Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Jurnal de Camino. Mereu ne facem planuri, dar cu siguranță ceea ce primim este exact ceea ce avem nevoie în acel moment din viață

Camino ziua 13

1. Plec pe El Camino: cum m-am pregătit pentru drumul de 32 de zile spre mine însămi

2. Jurnal de Camino. Rucsacul are 9 kg, eu am 60 de kg. Prima experiență de pelerin în Saint Jean Pied de Port, un fel de Sighișoara noastră

3. Jurnal de Camino. „Dacă te doare, înseamnă că trăiești”. Mi-am dat seama că nu știu să merg

4. Jurnal de Camino. Plecăm pe drum ca să fim singuri, pentru a ajunge în final să căutăm „conectarea” cu celălalt

5. Jurnal de Camino. El Camino îți aduce bucuria lucrurilor mărunte, de care uităm de multe ori în goana noastră prin viață

6. Jurnal de Camino. În orășelul Najera, i-am surprins pe toți cei din grupul meu internațional, după ce, la un restaurant, am primit sucul și cafeaua gratis. Doar „noi suntem români”

7. Jurnal de Camino. O întâlnire uluitoare cu un domn din Germania: „Port cu mine cenușa soției mele și las puțin din ea peste tot pe unde ajung”

8. Jurnal de Camino. Am reînvățat ce înseamnă „la comun”: împărțim o mașină de spălat la 5 euro cu 5-6 pelerini

Ziua 13. Burgos - Hornillos del Camino, 22 km

La ora 5.30 dimineața holul de la parterul imensului albergue municipal din Burgos era plin de pelerini. Cred că au fost 100, poate 150 pelerini care au dormit aici noaptea trecută.  Unii mănâncă micul dejun, alții beau o cafea de la aparat, alții fac niște streching. Nu putem ieși afară pentru că ușa albergue-ului este încuiată până la ora 6.00. Așa că în dimineața asta nimeni nu a putut pleca mai devreme. 

Larisa a dormit pe o bancă în hol, pentru că a avut ceea ce pelerinii numesc "bed bugs", cred că un fel de puricei pe care nu îi vezi cu ochiul liber și ale căror ciupituri pot fi destul de urâte. Soția tipului din Africa de Sud cu care am petrecut ceva timp acum 2 zile, chiar dacă ei au dormit la hotel nu la albergue, s-a dus la spital deoarece avea niște mușcături urâte care deja se infectaseră. Din cauza acestor "bed bugs" este important să nu dormi direct pe lenjeria din albergue, ci să ai ceva de pus pe pat sau să te bagi în sacul de dormit.

După ce am pus la poștă sacul cel gros, mi-am cumpărat un sac din bumbac, foarte subțire, special pentru vară și care cântărește doar 300 grame. Este exact ceea ce aveam nevoie! Și rucsacul meu este cu 1,5 kg mai ușor, ceea ce este de-a dreptul minunat!! 

Astăzi este prima zi în care vom merge prin "la meseta", cum spun spaniolii câmpiei. Doar câmp, fără pic de umbră.. De obicei beau cam 3 litri de apă pe zi, dar zilele astea voi avea nevoie de mai mult.

Imediat ce s-au deschis ușile albergue-ului, pelerinii au zbughit-o afară, unii plecând la drum iar alții la cafeneaua de vis a vis, ca să ia micul dejun. Tipul de la bar avea pregătite deja vreo 30 de cești de cafea, cu zahărul și lingurița așezate pe farfuriuța ceștii și se mișca într-un ritm alert, pentru ca să nu lase pelerinii să aștepte prea mult.

Ne-am pornit la drum pe la 6.30. La ora 10.30 era deja o căldură insuportabilă. Începuse să mă doară un pic capul. Păduricea de la mijlocul drumului cu fântâna cu apă rece a fost o adevărată binecuvântare.

În fața unei bisericuțe de pe drum, o doamnă în vârstă, cu pielea albă și ochii mari, blânzi ne întreabă dacă vrem ștampilă pe Credențial. Ne-am oprit, mi-am dat jos rucsacul ca să scot Credențialul și apoi am intrat în biserică. O biserică veche, din piatră, simplă și frumoasă.

- Ce religie aveți? Catolică, protestantă, alta?! M-a întrebat doamna.

- Ortodoxă, i-am spus.

Apoi l-a întrebat pe Chang, care se prefăcea că nu înțelege întrebarea. Doar dădea din cap "da, da.." Mi-a spus mai pe urmă că i-a fost rușine să spună că nu are nici o religie.

Avea cărticele în multe limbi cu istoria bisericuței. Era o biserică catolică cu hramul Sfintei Fecioare Maria. 

- Vreți un medalion cu Fecioara Maria? Ne-a întrebat.

- Da, mulțumesc. Mi-am dat șapca jos și mi-a pus la gât medalionul, m-a atins cu palmele pe obraji și, cu cea mai blândă voce din lume, mi-a spus:

- Sfânta Fecioară Maria să aibă grijă de tine pe Drum și pe tot Drumul Vieții tale. 

Apoi m-a îmbrățișat și mi-a urat Buen Camino. Eram cu ochii în lacrimi, am simțit ca și cum aș fi primit o binecuvântare direct de la Dumnezeu. Am mai zăbovit vreo 10 minute în bisericuță, i-am mulțumit lui Dumnezeu că mă ajută să fac acest drum, că mă protejează și l-am rugat să mă ajute să ajung la final.

Pentru că lumea te întreabă pe drum până unde te duci. Și mereu răspund că până la Santiago, de fapt până la Finisterre, unde se știa în vremuri demult apuse că este capătul pământului. Și mereu adaug "Ăsta e planul meu și cu ajutorul lui Dumnezeu sper să reușesc să ajung acolo".

Pentru că, de fapt, noi mereu ne facem planuri, în viața de zi cu zi sau aici. Pe Camino plănuim doar câți km mergem a doua zi, unde ne cazăm, chestii din astea de bază. Dar în "viața reală" plănuim mult mai multe. Când vrem să ne căsătorim, câți copii vrem să avem, ce casă, ce mașină... Ce facem mâine, ce facem peste 5 ani etc. Și de multe ori Dumnezeu are alte planuri, pe care poate nu le înțelegem pe moment, dar cu siguranță ceea ce primim este exact ceea ce avem nevoie în acel moment din viața noastră.

Când am ajuns aproape de Hornillos del Camino, deși era abia ora 13, m-am băgat la un pui de somn. Albergue-ul în care am stat a fost mai mult o casă de ospeți. Era o casă privată "El Casa del Abuelo", cu 2 etaje și o grădină încântătoare - am avut des norocul să avem o grădină la dispoziție - care primea pelerini și avea doar 9 locuri de cazare. Un pic mai scumpă, 15 euro patul cu mic dejun inclus, 10 euro o paella, 12 euro meniul pelerinului. Am dormit o oră și ceva apoi am stat restul serii în grădină, cu prieteni și vechi și noi. 

Am fost singura fată din camera cu 7 paturi și prietenii mei pelerini au avut grijă să mă lase să îmi aleg patul, să mă întreb dacă am nevoie de dopuri de ureche, dacă am ceva de spălat, apoi m-au lăsat chiar și să fiu prima la duș :)  

Ne-am hotărât să plecăm dimineață la 5.30 ca să nu mai prindem căldura infernală de la miezul zilei.

Ziua 14. Hornillos del Camino - Itera de la Vega, 32 km

La ora 5 și jumătate, când am plecat de la albergue, era întuneric afară. Dar, cu tot întunericul, nu aveam nevoie de lanternă, stelele și luna luminau tare bine drumul. La 6 și ceva eram binecuvântați cu un răsărit de soare. În cele doar câteva minute în care soarele se ridică sus pe cerul colorat în cele mai frumoase nunațe de roșu, tot ce îmi vine în minte este să mulțumesc. Că mai văd un răsărit, că începe încă o zi din viața mea, că sunt..

Ieri când am vorbit cu mama, mi-a spus că tocmai a murit un unchi de al meu, așa că un simplu răsărit de soare - pe care nu îl vom putea vedea o veșnicie - este o bucurie de care uităm de multe ori în vâltoarea vieții.

În dimineața asta drumul este plin de pelerini. Suntem vreo 20, 30 înșirați pe drum. Toată lumea a plecat devreme se pare. Ne-am propus să mergem 20 km astăzi, pentru că ne așteptăm să fie o zi la fel de caniculară ca ieri și vom merge tot prin "la meseta". 

Grupul nostru s-a mărit un pic. Sunt eu, Larisa, Chang, Jannie pe care tot Camino îl știe de " Mr Blister" - domnul Bășică - Stewart din Scoția și prietenul lui John din Anglia, Jian din USA, un puști de 23 ani, James, tot din Anglia, care termină facultatea de jurnalism și face un documentar despre Camino și George din Canada.  Am plecat împreună astăzi, dar pe drum ne-am despărțit. La un moment dat trece pe lângă mine Stewart și stăm un pic de vorbă. La prima oprire ne luăm o cafea și bineînțeles ne descălțăm. E foarte tare priveliștea atunci când ne oprim. Unii stau cu picioarele pe scaune ungându-se și spărgându-și bășicile în timp ce alții, la aceeași masă, își mănâncă sandwich-urile. Și totuși, nimeni nu e deranjat de nimic. Picioarele lui Stewart arată de-a dreptul horror. Cu greu găsești un loc unde să pui un deget și să nu fie un Compeed, plasturii care sunt cei mai buni și care sunt un must have de luat în bagaj.

- Pff.. picioarele tale nu arată prea bine. Pot spune chiar că l-ai întrecut pe domnul Bășică, i-am spus uitându-mă la picioarele lui. 

- Da, e nasol. Nici nu îmi trec alea vechi și îmi apar altele noi. Astăzi cred că cineva mi-a luat din greșeală încălțămintea. Adidașii mei sunt verzi și ăștia sunt maro, a spus și a început să râdă.

- Și, cum e, mergi mai bine în ăștia? Cine știe, poate se vindecă bășicile.

Am început amândoi să râdem.

- Să știi că nu merg rău deloc în ei. Cred că tipul din Africa de Sud, domnul Bășică, avea adidași ca ai mei.

- Ce tare! Și sunt același număr?

- Același număr, aceeași marcă, doar că ai mei erau mai noi. Ăștia par mai folosiți.

- Stai așa că îi trimit un mesaj lui Jannie și când ajunge la un wifi îmi răspunde.

- Oricum, voi stați împreună la același albergue de obicei, nu?

- Până acum am stat. Deci, da, poți să vii cu mine la albergue și vezi dacă are Jannie adidașii tăi.

Am făcut o poză adidașilor lui Stewart și i-am trimis-o lui Jannie. "Hei, Jannie, am scris, Steward zice că i-ai luat adidașii. Ia vezi, ai cumva unii verzi în picioare?"

Când a văzut mesajul Jannie a văzut în poză și o parte din piciorul lui Stewart.

"Oh, tipul ăsta are mai multe bășici decât mine!! Nu cred că am alți adidași. Par ai mei", mi-a răspuns.

Adevărul este că la cât erau de prăfuiți verdele era tot maro.  

Am ajuns în Castrojeriz la ora 12.30 și l-am găsit pe Jannie care într-adevăr, avea în picioare adidașii lui Stewart.

- Hey, picioarele tale arată mai rău decât ale mele. Și eu sunt domnul Bășică! Mă simt chiar bine că mai există cineva cu bășici așa multe, poate chiar mai multe decât mine. Vrei să mă detronezi oare?! Spuse Jannie.

- Nu, nu, departe gândul ăsta de mine!! Dar știi ceva, chiar am mers bine azi în adidașii tăi.

- Și eu în ai tăi, spuse Jannie.

- Poate ar trebui să rămâneți așa, cu adidașii inversați! Poate scăpăți de bășici, le-am spus râzând.

- Hei, "Stew the Shoe", strigă John, ți-ai recuperat adidașii?

Stewart urma să rămână "Stew the Shoe" chiar dacă adidașii s-au întors, fiecare pereche la aparținătorul ei. Jannie și băieții ceilalți s-au hotărât să se oprească după 21 de km în Castrojeriz. M-am oprit și eu, am comandat două porții de mâncare - îmi este mereu foame - și după ce au trecut vreo 2 ore în care m-am relaxat pe iarba din grădina terasei, l-am întrebat pe Chang dacă vrea să rămână sau să mai meargă. Mai erau 11 km până la următorul sat cu albergue-uri. Era cald, dar nu ca ieri, adia vântul, pe cer erau câțiva nori și aveam chef să mai merg.

- Tu ce vrei? m-a întrebat Chang.

El mai mereu face cum vreau eu. I-am spus că vreau să mai merg și a zis:

- Ok, hai să mai mergem. Poate o prindem din urmă și pe Larisa, a zis.

Ne-am oprit la un magazin unde doamna ne-a spus să ne luăm apă multă la noi că urmează cam 1 km de urcuș abrupt, fără surse de apă și plus că suntem încă în "la meseta" caldă și uscată. Ok. Zis și făcut. Ne-am umplut sticlele cu apă și am pornit, când deja era ora 14.00.

Urma să fie una din cele mai frumoase după amieze de până acum! Drumul pustiu, nici un alt pelerin - nu prea merge nimeni la ora aia - iar "la meseta" total diferită de ceea ce îmi închipuiam eu. În loc de un drum drept, plictisitor prin câmp, am avut peisaje de vis, cu urcușuri și coborâșuri, iar cerul a fost parcă mai frumos ca niciodată. Adierea vântului ne-a însoțit tot drumul și până și dealul pe care l-am traversat și care părea foarte abrupt de la distanță nu a fost chiar așa de rău.

La sosire în Itera de la Vega am auzit glasul cristalin și mereu vesel al Larisei. Ea, James și George erau singurii din tot albergue-ul. Când sunt atâtea opțiuni, parcă nici nu știi ce pat să alegi...

Buenas noche, peregrino!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • bed bugs = plosnite (un fel de psdistaldisti mai mici, dar la fel de daunatoare)
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult

Eric Stab, Engie România

De la ultimele etaje ale clădirii în care se află sediul central al Engie România, când privești pe geam, îți poți imagina ușor o mare de panouri puse la muncă să capteze razele soarelui. „La finalul zilei, energia cea mai ieftină este energia pe care nu o consumi ”, spune zâmbind spune Eric Stab.

Citește mai mult