Episodul 1. Să nu înjuri niciodată în fața unui Rege
Mângâie cu mâna ridată și uscată ușa metalică a Palatului. După aproape opt ani de exil. Calcă cu demnitate, iar umărul nepotului îi este toiag. Ca o catedrală, asa privesc Tânărul și Batrânul Palatul. E sărac, țipă costumul adus la stadiul de cârpă, de la atâta spălat. În blugi și tricou, cu plete până la umăr, nepotul împinge ușa.
- E închis.
Portarul Palatului nu explică de ce domni și domnițe ale vremurilor noi intră în Palat, în timp ce ușa se închide în fața celor doi.
- Pe 27 e pentru noi, Bunicule! Peste șase zile, spune cu respect Nepotul.
Citesc amândoi anunțul din fața Palatului.
-O să venim atunci. Palatul pentru noi e ca un Rege.
Se așează pe bancă. Palatul Culturii. Iași. Aprilie 2016. Bătrânul deapănă povestea Palatului, în timp ce doi muncitori în halate verzi răstoarnă o sacoșă cu răsaduri de flori. Regele nu a mai primit nici o floare în ultimii ani. Acum, vin stăpânii de departe. Halatele verzi nici nu privesc Palatul. Poate nici nu au intrat vreodata acolo. Grăbiți, cu ochii în straturi, înjură pe toata lumea.
Bătrânul se ridică, își ia nepotul de mână. Îi spune cu voce puternică: Să nu înjuri niciodată în fața unui Rege...
Episodul 2. "Palatul de zahăr al lui Berindei"
În vremea comunismului, o scrisoare din Statele Unite avea scris la destinatar trei cuvinte: Palatul Culturii, România. A ajuns unde trebuia. Așa își începe povestea muzeograful Sorin Iftimi, despre faima obiectivului.
- Gândiți-vă că nu știu nimic despre Palat!, spun eu.
Într-un sacou în carouri, cămașă albă și blugi, muzeograful parcă a încremenit în holul central. Un mozaic în alb și negru, un carusel al istoriei. Acvila bicefală, grifon, leu. Privesc spre tavan și simt nevoia să fac o cruce. Îi spun asta.
- Are un aer de sacralitate, de catedrală. A fost Palat de Justiție. Așa a fost gândit de arhitectul Berindei. I.D.Berindei. Început într-o epocă, terminat în alta. Nu a fost primit cu bine atunci, povesteste Sorin Iftimi. A existat o replică celebră: Palatul de zahăr al lui Berindei. Dar s-au obișnuit repede.
Istoria curge printre degete. S-au scris multe despre Palatul Culturii. Cum poți condensa totul în câteva minute? Povestea începe în secolul al XV-lea. Curtea Domnească, Alexandru cel Bun, incinta, clădiri mici, Vasile Lupu, incendii, 1785, incendiu mare, 20 de ani de paragină.
Suntem în 2016 și a fost nevoie de aproape opt ani pentru reconsolidarea Palatului. Istoria se repetă, se spune, nu?
În stânga holului central, un zid de căramidă roșie. Ghidul nostru, muzeograful Sorin Iftimi continuă. Zid martor din 1803-1813. Voievodul Alexandru Moruzi a vrut un palat mai mare și a adus un arhitect din Austria, Johann Eveywald. Palatul trebuia inaugurat de Sfintul Alexandru iar legenda spune că a fost destituit de Sultan și a plecat cu ochii in lacrimi. Nu e chiar așa, completează muzeograful istoria Palatului.
Urcăm la etaj și istoria fuge. 1827-1840, Palatul e o ruină. Scarlat Calimachi, instanțe judecatorești, arhive, incendii.
- M-am încurcat în incendii!, strig dupa ajutorul ghidului.
- Au fost zece mai importante! Cele mai grave în 1827 și 1880. Grav a fost și incendiul din 1927.
Mă uit după instalații moderne de prevenire a incendiilor. După sisteme de climatizare și sisteme antifurt. În Palatul Culturii sunt peste 100.000 de obiecte cu valoare de tezaur. Da, dar valoarea lor nu a mai fost actualizată de mult, aveam sa aflu de la directorul Palatului Culturii, Lăcrămioara Stratulat. Ceva mai devreme, muzeograful mi-a povestit despre stresul și nervozitatea colegilor lui care au în gestiune vestigiile. Mi-a fost rușine să îl intreb pe ce lefuri. M-am uitat în grila de salarizare, nu am să vă dezvălui sumele (Foto: Sala Voievozilor, sursa Andrei Cucu).
Ajungem la etaj. Suntem deja în 1906, arhitectul Berindei se apuca de treabă, are și el restrângeri de buget, contruiește în stil neogotic, avem și art nouveau. Și Regina Maria și-a pus amprenta. Intrăm în Sala Voievozilor. Cuvintele par mici. Chiar merită să o vedeți. Mi-am amintit că în urmă cu vreo nouă ani a fost o conferință de presă politică. În Sala Voievozilor ar trebui să intre doar istoria, nu politica trecătoare.
Ghidul nostru, muzeograful Sorin Iftimi ne deschide ușa sălii Henri Coandă.
- Lambriurile făcute de Henri Coandă. Imită lemnul, se numește bois ciment.
- Nu știu dacă știm acum rețeta!
- În vremea comunismului, lambriurile erau acoperite cu vopsea. Eu vorbeam de bois ciment, dar vizitatorii nu vedeau nimic.
Râde amar. Și continuă: șarpantele, model Londra, în stânga ferestre, în dreapta era un cer cu nori, o imagine în oglindă. Comunismul a adus în Sala Henri Coandă patru imagini: Iașul cultural, industrial…
Și Sorin Iftimi tace.
Primul Război Mondial, al doilea, Regina Maria, pe fațadă e un semn care pare o zvastică, dar e de fapt Crucea Reginei Maria, clubul de ambulanțe pe banii Reginei, semn de recunoștință, comunismul și vopseaua și varul care au acoperit tot. Cutremurul din '77, mobilizare, Revoluția, tranziția, capitalismul. 2016. După aproape opt ani de reabilitare, Palatul Culturii își redeschide porțile.
Ce ar fi de vazut? Multe! Ceasul celebru, construit în Germania, instalat pe la 1900. O altă poveste. Subteranele, alte povești.
Timpul nostru se oprește aici.
Episodul 3. Sărăcia culturii
O deschidere anunțată de două sau de trei ori a dat peste cap viața angajaților de la Palatul Culturii. Cu personal insuficient, bani putini, au făcut ce s-a putut. Iar expozițiile anunțate pentru deschidere s-au născut greu. Că și obiectele trebuie puse în vitrine, iar vitrinele trebuie să fie noi, trebuie și corpuri de iluminat și ministerul nu are bani iar ieșenii cu bani nu au, uneori, vocația de a dărui. Iar muzeografii s-au săturat să stea în genunchi. Vă vor povesti cu demnitate despre istoria Palatului Culturii și expozițiile din Complexul Muzeal Moldova.
Nu spunem povestea celor opt ani de refacere a Palatului Culturii. Pentru ca nu e o poveste. E o luptă cu implanturi politice. În cei opt ani, un muzeograf inimos a dezertat și a plecat în Franța. Ceilalți au rămas.
Mai jos, Palatul Culturii din Iași, într-un film realizat de Timelapse Romania. Vă invităm într-un tur virtual. Da, această bijuterie există în România.
Episodul 4. Mai ,,friend" cu Palatul
Copiii veniți cu grupul din Nordul Moldovei fac o poză în fața Palatului. Răsfirați. Profesorul le atrage atenția să se strângă. Prima fotografie nu iese bine. Mai friend cu Palatul, e ultima recomandare.
Palatul Culturii vă așteaptă. Un bilet întreg pentru toate muzeele Palatului Culturii este 40 de lei de persoană, dacă este adult. Alte categorii, de la elevi până la diverse categorii de salariați sau grupuri, au reduceri de 50, 75 și chiar 100%.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Asa ca acum ma uit la pozele de interior si ma gandesc ca prietenul meu din copilarie s-a intors. Eu am plecat. Dar sunt convinsa ca o sa ma astepte, pe mine, si pe alte mii de ieseni rataciti prin lume.