Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Cum am convins-o pe bunica mea să se vaccineze

Mâna bunicii

Foto: Getty Images

„De abia aștept să fac vaccinul, să scap odată!” Fix așa am gândit atunci când căutam disperată locuri libere la vaccinare. De abia se deschisese platforma oficială.

Am reușit să fiu pe o listă care mergea repede, dar am aflat destul de rapid că e cu AstraZeneca, pe vremea când AstraZeneca nu era văzută bine deloc. Ce face un amic mai fricos, de vârsta mea, când aude că mă vaccinez cu AstraZeneca? Îmi dă un link cu efectele adverse ale vaccinării, acele cheaguri de sânge atât de rare. Îmi dau seama că oamenii sunt limitați când vine vorba de a înțelege statistică, de a privi în ansamblu, de a analiza beneficii și costuri.

Sunt conduși de emoții.

O să râdeți acum și o să ziceți: Emilia, bine ai venit pe Pământ, suntem conduși de emoții de când am evoluat din maimuțe.

Sunt familiară cu acest lucru. Vorbesc și livrez traininguri de ani de zile despre creierele noastre și despre felul cum luăm decizii. Asta nu înseamnă că, dacă știm, atunci și acționăm să corectăm iraționalitatea noastră, când ea nu este benefică.

Fiindcă există multe momente când este benefic să nu gândești neapărat foarte rațional. Spre exemplu: când alegi o marcă de ketchup, sari din fața unei mașini în viteză, te duci la primul date (așa ar trebui, dacă nu ești ca mine, analitică), sapi cartofii în grădină sau faci o prezentare clasică, în fața unor oameni aparent interesați, dar tare plictisiți.

Revenind la oile noastre, sau credințele noastre, în acel timp încercam să-mi conving și familia să se vaccineze. Din simplu motiv că mă duc la ei și vreau să fie bine, să fim în siguranță. Mătușa mea decisese să vaccineze, unchiul meu decisese să nu, iar bunica mea, care are aproape 86 de ani și locuiește cu ei, nu știa ce să facă. Ar fi tins către a nu se vaccina. „Maică, ce zic ăștia la televizor, du-te tu cu vaccinul ăsta, că ne omoară”.

Maica mă îngrijora foarte tare deoarece, cum mai iese pe afară, să se plimbe lângă bloc, poate lua virusul ușor. Dar exagerările de la TV în privința efectelor adverse au dat năvală în creierul ei emoțional. Ca și în cel al tatălui meu. Sau a bunicii a doua.

Și, totuși, cum au reușit să se vaccineze?

Evită să combați credințele oamenilor

„Nu mă vaccinez, sper ca sistemul meu imunitar să mă protejeze de Covid”, îmi spune un prieten din Sibiu, om inteligent, care lucrează în învățământ. „Iau vitamina C, am grijă de mine…” Nu încerc să-l conving pentru că eu nu fac asta cu nimeni.

E o pierdere de vreme.

  • Studiile arată că atunci când încerci să convingi pe cineva de ceva, aducându-i argumente solide, ajungi să-i adâncești și mai mult credința. Deci faci mai mult rău! Doar dacă nu vorbești cu Darwin, Feynman, sau orice om dispus să i se deschidă mintea sau să-și revizuiască propriile credințe. (PS. faceți-mi și mie cunoștință cu astfel de oameni). Îmi amintesc de un exemplu a lui Michael Shermer – Why people believe weird things, citită acum ceva vreme. Se dusese, dacă rețin bine, într-un grup care credea în viața de apoi și comunicarea cu spiritele. La final de sesiune încercase un dialog cu vreo două persoane prezente, care credeau în spirite. Începuse să le demonteze credințe cu argumente științifice, evident. Așa credea el, cel puțin. Ce credeți că se întâmplă la final? Ăștia doi ajung și mai convinși de spirite! Pleacă omul năucit de acolo…

Prin urmare, ca să nu fiu genul acela de naivă (deși experimentul lui e foarte util pentru societatea asta), nu intru în astfel de conversații.

Fastforward, îmi scrie prietenul meu din Sibiu, peste două-trei săptămâni. „Știi că am avut Covid. Soția mea a avut prima și am luat și eu de la ea. Am fost foarte obosit, mi-a fost foarte greu…” Sistem imunitar, pe naiba!

Până la el mai auzisem de cazuri din astea cu „Lasă că luptă sistemul meu imunitar”. Pare că uneori nu face o treabă bună, nu-i așa?

Puțină istorie despre mine

„Se închid școlile, momentan suspendăm prezentările”, îmi spune coordonatoarea mea prin martie, 2020. Evident, credeam că nu e nimic serios, că voi reveni curând la munca mea de prezentator, pe care o aveam în acea vreme.

Așa credeau aproape toții, că e ceva trecător. Deși „pe surse” se auzea că nici în luna mai nu se vor mai deschide școlile. Eram în martie.

„Du-te, măi, că până în mai suntem din nou la treabă”, mă gândeam eu. Dar luna mai s-a făcut luna iulie, luna decembrie și tot așa.

M-am înșelat.

M-am orientat cu jobul spre altceva și am lucrat de acasă. Dar asta nu m-a împiedicat să merg pe jos sau să circul în acest timp de un an și ceva. Și muuult.

Am plecat în Franța în luna iulie 2020! Da. De abia aveam voie să zburăm pe ici pe colo, și cu mare greutăți. Aș fi vrut să plec pe 1 iulie, dar mi-au anulat zborul și am găsit ceva pe 3 iulie, cu altă companie de aviație. Eram decisă să mă duc și pe jos, dar tot mă duceam.

Ce Covid, ce riscuri, ce faliment personal… Treaba e că am stat trei luni în Paris și mi-a plăcut maxim. Am călătorit mult, cu toate mijloacele de transport posibile. Nu m-am îmbolnăvit. Sau cel puțin, nu cu simptome.

Ajunsă în octombrie în București, am început să ies din casă. Cu masca pe față, desigur. Învățam lucrul acesta din Paris, eram antrenată.

Mindsetul meu a fost că este o necesitate. Asta e. Așa e acum. Nu m-am îmbolnăvit, deși am mers mulți kilometri peste tot, dar tânjeam să-mi fac odată vaccinul.

Asta despre mine. Acum hai să vedem despre alții.

Să vrei să fi mahmur, dar fără să fi fost beat

  • „Nu mai simt nici acum mirosul…”
  • „Sunt obosită uneori, deși mi-a trecut de Covid.”
  • „Efectele se văd și acum, mai e până îmi revin”.

Sunt lucruri pe care le-am auzit de la cei din jur, fie că au avut simptome grave, fie mai ușoare. În orice caz, nu este o experiență plăcută. Acum, vă întreb, de ce naiba ai vrea să o ai?

Pe voi, cei care nu v-ați vaccinat, desigur. Pe voi vă întreb!

Știu că unii dintre noi suportăm consecințele mahmurelii, după o noapte de petrecere. Dar măcar avem niște beneficii! Ne simțim bine, mă rog, cel puțin așa ni se pare. Până a doua zi când se uită la noi soțul sau soția, cu ochii cât cepele, uimiți de ce gândim atunci când nu ne mai cenzurăm. Dar să te îmbolnăvești de Covid… pe bune? E ca și cum ai trece direct la mahmureală! Fără măcar să te simți bine înainte! Eu nu aș face alegerea asta. Ce bine că s-a inventat vaccinul ca să nu trebuiască să fii mahmur, fără să fi băut.

Dar, stai, că nu e așa ușor, nu?

Pe unchiul meu nu am apucat să-l mai conving, deoarece s-a convins singur. 

Dar cum să o conving pe maica? 

Maica se gândea pe de o parte să se ducă și ea să facă vaccinul, căci mătușa mea îl făcea. Pe de altă parte, îi era tare frică de asta. A-i vorbi despre beneficii nu mergea, căci era deja îngrozită de ce auzise la televizor.

Aproape de ziua vaccinării, mi-a venit o idee!

Framing (încadrarea) și Loss Aversion (aversiunea la pierdere) – sunt două biasuri cognitive care sunt folosite în advertising, dar și în Behavioral Science. Îi ajuți pe oameni să ia decizii optime pentru ei, prezentând mesajul diferit (framing) sau accentuând ce ai de pierdut dacă nu faci lucru X (loss aversion).

Framing (Încadrarea):

Alt exemplu:

Loss Aversion (Aversiunea la pierdere)

Din cauza ei (mama ei de aversiune), ne este frică să facem lucruri:

  • să ne dăm demisia
  • să ne mutăm
  • să ne despărțim
  • să testăm lucruri noi
  • să aruncăm haine pe care nu le purtăm niciodată
  • sau să-i zicem idiotului că habar nu are să fie manager (nu, nu pierdem simpatia lui, ci reputația noastră, în organizație, de oameni cuminți, ascultători și muncitori).

Exemple:

  • Vino acum și revendică-ți premiul de 1000 de dolari + o vacanță la mare (dar doar dacă ne-ai trimis o mie de dolari în cont și doar dacă te numeri printre primii oameni înscriși după primul milion de oameni).
  • Doza ta de vaccin te așteaptă. Vino să o revendici (ăsta e un mesaj din Behavioral Economics foarte bun).
  • Nu rata ultima ofertă, înscrie-te la cursul nostru de 10.000 mii de dolari (unde nu înveți nimic fiindcă nu o să aplici după, dar hei, noi ți-am dat informația).

Așa că mă gândesc și eu cu maica (prima bunică, deoarece mai am și alta, dar despre asta mai târziu), cum să fac.

„- Păi, maică, du-te la vaccin tocmai să nu te bage ăia într-un sac dacă te îmbolnăvești!”

„- Ce e, fată, cu ăștia la televizor, cum îi omoară ca câinii, îi dezbracă de haine, îi bagă în saci…”

Am înțeles temerea lui maica și m-am gândit cum să mă folosesc de asta să o conving să se ducă la vaccin. Frica ei era nefondată, dar deja am aflat cum e cu a-i prezenta argumente cuiva! E ne-persuasiv!

„- Da, și de aceea zic să te duci. Dacă mori (n.r. cu bătrânii vorbești adesea despre asta), măcar să nu spună că e de la Covid. Să nu te despoaie și să te bage în saci.”

Aflu câteva zile mai apoi că maica s-a vaccinat. Mă bazam că, dacă are probleme de sănătate care o împiedică să facă vaccinul, va fi oprită la triaj.

Maica a suferit și ea de dureri de umăr, la fel ca mai toți. A doua oară nici pe alea nu le-a mai avut, în timp ce unchiul și mătușa au suferit. Ca să vezi!

Cât despre mine? La prima doză am suferit câteva zile din cauza brațului dureros. În aroganța mea, nu am fost atentă la medic atunci când îmi spunea ce trebuie să fac în cazul acestui simptom (n.r. să pui apă rece sau gheață). Dar a doua oară cine era cu gheața pe umăr? Și cine a scăpat rapid de dureri? Înțeleapta Emilia, desigur!

Cum a fost convinsă cealaltă bunică. Presiunea socială/ normele sociale

Un alt bias care ne influențează comportamentul ține de presiunea socială. Tindem să facem ceea ce fac și oamenii din jurul nostru. Este normal și vine din moși strămoși, cum zice bunica mea. În trecut, dacă nu învățai să te integrezi, dacă nu erai ca ceilalți, erai dat afară din trib și mureai destul de repede pe cont propriu.

Azi ar fi o dovadă de bravură să te pui împotriva tuturor, dar asta e o prostie. Desigur, mai sunt și cazuri excepționale, precum Elon Musk.

Acum, situația nu mai e atât de rea, dar aduce multe neplăceri dacă nu înveți să te conformezi la normele sociale. Întreabă orice outsider din liceu sau facultate și o să te îngrozești de emoțiile prin care trece frecvent.

Deci dacă oamenii din jurul tău se vaccinează, sunt șanse mari să faci și tu asta. La noi, între neamuri, mulți s-au vaccinat, iar dacă nu au făcut asta, se îmbolnăviseră de Covid.

Bunica mea (cea de-a doua), găsea scuze mereu să nu se ducă.

  • „- La noi nu sunt centre de vaccinare” (dar eu știam că sunt)
  • „- Dar ce, mă duc să stau la coadă, lasă dragă…” (deși locuiește într-un oraș mic).
  • „- Nu am făcut eu vaccin toată viața, nici când a fost gripa spaniolă..”

Avea un răspuns la toate.

Acum, eu cunoscând prieteni tineri care s-au îmbolnăvit, cu sisteme imunitare mult mai puternice decât ale ei, vă dați seama…

Am renunțat să mai aduc în discuție această chestiune.

Dar, ceva s-a întâmplat și bunica mea s-a răzgândit...

Commitmenturile (angajamentele)

Promisiunile făcute în public sunt de mare, mare efect. Uneori în sens pozitiv, alteori negativ.

De ce? Pentru că îți cresc șansele de a face ceva în direcția promisiunii tale. Studiile arată că oamenii care își scriu obiectivele și le spun public celorlalți, au șanse ridicate să se țină de ele. Desigur, părerile sunt împărțite (depinde ce studiu citești), dar ideea de bază rămâne.

Exemplu pozitiv:

  • „O să mă duc să alerg în parc sâmbătă dimineață. Cine vine cu mine?” (te rogi să nu vrea nimeni, dar bine că mai ai un prieten grăsuț care vine cu tine. Nu fiindcă iubește alergare, ci fiindcă îl tot ceartă nevasta să mai slăbească).
  • „Gata, o să o întreb dacă vrea să ieșim în oraș.” (și o întrebi, doar nu ai vrea să fii fraierul de care se va face mișto în birou).

Exemplu negativ:

  • „Vă arăt eu vouă că pot să sar de pe trambulină/ fur o mașină/ fur bani de la părinți/ îi arunc hainele nenorocitului, că mi-a mâncat viața…”

Și arăți…

Sunt un „votant”

Într-un studiu (Stanford și Harvard, da?), realizat printr-un sondaj preelectoral, votul era considerat fie:

  • o expresie a identității de sine – Cât de important este pentru dumneavoastră să fiți votant?
  • o simplă activitate – Cât de important este pentru dumneavoastră să votați?

În ambele cazuri, participanții au completat sondajul cu o zi înainte sau în dimineața alegerilor.

Să te numești „votant”, precum te numești „donator de sânge”, „ecologist”, „dater (persoană care iese la întâlniri romantice”, „persoană care se vaccinează”), te poate determina să mergi la vot. Rezultatele au arătat o creștere remarcabilă de 10,9 puncte procentuale în ceea ce privește prezența la vot în rândul persoanelor din condiția de identitate „votant”.

Deci este important cum te numești, pentru că e probabil să și devii.

Dacă spui că ești: cititor, priceput la gătit, alergător rapid, bun cu relațiile sociale, isteț, cu simțul umorului etc., e probabil să ajungi așa.

Dacă spui că ești: foarte ocupat, obosit, depresiv, slab la gătit, fac glume proaste, un alergător slab etc., e destul de probabil să ajungi așa.

Dar cum acesta nu este un articol despre mindest și coaching, revenim la ale noastre…

Adică la bunica mea… Bunica a doua.

„M-am întâlnit iar cu vecina de pe scară, era cu soțul ei, îmi spune.

- Doamna X (bunica), nu v-ați făcut vaccinul? Noi tocmai de acolo ne întoarcem…

- O să mă interesez să văd și eu unde pot să-l fac.”

Hopa…

Apoi îmi enumeră cine a făcut vaccin în blocurile de lângă, în familie sau comunitate. Ca să vezi? Deci de la „eu nu m-am vaccinat în viața mea”, la „sun și eu să-mi fac programare”, drumul nu a fost nicidecum așa cum credeam eu. Și alți deștepți ca mine!

Fără teorii, fără explicații despre ce conține vaccinul, fără n asigurări că efectele secundare nu sunt atât de rele.

Doar normele și presiunea socială. Atât.

Nu a mai ajuns să facă vaccinul deoarece i-au găsit tensiunea mare… asta a dus la analize, medicamente și o nouă abordare a sănătății. Dar ideea de bază rămâne.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Scoala de asistenti

Săli mari de curs, coridoare largi, încăperi care simulează la detaliu saloane de spital, manechine și roboți care vorbesc și sunt conectați la senzori ce transmit profesorilor supraveghetori dacă manevrele sunt efectuate corect. Dar- dincolo de teorie și practică- cei care trec pe aici își însușesc una dintre cele mai importante comportamente ale unui cadru medical: cum să arate empatie față de bolnavii pe care îi tratează.

Citește mai mult