Foto: Mikhail Metzel / AP / Profimedia
Churchill spunea în anul 1939 despre Rusia că este “o ghicitoare învăluită într-un mister în interiorul unei enigme”. O definiţie a imposibiltăţii de a anticipa orice în legătură cu evoluţiile de la Moscova rămasă la fel de valabilă în zilele noastre.
Am urmărit aproape ca un meci transmis în direct ceea ce multora li s-a părut mai întâi imposibil (o revoltă armată a şefului PMC Wagner împotriva establishment-ului militar), apoi s-a transformat o fărâmă de speranţă (iată că Putin poate va fi înlăturat), pentru a fi împins mediatic spre ideea de „război civil” şi sfârşit într-o dezamăgitoare şi încă neclară pace. Câteva observaţii la cald.
Conflictul lui Prigojin cu şefii armatei ruse nu este deloc nou. De fapt el datează din momentul în care fostul bucătar al lui Putin a încercat să preia pe cont propriu operaţiunile militare din Ucraina. Prigojin nu a ratat niciun moment să critice conducerea războiului, planurile şi organizarea armatei ruse, ţinta lui predilectă fiind Şoigu. Războiul mediatic dintre cei doi a devenit atât de deschis şi strident, încât foarte mulţi analişti s-au arătat gata să creadă că este o maskirovka clasică. Nu a fost. Conflictul a ajuns până la sabotaj reciproc al operţiunilor militare, spre nesperatul avantaj al ucrainenilor.
Un exemplu. Supărat că armata rusă nu îi furnizează muniţie de artilerie în mod preferenţial, Prigojin l-a acuzat pe Şoigu de trădare şi de sabotarea ofensivei asupra Bahmut-ului. În replică, Statul Major al Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse a dat publicităţii o listă cuprinzând livrările de muniţie pe unităţi pentru a demonstra că acuzaţiile lui Prigojin nu sunt reale. Astfel, ucrainenii au primit fără efort informaţii din cea mai sigură sursă privind alocarea şi consumul de muniţie al unităţilor de pe front. Atât de incredibil, încât friza ridicolul.
Şoigu şi Gherasimov însă au fost mult mai şireţi. L-au lăsat pe Prigojin să îşi toace mercenarii la Bahmut şi au manevrat astfel încât să îl vulnerabilizeze în disputa pentru bunăvoinţa lui Putin. Un Putin care toată această perioadă a păstrat o tăcere suverană, părând că nu doreşte să se implice în conflictul dintre oamenii săi.
Scadenţa lui Prigojin a venit până la urmă în momentul lui cel mai vulnerabil. Este foarte probabil că Şoigu şi Gherasimov au orchestrat un atac direct asupra PMC Wagner, poate chiar cu scopul de a-l lichida pe Prigojin. Ceea ce a şi stat la baza ripostei acestuia şi motivul invocat pentru marşul spre Moscova.
În situaţia dată, cu pierderi masive în rândul oamenilor săi, în retragere în faţa ofensivei ucrainene şi vânat de puternicii săi duşmani, Prigojin nu prea avea multe opţiuni. A ales să îşi negocieze pielea în forţă, printr-o mişcare îndrăzneaţă, care a produs panică în spatele frontului. Cei care au vorbit despre război civil nu au înţeles sau nu l-au ascultat pe Prigojin. Marşul spre Moscova nu era îndreptat împotriva lui Putin, ci din contra, era un fel de încercare de a-l convinge pe şeful suprem de loialitatea PMC Wagner şi de faptul că Şoigu şi Gherasimov sunt adevăraţii trădători.
Momentan mişcarea lui Prigojin a reuşit să îi câştige timp. Cât valorează însă ea? Spre zero. Putin nu avea cum să nu aleagă în acest conflict Armata şi FSB-ul şi l-a declarat pe şeful Wagner trădător. La momentul scrierii acestor rânduri, acuzaţia oficială a procuraturii nu a fost retrasă, FSB-ul a efectuat raiduri asupra sediului Wagner din Sankt Petersburg, iar Prigojin a plecat se pare într-un exil negociat în Belarus.
Nu există aşadar multe dubii că soarta lui Prigojin şi a PMC Wagner este tranşată. Putin nu are cum să dea înapoi acum. Nici simpatia cu care a fost întâmpinat marşul lui Prigojin spre Moscova nu a trecut neobservată.
Teoriile conspiraţiei au apărut bineînţeles imediat. Aici ca de obicei ridicarea aşteptărilor nerealiste a fost susţinută de media, fără să se ţină cont că de obicei asta se sfârşeşte prost, publicul dezamăgit că nu i se îndeplinesc speranţele căzând uşor pradă teoriilor compensatorii. Nu a căzut Putin pentru că totul a fost de fapt regizat. Cu ce scop? Ei, asta o să vedem noi.
Nu, nu a fost nimic regizat. Este consecinţa stilului de conducere prin stimularea rivalităţii în interiorul cercului de putere practicat de Putin din momentul în care a venit la putere, un stil aproape identic cu cel practicat de nazişti. Putin este cel care a stimulat conflictele între Şoigu-Gherasimov şi Prigojin, cu scopul de a obţine maximul de loialitate concurenţială şi obedienţă din partea tuturor.
Degringolada a fost reală, o dovadă că în spatele frontului din Ucraina este un gol absolut. Iar asta e o informaţie din nou foarte valoroasă pentru cei care vor dori să o exploateze.
Bineînţeles, cel mai prost a ieşit din tot episodul Putin. Puţin contează dacă Prigojin va fi eliminat peste o săptămână, o lună, jumătate de an. Ceea ce s-a văzut este că Putin nu deţine controlul absolut, nu numai asupra războiului din Ucraina în general, ci chiar asupra a ceea ce până acum părea un dat: cercul din jurul său.
Marşul lui Prigojin asupra Moscovei a deschis ochii multora. Se poate deci. Trebuie doar să te organizezi un pic mai bine.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.