Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Omagiu pentru multinaționaliști

Corporatiști în ședință

Foto: Guliver Getty Images

S-a creat așa o idee că e banal sau boring să lucrezi la o companie multinațională. Că multinaționaliștii sunt workaholici, că trăiesc doar ca să-și plătească ratele și impozitele, că nu sunt suficient de liberi sau că nu au curaj să încerce antreprenoriatul. Sau că vorbesc numai despre birou, că stau numai cu ochii în calculator și că sunt sclavii globalizării. Se prezintă mai multe modele alternative de succes, iar multinaționaliștii, adică caii de povară ai economiei mondiale sunt ironizați și compătimiți deopotrivă.

Observatorii lor sunt ceilalți, cei diferiți de ei: fie că vorbim de afaceristul de succes care a avut tupeu să se riște și să-și deschidă propria prăvălie, de freelancer-ul sărac, dar cu pasiunile bifate la zi, și postate cu sârguinciozitate pe facebook, sau chiar de pițipoanca botoxată de sponsor, cu privirea absentă, toți sunt superiori multinaționalistului nostru, un banal manager de echipa mică într-o companie mare. Chiar și arogantul băiat de bani gata primește mai multă admirație din partea acestor observatori ingrați.

Multinaționaliștii merită mai mult respect. La fel și multinaționalele. Ele au reclădit România după Revoluție, nicidecum găurile negre ale economiei în care s-au transformat companiile comuniste de stat. Ele, multinaționalele, au educat profesional societatea civilă în măsură mai mare decât școlile plictisitoare sau instituțiile birocratice și incompetente, inerte prin haosul anilor 90. Multinaționalele au selectat clasa medie, pe criterii de performanță, ridicându-i pe cei merituoși din mizeria din care nu aveau nici o altă șansă legală să iasă. 

Norocul neașteptat al României, imediat după revoluție a fost Războiul din Iugoslavia. Valul de companii multinaționale interesat de nouă piață deschisă în Europa de Est urmărea identificarea celui mai potrivit centru regional pentru administrarea regiunii balcanice. Pe aproape toate criteriile, mai puțin cel al războiului, Belgrad s-ar fi calificat pentru acest statut. A fost însă să fie război în Iugoslavia, iar multe companii multinaționale s-au răzgândit și au ales Bucureștiul că centru regional apoi și-au construit fabricile aici. Cu această ocazie, o întreagă generație de români a beneficiat de joburi proaspete, dobândind cunoștințe noi și evoluând profesional. Vama de TIR-uri din Giurgiu, cu nenumăratele ei porți, acum traficate aproape deloc, este o dovadă istorică a șansei pe care a avut-o România de a se afirma ca centru regional în Balcani, timp de un deceniu.

Multinaționalele au îndrăznit să deschidă piața din România, un teren nesigur, plin de piedici știute și neștiute. S-au luptat mereu cu incompetența, corupția și birocrația autorităților, care nu încetează nici acum sa le bage bețe în roate. S-au străduit să se adapteze într-un climat xenofob, care pe atunci proclama: Nu ne vindem țara!, și cu legi schimbătoare care le dau mereu peste cap planurile pe termen mediu. Au fost atât de perseverenți, încât au forțat aderarea noastră la UE, în pofida multor cerințe încă neîndeplinite de stat.

Despre relația lor cu statul român și eludarea taxelor s-a scris mult și probabil multe combinații sunt adevărate. Însă ca în orice infracțiune în care există două părți, ambele sunt vinovate, iar statul român are oricum tendința să corupă el însuși. Dacă admitem că multinaționalele eludează sistemul din România, dar nu și pe cel din Olanda, de pildă, atunci înțelegem că problema majoră nu este a multinaționalelor, ci a sistemului nostru incapabil sau dezinteresat să combată fraudele.

În ultimii ani ai secolului XX, când am început să lucrez la multinațională, educația mea umanistă era asemănătoare cu cea a contemporanilor mei: eram tribaliști, dogmatici, rasiști, misogini, plini de frici și de inhibiții. Modelele noastre erau confuze, la fel ca și valorile care ni se imprimaseră pe personalitate.

Lucrând în multinațională am înțeles mai bine o grămadă de concepte. Unul dintre ele a fost, de pildă, conceptul de responsabilitate. Am înțeles că acțiunile mele profesionale au consecințe și că munca altor oameni depinde deseori de mine. Am învățat conceptul de deadline, așa cu sonoritatea lui americană, dramatică și exigentă, și a devenit foarte valoros pentru imaginea mea profesională să respect deadlines. Asumându-mi responsabilități și respectând deadlines, am ajuns să lucrez în grupuri și să înțeleg conceptul de echipă, în mediul profesional. În cadrul echipei, am înțeles leadershipul ca o formă de respect suplimentar, obținută prin meritocrație, nu prin numire arbitrară. Mi-am respectat profesional leaderii pe care i-am avut iar ei și-au menținut ulterior nivelul de respect, evaluându-mă cu obiectivitate. Am fost ascultat de fiecare dată când am reclamat o problemă și am fost lăudat și bonusat atunci când depășeam targeturile. Tot în multinațională am învățat să înțeleg valoarea muncii mele. Am înțeles utilitatea mea în sistem, în termeni de profit, m-am simțit important și am învățat astfel să înțeleg și să respect și munca altor oameni.

Din experiența mea, mutinaționalele au fost mereu corecte cu angajații. Ele au plătit salariile mereu la timp, spre deosebire de companiile românești care plăteau dacă (și atunci când) aveau bani. Într-o abilă demonstrație de credibilitate, încă de la sfârșitul secolului trecut, unele multinaționale au impus negocierea salariilor în valută pentru a nu arunca în cârca bieților angajați riscul inflației galopante la care statul lor i-a supus ani în șir. Pachetele de beneficii suplimentare, pe lângă salariu, au fost gândite, create și implemetate de companiile multinaționale, pentru încurajarea creșterii randamentului angajaților.

În multinaționale au fost mereu încurajate creativitatea, eficiența, cantitatea și calitatea muncii. În aceste companii se poate promova și pe criterii de competență, nu numai pe relații sau pe interese. Multinaționalele oferă birouri elegante și curate, cu săli de conferință și locuri de fumat, și spații de lucru decente. Pentru a fi eficienți și pentru a-și putea îmbunătăți performanțele, angajații urmează un training comprehensiv și li se pun la dispoziție instrumentele necesare activității lor.

Multinaționalele angajează oameni știind că, ulterior, le va fi foarte greu să-i mai dea afară. Ele sunt exigente, au politici și valori pe care angajații trebuie să le respecte, însă și ele tolerează erori mici. Imaginea obtuzității exagerate a managerilor care te dau afară după propriul chef este probabil doar o iluzie inspirată de filmele americane, unde legea e cu totul altfel. Ineficiența echipei unui manager arogant este repede identificată iar atitudinea lui este descurajată pentru ca nu merge bine cu productivitatea. Multinaționalele încurajează lucrul în echipă și susțin competivitatea, este adevărat uneori peste limita considerată etică.

Unii dintre oamenii care lucrează în aceste companii au ajuns să câștige din primii ani echivalentul venitului părinților lor după o viață de muncă. Ei sunt nucleul păturii medii, mult-dorita categorie a consumatorilor de bunuri de larg consum. Filozofii îi numesc consumeriști, însă în prezentările powerpoint de marketing, ei sunt amestecați cu toții, într-o categorie aparent uniformă, numită upper mainstream. Sunt sătui de statul român și se duc în silă la vot, mereu alegând răul mai mic. Tot companiei cer ajutorul pentru a obține o învoire atunci când statul îi sâcâie, obligându-i să stea la cozi în timpul programului de lucru. La început ei și mai apoi românii din străinătate au reintrodus, prin consum, banii obținuți prin muncă lor, înapoi în producție, pentru ca motorul economiei să accelereze. 

Multinaționaliștii care sunt buni profesional locuiesc în apartamente sau case confortabile și conduc mașini fiabile, își permit să manânce la restaurante și să călătorească în străinătate. Sunt activi în tot felul de cauze, sunt informați și trăiesc în actualitate. Sunt pasionați de tehnologie sau psihologie, vorbesc despre mașini electrice, cryptomonezi sau ego și au devenit dependenți de waze și de alte câteva aplicații. Sunt buni organizatori și distribuie gratuit know how celor din jur, fie că aceștia sunt prieteni, instalatori sau reprezentanți ai autorităților. Își susțin rudele sau prietenii mai săraci, material sau cultural, se străduiesc să ducă o viață bună, să mănânce sănătos și să facă sport. Sunt părinți implicați, iar copiii lor primesc o educație bună.

Desigur, sunt frustrați pentru că nu au timp liber și că nu-și pot face pasiunile, dar își asumă cu sinceritate acest lucru. Însă sunt prea aspri cu ei înșiși și se judecă cu subiectivitate. De fapt, au timp suficient să-și facă câteva dintre pasiuni. Desigur, poziția lor socială le permite aspirații foarte diverse, însă ei uită că posibilitățile le-au crescut mult, chiar dacă nevoile le-au crescut mult mai mult.

Multinaționaliștii merită respectul și felicitările noastre. Ei țin sistemul în priză. Și în special datorită lor, România mai poate rezista ca stat național, încă vreo două decenii. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • AlexisZ check icon
    Mda, poate ca cuvantul "omagiu" e putin cam fortat. E drept si ca fiecare persoana din sectorul privat tine in spate alti 3-4, un bugetar, un pensionar, un copil si un asistat social. In rest sa fim noi sanatosi, ca romanii sunt la fel peste tot, si la stat si la privat: mici semizei, lingai pupincuristi, chiulangii, abonati la concedii medicale exact vara, de sarbatori sau la capete de saptamana, putori care sunt doar fizic in fata calculatorului in timp ce altii fac treaba echipei, incompetenti sau fara simtul raspunderii. Am stat 20 de ani intr-o tara alpina care a impins cultul muncii si al responsabilitatii, eficientei si seriozitatii in Europa pana aproape de limitele celui din Japonia. Acum 8 ani m-am intors in tara si de atunci am cunoscut cateva firme cu nume sonore din Bucuresti. Socat este un cuvant prea palid pentru ceea ce am vazut si in domeniul "corporatist" de la noi.
    • Like 3
    • @ AlexisZ
      Din descrierea data de dvs as intelege ca ati stat 20 de ani, fie in Germania sau Austria sau Elvetia (la asta am oleaca de retineri) .
      • Like 0
    • @ Ovidiu Gura
      AlexisZ check icon
      De ce sa aveti retineri, descrierea mea nu corespundea ? :-) si à propos, nici o legatura de rudenie cu tizul de la o antena :-)
      • Like 0
  • Bogdan check icon
    Cand eram in anul 2 am facut o luna de "practica" la o companie de stat (nu auzisem pana atunci cuvantul "internship"). Actiunea se petrece pe la sfarsitul anilor 90. A fost singurul contact cu statul ca angajator. Ce am retinut din alea doua saptamani: departamentul unde eram eu avea un sef al naibii. Zbir. Mureau de frica lui toti din biroul ala. Cand intra seful suparat, toti luau pozitie de drepti. Atmosfera de teroare.

    Si cu toata frica de sef, toti din biroul ala stateau degeaba aproape toata ziua. Suspectez ca toti erau angajati pe baza de pile mai mari sau mai mici puse la un sef si mai mare (toata firma era condusa in nume personal de un fel de dumnezeu al judetului si toate angajarile treceau pe la el).

    Treaba o facea tot seful de departament, ala dur si nesuferit, plus unul singur dintre agajati. Omul lui de incredere. Pentru ca seful de departament, cat era el de al naibii, nu putea sa-i dea pe aia afara. Putea sa se enerveze, sa-i terorizeze, sa le spuna in fel si chip (nu chiar ca marele manager la stat Secureanu, dar ca idee). Putea sa-i puna sa-i faca cumparaturile si sa-i schimbe roata de la masina. Dar nu si sa-i dea si afara.

    Observ ca cei care au lucrat doar la stat isi imagineaza ca asa e si in multinationale. Ei cred ca ai si acolo un mic dumnezeu pe post de sef care sterge cu tine pe jos. Viata ta si leafa ta depind de bunul plac al aluia, care are putere deplina in ceea ce te priveste mai ceva ca un pașă. Daca ala zice ca sambata trebuie sa vii sa-i sapi gradina, te duci sa-i sapi gradina. Daca zice ca trebuie sa mergi in Piata Victoriei la protest, altfel te da afara, te duci in Piata Victoriei la protest. Altfel ramai pe drumuri.

    Nu e asa. Si asta e, dupa mine, marea diferenta intre lumea din care provenim, istoric vorbind, noi, Romanii, si lumea occidentala - tipul de relatii de putere dintre oameni. Puterea are limite, iar cand se trece de ele, este o problema mare indiferent cat e ala de milionar. Esti sef, ai un mandat, iar puterea ta e doar in limitele mandatului aluia. Nu poti pune angajatul de la firma sa-ti spele masina sau sa-ti sape gradina ca risti sa o incurci tu. Nu poti sa stergi cu angajatul pe jos cum facea Secureanu cu angajatele. Astea sunt relatii de putere de tip feudal, pe care le mai gasesti prin institutiile statului, mai ales la aia mai batrani (constat cu bucurie ca cel putin o parte din astia mai tineri nu prea mai au chef de feudalism nici acolo). Seful de la multinationala poate alege pe cine angajeaze in echipa lui. Nu ii baga nimeni pilele in echipa lui. Si poate sa faca ce zbirii din sistemul de stat nu pot - sa te dea afara, daca nu se poate altfel. Nu de unul singur si nu usor. Trebuie sa demonstreze ca sunt probleme. Daca freci menta, pana la urma zbori.

    Asta cred eu ca e marele merit al multinationalelor. Au scos o parte din Romania din feudalism.
    • Like 6
  • „Multinaționaliștii merită respectul și felicitările noastre. Ei țin sistemul în priză. Și în special datorită lor, România mai poate rezista ca stat național, încă vreo două decenii.”

    Primele două propoziții mi se par adevărate. Ultima aș vrea-o explicitată.
    • Like 1
    • @ Horia Pelle
      Cam asa, atat doar ca la primele doua propozitii , sa zicem, ca multi.... tin cam 75 % sistemul in priza, cu toate ca eu cred ca sistemul e tinut de o categorie de muncitori care nu prea apar in republica.ro.
      Romania a rezistat ca stat national cam de pe la 1859 sau 1877 sau 1918 sau dupa 1945 , fara multinationale, fata de Polonia sau Cehoslovacia. La problema asta sunt cu totul si cu totul alte forte, de obicei politico-militare si ceva mai obscure, gen loje masonice !
      • Like 0
  • Fain articol, felicitări! Întâmplător cunosc domeniul, fiu-meu (37 de ani) a lucrat la mai multe multinaționale până ce, în sfârșit, a ajuns la una unde-i convine și unde face ceea ce știe mai bine (e specialist în hardware). Nu le voi nominaliza, așa cum nici autorul nu spune unde lucrează, dar vreau să vă spun că, atunci când l-am auzit că vrea să plece de la una dintre cele mai mari din lume astăzi și m-am revoltat (cum adică, fiu-meu lucrează la una dintre cele mai cunoscute firme din lume și el vea să plece de acolo?), știți care a fost răspunsul lui? ”Dacă vrei să vezi ce înseamnă sclavia, angajeează-te la....!”. Cea la care lucrează astăzi îmi permit să o numesc, ea se cheamă TEMENOS. Am spus-o mereu unor capete pătrate, care tot acuzau multinaționalele că fac și dreg împotriva poporului român: DACĂ MÂINE TOATE MULTINAȚIONALELE AR PLECA DIN ROMÂNIA, ȚARA ASTA AR INTRA ÎN FALIMENT ÎN SECUNDA URMĂTOARE! Zice autorul la un moment dat: ”Dacă admitem că multinaționalele eludează sistemul din România, dar nu și pe cel din Olanda, de pildă, atunci înțelegem că problema majoră nu este a multinaționalelor, ci a sistemului nostru incapabil sau dezinteresat să combată fraudele.” Vă rog să observați cât de asemănătoare este această zicere a sa cu aceea a mea, pe care o tot vehiculez de ani de zile prin spațiul virtual: ”Dacă cineva își bate joc de mine, o face pentru că poate și pentu că are de cine-și bate joc, iar pentru asta singurul vinovat sunt EU!”. Și încă, tot din zicerile mele: ”Ați observat că niciodată noi, românii nu suntem vinovați de ceea ce ni se întâmplă nouă rău? Întotdeauna alții sunt vinovați, de obicei străinii, și în special evreii și americanii. Noi suntem frumoși, harnici și deștepți, nu! - cei mai frumoși, cei mai harnici și cei mai deștepți de pe fața pământului, ce să facem însă dacă restul omenirii nu există decât pentru a ne face nouă rău, din invidie, desigur!”.
    • Like 5
  • Hai să nu combatem o generalizare cu o altă generalizare. Sunt oameni care lucrează în multinationale și sunt fericiți cu jobul lor, după cum sunt și unii profund nefericiți care lucrează acolo strict pentru bani,
    În rest, prea multe elogii, care sună, cum mai zicea cineva mai sus, cu cele ceaușiste. Exemplu "Dacă admitem că multinaționalele eludează sistemul din România, dar nu și pe cel din Olanda, de pildă" - nu, nu e așa, eludează sistemul pe unde pot, vedeti de exemplu procesul EU contra Apple care eludeaza taxele in Irlanda.
    Și sa nu ne amăgim, multinaționalele nu-s în Romania din bunătatea inimii lor, ci pentru a scoate profit. Ceea ce poate fi win-win daca suntem și noi deșptepti.
    • Like 4
  • Crabu check icon
    Si lui Ceausescu i se aduceau omagii si laude pentru ca a reusit sa aduca România pe drumul construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate.
    • Like 2
  • Dorin check icon
    Destul de bun și argumentat articol.Dar se vor opării destui sclerozați adepți a muncii la stat s-au mai bine zis de stat și luat bani degraba. Manegemetul corporatist trebuie introdus in toate companiile statului chiar cu prețul disponibilizării a 50 % din bugetari.Asta dacă vrem cu adevărat să evoluăm.
    • Like 10
    • @ Dorin
      Gabi check icon
      Subscriu.
      +Like
      • Like 3
    • @ Gabi
      Dorin check icon
      Mă bucur că mai există contribuabili care s-au săturat să plătească niște bugetări inutili.
      • Like 4
    • @ Dorin
      Facetî o falsă comparație, de multe ori în corporații (și nu mă refer la cele romănești) se gasesc metehne ca la stat sau asemanatoare. Ma refer la lucruri ca fuga de răspundere, lupta între departamente, birocrație etc.
      • Like 1
    • @ Nicu Buculei
      Dorin check icon
      Da, dar în corporații nu ia nimeni un salariu stând degeaba.
      • Like 3
    • @ Dorin
      Să vă recomand filmul Office Space sau benzile desenate Dilbert?
      • Like 1
    • @ Dorin
      Adi check icon
      asa e.
      • Like 1


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon elevi-

Educatori, învățători, profesori, cu toții sunt obosiți și fără chef. Dacă nu se urlă pe un etaj dintr-o școala, sigur se vorbește printre dinți. Dacă nu merg manipulările fine, sigur merg metode care sfredelesc sufletele celor mici cu replici grele. (Foto: Guliver/Getty Images)

Citește mai mult

Microsoft Envision Forum

Peste 800 de reprezentanți ai mediului de afaceri au luat parte, la București, la cea de-a VII-a ediție a Microsoft Envision Forum. În timpul conferinței, Gerd Leonhard - cunoscut futurist și autor, Raymond Campbell - fondator și CEO al Phulukisa Health Solutions și Cedric Dumont – aventurier și antreprenor au discutat despre transformarea digitală.

Citește mai mult