Până acum 3 ani, Ana avea viața obișnuită a unui corporatist.
Zilele săptămânii treceau aproape identic. În fiecare zi alerga prin pasajul de la Piața Unirii pentru a prinde metroul care pleca la 8.30 către Pipera. Asta pentru că trebuia să dea cu cardul de acces până la ora 9. Lucra în cadrul departamentului de achiziții dintr-o companie de outsourcing. Într-o firmă de outsourcing orice operațiune este procedurizată. Toate activitățile sunt cuantificate, analizate și supuse optimizării.
La angajare a primit numărul 803. Acesta era trecut pe cardul de acces, pe telefonul de pe birou, pe fluturașul de salariu și pe cererea de concediu.
În fiecare toamnă începea evaluarea angajaților.
Fiecare angajat primea un raport cu toți indicatorii activității sale din ultimul an. Erau menționate numărul comenzilor finalizate, valoarea contractelor încheiate, câte ore au fost facturate clienților.
Oamenii erau considerați cel mai important activ al firmei. Cel puțin așa le spunea departamentul de HR.
Angajații din România prestau servicii suport pentru fabricile din Franța și Germania. Pentru fiecare job externalizat în România, un angajat din Germania sau Franța își pierdea slujba. Probabil, cândva și lor li s-a spus că sunt foarte importanți.
Erau o echipă. Mai ales în team building-uri. Departamentul de HR considera că solidaritatea echipei creștea de fiecare dată când angajații participau la activitățile cerute de firmele de coaching.
Însă solidaritatea dispărea rapid când apăreau zvonuri legate de disponibilizări sau tăieri de costuri.
Procesul de evaluare era identic cu cel folosit la nivelul grupului. Conform procedurilor, 10% din angajați trebuiau încadrați la „staruri”, 80% reprezentau plutonul, iar ultimii 10% trebuiau să-și găsească alți angajatori.
Ana trecuse prin patru evaluări și de fiecare dată a fost încadrată în cei 80%, deși își făcea întotdeauna treaba, iar munca ei era mereu apreciată.
În toamna anului 2013 a trecut prin a cincea evaluare. Ca de obicei, șeful său venise cu raportul activității sale. După terminarea evaluării a avut un sentiment de eliberare. Nu, nu fusese trecută la „staruri” deoarece nu primise calificative bune la „customer satisfaction”. Nu a înțeles ce înseamnă acest lucru, dar nici nu a fost interesată să primească mai multe informații.
Șeful său i-a prezentat obiectivele pentru anul 2014. Era prima dată când nu mai era interesată de obiectivele stabilite de șeful ei. Era prima dată când ea însăși își stabilise obiectivele pentru anul viitor.
Obiectivul ei era să-și dea demisia și să înceapă o activitate de care era pasionată. Ana era pasionată de cofetărie și patiserie. În ultimii doi ani făcuse torturi și prăjituri pentru colegii săi cu ocazia zilelor de naștere. Avusese comenzi chiar și pentru nunți și de fiecare dată rezultatele fuseseră pe măsura așteptărilor.
Pasiunea care te scoate din colivie
Ana a terminat ASE-ul și a făcut doi ani master în Germania. Când a revenit în țară a fost bucuroasă să găsească acest job. O ajutase faptul că vorbea foarte bine germană.
Salariul cu care s-a angajat era considerabil mai mare decât salariile oferite economiștilor debutanți. A acceptat acest job, dar visul ei era să lucreze într-o firmă de consultanță financiară. Pentru acest lucru se pregătise în facultate.
Însă ceea ce părea o alegere foarte bună s-a transformat într-un handicap serios în vederea obținerii unui job în zona economică.
Dacă timp de un an nu profesezi într-un domeniu care necesită cunoștințe tehnice de specialitate, este foarte greu să mai găsești job în acel domeniu.
După 5 ani de completat contracte și cereri de achiziții și-a dat seama că nu va mai avea șanse să se angajeze în domeniul pentru care studiase. Era captivă într-o industrie din care nu putea să mai iasă.
Atunci i-a venit ideea să-și deschidă o cofetărie. Strânsese ceva bani și s-a decis să-i investească în afacere. Și-a propus să încerce doi ani. Dacă nu va merge se gândea că are oricând opțiunea să se reangajeze la o firmă unde este cerută limba germană.
Când ești pregătit pentru antreprenoriat?
Puțini sunt cei care sunt pregătiți cu adevărat pentru antreprenoriat. Majoritatea încep, ca și Ana, urmându-și pasiunea.
Pasiunea este cea care te va ajuta să treci peste greutățile întâmpinate.
Sentimentele pe care le ai atunci când începi propria afacere sunt un mix între bucuria simțită în copilărie atunci când ai prima bicicletă și anxietatea pe care o resimți când mergi noaptea pe o stradă lăturalnică și necunoscută.
După trei ani de la plecarea din corporație, Ana are o cofetărie în care servește zilnic peste 100 de clienți. Este destul de bine pentru o persoană care fusese depunctată de șeful său la evaluare din cauza indicatorului „customer satisfaction”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
"Nu a înțeles ce înseamnă acest lucru, dar nici nu a fost interesată să primească mai multe informații."
Imediat inainte, ati spus ca era deja a 5-a evaluare. Intelegem de aici ca, desi a petrecut 5 ani in acea companie, inca nu intelegea un indicator al activitatii sale si al companiei, unul nu chiar lipsit de important a. Daca ati fi spus ca il intelegea, insa nu era in acord cu modul in care e cuantificat, nu as fi vazut nici o problema. Asa, tind sa cred ca Ana din povestire a facut un fel de "lautarism" 5 ani de zile, cantand dupa ureche, si nici macar nu era interesata sa inteleaga.
Zona de talent, e zona in care capeti energie.
Desigur e un mare subiect de discutat aici...