Am ales să îmi petrec câteva zile de relaxare în vacanța prelungită de 1 decembrie în Munții Harghitei, mai concret la Borsec. Cu toate că auzisem multe lucruri negative în legătură cu degradarea stațiunii după 1990, am vrut să mă conving, cu atât mai mult cu cât nu o mai vizitasem din copilărie, și atunci în trecere într-o excursie organizată de o tabără din apropiere. Și sincer, nu îmi mai aminteam absolut nimic.
După un drum de mai bine de 7 ore, am ajuns la locație.
Gazda ne aștepta și ne-a întâmpinat cu o glumă: „N-ați avut ce face să veniți aici, așa de departe?”.
Eram foarte curios să explorez stațiunea, mai ales că drumul pe care-l parcursesem de la Toplița, plin de serpentine pe mai bine de 25 de kilometri, era unul încântător. La altitudinea cea mai mare, brazii erau încărcați cu zăpadă. Zis și făcut, a doua zi după micul dejun, împreună cu cățelul nelipsit din concediile noastre, am început plimbarea prin parcul stațiunii, plin de drumuri și alei pavate cu piatră cubică, lucrări de păreau de calitate, bine executate. Ulterior am aflat că lucrările au fost realizate cu bani europeni, în urmă cu câțiva ani. Un proiect inspirat, care crea o atmosferă vintage, extrem de adecvată.
În schimb, drumurile ce străbat parcul erau străjuite de vile și alte clădiri, foste unități de cazare, multe dintre ele într-o stare deplorabilă, aproape de colaps. De fapt, unele sunt irecuperabile, ar trebui reconstruite din temelii.
Și aici mă refer la fostul Hotel „Speranța” și la imobilele învecinate, toate cu arhitecturi deosebite, care într-o imagine din 2004 apar încă în picioare, nu știu dacă și funcționale.
Alte clădiri, cu arhitectură comunistă, pe care le vezi în aproape toate stațiunile, zac părăsite păstrând înscrisurile destinațiilor de altădată: galanterie, ciorapi, tricotaje. Nu îmi dau seama ce a intervenit de au ajuns într-o asemenea stare.
Parcurgând la pas zona de interes, cu indicatoare spre diverse trasee și obiective turistice de vizitare (Grota Urșilor, Poiana Zânelor, Peștera de gheață, Mofeta), am întâlnit multe vile cu arhitectură specifică, preponderent din lemn, construite pentru turiști în perioada ante și interbelică, naționalizate de comuniști și retrocedate după 1990.
Majoritatea se află într-o stare avansată de degradare, pline de vegetație, inclusiv pe acoperiș, care ne arată că sunt abandonate de zeci de ani. Multe dintre ele nu mai au demult geamuri, tencuiala este desprinsă, acoperișurile sunt distruse și planșeele căzute. Proprietarul pensiunii la care am stat ne-a spus că după retrocedare, proprietarii înșiși sau cei cărora le-au vândut au făcut credite consistente folosind imobilele ca garanții și după ce au luat banii nu i-au investit pentru restaurare, nu și-au mai plătit ratele și băncile s-au ales prin preluare cu aceste clădiri în paragină.
Din ce am înțeles, vilele au și proprietari indieni, arabi, maghiari sau din Republica Moldova. Câteva clădiri au fost cumpărate și au și fost redate circuitului turistic după reabilitare, dar din păcate sunt puține în această situație, altele au fost achiziționate de ONG -uri din Ungaria și urmează a fi restaurate. Este și cazul fostului hotel devenit policlinică în perioada comunistă, care a fost reabilitat și va reveni la destinația inițială.
În schimb, din fosta bază balneară „Sanatoriul Transilvania” nu a rămas decât parterul, fiind demolat, odată cu dispariția sa Borsecul și-a pierdut și titlul de stațiune balneară. Autoritățile locale au încercat să cumpere ce a mai rămas din această clădire, încercându-se reconstruirea, dar proprietarul a cerut o sumă imensă. Vestea bună este că se va deschide un centru balnear modern, care sper că va revigora într-un fel întreaga stațiune aflată în înghețare și uitare.
Seara pe străzi, în parc, nu vezi țipenie de om, întreaga stațiune pare lipsită de viață, în ceața începutului de decembrie barurile, berăriile sunt închise din lipsa turiștilor. Ici, colo, mai vezi ceva deschis, adică un market și un singur restaurant, unde stau 3-4 oameni la 2 mese, dar care nu permite accesul cu animale de companie, probabil din cauza aglomerației.
În același timp, chiar și acelor turiști care mai vin, puțini cum sunt, nu li se oferă mare lucru pentru petrecerea timpului, spre exemplu
Muzeul Apei Minerale era închis, deși clădirea era una nouă, construită pe finanțare europeană, dar care nu era pusă în valoare. Realitatea este că nu prea ai ce face în stațiune în afară de plimbări și trasee, sunt convins că se animă, lucru confirmat și de gazda noastră, în perioada în care ninge, Borsecul punând la dispoziție 3 pârtii de schi cu instalații de teleschi și tunuri de zăpadă.
Dacă ar fi restaurate clădirile istorice și vilele ce ar asigura cazări și servicii de calitate, prin faptul că deja se deschide pe 15 decembrie centrul balnear, Borsecul ar putea redeveni ce-a fost odată, stațiunea cu izvoare cu apă minerală de renume internațional, recăpătându-și mai ales statutul de stațiune balneoclimaterică.
Până atunci, Borsecul nu este nici pe departe o alternativă la stațiunile aglomerate de pe Valea Prahovei cu toate că are o istorie încărcată, care dacă ar fi valorificată, ar căpăta o strălucire de neegalat și ar concura cu stațiuni montane din Occident.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.