Se spune că sportul unește și modelează caractere. Poate acesta este motivul pentru care, în acest an horribilis, sportul a devenit sursa noastră primordială, vitală, de speranță, bucurie, emoție și adevăr. Pierzându-ne, pe rând, siguranța și reperele, vărsăm lacrimi alături de David, Serena și Roger, titanii care ne reamintesc câtă determinare și frumusețe de caracter există totuși în interiorul ființei umane.
Dincolo de aceste performanțe și recorduri care fac înconjorul lumii, sportul mai găzduiește o comunitate de milioane de oameni, pentru care antrenamentele și competițiile înseamnă în primul rând acceptare, respect și integrare: comunitatea Special Olympics, o mișcare globală care urmărește integrarea socială prin sport a persoanelor cu dizablități intelectuale.
La evenimentul Lideri prin sport, organizat de Special Olympics Romania la sediul Comitetului Sportiv Olimpic Român, s-au reunit în aceeași sală reprezentanți ai misiunilor diplomatice, ai Ministerului Educației și programelor partenere internaționale, ai federațiilor de fotbal și baschet, ai universităților și cluburilor care susțin incluziunea socială prin antrenamente și competiții unificate. S-a vorbit frumos și înălțător, sub privirile emoționate ale bravilor campioni Special Olympics, alături de familiile lor. Dar pentru mine cel mai puternic moment a fost manifestul tinerilor sportivi cu dizabilități intelectuale din România, formulat după o zi lungă de muncă și dezbateri, cu speranța că „toate visele au dreptul să fie împlinite“. Un manifest care, în cuvinte puține, spune așa:
„Ne dorim o societate care să ne integreze și să ne accepte ca fiind egali, în care oamenii să fie buni și mulțumiți cu noi.
Avem nevoie ca părinții, profesorii și antrenorii să ne susțină moral, să fie răbdători și mobilizatori.
Avem încredere că Special Olympics va provoca BRAVII la multe antrenamente și competiții. Rugăm Special Olympics să organizeze seminarii pe înțelesul tuturor.
Solicităm autorităților colaborare pentru susținerea proiectelor prin facilitarea accesului la săli și terenuri de sport, echipamente, antrenori și spirit financiar.“
După eveniment, l-am provocat la o discuție pe Christo Velkov, VP Dezvoltare strategică Special Olympics International, în care am descoperit un personaj fascinant, promotor al României, un lider umil și generos și o voce de referință a diversității puse în mișcare. Vă invit să cunoașteți istoria Special Olympics, evoluția mișcării la nivel mondial și impactul ei în România, după aproape 20 de ani de existență.
În anii 2000, erați trimis în România de Special Olympics International să revigorați integrarea socială prin sport a persoanelor cu dizabilități intelectuale. Cum ați găsit atunci România și ce s-a schimbat în 20 de ani din acest punct de vedere?
Prima mea vizită în România este legată de Revoluția din 1989, când am venit la Timișoara din Bulgaria, țara mea natală, pentru a mă alătura acestui eveniment istoric. În Bulgaria, făceam parte din mișcarea pro-democratică de la universitatea mea, din Sofia. Atunci a fost prima dată când am venit în România. Și a fost o experiență foarte diferită, evident, de momentul în care am venit în 2000 la București, ca reprezentant al Special Olympics International, când l-am cunoscut pe Cristian Ispas, actualul director general al Fundației Special Olympics Romania. Îmi amintesc că ultima întâlnire pentru stabilirea detaliilor angajării a fost pe Aeroportul Otopeni, sincronizându-ne între două zboruri.
În acele vremuri, prezența Special Olympics era foarte slabă în această parte a lumii, așa că evoluția din ultimii 20 de ani este remarcabilă. Din anumite perspective, Europa de Est a devenit mai avansată decât Europa de Vest, pentru că a sărit peste anumite etape de evoluție, care au durat ani de zile în Vest. Special Olympics, ca mișcare, a evoluat foarte mult în toți acești ani. Istoria mișcării noastre este legată de Eunice Kennedy Shriver, sora lui John Kennedy, care a fondat Special Olympics în Statele Unite ale Americii în anul 1968, pentru că avea o soră cu dizabilități intelectuale severe. Și în anii ’50-‘60, în America, i-au aplicat niște tratamente oribile. Acela a fost momentul în care Eunice Kennedy Shriver a descoperit că sportul este instrumentul potrivit pentru a demonstra, pentru a prezenta talentele pe care le au persoanele cu dizabilități intelectuale din întreaga lume. S-ar putea ca acești oameni să nu fie cei mai buni matematicieni, dar cu siguranță și ei contribuie la societățile noastre, la fel ca oricine altcineva. Și aceasta a fost premisa de la care a pornit Special Olympics: toată lumea poate contribui la binele societății și toată lumea are aceleași drepturi.
Repet, aceleași drepturi. În perioada comunistă, în România, Bulgaria și în blocul estic, dizabilitatea intelectuală era abordată ca „defectologie” din perspectivă medicală, în timp ce noi, Special Olympics, o abordăm din perspectiva drepturilor omului. Din fericire, aceasta este o preconcepție care a evoluat mult și în această parte de lume. Mai există un element care este foarte specific nouă, Special Olympics: organizația s-a format în SUA, dar, în cele din urmă, a devenit o mișcare globală. Și voi explica de ce o numesc o mișcare, nu o organizație, este o diferență importantă între cei doi termeni. Dar ca să revin la întrebarea ta, acum 20-30 de ani, Special Olympics era în creștere. Deci, punctul nostru firesc de contact au fost ministerele Sportului, în special în Europa de Est. După 1989, ministerele erau foarte slabe, prin urmare a intervenit lumea ONG-urilor, lumea societății civile. Acesta este modul în care a evoluat Special Olympics: facem sport, dar sportul este un instrument. Suntem mai mult o mișcare de incluziune, o comunitate de bază pentru persoanele cu dizabilități intelectuale. Avem programe puternice dedicate educației, sănătății, formării de lideri prin sport, cum am văzut la conferința recentă.
Trebuie să recunosc că sunt pur și simplu fascinată de participarea dvs. la Revoluția română din 1989. Cum ați aflat despre ce se întâmpla la Timișoara, într-o perioadă în care atât România, cât și Bulgaria aveau acces doar la informațiile „care trebuie“?
Cred că informația a circulat de la om la om, word of mouth, cum se spune astăzi. Noi, mișcările pro-democratice din Bulgaria, am auzit despre ce se întâmplă la Timișoara. Am încă întipărită în minte o imagine vie, foarte puternică, legată de ce însemna în acele zile social media la Timișoara: oamenii își puneau televizoarele în geamuri, îmi amintesc foarte bine asta, pentru ca cei din stradă să poată auzi mesajele. Știm cu toții că una dintre primele instituții pe care Revoluția trebuia să le preia a fost mass-media, pentru a putea informa oamenii despre ceea ce se întâmplă, pentru a transmite mesajul. Și îmi amintesc foarte bine acele imagini cu oamenii care își puneau televizoarele la ferestre, pentru ca cei din stradă să fie informați despre ce se întâmplă în toată țara. Și era foarte frig.
Noi avem această dezbatere în România, dacă a fost o revoluție înscenată sau o revoluție adevărată, a oamenilor care tânjeau după libertate. Cum ați simțit pulsul străzii la Revoluția din 1989?
Ei bine, nu cred că sunt calificat să răspund la întrebare, nu am suficiente informații. Dar vă pot da răspunsul meu personal fiindcă am crescut în Bulgaria, care era asemănătoare cu România de atunci. Așadar, răspunsul meu personal, poate iluzoriu pe alocuri, este că asta ne doream: oamenii doreau libertate și era sfârșitul Războiului Rece, în termeni geopolitici.
După 20 de ani, sunteți mulțumit de rezultatul vizitelor dvs. din anii 2000, când ați fost trimis să consolidați prezența mișcării Special Olympics în Romania?
Haide să stabilim ceva din start: nu pot fi obiectiv, pentru că sunt foarte legat emoțional de România! De fiecare dată când vin aici sau când prietenii mei de la Special Olympics România îmi trimit fotografii sau postează ceva pe canalele lor de socializare despre activitățile lor, nu pot fi obiectiv.
Regiunea Special Olympics Europa și Eurasia cuprinde 58 de țări. Noi facem geografia puțin diferit: acoperim toată Europa și fostele republici ale Uniunii Sovietice cu programe naționale Special Olympics. Special Olympics România este un program național Special Olympics și, la nivel mondial, avem programe în peste 170 de țări din întreaga lume. Dar nu multe dintre ele sunt la fel de puternice ca Special Olympics România! Nu este corect să comparăm programele naționale Special Olympics, pentru că funcționează în circumstanțe diferite, au evoluat diferit, cu nevoi diferite. Dar este corect să spunem că astăzi Special Olympics România este o organizație puternică, solidă, mai ales când vorbim de sportivi lideri și de programele dedicate formării lor. Poți spune orice vrei despre România, dar un lucru este sigur: România are o istorie, o tradiție sportivă puternică. Aceasta este realitatea. Prin urmare, într-un fel, când Special Olympics creștea în România, excelența sportivă nu a fost o problemă. Excelența sportivă a fost mereu acolo datorită tradiției voastre în acest domeniu. Dar în România a fost nevoie de o altă mare lucrare... Se spune adesea că echipa este la fel de puternică și rezistentă ca veriga ei cea mai slabă. La fel, comunitatea, societatea sunt la fel de solide ca verigile lor cele mai slabe. Persoanele cu dizabilități intelectuale și sportivii Special Olympics sunt aici pentru a ajuta cea mai slabă verigă dintr-o societate. Ei nu sunt cei slabi. Cei slabi sunt cei care cred că ceilalți oameni sunt mai puțin decât ei, că ceilalți oameni merită mai puțin decât ei; oamenii care nu văd talentele, darurile și determinarea fiecărui individ. Sportivii Special Olympics sunt fantastici, pentru că demonstrează că stigmatizarea nu li se potrivește, că toată lumea contribuie cu ceva la societate. Iar acesta este un lucru pe care Special Olympics România îl face foarte bine.
Cu toate acestea, mi-ar plăcea să văd că mișcarea Special Olympics este recunoscută puțin mai mult în România, ca una dintre cele trei organizații olimpice. Mișcarea olimpică are trei picioare, ca să spun așa: Jocurile Olimpice, Jocurile Paralimpice și Special Olympics. Dar Special Olympics nu este recunoscută așa cum ar trebui să fie de lumea sportului din România.
În alte țări situația este diferită?
Este diferită. Cel mai adesea, Special Olympics stă la aceeași masă cu federațiile sportive, cu Comitetul Național Olimpic și cu Comitetul Național Paralimpic. În România nu se pune încă așa problema. Și nu este o chestiune de a lua o felie mai mare din plăcinta care există, ci de a extinde plăcinta care există. Mai există un element specific mișcării noastre: Special Olympics se întâmplă în fiecare zi. Noi nu suntem legați de evenimentele sportive de elită, de nivel superior, pe care toată lumea le urmărește la televizor. Noi suntem legați de ce se întâmplă în școli, în centrul sportiv al unui oraș, inclusiv în orașele mici, de accesul liber al tuturor sportivilor la săli și antrenamente, indiferent de abilitățile lor. Sportivii noștri sunt înverșunați, sunt concurenți înverșunați. Dar sunt mult mai mult decât atât. Prin urmare, Special Olympics este mult mai activă decât celelalte două organizații olimpice.
Eu îmi amintesc legendele despre Nadia Comăneci. Nu-mi amintesc cum a concurat, pentru că nu cred că aveam televizor acasă, în Bulgaria, pe atunci. Dar îmi amintesc legenda și Nadia Comăneci a fost foarte implicată în Special Olympics la nivel internațional, a mutat munți pentru mișcarea noastră. Când vine în România și vrea să facă ceva cu alte legende ale sportului pentru Special Olympics, lucrurile se întâmplă datorită numelor și influenței lor. Dincolo de asta, în Romania, Special Olympics nu este încă recunoscută oficial, ca să stea la aceeași masă cu celelalte organizații sportive în Ministerul Sportului. De exemplu, în Bulgaria, Ministerul Protecției Sociale este foarte implicat în Special Olympics, datorită impactului social pe care îl avem. Și au fost la concurență cu Ministerul Sportului, care dorea și el să se ocupe de Special Olympics pentru că recunoștea valoarea noastră ca organizație sportivă.
Dacă ar fi tratați ca parte a unui minister, accesul la fonduri pentru antrenamente și concursuri ar fi mai ușor?
Mai formalizat, aș spune, pe termen mai lung. Mișcarea Special Olympics România este finanțată ca ONG, mai ales de fundații, de agenții internaționale de dezvoltare, de misiuni diplomatice pe care le-ați văzut astăzi: Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană, Emiratele Arabe Unite. Toți aceștia finanțează Special Olympics România mult mai mult decât guvernul național.
Administrațiile locale sunt de mare ajutor pentru Special Olympics, atunci când își pun la dispoziție facilitățile și mijloacele de transport, pentru că dacă vrei să joci fotbal, ai nevoie de un loc pentru meciuri și antrenamente. Și dacă vrei să înoți, ai nevoie de o piscină. Dincolo de finanțare, deschiderea ușilor unităților sportive este de mare ajutor pentru Special Olympics România.
Cluburile sportive din alte țări oferă acces la antrenamente persoanelor cu dizabilități intelectuale?
Din fericire, și în acest caz, lucrurile evolează într-o direcție bună. Ceea ce facem noi este o călătorie lungă, nu putem spune niciodată „bine, treaba noastră s-a terminat“. În ziua în care vom spune acest lucru vom începe să eșuăm. Noi avem o călătorie, un drum lung. Evident, există unele realități economice ale cluburilor sportive, profesioniste sau de amatori, dar acestea încep să-și deschidă porțile sportivilor de diferite abilități. Astăzi, ușa spre incluziune este mai deschisă decât a fost vreodată în lume. Comunitățile cu diferite origini rasiale sau orientări sexuale, cu diferite credințe religioase, cu egalitate de gen sunt mai acceptate în întreaga lume mai mult decât oricând. Persoanele cu dizabilități intelectuale, încă nu!
Nu încă! Ele nu pot înființa singure asociații, nu își pot face lobby. Oameni cu alte diferențe (religioase, sexuale) se pot organiza, pot face lobby pentru drepturile lor. Prin urmare, oamenii cu dizabilități intelectuale sunt puțin lăsați în urmă. Special Olympics încearcă să facă o parte din acest demers, dar vrem totodată să le dăm lor o voce, să-i încurajăm să fie în față și să ne vorbească despre nevoile și dorințele lor, ca să înțelegem cu toții cum putem să-i integrăm și să-i ajutăm mai departe. I-ai văzut astăzi la conferință vorbind despre viața și experiențele lor. Eu recunosc că am fost foarte emoționat, am avut lacrimi în ochi la a doua parte a evenimentului, când sportivii Special Olympics au condus discuțiile. Odată ce trăiești o astfel de experiență, vezi cât de simplă este incluziunea: nu avem nevoie de lucrări de doctorat sau dizertații. Prima parte a fost ca un summit diplomatic, la care a fost fantastic să pot participa: nu știu când ați avut ultima dată la aceeași masă Reprezentanța UE, Ambasada SUA și Ambasada Emiratelor Arabe Unite. Astăzi au fost în aceeași cameră, la aceeași masă, pentru a vorbi despre Special Olympics, o susținere incredibilă a angajamentului lor și a mișcării noastre.
Ați menționat ambasadele. Timothy E. Gerhardson, consilierul pentru presă și cultură al Ambasadei SUA, ne-a spus că Special Olympics organizează peste 100.000 de competiții pe an, în toată lumea. Cum sunt ele finanțate?
După cum am spus mai devreme, Special Olympics se întâmplă în fiecare zi. Competițiile nu trebuie să fie la nivel național, pot fi competiții locale sau între două echipe. Cum este finanțată mișcarea Special Olympics? Familia Kennedy, când a fondat Special Olympics, a pus niște bani deoparte. Dar cu siguranță nu este suficient: dacă ne-am fi bazat doar pe această finanțare, nu am fi ajuns nici pe departe unde suntem astăzi. Realitatea există: sunt aproximativ 260 de milioane de persoane cu dizabilități intelectuale în întreaga lume. Special Olympics oferă servicii pentru aproximativ 6 milioane de persoane cu dizabilități intelectuale: mai avem multă treabă! În multe locuri, suntem finanțați de guvernele naționale, de fundații caritabile sau filantropi individuali; de asemenea, companiile văd valoare în a sprijini Special Olympics în comunitățile în care trăiesc.
Dincolo de finanțare, ne bazăm foarte mult pe voluntari și pe membrii familiilor - acesta este motivul pentru care spun că Special Olympics este o mișcare, nu o organizație. Organizația este, de fapt, foarte mică. Eu sunt angajat Special Olympics International, care are aproximativ 250 de angajați. Nu există organizație globală în lume, prezentă în 170 de țări, cu 250 de angajați! Dar Special Olympics a dezvoltat acest model, prin care Special Olympics România, de exemplu, ca parte a mișcării globale, este destul de independentă. Noi, partea internațională a organizației, sprijinim financiar și prin alte modalități centrele din fiecare țară. Dar Special Olympics România caută finanțare și de la donatorii locali, de la guvernul național, administrațiile locale și mediul privat. Și majoritatea oamenilor care susțin Special Olympics sunt voluntari: antrenori voluntari, familiile sportivilor, care văd cu adevărat valoarea acestei mișcări, prin care copiii lor sunt conectați la societate. Pe de o parte, familiile sunt cu adevărat dedicate și cunosc nevoile rudelor lor cu dizabilități intelectuale. Dar, pe de altă parte, au nevoie și de ajutor sau sprijin. De exemplu, Special Olympics are programul Young Athletes, care începe la vârsta de doi ani sau chiar mai devreme. O familie are un copil; șase luni mai târziu, ei văd că bebelușul se comportă puțin diferit. Nu știu pe cine să sune, nu știu de unde să obțină informații. Și probabil cel mai important, nu știu unde să găsească un umăr pe care să plângă. Au nevoie de acest sprijin emoțional, de o rețea de suport emoțional. Special Olympics oferă această conexiune, pentru că acei pași de început sunt cei mai dificili pentru familii și, de asemenea, pentru copiii mici cu dizabilități intelectuale. Deci, de aici începem și continuăm atâta timp cât o persoană dorește să fie implicată în acțiunile, competițiile și programele noastre.
Cum este organizat sediul internațional? Când ești într-o organizație regională, ai întotdeauna tendința de a privi spre Centru, spre biroul principal.
Biroul Special Olympics Europa și Eurasia este foarte dispersat. Suntem aproximativ 20 de oameni care lucrează din Spania, Portugalia, Belgia, Irlanda, Germania, Olanda, Polonia. Avem două sau trei persoane în fiecare dintre aceste locații. Naționalitățile pe care le avem în biroul nostru sunt mai multe decât numărul de oameni pe care îi avem: este grozav să aducem această diversitate, să aducem aceste puncte de vedere diferite la aceeași masă. În urmă cu aproximativ doi ani, am recrutat pe cineva din Milano, originar din Senegal. A traversat Marea Mediterană într-o barcă de cauciuc, după ce a fost sclav în Libia timp de un an, iar astăzi este căsătorit în Italia, își va lua în curând diploma universitară în Relații Internaționale. Acum, conduce programul Special Olympics numit „Unificat cu refugiații“. Suntem la fel de diverși ca lumea pe care vrem să o vedem. Avem, de asemenea, sportivi cu dizabilități intelectuale în funcții de consiliere sau angajați în cadrul mișcării noastre, ceea ce este foarte firesc pentru noi.
Cum este activitatea Special Olympics în țările ex-sovietice?
Variază de la țară la țară: sunt medii și realități economice foarte diferite. De exemplu, unii dintre ei sunt extrem de bogați. Ei abordează diferit responsabilitățile sociale. Evident, există moștenirea „statul se ocupă de toate“, cu care ne confruntăm în multe țări. Dar nu aș limita abordarea diferită la fosta Uniune Sovietică. Franța este cea mai socialistă țară în care am fost după ce am părăsit vechea Bulgarie, în anii ‘90: Bulgaria de astăzi este mult mai capitalistă decât Franța de astăzi. În Franța, totul ține de guvern. Conceptul de caritate este, de fapt, anglo-saxon.
În unele părți ale fostei Uniuni Sovietice, prioritatea noastră este egalitatea de gen: nu există tradiția ca fetele tinere să facă sport. Deci, ne uităm la egalitatea de gen. La Special Olympics, 45% dintre sportivi sunt femei, ceea ce este mult peste orice altă organizație sportivă.
Eu, personal, lucrez și în Israel, unde mișcarea Special Olympics este foarte adesea văzută ca o platformă de reconciliere, unde toată lumea este binevenită în echipă, la piscină, pe terenul de fotbal sau de baschet, indiferent de religie sau origine etnică. Îmi amintesc, acum vreo două decenii, în fosta Iugoslavie, prima dată când liderii țărilor emergente au stat în aceeași cameră și s-au așezat în jurul aceleiași mese a fost la un eveniment Special Olympics. Încă se luptau, încă erau foarte puține lucruri asupra cărora cădeau de acord. Dar au fost de acord că sportul și persoanele cu dizabilități intelectuale sunt o problemă apolitică, în care ar putea lucra împreună. Deci avem și acest element, din istoria mișcării olimpice: oprim războiul, facem sport.
Deși nu sunteți foarte obiectiv când vine vorba de România, aveți totuși o perspectivă mai largă asupra birourilor regionale. Care este principala problemă pentru Special Olympics România?
După cum am menționat mai devreme, Special Olympics România se luptă să obțină recunoașterea Ministerului Sportului. În Islanda, de exemplu, Special Olympics este o parte foarte bine integrată în Ministerul Sportului, unde au puterea lor de decizie și structurile lor de guvernare. Dar astăzi, Special Olympics Islanda este aici pentru a învăța de la Special Olympics România în special două aspecte: cum să lucreze cu sportivii tineri prin programe de dezvoltare timpurie, care aici sunt gestionate foarte bine. Și leadership pentru sportivi: cum să încurajeze sportivii și să-i pună pe scaunul celui care conduce.
Unii dintre sportivii lideri Special Olympics România ne-au citit recent un manifest impresionant. Dacă ar fi să lansați un mesaj pentru factorii de decizie din România, atât din sectorul public, cât și din cel privat, care ar fi acesta? Dincolo de agenda lor de CSR, mai mult sau mai puțin declarativă, de ce ar trebui să susțină și să fie asociați cu mișcarea globală Special Olympics?
CSR este un termen care există de ceva vreme. Diversitatea, incluziunea etică sunt concepte despre care oamenii au început să vorbească cu precădere în ultimii doi ani. Special Olympics este mult mai mult decât o agendă de CSR. Când vorbim cu o companie, națională sau multinațională, discursul nostru este foarte simplu: persoanele cu dizabilități intelectuale reprezintă 3% din populația globului. Tu, o companie, trebuie să lupți foarte mult pentru o cotă de piață de 3%. Este o chestiune elementară de business: lași mulți bani pe masă dacă nu te gândești la persoanele cu dizabilități intelectuale și la familiile lor. În plus, mai avem un argument susținut de cercetări: sportivii cu dizabilități intelectuale sunt foarte rezilienți. Pentru mine și pentru tine, îmi place să cred că ușa este deschisă oriunde mergem. Nu pentru ei! De la o vârstă fragedă, au fost nevoiți să lupte pentru tot ce au primit. Asta construiește reziliența, asta construiește resurse de caracter. Companiile ar face orice pentru a avea un astfel de mod de gândire printre angajații și liderii lor. Diversitatea face ca orice organizație să fie mai rezilientă, mai plină de resurse, mai creativă, mai inovatoare. Deci, conversațiile pe care le avem cu companiile acum sunt mult mai avansate decât „dați-ne niște bani și vă vom pune sigla pe afiș“. Unii le înțeleg, alții încă nu. Dar aceasta trebuie să fie abordarea.
Când vorbim cu o companie, națională sau multinațională, discursul nostru este foarte simplu: persoanele cu dizabilități intelectuale reprezintă 3% din populația globului. Tu, o companie, trebuie să lupți foarte mult pentru o cotă de piață de 3%. Este o chestiune elementară de business: lași mulți bani pe masă dacă nu te gândești la persoanele cu dizabilități intelectuale și la familiile lor.
Care sunt marile companii care susțin Special Olympics International?
Coca-Cola a fost alături de noi încă de la început. Alții vin și pleacă, desigur: totul ține de strategii, priorități, viziuni. Uneori ai lideri de corporație vizionari, uneori o companie începe să lucreze cu Special Olympics de jos în sus, apoi vede valoarea și o extinde. Lucrăm și cu Toyota, de ceva vreme, ei sunt un sponsor dedicat mișcării noastre. De fapt, sunt mai dedicați acum decât au fost în trecut pentru că văd valoarea și rezultatele implicării în acțiunile noastre în fiecare zi, spre deosebire de sponsorizarea unui eveniment care durează o săptămână. Special Olympics nu va pretinde niciodată că oferă același public sau audiență. Noi nu ne ocupăm de numere, ci de angajamentul emoțional, de relația pe termen lung. Dacă o companie are nevoie de audiență, noi le spunem mereu că nu suntem oamenii potriviți pentru asta. Nici mass-media nu acordă mereu prea multă atenție mișcării noastre, pentru că nu știu cum să o abordeze. Dar și mass-media evoluează, îndreptându-se mult mai mult spre povestea umană din spatele oricărui lucru. Într-o lume ideală, media va veni la evenimentele noastre nu doar pentru ambasadorii noștri celebri, ci din dorința adevărată de a sprijini și promova incluziunea socială.
Nici mass-media nu acordă mereu prea multă atenție mișcării noastre, pentru că nu știu cum să o abordeze. Dar și mass-media evoluează, îndreptându-se mult mai mult spre povestea umană din spatele oricărui lucru.
Care este relația dintre Special Olympics și Comitetul Olimpic Internațional?
Avem acorduri oficiale cu Comitetul Olimpic Internațional, dar suntem guvernați diferit. Sediul nostru este la Washington, nu la Lausanne. Suntem o organizație nonguvernamentală globală, nu suntem înregistrați ca federație sportivă, așa că suntem mai aproape de marile mișcări globale precum Salvați Copiii decât de FIFA. Nu avem aceiași sponsori și nu ținem jocurile în același timp și loc. Dar Special Olympics organizează Jocuri Mondiale, așa cum vom avea la Berlin anul viitor: Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics, care vor fi cel mai mare eveniment umanitar al anului. Vom avea 7000 de concurenți și 20.000 de voluntari. O mare diferență în organizarea Jocurilor noastre este că noi am acordat de la început o mare atenție impactului social și de mediu al evenimentelor noastre sportive mari, lucru pe care ne bucurăm să vedem că și Jocurile Olimpice sau Cupele Mondiale de fotbal îl includ din ce în ce mai mult în proces atunci când găzduiesc niște competiții mari. Pentru Special Olympics, acest lucru s-a întâmplat încă de la început. Ne uităm, evident, la dotările tehnice sportive, la siguranța și confortul sportivilor, dar ne uităm și la ce moștenire lăsăm în acea parte a lumii, dacă alegem să ținem jocurile acolo.
De exemplu, desfășurarea ultimelor Jocuri de Vară Special Olympics în Emiratele Arabe Unite a avut un impact mult, mult mai mare decât cele șapte sau opt zile de competiții. Însuși limbajul din Emiratele Arabe Unite s-a schimbat: ei nu mai folosesc termenul de „persoane cu dizabilități”, ci „persoane cu determinare”, și asta este o realizare uriașă! În plus, după Jocuri, Emiratele Arabe Unite au implementat viziunea, inspirația și finanțarea la nivel global a educației integrate. Special Olympics România desfășoară acum un proiect-pilot pentru a demonstra că școlile segregate nu sunt o opțiune validă – aceasta este moștenirea Jocurilor noastre organizate la Abu Dhabi. Așadar, avem o abordare puțin diferită față de alte organizații sportive.
Desfășurarea ultimelor Jocuri de Vară Special Olympics în Emiratele Arabe Unite a avut un impact mult, mult mai mare decât cele șapte sau opt zile de competiții. Însuși limbajul din Emiratele Arabe Unite s-a schimbat: ei nu mai folosesc termenul de „persoane cu dizabilități”, ci „persoane cu determinare”, și asta este o realizare uriașă!
Din poziția dvs. de vicepreședinte Dezvoltare Strategică Special Olympics Europa și Eurasia, ce priorități v-ați stabilit pentru următorii, să spunem, 10 ani?
Nu mă gândesc niciodată unde văd mișcarea Special Olympics, ci unde văd societatea, în general. Prioritatea globală este o lume mult mai incluzivă, care vede valoarea diversității; o lume care acceptă și recunoaște mult mai mult această valoare deoarece comunitățile diverse construiesc o comunitate globală rezilientă. Și dacă, în acest proces, Special Olympics este o picătură în ocean, este fantastic.
Avem un mod de gândire deschis și accesibil. Nu suntem un ONG cu mentalitatea că acesta este teritoriul nostru, aceasta este poziționarea noastră, trebuie să o păstrăm pentru noi, pentru că asta ne oferă un avantaj competitiv. Noi vedem lucrurile exact invers. Și, deși s-ar putea să nu avem resursele pentru a realiza tot ceea ce ne dorim, vrem să inspirăm. Din acest motiv numim Special Olympics o mișcare, nu o organizație. Vă invit pe toți să susțineți competițiile noastre, să ne cunoașteți sportivii și voluntarii și să duceți mai departe #RevoluțiaIncluziunii. Din dragoste pentru sport, într-o societate fair-play pentru toate abilitățile.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.