Foto Vyacheslav Prokofyev / TASS / Profimedia
Scriu rândurile acestea la îndemnul unui prieten inginer şi al soţiei sale, profesoară ca şi mine, după ce am terminat amândouă cursurile Facultăţii de filologie.
Nu le scriu cu plăcere, pentru că ştiu că nu vor schimba mare lucru, cunosc de prea mult timp inerţia învăţământului românesc ca să-mi fac iluzii că aş putea schimba ceva, în ciuda intenţiilor declarative pornite dinspre diverse cabinete oficiale de ceva vreme, de a pune stavilă „analfabetismului funcţional”, formulă care e pe buzele foarte multora în ultima vreme.
Totul a plecat de la Caietul de vacanţă al nepotului meu...
Ca orice bunică ce a lucrat în învăţământ şi îşi doreşte cât de cât o perspectivă asupra viitorului nepoţilor săi, am chinuit toată vacanţa aceasta cei doi nepoţi din dotare, încercând să suplinesc ceea ce nu s-a făcut cum trebuie în ultimele 3 luni de şcoală.
Normal cred că ar fi fost doar să-i îndrum să citească şi să-i pun să povestească, pentru că odată cu cititul se deschid toate căile comunicării. Adevărat, dar cel mic, care trece în clasa a II-a, deşi când a început izolarea încă nu terminase literele şi grupurile de litere, va începe acum tabla înmulţirii şi o va parcurge într-un ritm foare alert (ştiu din experienţa cu cel mare). Cine nu o deprinde, adio!... Plus scrierea de mână încă mai deloc exersată.
Aşadar citim, facem dictări şi învăţăm tabla înmulţirii.
Problema nu e cu cel mic, ci cu cel care a trecut deja în clasa a IV-a. Lucrează pe un Caiet de vacanţă scos de autorii fostului său manual de clasa a III-a, aprobat ca şi manualul prin ordin al ministrului în 2018.
Şi întreb eu acum, într-un text ca „Frunza” (fragment din Emil Gârleanu), cum poţi cere unui copil care nici nu a terminat bine clasa a III-a să explice expresiile: „s-a împletit pe dânsa ca o sârmă de aur” (cu referire la frunză şi o rază de soare) sau „cu potirul plin de colbul aurului mirositor” cu referire la crinii singuratici ai grădinii.
Dragii mei, vorbim de „analfabetism funcţional”. ... De aici vine. Aşa rămân copiii noştri analfabeţi. Literatura nu se predă şi nu se explică. Literatura se simte. Pot face lucrul acesta cu adevărat elevii din clasele mari de liceu care au citit mult, şi-au format un vocabular, şi-au dezvoltat imaginaţia şi mai cu seamă imagistica. Cum poţi cere unui copil de clasa a III-a să-ţi explice asemenea expresii, când el abia descoperă bucuria lecturii lui „Fram, ursul polar” sau a „Chemării străbunilor” şi nu are curajul să se apropie de „Singur pe lume”, pentru că i se pare prea voluminoasă, iar numele franţuzeşti din interior îl sperie, el fiind familiarizat cel mai adesea cu cele englezeşti, după moda ultimilor ani?!
Şi asta se întâmplă la oraş... Să mai spun ce se petrece la ţară?!
Oameni buni, dacă nu simplificăm totul, la toate materiile şi nu aruncăm la coş programele acestea care arată doar că unii autori se cred deştepţi, dar nu conștientizează că distrug generaţii, nu se schimbă nimic. Ştiu că sunt bani risipiţi, dar viitorul valorează mult mai mult. Am fost autor de manuale. Generaţii de copii după 2000 au învăţat după unul dintre manualele mele limba latină. Ştiu să apreciez valoarea sau nonvaloarea şi ştiu, de asemenea, că multe dintre manualele actuale trebuie nu revizuite, ci înlăturate. Copiii noştri, nepoţii noştri stau tot mai mult cu ochii în tablete şi calculatoare şi cu asta trebuie să învăţăm să trăim.
Dacă însă, în şcoală, nu ne întoarcem la simplitate, claritate şi esenţă, cum îndemna Eminescu în rapoartele inspecţiilor sale ca revizor şcolar, făcând trimitere la exemplul mai mult decât pozitiv al învăţătorului I. Creangă, vom continua să perseverăm în greşeală.
Dacă nu-i vom face pe copii să citească pentru a putea reda apoi prin cuvintele lor ceea ce au citit, mai pierdem câteva generaţii. Noi, cei mai în vârstă, care am făcut cât de cât o şcoală normală, dispărem. Dar odată cu noi dispare şi ideea de normalitate. Nici măcar nu se va mai şti că se poate şi altfel. Nu vreau să simt că am trăit degeaba.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Să ne înțelegem: copilul citește pentru școală și este de dorit, si pentru propria plăcere. Se dezvoltă astfel o tactică: citesc eu pentru școală dar apoi mă așteaptă cartea aia care-mi place.
Nu cred că are cineva frică de niște nume (bine, n-aș fi știut cum să le pronunț însă nici nu mi-a trebuit că nu mă asculta nimeni din carte). Eu n-am avut niciodată o astfel de frică și da, chiar am citit " Singur pe lume " cam în clasa a III-a.
Caietul de vacanță, înțeleg, ar fi o listă de lecturi de parcurs peste vară. De ce atunci întrebări, lecții, dictări ca la școală? Vacanța e pentru bătut mingea și citit ceva pentru a se familiariza cu ce se va învăța în anul școlar viitor. Știu că toți părinții și bunicii vor ca și copiii să învețe bine dar vă rog, nu le luați vacanța. Învățatul online e la fel de solicitant și mult mai frustrant decât cel față în față. Și da, riscul să rămână cu goluri e mare dar totuși copiii au nevoie de... copilărie.
Simplificăm, dar până unde? Cât poți să simplifici dar să rămână totuși ceva? Că și poveștile au figuri de stil. Nu spune nimeni să citească Haruki Murakami ( bine, ar înțelege textual însă s-ar plictisi de moarte).
De acord, multe manuale trebuie să dispară și e enorm de lucrat căci se cere o adevărată reformă în învățământ dar mai ales în mentalitate. Dar copiii sunt copii iar nu mașini de memorat... Ideea e a se păstra un echilibru, a simplifica păstrând esențialul și a lăsa totodată copiilor copilăria. Care nu se întoarce.