Foto: Ovidiu Muntean Facebook
L-am cunoscut pe Ovidiu acum vreo doi ani și m-a impresionat felul lui oarecum unic de a privi IT-ul. Are o pasiune și o dedicare pentru tot ce înseamnă tehnologie cum rar am văzut, și are o pasiune pentru oameni și pentru învățare și mai de admirat.
Am citit de curând povestea lui și m-am regăsit în multe din situațiile descrise de el. De aceea m-am gândit că nu ar fi o idee rea să o împărtășesc cu voi, poate unii vor avea ceva de învățat din ea.
Iată și povestea…
„Primii pași...
Pe scurt, mi-am descoperit pasiunea pentru informatică în clasa a 7-a, la 13 ani. Acum 29 de ani. La finalul unei culegeri de matematică erau câteva pagini de programare în Basic. A fost ceva care a făcut clic. Nu avem un calculator, așa că scriam cod pe foaie. Primul calculator a fost unul făcut din cartoane și funcționa doar la mine-n imaginație.
Liceul
Primul calculator real pe care l-am avut a fost un CIP (varianta românească de ZX Spectrum) care se conecta la televizorul alb negru cu tub. Apoi am avut primul meu PC, un Intel 286! Așa au început aventurile. Am făcut liceul de informatică în Reșița, cu Turbo Pascal și MS DOS. Toți programau în MS DOS pe atunci, nu prea știa nimeni de programare nativă în Windows.
Erau anii Windows 3.11 și Windows 95. Am fost atras încă de la început de interfețele grafice. Scrisesem o librărie în Pascal care emula sub MS DOS interfața grafică din Windows 95. În clasa a XII-a am reprezentat județul Caraș Severin la o tabără de informatică la Gălăciuc, eram singurul din județ acolo, cu o aplicație care simula grafic în 2D modul de funcționare al motorului Diesel în 4 timpi. Lucrarea de final de liceu a fost o aplicație scrisă tot în Pascal, dar care desena grafice 3D pentru funcții de 2 variabile. Cred că cea mai grea provocare din tot proiectul a fost să găsesc codul assembler care, într-un program MS DOS, afișa cursorul mouse-ului pe ecran. Pentru că îmi trebuia un cursor de mouse peste interfața mea grafică, nu?
Facultatea de informatică sau, mai bine spus, lipsa ei
Nu am urmat studiile unei facultăți de informatică sau computer science. Nu mai contează acum de ce. Am urmat științe economice. Însă nu avem nicio legătura cu economia, în toată facultatea am învățat evident tot informatică de unul singur.
Informatica ce se preda la Științe Economice era cum era. Am putut însă să-mi dau licența din informatică. Eram deja la capitolul programare vizuală nativă în Windows cu Delphi și C++Builder și la aplicații client server COM și DCOM. Proiectul de licență a fost o aplicație Distributed COM scrisă în Delphi care calcula prognoza riscului de faliment. A fost senzația anului, am absolvit cu nota maximă.
Primele uși la care am bătut
După facultate, chiar daca nu terminasem informatica, îmi era foarte clar că asta vreau sa profesez mai departe. Entuziasmul era la cote maxime. Așa că au început primele interviuri la primele firme de soft din Timișoara. Eu eram din Reșița, un drum la un interviu în Timișoara însemna 3 ore dus cu trenul și alte 3 ore întors, adică o zi întreagă pe drumuri.
Primele experiențe cu primele bubuieli
În 2001 când am terminat eu facultatea, se punea foarte mare accent pe studiile terminate. Primul interviu la care am participat era pentru o poziție de grafică 3D.
Imaginează-ți entuziasmul când pentru interviu m-am pregătit cu varianta Windows scrisă în Visual Basic a proiectului meu de absolvire al liceului, cel cu graficele 3D de 2 variabile, din Pascal. Era senzație programul la vremea aia. Și entuziasmul intervievatorului a fost la aceleași cote până m-a întrebat ce am absolvit, moment în care s-a năruit castelul de nisip pe care tocmai îl construisem.
Îmi spunea pe atunci: ne pare rău, dar nu avem niciun post pentru studiile tale. Dar pe mine nu mă interesează economia... vreau sa fac grafică 3D... Am înțeles, dar căutam absolvenți de informatică, îmi pare rău.
În momentul acela mi-am dat seama că lipsa facultății de profil urma să fie o încercare foarte dură pentru mine. Aveam două opțiuni: să renunț sau să merg mai departe până la final și după el. Cum la mine în vocabular cuvântul „a renunța” nu era încă inventat, am ales să merg mai departe, într-o misiune sinucigașă căreia nimeni nu-i dădea pe atunci nicio șansă.
Începuturile v2.0
Am început un program infernal de studiu. Și până atunci învățasem foarte mult, dar de atunci, tot timpul pe care îl aveam disponibil fizic l-am investit în studiu. Fără să mă menajez. Am învățat Visual C++ și MFC, cum funcționează hărțile de mesaje din Windows, ce sunt funcțiile callback etc. Îmi plăcea foarte mult programarea vizuală. Voiam neapărat sa lucrez în domeniul ăsta.
Primul job
A fost la o societate de termoficare din Reșița, în perioada 2002-2004, unde responsabilitățile jobului erau să întrețin o aplicație de contabilitate și salarii scrisă în FoxPro pentru MS DOS. Nu era evident nimic din ce îmi doream eu, însă rămânea timp destul pentru studiu și puteam să mă întrețin deja singur. A durat 3 ani de zile toată povestea, timp în care jumătate de an am lucrat în plus part-time freelance la o firma de soft din Reșița la o aplicație în Visual C++ și apoi în Delphi.
Ascensiunea
A început în septembrie 2004 când m-am angajat ca administrator de sistem la fostul combinat siderurgic din Reșița, proaspăt achiziționat de corporația TMK, liderul mondial în producția de țevi.
Odată cu achiziția a început un plan amplu de restructurare și modernizare, plan care includea și proiectarea de la zero a unui sistem informatic complex, integrat, dezvoltat pentru specificul uzinei.
Într-un an de zile, datorită faptului că am avut posibilitatea să arăt ce știu, am ajuns din administrator de rețea - programator în cadrul sistemului ERP și, la scurt timp, arhitectul software al sistemului, designer de interfețe grafice și programator principal pentru native Windows desktop front-end. Iar administrativ, șeful serviciului de informatică. Până în octombrie 2013 când am plecat din Reșița și am devenit timișorean.
Revenind la TMK: am angajat un administrator de sistem în locul meu și am început să căutăm programatori care să se alăture echipei. Eram doar 2 (doi) specialiști în departamentul de dezvoltare software al uzinei din Reșița: eu și specialistul care se ocupa de analiza de proiect și de back-end (proiectarea, structura și programarea bazei de date SQL Server) și care participa de asemenea și la codul desktop front-end.
Corporația TMK are în România fostul combinat siderurgic de la Reșița și fabrica de țevi de la Slatina. Echipa de IT din Slatina, o mană de experți pasionați, au contribuit în timp la ERP-ul pentru Reșița și noi la rândul nostru am contribuit la ERP-ul pentru TMK-Artrom Slatina.
Nu am mai găsit la Reșița încă un coleg pe partea de programare, așa că am lucrat noi doi + șeful nostru (managerul de IT al ambelor fabrici ale TMK din România) timp de 9 ani de zile, să dezvoltăm sistemul informatic integrat intern al TMK-Reșița. Primii ani au fost 12+ ore de muncă pe zi. Si am reușit.
ERP-ul de la Reșița l-am început în Visual C++ și MFC, dar era evident ceva imposibil de continuat pentru un singur om (eu), așa că în 2005 am repornit dezvoltarea în C# și netFramework, inițial cu WinForms ca librărie vizuală și din 2007 cu WPF.
Am învățat singur tot ce a trebuit să știu pentru dezvoltarea sistemului la care am lucrat. C#, WinForms, ADO.Net, baze de date, arhitectură client server, best practices pentru programarea bazelor de date distribuite, multithreading, programare paralelă, programare vizuală, design de interfețe grafice, WPF (care este un framework mare, foarte complex și destul de greu de învățat). Fiind nevoit sa fac foarte multe lucruri singur, am învățat din fiecare tehnologie părțile de care am avut nevoie pentru task-urile de care eram responsabil.
Timișoara
Începutul lui 2014 mă găsește în Timișoara, la o companie cu profil de activitate „comercializarea de materiale de construcții si decorative (gresie/ faianța) și obiecte sanitare”, la departamentul lor de IT, dezvoltând câteva module anexe ERP-ului pe care îl aveau achiziționat deja. Aplicații Windows Desktop (WPF) și o aplicație pentru tabletele cu Android (scrisă pe atunci în Delphi, folosind biblioteca cross-platform FMX).
Joburile la companiile de software...
Din 2015 am început să caut activ loc de muncă la companiile de software din Timișoara. Așa a început șirul lung al agoniei cu respingeri din motive de la cele mai însemnate și justificate, până la cele mai puerile și deplasate.
În perioada 2016-2017 am lucrat la ETA2U, care nu este o companie de software, dar avea un departament intern de software. Acolo am dezvoltat o aplicație pentru Android, anexă unui sistem informatic deja existent, folosind Xamarin și Android Studio. Atunci am luat prima dată contact cu programarea nativă pentru Android.
După aprilie 2017, alte interviuri cu aceleași rezultate. Am descoperit că peste tot se păstrează un tipar. Nelucrând niciodată într-o firmă de software, luând separat o anumita tehnologie, erau multe lucruri pe care le știam, însă erau și multe lucruri pe care nu le știam.
Respins la toate pozițiile de senior
Știu că am lacune, e imposibil sa nu am, având în vedere toată povestea mea. Dar eu am o anume capacitate de sinteză, o experiență în producție de ani de zile, sunt rutinat, am o anumită disciplină a muncii, este evident că mă pot pune la punct cu absolut orice foarte rapid.
În teorie totul perfect, în practică nu agreează nimeni un „junior” cu 15 ani de experiență din care 8 pe funcție de conducere.
E greu de explicat și de înțeles că tu ai avut un traseu altfel decât poate 90% din restul candidaților și că ai făcut o tonă de lucruri singur, ai lucrat toată viața singur (așa au fost conjuncturile), ai învățat singur din toate cât mai mult și ai făcut singur lucruri pe care poate puțini au mai reușit sa le facă.
În martie 2019, după un șir epuizant de respingeri, fiind conștient că am probleme serioase de angajare într-o firma de software, dar în același timp știind să fac singur foarte multe lucruri, am luat decizia de a merge pe cont propriu, pe calea antreprenoriatului: IMAWO INC S.R.L., afacerea mea, unde la fel, pentru toate proiectele software dezvoltate, am lucrat până acum singur. Urmează să-mi formez și eu, la rândul meu, o echipă, pentru că proiectele vor crește în complexitate.
Așa a luat naștere un sistem informatic complex pentru evidența și gestiunea ofertelor, a necesarului de materiale și analiza financiară a lucrării, cu baze de date pe Cloud, format dintr-o aplicație nativă Windows desktop și o aplicație satelit pentru tabletele și smartphone-urile cu Android. Sistem care este folosit de 2 ani în producție la client, o companie de instalații în construcții din Timișoara! Sistemul se afla în continuă dezvoltare.
Și așa a luat naștere un alt sistem informatic pentru evidența, plasarea și gestiunea comenzilor pentru o fabrică de sticlă, format la fel dintr-o aplicație nativă Windows desktop (C#/ WPF) și o aplicație nativă Android pentru clienții care introduc de acum singuri comenzile de sticlă în baza de date de pe Cloud, direct de pe mobilul lor.
La ambele sisteme am fost atât arhitect software, cât și analist al cerințelor de business ale clientului, proiectant al structurii bazei de date, programator SQL, designer de interfețe grafice pentru Windows, designer de interfețe grafice pentru Android, programator C# / WPF pentru Windows, programator Java pentru Android, tester pentru ambele platforme și suport tehnic la client.
Jack of all trades, master of none
Tot ce am învățat și tot ce știu am învățat singur, în foarte mulți ani, fără nicio îndrumare sau ghidare și am învățat de multe ori din mers tehnologiile de care am avut nevoie la un moment dat pentru un anume proiect. Nu am avut „norocul” să-mi aleg proiectele, am avut foarte puține oportunități și când le-am primit le-am luat, chiar dacă nu erau ce-mi doream și am scos maximum din ele.
Din dorința de a-i ajunge pe cei care au avut un traseu mai clar decât al meu, cu studii de informatică, apoi internship, apoi junior într-o firmă de software, eu trebuia să muncesc de 10 ori mai mult pentru a acoperi handicapul pe care îl duceam în spate, lipsa studiilor în domeniu și lipsa oricărei oportunități de a intra într-o firmă de software unde totul stă altfel, ca direcții de învățare.
Evident că nu puteam să ajung expert în toate tehnologiile, așa că am ajuns să știu foarte multe lucruri din foarte multe tehnologii, fără sa ajung vreodată „master” într-una din ele. În egală măsură sunt foarte multe lucruri pe care nu le cunosc, cu care nu am lucrat niciodată. Dar care se cer la interviuri la companiile de software.
Am ajuns un Jack of all trades, master of none...
Lucrul asta a fost benefic pentru locurile de muncă pe care le-am avut, unde a trebuit să fac totul singur.
Însă a fost în același timp și cel mai mare impediment la fiecare interviu de angajare și motivul pentru care am fost respins la interviuri la toate firmele de software din Timișoara la care am aplicat, în toată perioada asta.
În loc de final
Pentru toți recrutorii cu care am intrat în contact, toată pasiunea mea, toată munca, toți anii de lucru, toate realizările, toate cunoștințele și tot potențialul nu au contat cu nimic...
Pentru că lacunele pe care le-am avut la fiecare interviu au cântărit mai mult decât toți cei 29 de ani de când informatica a devenit mai mult decât o parte din viața mea și decât toți cei 15 ani de pe cartea de muncă, ani în care am făcut în IT lucruri pe care și eu (la început) le credeam imposibile…”
Dragi cititori, concluziile le trageți singuri. Eu știu așa: că-n țara în care ne lăudăm cu IT-iști de valoare și cu o reputație la nivel internațional, stăm cam prost la capitolul flexibilitate și adaptabilitate la contextul global care ne cere deschidere, creativitate, sclipire de geniu etc. Mai degrabă exportăm valoarea, cu mult mai apreciată pe alte meleaguri, și aici Ovidiu este de admirat că se încăpățânează, cu stoicism, să rămână într-o țară care nu-i valorifică cunoștințele pentru simplul motiv că nu sunt validate de o facultate de profil. Cât despre recrutori, mă abțin la a spune că există potențial neexploatat și multe de învățat. Ca în mai toate celelalte domenii...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Studiile nu sunt totul, dar sunt extrem de importante. Dacă la pasiunea ta adăugai și studiile superioare de IT, creșterea ta ar fi fost exponențială. Așa, într-o lume 3D a angajărilor în care ai de a face cu o funcție de cel puțin 2 variabile (știință, experiență), ca să nu zic de 3 (știință, experiență, studii de specialitate), ai ales să te prezinți numai cu pasiunea, disponibilitatea și studiile personale neatestate. Îmi pare rău că angajările nu se fac prin probe de lucru/competență,. Până la urmă tot angajatorul are de pierdut.
Mă bucur că ai ales calea antreprenoriatului care cred că ți se potrivește cel mai bine.
Succes în continuare!