Bucureștean, mi-am permis extravaganța să iau trenul spre Arad: după 15 ore, am ajuns mai aproape de Dumnezei

Foto: Cornel Putan/ Inquam Photos

Nu am mai călătorit cu trenul de cel puțin cinci ani. Ultima oară am avut o experiență neplăcută când trenul a întârziat peste trei ore. Mi-am luat inima în dinți și, în momentul în care am avut de făcut un drum până la Arad, am hotărât să văd dacă lucrurile s-au schimbat la CFR-Călători.

Gara de Nord arată jalnic, la ora 4 jumate nu e nimeni, magazinele închise, câțiva oameni scurși după o noapte de nesomn prin sălile de așteptare și o liniște apăsătoare. Mi-am luat bilet la clasa întâi sperând să călătoresc mai confortabil. Din București în vagonul meu eram șase persoane. Curând mi-am dat seama că ceilalți cinci erau ceferiști care se cunoșteau și călătoreau gratuit spre casă. Pentru că erau în gașcă și-au dat măștile jos și au început discuții de serviciu. Apoi s-au culcat ca la un semn până unul dintre ei mi-a spus că ascult muzica prea tare, la căști. M-am conformat și am închis sursa neplăcerilor domnilor ceferiști. Au coborât toți la Roșiori de unde s-au urcat alți ceferiști care mergeau la Craiova. La Craiova s-a urcat o doamna doctor, mergea să țină curs de radiologie la Timișoara. Noi doi am fost singurii care am plătit bilet în vagonul ăla, în rest părea un tren făcut de CFR pentru ceferiști. Bomboana de pe colivă a venit la Filiași unde conductorii, niște tipi simpatici de altfel, ne-au anunțat că s-a defectat locomotiva. Gara din Filiași e o clădire aflată în paragină de unde poți să-ți cumperi o cafea la aparat și să te gândești cum arată lumea după un atac nuclear. 

După o oră a apărut și locomotiva de schimb, ne-am mai târât până la Slatina de Timiș unde ne-au mutat în autocare și ne-au dus în Caransebeș preț de 20 de kilometri, un fapt pe care îl știam de când am luat biletul, însă pe care doamna doctor l-a aflat doar în tren, nu-i spusese nimeni la casa de bilete. La Caransebeș am mai stat un timp să vină mecanicul, parcă venea din concediu, nu știu de ce nu era deja acolo. Probe de frână, discuții, la un moment dat am văzut pe peron mai mulți ceferiști decât călători, conductorii și șeful de tren, revizorii de vagoane, mecanicii, impiegații, plus vreo doi tipi cu supracontrol. Absurditatea situația a fost și mai mare în momentul în care controlorii și cei doi de la supracontrol s-au așezat în vagonul nostru, ei erau cinci, noi eram doi.

Limitări de viteză, un alt incident cu un tren de marfă defect în fața noastră, am pierdut noțiunea timpul, parcă mă aflăm de o viață în vagonul ăla. Un conductor ne-a adus câte un croissant și un pahar de plastic în care ne-ar fi turnat la cerere apă dintr-o sticlă de 2 litri. Acesta era un gest din partea companiei menit să reprezinte scuzele pentru întârziere. În felul ăsta ar fi bine să-și cumpere compania o fabrică de croissante.

Doamna doctor a spus că nu mai circulă cu trenul în viața ei. A coborât la Timișoara unde s-a schimbat echipa de conductori. Trebuia să ajung la Arad la 16.27 și am ajuns aproape de opt seara.

Unul din conductori ne-a spus la un moment dat că cel mai important este să ajungem la destinație întregi, așa că m-am bucurat și eu că am scăpat din chinul acesta fără alte probleme. O călătorie de 15 ore, noroc că am fost prevăzător ca românul și mi-am luat niște pateuri. La sfârșitul călătoriei intrasem într-o stare de zen în care aș fi acceptat orice întâmplare ca fiind firească, destin, karma. Putea să înceapă un bombardament să ne cadă un asteroid în cap, că nu m-aș mai fi mirat. Călătoriile cu trenul ne apropie mai mult de Dumnezeu.

Sunt unii care tot cer bani pentru CFR, sunt unii care cred că dacă se toarnă bani cu basculanta lucrurile se vor îndrepta. În realitate sistemul e complet eronat, învechit, nereformat. E absurd să investești într-o societate aflată în comă profundă. Pe de altă parte, nici nu este corect să investești numai în operatorul feroviar de stat în timp ce pe operatorii privați îi lași să se descurce cum pot. Tot oamenii ăștia se sperie de liberalizarea pieței feroviare, că o să vină trenurile germane și franceze în România să opereze. Să vină, care e problema dacă putem călători decent în alte trenuri, până la urmă salariații vor fi tot români, managementul va fi diferit, exact ceea ce trebuie.

Domnul ministru vrea să facă reformă, e absolut firesc, însă e bine ca reforma să fie făcută, și nu numai vorbită. Ceferiștii vor să protesteze, o să spun și eu ca rabinul, și ei au dreptate. În final, din cauza greșelilor de conducere, cei care suferă sunt salariații, vor urma disponibilizări, restructurări etc. Greșelile însă nu sunt de acum, greșelile au început în urmă cu 30 de ani și au fost permanente.  Nu pot să nu-mi aduc aminte de un ministru al transporturilor complet nepotrivit și ca pregătire, și ca atitudine, lipsit de orice inițiativă, care acum are obrăznicia să comenteze de parcă el nu a mâncat usturoiul ăsta. De câte ori îl vedeam pe omul acesta mă gândeam că a fost ales întâmplător în timp ce stătea la coadă la mici în piața din Giurgiu. Am văzut o grămadă ca el acolo, putea să fie oricare dintre ei.

În loc să întindem de sărăcie, mai bine ne-am orienta către soluții. Reforma propusă de ministrul transporturilor este naturală, însă ea trebuie să se și întâmple. Altfel peste zece ani o să mergem la Arad cu trăsura, și așa nu e mare diferență.