Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Daniel, de meserie om bun. Un tânăr, crescut într-un apartament de 2 camere din Ghencea, alături de 6 frați, și-a văzut „visul cu ochii”

Daniel Scutelnicu avea 8 ani când mama sa, care lucra cu ziua, l-a adus prima dată, în urmă cu 13 ani, la „Asociație”. Aici putea mânca o masă caldă în fiecare zi și avea cu cine să își facă temele pentru școală. Așa a intrat în programul de prevenire a abandonului școlar al Asociaţiei „Sfântul Arhidiacon Ştefan“ (ASAȘ). După patru-cinci ore petrecute aici zilnic, mergea acasă, la cei șase frați. 

Apoi a mers cu el și Petru, un frate mai mic de-al său. La început în program erau cinci copii, apoi au venit tot mai mulți. Toți din familii nevoiașe, crescuți fie doar de mamă, fie doar de tată, sau având drept tutore vreo bunică.

„Când eram mic, în clasele I-IV, nu prea îmi plăcea școala, nu îmi făceam lecțiile acasă. Probabil mama și tata nu prea aveau timp pentru noi, iar asociația a fost o oportunitate foarte bună”, povestește Daniel, care acum are 21 de ani. 

Încă de atunci îi plăcea mult să meargă la asociație, unde erau mulți copii de vârsta și condiția lui.

Preotul de la biserica din cartier, undeva în Ghencea, avea o clădire și i-a întrebat, spune el, pe cei mai nevoiași, dacă vor să își lase copiii să vină să facă temele cu voluntari, fiindu-le asigurate și două mese, una dimineața și una după-amiaza, în funcție de programul de la școală. Iar părinții au fost de acord.

La școală Daniel se simțea „un pic defavorizat” față de copiii care aveau sau se lăudau cu tot felul de lucruri. „Poate eu nu aveam acele lucruri și mă simțeam un pic discriminat, pe când la asociație nu exista așa ceva, la asociație învățasem să împărțim totul. Nu existau barierele de clasă între copii”, își amintește tânărul.

Când a mai crescut, a intrat într-un program de mentorat. „Pentru mine a fost un program de mentorat foarte bun, vorbeam cu oameni maturi și îmi cream modele de a urma în viață. Asta a fost foarte bine”, spune Daniel.

La asociație până în clasa a opta. Apoi „și-a îndeplinit visul” și a devenit voluntar, încercând să facă ce au făcut alții pentru el.

„Încercam să explic și să fac temele cu copiii, apoi încercam să mă joc cu ei, să îi fac să uite de problemele de acasă, să le spun că lumea este mai bună, să îi fac să iasă din lumea lor închisă. Ca și copil, nu am conștientizat foarte mult valoarea bunurilor primite de la asociație, dar am conștientizat valoarea morală, cuvintele spuse de mentori. Am încercat să transmit asta copiilor. Să nu mă axez pe ceva material, ci pe ceva moral pentru copii”, adaugă el.

După ce îi ajuta să termine temele, se juca cu copiii.

„Vreo 2-3 ani nu prea am știut cum să fac chestia asta. Dar apoi am fost prin grupuri de voluntariat și am învătat multe lucruri despre educația non formală. Am învățat jocuri de dezvoltare personală pe care acum le aplic de 2-3 ani cu copiii. Ei sunt entuziasmați că învață tot felul de lucruri, eu sunt entuziasmat la rândul meu pentru că văd evoluția lor”, spune Daniel.

“My name is Joe and I work in a button factory”

„Un joc care îmi place mai mult? S-ar putea să îmi placă mai multe. Este un energizer. Se numeste <<My name is Joe>>. E în engleză. Presupune să faci anumite mișcări în timp ce îți prezinți atitudinea. Textul energizer-ului este : <<Hey, My name is Joe/ And I work in a button factory/I've got a wife and a dog and a family/One day the boss came up to me and said/Hey Joe, Are you busy? I said no/ He said press the button with your left hand>>. Și apăsam butonul fictiv cu mâna stângă, apoi cu mâna dreaptă, apoi cu picioarele. După ce nu mai avem membre libere, epuzați, spunem că suntem ocupați.

Copiii s-au speriat prima dată pentru că este în engleză, dar apoi , acum când mă duc pe acolo, strigă după mine, <<Joe, Joe>> și îmi place foarte mult”, povestește amuzat Daniel.

În vara respectivă am reușit, în trei zile, să învăț șase copilași să înoate. A fost un rezultat excelent pentru dezvoltarea mea personală

— Daniel Scutelnicu

Voluntar, student în anul III și cu job part time

Locuiesc cu toții, nouă suflete, în continuare, într-un apartament cu două camere undeva în Ghencea. Mama lucrează, iar tatăl s-a pensionat pe caz de boală, după ce a suferit un accident pe un șantier.

La asociație Daniel încearcă să se implice cât poate. O face de dragul copiilor de acolo. Nu mai are însă atât de mult timp, pentru că acum, la 21 de ani, este student în anul III la Facultatea de Energetică, în cadrul Universității „Politehnica" București, are un job part time la un magazin de design interior și în paralel urmează un curs Cisco de rețelistică.

„Din primul an de facultate am avut șansa ca o familie, vrând să facă un bine, a dorit să mă angajeze pe mine și m-a ținut din primul an până acum, pe un salariu destul de bunicel pentru un part time. E un magazin de design interior, eu mă ocup cu asigurarea produselor pe rafturi, persoana respectivă a dorit doar să îi ajut când este nevoie, nedându-mi prea multe sarcini, tocmai pentru a-mi putea continua facultatea”, se arată el recunoscător.

„Sunt destul de mare acum, îmi trebuie și mie niște bănuți, iar în situația de acasă îmi este greu să îi cer mamei 10 lei sau 20 de lei pentru a ieși cu o fată într-o seară în oraș”, arată Daniel.

Are foarte multe în plan, vrea să termine Energetica, îi place și domeniul IT și vrea să termine și cursul de rețelistică.

- Cea mai frumoasă amintire de când face volutariat. „Am fost la mare cu copiii, prin 2012 -2013 cred, o tabără organizată de ASAȘ. Am fost în vara respectivă la canotaj, că am făcut și sport de performanță. Întorcându-mă de la canotaj, copiii voiau să plece la mare cu asociația. Asociația m-a invitat și pe mine și am acceptat. La mare majoritatea copiilor nu știau să înoate. Eu abia învățasem să înot, mai erau și alți voluntari care știau să înoate. În vara respectivă am reușit, în trei zile, să învăț șase copilași să înoate. A fost un rezultat excelent pentru dezvoltarea mea personală”.

- Cea mai tristă amintire din copilărie. „Probabil cele mai triste întâmplări din copilăria mea erau certurile foarte dese din familie, dintre mama și tata. Au avut o amprentă foarte puternică asupra mea și asupra dezvoltării mele. De asta îmi doream, la început, să fiu mai mult în cadrul asociației, decât în familie. Dar acum, crescând și fiind un pic mai realist, aceste întâmplări m-au făcut să fiu un pic mai dur, să fiu un pic mai tare, când am făcut cunoștință cu lumea matură”.

- Unde se vede peste doi ani? „Peste doi ani mă văd cu facultatea terminată sigur și mă văd la un job în care voi lucra cu plăcere. Și sigur, sigur, sigur voi fi un sponsor, poate nu peste doi ani, poate peste mai mulți ani, un sponsor de nădejde al Asociaţiei <<Sfântul Arhidiacon Ştefan>>”.

-  „Nu vreau să discriminez“. „Majoritatea copiilor care vin la asociație sunt mici, până în clasa a IV-a. Eu pot lucra cu câte un copil, unu la unu, sau la o masă unde sunt toți copiii de clasa întâi sau de clasa a doua, ce au nevoie de atenție. Pot lucra cu toți activități de dezvoltare personală sau să vorbim despre tot felul de subiecte pe care le propun. Îmi place să lucrez cu toți, pentru că știu că astfel nu îi discriminez. Toți copiii, atunci când ajung la asociație, își doresc să stau lângă ei, unu la unu, și vin lângă mine și mă întreabă dacă pot face temele cu ei, unul la unul. În modul acesta poți face pe alți copii să urască, să se urască între ei, pentru că dacă te duci la unul, altul îl va urî pentru că nu te-ai dus și la el. Astfel că mie îmi place să lucrez cu toții, deoarece exclud posibilitatea de a discrimina”.

Este un tânăr care își dorește foarte mult să facă ceva pentru familia lui, pentru ceilalți din jurul lui. O contribuție importantă la dezvoltarea lui a avut-o, pe lângă noi, familia lui, care este extraordinară

— Miruna Nistor, ASAȘ

Asociaţia „Sfântul Arhidiacon Ştefan“ (ASAȘ) are 52 de copii înscriși în programul de prevenire a abandonului școlar.

„Ne propunem să existăm și la anul și peste 10 ani. Ne-am dori să nu fie nevoie de noi, dar cred că în orice societate există oameni mai puțini avantajați de soartă”, spune Miruna Nistor, manager de proiect la Asociaţia „Sfântul Arhidiacon Ştefan“ (ASAȘ)

Cei 52 de copii înscriși în program provin din familii cu venituri scăzute, din sectoarele 5 și 6. Ajung la ASAȘ prin școlile partenere ale ASAȘ, care identifică pe copiii cu probleme financiare și iau legătura cu părinții lor, dar și prin reprezentanți ai Direcției de protecția copilului din Sectorul 6. “Câteodată ajung prin copii, copiii noștri le povestesc altor copii ce lucruri frumoase se întâmplă și atunci alți copii își doresc să ne fie alături, iar dacă îndeplinesc criteriile de selecție și dacă există locuri disponibile, cu siguranță îi luăm în programul de prevenire a abandonului școlar, până în clasa a opta. Apoi încercăm să-i convingem să devină voluntari, pentru că nevoile lor de sprijin nu numai material, ci și emoțional continuă. Din clasa a noua rămân alături de noi până la facultate”, spune Nistor.

Cei de la ASAȘ își amintesc că atunci când era mic, Daniel era un copil foarte timid și foarte puțin sociabil, ceea ce azi nu se mai vede azi la el.

„Daniel este un tânăr ambițios în prezent. Este un tânăr care își dorește foarte mult să facă ceva pentru familia lui, pentru ceilalți din jurul lui. O contribuție importantă la dezvoltarea lui a avut-o, pe lângă noi, familia lui, care este extraordinară”, îl caracterizează Miruna Nistor pe Daniel.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Faceti un lucru minunat, daca as trai la Bucuresti mi-ar placea sa fiu voluntar, alaturi de voi.
    • Like 0
  • Kevin check icon
    Aceasta Asociatie pare unul dintre exemplele cele mai bune ale Romaniei tacute, nebagata in seama de presa pentru ca nu are nimic senzational, dar care isi face treaba in liniste.
    • Like 1


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult

Eric Stab, Engie România

De la ultimele etaje ale clădirii în care se află sediul central al Engie România, când privești pe geam, îți poți imagina ușor o mare de panouri puse la muncă să capteze razele soarelui. „La finalul zilei, energia cea mai ieftină este energia pe care nu o consumi ”, spune zâmbind spune Eric Stab.

Citește mai mult