ca multi dintre studenti straluciti din automatica deja viseaza USA,adica dupa licenta au deja printat boarding pass-ul pentru o cariere care sta sa inceapa direct afara,lasand cloaca de stefanini si genpact sau hp sa caute si mama lor de tinere talente.E normal sa lucrezi intr-o firma unde esti respectat,unde ti se iau in calcul ideile si nu esti doar gigel de la calculatorul inchiriat de la un SRL,cu niste casti Jabra inchiriate de la alt SRL care prestezi reset de parole,deploy sau QA testing pentru o alta firma.
Fara sa mai spun ca toate SRL-urile care fac ce itereaza Amalia au doar niste bugete venite din nori,mai pe scurt se face un ordin de plata lunar care acopera plata salariilor impozite si cheltuilei curente.Astfel firma isi plateste sclavii,nu raporteaza nici un sfant profit,statul se multumeste doar cu impozit(in it din ce in ce mai putin) si CAS,CASS etc etc.Nici un fel de impozit pe profit nu se aplica unei firme cu 0 profit,doar sunt prestari de servicii pentru "afara" nu???
Daca vrem sa o ducem bine pe termen lung, si nu doar din bunavointa altora, resursele umane de valoare trebuie sa aiba proprie initiativa si sa dezvolte bussines-uri proprii in care sa dezvolte produse finite cu valoare adaugata mare. Cunosc multe persoane care la inceput au lucrat in Romania pentru o companie straina iar mai apoi au fost relocati in Germania pentru a li se oferii conditii salariale mai bune, deoarece erau persoane pe care nu vroiau sa le piarda, iar in Romania nu vroiau sa creasca valoarea salariilor.
Am auzit-o pe Frau Merkel plangandu-se ca Germania pierde teren in fata americanilor la nivelul tehnologiilor informatice, si ca trebuie sa faca tot posibilul sa nu piarda pasul cu aceste tehnologii si sa devina la fel de puternici ca-n celelalte ramuri industriale. Cam asta trebuie sa fie discursul unui politician adevarat, cum vad ca vrea si actualul guvern sa-i intoarca din diaspora pe cei cu spirit antreprenorial.
Tie ti se pare ca "tier 1 si tier 2 " ( pentru cei ce nu inteleg limbajul- e o chestie "corporatrista" care identifica "valul 1-" sa valul 2 - sau " primul si al doile pilon) fac vreo chestie pentru care guvernul sau mai stiu eu cine ar trebui sa le fie recunoscatori mariilor sale- Multinationalele? Nu fac: doar exploateaza ieftin niste creiere ( care dupa o anumita varsta- in scadere - sunt "gelatina" si numa` bune de a fi inlocuite cu alti saraci cu speranta de mai bine..
Eu cred ca e o greseala sa apasam pedala de outsourcing; Dar- evident- tot tiganul isi lauda ciocanul ( proverb romanesc) - daca altceva nu stim- vorbim despre ce stim ( si despre care credem ca ar fi potrivit); Tu stii cati pusti de la tara nu au nicio sansa sa capete vreun job? pentru ca:
1. Daca oferim doar servicii ( in care valoarea adaugata nu e "mancata" la noi- ci intr-o multinationala care-si exporta banutii in minutul 2- dupa ce si-au platit salariati) si nu produse finite, maine tot business-ul se va muta ( cum se intampla deja cu India) iar picii respectivi, pana sunt pregatiti, nu mai au cui sa se adreseze?
2. Picii de la tara nu fac nici un fel de limba- chiar nici romana, pentru ca e lipsa de profesori daruiti ( si - evident- ca sa fie daruiti ar trebui sa li se castige "self esteem-ul" - Iar asta trece printr-o reforma si multi banuti la salar)
3. Copiii si tinerii in pregatire nu-si doresc ( poate doar parintii lor) sa stea 10-12 ore "la casca" - doar pentru ca General Electrics ( sau Genpact-ul- daca vrei) mai deschide o filiala de 1000 de locuri de munca platita cu 500 de euro pe luna; ( apropos- stii care-i rata de abandon- sau fluctuatia de personal ( turnover rate) - pe segmentul asta de business? de ce oare?
3. In segmentul asta de business se cauta din ce in ce mai "low experience"- ca sa platim mai putin, si totodata- cu cat mai multe limbi :stiute" ca sa avem o plaja mai mare de adresabilitate;
4. Pana termina o facultate/scoala un program pentru BPO-uri- s-ar putea sa nu mai existe atractivitate pentru Romania ( cresterea pretentiilor salariale- in conditiile in care in Moldova sau Ukraina se pot capata aceleasi servicii la jumatate de pret; pana si spaga- pentru a-ti deschide/face/sustine un sediu- e mai scazuta!(
si atunci- de unde ideea asta ( eu am luat doar una- din polologhia de mai sus) ca ar trebui ca Guvernul sa "faca ceva " pentru ei? Ca eu asta inteleg..
Iar planuri pentru azi si maine- in loc de o gandire strategica pe 20 de ani?!
Soluția ar putea părea radicală și neașteptată. Când cineva încearcă să-ți cumpere resursele, întreabă-te ce for să facă cu ele, apoi folosește-le să-i concurezi.
Așadar, directia corectă, pe care poate nu vreți să o vedeți, este să înlocuim industria de outsourcing cu industria producătoare și să ieșim pe piața internațională cu produse de calitate nu cu mână/minte de lucru ieftină..
Sincer nu cred ca poti incepe viata fiind creativ din primii pasi. Sunt putine cazurile, si acele cazuri sunt rezultatul unui sistem de educatie care ajuta copiii sa aiba o minte creativa, ceea ce sincer nu vad in Romania, mai degraba se indoapa cu tone de cunostinte (cantitate, nu calitate).
Apoi, corporatiile aduc bani. Daca am sti de exemplu sa producem intern (poate ca deja facem asta si eu nu stiu) in tara toate materialele de constructii si consum pentru birourile corporatiilor, cam asa s-ar dezvolta micile afaceri locale in loc sa importam din alte tari ceea ce inseamna cheltuieli externe.
Dau exemplu Polonia, unde tinerii din facultati trec mai intai pe la McDonald ca angajati, apoi sunt angajati pe nivelul 1 de suport la IBM. Si nu am auzit sa se planga ca le subjuga corporatiile saracii tinerii.
Nu ne mai place munca... sincer.