Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

„E în primul rând o luptă mentală cu rutina pe care creierul tău de corporatist a învățat-o în fiecare zi”. Cum am alergat un semimaraton montan

Am întâlnit o formulare interesantă într-una din cărțile lui Nassim Taleb, și anume faptul că organismul uman funcționează după principiul „ceea ce nu folosești se pierde”, spre deosebire de o mașină mecanică de exemplu, care se uzează prin exploatare. Ideea este că dacă nu încercam să forțăm o viață activă pentru corpul nostru, acesta se va retrage într-o rutină surdă, iar principalele resurse fizice se vor pierde prin inactivitate. În primul rând mușchii, atrofiati de miile de ore de șezut la birourile economiei românești, dar și capacitatea mentală care nu mai are avantajul energiei pe care ți-o dă o viață activă.

Acest sindrom al sedentarității este perfect vizibil în jurul nostru, unde rata de îmbolnăviri cauzate de alegerile greșite de viață, nutriție proastă și lipsă de exercițiu este una dintre cele mai ridicate din Europa. Dacă ne uităm în jurul nostru, poate 7 din 10 adulți sunt suprapoderali și extrem de nepregătiți fizic. Educația fizică nu e doar o oră pe care profesorii noștri o foloseau pentru a mai îndesa câteva ore de matematică, ci o realitate a omului modern pe care fiecare dintre noi ar trebui să și-o însușească în timpul vieții, sau măcar să fie conștient de această arie de învățare. Alegerea finală ne aparține fiecăruia. 

Bariera pentru o viață mai activă este în primul rând mentală. E un amestec între ce aflăm de la alții și ce ne spunem nouă înșine, asezonat cu tendința inconștientă a creierului nostru de a urma o rutină cât mai comodă. Societatea modernă, aflată la apogeul tehnologic și informațional, scurtează distanțele și mărește sedentariatea oamenilor, care comunică de pe loc, uitând să-și folosească resursele fizice așa cum a intenționat natura. Pur și simplu corpul uman, construit în milioane de ani de evoluție, nu este adaptat pentru inerția modernă, ci pentru un stil de viață mai alert, fizic, în mișcare. Negarea acestei realități vine din păcate cu o notă de plată mare, atât pentru fiecare, cât și pentru societate. În România, unde lipsa de educație cronică merge mână în mână cu un sistem de sănătate șubred, acest cocktail este unul exploziv, cu efecte dramatice pentru societate și viitorul acesteia.

Lucrurile se pot schimba însă și se schimbă, chiar dacă într-un ritm mai lent. Dacă acum câțiva ani dacă alergai pe străzi erai privit că un dereglat, un ciudat, acum bariera informațională a început să fie spartă și din ce în ce mai mulți oameni sunt deschiși activităților sportive, mai ales din categoria middle class sau a corporatiștilor. Apar concursuri de amatori, de alergare, bicileta, triathlon sau duatlon care de la an la an atrag concurenți din open space-uri care vor să schimbe ceva. Sălile de sport au devenit mai multe, mai bine dotate și mai ieftine.

Nimic însă nu te poate pregăti cu adevărat pentru o probă de anduranță decât realizarea faptului că ești singur cu propriile ziduri imaginare din care încerci să ieși. E în primul rând o luptă mentală cu rutina pe care creierul tău de corporatist a învățat-o în fiecare zi și pe care o aplică în buclă, din comoditate și care îți șoptește că nu e un lucru foarte bun să ieși din ea.

Cătălin Bizdadea

Un semimaraton montan înseamnă 21 de km alergați pe un traseu cu diferențe de nivel importante, cu urcușuri și coborâri tehnice și potențial periculoase. Este o probă care necesită un efort de voință important și o pregătire inteligentă. La extrema cealaltă a sedentarilor se află cei foarte entuziasmați de alergare, dar care se expun accidentărilor pentru că nu se pregătesc suficient înainte de un maraton sau semimaraton. Alergarea este un proces traumatic pentru corp, mai ales pentru încheieturi și mușchi și trebuie să fie întreprinsă după o perioadă de pregătire, mai ales pentru cei care vin direct de la monitorul calculatorului. Entuziasmul nu ține loc de planificare, așa că pentru a nu risca accidentări e nevoie de o abordare graduală. Gratificarea termenului scurt, cu care ne-a obișnuit consumerismul sălbatic, nu este o soluție.

Când m-am decis să alerg primul semimaraton montan aveam deja la activ câteva maratoane cu bicicleta și un semimaraton pe asfalt, chiar dacă împinse pe mulți ani, fără o consistență clară. În plus, am pus în practică o strategie de pregătire bazată pe elemente de cross-training pentru o pregătire adecvată a corpului, lucru pe care l-am învățat în timp, de multe ori forțat de alegerile greșite anterioare. Cu o lună înainte m-am axat pe două direcții care să mă ajute să mă prezint optim în ziua alergării, să reduc cât mai mult riscul accidentărilor și să pregătesc organismul obișnuit cu rutina lucrului într-o multinațională. 

Îți recomandăm

În primul rând alimentația: pentru cineva care lucrează la birou, față în față cu deadline-uri sâcâitoare, tentația mesei rapide, de tip fast-food, este o realitate. Am încercat însă să fac alegeri conștiente și să elimin cât mai multe din alimentele procesate și să le înlocuiesc cu surse naturale de proteine, carbohidrați complecși și grăsimi. Pentru proteine sunt de preferat carnea de pui, ton, curcan și vită hrănită ecologic (nu este foarte ușor să găsești în România astfel de carne, dar la raioanele de carne congelată ale supermaketurilor se pot găsi și surse ecologice), ouăle ecologice, brânză. Pentru carbohidrați, legumele verzi și de sezon (dovlecei, vinete, ardei, roșii, morcovi, salată, varză de Bruxelles, sparanghel, cartofi dulci), foarte puțin orez și bulgur. Pentru grăsimi, uleiul de măsline, uleiul de cocos, nucile și avocado. Conștientizarea propriei alimentații este esențială pentru a-ți pregăti corpul pentru un efort fizic intens și neobișnuit, mai ales pentru cei care nu se mai pot baza pe anii tinereții să acopere efectele unei diete dezordonate.

Antrenamentul propriu-zis este al doilea stâlp al unei bune pregătiri: am fixat trei antrenamente cu greutăți pe săptămână, divizate în funcție de partea corpului antrenată: unul pentru partea inferioară (picioare și abdomen), unul pentru partea superioară (piept, umeri, spate) și ultimul pentru întreg corpul (exerciții complexe și explozive bazate pe îndreptări, kettlebells, burpees etc). Am încercat să susțin alte 3 antrenamente cardio pe săptămână formate din alergare, aparat de vâslit și bicicletă. Duminica am rezervat-o relaxării și recuperării, iar în acest sens se pot avea în vedere activități precum yoga care ajută și la menținerea mobilității și flexibilității organismului, esențiale pentru orice program intens de activitate fizică.

Nimic însă nu te poate pregăti cu adevărat pentru o probă de anduranță decât realizarea faptului că ești singur cu propriile ziduri imaginare din care încerci să ieși. E în primul rând o luptă mentală cu rutina pe care creierul tău de corporatist a învățat-o în fiecare zi și pe care o aplică în buclă, din comoditate și care îți șoptește că nu e un lucru foarte bun să ieși din ea. Odată ce ai depășit această himeră, totul e mai ușor. Nu foarte ușor, pentru că realitatea din teren are întotdeauna grijă să-ți ofere alte și alte provocări. La început e o luptă împotriva propriului corp, pe care îl simți ruginit și inerțial. Dinamica, abruptă, este un șoc fizic, pune în mișcare resurse puțin utilizate până atunci. Oboseala devine un semnal strident, dar cu fiecare pas și cu fiecare porțiune alergată te simți câștigător, câte puțin și poți să uiți de durere. La munte, traseul include urcări, evident, și în funcție de zonă, acestea pot fi atât de abrupte, încât simpla vizualizare a înclinării provoacă o durere surdă, anticipat. Dar mergi mai departe, urci mai departe și ceea ce părea insurmontabil este acum în spate.

Ai putea crede că pe coborâre e mai ușor, dar nu este. Forțele care acționează asupra genunchilor sunt de peste șapte ori mai mari decât cele obișnuite. Aici îți amintești cât de importante sunt antrenamentele colaterale, cu greutăți. Diversificarea aceasta îți întărește tendoanele și articulațiile, care fac față cu succes la un stres mai puternic. Coborâtul pe munte, printre buturugi, prin șanțuri, jgheaburi și pietre este un exercițiu care îți forțează întregul organism să funcționeze la o capacitate neobișnuit de înaltă: de la atenție la echilibrare inconștientă, la automatismul de a pune fiecare pas acolo unde este cel mai eficient și unde riști cel mai puțin o accidentare sau o cădere. În unele momente ai conștiința modului în care întregul tău organism funcționează la unison, ca o mașinărie bine unsă și că, pe undeva, asta e modul natural în care ar trebui să te miști.

Pe măsură ce kilometrii cresc și auzi vocea tracker-ului în cască, care te informează robotic că ai făcut 5, 10 sau 15, senzațiile se dilată și se contractă în funcție de starea organismului. Oboseala este o umbră care se însoțește permanent, amintindu-ți că ești un amator înscris într-o cursă de anduranță. Adrenalina însă te ajută să simți că zbori pe anumite porțiuni mai accesibile, iar peisajele montane, închise în acea liniște surdă a naturii te fac să simți legătura primordial cu elementele. Endorfinele eliberate în creier te fac să uiți de durere, pe moment. E un fel de meditație conștientă, când te gândești la aici și acum.

La final nu-ți rămâne decât să te bucuri că ai terminat ceva ce părea atipic pentru stilul tău de viață. O mică victorie personală care te face să ai mai multă încredere că poți mai mult. După un astfel de maraton, recuperarea fizică poate dura câteva zile bune, luptându-se cu febra musculară și alte dureri, însă recuperarea mentală a început deja și asta este adevăratul câștig. Plusul de încredere și de forță se transferă într-un plus de productivitate în activitatea ta din fiecare zi. Aceste mici plusuri individuale pot avea un efect general important și poate vor contribui ca în viitor să vedem mai puțini bătrâni pe stradă care se chinuie vizibil și trăiesc într-o permanentă durere, prizonieri ai unei societăți care nu are resurse să le ofere asistență de sănătate și care nu găsește resurse să construiască programele necesare pentru ca tinerii să poată conștientiza de mici beneficiile unei vieți active. Un stat inert după comunism, în care activiatea fizică a fost privită ca pe un moft, tratată cu indiferență și dispreț si unde, de la an la an, avem tot mai puțini sportivi, iar la jocurile olimpice asteptăm, ca pe Godot, prima medalie care nu mai vine. În tot acest timp, efectele unei populații neobișnuite cu activiatea fizică vor fi devastatoare pentru sistemul și așa șubred de sănătate, dar și pentru productivitatea unei țări care îmbătrânește urât.

Fiecare om are însă o alegere de făcut, pentru care este până la urmă responsabil. Pentru noi, românii, programați de 50 de ani de comunism să așteptăm totul de la stat, a fost mai greu să ne reobișnuim să ne luăm viața în propriile mâini, mai ales când corupția captalismului sălbatic ne-a lăsat baltă. Singurii însă care contează să nu ne lăsăm baltă suntem noi înșine, iar pentru asta avem la dispoziție (și) astfel de decizii. 

Articol publicat pe blogul autorului.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Sînt curios. // Peste 20 ani, cănd ne va lăsa benzina existențială (și deci nema fugit la maraton), cu ce ne acoperim hăurile interioare? // Știu că-s neam prost puind așa întrebare, însă ea rămîne...
    • Like 0
  • check icon
    Mi-ar fi plăcut a fi și eu corporatist, dar mi-au descoperit scurt vreo 20 motive - pentru care n-aș avea acces în așa Olimp (eventual doar ca agent de pază, cum și fui la Millennium Bank acum niște ani).
    • Like 0


Îți recomandăm

Bursa BT Roberto Marzanati la Executive MBA University of Hull

Competiția la Executive MBA University of Hull din Cluj-Napoca, program acreditat internațional, este deschisă celor care doresc să facă un pas înainte în dezvoltarea profesională şi personală, indiferent de domeniul în care lucrează, public sau privat. Candidații trebuie să aibă cel puțin 3 ani experiență în management după terminarea studiilor şi să cunoască limba engleză la nivel avansat.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Allkimik

În urmă cu 12 ani, a plecat în India, în vacanță, cu un aparat digital scump și un altul ieftin, pe film, cu care a făcut poze mai mult seara, fără să aibă nicio așteptare de la ele. Când le-a developat la un atelier, a rămas surprins de profunzimea imaginilor și, ținând în mână diapozitivele, a avut revelația prezenței fizice a fotografiei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult