Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

AL TREILEA PĂRINTE. „Ai tracul pe care îl are un actor”. Viața neromanțată a unui profesor din România

În biblioteca școlii Ferdinand din București o învățătoare stă pe un fotoliu, cu o cană de ceai de fructe în mână. Abia a terminat orele și pentru câteva secunde respiră adânc și se uită înainte, spre un punct care pare pierdut spre celălalt perete al încăperii. E în sfârșit liniște. „Iubesc copiii, întotdeauna i-am iubit. Dar dacă ar fi un pic mai puțini în clasă... Sunt atât de agitați...” 

O întrebăm dacă nu au fost ani în care a avut mai mulți elevi în clasă. A avut cu ani în urmă și 40, dar atunci nu a simțit. Atunci, copiii erau „altfel”. Este una dintre sursele de stres ale profesorilor români. Pregătiți într-un sistem rigid și autoritar, au de predat după programe stufoase unor copii a căror minte funcționează astăzi în cu totul alt mod.

Astăzi, copiii asimilează informațiile spontan, vizual. Învață doar ceea ce îi interesează cu adevărat. Au un nivel mare de anxietate și le este greu să stea un ceas într-o bancă. Profesorii trebuie să se adapteze, de unii singuri, din mers la realitatea copiilor de astăzi. Cine nu se adaptează suferă. Și își face elevii să sufere.

Intrăm în clasa unei învățătoare de la Școala Ferdinand, Aurora Spirescu. Predă de 20 de ani și are anul acesta o clasă pregătitoare, pe cea a Buburuzelor. Simte și ea diferența dintre generațiile trecute și cele de acum, deși în fața copiilor nu o să o spună niciodată cu voce tare. 

„Dacă ești nepregătit este vai și amar de sufletul tău ca învățător”

„Dacă la seria trecută reușeam 2-3 exerciții de mișcare, sus, jos, mișcă vântul frunzele și ne canalizam apoi 10-15 minute pe activitate, era activitatea-activitate. Apoi reluam alte exerciții cu fii atent la mine, deschide urechea bine, albinuța a zburat, acum nu se mai poate. Pentru că nici măcar acele 10 minute de atenție nu sunt 10 minute întregi. Chiar și acele 10 minute trebuie să fie tot sub formă de jocuri, trebuie să le fie indusă mereu starea aia de liniște”, spune Aurora Spirescu (foto)

Seara nu are ea liniște și nu se poate duce la culcare până când activitățile de a doua zi nu sunt pregătite la secundă. „Dacă ești nepregătit și copilul te-a prins nepregătit este vai și amar de sufletul tău învățător. Și atunci eu trebuie să am tot timpul pregătită o alternativă. N-a mers poezia, trebuie să meargă cântecelul, n-a mers cântecelul, trebuie să meargă cu joculețul. Care joculeț, ăla cu mingea, că toți sunt atenți fiindcă trebuie să o prindă. Nu a mers nici ăla? Trebuie să meargă altceva. Tot timpul trebuie să ai pregătită rezerva rezervelor rezervelor. Trebuie să fii tot timpul, ca om, pregătit pentru această generație”, spune învățătoarea. 

În clasa Buburuzelor sunt jucării pe podea, iar umbrele deschise, colorate, atârnă din tavan cu susul în jos. Pe peretele din stânga, 27 de buburuze pe care sunt lipite pozele copiilor stau și ele tot cu capul în jos. Umbrelele le-a cumpărat ea, când a văzut cum a fost decorată, în acest fel, o stradă din Arad. Buburuzele au o altă poveste. „Acesta este sistemul nostru de prezență. Buburuzele s-au trezit și la soare au zâmbit și la școală au venit. Și cine nu a venit are buburuza întoarsă. Un băiețel șugubăț mi-a întors ieri toate buburuzele cu picioarele în sus și și ăsta a fost un punct de plecare al discuției de astăzi. Pentru că băiețelul a zis: Ia să vedem noi cum se descurcă buburuzele cu picioarele în sus și cu capul în iarbă. Le plac foarte mult discuțiile libere. Încet, încet lucrurile încep să meargă. Și sunt tare mândră de ei, dar și de mine”, râde Aurora Spirescu.

Învățătoarea spune că nu îi place să fie constrânsă, nu îi place să redacteze nenumărate documente, așa cum i se cere fiecărui profesor din școala românească. Birocrația este o sursă majoră de stres pentru un cadru didactic. „Vreau hârtiile alea ale mele scrise de mână, cu fac joculețul ala, fac asta, fac cealaltă. Nu vreau să am tot timpul procese verbale, mi se pare o pierdere de vreme. Vreau să îmi lași timp să fiu și soție, și mamă pentru copilul meu de acasă, să mă și bucur de ce fac aici. De ce trebuie sa scriu o mie și una de hârtii, pentru mine, pentru comisia metodică... Lasă-mă să mă desfășor! Dacă sunt aici, lasă-mă că am o treabă de făcut. Aici, cu copiii, nu cu hârtiile alea”, spune învățătoare. Nu și-ar dori să facă nimic altceva pe lume și, când se gândește la viața ei, i se pare că este o norocoasă. Când iese din școala, deschide o umbrelă neagră bărbătească. „Este singura din casă, m-am „bătut” cu soțul meu pe ea, în timp ce clasa e plină de umbrele. Cred că asta e foarte important în meseria asta. Să ai un soț care nu se supără când îi spui că îți mai trebuie niște umbrele în plus”.

Am intrat în clasă și unul din copii mi-a spus: „Nu aveți mai mult de 32 de kilograme”

Colega ei, Laura Croitor (foto jos), face același tip de glumă care vorbește despre o realitate tristă: salariul mult prea mic al profesorilor. La finalul liceului, când toți colegii ei pregăteau să dea la Cibernetică, ea se hotărâse să dea la Teologie. „Norocul meu a fost că soțul meu a dat totuși la Cibernetică”. Este profesoară de 19 ani, iar în ultimii trei a predat română și religie la Școala Gimnazială Ferdinand. S-a mutat la București din Miercurea-Ciuc și în prima lună nu știa cum va putea să facă față. A fost o mare provocare pentru mine mutarea din Miercurea Ciuc și în București. 

„Nu dormeam noaptea, stăteam cu ochii în tavan și mă gândeam: Doamne, ce să fac ca să îi fac pe copiii ăștia să mă asculte? Dar până la urmă am reușit. Am avut o clasă a șaptea cu foarte mulți repetenți. Îmi amintesc că am intrat în clasă și unul dintre ei mi-a spus. Nu aveți mai mult de 32 de kilograme. Nu l-am făcut obraznic, dar i-am spus: Dacă aduni și înmulțești nu știu ce ajungi la greutatea mea. Am mai mult de 32 de kilograme. Nu știam atunci că sunt foarte mulți repetenți, pe urmă, când am aflat, le-am pregătit ora următoare un material despre personalități care au șchiopătat în școală, dar au făcut ceva în viață. Și în acest fel cred că i-am câștigat, pentru că pe urmă au stat cuminți. Eu nu ridic tonul, cred că, dimpotrivă, dacă cobori un pic tonul se face liniște”. 

Era o oră de religie, materie pe care Laura Croitor o predă, de câte ori este posibil, altfel: le pune uneori copiilor filme precum „Pinocchio” sau „Frozen” și discută despre învățămintele din ele.

La religie, spune ea, nu este o mare problemă dacă are 33 de copii în clasă, la română însă, da. Numărul mare de elevi poate deveni o povară pentru un profesor, mai ales când miza este foarte mare. Iar miza se măsoară în rezultatele de la examene, rezultate de care depinde viitorul copiilor. „Nu pot să-i scot pe toți la tablă, nu pot să comunic cu toți, au un examen de dat și este foarte greu să lucrezi cu așa de mulți copii în clasă. Muncești foarte mult și de multe ori îți e mult mai greu să urci copilul de 3 la 5 sau 6 decât să îl urci pe cel de 8 la 9 și 10. Este o problemă, că dacă ești evaluat ești evaluat pe media pe care au obținut-o la media la Evaluarea Națională. Nu se știe de unde ai plecat. Și în fiecare clasă, ai și copil de 9, și de 6, și de 5 și de 2. Și trebuie să îl duci pe fiecare până unde poate”, spune Laura Croitor.

„Copiii tăi trag de tine, vor să faci diferite lucruri cu ei și tu nu poți”

Programa școlară este foarte încărcată, manualele școlare nu au mai fost actualizate de mult timp, iar reforma despre care se vorbea când a intrat ea în învățământ, în 1996 nu se îndreaptă spre o finalitate bună. Cantitatea de documente pe care le are de făcut, numărul Comisiilor din care face parte un profesor îi iau timp din timpul pe care ar trebui să îl aloce copiilor ei. 

„Am doi copii la școală, băiatul în clasa a doua, fetița este în clasa a șaptea. Dacă mă gândesc numai la ghiozdanele pe care le cară, sunt foarte grele. Ar trebui coborât învățământul la ceea ce are nevoie copilul. Sunt multe lucruri pe care le învață în școală și nu îi sunt utile în viața în care iese după ce pleacă. Foarte multă teorie și lucrurile teoretice nu sunt legate de practică. Dacă nu ai o bază materială, chimia, fizica și biologia, doar pe tablă și în manual și pe caiet, nu faci nimic”, spune Laura Croitor. Dacă ar fi să o întristeze ceva este că, în timp ce este la școală sau acasă, corectând, lucrările altor copii, nu le alocă propriilor copii atenția și timpul pe care le oferă copiilor altora. „Copiii tăi trag de tine, vor să faci diferite lucruri cu ei și tu nu poți. Asta poate să te întristeze. Dar când se întâmplă acest lucru, mă gândesc că alți oameni, alți profesori au grijă foarte bine de copiii mei”.

„Nu poți să rămâi ca profesor cu ce ai făcut în facultate în urmă cu câteva zeci de ani”

Violeta Dascălu este directoarea Școlii Gimnaziale Ferdinad. De 30 de ani este profesoară de geografie și, la un anumit moment din cariera ei, s-a gândit că trebuie să se reinventeze. A fost un efort individual, a făcut-o pe cont propriu. „Suntem cadre didactice, dar noi nu rămânem niciodată doar cu ce am făcut la facultate. Păi eu pot să mă duc în fața unor copii cu niște informații, obiceiuri, cu o viziune de acum 30 de ani?” De multe ori își fac un scenariu de lecție, iar elevii i-l opresc. Îi pun întrebări legate de o știre care le-a stârnit curiozitatea, de un cutremur, de migrație. „Eu trebuie să mă opresc și să le explic copiilor ce înseamnă migrație, ce înseamnă să nu ai părinții lângă tine, ce înseamnă să fi trecut printr-o traumă. Pentru că dacă ajungi la emoția și la trăirea autentică, copilul înțelege tot”, spune Violeta Dascălu.

În ultimii ani, a început să meargă la conferințe despre parenting, să se intereseze de programele derulate de ONG-uri și să încerce să le aducă în școală.

„Schimbarea a adus-o societatea civilă, eu însămi am putut să mă schimb în momentul în care am ieșit dintre niste pereți și din niște idei preconcepute. E o explozie de ONG-uri și în momentul în care le-am spus Veniți către noi, ridicați-ne și pe noi, prin proiecte, au venit. Copiii noștri au fost expuși la o grămadă de experiențe de arhitectură. De radio, teatru, dans, pictură, programare pe calculator”. Marele lor minus este că proiectele ONG-urilor se desfășoară pe perioade scurte de timp și nu există continuitate. Continuitate care ar fi posibilă, dacă educația ar primi banii necesari unor programe pe termen lung.

„Profesorii nu fac suficientă psihologie a copilului în facultăți”

De multe ori, Violeta Dascălu vede profesori tineri slab pregătiți în facultate, oameni care atunci când ajung la clasă sunt incapabili să stabilească o relație adevărată cu copiii. O dramă pentru ei, o dramă și mai mare pentru copii. Vede profesori în vârstă care au nevoie de o formare adevărată, care să îi ajute să își schimbe strategia în fața elevilor. Casele Corpului Didactic din țară oferă gratuit sau contra cost, programe de formare, însă acestea sunt, în opinia directoarei, de multe ori formale. „Profesorii nu fac suficientă psihologie a copilului în facultăți, trebuie foarte mult studiat și lucrat pe zona aceasta. Și nu sunt expuși la experiența unui curs adevărat. Dacă mă duc la un curs în care un trainer se face că predă și îmi transmite niște teorii atunci nu înțeleg nimic. Dar dacă eu trăiesc niște experiențe, atunci înțeleg ceea ce simte copilul. Se simte cu traineri adevărați. Am făcut schimb de experiență cu traineri din ONG-uri, cu tineri din multinaționale, care făceau voluntariat. Am făcut cu ei cursuri de dezvoltare personală, de leadership, de creativitate, de time management. Fără acreditare și fără puncte. Că toată lumea alergă după puncte, că așa cere fișa postului, să ai 90 de credite la cinci ani. Creditele alea trebuie muncite, faci niște cursuri. Aceste cursuri au fost fără credite. Dar ne-au oferit experiențe”, spune Violeta Dascălu (foto).

„Catalogul și catedra sunt niște instrumente. Nu-mi dau mie putere, nu-mi dau mie cunoaștere”

În școala pe care o conduce, 25% dintre copii sunt de etnie romă și sunt clase, povestește ea, în care niciun copil nu are o familie întreagă. „Am reușit să recuperăm copii cu risc de abandon sau care chiar abandonaseră școala, acordându-le posibilitatea să descopere ce-i mai bun în ei, să-și găsească o pasiune, precum cântatul la tobe. Și vin de dragul pasiunii ăleia și trag de un cinci, dar n-au abandonat ideea de școală”. După mulți ani de învățământ a văzut că valoarea educației nu stă în autoritate. „Eu chiar glumesc cu ei și le spun: eu nu sunt profesor, eu sunt facilitator. Vă facilitez înțelegerea, cunoașterea și intercunoașterea. La mine nici nu există catedră, iar catalogul nu îl folosesc decât când pun note la teste. Pentru că ele sunt niște instrumente. Nu-mi dau mie putere, nu-mi dau mie cunoaștere, nu-mi crește valoarea mea de om că eu stau pe un scaun la catedră sau am un catalog”, crede directoarea.

Învățătorii care trebuie să se adapteze din mers

Chiar dacă un profesor refuză să își sprijine la ore autoritatea pe un catalog, notele rămân o sursă de stres pentru copii, pentru părinți, dar și pentru profesori. Drumul copiilor lor prin școală depinde de note. Dau Evaluări Naționale care hotărăsc dacă vor ajunge la un liceu bun sau la un liceu prost. Responsabilitatea pe care o are un profesor este uriașă.

Totul începe din clasele primare. Elevii de clasa a II-a și a IV-a dau acum examene de evaluare națională. Acestea au, teoretic, rolul de să îi pregătească pe copii pentru ceea ce va urma și să le dea părinților o imagine despre ceea ce știu copiii lor. Corina Bâlbâie este învățătoare de 26 de ani, este lider de sindicat în școala 165 din București, și a văzut cum arată Evaluările Naționale de la clasele a II-a și a IV-a. 

„Nu sunt relevante pentru că nu sunt adaptate programei școlare, textele sunt mult mai mari decât studiem noi. Cea de la clasa a doua a fost mai grea decât cea e la clasa a patra. M-a deranjat la vremea respectivă și chiar le-am sugerat celor de la sindicat să facem o dare de seamă către domnul ministru. S-a chemat evaluare la limba română. Subiectele de la limba română, de la clasa a doua și a patra nu au avut nimic de limba română. Limba română înseamnă gramatică. Au fost numai subiecte de literatură.

 Atâta vreme cât pe coperta testului scria Limba română, ne așteptam să evaluăm limba română. Comunicarea. Nu au avut nimic, decât întrebări care se repetau, texte fără relevanță. Și întrebări care aveau mai multe răspunsuri. Una dintre întrebări era: Care este părerea ta despre? Și îi dădeau mai multe variante. Dacă era părerea lui, copilul trebuia să și-o poată exprima, răspunsul era deschis. Și la sfârșitul testului scria: Părerea ta contează! Unde?”

Anul trecut a avut o clasă a patra, iar programa la istorie și geografie a fost schimbată. Nu au avut manuale nici pentru o materie, nici pentru cealaltă. Învățătorii s-au adaptat din mers, așa cum au făcut-o de nenumărate ori în ultimii ani. Totul trebuia spus ca o poveste care să conțină întâmplări din istoria României, dar și din istoria Europei. Înainte de fiecare oră trebuia să își pregătească materialele, să găsească acea cale pentru a face povestea demnă de a fia scultată și iubită de către copii. Nemulțumită de auxiliarele de la celelalte materii a renunțat să le mai folosească. Ca și alți învățători, își creează singură, oră de oră, propriile resurse. Apoi trebuie să facă raportări și statistici, trebuie să fie parte ca și ceilalți profesori dintr-o sumedenie de comisii: comisia care stabilește orarul, comisia care urmărește predarea graduală a materiei sau evaluarea sistematică, comisia de activități școlare și extrașcolare, comisa de recensământ, comisia de curriculum, de cataloage, de violență, pentru organizarea activităților sportive, pentru cornul și laptele. „Rapoarte pentru excursii, rapoarte la sfârșitul semestrului în care trebuie să povestești ce ai făcut cu lux de amănunte. Vrei să faci un proiect, iar faci hârtii peste hârtii, vrei să pleci la muzeu, sunt alte hârtii pe care trebuie să le faci. Și totul trebuie în trei exemplare. Trebuie să predai situații care au termen astăzi la ora prânzului. Și de cele mai multe ori ești în urmă cu toate lucrurileAsta s-a întâmplat în timp, pentru că la început nu a fost asa. Aveam 44 de copii în clasă, dar lucrurile nu erau lucrurile așa de complicate”, spune Corina Bâlbâie.

„Structura nervoasă se uzează, efortul este foarte mare”

Însă poate cel mai greu lucru pentru un profesor este că, zi de zi, trebuie să fie un actor. „Ai tracul pe care îl are un actor care se urcă pe scenă, sunt zeci de priviri ațintite asupra ta, iar așteptările cele mai mari trebuie să vină de la tine. Și atunci trebuie să fii pregătit să oferi ceea ce ți cere copilul, să înțelegi problemele pe care le are, să fii aproape de sufletul lui și să îl încurajezi de fiecare dată. Și să îi spui, ok, ai greșit, se mai întâmplă, dar trebuie să mergi mai departe. Sunt țări care au investit foarte mult în educație. Un popor educat este un popor sănătos, un popor apt de muncă, cu deprinderi bune, care are rezultate foarte bune”, crede Corina Bâlbâie. Iar lipsa de investiție în educație se vede, continuă ea, și în salariile profesorilor care de cele mai multe ori intră azi la clasă speriați de grija zilei de mâine. Iar acest lucru face ca un de multe ori grija să se mute de la copiii pe care îi au în față la copiii pe care îi au de crescut acasă.

Din când în când, profesorii obosesc. „Un profesor care face de mult meseria asta poate ajunge să se uzeze. Acum depinde și de situație, sunt persoane care predau în învățământ la ani de zile după ce au terminat. Care pot duce greul. Dar sunt persoane care își doresc să iasă mai devreme la pensie, deși au fost cadre didactice foarte bune. E structura nervoasă care se uzează, efortul este foarte mare. Dacă noi am fi putut preda 8 ore să știți că noi am fi predat 8 ore. 4-5 ore poți să stai la catedră, Mai mult nu”, crede Corina Bâlbâie. Atunci când un profesor simte că nu mai poate, singura lui soluție este să iasă din învățământ. Este o soluție pe care extrem de puțini dascăli în vârstă o aleg. 

Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hăncescu, este de părere că profesorii care nu mai pot ar trebui să poate face altceva: să se ocupe de copiii rămași în urmă, de programul de afterschool, de bibliotecă. Să continue să vină în fațas copiilor atunci când se simt secătuiți de resurse are consecințe asupra actului predării.

Însă această opțiunea de a se retrage din prima linie înainte de termenul legal de pensionare nu există în învățământul românesc. „Sunt colegi care cer să iasă la pensie pentru că nu mai pot face față. Am memorii de la colegi care apelează la concedii medicale pentru că nu mai pot face față. Până în 2011, puteau ieși la pensie cu trei ani mai devreme. Acum această soluție nu mai există”, spune Simion Hăncescu. 

Așa că profesorii care nu mai pot rămân la clasă. Simțind că nu mai nici ce oferi, nici ce primi. 

FOTOGRAFII REALIZATE DE DRAGOȘ SAVU.

Acest material a fost realizat în cadrul proiectului Bursele Superscrieri/BRD pe tema educație, sub egida Premiilor Superscrieri, non-ficțiuni care schimbă lumea. Competiția anuală Premiile Superscrieri este o inițiativa a Fundației Friends For Friends, care promovează jurnalismul narativ și scrierea creativă în România.

Când AL TREILEA PĂRINTE devine victima elevilor. „Peste ani, mă întâlnesc cu ei pe stradă...”

Cazul învățătoarei de la Cluj, care a fost înregistrată umilind în fața clasei un băiețel de șapte ani, e tratat de toată lumea drept o excepție nefericită. Așa și este, din punct de vedere statistic: intră în acea „marjă de eroare”, o fâșie subțire în spatele căreia sistemul de învățământ ascunde neputințe enorme și defecte de structură uriașe

Citește articolul original

Al treilea părinte

Înmulțirea e simplă: cinci ore pe zi x 175 zile pe an x 13 ani, minimum. Un copil din România petrece în medie, între vârsta clasei zero și cea a bacalaureatului, 11.375 de ore cu ceea ce am putea numi, fără să exagerăm, „al treilea părinte”.

Citește articolul original
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Perfect adevărat. Foarte bine prinse toate aspectele de mai sus!
    • Like 0
  • Cind am intrat in clasa I profesorii nu aveau salarii mai mari decit azi si nici copii nu erau mai putin copii, dar daca se intimpla ca invatatorul sa cheme pe parintele unuoa dintre noi si sa-i spuna,in fata clasei,ca copilul lui a fost obraznic ori nu invata,era de rau cu acela dintre noi.
    Am avut ca invatator un tip care a iesit la pensie o data ce am terminat ciclul primar. In prima zi de scoala ne-a zis:
    "Eu sint aici sa va educ si o voi face chit ca vreti ori nu. Cum? Pai pe cel ce intelegeti de vorba il educ cu vorba. Pe cel ce nu intelege de vorba urmeaza sa vad de ce anume intelege el; unul care intelege de foame, il educ cu infometare, altul care intelege de bat, il educ cu batul.
    Nu stiu daca a fost bine sau rau. Dar stiu ca 33 din 40, citi am inceput impreuna clasa I, au absolvit o facultate.
    • Like 0
    • @ Nicolae Duca
      otheh check icon
      Da, asta este mentalitatea care a falimentat Romania. Ati absolvit o facultate, si? Dar copilaria ati absolvit-o? Betele alea, despre care vorbiti cu nostalgie, le_ati luat nu peste spinare, ci peste suflet. Educatia cu foamea, cu bataia reprezinta holocaustul invatamantului. Ati absolvit o facultate, dar se pare ca tot repetent ati ramas la examenul vietii. Rolul educatiei nu este sa furnizeze date si cifre, ci sa faca omul mai bun, or, asta nu se poate face prin violenta, ci prin empatie, sinceritate, prietenie. Imi pare rau pentru dvs, sunteti un repetent cu facultate.


      • Like 0
  • otheh check icon
    O singura observatie, editoriala ( parerea mea, vorba fotbalistilor): articolele din republica sunt, cam toate, foarte analitice, desfasurandu-se pe pagini intregi desi, potrivit naturii genului, ar trebui sa fie mai degraba sintetice (borges : presa se scrie pentru uitare). In acest context, uneori este destul de obositor sa parcurgi textul in integralitate si, cateodata, te vezi nevoit sa abandonezi lectura dupa retinerea ideilor de baza. Luati, ca exemplu, stilul dlui cristian tudor popescu. Il aveti in echipa, puteti sa furati de la el. ( el deschide subiectele, nu le epuizeaza, se opreste din analiza exact cand trebuie, pentru a lasa spatiu de manevra cititorilor).
    • Like 1
  • Acestea sunt vremurile , copiii nu mai sunt ce-au fost iar dascalii la fel. Alte mijloace de desfasurare a procesului instructiv insa EDUCATIA este aceeasi sau ar trebui sa se desfasoare la fel. Solutii se pot gasi daca exista interes si daruire pentru profesie, indiferent de remuneratie.
    • Like 0


Îți recomandăm

Bursa BT Roberto Marzanati la Executive MBA University of Hull

Competiția la Executive MBA University of Hull din Cluj-Napoca, program acreditat internațional, este deschisă celor care doresc să facă un pas înainte în dezvoltarea profesională şi personală, indiferent de domeniul în care lucrează, public sau privat. Candidații trebuie să aibă cel puțin 3 ani experiență în management după terminarea studiilor şi să cunoască limba engleză la nivel avansat.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Allkimik

În urmă cu 12 ani, a plecat în India, în vacanță, cu un aparat digital scump și un altul ieftin, pe film, cu care a făcut poze mai mult seara, fără să aibă nicio așteptare de la ele. Când le-a developat la un atelier, a rămas surprins de profunzimea imaginilor și, ținând în mână diapozitivele, a avut revelația prezenței fizice a fotografiei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult