Foto: Guliver/Getty Images
În general, lumea în care trăim e formată din oameni obișnuiți.
Nu avem toți vocația geniului. Nu toți ne-am născut având șansa unei înțelegeri superioare a universului sau sclipirea unor abilități remarcabile.
Cei mai mulți dintre noi avem un bagaj genetic modest. Putem spera doar că vom avea norocul unei educații care să repare. Să șlefuiască. Să eficientizeze la maximum capacitatea fiecăruia dintre noi de a se adapta la mediul înconjurător. Să ne facă responsabili față de cei din jurul nostru și față de noi înșine. Conștienți de trecut și de viitor. Capabili de a fi fericiți.
Acesta ar trebui să fie scopul primordial al educației.
E un deziderat, să recunoaștem, încă greu de atins.
În viața de zi cu zi, prezența sau absența educației e o realitate ce ne afectează în mod direct. Poate fi vecinul, prietenul sau colegul de serviciu. Poate fi șoferul care te depășește pe linia de tramvai sau medicul de familie din cartier. Funcționarul de la ghișeu sau instalatorul care îți repară chiuveta. Poate fi fata pe care vrei să o inviți în oraș și, poate, îți va fi soție și mama copiilor tăi.
Societatea românească are o fascinație pentru geniu. Pentru apartenența la elite. O obsesie de-a dreptul. Indiferent de cât de adâncă e prăpastia istorică în care ne aflăm, vom clipi vesel ori de câte ori vom auzi de olimpici, Hagi și Nadia Comăneci. Ne hrănim cu iluzii și refuzăm să ne acceptăm mediocritatea. Poate pentru că ne-a însoțit mereu de-a lungul istoriei.
Toate astea au ca numitor comun educația. Calitatea relațiilor dintre noi este influențată de cât de mult i-a păsat școlii de tine în copilărie și adolescență. Da, școala nu e doar etapa aia de care trebuie să scapi repede ca să ajungi să câștigi bani. E prăjina cu care îți ții echilibrul mergând pe sârma vieții de zi cu zi. Cu cât educația a fost mai consistentă, cu atât ești mai sigur pe tine și mai rațional în alegerile făcute.
Societatea românească are o fascinație pentru geniu. Pentru apartenența la elite. O obsesie de-a dreptul. Indiferent de cât de adâncă e prăpastia istorică în care ne aflăm, vom clipi vesel ori de câte ori vom auzi de olimpici, Hagi și Nadia Comăneci. Ne hrănim cu iluzii și refuzăm să ne acceptăm mediocritatea. Poate pentru că ne-a însoțit mereu de-a lungul istoriei.
Foarte bine că școala are resurse să cultive elite. Copiii cu vocație de geniu. În egală măsură, însă, are obligația de a da tot ce are mai bun pentru copiii obișnuiți. Orgoliul de a se împăuna cu medalii sau diplome ar trebui să fie o preocupare secundară. Obligațiile față de comunitatea care o susține primează în fața prestigiului.
Școala este prima responsabilă pentru lumea de mâine. De oamenii care, în viitor, vor fi prietenii tăi, vecinii sau colegii de serviciu. Funcționarii de la ghișeu sau medicii de familie din cartier. Fata pe care o inviți în oraș.
Sau agresorul care te înjunghie fără nici o nici o ezitare pentru bani sau, pur și simplu, din ură.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
" Copiii cu vocație de geniu. " - am auzit de prea multe ori ideea asta, cum ca olimpicii ar avea vocatie de geniu, sau ca sunt genii. Si e stupida. Vreti sa vedeti un geniu real? Uitati aici: https://www.youtube.com/watch?v=OR36jrx_L44
Asta e geniu. Elevul olimpic in cele mai multe cazuri nu e la nivelul asta, este pur si simplu un copil obisnuit care a muncit foarte mult la o anumita materie. E vorba de motivatie, vointa, putere de munca. E vorba de alegere, nu de vreun mare avantaj genetic. Asta si un mediu bun, mai ales cel familial.
Reversul medaliei este ca nici analfabetii (care sunt mult mai numeosi decat olimpicii) nu sunt (toti) niste retardati congenitali incapabili de mai mult, ci tot doar niste oameni normali dar care au avut parte de alegeri proaste. Nu ale lor, ca nu poti face alegeri la 5 ani, ci ale celor din jurul lor. Iar daca sistemul PUBLIC de invatamant, care mai e si obligatoriu pe deasupra, nu le poate compensa, atunci e inutil si poate fi desfiintat fara grija. Si sa ramana eventual doar unul privat pentru aia din mediul care trebuie si care stiu sa faca alegerile bune.
Nu credeti ca cereti totusi un pic cam mult de la sistemul de invatamant, oricare ar fi acela? Copilul totusi e influentat mult mai mult de mediul de acasa decat de cel de la scoala. Scoala ajuta pana la un punct, dar nu creste copiii in locul parintilor.
Problema e ca inca eu inca nu am reusit sa aflu ce se cere sistemului public de invatamant. Nimeni nu mi-a zis clar care ar fi obiectivele. Si de asta fiecare isi inventeaza propriile lui criterii de performanta.
Eu unul in mare vreau ca sistemul de invatamant sa ridice generatia urmatoare peste nivelul celei anterioare. Vreau ca odraslele noastre sa inteleaga mai bine lumea din jurul lor si sa fie mai bine pregatite profesional decat noi. Chiar daca se poate intampla unii sa ramana mai "prosti" decat parintii lor e important ca cei care devin mai "destepti" decat parintii lor sa fie mai numerosi.
Tinand cont de definitia asta personala a obiectivelor sistemului public de invatamant, pentru mine daca numarul de analfabeti creste mai repede decat ala de olimpici e un rateu iar sistemul e unul prost care nu merita pastrat. Sunt de acord ca poate metrica mea e una proasta, si sunt gata sa accept una mai buna in conditiile in care mi se explica care-s obiectivele pe care le masoara (si sa fiu de acord cu ele, evident).
Obiectivele cred ca sunt scrise intr-un document fie pe site-ul ministerului, fie cel al inspectoratului, s-ar putea chiar sa fie niste obiective scrise in fiecare programa, pentru fiecare disciplina in parte. Nu m-am mai uitat peste ele de ceva vreme, o sa verific. Nu cred ca metrica dvs. e gresita, cu ce nu sunt de acord insa e ideea asta de a reseta absolut tot, de relua tot sistemul de la 0. Cred ca sunt aspecte bune care ar trebui pastrate, pe langa cele care trebuie schimbate.
Sunt de acord, ca nu trebuie resetat in mod necesar tot. Insa ma intreb daca nu e mai simplu decat reforma dupa reforma dupa reforma si nimeni nu mai stie exact ce urmarim de fapt de vreo 30 ani.... plus ca atunci cand aceeasi generatie trece prin 5 reforme ale sistemului e greu sa iti mai dai seama ce a functionat si ce nu.
Si reformele au fost tampite, cele mai multe din ele. Si clar fara o planificare adecvata. Partea buna e ca de multe ori nu au stricat prea mult pentru ca aproape totdeauna au fost de forma. Ministrul baga reforme ca sa arate ca nu sta degeaba, nu avea alt scop. Momentul de maxim amuzament pentru mine a fost o schimbare de programa in urma careia am facut la liceu oscilatii si unde de 2 ori, o data in clasa a 10-a si inca o data in a 11-a. N-a fost o mare drama, doar ceva stupid. De acord oricum ca modul asta de a face reforma nu e unul bun.
Nu văd elementul de noutate pe care-l aduce articolul în toată discuția asta. Parcă era vorba să publicăm doar texte bune.
As fi vrut sa vad o analiza putin mai in amanunt, cum ar fi despre faptul ca suntem printre ultiumii in UE la rezultatele testelor PISA, cum profesorii isi construiesc prestigiu pe spinarea elevilor olimpici, cum se neglijeaza faptul ca producem analfabeti functionali pe banda rulanta, cum multe din acele varfuri si personalitati cu care ne laudam pleaca in strainatate si fac lucruri uimitoare pentru altii pentru ca la noi nu-i baga nimeni in seama, la fel si cu personalitatile din trecut, multe au luat calea strainatatii in cautarea respectului si a recunoiasterii valorii, unde le-au si gasit de altfel, iar noi ne laudam cu ei de parca am avea noi vreun merit. Cam despre asta as fi vrut sa citesc pe tema.