Patronul primului magazin 100 la sută japonez din România: „La mall un ceainic e de patru ori mai scump decât prețul de achiziție. E neetic față de client”

În ultimii ani, avem, din fericire, parte de cultură japoneză mai multă și de calitate. Pornind de la experiențe culturale japoneze, cum ar fi să iei masa la un restaurant autentic japonez și până la traduceri excepționale ale autorilor japonezi realizate de diferite edituri, publicul românesc iubitor de cultură japoneză este răsfățat.

Pe lângă tot felul de restaurante japoneze și cărți, la București avem parte de o nouă experiență japoneză, de „un colț din Japonia”, menită să întregească, să dea o nouă dimensiune vieții culturale japoneze. De o săptămână s-a deschis magazinul Takumi în vechea locație a „Librăriei Humanitas din fundul curții”.

Un interviu cu Ștefan Liiceanu, fiul lui Gabriel Liiceanu și al Aurorei Liiceanu, antreprenor întors în România după 17 ani de muncă în domeniul financiar din Japonia.

De ce un magazin de produse japoneze la Bucuresti?

Pentru că am locuit 17 ani în Japonia, am o experienţă îndelungată cu acea ţară, am studiat acolo, cunosc limba, obiceiurile. Am reuşit să fac contacte cu partenerii de acolo, asta-i pe de o parte. Pentru că se putea, ca să zic aşa, deci puteam să fac asta şi în al doilea rând pentru că nu există ceva de această anvergură pe piaţa românească, nu există nimic de profil similar pentru consumatorii din România. Şi un al treilea motiv ca să vă spun onest, locul pe care l-am ales este fosta librărie GDS din fundul curţii, este cea mai veche librărie Humanitas, era un loc istoric. Din păcate cumpărătorii, de vreo doi ani de zile au venit tot mai rar, cred că s-au orientat către librăriile Humanitas din Cişmigiu şi Kreţulescu şi eram în permanenţă pe minus. Şi, cu mare tristeţe, librăria a trebuit să o închidem, dar nu am vrut să abandonăm locul. Deci cumva a fost ceva oportun, am acumulat şi ceva experienţă cu furnizorii din Japonia, încât în clipa în care am decis să închidem librăria, am putut să deschidem şi magazinul, să fie cumva pregătită, ca să zic aşa.

Credeţi că există o piaţă pentru produse japoneze în Bucureşti?

Sunt absolut sigur! Da, există! Pot să vă spun că noi am deschis joia trecută, deci nu au trecut decât câteva zile, 4-5 zile, dar am avut vânzări şi am fost foarte surprins. Deci, lumea a fost foarte entuziasmată, vânzările au fost de 4 ori mai mult decât mă aşteptam personal. Deci asta a fost un vot de mare încredere din partea publicului! Şi cred că motivul este că astfel de obiecte, în primul rând, sunt ele în sine foarte frumoase, pentru că sunt majoritatea lucrate manual în Japonia, doi, nu există, chiar dacă ţi le doreşti, nu ai de unde să le cumperi de la noi din ţară. Cred că există un public care chiar este interesat de cultura japoneză, dar nu are unde să meargă ca să îşi satisfacă curiozitatea culturală.

Care credeţi că sunt legăturile culturale existente între România şi Japonia? Dacă ele există!

Cred că ele de existat, există clar, dar îmi este teamă că ele sunt la început. Sunt superficiale. Am remarcat un mare interes pe partea de limbă. În sensul că există licee unde se predă limba japoneză, există centre de limbă japoneză, foarte bine cotate şi care au an de an studenţi la maxim, există la o universitate un centru japonez minunat, unde mereu este plin, sunt evenimente culturale. Vin japonezi din Japonia şi fac show-uri de taiko, de tobe, de ikebana, de caligrafie. Dar părerea mea este că aceste legături sunt mai ales pe partea de limbă şi pe partea de evenimente atunci când sunt aici japonezii, altfel pe partea de obiecte încă nu există aşa ceva. Asta încerc eu să adresez, printre altele.

Poate există legături pe partea de food/ mâncare?

În ultima perioadă s-au deschis nişte restaurante foarte bune! Adică, nu se compară chiar cu Japonia, dar sunt bune, cu excepţia preţurilor. Din păcate preţurile sunt mai mari ca în Japonia!

Preţul la sushi este mai mare la Bucureşti, decât preţul la sushi în Japonia?!

Da, aşa este! Depinde de restaurant! Unul mare, şi nu o să îi dau numele, oferă anumite aperitive la un preţ de 3 ori mai mare ca în Japonia! Mi se pare exagerat de mult!

Mâncarea japoneză este considerată la noi un produs de lux!

Prețul de 3 ori mai mare ca în Japonia nu este justificat, mai ales în faţa consumatorului!

Aţi avut vreo mâncare favorită în Japonia?

Ce să vă spun, bucătăria japoneză este atât de variată, sushi este un fel de stereotip al bucătăriei japoneze, este doar o mică parte din bucătăria japoneză. Nu aveam o mâncare favorită, însă îmi plăcea şi tempura, îmi plăcea şi tepanyaky, şi sushi, şi tăieţeii japonezi – ramen. Din păcate aşa ceva nu există la noi. Eu făceam o rotaţie, în fiecare zi mâncam altceva, sushi, ramen, yakitori, don...Totul era foarte bun!

A fost grea desprinderea de Japonia, în momentul în care aţi revenit în România?

Da, a fost destul de greu pentru că am locuit 17 ani acolo şi a fost o perioadă de dezvoltare individuală în viaţa mea. A fost o desprindere grea, dar cumva un ciclu din viaţă se termină şi a fost ceva natural la care mă gândeam deja de 2 ani de zile înainte să vin în România. Pur şi simplu, educaţia mi-o terminasem acolo, munca nu mai reprezenta neapărat o provocare pentru mine, era foarte rutinată. Îmi plăcea ce făceam, dar nu mai evoluam şi ar fi putut trece încă un an, doi, trei fără nici o schimbare deosebită. Am simţit că trebuie să schimb ceva în viaţă şi atunci a venit ca o decizie naturală.

Știu că aţi lucrat în zona de brokeraj...

Am lucat la Barclays Capital, am lucrat ca strategist principal acolo, şi obligaţia mea era să analizez pieţele de capital şi să analizez clienţii băncii, să scriu rapoarte, previziuni, evident, şi analize despre fiecare eveniment care ar avea un impact asupra preţurilor activelor, asta era ideea. În plus, mi se cerea foarte des să călătoresc în toată lumea, să întâlnesc clienţii băncii, care erau foarte variaţi, de la firme de asigurări, la fonduri de pensii, la bănci centrale, FED, Banca Angliei, fonduri de pensii olandeze şi foarte multe hedge founds, adică fonduri speculative, majoritatea fiind în America. Şi era într-adevăr o plăcere să lucrez cu ei, dar la un moment dat a devenit rutină. Aşa că sunt mai fericit că am putut să fac un astfel de magazin, să fac ceva nou, decât să mai stau ani de zile şi să fac aceeaşi analiză an de an.

Deci de la piaţa de capital şi analiză internaţională aţi venit aici! O trecere interesantă!

Mai era şi problema presiunii din punct de vedere fizic, să lucrezi de la 7.30 la 21.00 în fiecare zi, inclusiv în week-end. Deci nu era o meserie pe termen lung, era un program foarte dur. Asta e, nu era vina nimănui, asta e piaţa de capital asta e piaţa financiară. La un astfel de nivel de complexitate s-a ajuns şi pentru o analiză corectă chiar trebuia să stai foarte mult să munceşti.

În perioada în care aţi locuit în Japonia, aţi avut un autor de literatură japoneză favorit?

Mi-a plăcut întotdeauna Yasunari Kawabata, el mi-a plăcut cel mai mult. Yukio Mushima, şi el mi-a plăcut dar era un pic radical, deci nu m-a atras în mod deosebit. Dar, pe mine mai mult mă pasiona istoria culturală a Japoniei. Mă interesau mai degrabă faptele decât ficţiunea. Mă interesa câte secte budiste existau, cum s-au dezvoltat, de ce se luptau între ele în secolul XIV – XV, cum a ajuns creştinismul în Japonia, de ce a fost ţara „încuiată” timp de 3 secole. Îmi plăcea mai degrabă istoria. Ei au foarte multe obiceiuri interesante şi îmi plăcea să le descopăr. De exemplu intri în incinta unui templu şi vezi că cineva ia o mică oală cu ulei şi o aruncă pe o statuie a lui Budha. Te întrebi oare de ce face asta şi am aflat că acea statuie era venerată de către breasla celor care fabricau ulei.

Şi pentru că tot discutăm de obiceiuri şi tradiţii japoneze, aţi participat la vreo petrecere tradiţională cu gheishe?

Nu, niciodată. Dar în Kanazawa, la nord de Kyoto, am avut parte de a fi servit în cartierul cel mai vechi, care avea sute de ani, în mod tradiţional de gheishe care îţi dădeau ceai şi dulciuri. În acest sens am avut parte de această experienţă. Şi la Kyoto am văzut maiko dansând superb. Ele sunt foarte dedicate să păstreze tradiţia. În Kyoto dacă te duci, vei vedea că sunt foarte multe gheishe false, adică fete care vin din Tokyo se îmbracă cu un kimono închiriat pentru 2 – 3 ore, se plimbă pe acolo, şi recent am văzut şi chinezoaice care fac asta. Evident că ele nu au nici o legătură cu tradiţia. Este ca şi cum m-aş îmbrăca eu în costum ninja şi m-aş plimba pe stradă.

Care credeţi că este cadoul pe care ar putea să îl facă un bărbat unei femei din magazinul dvs, Takumi?

Avem atâtea posibilităţi! În primul rând avem o gamă foarte frumoasă de evantaie, din mătase, pictate manual. Avem genţi din mătase japoneză făcute manual la Kyoto. Avem kimonouri, peste 2 săptămâni o să avem vreo 20 de modele! Avem ceainice foarte frumoase. Avem păpuşi kokeshi tradiţionale din lemn. Toate modelele pe care le-am ales sunt premiate în Japonia. Ceea ce am insistat să facem la magazin a fost ca fiecare obiect deosebit să aibă în cutia lui o descriere detaliată, povestea lui pentru persoana care îl primeşte în România. Este mare lucru să ştii ce reprezintă acel obiect. De exemplu, la kokeshi avem povestea fiecărei păpuşi, de unde au apărut şi ce înseamnă în Japonia. Cu privire la fiecare model în parte, cine l-a executat, ce reprezintă, de ce se numeşte aşa şi dacă are şi o poveste în spate.

În Japonia aţi locuit într-o casă tradiţională?

Da! Muţi ani am locuit într-o casă tradiţională, foarte, foarte simplă, dar ceva deosebit. În schimb, iarna era foarte, foarte frig pentru că pereţii erau foarte subţiri şi încălzirea nu se face prin calorifere, ca la noi, se face prin aer condiţionat. Din clipa în care ai închis aerul condiţionat, în 5 minute se face foarte frig.

Care credeţi că ar fi un cadou pe care ar putea să îl facă o femeie unui bărbat de la Takumi?

Cel mai frumos cadou pentru un bărbat, mai ales dacă este pasionat de bucătărie, ar fi un cuţit. Avem o gamă de cuţite japoneze absolut incredibilă, 25 de modele. Vă garantez că nu mai există aşa ceva nici în România, nici în Europa de Est. Sunt toate făcute manual de către firma Kanematsu sau de Sakai Takaiuky, care fabrică cuţite de 400 de ani în Osaka. Arată absolut incredibil. Efectiv sunt o bucurie, sunt un obiect de artă, dar sunt şi utile. Apoi ceainicele de fontă, care sunt foarte grele, foarte plăcute şi au un mod de a ţine căldura apei pentru foarte mult timp. Apoi mai sunt seturile de căni soţ şi soţie. Asta este o chestie tipic japoneză. Dacă este vorba de un cuplu, aceste seturi sunt apreciate întotdeauna. O cană este întotdeauna puţin mai mare decât cealaltă, cea mai mare fiind a bărbatului, iar cana mai mică a femeii. Fără discriminare, asta arată pur şi simplu bărbat şi femeie. Femeia se completează în mod natural cu bărbatul.

În acest context care credeţi că este cel mai pitoresc obicei japonez?

Mie personal îmi plac foarte mult aşa numitele matsuri, festivităţile japoneze, care decurg de-a lungul anului la intervale regulate. Sunt foarte multe, cel puţin 30, fiecare cu un caracter regional. Într-o parte din sudul Japoniei venerează un anumit zeu şi acest matsuri are un anumit mod de a se desfăşura, în alt loc este altceva. Aceste festivaluri leagă comunitatea şi care pentru noi par foarte interesante şi exotice. Pot să vă dau un exemplu, lângă Tokyo, în prefectura Chiba, se ţine o festivitate în luna februarie, este un sat micuţ, şi toţi bărbaţii care au deja un copil, aceasta este obligaţia, şi care vor să participe, îmbrăcaţi sumar, se bat cu nămol pe vremea aceea, pentru binele agriculturii şi pentru binele satului, în plus este o chestie de show. Adică comunitatea se strânge şi se distrează. Este foarte plăcut. Mai este un festival, ceva mai la estul Japoniei, Unbashira, acesta se ţine o dată la 7 ani, toţi bărbaţii taie un trunchi enorm de copac, şi îi dau drumul din vârful dealului până jos, ideea este că trebuie să te ţii de el cât mai mult posibil. Se întâmplă şi accidente, mâini rupte, dar este fascinant. Mai sunt şi altele, sărbătoarea florii de cireş – sakura, festivalul florii de prun în luna februarie, în toamnă sărbătoarea arţarului roşu – momigi.

Japonezii nu știu mai nimic de români, dar îi respectă mult pe bulgari

Ce aţi aduce în România din Japonia, ca mentalitate, ca comportament?

Ca comportament nu cred că aş putea să aduc mare lucru de acolo, dar eu sper că, prin lucrurile pe care le vor vedea clienţii noştri aici, vor avea un mic colţişor de Japonia. Majoritatea acestor lucruri sunt făcute manual, nu toate, dar majoritatea, pentru că sunt făcute de firme mici, firme de familie, în mod tradiţional. Efectiv îţi aduc o bucurie, sunt foarte frumoase şi sunt făcute în spiritul perfecţionismului japonez. Cu alte cuvinte, cred că ceea ce transmit aceste obiecte este bucuria de a avea ceva simplu, dar foarte frumos, făcut cu drag, ceea ce nu prea mai vedem în societatea noastră consumeristă de astăzi. Obiecte tradiţionale sau cu adevărat frumoase nu prea mai văd în jur, ca să fiu cinstit. Nu mai sunt decât obiecte de larg consum, cum găseşti la mall. Fiecare mall arată la fel ca celelalte, găseşti aceleaşi produse, aceleaşi firme şi cred că ar trebui să ne întoarcem şi să acordăm atenţie artizanilor care fac lucruri tradiţionale. Apropo, magazinul se numeşte Takumi, ceea ce înseamnă artizan.

Credeţi că am putea duce ceva din România în Japonia?

Cred că Japonia este o ţară deschisă mereu să încerce lucruri din străinătate, ei fiind o societate insulară, dar în acelaşi timp au un mare interes faţă de ce se întâmplă în lumea din jurul lor. Mai ales țările mai micuţe, mai puţin ştiute, reprezintă un punct de atracţie pentru ei pentru că sunt exotice. Aşa şi cu România, eu când eram acolo, pot să spun că oamenii nu ştiau decât două, maximum trei lucruri, şi anume: Ceauşescu, Dracula şi Nadia Comăneci, pentru cei mai cu cultură. Mai mult nu ştiau. În schimb, pot să vă spun că bulgarii, care sunt vecinii noştri, acolo au un respect mare din partea populaţiei, pentru că asociază Bulgaria cu iaurtul şi cu trandafirii. Bulgarii au reuşit să intre pe piaţa din Japonia, majoritatea iaurturilor produse de japonezi în Japonia se numesc „iaurt bulgăresc”. Este dovada clară că se poate! Bulgaria este o ţară mai mică decât România şi, cu toate astea, a răzbit cu imaginea naţională. Şi noi am putea să exportăm vin. Din ce ştiu eu, vinul românesc este cumpărat de firme japoneze la vrac şi vândut la sticlă ca fiind vin european. Dar nu vin din România, nu există o imagine clară, de genul, uitaţi ţara lui Ceuşescu sau Comăneci! Nu avem o imagine foarte clară şi din păcate ambasada noastră de acolo în toţi aceşti ani nu a făcut mare lucru ca să promoveze imaginea României în Japonia, ceea ce este păcat. Nu ştiu ca legăturile de comerţ să fie prea mari între noi şi Japonia. Imaginea noastră în ochii lor este slabă! Totuşi am remarcat că sunt turişti japonezi în România! Am remarcat pe stradă grupuri de turişti japonezi. Bănuiesc că sunt excursii în toată zona, România, Bulgaria, Cehia, Europa de Est, dar este minunat că vin şi la noi.

Există un dor de Japonia?

Da, evident. Japonia este o parte din mine până la moarte şi aşa va rămâne. Încerc să ajung în Japonia măcar o dată pe an pentru 2 săptămâni. Dar este foarte greu pentru că este foarte departe. Nu există zbor direct şi zborul durează cam 23 de ore. Este foarte obositor! Una este să locuieşti acolo, alta este să te duci să vizitezi. Mi-am propus să ajung acolo o dată pe an, o dată la doi ani, cel târziu, şi mai ales acum că am lansat acest magazin, Takumi, de care sunt foarte fericit. Aşteptăm reacţiile publicului şi o merg să aduc produse căutate, mă duc să găsesc furnizori. Ceea ce cred că are valoare adăugată la acest magazin este faptul că îi cunosc pe furnizorii care lucrează direct cu producătorii, în unele cazuri îl cunosc direct pe producător. Noi importăm totul din Japonia, nu luăm nimic din Europa, ceea ce luăm noi nu trece prin 10 intermediari care vor urca preţul la nivel exorbitant şi adaosul pe care îl practicăm noi este foarte mic, la unele produse doar 5%, pentru lucrurile mai ieftine, avem un adaos mai mare pentru a compensa pentru lucrurile mai scumpe. Un cuţit nu are adaos decât 10% cel mult. Este cu 100 de lei peste preţul din Japonia, practic preţul creşte pentru că plătim taxe vamale, TVA. Este foarte important pentru că încercăm să îi aducem clientului un produs cât mai ieftin, să nu fie un preţ distorsionat. Evident că anumite lucruri vor fi mai scumpe pentru că Japonia este o ţară scumpă. Vă dau un exemplu negativ, am văzut un ceainic produs de firma Yuaciu, pe care o am în portofoliu l-am văzut într-un magazin dintr-un mall la preţul de vânzare de 800 ron, pot să vă spun că preţul lui de import este de 200 – 210 ron. Practic era de 4 ori mai scump. Este nedrept faţă de client, este neetic. Nu se fac afacerile aşa. Ideea este să ai un preţ rezonabil, lumea să cumpere şi să faci un profit din volum. Asta este cheia, toată lumea să fie mulţumită. La noi nu există cultura asta, nu ştiu de ce...la noi cultura, ca să zic pe şleau, este să tragi în piept clientul.

Aţi reuşit să vă faceţi un prieten mai apropiat în Japonia?

Am câţiva prieteni cu care sunt în contact foarte des, când mă duc în Japonia îi vizitez, oameni foarte drăguţi, sunt mai degrabă prieteni de la muncă, pentru că aşa s-a format legătura. Am avut şi în facultate prieteni, dar au plecat după aceea în alte ţări străine. Viaţa de student e una, viaţa de adult e alta şi prieteniile mature se formează în viaţa de adult.

Există o ceremonie de băut sake?

În funcţie de tipul de sake, unul se bea la temperatura camerei, altul se bea încălzit, altul se bea rece. Mie îmi place cel care se bea rece. Cel cald este foarte bun mai ales iarna, te încălzeşte. Eu m-am gândit să aducem şi sake, am vorbit cu un productător, atâta doar că am început cu un prim pas, am adus tot ceea ce credeam noi că merită, dar acum dorinţa mea este pentru viitor, atâta timp cât avem şi votul favorabil al publicului, să extindem portofoliul. Există foarte multe aspecte birocratice. Pentru sake nu este imposibil, dar este greu. Dacă l-am aduce din Europa ar fi altceva, dar eu vreau să îl aduc din Japonia. Dacă îl aduc din Europa ar fi mai scump decât cel din Japonia pentru că oferta trece prin mai multe mâini şi oferta este mai limitată. Cunosc un producător de sake şi pot cumpăra direct de la el. Este foarte greu să imporţi ceai verde din Japonia. Varietatea de ceai verde din Japonia este mult mai mare dacă îl imporţi direct de acolo. Whiskey japonez este foarte apreciat, Yamazaki, Nikka. Mă gândesc să aducem de anul acesta sake şi whiskey japonez. Scopul nostru este să satisfacem clienţii, să aducem un colţ de Japonia la Bucureşti şi să facem un loc frumos care să rămână în memoria clienţilor, să fie o plăcere. 

O concluzie, după primele zile de la deschidere?...

Mă bucur foarte mult, şi dacă lumea ar aprecia am putea să aducem mai multe produse, să facem şi evenimente culturale, pentru că mi-aş dori să nu fie numai un magazin, ci şi un centru cultural prin natura obiectelor pe care le aducem. Nu aducem chestii banale din Japonia, aducem lucruri care chiar au o legătură cu tradiţia japoneză şi care nu se găsesc decât acolo. Ambasada Japoniei ne sprijină, am vorbit anul trecut cu un prefect din Japonia pe care l-am cunoscut prin intermediul ambasadei. Acolo este o zonă unde produc obiecte dintr-un lemn foarte, foarte uşor. Produc casete lăcuite, tăvi, orice obiect de lemn ornamental. Sunt obiecte foarte rezistente, dar foarte uşoare. Am reuşit să găsim producătorul prin intermediul ambasadei.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp