Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Tortura prin speranță

Într-una din nuvelele crude și insolite ale lui Villiers de l'Isle Adam, un condamnat al inchiziției spaniole, aflat în așteptarea execuției, primește o nesperată șansă de evadare, când observă că ușa de la celulă este deschisă și coridorul spre libertate nu este păzit de nimeni. Cu inimă îndoită, dar cu sâmburele speranței adunat în minte, condamnatul se strecoară afară din celulă, pe coridor, observă cu încântare că și alte porți sunt deschise și într-un final, extaziat de speranță, iese la lumină, în grădină; supliciul pare că s-a terminat. Acolo însă îl așteaptă însuși Marele Inchizitor, cu o privire aproape paternă, reproșându-i ironic că, atât de aproape de salvarea sufletului, se hotărăște să-i părăsească. Supliciul speranței este poate ultimul stadiu al suferinței și cel mai crud, pentru că oferă argumente plauzibile pentru o viață mai bună doar ca în final speranța să se evapore ca o perdea de aburi. 

În interiorul unui astfel de paradox al speranței pare să se învârtă societatea românească după 1989, o lungă tranziție, de fapt o pendulare între speranță și dezamăgire, o mișcare inerțială și de multe ori circulară către un ideal de societate dezvoltată. Dacă în jurul nostru modernul nu ne ocolește, standardul de trăi a crescut și el obiectiv față de acum 20 de ani, apar însă momente ca cel prezent legat de scandalul dezinfectanților, care trimit înapoi în trecutul subdezvoltării primitive o societate deja dislocată de frica după Colectiv. O societate în care intențiile sunt mereu bune, nobile și corecte, însă unde cele mai de bază bunuri publice, inclusiv cele legate de siguranță și sănătatea cetățenilor, au caracteristicile unor sisteme politice incompatibile cu o democrație liberală de piață, parte a Uniunii Europene și se apropie foarte mult de modul de funcționare a dictaturilor tribale din lumea a treia, unde corupția endemică este o realitate de fapt.

Democrația nu rezolvă în sine problemele unei țări, doar prin simplul fapt că aleșii unui popor sunt votați liber de populație. Democrații există în întreaga lume, atât în țările dezvoltate, cu un stat puternic și politici publice coerente și o birocrație eficientă, cât și în țările unde corupția este devastatoare, ca unele țări din America Latină sau chiar Africa. Ce le deosebește nu este forma de guvernământ, care în ambele cazuri este una democratică, ci forța instituțiilor contractului social, puterea și obiectivitatea legii, responsabilitate egală în fața legii și conștiința serviciului public. Din păcate democrația românească a fost aruncată ca o formă fără fond peste cadavrul comunismului și sub această vopsea stridentă și de bon ton au continuat să se dezvolte ceea ce fac de fapt forța comunismului românesc: oamenii și obiceiurile. Manierismele mentale comuniste nu au fost înlocuite de nouă formă de guvernământ, ci au fost adaptate formal la noile realități. Corupția a devenit astfel un adevăr subînțeles, însă niciodată rostit pe față, al unei țări care în exterior își clama prin vocea conducătorilor naționalismul sofrăitor și progresele de partid, în timp ce în interior o întreagă rețea de clientelism politic a sufocat orice încercare realistă de dezvoltare corectă a unor instituții puternice democratice. 

Acest metasistem al corupției a avut în primul rând consecințe economice devastatoare. Dacă în comunism calculul economic privat era înlocuit de planificarea la hectar și măsluirea rezultatelor, în capitalismul românesc democratic corupția a dus la o alocare ineficientă a resurselor și la crearea de rente pentru privilegiații acestui sistem. Totul echivalând cu o suprataxare a populației și canalizarea resurselor astfel obținute către un grup de privilegiați și familiile acestora. În plus, inovația și crearea de produse și servicii noi a fost inhibată, pentru că foarte mulți antreprenori locali au ales să se concentreze pe găsirea unor modalități de conectare la transfuzia de bani publici în loc să-și folosească resursele și priceperea în crearea de activități și start-up-uri inovatoare. 

Această ineficiență economică a făcut ca servicii publice de bază să nu poată fi finanțate, deși banii din taxe și impozite s-au colectat timp de 26 de ani. Rezultatul: infrastructura aproape inexistentă, spitale insalubre, educație făcută pe fugă și fără nici un fel de plan pentru viitor. Același flagel a permis ca în loc să fie folosite fondurile publice pentru dotarea spitalelor cu materialele de bază (inclusiv dezinfectanți de calitate) prin acordarea de contracte pe criterii de performanță, sistemul clientelar a transferat acești bani către persoane private în schimbul unor produse neconforme și potențial dăunătoare pentru sănătatea pacienților.

Oamenii politici poartă o mare vină pentru ceea ce se întâmplă, dar arătându-i cu degetul și identificandu-i ca unici vinovați nu facem decât să găsim mereu un vinovat în afara propriei persoane.

 Cătălin Bizdadea

De ce este atât de greu însă ca la 26 de ani după schimbarea formei de guvernământ și la aproape 10 ani de la integrarea într-una dintre cele mai mari și dezvoltate uniuni economice din lume, România să trăiască încă frica și supliciul dezvelirii, aproape în fiecare zi, a unor noi și noi straturi de mizerie ascunse undeva sub aparența comodă de Facebook? În primul rând pentru că, spre deosebire de ceea ce cred unii, oamenii care ne conduc nu vin de pe Marte. Nu ne-au fost impuși de nimeni. Ei sunt aleși dintre noi și au în comun cu noi multe din tarele pe care i le reproșăm lor. E o realitate greu de acceptat poate, dar poate e momentul să privim fiecare în oglindă. Vom găsi acolo multe dintre răspunsuri. Oamenii politici poartă o mare vină pentru ceea ce se întâmplă, dar arătându-i cu degetul și identificandu-i ca unici vinovați nu facem decât să găsim mereu un vinovat în afara propriei persoane. 

Câteodată, din oglindă ne privește un om care a dat o mică șpagă ca să nu ia o amendă de circulație sau care a strecurat câteva bancnote în buzunarul asistentei ca să treacă în față cu copilul la medic.

Pentru ca schimbarea să fie reală, nu e suficient să arătăm cu degetul politicienii. E nevoie de o schimbare de conștiință colectivă, la nivelul întregii societăți și de o refuzare individuală a corupției și a modului facil și comod de a face lucrurile. Tipul de politician pe care îl avem în prezent este atras în politică nu animat de dorința altruistă de a servi cetățenii din postura de funcționar public, ci de promisiunea rentelor corupției.

Cătălin Bizdadea

E nevoie de o schimbare de mentalitate în rândul publicului și de modificarea toleranței acestuia față de acest mod de lucru, pentru a permite celuilalt tip de politician (cel pentru care serviciul public este important) să iasă la suprafață și să se impună.

Dacă speranța există în continuare pentru a scăpa din această cutie neagră a imprevizibilui, arbitrariului, neîncrederii în instituții și devalizării banilor publici primul pas care trebuie făcut (deși trebuia făcut acum 26 de ani) este cel al educației. Capitalul uman și calitatea acestuia este fundamentul creșterii economice sănătoase care poate susține viitorul acestei țări, dar în condițiile migrării talentelor încă de pe băncile liceelor și a forței de muncă active spre piețe vestice, încă tânăra democrație românească va fi în curând pusă în fața unei ecuații complicate, cu o populație activă în scădere, prost educată și formată, cu o creștere dependentă de consum, fără resurse tehnologice reale și cu avantaje competitive pe piața muncii erodate de alte piețe mai tinere și mai elastice.

În inima oricărei democrații doarme ascuns monstrul totalitarismului și servituții. Astfel că orice întârziere în punerea pe picioare a sistemului de educație național nu va face decât să accelereze fractura socială, extremismul și inegalitățile cu consecințe grave asupra însăși reversibilității ideii de democrație. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Articolul este cat se poate de corect, dar pe undeva, sufera la capitolul eficienta. Considera ca educatia ar rezolva problemele sistemice. Educatia este parte a sistemului si nu-si va propune nici o reforma reala, nu va cauta definirea de obiective pe termen lung ci, prin liderii de sindicat si conducatorii de institutii de educatie, in special universitati, vor cauta sa-si stabilizeze si potenteze privilegiile. Acestia, liderii de sindicat si managerii din sistem, compun sistemul (Ministerul si inspectoratele scolare judetene). Se pune in articol intrebarea ce-i de facut? Daca solutiile se cauta tot la nivel de individ providential atunci solutiile vor continua sa se lase asteptate. Eu cred ca avem nevoie de mecanisme sistemice care sa faca presiune in sensul schimbarilor pozitive. Includerea in legea administratiei publice locale a 2 - 3 articole ar aduce un aport substantial la reformarea tuturor sectoarelor. Ex: ”orice institutie publica are obligatia sesizarii organelor in drept cu privire la existenta unui prejudiciu adus unei institutii publice. Omiterea sesizarii va atrage raspunderea solidara a institutiei care a luat cunostiinta de existenta prejudiciului. Orice prejudiciu adus unui interes public sau unei institurii publice obliga institutia prejudiciata sa se intoarca cu actiune in regres impotriva persoanei vinovate. In cazul in care persoana vinovata nu este identificata, va fi trasa la raspundere persoana care, conform fisei postului avea obligatii in domeniu. Daca nu se poate stabili nici astfel persoana responsabila, raspunderea va reveni conducerii institutiei. Raspunderea apartine acelei persoane care are drept de decizie in domeniul de responsabilitate”. Tragedia, motivul pentru care in tara asta nimic nu se schimba, consta in faptul ca cetatenii afectati nu reusesc sa se puna de acord cu nici o tema si cu nici o solutie. Daca, aici pe acest site, ar exista 10 -20 de persoane care sa fie de acord cu ideea mai sus prezentata ar fi extraordinar (oamenii nu vor fi de acord din foarte multe motive si nu este treaba mea sa critic pe nimeni - mai ales ca s-ar putea sa gresesc). Daca cele 10 - 20 de persoane, ar sustine o campanie de advocacy, prin semnarea unei initiative si prin diseminarea ei ... ar deveni si mai interesant. Daca mass-media ar asigura o promovare a campaniei la un nivel superior, aceasta ar devine chiar interesanta. Daca s-ar strange in continuare semnaturi de sustinere in favoarea initiativei promovate prin mass-media, la nivel national ... s-ar putea ajunge la introducerea acesteia pe agenda publica si din lasitate sau demagogie ar exista sanse sa fie transpusa la nivel legislativ in act normativ. Cred ca fiecare cititor de pe republica poate sa constate, facand apel la propria constiinta, ca nu are un nivel de disponibilitate care sa permita o campanie, ca nivelul de dezvoltare civica este prea scazut pentru o implicare reala. Acesta este motivul pentru care traim in tara asta pe care toti o critica. Din cauza asta sistemul este prost si corupt. Noi, prin pasivitatea noastra si datorita incapacitatii noastre de a ne coaliza, sustinem aceasta mizerie. Principala cauza pentru care nu ne punem de acord noi intre noi, cu toate ca toti suntem de aceeasi parte a baricadei, consta in diferentele culturale individuale, in pachetul de notiuni cu care lucram. Cred ca majoriotatea celor care citesc ce am scris nu inteleg sensul ideei de respundere solidara, sau ce inseamna o actiune in regres, nu descifreaza efectele pe care normele de responsabilizare propuse le-ar avea pe termen scurt, mediu sau lung si nici efectele pe care astfel de modificari le-ar produce cu privire la propria persoana.
    • Like 0
  • Ca să citez cuvintele lui George Carlin:
    Tot timpul este despre politicieni.Toată lumea spune că sunt de vină.
    Păi de unde vin acești politicieni?Nu sunt extratereștri, nu vin aici printr-o membrană metafizică din altă realitate. Vin din familii americane (la noi românești), cu părinți americani, din școli americane. Păi, atunci unde sunt toți americanii educați și inteligenți, gata să refacă sistemul? Nu există. N-avem deștia.
    La ei toți sunt la mall, cumpărând și mâncând. La noi sunt în străinătate, ca șefi la Microsoft sau căpșunari la mediteraneeni.
    Când o s-o ducă România bine? Când se-mpute treaba în occident și nu mai au oamenii noștri deștepți motive să plece. Când imigranții musulmani, liderii corupți și populația răzgâiată or să distrugă și ultimul paradis european. Când political corectness-ul, propaganda naționalistă sau multiculturalistă și corporatismul fascist vor face ca la noi să fie mai bine ca la ei. Și, atunci, influxul de oameni inteligenți și cu gândire critică vor repune țara pe picioare.
    Dar cât timp la 2000 km este paradisul pe pământ, nu are mai nimeni motivația să curețe mizeria de-aici.
    • Like 0
  • MCG check icon
    marea problema este ca cei alesi, desi sunt alesi democratic, cum se sustine ( desi incep sa ma indoiesc de asta) sunt de fapt niste nulitati cu totii. nu stiu cum, dar listele sunt mereu pline de ex, de arivisti samd...intraa-devar, supliciul sperantei perpetui este foarte rafinat...dar se pare ca schimbarea prin democratie nu este posibila...din pacate...aveti cazuri oricite ; Vanghelie, Piedone...ei nu golesc lista. si nimeni nu e convins ca cine e "independent" e chiar asa...poate se propune o solutie reala..
    • Like 0
  • Ce i se reproșează sistemului actual este printre altele că s-a nărăvit la lux. Întrebarea ar fi dacă, de exemplu, marele vot va fi cu ceilalți, oare vom reuși cu adevărat să modificăm această tendință? Pare a fi o tendință sistemică pe termen lung și nerezolvabilă la nivel pur declarativ.
    • Like 0


Îți recomandăm

Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult