Școală de stat din centrul capitalei, copil în clasa a V-a, elevă a școlii respective din clasa zero. Nu am fost niciodată de acord cu fondul clasei, dar am cotizat de fiecare dată gândindu-mă strict la copil. Până anul trecut, când deja la toate ședințele singurele discuții erau despre bani și despre contribuții la clasă. Am îndrăznit să întreb la o ședință cu părinții de ce nu putem discuta despre comunicarea dintre copiii noștri, pentru că am intrat într-o zi în clasă și doar unul sau doi au salutat, și mi-am atras un prim val de ură. Nu am vrut să cotizez pentru ziua doamnei învățătoare, alt val de ură. Nu am vrut să cotizez pentru un cadou pentru doamna învățătoare, nu am așteptat al treilea val, am ieșit prima oară din grupul de WhatsApp de părinți. Cele mai urâte discuții, în opinia mea, pleacă de la bani.
Știu că sunt privită ca un ghimpe în coastă de majoritatea părinților pentru că mereu mi-am susținut punctul de vedere, argumentat, cu fiecare ocazie: ședință cu părinții, evenimente legate de copii, conversații în grupul de părinți etc.
Am început școala pe 14 septembrie. Fără manuale, fără conturi setate, fără un internet corespunzător, fără profesori flexibili sau învățați în ceea ce privește învățământul online, fără o comunicare clară între profesori, elevi și părinți. Trecuseră șase luni, timp în care au avut, sau așa speram eu, suficient timp să se pregătească.
Am trecut peste toate și pentru binele copilului, din nou, în aceste vremuri pline de provocări, am decis că este mai bine să intru din nou în grupul de părinți de pe WhatsApp. Pe 14.09 am fost din nou adăugată. În fond sunt adult, sunt matură și în ciuda faptului că niciun părinte nu-mi este aliat, am crezut că lucrurile vor decurge altfel. Am sperat că și părinții vor reacționa altfel, acum, că le sunt copiii mai mari. Sau am avut eu așteptări nerealiste…
Zeci și zeci de mesaje după ce a început școala, cred că știți bine despre ce vorbesc. Citez aici doar câteva, ca să vă introduc în context și în povestea care urmează:
- 15.09 - Nu acesta este link-ul pentru 8:50. Copiii l-au primit pe grup de la doamna dirigintă...(astfel de discuții au fost aproape zilnic);
- 16.09 - Bună ziua, știți cumva ce auxiliar avem pentru limba română? (lista cu manuale suplimentare am primit-o în a doua săptămână de școală);
- 16.09 - În funcție de cum reușim să lucrăm pe Zoom, voi reveni pentru a recomanda și un caiet de lucru. (fac precizarea că la data începerii școlii copiii nu aveau acces la Google Classroom);
- 17.09 - De săptămâna viitoare intrăm pe Classroom?
- 15.09 - Dacă profesorii se familiarizează cu Classroom până luni cred că da, vom trece pe Classroom; (ce au făcut șase luni de zile, din martie până în septembrie?)
- 17.09 - Copiii vor avea manuale de la școală în 2 săptămâni, așa am înțeles, iar de culegeri/auxiliare vom afla zilele următoare.
- 20.09 - Bună ziua, de mâine se țin cursurile tot pe Zoom? Mulțumesc.
- 22.09 - Și cred că ar fi util să știm dacă o oră nu se ține, ața cum a fost ora de muzică! Și cea de săptămâna trecută și cea de azi!
- 28.09 - Cred că pe classroom ...ar trebui ca deja toate clasele să lucreze pe Classroom.
- 28.09 - Cred că ceea ce spuneai tu,………., că va trebui să luăm un microfon mai bun, are sens.
- 28.09.2020, 08:30 - Și o cameră.
- 28.09.2020, 08:30 - Și o cameră mai bună!
- 28.09.2020, 08:30 - Tabla abia se vede.
- 30.09 - La cei din online nici nu merge bine conexiunea, nici manuale nu avem... Cam complicat cu școala așa. Mulțumesc.
- 30.09 - Azi au făcut pe Zoom la educație sociala, română și engleză.
- 30.09 - Trebuie vorbit, nu se poate așa ceva ... am impresia că unii profesori sunt certați rău cu bunele intenții și tehnologia.
- 30.09 - Doamna a vorbit în continuu la telefon și nu a deschis Meet pentru cei de acasă fiindcă spunea că nu are timp.
- 30.09 - Trebuie să facem profesorii să înțeleagă că nu toți părinții pot face suport tehnic pentru orele lor și nici nu ar trebui.
- 30.09 - De exemplu în acest moment calitatea proastă a imaginii este datorată conexiunii la internet..::)) Când am făcut eu testele și se vedea impecabil...sau mă rog, bine ... era pe la ora 16 când nu erau multe clase simultane în online ...
- 30.09 - Cred că suntem cu toții de acord că în aceste condiții, în care nu se știe decât în ultimul moment pe ce platformă intră, când primesc codul/linkul, dacă se aude/se vede, iar profesorii - unii - predau întruna, fără să-i intereseze cine sau dacă înțelege/ aude/ vede ... nu putem spune că se face școală!
- 02.10 - Avem promisiunea că astăzi se va da în folosință cea de-a doua conexiune premim de internet. Responsabilă pentru sonor sacadat, imagine bruiată.
- 02.10 - E vorba că unii profesori nu-și pregătesc ora.
- - Cum adică nu-și pregătesc ora? Aveți un exemplu?
- - Mie …. mi-a spus doar de ora de tehnologie la care doamna nu a pornit camera și de la asta am pornit cercetările să ne dăm seama de ce nu folosesc profesorii Meet.
- - Păi generează linkurile la 10 minute după începerea orei, fie pe Zoom, fie pe Meet.
- 02.10 - Sentimentul pe care îl încearcă este de abandon din partea profesorilor și abia așteaptă să meargă și el la cursuri.
- 02.10 - Eu zic să luăm tot ce trebuie cât mai repede, ca să ne asigurăm că nu mai pierd copiii nicio oră din motive tehnice.
- 06.10 - Acum, după ce s-a terminat ora de informatică, …………. a ieșit din cameră plângând pentru că nu s-a văzut nimic pe tablă și nu s-a auzit mai nimic. Vă rog solicitați o ședință urgent Doamnei Diriginte și conducerii. Deja copiii spun că urăsc școala, nu putem continua asa. (vin și aici cu precizarea că nu a avut loc nicio ședință cu nimeni în care să dezbatem aceste probleme);
- 06.10 - Și mie mi se pare foarte nedrept ceea ce se întâmplă cu copiii de acasă. Este chiar bătaie de joc.
- 06.10 - Copiii au sesizat doamnei profesoare acest lucru și dânsa a dat vina pe primărie că nu le oferă net sau că nu avem net acasă....și a continuat....fără niciun stres....nu e posibil ca să se aștepte doar de la noi implicare ...
- 06.10 – Da, clar, eu am spus-o, școala are o mare problemă cu profesorii...se cred zei!
- 06.10 - Copiii noștri nici măcar nu au manuale toți, iar școala a început de o lună aproape. Este atâta dezinteres față de copii, manualele sunt făcute fără explicații, exact așa cum zice și ……, iar ministerul 'geme' de personaje îndoielnice care 'veghează' de 7 luni situația din școli.
- 06.10 - Toți înțelegem că acesta este un an de sacrificiu, dar pe spinarea noastră parcă sunt prea multe.
- 07.10 - Nu putem aștepta la infinit să se trezească școala! Trebuie să rezolvăm cum putem problema! Serviciul de internet mobil înseamnă un total de 10 ori 24 luni = 240 Euro, cu TVA inclus cam 1400 ron.. vedem dacă strangem 50%+1 voturi și în funcție de câți doritori sunt strângem banii aferenți...
- 09.10 - Bună dimineața. Nu se pot desfășura orele în condițiile acestea. Mereu se întrerup camera și microfonul. Săracii copii anunță profesorul care se enervează și spune că nu se poate plimba mereu de la tablă la cameră. Imaginea este în ceață. Este groaznic. Eu stau cu... la ore când sunt acasă și este îngrozitor.
- 14.10 - În acest moment gata, am epuizat toate variantele de îmbunătățire a imaginii. Avem cameră, avem whiteboard, avem net propriu la clasă!
În data de 19 octombrie 2020, în nume propriu, nu în numele colectivului de părinți, așa cum am fost acuzată pe grupul de WhatsApp, am trimis, prin avocat, o notificare către Școală, Inspectorat și Ministerul Educației care suna astfel:
…………………………..
Având în vedere:
1. Lipsa de pregătire a unei părți din corpul profesoral de utiliza aplicațiile IT în vederea desfășurării cursurilor în sistem on-line, fapt ce determină întreruperea în mod repetat a cursurilor sau imposibilitatea profesorilor de a accesa aplicația.
2. Lipsa unei conexiuni de internet care să permită profesorilor utilizarea în mod corespunzător a aplicațiilor necesare pentru predarea cursurilor in sistem on-line, fapt ce a determinat părinții de a lua în considerare achiziționarea de echipamente IT.
3. Lipsa orelor de sport, deși orele de sport sunt obligatorii și sunt necesare pentru dezvoltarea armonioasă a elevilor.
4. Dispozițiile art. 32 alin. 3 din Constituție, potrivit cărora învățământul de stat este gratuit.
5. Dispozițiile legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Vă solicităm următoarele:
1. Să ne precizați ce măsuri s-au luat pentru ca profesorii să poată preda în sistemul online, având în vedere faptul că o parte din aceștia nu cunosc modalitatea în care să acceseze aplicațiile online sau să le utilizeze (camera blocată doar pe tabla unde nu se lucrează, întreruperi ale imaginii sau sunetului etc.).
2. Să ne precizați care sunt măsurile luate la nivelul școlii……, pentru a permite funcționarea sistemului de predare online atât pentru profesorii care predau din colegiu, cât și pentru cei care predau de la domiciliu.
3. Începând cu ce data elevii vor avea acces în sala de sport și/sau vor efectua orele de sport.
După ce au aflat de la Doamna Director a școlii despre notificare, ieri seară a început un alt val de acuze și mesaje de genul celor de mai jos, care sunt la polul opus celor de mai sus pe care în mod special le-am inclus aici pentru a putea singuri să faceți comparație și să realizați cu ce situații ne confruntăm (sunt ferm convinsă că nu doar această școală este în această situație):
- Noi suntem foarte mulțumiți de cum se desfășoară totul la clasă sau în școală. (Așa vă educați și copiii, dragi părinți, să fie duplicitari sau una gândim și alta spunem/scriem?)
- O doamne!!!!! Chiar nu pot să cred că se întâmplă așa ceva!!!
- Aș avea rugămintea să o scoatem din grup și dânsa să accepte cu aceeași eleganță.
- Doamna Neagu, de 5 ani noi vă cunoaștem foarte bine și am făcut eforturi să vă suportăm pentru că aveți o fată care se înțelege foarte bine cu copiii noștri. (Întrebarea mea aici ar fi în ce fel m-ați suportat – mi-ați dat de mâncare, de băut, m-ați ajutat în vreun fel, m-ați luat în spațiu?)
Nu am așteptat să fiu dată afară din grup, cum a propus doamna mai sus, ci am ieșit singură. A fost deja mult prea mult. Nivelul de obediență, de acceptare a orice din partea unui sistem care ar trebui să asigure un nivel decent de educație, mai ales în condițiile actuale, lipsa de asumare, doza de răutate m-au doborât. Eram singură, din nou, împotriva a 29 de oameni care nu doar că nu m-au susținut, dar nici măcar nu au recunoscut ce tot ei au scris cu propriile cuvinte. Am stat mult și m-am gândit dacă să scriu aceste rânduri pentru că mi-am spus că oricum nu voi putea schimba nimic. Și pe urmă m-am gândit la faptul că dacă toți am gândi așa, chiar nu vom reuși să schimbăm nimic. Și m-am mai gândit la mesajul profesoarei mele de franceză din liceu care mi-a spus că nu sunt genul de om care să accepte compromisuri, la educația dată de părinți și la valorile promovate de aceștia, la anii mei de muncă în domeniul educației, la copiii mei pentru care-mi doresc vremuri mai bune, la toți părinții care-mi sunt alături, mai puțin cei din școala cu pricina, la ce exemplu aș da dacă aș renunța și nu mi-aș folosi vocea, respectiv scrisul, pentru a încerca măcar să provoc semne de întrebare, nu neapărat o schimbare.
Această postare nu este despre mine. Este despre compromisurile pe care le facem, conștient, zilnic, care nu aduc absolut nimic bun nici pentru noi, nici pentru viitoarele generații, pentru că zeci de ani am tăcut și am acceptat tot ce ni s-a dat, fără să comentăm și fără să ne exprimăm în vreun fel frustrarea. Și rezultatele sunt vizibile, nu este nevoie de statistici pentru asta.
Cunosc școli și licee în care nu doar că nu s-a cerut niciun ban de la părinți, dar în care lucrurile se desfășoară foarte bine pentru toți cei implicați în procesul educațional. Dar în școlile respective s-a vrut. Școlile respective au management de calitate, orientat către educație și către binele copiilor, au profesori pregătiți să facă față provocărilor vremurilor în care trăim, vremuri care pe toți ne-au pus în fața acelorași situații complexe. Credeți că pentru ei nu a fost greu? A fost și este cumplit de greu. Cum au decis unii să treacă prin această perioadă? Aveți în această postare un exemplu. Cine are de suferit? Copiii noștri care ar trebui să beneficieze de înțelegere, sprijin, o educație făcută cu dăruire, pasiune și încredere că vom trece cu bine și peste această perioadă.
Răspunsul la notificarea mea din partea școlii a fost copy/paste din răspunsul inspectoratului și în mod evident plin de minciuni, cum puteți singuri constata prin comparație cu mesajele de mai sus.
Aici răspunsul inspectoratului:
Aici răspunsul școlii:
Să vă mai spun că la ultima întrebare una am întrebat, cu totul altceva mi s-a răspuns, pentru că toată lumea se eschivează referitor la absența sălii de sport? Discuția este veche, de ani de zile, și tot nu s-a rezolvat acest aspect. Când se poate, copiii fac sport în curte, în rest pe holuri sau în sala de clasă. Iar în online azi este prima oară când s-a făcut ora de sport.
Cu mare durere vă spun, dragi părinți, să vă amintiti că nu sunteți ciobani la oi, ci părinți de minți, suflete, talente, emoții, convingeri, dorințe care s-au născut în libertate. Nu putem fi toți obedienți, cu capul plecat, doar de dragul majorității. Nu vă faceți și nu le faceți niciun bine educându-i astfel. A fi diferit e bine. A avea personalitate e bine. Știu că este greu de acceptat asta, dar uitați-vă în jurul vostru – vă mai permiteți să rămâneți ancorați în ce și cum ați trait voi sau vă doriți o viață mai bună pentru copiii voștri, care să fie a lor, și nu proiecția voastră?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
-Am plătit factura restantă la internet (care trebuia plătită de primărie normal) din contul propriu, situația se va remedia în cel mai scurt timp.
Atît.
După ce obțin, cu bani, o diplomă, obțin, tot cu bani, un post, iar de acolo se transformă în cerșetorii plicurilor, pentru că știu foarte bine ”sistemul” corupției generalizate. Acest mod este cel majoritar, iar nu unul excepțional.
Politizarea tuturor instituțiilor statului, precum și lipsa răspunderii magistraților constituie principalele cauze ale dezastrului. Scursurile societății, inclusiv cei din politică, scapă nepedepsiți, rămân cu averile adunate fraudulos, ne râd în față și, invariabil, continuă să influențele ilegal desfășurarea legală a vieții, inclusiv prin banii împinși, prin perfuziile de gașcă, în buzunarele dascălilor.
Conducerile politice ale școlilor și inspectoratelor vor depune toate eforturile necesare mușamalizării abuzurilor sau infracțiunilor, fiind dependenți de găștile politice, și de banii manipulați.
Este contra-naturii ca tocmai oamenii cu coloană vertebrală să fie puși la zid și ”executați” tovărășește de către găștile formate în fiecare clasă.
Dacă ați citi ROFUIP și legislația, ați observa că ”hotărârile” adoptate în așa-zisele ședințe cu părinții - în fapt mijloace de intimidare, nu sunt obligatorii... Și nici nu ar avea cum. Ședințele sunt parte a sistemului comunist, mijloace de traficare a influenței și manipulare grosolană a majorității, pe baza unor căței de partid, împreună cu lipsa de respect față de lege și față de drepturile celorlalți.
Învățământul este gratuit și obligatoriu, iar toate cererile ”școlilor” adresate părinților sunt abuzive. Chiar și cererile asociațiilor de părinți sunt obligatorii doar pentru membrii acestora. mai mult, așa-zișii reprezentanți ai asociațiile naționale de părinți nu au girul real al părinților din această țară, ci doar a aleșilor ”numiți” de către dascălii sforari.
În fiecare an, primarul roșu din orașul meu a avut bani, mai multe miliarde, pentru mesele organizate pentru pensionari. Unii pensionari. Totodată, acestei clase de privilegiați, tot din bani publici le-au fost oferite excursii, bilete la tratament, cadouri în bani etc, fără ca vreunui copil să-i fie asigurate condițiile legale în grădinițe și școli.
Spre exemplu, în 2012, în timp ce fiecare stâlp din oraș avea lipită moaca lui ponta-plagiatorul, în școala copilului meu ploua, la propriu.
Pe de altă parte, ”dăscălimea” într-o oarecare proporție (pentru că nu sunt toți la fel) s-a transformat în intermediarul către părinți, cu scopul de a diminua din presiunea școlii față de bugetul public și obligațiile administrației. Complici, adică.
În condițiile actuale, găștile sunt la fel de inventive, scopul fiind doar pecuniar.
De ce este nevoie de un grup înființat pe site, în condițiile în care este interzis ca situația particulară a unui elev să fie discutată public, datele personale ale părinților sunt depuse la școală, personal, iar declarația privind GDPR este semnată de fiecare părinte în parte.
Părinții copiilor unei clase nu sunt ”un colectiv”, copiii nu sunt un ”colectiv” - așa cum vor găștile să credem. Reminiscențele comunistoide se zbat doar pentru beneficii nemeritate, în timp ce rezultatele multianuale dovedesc prăbușirea nivelului sistemului de învățământ.
Copiii primesc note și au rezultate personale, iar nu dependente de grupul care colectează și trafichează sumele încasate în gașcă...
Bine, am întâlnit și agresori care considerau că ei cunosc mult mai bine interesul copilului meu . Totuși, la finalul fiecărui ciclu școlar, copiii mei au avut rezultate mult mai bune ( stabilite de evaluările naționale) decât cei din gașca supusă și cotizantă. Am refuzat de fiecare dată și meditațiile ”impuse” cu profesorul de la clasă.
În concluzie, dacă vă pasă, nu lăsați copiii pe mâinile murdare ale celor ce clamează interesul clasei; ei urmăresc doar propriile interese...
Exact așa cum mint politrucii, exact așa mint și unii dascăli din sistemul public. Cu seninătate.
S-auzim de bine!
Rabdă inimă și arzi? cenușa-i materie primă pentru diamante....
Amar,
Purice N.
Însă faptul că în liceu a fost dusă tot timpul cu zăhărelul, mințită pur și simplu, deși profesorii se băteau pe ea care s-o aibă în clasă, a dezamăgit-o profund și m-a revoltat mai mult pe mine, decât pe ea totuși, încât nu degeaba am ajuns eu demult, nu de ieri de azi și nu doar din această cauză, în mod ireversibil, la concluzia că STATISTIC VORBIND SUNTEM O ȚARĂ DE LICHELE ȘI DE SECĂTURI, EXCEPȚIILE - MULT PREA PUȚINE PENTRU A SCHIMBA CEVA, NEFĂCÂND DECÂT SĂ CONFIRME REGULA ȘI SĂ FIE DOAR NIȘTE BIETE VICTIME COLATERALE!
<Pierduți pe drum. Peste 30.000 de copiii nu se mai regăsesc în clase după primii opt ani de școală>
<Au intrat în școală 230.000, au ajuns în clasa a XII-a cu circa 100.000 mai puțini, iar examenul de Bac nu a fost promovat de 3 din 5 copii aflați în această clasă inițial, potrivit calculelor Edupedu.ro, bazate pe cifrele comunicate oficial de mai multe instituții. Generația care a început școala în 2007 și care anul acesta a dat Bacalaureatul a fost cea care, în 2015, a dat testul PISA care a descoperit că gradul de analfabetism funcțional în rândul copiilor de 15 ani este de 40%.> puteti da copy/paste pe text si gasiti si sursele...
pentru astia sa creasca salariile? .. mie imi creste "patronu" salariu abia dupa ce ii aduc profit suplimentar, nu inainte, ca nu vine cu bani de acasa ca sa ma plateasca pe mn. poate ar trebui sa se aplice aceleasi reguli si la bugetari......
Pont: nu-s profesor, tot la privat lucrez, dar am copil în școală și urmăresc fenomenul de mulți ani. Poate încerci să-ți deschizi olecuță mintea, n-are cum să strice la cît de îmbîcsită e acum.