Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Visam la aceste locuri precum căutătorii de aur”. Ghidurile alternative de distracție ale Capitalei, făcute de străini

De când m-am mutat, acum trei ani și ceva, în Johannesburg, urmăresc ce se mai poartă în București prin pozele pe care prietenii mei români le postează pe Facebook. 

Mai citesc și articolele în care jurnaliștii occidentali declară orașul capitală de noapte a Europei și oferă cititorului ghiduri de divertisment mereu alternative -chiar dacă toate recomandă aceleași locuri. 

Între barurile mai atractive, jumătate sunt pe acoperișul vreunei clădiri din centru. Celalaltă jumătate sunt în curtea neîngrijită a unei vile vechi proaspăt renovate și toate au scaune mari de lemn cu perne albe pătrate și mari. 

Eu am fost mereu un mare iubitor de acoperișe. Cu spaniolul de București Constantino Navarro le-am căutat ca pe aur printr-un oraș pe care-l simțeam cucerit și ce fericiți eram când le găseam! Ne plăcea perspectiva diferită și detașată a spațiilor prin care treceam zi de zi. Pe suprafața de cement nelustruit și între liniile de haine găseam o rară intimitate impersonală cu străzile și clădirile - parcă le vedeam pentru prima oară!

În poziția noastră de spectatori privilegiați, cu zgomotul traficului și al tramvaielor devenit o șoaptă plăcută, ne retrăgeam din ritmul vieții ca să vedem cum pulsul urbei continuă indiferent de noi.

Cu acoperișurile din Capitală s-a întâmplat ce se întâmplă cu totul în lume: democratizarea aduce masificarea, și masificarea strică. O peșteră, istorică și minunată, la care nu există acces ușor va fi vizitată numai de pasionații care sunt gata să facă efortul ca să ajungă acolo. Odată ce au pus telecabină s-a terminat treaba

Acolo e Colentina, unde aseară am fost la o petrecere. Mai aproape, Piața Obor. În partea cealaltă, se vede Universitatea și la stânga Parlamentul și Unirii. Marile monumente și clădirile importante sunt punctele de reper, dar cel mai interesant sunt blocurile și skyline-urile pe care le formează antenele lor cu cupolele bisericilor, macaralele și scheletele clădirilor în construcție, întrerupte de criza economică.

Foto: Adrian Pâclișan/Inquam Photos

De acolo sus, ca pe o hartă, conectăm cartierele urmărind drumurile cu ochii. Parcurile erau o pată verde, fără urmele câinilor care ne deranjau când alergam prin Cișmigiu sau Tineretului. Dacă se ascunsese deja soarele, luminile orașului creau un efect ca la cinema, cu spectatorul protejat de întunericul și claritatea concentrată în interminabilul ecran.

Cu acoperișele în Capitală s-a întâmplat ce se întâmplă cu totul în lume: democratizarea aduce masificarea și masificarea strică. O peșteră, istorică și minunată, la care nu există acces ușor, va fi vizitată numai de pasionații care sunt gata să facă efortul ca să ajungă acolo. Odată ce au pus telecabină s-a terminat treaba: mamele cu copii, familia plictisită de duminică care se târăște mai mult decât se plimbă, neridicând picioarele, cu pas funebru, și cupluri care vor să facă pozele pe care le-au văzut în filme că să le pună pe Facebook.

Ca să nu cadă niciun prost se interzice accesul la niște colțuri cu vederea cea mai bună. Antenele se scot, nu cumva îi producă cancer cuiva. Ca și liniile de haine, că poate cineva se spânzură cu firul. Ca să se simtă bine toată lumea, se pun canapele ca cele din Centrul Vechi, ca să arate la fel toate cârciumile orașului.

Rezultatul: acoperișul arată acum ca terasa de la Radisson Blue și pe terasa de la Radisson Blue nu se poate filma o scenă ca cea din „Goodbye, Lenin”, în care Alex și irezistibila Lara se uită la focuri de artificii, de pe un acoperiș retras al Berlinului proaspăt eliberat de comunism.

Adevăratele ghiduri alternative despre București nu mai sunt acum cele care includ barurile de pe acoperiș sau din curți neîngrijite. Acum că orașul a devenit un Street Delivery extensiv și continuat, proprietarii localelor normale ar trebui să închidă, măcar timp de o săptămâna în fiecare an, o stradă în care să fie interzis graffitiul creativ, muzica în direct și purtătorii de cărți - ca să se deosebească de Street Delivery. S-ar putea promova în schimb lectura cărților, că se poartă.

Așa ceva s-a încercat deja în 2012, înainte să plec eu din România, în Centrul Vechi. Față de dictatura pietonului de la Street Delivery, cocalarii mutați din Herăstrău au cucerit străzile Lipscanilor cu SUV-urile lor silențioase. Carțile la subsuoară au fost înlocuite de genți scumpe, purtate cu grația unică ce i-o conferă unei femei mâna moartă căzută spre jos.

Singura concesie la Street Delivery era interzicerea lecturii. Dacă la festivalul de lângă Biserica Anglicană cititul se persecută cu muzică live și multe tobe, în Centrul Vechi se combate cu muzică house la maximum în cele mai puternice boxe. O modalitate, această ultima, pe care eu, personal, o prefer. Nu știu dacă tot așa a rămas Centrul Vechi.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult