Foto: UPI / Alamy / Alamy / Profimedia
74 de zile de când a început războiul pornit de Vladimir Putin în Ucraina. Mai jos, relatez la rece cele mai importante lucruri care s-au întâmplat pe parcursul zilei de sâmbătă, dar și peste noapte. În plus, rezum cum arată situația pe câmpul de luptă:
- În analiza frontului de duminică dimineață, Ministerul britanic al Apărării transmite că dificultățile de comandă și control, precum și performanța slăbită a Rusiei pe linia de contact, au atras comandanții superiori pe câmpul de luptă, susceptibili să preia conducerea personală a operațiunilor. Londra spune că rareori comandanții ruși deleagă autoritatea operațională subordonaților lor, care la rândul lor nu dobândesc experiență vitală în ceea ce privește capacitatea de conducere a unei operațiuni.
- Ministerul britanic al Apărării subliniază că nu este clar dacă prezența acestor comandanți pe câmpul de luptă a dus la un concept operațional rafinat sau modificat. Ipotezele de planificare greșite și eșecurile în susținere continuă să submineze progresul Rusiei pe front.
- Britanicii spun că desfășurarea în avans a comandanților i-a expus la riscuri semnificative, ducând la pierderi disproporționat de mari ale ofițerilor ruși în acest conflict. Acest lucru a dus la o forță care răspunde lent la eșecuri și nu își poate modifica abordarea pe câmpul de luptă.
- Ministerul britanic al Apărării concluzionează că aceste probleme sunt susceptibile să persiste, având în vedere lipsa relativă de experiență de comandă operațională a ofițerilor promovați în locul celor uciși.
- În evaluarea de sâmbătă spre duminică, Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) precizează că contraofensiva ucraineană de la nord-est de Harkov înregistrează progrese semnificative și va avansa probabil până la granița cu Rusia în următoarele zile sau săptămâni.
- Analișii ISW spun că este posibil ca forțele rusești să efectueze o retragere limitată în fața atacurilor ucrainene de succes și se pare că au distrus trei poduri pentru a încetini înaintarea ucraineană.
- Experții ISW notează că, în general, armatele distrug podurile doar dacă au decis în mare parte că nu vor încerca să traverseze râul în cealaltă direcție prea curând. Prin urmare, spune ISW, este puțin probabil ca forțele ruse să lanseze în viitorul apropiat operațiuni de recucerire a periferiei nord-estice a Harkovului. eliberată de forțele ucrainene. Forțele ruse au distrus anterior mai multe poduri în timpul retragerii lor din regiunea Cernihiv, la fel cum au făcut și forțele ucrainene care se retrăgeau în fața ofensivei rusești din primele zile ale războiului, mai spune ISW.
Kiev, Ucraina//Foto Maxym Marusenko/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
- Experții din SUA observă că această ofensivă ucraineană este probabil menită să împingă forțele rusești în afara razei de acțiune a artileriei din orașul Harkov și să se îndrepte spre granița cu regiunea rusă Belgorod.
- ISW punctează că contraofensiva ucraineană forțează unitățile rusești destinate să fie desfășurate în altă parte să se disloce din nou pe frontul din Harkov pentru a opri atacurile ucrainene.
Forțele ruse au continuat să vizeze Odesa cu lovituri de rachete de croazieră
- ISW notează că este posibil ca forțele ruse să nu poată împiedica forțele ucrainene să ajungă la granița rusă, chiar și cu întăriri suplimentare, având în vedere ritmul actual al avansurilor ucrainene.
- Forțele ucrainene nu amenință în mod direct liniile de comunicații rusești către Izium, dar contraofensiva demonstrează capacități ucrainene promițătoare și poate crea condițiile pentru alte operațiuni ofensive în nord-estul regiunii Harkov. Totuși, ISW precizează că nu poate verifica afirmațiile privind o contraofensivă ucraineană separată către Izium în acest moment.
- După toate indiciile, forțele ruse vor anunța crearea unei Republici Populare Herson sau, eventual, vor anexa cu forța regiunea Herson în viitorul apropiat și intensifică măsurile de ocupație în Mariupol, cred experții ISW.
- Se pare că forțele rusești își sporesc prezența de securitate atât în Herson, cât și în Mariupol, inclusiv prin retragerea de personal din unitățile de luptă din prima linie pentru a proteja demnitarii ruși din Mariupol.
- ISW mai spune că liderul Republicii Populare Donețk, Denis Pușilin, a sosit la Herson pe 6 mai, iar oficialii locali de ocupație au declarat că regiunea „se va strădui să devină un teritoriu supus Rusiei" și că „va semăna cu ceva apropiat de Crimeea în ceea ce privește ritmul de dezvoltare", reluând retorica folosită de mult timp de proxeneții existenți ai Rusiei în estul Ucrainei. Așa cum ISW a evaluat anterior, Kremlinul va forma probabil republici proxy ilegale sau va anexa direct zonele ocupate din sudul și estul Ucrainei pentru a-și cimenta administrația de ocupație și pentru a încerca să smulgă definitiv aceste teritorii din Ucraina.
- Forțele ruse au continuat să vizeze Odesa cu lovituri de rachete de croazieră și să efectueze atacuri sub pavilion fals în Transnistria, în ultimele zile, concluzionează evaluarea ISW.
- Șeful CIA, William Burns, avertizează că liderul de la Kremlin este ca un butoi de pulbere și de aceea este imprevizibil și periculos. „Ceea ce am observat la Putin, mai ales în ultimul deceniu, este o combinație explozivă de frustrare, ambiție și nesiguranță”, spune șeful CIA. Directorul Agenției Centrale de Informații a declarat sâmbătă că președintele rus Vladimir Putin a mizat foarte mult pe a doua fază a războiului său din Ucraina, iar liderul de la Kremlin crede că dublarea efortul militar este calea prin care va obține victoria. Această mentalitate, a atras atenția William Burns, este cea care face ca cea de-a doua fază a ofensivei din Ucraina să fie cel puțin la fel de riscantă - dacă nu chiar mai riscantă - decât prima fază a conflictului.
- „El (Putin) se află într-o stare de spirit în care nu crede că își poate permite să piardă”, a spus William Burns la un eveniment organizat de „Financial Times” la Washington, relatează CNN. „Convingerile sale cu privire la Ucraina și la capacitatea reală a Rusiei de a continua să macine rezistența ucraineană nu cred că au fost încă zdruncinate, așa că miza este destul de mare”, a arătat William Burns. „Nu cred că Putin este descurajat în acest moment, tocmai pentru că a ridicat ștacheta atât de sus. Cred că este convins că dublând efortul de război îi poate aduce un progres pe front. A fost o eroare profundă, cea mai mare eroare a lui Putin planificarea și apoi lansarea acestei invazii și subestimarea ucrainenilor”, a declarat șeful CIA.
CIA nu are niciun indiciu că Rusia s-ar pregăti să folosească arme nucleare tactice în conflictul din Ucraina
- Agenţia Centrală de Informaţii a SUA (CIA) nu are niciun indiciu că Rusia se pregăteşte să folosească arme nucleare tactice în conflictul din Ucraina, a mai declarat directorul CIA, Bill Burns. „Nu vedem în acest stadiu, în calitate de serviciu de informaţii, o dovadă concretă care să arate că Rusia se pregăteşte de desfăşurarea sau chiar utilizarea potenţială a armelor nucleare tactice”, a afirmat Burns, sâmbătă, într-o conferinţă organizată de cotidianul britanic Financial Times.
- Marea Britanie a declarat că va oferi încă 1,3 miliarde de lire sterline (1,6 miliarde de dolari) în sprijin militar Ucrainei, anunţul fiind făcut înaintea unui apel video planificat duminică de liderii G7 cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează Reuters. Noul angajament aproape dublează angajamentele anterioare ale Marii Britanii privind cheltuielile cu Ucraina, iar guvernul a spus că aceasta este cea mai mare rată a cheltuielilor pentru un conflict de după războaiele din Irak şi Afganistan, deşi nu a oferit detalii.
- Foști ofițeri de informații americani îi sfătuiesc pe succesorii lor aflați în prezent în funcție să tacă din gură și să nu se mai laude cu rolul lor în succesele militare din Ucraina, scrie Guardian. Reacția acestora vine după două articole din presa americană în care surse anonime au declarat că serviciile de informații americane au avut un rol esențial în vizarea generalilor ruși pe câmpul de luptă și în scufundarea crucișătorului Moskva. Paul Pillar, un fost înalt oficial CIA, a spus că „marea îngrijorare este că acest tip de confirmare publică a acestui rol extins al SUA în eșecurile provocate rușilor îl poate provoca pe Putin la o escaladare pe care altfel nu ar simți că este necesar să o facă."
Foto Ukrinform / Shutterstock Editorial / Profimedia
- De asemenea, președintele american Joe Biden le-a transmis șefilor serviciilor de informații să nu mai permită „scurgerea” de informații privind războiul din Ucraina către presă, scriu Politico și NBC.
- Ministerul ucrainean al Apărării susţine că militarii Kievului au mai scufundat o navă rusească în Marea Neagră, cu ajutorul unei drone Bayraktar. De data aceasta este vorba despre o navă de debarcare aflată în apropierea ţărmului Insulei Şerpilor. „Parada tradiţională a flotei ruse a Mării Negre, care va avea loc pe 9 mai, se va desfăşura în apropierea Insulei Şerpilor, mai exact pe fundul mării”, se arată într-un mesaj publicat sâmbătă de ministerul ucrainean al Apărării. Respectiva navă ar fi fost încărcată cu rachete destinate apărării antiaeriene a insulei. Informația nu a putut fi verificată în mod independent.
- Noile imagini făcute publice duminică dimineață arată lovituri ale armatei ucrainene, de data aceasta cu avioane de luptă Suhoi 27 (nu cu drone Bayraktar, ca până acum) contra pozițiilor rusești de pe Insula Șerpilor. Nu este clar dacă atacul a avut loc aseară, sau este vorba de un atac pe care ucrainenii l-au mai anunțat și în urmă cu două zile, când au difuzat însă imagini de zi, în care nu sunt vizibile avioane ci doar efectele exploziilor. Cel mai probabil, atacul a avut loc vineri noapte. The War Zone remarcă faptul că avioanele aruncă bombe la o altitudine minimă, obținând ceea ce par a fi lovituri directe asupra complexului principal al insulei, asupra clădirilor de deasupra digului și asupra punctului estic.
- Consiliul de Securitate al ONU a emis sâmbătă primul său comunicat oficial privind războiul din Ucraina, însă s-a abținut de la a folosi cuvintele „război”, „conflict” sau „invazie”, transmite The Guardian. Însă comunicatul a „exprimat temerea profundă privind menținerea păcii și securității Ucrainei” și a exprimat „sprijinul puternic” pentru secretarul general Antonio Guterres în a găsi o soluție pașnică la „dispută”. „Consiliul de Securitate reamintește că toate statele membre și-au asumat, sub Carta Națiunilor Unite, obligația de a-și rezolva disputele internaționale prin mijloace pașnice”. Cu drept de veto în Consiliu, Rusia a blocat toate încercările anterioare de a adopta o declarație privind Ucraina.
Toate femeile, copiii şi vârstnicii au fost evacuaţi din oţelăria Azovstal, ultima redută a forţelor ucrainene
- Ucraina acuză Rusia că a lansat o bombă asupra unei școli din regiunea Luhansk, unde se adăposteau 90 de persoane. Serhi Haidai, șeful administrației militare din regiunea Luhansk, a declarat că un avion rus a lansat o bombă asupra școlii din satul Bilohorivka, aflat la aproximativ 10 km de linia frontului.
- Toate femeile, copiii şi vârstnicii au fost evacuaţi din oţelăria Azovstal, ultima redută a forţelor ucrainene, aflată sub asediul forţele ruse în oraşul-port Mariupol, a declarat sâmbătă vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk, informează Reuters. Într-o scurtă declarație făcută pentru CNN din interiorul uzinei Azovstal, sâmbătă seara, unul dintre apărătorii ucraineni din complex a declarat că evacuarea civililor s-a făcut fără incidente. În subterane mai sunt câteva sute de soldați, mulți dintre ei fiind răniți.
- Separat, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă seară că peste 300 de civili au fost salvaţi din combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol, obiectiv aflat sub atacul forţele ruse de câteva săptămâni, transmite AFP. În mesajul său zilnic, preşedintele Zelenski a spus că autorităţile se vor concentra acum asupra evacuării răniţilor şi a medicilor, precum şi asupra coridoarelor umanitare pentru toţi locuitorii din Mariupol şi zonele din împrejurimile acestui oraş.
- Patru rachete au lovit sâmbătă orașul ucrainean Odesa, asta după ce în noaptea de vineri spre sâmbătă au fost bombardate trei depozite de muniții din apropierea orașului portuar. Armată rusă a țintit ieri o fabrică unde se repară avioane.
- Forțele ruse au aruncat în aer trei poduri pentru a încetini contraofensiva ucraineană din nord-estul țării, potrivit armatei ucrainene. Într-o informare de sâmbătă dimineață, forțele armate ucrainene au spus că în zona Țirkuni și Ruschi Tișki, de lângă Harkov: „Ocupanții au aruncat în aer trei poduri rutiere pentru a încetini acțiunile de contraofensivă ale Forțelor de Apărare ale Ucrainei”.
Mai mult de 10.000 de presupuse crime de război comise de forțele ruse sunt anchetate
- Separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei vorbesc despre lupte cu arme de calibru mic în suburbiile orașului controlat de guvern Sievierodonețk, transmite BBC. Forțele separatiste avansau însă se confruntau cu lunetiști și drone, a declarat un reprezentant al Autoproclamatei Republici Populare Lugansk pentru agenția de presă rusă Ria-Novosti. Noi decese printre civili au fost raportate atât în orașul controlat de guvern Bahmut după un atac cu rachetă asupra unei clădiri rezidențiale din Autoproclamata Republică Donețk, unde separatiștii spun că un civil a fost ucis iar doi au fost răniți ca urmare a bombardamentelor forțelor din Kiev.
- Mai mult de 10.000 de presupuse crime de război comise de forțele ruse sunt anchetate, potrivit biroului procurorului general al Ucrainei, transmite The Guardian. În total 10.257 de cazuri au fost înregistrate iar 223 de copii au murit în Ucraina de când Rusia a lansat invazia sa pe 24 februarie, a declarat biroul într-o informare de sâmbătă dimineață. Alți 633 de copii ar fi fost răniți.
- Aproximativ 1,16 milioane de persoane au fost duse în Rusia de la începutul invadării Ucrainei de către armata rusă, la sfârşitul lunii februarie, potrivit informaţiilor furnizate sâmbătă de Ministerul Apărării de la Moscova.
- Forțele armate au lovit un elicopter Mi-28H, șapte UAV-uri Orlan, două UAV-uri Avantpost și două rachete de croazieră. Nouă atacuri inamice au fost respinse în regiunile Donețk și Lugansk, nouăsprezece tancuri, douăzeci de vehicule blindate, șase vehicule și o unitate de echipament ingineresc inamic au fost distruse, scrie duminică dimineață Statul Major al Armatei ucrainene. Informațiile nu au putut fi verificate în mod independent.
- În direcția Republicii Moldova, situația rămâne tensionată. Formațiunile armate din regiunea Pridnistrovsk din Republica Moldova și unitățile grupului operativ militar rus sunt în plină pregătire de luptă, spun ucrainenii.
- Inamicul își continuă agresiunea armată la scară largă împotriva Ucrainei, fără a înceta acțiunile ofensive în zona de operare estică, în vederea stabilirii controlului complet asupra teritoriului regiunilor Donețk, Lugansk și Herson și menținerea coridorului terestru dintre teritoriile desemnate și Crimeea.
- Ramzan Kadyrov, șeful republicii ruse Cecenia, susține că trupele sale au preluat controlul asupra așezării Popasna, dar oficialii ucraineni afirmă că bătălia pentru controlul orașului din estul țării este în desfășurare.
- Ministerul german al dezvoltării a anunţat încă 63 de milioane de euro pentru Ucraina, transmite duminică dpa."Este important pentru mine că Germania ajută Ucraina nu numai din punct de vedere militar, dar face şi viaţa mai suportabilă pentru poporul Ucrainei", a declarat ministrul dezvoltării Svenja Schulze pentru ziarul Bild.
- Autorităţile germane au întărit măsurile de securitate în ţară în contextul în care a fost anunţate peste 50 de mitinguri pentru duminică şi luni, de ziua capitulării celui de-al treilea Reich, şi dat fiind că unele dintre aceste manifestaţii sunt organizate de grupuri proruse şi de extremă dreapta, a transmis sâmbătă EFE.
- De altfel, poliția din Berlin a interzis arborarea steagurilor rusești și ucrainene la locurile de comemorare a celui de-al Doilea Război Mondial în timpul evenimentelor care marchează aniversarea sfârșitului războiului în capitala germană, scrie BBC.
- Rusia confirmă că operațiunea de evacuare a civililor din uzina Azovstal s-a încheiat. Într-o postare online, Ministerul Apărării rus vorbește de un total de 51 de oameni (18 bărbaţi, 22 de femei şi 11 copii) care ar fi fost salvați în această operaţiune ce a început joi şi a durat trei zile.
Preşedintele Dumei de Stat a acuzat Washingtonul de ”coordonarea operaţiunilor militare din Ucraina”
- Sâmbătă, rachetele ruseşti au vizat două locaţii în Sumî, un oraş din nordul Ucrainei, lângă graniţa cu Rusia, au declarat oficiali ucraineni şi ruşi, relatează BBC. Atât guvernatorul local, Dmitro Zhivitskii, cât şi guvernatorul regiunii vecine ruse, Kursk, Roman Staraovoit, au declarat că un atac aerian rusesc a vizat oraşul Sumî.
- Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, a acuzat, sâmbătă, Washingtonul de ”coordonarea operaţiunilor militare din Ucraina”, despre care a spus că echivalează cu ”o implicare directă a Statelor Unite în acţiunile militare împotriva Rusiei”.
- Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin caută "să distorsioneze istoria", în contextul evenimentelor de marcare a sfârşitului celui de-al doilea Război Mondial, "pentru a-şi justifica războiul neprovocat şi brutal împotriva Ucrainei".
Foto Ukrinform / Shutterstock Editorial / Profimedia
- Ocupanții duc o politică de teroare în zona ocupată a regiunii Zaporojie scrie agenția de presă Ukrinform, care o citează pe comisarul pentru drepturile omului al Radei Supreme a Ucrainei Lyudmila Denisova. „Agresorul pune în aplicare o politică de teroare în teritoriile ocupate temporar din regiunea Zaporojie. Ocupanții împiedică evacuările în regiunile sigure ale Ucrainei și jefuiesc întreprinderile agricole”, se arată în comunicat. În special, în satul Cernihivka, ocupanții vor să ia pământul oamenilor. Aceștia sunt nevoiți să completeze până pe 8 mai un formular în care se precizează cât teren au, în schimbul unei licențe de folosire a terenului respectiv. În caz contrar, comandantul va dispune de toate terenurile care nu au fost trecute în formulare.
- Preşedintele francez Emmanuel Macron a vorbit în cadrul discursului său de învestire de sâmbătă despre războiul din Ucraina, el afirmând că Franţa trebuie să „acţioneze pentru a evita orice escaladare” a conflictului şi a promis că va „ajuta ca democraţia şi curajul” să triumfe.
- Bombardamentele rusești de vineri spre sâmbătă au lovit un muzeu dedicat filosofului și poetului Hryhoriy Skovoroda din satul ucrainean Skovorodynivka, provocând un incendiu care a distrus clădirea, a declarat sâmbătă guvernatorul regional din Harkov, Oleh Sinegubov. Bombardamentul din timpul nopții a lovit acoperișul Muzeului memorial literar Hryhoriy Skovoroda, rănind un pasnic în vârstă de 35 de ani, dar obiectele cele mai valoroase fuseseră mutate anterior într-un loc mai sigur, a spus Sinegubov într-o postare pe rețelele de socializare citată de Nexta TV.
- Sabotorii din Belarus au jucat un rol semnificativ în forțarea Rusiei să renunțe la încercarea de a cuceri capitala ucraineană Kiev, potrivit liderului opoziției belaruse în exil Svetlana Tikhanovskaia. Ea a declarat pentru BBC că au avut loc 80 de acte de sabotaj împotriva căilor ferate pe care le foloseau forțele rusești înainte ca acestea să se retragă din nordul Ucrainei, în urmă cu o lună. Tikhanovskaia a spus și că activiștii au furnizat Ucrainei informații despre mișcările de trupe și lansările de rachete.
- Ministerul rus al Apărării a afirmat sâmbătă că a distrus un mare stoc de echipamente militare din Statele Unite și din țările europene în apropierea gării Bogodukhov din regiunea ucraineană Harkov. Ministerul a precizat că a lovit 18 instalații militare ucrainene în timpul nopții, inclusiv trei depozite de muniții în Dachne, în apropiere de orașul portuar Odesa.
- Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, a sosit în Ucraina, potrivit unei postări de pe Twitter. „Am ajuns în Ucraina. Fiind copil al războiului, știu cum se simt copiii și adulții prinși în acest război”, a transmis șeful OMS.
Serviciul pentru Comunicații Speciale și Protecție a Informațiilor al Ucrainei avertizează cu privire la o posibilă intensificare a atacurilor cibernetice pe 9 mai
- Invazia Rusiei este acum la a treia lună, iar susţinerea ofensivei militare necesită aproximativ 900 de milioane de dolari pe zi, a declarat Sean Spoonts, redactor-şef al SOFREP, axat pe ştirile militare, pentru Newsweek. Mai mulţi factori sunt luaţi în considerare. Această sumă include plata soldaţilor ruşi care luptă în Ucraina, furnizarea de muniţie, gloanţe şi rachete, dar şi costul reparaţiei echipamentului militar pierdut sau deteriorat, notează Washington Post. Rusia trebuie, de asemenea, să plătească pentru miile de arme şi rachete de croazieră care au fost lansate în timpul războiului şi care costă aproximativ 1,5 milioane de dolari bucata, potrivit lui Spoonts. Ucraina a dat, totodată, o lovitură dificilă Rusiei în aprilie, cu scufundarea Moskvei, o navă de război rusă şi navă amiral a marinei, cu o pierdere estimată la 750 de milioane de dolari, potrivit Forbes Ucraina. Publicaţia a raportat în aprilie că Ucraina a distrus peste 5.000 de piese de echipament rusesc de la începutul războiului, dar că Moskva fost de departe cea mai scumpă ţintă.
- Serviciul pentru Comunicații Speciale și Protecție a Informațiilor al Ucrainei avertizează cu privire la o posibilă intensificare a atacurilor cibernetice pe 9 mai, scrie agenția ucraineană Ukrinform.Nu doar agențiile guvernamentale sunt în pericol. Multe atacuri cibernetice sunt destinate utilizatorilor obișnuiți. Ei sunt, de asemenea, ținta hackerilor ruși, deoarece fiecare ucrainean „poate deveni un punct de intrare pentru hackeri în infrastructura informațională a țării”.
- La Moscova se fac ultimele repetiții pentru parada de 9 Mai, când Rusia sărbătorește victoria împotriva Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial. Anul acesta, însă, parada din Piața Roșie are o miză mai mare decât simpla fală militară. Ea trebuie să trimită un mesaj puternic, în condițiile în care de două luni Rusia se află într-un război care i-a pricinuit cele mai mari pierderi din ultimii 77 de ani. Mai mult, spre marea sa dezamăgire, Kremlinul nu are nicio mare victorie de raportat în Ucraina.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.