Foto: Guliver Getty Images
Am avut o discuție interesantă și intensă cu o femeie de 30 de ani, discuție care mi-a demonstrat că lumea se schimbă și eu nici măcar nu-mi dau seama. Miezul discuție a plecat de la faptul că doamna dorea să facă un copil pentru că acum venise vremea. Până acum se ocupase de educație, apoi de serviciu, de carieră, de siguranța materială și iată, a venit vremea să procreeze. În momentul în care îmi înșiră toate argumentele astea nu știu de ce mi s-a părut că ascult o planificare pe termen lung cu deadline-uri. Poate că era corect, nu tăgăduiesc, dar sună extrem de artificial. Cum să-ți planifici iubirile, dragostea, copiii, viața, așa de parcă nu ne mai rămâne decât să bifăm în pătrățele totul deja stabilit? Mi-a mai spus că și-a făcut toate analizele, e perfect sănătoasă, nu are un partener, dar lucrează la asta. E deschisă inclusiv la ideea de a avea o relație temporară cu cineva, suficient cât să rămână însărcinată, după care, în cazul în care partenerul nu o mulțumește, își asumă situația de a rămâne singură să crească copilul fără să-i spună nimic infamului. Recunosc că m-a lăsat fără replică, nu mai auzisem așa ceva și mi se părea complet anapoda abordarea asta.
I-am spus, totuși, că un copil are nevoie în educația lui de ambele modele, tată și mama, pentru echilibrul lui psihologic. Asta ca să nu mai vorbesc de faptul că împricinatul ar putea să contribuie chiar material la întreținerea tinerei familii, ceea ce până la urmă e un drept al copilului. Și cum să nu-i spună? Nimeni nu cred că ar acceptă să afle că are un copil de care nu știe nimic. La argumentele mele îmi răspunde că în fond „copiii sunt un gest egoist al părinților”. Ei fac copii pentru plăcerea lor. Nimeni nu-i întrebă pe copii dacă vor să vină pe lume.
Asta mi-a luat tot aerul, m-a lăsat cu gura căscată. Tocmai mi-am adus aminte de o știre cu un indian, trecut bine de vârstă tinereții, care își dădea în judecată părinții că l-au adus pe lume. Atunci mi s-a părut o bizarerie. Acum văd că face parte dintr-o întreagă teorie. Păi atunci cum rămâne cu instinctul de reproducere, cu datoria umană de a duce specia mai departe, unul dintre instinctele primare, nu e un gest egoist e o funcție importantă implantată în ADN-ul omului.
Tânăra a continuat spunându-mi că atâta timp cât părinții aduc pe lume copii fără să-i întrebe fac un gest egoist, pentru plăcerea lor pură de a se duplica sau multiplica. Nu mai trăim în epoca de piatră, astăzi lucrurile astea se planifică, trăim în secolul 21. Apoi mi-a spus că ea a avut posibilitatea să se căsătorească imediat după liceu, însă a refuzat categoric pentru că nu-și făcuse încă facultatea, apoi a așteptat să înceapă serviciul, să obțină posturi importante și abia acum e momentul plănuit.
Societatea în care trăim nu permite unui tânăr să-și asume o familie mai repede, studiile se termină târziu, serviciul e foarte important pentru că el îți asigură traiul și apoi prosperitatea, până nu realizezi lucrurile astea nu te poți gândi să faci un copil. Din cauza asta tinerii fac copii din ce în ce mai târziu, a terminat ea înflăcărată și convinsă de vorbele rostite. Păi dacă e așa cum spui tu și copiii nu au nicio responsabilitate pentru că au venit pe lume și reprezintă doar dorința părinților, atunci înseamnă că îți asumi o sarcină foarte grea, să-l susții pe copil toată viața ta. Chiar și după aia. La replica mea mi-a răspuns scurt și tăios: Bineînțeles!
Nu știu cine m-a pus să intru în discuția asta, n-am mai apucat să o întreb ce se întâmplă cu generația aia de copii/maturi întreținuți, aia cum o să facă?
Chiar că lumea se schimbă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Mi se pare complet fals și modul în care privește familia din perspectiva la homo economicus (i.e. procrearea ca și act egoist). Același argument ar putea fi extrapolat și la prietenii: îmi fac prieteni ca să mă ajute să mut mobila cu mașina, să dorm la ei când vizitez alte orașe, etc. Când de fapt relațiile de familie și prietenie sunt un scop în sine, iar beneficiile pe care ni le aduc sunt aferente.
(n-aș zice „scop în sine”. ar mai trebui polizat. dă aerul de lucrativ. „...și prietenie sunt expresii ale umanității, iar...”) nu știu, zic și io.
Cred că sună mai bine ”expresii ale umanității”, aveți dreptate.
La ce argumente are specimenul muieresc intalnit, nu te mai miri de ce lumea este pe invers.
Suntem bombardati in mass media de "cazuri sociale" de parinti care au facut copii cand nu erau pregatiti sau mai multi decat isi puteau permite, traiesc cu totii in mizerie si apeleaza la mila publica.
Autorul pare sa aiba o idee naiva si idilica despre viata, relatii, familie.
In rest, modul ei de gandire mi se pare foarte sanatos, si nu stiu de ce ar surprinde pe cineva faptul ca si-a planificat cu atata acuratete viata. E o chestie imposibila aici: daca il planuiesti in detaliu pe bebe, nu-i bine. Daca vine neplanificat, si eventual fara a bifa cutiutele in ordinea corecta, iarasi nu-i bine.
Cutiutele de bifat care va mira atat de mult nu au fost inventate de domnisoara respectiva - sunt acolo, si pentru femei si (desi mai putin) pentru barbati, de cand lumea. Daca nu le bifezi, te vorbeste satul; eu una sunt satula sa fiu intrebata de doamne binevoitoare de o anumita varsta de ce nu LE fac un nepot parintilor mei, sa aiba si ei viata implinita. Acum doua luni era sa imi pierd controlul si sa ii explic uneia dintre ele exact de ce nu le fac parintilor mei un nepot. Daca o intereseaza atat de mult...
Pentru o generatie care se casatorea la 24-25 de ani, contand mult pe suportul parintilor si al familiei extinse, si muncea in acelasi loc, cu program stabil, toata viata, nu exista, parca, notiunea ca acum nu mai poti sa faci asta. Faci un copil cand ti-l permiti, si nu mai poti conta pe ajutorul bunicii si al matusilor, pentru ca nu stii unde te poarta viata. Deci, ca sa ti-l permiti, si sa il cresti decent, trebuie sa ai un venit. Tu, ca mama. Nu poti conta pe venitul sotului - si nu, nu e misandrie, nu ma gandesc imediat la faptul ca tu te ingrasi si el fuge cu o gazela. Ma gandesc la faptul ca maine ii poate pica un pian in cap, parintii tai isi intind pensia de la o luna la alta, iar tu...
Numai oamenii care cred ca un copil creste si el pe langa adulti, o specie de animalut de casa biped pe care il chemi la masa si il mai speli din cand in cand nu isi fac planuri.
Cat despre egoism - el este prezent oricand, si nu exclude iubirea; venirea pe lume a unui copil este o decizie a cuplului care si-l doreste. Cand iti doresti ceva, orice, esti a priori egoist. Sau am prefera initial altruismul zicerii unul pentru stat, unul pentru biserica, si abia apoi toleram egoismul - unul pentru tine?
Orice parinte OK isi sustine copilul toata viata, chiar daca nu neeaparat financiar. Intretinuti am fost si noi, si parintii nostri, si bunicii nostri, si iata ca am devenit adulti, si ne vom intretine copiii. Nimic nou sub soare.
De la tabletele lui Hammurabi incoace, umanitatea se plange ca generatia urmatoare va distruge lumea. Si iata-ne, aici, la tastatura, la patru mii de ani distanta de dezastrul prezis.
Eu zic sa nu ne ingrijoram prea tare. The kids are alright.
-----
ps - da, egoismul nu exclude iubirea. o folosește parșiv-lucratif. curat-murdar. ceva limpezește incertitudinea curăției iubirii: sacrificiul. nu plăcerea.
pps - din nou... importantă e nașterea de sus. care poate pricepe.
Da, dar nu poți cumpără sufletul. Săracii oameni, ce au ajuns.... pardon, evoluat!
Eu consider ca a avea copii e cea mai mare crima pe care o poate comite cineva. Dupa mine, a avea copii, mai ales intr-o tara atat de infecta ca asta, e un act de un sadism pe care nici nu mi-l pot imagina.
Eu nu vreau sa traiesc, si nu am vrut niciodata! Nu vreau sa traiesc intr-o astfel de lume, dar parintii mei m-au condamnat, si pentru asta o sa-i urasc pentru totdeauna.
Plus că acum, în secolul 21 știm că adn-ul și instinctul de reproducere, de la euglena la laureații nobel n-au fost niciodată egoiste... Și ca ateii aia de-alde Dawkins bat ca de obicei câmpii...
În rest, treaba e ştiută: presiune socială (studiezi de rupi) şi un climat neplăcut, ciudat, certăreţ, ascuţit. Natalitatea a scăzut întotdeauna în situaţii de criză. Nici prin anii 20, când o pâine ajunsese la şase zerouri, nu era foarte populară. Dar crizele trec. Vin şi trec, ca dealurile şi văile lui Blaga. O să treacă şi asta. E drept, poate că nu în timpul vieţii noastre, dar să nu fim egoişti. Important e că trec.
natalitatea nu scade în funcție de haleală. natalitatea coboară-n societățile ghiftuite. unde după frigiderul plin, după biblioteca plină, după harta bifată tuată, apare ceva. să să chinuie „specialiștii”, oamenii de știință, să zică ce-i și să facă etichetă.
(interesant e cum după un război crește numărul masculilor în statistica nașterilor, drept reechilibrare)