Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Visam la aceste locuri precum căutătorii de aur”. Ghidurile alternative de distracție ale Capitalei, făcute de străini

De când m-am mutat, acum trei ani și ceva, în Johannesburg, urmăresc ce se mai poartă în București prin pozele pe care prietenii mei români le postează pe Facebook. 

Mai citesc și articolele în care jurnaliștii occidentali declară orașul capitală de noapte a Europei și oferă cititorului ghiduri de divertisment mereu alternative -chiar dacă toate recomandă aceleași locuri. 

Între barurile mai atractive, jumătate sunt pe acoperișul vreunei clădiri din centru. Celalaltă jumătate sunt în curtea neîngrijită a unei vile vechi proaspăt renovate și toate au scaune mari de lemn cu perne albe pătrate și mari. 

Eu am fost mereu un mare iubitor de acoperișe. Cu spaniolul de București Constantino Navarro le-am căutat ca pe aur printr-un oraș pe care-l simțeam cucerit și ce fericiți eram când le găseam! Ne plăcea perspectiva diferită și detașată a spațiilor prin care treceam zi de zi. Pe suprafața de cement nelustruit și între liniile de haine găseam o rară intimitate impersonală cu străzile și clădirile - parcă le vedeam pentru prima oară!

În poziția noastră de spectatori privilegiați, cu zgomotul traficului și al tramvaielor devenit o șoaptă plăcută, ne retrăgeam din ritmul vieții ca să vedem cum pulsul urbei continuă indiferent de noi.

Cu acoperișurile din Capitală s-a întâmplat ce se întâmplă cu totul în lume: democratizarea aduce masificarea, și masificarea strică. O peșteră, istorică și minunată, la care nu există acces ușor va fi vizitată numai de pasionații care sunt gata să facă efortul ca să ajungă acolo. Odată ce au pus telecabină s-a terminat treaba

Acolo e Colentina, unde aseară am fost la o petrecere. Mai aproape, Piața Obor. În partea cealaltă, se vede Universitatea și la stânga Parlamentul și Unirii. Marile monumente și clădirile importante sunt punctele de reper, dar cel mai interesant sunt blocurile și skyline-urile pe care le formează antenele lor cu cupolele bisericilor, macaralele și scheletele clădirilor în construcție, întrerupte de criza economică.

Foto: Adrian Pâclișan/Inquam Photos

De acolo sus, ca pe o hartă, conectăm cartierele urmărind drumurile cu ochii. Parcurile erau o pată verde, fără urmele câinilor care ne deranjau când alergam prin Cișmigiu sau Tineretului. Dacă se ascunsese deja soarele, luminile orașului creau un efect ca la cinema, cu spectatorul protejat de întunericul și claritatea concentrată în interminabilul ecran.

Cu acoperișele în Capitală s-a întâmplat ce se întâmplă cu totul în lume: democratizarea aduce masificarea și masificarea strică. O peșteră, istorică și minunată, la care nu există acces ușor, va fi vizitată numai de pasionații care sunt gata să facă efortul ca să ajungă acolo. Odată ce au pus telecabină s-a terminat treaba: mamele cu copii, familia plictisită de duminică care se târăște mai mult decât se plimbă, neridicând picioarele, cu pas funebru, și cupluri care vor să facă pozele pe care le-au văzut în filme că să le pună pe Facebook.

Ca să nu cadă niciun prost se interzice accesul la niște colțuri cu vederea cea mai bună. Antenele se scot, nu cumva îi producă cancer cuiva. Ca și liniile de haine, că poate cineva se spânzură cu firul. Ca să se simtă bine toată lumea, se pun canapele ca cele din Centrul Vechi, ca să arate la fel toate cârciumile orașului.

Rezultatul: acoperișul arată acum ca terasa de la Radisson Blue și pe terasa de la Radisson Blue nu se poate filma o scenă ca cea din „Goodbye, Lenin”, în care Alex și irezistibila Lara se uită la focuri de artificii, de pe un acoperiș retras al Berlinului proaspăt eliberat de comunism.

Adevăratele ghiduri alternative despre București nu mai sunt acum cele care includ barurile de pe acoperiș sau din curți neîngrijite. Acum că orașul a devenit un Street Delivery extensiv și continuat, proprietarii localelor normale ar trebui să închidă, măcar timp de o săptămâna în fiecare an, o stradă în care să fie interzis graffitiul creativ, muzica în direct și purtătorii de cărți - ca să se deosebească de Street Delivery. S-ar putea promova în schimb lectura cărților, că se poartă.

Așa ceva s-a încercat deja în 2012, înainte să plec eu din România, în Centrul Vechi. Față de dictatura pietonului de la Street Delivery, cocalarii mutați din Herăstrău au cucerit străzile Lipscanilor cu SUV-urile lor silențioase. Carțile la subsuoară au fost înlocuite de genți scumpe, purtate cu grația unică ce i-o conferă unei femei mâna moartă căzută spre jos.

Singura concesie la Street Delivery era interzicerea lecturii. Dacă la festivalul de lângă Biserica Anglicană cititul se persecută cu muzică live și multe tobe, în Centrul Vechi se combate cu muzică house la maximum în cele mai puternice boxe. O modalitate, această ultima, pe care eu, personal, o prefer. Nu știu dacă tot așa a rămas Centrul Vechi.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Fady Fady Chreih | Reginamaria.ro

De la etajul 17 al unei clădiri emblematice din Nordul Bucureștiului, orașul pare mai verde și mai ordonat. Fady Chreih, CEO-ul Rețelei private de sănătate Regina Maria, îmi povestește, într-un interviu pentru platforma republica.ro, despre cum s-a transformat o afacere locală lansată în toamna lui 1995 într-un motor al unei schimbări culturale- a redefinit ce înseamnă să fii pacient, medic și angajator într-o Românie care se caută încă pe sine și face eforturi să găsească răspunsuri la întrebări dificile în istoria sa de după 1990. În 20230, Regina Maria vizează afaceri de 1 miliard de euro, dublu față de astăzi.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Studenți la calculator

Din când în când mai schimb vorbe la o cafea, la sfârșit de săptămână, cu studenții sau foștii studenți cu care am lucrat în diverse momente ale vieții. Fac asta de ani de zile și încă îmi face plăcere. La început, când încercam să ne cunoaștem mai bine, eram convinsă că stăpânesc bine limba română. Aveam impresia că știu nuanțe, subtexte, ritmuri. Până într-o zi, acum câțiva ani, când unul dintre ei a spus: „Mamăăă, ce vibe soft are mesajul ăsta, dar totuși e on point.” Și-atunci am realizat că trebuie să mai învăț.

Citește mai mult

politician - Foto: Mihajlo Maricic / Panthermedia / Profimedia

O funcție atât de importantă, cum este cea de prim-ministru, este ocupată de o persoană care este numită oficial de președintele României, în principiu la propunerea partidelor politice reprezentate în Parlament. Spun în principiu, deoarece o persoană din zona non politică ar putea fi numită de președintele țării și eventual votată de partidele reprezentate în Parlament. Foto: Profimedia

Citește mai mult