Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Dragă corporație, te anunț că demisionez! Cu drag, angajatul numărul 803!

Până acum 3 ani, Ana avea viața obișnuită a unui corporatist.

Zilele săptămânii treceau aproape identic. În fiecare zi alerga prin pasajul de la Piața Unirii pentru a prinde metroul care pleca la 8.30 către Pipera. Asta pentru că trebuia să dea cu cardul de acces până la ora 9. Lucra în cadrul departamentului de achiziții dintr-o companie de outsourcing. Într-o firmă de outsourcing orice operațiune este procedurizată. Toate activitățile sunt cuantificate, analizate și supuse optimizării.

La angajare a primit numărul 803. Acesta era trecut pe cardul de acces, pe telefonul de pe birou, pe fluturașul de salariu și pe cererea de concediu. 

În fiecare toamnă începea evaluarea angajaților.

Fiecare angajat primea un raport cu toți indicatorii activității sale din ultimul an. Erau menționate numărul comenzilor finalizate, valoarea contractelor încheiate, câte ore au fost facturate clienților.

Oamenii erau considerați cel mai important activ al firmei. Cel puțin așa le spunea departamentul de HR.

Angajații din România prestau servicii suport pentru fabricile din Franța și Germania. Pentru fiecare job externalizat în România, un angajat din Germania sau Franța își pierdea slujba. Probabil, cândva și lor li s-a spus că sunt foarte importanți.

Erau o echipă. Mai ales în team building-uri. Departamentul de HR considera că solidaritatea echipei creștea de fiecare dată când angajații participau la activitățile cerute de firmele de coaching.

Însă solidaritatea dispărea rapid când apăreau zvonuri legate de disponibilizări sau tăieri de costuri.

Procesul de evaluare era identic cu cel folosit la nivelul grupului. Conform procedurilor, 10% din angajați trebuiau încadrați la „staruri”, 80% reprezentau plutonul, iar ultimii 10% trebuiau să-și găsească alți angajatori.

Ana trecuse prin patru evaluări și de fiecare dată a fost încadrată în cei 80%, deși își făcea întotdeauna treaba, iar munca ei era mereu apreciată.

În toamna anului 2013 a trecut prin a cincea evaluare. Ca de obicei, șeful său venise cu raportul activității sale. După terminarea evaluării a avut un sentiment de eliberare. Nu, nu fusese trecută la „staruri” deoarece nu primise calificative bune la „customer satisfaction”. Nu a înțeles ce înseamnă acest lucru, dar nici nu a fost interesată să primească mai multe informații.

Șeful său i-a prezentat obiectivele pentru anul 2014. Era prima dată când nu mai era interesată de obiectivele stabilite de șeful ei. Era prima dată când ea însăși își stabilise obiectivele pentru anul viitor.

Obiectivul ei era să-și dea demisia și să înceapă o activitate de care era pasionată. Ana era pasionată de cofetărie și patiserie. În ultimii doi ani făcuse torturi și prăjituri pentru colegii săi cu ocazia zilelor de naștere. Avusese comenzi chiar și pentru nunți și de fiecare dată rezultatele fuseseră pe măsura așteptărilor.

Pasiunea care te scoate din colivie

Ana a terminat ASE-ul și a făcut doi ani master în Germania. Când a revenit în țară a fost bucuroasă să găsească acest job. O ajutase faptul că vorbea foarte bine germană.

Salariul cu care s-a angajat era considerabil mai mare decât salariile oferite economiștilor debutanți. A acceptat acest job, dar visul ei era să lucreze într-o firmă de consultanță financiară. Pentru acest lucru se pregătise în facultate.

Însă ceea ce părea o alegere foarte bună s-a transformat într-un handicap serios în vederea obținerii unui job în zona economică.

Dacă timp de un an nu profesezi într-un domeniu care necesită cunoștințe tehnice de specialitate, este foarte greu să mai găsești job în acel domeniu.

După 5 ani de completat contracte și cereri de achiziții și-a dat seama că nu va mai avea șanse să se angajeze în domeniul pentru care studiase. Era captivă într-o industrie din care nu putea să mai iasă.

Atunci i-a venit ideea să-și deschidă o cofetărie. Strânsese ceva bani și s-a decis să-i investească în afacere. Și-a propus să încerce doi ani. Dacă nu va merge se gândea că are oricând opțiunea să se reangajeze la o firmă unde este cerută limba germană.

Când ești pregătit pentru antreprenoriat?

Puțini sunt cei care sunt pregătiți cu adevărat pentru antreprenoriat. Majoritatea încep, ca și Ana, urmându-și pasiunea.

Pasiunea este cea care te va ajuta să treci peste greutățile întâmpinate.

Sentimentele pe care le ai atunci când începi propria afacere sunt un mix între bucuria simțită în copilărie atunci când ai prima bicicletă și anxietatea pe care o resimți când mergi noaptea pe o stradă lăturalnică și necunoscută.

După trei ani de la plecarea din corporație, Ana are o cofetărie în care servește zilnic peste 100 de clienți. Este destul de bine pentru o persoană care fusese depunctată de șeful său la evaluare din cauza indicatorului „customer satisfaction”.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Vasile check icon
    Evaluările anuale sunt obligatorii prin lege în România, toate firmele trebuie să o facă. De pe vremea lui Boc. Dacă a ieșit Ana prost la evaluări este doar din cauza activității ei, deoarce în companiile mari, multinaționale, evaluările se fac pe bune. La cei mici sunt doar o formalitate, să fie respectată legea. Sigur că frustrările Anei se îndreaptă împotriva companiei, de ce și-ar face o analiză a propriei activități? De ce ar face eforturi să muncească mai bine? De ce ar face eforturi să înțeleagă cum poate crește acel indicator de satisfacție al clientului? Mai bine plânge că e nedreptățită și se apucă de prăjituri. Dar am mari semne de întrebare dacă va reuși, să ai succes nu înseamnă doar să faci prăjituri bune.
    • Like 1
    • @ Vasile
      Vasile check icon
      Doresc să adaug faptul că acum, când face prăjituri, satisfacția clientului a devenit brusc cea mai importantă parte a afacerii.
      • Like 0
  • Excelent articolul, mai ales descrierea inutilității și a procedurilor stricte. Experiența personala e importanta pentru redarea situație. Dupa ce lucrezi o perioada un pic mai mare la o multinațională realizezi ca în spatele tuturor cuvintelor specifice umflate cu pomposenie nu se afla defapt nimic. Aplatizare în anonimat.
    • Like 3
  • Știți cine mai avea o cofetărie „Ana”? Și tot așa antreprenor pasionat era... ;)
    • Like 2
  • Exists un singur punct slab in istorisirea asta, mai exact partea in care, la evaluare, Ana nu primise calificative bune la „customer satisfaction”. Apoi spuneti:
    "Nu a înțeles ce înseamnă acest lucru, dar nici nu a fost interesată să primească mai multe informații."
    Imediat inainte, ati spus ca era deja a 5-a evaluare. Intelegem de aici ca, desi a petrecut 5 ani in acea companie, inca nu intelegea un indicator al activitatii sale si al companiei, unul nu chiar lipsit de important a. Daca ati fi spus ca il intelegea, insa nu era in acord cu modul in care e cuantificat, nu as fi vazut nici o problema. Asa, tind sa cred ca Ana din povestire a facut un fel de "lautarism" 5 ani de zile, cantand dupa ureche, si nici macar nu era interesata sa inteleaga.
    • Like 2
    • @ Gim Grecu
      Fix propozitia aia m-a facut sa cred ca povestea asta e chiar "poveste".
      • Like 1
  • Un articol la fel de idealist si gol de esenta precum team building-urile corporatiilor. Asa o fi ideal, nu zic. Pasiunile pot genera afaceri de succes daca sunt indeplinite toate conditiile necesare.Problema este ca unele dintre conditiile acestea le pune Maria Sa- Statul/Administratiile/Autoritatile ( si aici e moartea pasiunii) iar altele sunt puternic legate de capital. Vedeti dvs, toata povestea se termina intr-un poetic " Ana a strans niste bani". Ei na? Zau? Dintr-un salariu de maxim 2.500lei net cat ofera firmele de outsourcing pe piata romaneasca? Ca doar de aia venira aici, sa plateasca putin pt ceea ce aveau si in Germania sau Franta, sa faca profit cat casa si sa plece repede daca s-o intampla sa se majoreze vreodata pretentiile romanasilor in ceea ce priveste salariul. Articolul se vrea unul mobilizator pt tineri : apucati-va de afaceri, nu stati sa va stoarca de puteri firmele straine venite aici ( in Bulgaria, in rep Moldova, in Filipine samd) sa speculeze o forta de munca ieftina si calificata. Stimate autor, nu asta ne lipseste noua ci capitalul ( ca idei si pasiuni avem destule) o politica guvernamentala reala de sustinere a tinerilor intreprinzatori ( nu programe de tip AIPPIMM cu finantare partiala nerambursabila, lansare online pt primii veniti si conditie de finantare bancara pt restul) ca n-ai sa vazi in Romania banca sa-ti finanteze proiecte pe start-up. Tot pt pile si relatii sunt si aceste proiecte/programe guvernamentale sau pt bastanii din autoritati/agentii/administratii ale statului, cu beizadele gata sa se lanseza in "afaceri" si care falimenteaza in 3 luni din lipsa de viziune reala ( statul aproba cofinantare si pt initiativa de a face o firma care sa vanda noroi santieristilor, daca sunt indeplinite criteriile : varsta, sa nu fi avut firma anterior si sa te obligi ca angajezi 3-5 oameni in urmatoarele 12 luni).Or fi si exceptii dar sunt putine. Ar mai fi multe de spus aici dar mi-am amintit ca am si eu o pasiune si fug sa-mi fac o firma, precum Ana, cu banii pusi deoparte pentru plata intretinerii pe luna asta.
    • Like 4
  • Oamenii actioneaza in doua zone: zona de interes si zona de talent. Zona de interes e zona care "trebuie" si care dupa perioada initiala incepe sa-ti consume multa energie.
    Zona de talent, e zona in care capeti energie.
    Desigur e un mare subiect de discutat aici...
    • Like 1
  • DPR check icon
    Ntz. Așa, ce este un "corporatist"?
    • Like 0
  • Fiecare sut in fund este un pas in fata. Asa s-a intamplat si cu Ana. In plus, asa se intampla cu toti tinerii la inceput de drum. Ca doar tinerii la inceput de drum nu sunt niste guru care le stiu pe toate. Ba din contra nu stiu ce inseamna viata in afara teoriei. Si asta nu din punct de vedere al cunostintelor teoretice, ci din punct de vedere al trairilor emotionale in interactiunile reale cu semenii mai mult sau mai putin experimentati. In plus, un tanar la inceput de drum are impresia ca toata lumea este impotriva lui, ca toate procedurile, mai putin iesitul la cafea, sunt proaste, ca procedurile sunt dracul in persoana etc. etc. (mi s-a intamplat si mie, deci vorbesc din experienta). In realitate, insa, acest lucru este normal pentru ca tanarul angajat incepe sa isi structureze retelele neuronale ce tin de responsabilitate, castigarea existentei, luarea unor decizii mature etc. Ori aceasta realitate il determina pe tanarul angajat sa considere ca totul e defect la anagajatorul sau mai putin el. La asta se mai adauga si managementul defectuos facut de sefi incompetenti, precum si lipsa unei culturi organizationale adecvate cel putin in domeniul comunicarii. Avem reteta unei prajituri ce pare a fi o cariera esuata, insa, in esenta, este tortul descoperirii sinelui profesional. Exact ca in cazul lui Ana.
    • Like 2
  • Nu cred ca "este destul de bine", cu toata stima sincera pentru pasiunea fata de cofetarie/ patiserie.
    • Like 1
  • La fel ca diferenta dintre oameni, tot asa e si diferenta de la departament la departament, chiar intre diferite corporatii. In unele departamente, munca zilnica (desi o povara) poate fi satisfacatoare prin rezultatul final. Vorbesc aici, in general, despre inginerii: tehnice, financiare, sociale etc. Cred ca atunci cand, desi absolventul a fost pregatit pentru "development", e pus ca sa execute munca de "ucenic", nu-si gaseste asteptarile profesionale, dar nici nu e pregatit pentru o alegere "profi". Cel mai probabil va face alegerea Anei. In inginerie, menirea unui departament este Educatia (vorbesc despre acele departamente "bune"). Insa educatia nu mai e ca aceea din scoala, desi se bazeaza pe aceleasi principii de existenta: invata cine vrea si depinde mult de profesori. Informatia e mult mai abstracta (cateodata informatia depaseste nivelul maxim de abstractizare pt ca a scris-o vreun prost :) ). In zilele noastre multe decizii se iau pe seama legislatiei, standardizarilor, normelor de calitate si procedurilor de siguranta (deloc simple). Nu orice domeniu detine aceste pachete informationale, de aceea in unele departamente poti fi Educat mai bine decat in altele. Oricum ar fi, tzine mult de omul care receptioneaza informatia (un om citit vede Binele, cel necitit vede râca și propriul interes, din același pachet informational). Genul de firme cu 10 oameni ofera bani mai multi, dar foarte putina Educatie sistematica, procedurala, organizatorica, legislativa. Genul de firme / departamente cu multi oameni ( > 150 ) resping "noul", schimbarea, adaptarea. Aici profesorii insisi pot deveni verigele slabe ale departamentului tocmai pentru ca refuza a mai invatza tehnic ... cumva de teama ca nu va functiona (cum ca ei stiu cel mai bine facand "acelasi lucru" de 25 de ani). In final ține de fiecare ins, in primul rand, ce fel de parcurs informational urmează si mai apoi cum va folosi educatia sa in sprijinul său și al comunității sale. Sustin antreprenoriatul dar tehnic, cel cu sanse mari de reusita, niciodata nu trebuie vazut ca un start ci mai degraba ca o cariera in urma educatiei + cunoasterea pietei (includ aici afaceri de peste 1 mil de euro).
    • Like 2


Îți recomandăm

Nicolle Birta

- Maman, c'est du vrai chocolat? (mami, este ciocolată adevărată?). Întocmai ca în povești, băiețelul își lipise nasul roșu, înghețat de frig, de geamul vitrinei frumos decorate, cu prilejul Sărbătorilor de iarnă. - Mais bien sûr c'est du vrai chocolat, (desigur că este ciocolată adevărată), îi răspunsese mama.

Citește mai mult

Povestile Cristinei autografe

„Pe cerul albastru, într-o casă de nori mare și albă, trăiau șase norișori frați. Cinci dintre ei erau gri, iar unul era roz. Cei gri făceau mereu glume pe seama celui roz, pentru că era altfel. Nu numai că era roz, dar atunci când norișorii făceau ploaie, el nu putea să stoarcă nici măcar o picătură. Oricât de tare se străduia. Și toți norișorii râdeau de el...”

Citește mai mult

Eataly

„Am lucrat mulți ani pentru a alege mici furnizori excelenți din Sicilia, Sardinia, Calabria, din toate regiunile din Italia. Am reușit să conving furnizorii să producă mai mult, dar la același standard de calitate. Și să le scriu și spun povestea, să le creez noi ambalaje și tot programul tehnic pentru a face față birocrației. Acum avem 2.000 de furnizori, foarte, foarte mici”, spune Oscar Farinetti.

Citește mai mult
text: Radu Georgescu / voce: Claudiu Pândaru
sound-bars icon