Eșecul românesc

Foto: Robert Ghement / EPA / Profimedia

Administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti Covid-19 este un caz care ar trebui să ajungă în cursurile de gândire critică și luarea deciziilor. Este un caz fabulos de a ilustra diferența dintre binele comun și decizia rațională a unor conducători politici naționali și chiar internaționali. Este și o ilustrare a privilegiului țărilor bogate și a responsabilității sau a lipsei acesteia la nivelul indivizilor.

Pe 11 martie 2020, Organizația Mondială a Sănătății declara că epidemia de COVID-19 a devenit o pandemie - adică epidemia s-a generalizat în toată lumea. Șoc și groază, pe bună dreptate.

Pandemii au mai existat în istoria umanității și toate s-au încheiat mai devreme sau mai târziu. De această dată, în 2020, omenirea a avut atât voința politică, cât și capacitatea științifică și industrială pentru a crea un instrument de luptă contra pandemiei care nu a fost disponibil în precedentele pandemii. Acesta este vaccinul.

Deși mai recent decât pandemiile în general, vaccinul nu este o invenție nouă, datând de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Tehnologia vaccinurilor s-a dezvoltat enorm în a doua jumătate a secolului al XX-lea, iar administrarea vaccinurilor a dus la quasi-eliminarea unor boli care făceau ravagii cu doar câteva zeci de ani înainte. 

În 2020, progresul tehnologic și mobilizarea resurselor au făcut ca în același an în care pandemia a fost declarată să avem nu unul, ci cel puțin patru vaccinuri dovedit eficiente în lupta cu boala. La cele patru vaccinuri aprobate în UE și SUA se mai adaugă încă vreo cinci-șase din China, Rusia și India. Cât de eficiente sunt și cum sunt distribuite cele din urmă este irelevant pentru acest articol.

Această dezvoltare și testare ultra-rapidă a vaccinurilor contra COVID-19 este o mare realizare a umanității, fără nicio exagerare.

Așa cum era de așteptat, țările bogate ale lumii au negociat și pre-comandat cam toată producția inițială de vaccinuri și, apoi, o foarte mare parte din capacitatea de producție sporită de către companiile farmaceutice.

La puțin peste un an de la declararea pandemiei de Covid-19, prin luna mai 2021, țările bogate (SUA, Marea Britanie, unele state membre UE, Israel) erau în plină campanie de vaccinare, deschizând accesul la vaccin și către populația generală, nu doar pentru cei mai vulnerabili.

Pe fondul creșterii disponibilității vaccinurilor în aceste zone bogate ale lumii, a apărut un „scandal de comunicare", cum că un vaccin ar avea ceva dezavantaje. Nu intru în detalii, dar acel vaccin nu a fost niciodată retras complet de către autoritățile de sănătate din cele mai dezvoltate țări ale lumii. Pe scurt, oamenii au ajuns să poată alege sau să facă „mofturi” că ei nu vor AstraZeneca, ci doar Pfizer.

Fiecare are dreptul să ia propriile decizii când vine vorba de persoana sa. În același timp, pe mine m-a cam pus pe gânduri faptul că, într-o situație de pandemie în care cetățenii țărilor bogate aveau acces aproape liber la vaccin, aceștia începeau să considere vaccinul, cu o substanțială doză de aroganță, ca pe orice alt produs de consum. Ca și cum niște oameni aflați sub soarele torid al unui deșert ar spune că nu vor să bea apă decât dacă este Evian sau San Pellegrino. Sub același soare torid, imensa majoritate a planetei s-ar fi mulțumit cu ceva care să o ferească de deshidratare.

Au mai trecut câteva luni, iar contractele de livrări de vaccinuri au fost onorate sau renegociate. Capacitățile de producție au fost crescute, iar cea mai mare parte din surplusul de capacitate de producție a rămas sub controlul statelor dezvoltate. Desigur, acestea au făcut acțiuni frumoase de donații către țări mai puțin avantajate economic și strategic. Inclusiv România și-a arătat generozitatea, donând către Republica Moldova ce n-au vrut românii. 

În septembrie 2021, situația este că în țările bogate toți cei care au vrut să se vaccineze s-au vaccinat cu două doze, dintre care minim una de Pfizer sau Moderna. În aceste state nu sunt probleme când vine vorba despre disponibilitatea vaccinului. Unele dintre ele, chiar nu mai știu ce să facă cu dozele pe care le au disponibile...

În aproximativ nouă luni, s-a trecut de la liste de priorități și programări pe platforme care cedau sub presiunea accesărilor, la situația în care oricine vrea, se poate vaccina fără un efort prea mare.

Mai multe țări din rândul celor privilegiate au anunțat că demarează vaccinarea cu a treia doză pentru cetățenii vulnerabili sau, cum este cazul României, a cui vrea - cu condiția să fi trecut minimum șase luni de la administrarea celei de-a doua doze.

Această a treia doză este justificată prin apariția și propagarea variantei Delta a virusului SARS-CoV-2. Dar cum am ajuns la varianta Delta? Răspunsul este extraordinar de simplu: de la mama natură.

Atunci când un organism se reproduce, există o șansă (foarte mică) ca noul organism să fie puțin diferit față de precedentul/ precedenții. Această mica diferență se cheamă „mutație". Acum nu toate mutațiile sunt la fel. Mutațiile care favorizează multiplicarea organismului mai departe sunt „mai utile" decât cele care defavorizează multiplicarea organismului.

În cazul unui virus, dacă se produce o mutație care duce la reducerea numărului de cópii pe care acesta le produce, atunci acea mutație este „suicidală" - în sensul că, după câteva cicluri de reproducere, ajunge să dispară. Evoluția nu favorizează aceste mutații, indiferent cât de des ele apar.

În schimb, o mutație care duce la creșterea numărului de cópii produse va fi ultra favorizată de evoluție. Să luăm exemplul în care:

- varianta A se reproduce 1 la 2, adică fiecare virus A, atunci când se reproduce, creează două cópii de virusuri A.

- varianta B se reproduce 1 la 5, adică fiecare virus B, atunci când se reproduce, creează 5 cópii de virusuri B.

La doar 3 transmiteri/ cicluri de reproducere:

Varianta A a creat 8 cópii (2 x 2 x 2),

Varianta B a creat 125 de cópii (5 x 5 x 5).

Varianta Delta a SARS-CoV-2 a apărut pentru că virusul a circulat în populație și a avut oportunitatea de a se reproduce. Virusurile nu se pot reproduce fără a infecta celulele unui alt organism; adică virusul lăsat singur în natură nu se înmulțește. Doar că SARS-CoV-2 s-a înmulțit de suficient de multe ori încât să se producă multe mutații aleatorii, care să ducă la apariția unor „variante" mai eficiente/ productive în a se multiplica și, implicit, a infecta oameni.

Înaintea variantei Delta, a existat virusul inițial, cel identificat în China, apoi au apărut variantele (mutațiile) Alpha (identificată pentru prima dată în Marea Britanie), Beta (identificată în Africa de Sud), Gamma (în Brazilia) și acum Delta (identificată prima dată în India). Această evoluție naturală a virusului ne dă de înțeles că „varianta Delta" nu este obligatoriu să fie și ultima. Este posibil să apară variantele epsilon, zeta, eta, theta, iota s.a.m.d., dacă păstrăm denumirile după litere grecești.

Atât timp cât virusul circulă, se vor produce mutații ale acestuia. Dintre aceste mutații, vor prolifera cele care vor face virusul să se înmulțească (reproducă) și mai vârtos, adică să fie și mai contagios.

Odată cu evoluția naturală a virusului SARS-CoV-2, este posibil ca una din variantele viitoare să fie rezistentă la vaccinurile dezvoltate până acum. Asta ar anula tot efortul și tot progresul fabulos făcut de umanitate în folosirea vaccinurilor în combaterea unei pandemii.

Desigur, progresul tehnologic poate ajuta la dezvoltarea unor noi vaccinuri și mai eficiente, adaptate noilor mutații. Doar că acesta pare un ciclu fără sfârșit de „alergat după virus".

Revenind la subiectul luării deciziilor de către decidenții politici, binele public (global) este încheierea cât mai rapidă a pandemiei, iar asta se traduce în reducerea transmiterii virusului între oameni. Evident, reducerea transmisiei duce la mai puține infectări și toate implicațiile - suferință, spitalizări, costuri, decese.

În plus, la nivel global, reducerea transmisiei reduce riscul apariției unor noi mutații ale virusului. Până acum, omenirea a cam eșuat la acest capitol. Poate că suntem idealiști în a spera că ne putem opune naturii și evoluției unui microorganism. În același timp, omenirea ar da dovadă de multă indolență dacă nu ar opune rezistență unei pandemii.

Pentru a reduce transmiterea virusului și implicit a riscului de apariție a unor variante mai „eficiente" din perspectiva virusului, vaccinarea a cât mai mulți oameni pe planetă este abordarea rațională. Chiar dacă vaccinarea nu oferă protecție perfectă nici contra bolii grele, nici contra infectării, nici contra transmiterii virusului, vaccinarea reduce toate aceste riscuri. Principiul de a vaccina cât mai mulți oameni cât mai repede a fost aplicat de Franța, Germania și alte țări Vest Europene la începutul anului 2021 când disponibilitatea vaccinului era redusă. Pe scurt, în aceste țări la începutul campaniei de vaccinare au fost vaccinate cu prima doza atâtea persoane câte doze erau disponibile, iar doza a două a fost administrată cu amânare: la 6 săptămâni în loc de 3 cum recomanda producătorul. 

Organizația Mondială a Sănătății pledează public, perfect corect pentru binele global, pentru amânarea administrării celei de a treia doze în țările bogate, deoarece imensa majoritate a populației planetei nu are acces la vaccinuri anti Covid-19. Această amânare și redirecționarea acelor vaccinuri către țări mai puțin favorizate ar permite o mai bună acoperire vaccinală a populației globului. Până și Papa Francisc tot face apeluri la o distribuție mai echitabilă între țări a vaccinurilor contra Covid-19. Degeaba.

Guvernele statelor dezvoltate promovează vaccinarea cu a treia doză pentru populațiile vulnerabile din țările lor, fiind perfect conștiente că a treia doză nu va opri pandemia. Ea va reduce riscul de deces al unor cetățeni într-o stare de sănătate fragilă, din țări bogate, cei mai mulți cu vârste mult peste speranța medie de viață din Indonezia sau Republica Democratică Congo.

În timp ce administrează a treia doză de vaccin unor categorii de populație, țările cu economie puternică se fălesc că au crescut cu sute de milioane de doze de vaccin donațiile către țările sărace. Foarte frumos. Doar că necesarul pentru a eradica pandemia este de câteva miliarde de doze... Vorba poetului: „Mai e mult până departe", dar hai să ne facem niște selfiuri frumoase la începutul drumeției, că mai târziu o să fim obosiți și nu vom da bine în poză.

Este perfect rațional că țările care au stocuri și contracte de aprovizionare de vaccin să apeleze la a 3-a doză pentru a reduce impactul epidemiei în populația pe care o gestionează. Niciun politician din lumea bogată și democratică nu vrea spitale suprasolicitate și cetățeni care mor sau se chinuie. În plus, ar fi foarte greu de explicat public de ce un guvern național pune sănătatea unor oameni din altă țară mai presus de sănătatea persoanelor vulnerabile din țara pe care o guvernează. Nu e doar politică, e multă natură umană, în care „noi” suntem mai buni ca „ei”.

În același timp, pericolul valului patru al epidemiei care duce la administrarea celei de a treia doze de vaccin este cauzat tocmai de lipsa accesului la vaccin al imensei majorități a populației lumii. Dintre cele patru variante care au apărut după ce coronavirusul a ajuns la oameni, trei au fost identificate mai întâi în țări destul de sărace – Africa de Sud, Brazilia și India. De notat că varianta Alpha identificată în Marea Britanie a apărut în noiembrie 2020, înainte ca vaccinurile să fie disponibile.

Pentru politicienii din statele bogate este de înțeles că promovează vaccinarea cu a treia doză și sper că își asuma conștient riscul că în câteva luni sau ani s-ar putea să apară SARS-CoV-2 varianta Tetta, care să fie rezistentă la imunitatea dată de vaccinurile dezvoltate în 2020.

În România, cei care își doreau vaccinarea anticovid au avut aproape de la început posibilitatea să o facă gratuit; apoi, România a devenit un teren fertil pentru discursurile anti-vaccinare. În cele din urmă, tocmai pentru că a eșuat în a vaccina grosul populației (doar 31% sunt vaccinați cu 2 doze), România deschide vaccinarea cu a treia doză pentru oricine și-a făcut ultimul vaccin cu 6 luni în urmă. Până la urmă, dacă tot există vaccinuri în stoc, de ce să nu le folosim...

Toate acestea sunt posibile pentru că România este membru UE. România a avut acces la vaccin la fel de mult precum țările bogate, deși nu este tocmai o țară cu o economie atât de puternică. La noi, libertatea de exprimare este respectată. Acest lucru a dus la campanii anti-vaccinare absolut delirante. Din nefericire, spre deosebire de state mai așezate, în România aceste campanii au prins la mai mult de 5-10% din populație.

31% din populație vaccinată este un eșec, după standardele lumii bogate și un deziderat pentru țările mai puțin dezvoltate. România continua să aibă și succese și eșecuri cu fix aceleași rezultate.

Sunt curios câți dintre românii care se vor vaccina cu a treia doză în următorul an vor avea sentimente de recunoștință și oarecare vinovăție, pentru că ei au putut să își întărească apărarea contra Covid-19.

Să ne fie ușoară privirea în oglinda conștiinței!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp