Fotografie generică. Profimedia Images
Despre mitul "avem o problemă cu resursa umană, nu găsim oameni", puțin pe ocolite.
Ieri dimineață ne-am dus la analize. Ceva coadă, marea majoritate a celor de la rând erau persoane în vârstă. De pe stradă, o doamnă pe la 70 de ani, puțin aplecată de spate, venea glonț spre clinică. Nu s-a așezat la coadă, ci a intrat la fel de glonț înăuntru.
- Lucrează aici.
- O fi contabila, am răspuns.
Intrăm, se verifică programările, se pregătesc actele. Apare doamna de 70 de ani, acum îmbrăcată în uniformă de asistentă. Preia fiecare persoană, cu acte cu tot, și o invită în camera de recoltare.
Ne vine rândul. Primul intră Razvan, pe care îl întreb când termină dacă a fost ok. Avem noi codul nostru, pentru că la mine se lasă mereu cu vânătăi mari, după încercări multiple.
În timpul acesta, doamna asistentă îmi indică scaunul pe care să-mi las haina, apoi mă invită pe cel de recoltare și îl laudă pe Răzvan:
- N-a leșinat, a fost cuminte.
Eu îmi încep ritualul: mâna dreaptă, vena de la încheietura degetului mare...
- Aveți încredere, lăsați mâna asta (stânga) aici. Am un ac magic.
- Dar știți, mâine mă duc la o conferință și chiar n-aș vrea să...
- Aveți încredere.
Din 1997, când eram în spital și mi se recolta sânge de 3-4 ori pe zi, nu a mai reușit cineva să-mi ia sânge din mâna stângă, ba chiar dintr-un loc despre care uitasem complet că e bun pentru așa ceva. În toți acești ani, recoltarea a fost un chin.
- O să se vadă locul, dar nu se învinețește, mi-a spus asistenta. V-am spus că am un ac magic.
- Nu e acul, doamnă, e mâna. N-are acul nicio treabă aici.
- Știu, dar așa le spun copiilor. Pentru ei am un fluturaș. Ca grosime, e la fel, doar că e mai scurt. Când nu mai am fluturași, folosesc tot ac dintr-ăsta. Mămicile mă ceartă că nu pun fluturaș, unele mă și reclamă. Dar acul e la fel de gros. Și atunci le spun copiilor povestea cu acul magic.
- Mâinile sunt magice, doamnă.
Au trecut ceva timp de la recoltare. Nici măcar nu se vede locul. Nu mă doare, nu mă ustură.
* * *
Problema cu resursa umană este, de fapt, problema cu resursele umane. Avem oameni, unii chiar foarte buni. Pricepuți, empatici, dedicați. Sunt un capital uriaș pe care nu îl folosim. Nu știu când, de ce și unde s-a născut mitul că cei în vârstă (40-50 ani) sau mai în vârstă (60 de ani) nu sunt buni. Că nu muncesc. Că nu vor. Că nu pot. Multe nu-uri.
Problema cu resursa umană este că fiecare "nu" este un altfel de "da". Nu e bun omul acolo? Da, e bun dincolo. Nu se pricepe la asta? Da, se pricepe la altceva. Nu știe? Da, învață. Nu poate? Da, poate altceva.
Și vă rog mult, nu mă luați cu "ăsta e un caz izolat". Fiecare astfel de caz e izolat și va rămâne izolat atât timp cât cei responsabili decid să izoleze oameni dornici să muncească. Oameni care sunt mulți, incredibil de mulți.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dincolo de acel punct intervine şi transferul de cunoştinţe între generaţii. Acest transfer, din păcate, nu mai funcţionează de câteva decenii.
Poate, dacă s-ar analiza această „ruptură”, s-ar rezolva şi problema „bătrânilor utili”. Este natural şi de bun simţ ca, la un moment dat, să faci un pas lateral şi să laşi noua generaţie să preia conducerea. Aşa funcţionează viaţa!