Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șase ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Ce am descoperit stupefiați în sertarul unui coleg de birou care s-a pensionat și care niciodată „nu deranjase pe nimeni”

Birou documente

Foto: Getty Images

Am primit înregistrarea unei ședințe dintr-o instituție publică. Discuții între director și angajați purtate timp de două ore. Nu știu cine mi-a trimis această înregistrare și nu știu ce să fac cu ea. Nu menționez numele instituției deoarece realitatea este că în majoritatea instituțiile de stat se întâmplă așa ceva. Salariații se spionează între ei, se denunță, se reclamă, își fac acte discutabile unii altora. Orice nemulțumire, orice frustrare se transformă într-o voință acerbă de răzbunare. Apar cercetări disciplinare, conflicte cu persoanele din conducere, sancțiuni, unele chiar cu desfacerea contractului de muncă. Apoi salariații contestă în instanță, stau acasă pe timpul procesului, poate și trei ani de zile, câștigă, revin pe vechiul loc de muncă unde e angajat deja altcineva, primesc despăgubiri de la instituție, tot instituția plătește două salarii pentru două persoane angajate pe un singur loc de muncă. Toate cheltuielile astea se pun în responsabilitatea statului, adică a noastră. Mi-am dat seama că nu e vorba de un conflict între o tabără și o altă tabără, că nu e un conflict cu privire la bunul mers al instituției, este un conflict practic între toată lumea pe principiul „fiecare pentru el”. Toți vor să-l dea jos pe director, aici sunt solidari, însă toți vor să devină ei directori în locul lui, și asta îi desparte.

E o glumă care circulă pe internet cu programul salariatului de la stat, venitul la serviciu, citit presa, cafeaua, pauza de masă, pregătirea pentru plecare și plecarea. Ar trebui completată cu timpul pentru spionatul colegilor și al șefilor, confecționarea de reclamații și delațiuni, asumate sau anonime, culegerea de informații compromițătoare și elaborarea planurilor de atac. Pe vremuri se spunea că în felul ăsta „se fac săpături”. Evident că în felul acesta vigilența este mare, dar și paranoia e mare, sfânta bârfă circulă voioasă din birou în birou, încărcată de fiecare după interese, cu noi zvonuri. În înregistrarea asta, la un moment dat, directorul spune: „Am venit în instituția asta cu inima deschisă să fac ceva și n-am făcut nimic”, fiind exasperat de încăpățânarea salariaților. Aceștia se apără la un moment dat spunând „în instituția asta toată lumea bârfește’’.

Există un slogan motivațional în instituțiile de stat: „Cine nu muncește nu greșește, deci merită să fie avansat’’. Așa că se fac tot felul de hârtii între departamente, birouri și alte instituții, în care se cer clarificări, informații suplimentare etc. În tot timpul acesta la întrebarea „ce ai rezolvat cu problema X ?” răspunsul este invariabil „aștept răspuns”. Că doar răspunsul nu vine a doua zi, vine după 30 de zile conform legii, asta dacă nu e nevoie să se facă o revenire. Apoi vine concediul de odihnă, mai vine un concediu medical și uite-așa mai trece un an, mai trec doi, trei, zece, se apropie pensia, încununarea unei cariere de succes.

Nu trebuie uitate veșnicele Pile, Relații, Cunoștințe, care mai nou s-au transformat în relații de familie, de multe ori în situația de a fi în conflict de interese instituțional. Poate că soțul este șef la serviciu, însă acasă situația se schimbă și toată lumea știe că cel mai important este ce e acasă. Ca să nu mai vorbim de amante: atunci când intră într-un birou e mai rău decât dacă ar intra chiar directorul în persoană. Cel mai greu o duc „lupii singuratici” supuși permanent unui exercițiu de supraviețuire. 

Poveste de la stat

Cu mulți ani în urmă, am lucrat și eu într-o instituție de stat. Eram vreo zece funcționari în birou, fiecare cu sarcinile lui. Era acolo un coleg mai în vârstă, în prag de pensie, care nu avea foarte clar domeniul de competență, făcea niște „situații lunare” care îi luau maximum două ore pe zi. Nu deranja pe nimeni, nu era de acord cu nimeni, nu contrazicea pe nimeni, nici nu l-ai fi remarcat dacă nu știai că mai este un birou în încăpere. Timpul a trecut și omul a ieșit regulamentar la pensie, apoi s-au schimbat directorii, inclusiv directorul nostru, și un coleg de birou a ajuns în fotoliul lăsat liber. M-a chemat într-o zi să-mi arate ceva. Era un dosar gros cu o mulțime de hârtii scrise de mână. M-am uitat mai atent, erau note informative făcute de bătrânul nostru coleg de birou de-a lungul unei vieți de funcționar. Despre fiecare dintre noi, că unul a fumat în birou, că altul a vorbit cu nevastă-sa la telefon, că cineva s-a învoit și a plecat de la serviciu să-și rezolve o problemă personală, că șeful a zis nu știu ce în birou, că un alt coleg a plecat mai repede acasă etc.

M-am gândit cumva cu tristețe la soarta informatorului, probabil că înainte de 1989 era obișnuit să trimită hârtiile astea în altă parte, între timp lucrurile s-au schimbat, însă el n-a putut să-și schimbe obiceiurile, așa că a trimis și el informările acolo unde credea că ar trebui trimise. Noul director le-a aruncat pe toate la coș.

Cu atâtea probleme interne de orgolii și vendete, eu nu știu cum mai reușesc instituțiile astea să-și mai facă obiectul de activitate, să fie instituții publice în slujba cetățeanului. Pare - și probabil chiar este - imposibil.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • E adevărat cam tot ce scrie în articol, însă este aplicabil în primul rând în firmele PRI-VA-TE și nu în instituțiile și întreprinderile (extrem de puținele care or mai fi rămas) de Stat. Dovada o am de la o grămadă de amici și cunoscuți care lucrează ca angajați în firme private. Iar explicația este că, în contextul capitalismului exploatator bazat pe "libera concurență" și pe exploatarea omului de către om, apare concurența și în rândul angajaților și dispare solidaritatea, fiindcă fiecare angajat vrea să crească mai mult decât alții în ochii patronilor, șefilor și șefuților. De asta în firmele private din România nu există colegi, ci rivali! Care, da, se "sapă" și se "toarnă" unii pe alții, acceptând, pentru un avantaj sau altul, să devină "ochiul și timpanul" patronilor sau al vreunui șef sau șefuț...
    • Like 0
    • @ Ovidiu Jurj
      Acum inteleg de ce esti tu fan Putin! Si prorus. Doar ca Putin si Rusia nu mai sunt comunisti de mult. Si mai inteleg ca nu o faci pentru bani. Creierul este problema. Si mai ai o problema. Comunismul a falimentat de mult pe planeta Pamant. Dar tu inca nu ai aflat. Sau daca ai aflat, atunci nu ai inteles nimic.
      • Like 3
  • Din nefericire, fiece pădure își are uscăturile sale... Fenomenul este prezent și în privat, dar parcă mai accentuat în instituțiile de stat, unde uneori un asemenea ,,element" ( bazat, cum bine s-a subliniat, pe legea funcționarului public ) devine ,,radioactiv" ... Acum depinde dacă găsește un pe cine să contamineze....dacă dă doar peste suprafețe reflectoare... s-a ars.
    • Like 0
    • @ Cristin Crenganis
      Nici o problema, la privat dai de mici tirani sociopati care sunt in stare sa calce si pe cadavre ca sa avanseze in ierarhie. Intr-o societate atat de bolnava, nicaieri n-are cum sa fie intr-adevar bine.
      • Like 0
  • Sa va fie rusine pentru acest articol, cu generalizări si insinuări atât de categorice. Dar asa bate vantul si asa e comanda de sus. Parca munca s-ar fi inventat doar la privat, îndeosebi in multinaționale, iar ceilalți stau si trandavesc pe banii nostri. Ati avut vreodată nevoie de politist, salvare, pompier etc.? Ati credeti că societatea ar merge fara angajații statului? Vai de capul vostru pătrat de corporatisti...
    • Like 0
    • @ Martin Mos
      Da. Salvarea de la stat a intarziat cu orele, noroc cu aia de la privat.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Succes atunci cu pompierii, politia celelalte servicii de la privat. Ferice de dvs. ca aveti alternative!
      • Like 0
    • @ Martin Mos
      Multumesc, chiar as avea nevoie de noroc, sper sa nu fie niciodata cazul. Macar de ar exista servicii private pentru asa ceva. Sa zicem servicii private de securitate pentru zone mai extinse (cartiere de exemplu), servicii private de pompieri inteleg ca exista in State.
      • Like 0
  • Ceea ce se intampla in unele institutiile de stat este strigator la cer..... directori incompetenti... care la randul lor angajeaza incompetenti (cu recomandare) pentru ca vor sa-si mentina scaunul (daca ar angaja personal competent nu ar mai avea slugi care sa le fie recunoscatoare si care sa le aprobe toate tampeniile). Mandate fara numar ( de ce nu maxim doua), numiri pe interese si fara concurs....(sau.... se da examen si intra cine trebuie) si lista poate continua. Institutiile de stat nu vor functiona niciodata corespunzator fara persoane competente, care sa-si faca treaba. La stat.... mai intai conteaza de-a cui esti si apoi ce competente ai. Daca esti nou venit, indiferent de experienta...stai la coada, comunismul e inca in floare, cultul prostesc al personalitatii .
    Colegii astia care nu deranjeaza pe nimeni sunt acolo de mult timp, de obicei nu ridica probleme pentru a nu fi descoperiti (sunt recomandarile din timpul comunismului, pe aceleasi principii).
    • Like 1
  • Nu zic că nu a fost așa, dar pare neverosimil ca vechiul turnător să-și fi lăsat / uitat "jurnalul" pe fundul sertarului. Și nimeni să nu-l fi găsit o buna perioadă.
    • Like 2
  • Am lucrat mai bine de 20 de ani în instituții publice, chiar pe post de director executiv adjunct, mai bine de 15 ani (post de pe care am și ieșit la pensie) și, vă spun cu mina pe inimă: nu în toate instituțiile e la fel. Sigur, sint persoane care încearcă sa încurce treburile și creează disconfort și pe care, din cauza legislației n-ai cum să le îndepărtezi, decît cu mari eforturi (uneori fără rezultat, din păcate ...). Dar, asta nu înseamnă că gata (!) toată lumea e la fel - sint mulți, mult mai mulți oameni serioși, care își merită respectul comunității. Din păcate, comunitatea nu vede decit ce scrie la presă. E neplăcut, nedrept și total antiproductiv. Mi-ar plăcea să citesc și ceva despre cei care chiar își fac treaba. Dar, probabil o voi vedea cind voi ajunge intr-o lume mai bună și. mai dreaptă ... așa cum, probabil mi-o vor dori mulți, după ce vor citi aceste rînduri. Mă rog, admițînd ca ar înțelege tot ceea ce-au citit.
    • Like 4
    • @ Dana Scumpu
      Dan check icon
      Ofi fost adevarat ,sau nu ? Dar cred ,ca este posibil ptr ca ;gradina Lui Dumnezeu este mare .
      - Dar problema cred ca este din cauza sefului ,care l-a lasat de capul lui si nu l-a spuravegeat ,ce lucreaza , ce face , etc.
      • Like 0
  • Soluția este schimbarea șefilor, directorilor, managerilor... Sunt unii de 20 - 30 de ani în funcție. Cuibare de corupție, nepotism, incompetență, lene, de abuzuri, de furtișaguri și de nedreptăți se împletesc și se consolidează în jurul lor. Cred că oricare șefie trebuie să îndeplinească niște condiții și să aibă o durată. Ce studii sunt necesare? Ce calificare? Ce vechime în profesie? Care este durata maximă a unui mandat? Director de școală: Studii universitate cu diplomă de licență, Calificare profesor cu definitivat. Vechimea la catedră minim 7 ani. Durata unui mandat 5 ani. După 5 ani de șefie, pa și pusi! Mai lasă locul altuia mai tânăr! Întoarcerea la profesie, la catedră, nu e o rușine, rușine e să tragi sfori și să comiți ilegalități pentru a rămâne director până la moarte. Iar pentru anumite funcții mai înalte să fie strict necesară o experiență anterioară de șef. Șef de catedră, director de școală, inspector, metodist etc. dacă vrei să fii ministrul educației. Că altfel ne trezim că ministrul sănătății are...bacalaureat și atât, iar într-un spital nu a lucrat niciodată nici măcar ca paznic sau brancardier.
    • Like 5


Îți recomandăm

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult