Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Nu putem vorbi despre o reformă a educaţiei fără ca mai întâi să discutăm despre tipul de societate în care vrem să trăim. Legătura dintre calitatea unei societăţi şi sistemul de educaţie

Elevi-

Foto: Getty Images

Nu înţeleg cum putem vorbi despre o reformă a educaţiei fără ca mai întâi să discutăm despre tipul de societate în care vrem să trăim. Care este legătura dintre calitatea unei societăţi umane şi sistemul de educaţie din acea ţară? Şcoala este o societate în miniatură. Ai şi în şcoală reguli pe care trebuie să le respecţi. Ai drepturi şi datorii. Eşti supus autorităţii unor persoane şi ar trebui să existe posibilitatea de a contesta deciziile acelor autorităţi prin organizare civică. E important să înveţi practic în şcoală acele lucruri pe care ar trebui să le faci ca adult şi cetăţean într-o democraţie.

Mi se pare esenţial ca prima dată să ne clarificăm trăsăturile principale ale acelei societăţi bune spre care tindem. Care este cea mai bună societate a lumii? Care este ierarhia valorilor ei? Mi se pare important să ne punem de acord în ce tip de societate vrem să trăim. Abia apoi ne putem gândi cum să structurăm sistemul educaţional pentru a modela copiii în spiritul acelor valori şi libertăţi. Doar după această discuţie ne putem gândi cum să formăm prin educaţie cetăţeni care apreciază şi vor să menţină acel tip de societate.

Cum ar trebui să arate o societate bună? Care sunt trăsăturile ei de bază? Acele trăsături minime cu care toţi vom fi de acord. Voi face aici o schiţă cu tuşe groase, una simplă, una ce formează scheletul unei astfel de societăţi. Una cu care majoritatea vom fi de acord indiferent de ideologia politică a fiecăruia. Indiferent de religie, rasă, sex.

Nu voi discuta despre o societate ideală ci mă voi raporta la cele reale, cele care există acum. Dar pot vorbi oare de cea mai bună societate a lumii? Sigur că pot, dacă mă folosesc de datele din World Happiness Report. Consider o societate bună acea societate în care oamenii se declară fericiţi. Bineînţeles, au libertatea să spună ce gândesc şi simt cu adevărat, nu vorbim aici de Coreea de Nord. Cele mai bune societăţi ale lumii sunt cele nordice: Finlanda, Danemarca, Elveţia, Norvegia, Suedia. În caz că vă întrebaţi, România se află pe locul 46. Există alte 45 de societăţi ai căror cetăţeni se declară mai fericiţi decât românii.

De ce oamenii din aceste societăţi sunt fericiţi? Care sunt cauzele? Voi folosi variabilele pe care le-au folosit şi autorii raportului mai sus menţionat atunci când au încercat să înţeleagă rezultatele investigaţiei lor. Mi se pare că aceste variabile reprezintă tocmai acele caracteristici care fac ca o societate să fie bună. O să le pun în ordinea importanţei. Pe primul loc se află sprijinul social. E cel mai important fenomen care influenţează starea noastră generală de bine. Oamenii sunt fericiţi în societăţi în care simt că fac parte din comunităţile locale şi îşi pot dezvolta relaţii de prietenie cu ceilalţi. Apoi vin banii, e important să existe un grad mare de prosperitate materială. Apoi speranţa unei vieţi sănătoase, servicii medicale de calitate. Apoi libertatea în toate formele ei, de exemplu, libertatea de a decide singuri în lucrurile importante, cum ar fi unde locuieşti şi ce slujbă ai. Urmează generozitatea şi absenţa corupţiei. Oamenii se simt cel mai bine în societăţi cu valori culturale liberale şi tolerante, cu un grad mare de libertate economică, cu servicii bune asigurate de instituţiile Statului. Societăţi în care există încredere în instituţiile Statului, instituţii care şi-au câştigat încrederea oamenilor prin calitatea serviciilor oferite. Aceste variabile oferă un cadru explicativ prin intermediul căruia putem înţelege de ce în unele societăţi oamenii se simt mai fericiţi decât în altele.

Nu e singurul raport sau statistică folosit pentru a încerca să conturez schiţa unei societăţi bune. Toate informaţiile la care fac referire în articol se găsesc în Index of Economic Freedom, The Global Competitiveness Report, Global Innovation Index, State of Health in the EU. Mai există o condiţie esenţială precizată în aceste rapoarte. Pentru o societate care vrea să se apropie de standardul de viaţă occidental, o justiţie eficientă este condiţia primordială.

Acum, când ştim cât de mult contează pentru starea de bine a unei persoane prietenii şi comunitatea, banii şi libertatea economică, sănătatea şi accesul la servicii medicale de calitate, libertatea în toate formele ei, generozitatea şi absenţa corupţiei, putem vorbi şi despre relaţia dintre aceste lucruri şi şcoala românească. Cert este că intri în sistemul de educaţie românesc şi după cei 11 ani de şcolarizare obligatorie ar trebui să ieşi educat. Să fi deprins în şcoală acele atitudini şi comportamente care fac o societate să fie una bună. Toate acţiunile şi atitudinile unui tânăr au fost modelate în sistemul românesc de educaţie de Stat. Iar şcoala ar trebui să fie locul în care ai învăţat să fii un coechipier bun, să fii performant pe piaţa muncii, să-ţi ştii drepturile şi libertăţile, să fii empatic şi generos, să fii implicat civic.

Ce voi face în continuare este să discut toate aceste caracteristici ale unei societăţi şi relaţia lor cu educaţia. Voi începe cu prima, sprijinul social.

Sunt două lucruri importante atunci când discutăm despre sprijinul social. În primul rând prieteniile pe care le-ai cultivat în viaţă şi în al doilea rând comunitatea şi sprijinul pe care îl poţi găsi în interiorul ei.

Când vorbim de legăturile sociale din România care este primul lucru care ne vine în minte? Cumetriile. Pe români nu-i leagă valorile, ideile, idealurile. Coeziunea socială e dată de relaţiile de rudenie, naşi, fini. Tribalism. Cât de mult au încredere în ceilalţi? Nu au. Nu înveţi în şcoală cum să-ţi faci prieteni, ce înseamnă o relaţie de prietenie, cum se menţine ea, cum creşte, cum se adânceşte o relaţie. Nu înveţi prin exerciţii practice nici ce este o comunitate, de ce este nevoie să te implici în problemele comunităţii, cum să o faci şi nici puterea pe care o o dobândeşti dacă sunt mulţi cei care aleg să se implice.

Dar să revin la sprijinul oferit de comunitate. Care este forma pe care el o poate lua? Dacă ai suficiente legături personale în comunitate te poţi organiza cu ceilalţi şi milita pentru schimbarea unor lucruri în comunitatea ta. De la amenajarea unui parc până la presiuni pentru a introduce canalizare pe strada ta. Sau, aşa cum vedem în Coach Carter—un film făcut după un caz real—părinţii copiilor dintr-un cartier mărginaş şi sărac, au totuşi suficient de mult spirit civic încât să se organizeze şi să se lupte pentru ideile lor cu privire la educaţia copiilor lor. Nu contează că ideile lor nu erau prea grozave. Nu contează că ideile lor cu privire la educaţie sunt diferite de ale antrenorului din acea şcoală. Contează însă enorm că au fost în stare să se organizeze şi să facă presiuni pentru schimbarea unei situaţii cu care nu erau de acord. Contează că văd şcoala ca pe un loc al lor, în care ideile lor cu privire la educaţie trebuie să fie auzite de conducerea şcolii. Contează că au încredere că prin acţiunile lor pot schimba modul în care se petrec lucrurile în şcoala din comunitatea lor.

Sprijinul social contează cel mai mult în starea ta de bine pentru că prietenii şi comunitatea te ajută să treci mai uşor prin toate lucrurile dificile cu care marea majoritate dintre noi se vor confrunta la un moment dat. Prietenii şi comunitatea te ajută să treci mai uşor prin boală, şomaj, discriminare, divorţ, sărăcie.

Toate aceste lucruri, să-ţi faci prieteni, să organizezi o mişcare socială, un protest, se învaţă. Nu te naşti cu abilităţile astea. Trebuie să le înveţi şi să ai un loc în care să le exersezi. Şcoala românească nu oferă locul ăsta.

A doua variabilă importantă ce ţine de starea generală de bine are legătură cu prosperitatea materială. Cu banii. Toate lucrurile care au legătură cu libertatea economică. Cu libertatea de a decide ce să faci cu bunurile tale. Cu uşurinţa cu care îţi poţi administra propria firmă, mai ales dacă este una mică.

De ce în România lucrează aşa de mulţi la negru? Pentru că toţi cei care au fost la putere în ultimii 30 de ani nu au fost în stare să facă un sistem legislativ simplu, în care un meseriaş să poată tăia o factură fără mari complicaţii ulterioare. Un sistem care să simplifice şi să reducă costurile tranzacţiilor comerciale. Care să nu-l oblige să muncească la negru pentru că nu se descurcă în hăţişul birocratic şi un faianţar e obligat să-şi angajeze contabil şi avocat pentru a se descurca pe piaţa liberă din România dacă vrea să facă totul legal. Politicienii n-au fost în stare să facă un sistem simplu de impozitare, simplu şi echitabil, unul care îl încurajează pe cel care munceşte, unul uşor de înţeles de cineva care are 10 clase făcute în sistemul românesc de educaţie.

În ce priveşte libertatea economică suntem o ţară liberă în mod moderat conform Indexului libertăţii economice din 2021. Există ţări libere economic, ţări situate în prima categorie, ţări ca Noua Zeelandă, Irlanda, Elveţia, Australia. Vin ţările din a doua categorie, ţări libere în mare parte ca Marea Britanie, Danemarca, Canada, America, Suedia, Norvegia. România intră în categoria a treia, ţări libere în mod moderat. De ce e importantă clasificarea asta? Ţările din categoria a doua au PIB-ul dublu faţă de ţările din categoria a treia. Ţările din prima categorie îl au triplu.

De libertatea economică ţin taxele pe muncă, respectul faţă de proprietatea privată, modul în care sunt tratate contractele. Uşurinţa cu care poţi găsi investitori privaţi pentru ideea ta de afaceri. Uşurinţa cu care poţi construi ceva pe proprietatea ta. Uşurinţa cu care poţi face afaceri cu cei din alte state.

O societate liberă economic este una în care spiritul de iniţiativă este încurajat, în care sunt posibile reuşite de genul celor ale lui Bill Gates sau Steve Jobs. O societate în care statul nu pune o mie de bariere în faţa antreprenorilor şi în care munca este cea mai puţin taxată activitate.

Cât de bine stă România în ce priveşte competitivitatea pe piaţa economică? Dacă te uiţi la The Global Competitivenss Report, vezi că stăm destul de prost. Din 141 de ţări analizate, suntem pe locul 86 în ce priveşte cultura antreprenorială, pe locul 106 în ce priveşte abilităţile forţei de muncă. Suntem slab calificaţi ca naţiune. În ce priveşte abilităţile cu care ies tinerii din şcoală, calitatea educaţiei vocaţionale, avem peste 100 de ţări în faţă. Asta spune totul despre educaţia din România, despre cât de mult educaţia primită în şcoală te pregăteşte pentru piaţa muncii.

A treia variabilă ţine de speranţa unei vieţi sănătoase fizic în această societate. Ştim care este calitatea serviciilor medicale, ştim la ce să ne aşteptăm în caz de boală sau de accident. Nici nu e de mirare având în vedere că elevii de clasa a VIII-a sunt învăţaţi la biologie despre genetică dar nu ştiu care este diferenţa dintre un virus şi o bacterie şi de ce este important să te speli pe mâini. Cursuri despre sănătate în ansamblul ei nu se fac în şcoală. Despre igienă, despre cauzele bolilor comune, despre cum acţionează medicamentele în organismul uman, despre cum arată un serviciu medical de calitate. Nici o discuţie despre banii care mai târziu le vor fi luaţi cu sila de Stat în fiecare lună pentru servicii medicale proaste. Deşi ar putea avea acces cu doar un sfert din banii plătiţi la Stat la servicii medicale premium oferite de spitalele private care au început să-şi facă apariţia în marile oraşe.

Următoarea variabilă are legătură cu gradul de libertate prezent în societate. O societate bună este o societate în care există libertăţi politice, libertatea cuvântului, libertatea de asociere, libertatea de a candida pentru o funcţie în stat. Dar nu avem cursuri despre importanţa libertăţii cuvântului. De fapt, nu există libertate a cuvântului în şcoală. Există însă apostrofări de genul: ai vorbit neîntrebat. Asta pentru că în şcoala românească dacă comentezi înseamnă că eşti obraznic nu că ai spiritul încă viu.

O societate bună este şi una cu legi clare pentru toată lumea, cu un sistem de justiţie independent, cu acces uşor pentru toţi la acest sistem. O societate în care sunt posibile acţiuni de genul celor văzute în filmul Erin Brockovich, în care cineva fără resurse deschide un proces împotriva unui companii puternice şi are şanse de reuşită. Da, filmul prezintă totul mai frumos, dar este inspirat dintr-un caz real. Asta pentru că e o societate în care oamenilor le pasă de dreptate, discută despre justiţie. Mai mult, sunt preocupaţi de modificarea sistemului astfel încât să ai şanse indiferent cât de puternic este oponentul tău, ce resurse şi influenţă are. Dreptatea este o valoare mai importantă decât puterea, faima şi banii.

O societate bună este şi una în care autonomia individului este respectată. O societate în care ai o sferă privată în care dacă eşti matur şi nu-i deranjezi pe alţii poţi face orice. Iar sfera asta privată este sacră. Mai sacră decât orice biserică şi decât toate moaştele adunate la un loc. Practic, o societate în care ţi se cere doar să nu invadezi sfera de libertate a celorlalţi. Iar toţi să aibă o sferă de libertate egală cu sfera celorlaţi.

O societate este bună dacă are libertăţi accesibile tuturor, nu doar celor cu putere şi avere. O societate în care există responsabilitate politică, în care cei care ocupă funcţii publice sunt traşi la răspundere pentru faptele lor. O societate în care faci ceva pentru ca aceste libertăţi să existe şi pentru generaţiile viitoare.

Dar pentru ca toate astea să existe şi să fie preţuite trebuie să fie înţelese din şcoală. Înţelese la modul practic, făcute în şcoală. Ce se face azi în şcoală? Se ţin prelegeri despre aceste lucruri.

Să trec acum la caracteristica numărul cinci, generozitatea. Cum înveţi în şcoală să fii generos? Cum creează şcoala mediul în care îţi poţi cultiva acele trăsături de caracter care te fac un coechipier plăcut, o fiinţă umană a cărei prezenţă e căutată? Una ce dă dovadă de empatie şi generozitate? Când să deprinzi toate aceste lucruri dacă activităţile extraşcolare sunt extrem de rare? Când tot ce trebuie să faci este să înveţi pentru lecţii?

Cum se evaluează generozitatea de care oamenii unei ţări dau dovadă? Întrebarea din sondajul Gallup, cel aflat la baza raportului World Happiness Report este foarte clară: ai donat ceva în ultima lună?

Îţi poţi pune şi următoarea întrebare: câţi dintre prietenii tău au donat ceva? Câţi dintre ei au donat ceva vreodată în viaţa lor? Odată ce ţi-ai răspuns la întrebările astea te lămureşti cu privire la gradul de generozitate din societatea în care trăieşti.

În ce priveşte ultima variabilă, absenţa corupţiei, cred că aici intră mai multe lucruri, nu doar dacă trebuie să dai şpagă pentru a beneficia de un serviciu oferit de Stat. E vorba şi de interacţiunea pe care o ai cu reprezentanţii instituţiilor Statului. Despre ce simţi după o interacţiune cu un funcţionar al Statului. Ai simţit că reprezentantul Statului a fost acolo pentru a te ajuta sau pentru a te penaliza? Mai e vorba şi de mărimea aparatului birocratic şi eficienţa serviciilor oferite de el.

Dar să revin la şcoală. Şcoala românească îţi oferă nişte servicii. Şcoala este de fapt un serviciu furnizat de Stat. Ce libertate ai să schimbi aceste servicii? Dacă apare pe piaţă un alt furnizor de servicii educaţionale, cât de liber eşti să apelezi la serviciile lui? Simte elevul că şcoala există pentru a-i satisface nevoile educaţionale? Dacă solicită nişte cursuri noi este în stare şcoala românească să i le ofere? Cursuri cum ar fi editare grafică şi comunicare. Este în stare o şcoală de cartier să aducă în faţa elevilor oameni de succes în aceste domenii? Evident că nu, toţi cei care pot intra într-o şcoală trebuie să aibă modulul pedagogic.

Abia acum, după o discuţie a trăsăturilor unei societăţi bune ne putem gândi la ţelurile educaţionale. La cum să fie educaţi oamenii care să construiască şi să menţină o astfel de societate. Ştim cum arată o societate bună, asta e partea cea mai uşoară. Mai greu este să precizezi ce cursuri ar trebui să ai în şcoală, cum să le ţii şi cum să modifici sistemul educaţional pentru a ajunge să formezi oameni capabili să menţină acest tip de societate. Asta îmi propun să fac în articolele următoare.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Fată la școala online

„Mai țineți minte emoțiile de la examenul de șofat? Ei, cum ar fi dacă, după câteva mii de ore de șofat, ați mai da unul? N-am niciun dubiu, ar fi fără mare panică. Așa e și cu testele la matematică”, spune Gabi Bartic. (Foto: Profimedia)

Citește mai mult