Psihologii trag un semnal de alarmă cu privire la proiectul de redefinire a profesiei lor: „Ar trebui să fie despre oameni și vulnerabilitate, nu despre cifre de afaceri și descurajarea tinerilor specialiști”

sursa foto: Profimedia

În prag de sărbători, pe sub radarul opiniei publice, a fost depusă în Parlament o propunere legislativă (B708/2025) care promite să „organizeze” profesia de psiholog. În realitate, analiza documentelor și vocile experților din domeniu conturează un scenariu alarmant: un amestec de birocrație sufocantă, bariere financiare absurde și o centralizare a puterii care transformă Colegiul Psihologilor într-un „stat în stat”.

Dacă acest proiect trece în forma actuală, nu vor pierde doar psihologii (eu dorindu-mi să mă număr printre ei, căci sunt în formare la Psihologie Integrativă, anul III), ci mai ales beneficiarii serviciilor de sănătate mintală.

Andreea Talmazan, psihoterapeut, cea care m-a sprijinit, împreună cu alți practicieni (Alina Beldianu, Talida Dragoș etc.), să scriu acest articol, furnizându-mi materiale pe care să le sumarizez și să le compilez, ne împărtășește:

„Din punctul meu de vedere, dacă vrem cu adevărat să ne raliem la standardele și practicile europene din țările în care s-au născut psihoterapia și psihologia, în primul rând ar trebui să facem un plan național pentru sănătatea mintală. Să vedem care sunt marile probleme ale beneficiarilor, dar și marile probleme ale practicienilor.

Nu se poate, așa cum a făcut Dl. Daniel David în educație, să iei decizii din turnul de fildeș al universitarilor într-o completă ignoranță față de realitățile din teren. Nu se poate să umpli clivajul dintre nivelul academic și nevoile societății cu reprezentările mai mult sau mai puțin fantasmate din laboratoare.

Mai e necesar ca psihoterapia să fie reglementată separat ca domeniu de intervenție. Pentru că, în haosul de specialități de acum, beneficiarii continuă să facă confuzii majore între psihiatru, psiholog și psihoterapeut.”

HOLBAN&HOLBAN: NU acceptăm legea făcută „pe șest” – Psihologii NU sunt masa de manevră a nimănui!

Talida Dragoș, psiholog specialist, ne spune:

„Nu pot susține proiectul B708 deoarece elimină profesioniștii în loc să îi formeze, creează instabilitate în profesie, ignoră realitatea vieții, reduce accesul populației la servicii psihologice și birocratizează excesiv actul profesional.”

Irina Dobre, student la Psihologie, UBB, Cluj:

„Profesia de psiholog este despre oameni și vulnerabilitate, nu despre cifre de afaceri și bariere birocratice care descurajează tinerii specialiști. Îmi doresc o lege care să ne protejeze vocația și pacienții, nu una care să ne transforme cabinetul într-o simplă unitate de măsură fiscală.”

Alina Beldianu, psiholog clinician și psihoterapeut integrativ practicant în supervizare:

„Am primit cu surprindere, cu puțin timp înainte de sărbătorile de iarnă, vestea că un nou proiect de lege a psihologilor se află în dezbatere la Senatul României. Acest proiect de lege B708/2025 produce o nedreptate sistemică: împinge studenții la psihologie într-o zonă de incertitudine profesională prelungită, fără garanții reale privind accesul în profesie, îi împovărează pe practicanții aflați la început de drum cu obstacole administrative greu de anticipat, iar pe psihologii și psihoterapeuții cu experiență îi expune riscului de pierdere arbitrară a dreptului de muncă.

Accesul în profesie este mutat din sfera educației și a garanțiilor statului într-un control administrativ concentrat în mâinile Colegiului Psihologilor. Lipsa transparenței și a consultării reale transformă o profesie vocațională într-un parcurs impredictibil, în care continuitatea profesională depinde mai mult de conformarea birocratică decât de competență, etică și responsabilitate față de beneficiari.

Dintr-o perspectivă tehnică și constituțională, această propunere ar trebui retrasă, iar Legea nr. 213/2004 - aflată în vigoare - revizuită punctual și modernizată, pentru a răspunde cerințelor profesionale, academice și europene ale anului 2026, fără a afecta drepturile deja câștigate.”

Ana Moroșanu - psiholog clinician și psihoterapeut integrativ autonom:

„Proiectul de lege pentru psihologi este o piedică pentru cei care vor să mai urmeze această profesie și, de asemenea, limitează recunoașterea experienței în funcție de venit. Pragul de 45.000 lei net per an pentru recunoașterea experienței încalcă alte legi deja acceptate în România, cum ar fi recunoașterea voluntariatului ca experiență.

Nu sunt de acord! Unde rămâne aspectul liberal al profesiei? De când calitatea se măsoară în funcție de profit?”

1. Drumul spre profesie: o cursă cu obstacole scumpe și inutile

Până acum, masterul era treapta necesară pentru a ieși din supervizare. Noua lege schimbă regulile în timpul jocului:

a) Transformarea Masteratului în barieră obligatorie de intrare în profesie

Conform Art. 7 alin. (2) lit. a), dreptul de liberă practică se poate obține doar dacă absolventul deține simultan diploma de licență și diploma de master. În prezent, masterul este necesar pentru a ieși din supervizare, dar noua lege blochează tinerii absolvenți de la exercitarea profesiei (chiar și sub îndrumare) pentru o perioadă de minimum 2 ani, cât durează studiile de master.

b) ⁠Invalidarea unor programe de Master acreditate (Criteriul ECTS)

Art. 7 alin. (3) și Art. 59 impun un prag rigid de 300 de credite ECTS acumulate (licență + master), dintre care cel puțin 120 de credite trebuie să provină dintr-un program de master. Această prevedere invalidează automat diplomele de master de 60 sau 90 de credite, deși acestea sunt acreditate de Ministerul Educației și ARACIS, forțând studenții să urmeze doar programele mai lungi și mai scumpe.

c) ⁠Introducerea Examenului Național Standardizat

Potrivit Art. 7 alin. (1) lit. b) și Art. 8, după finalizarea studiilor (licență și master), absolventul nu poate profesa până nu promovează un examen standardizat scris la nivel național organizat de Colegiul Psihologilor. Această barieră se adaugă celor 10 sesiuni de examene din facultate, examenului de licență, disertației și examenelor de admitere, prelungind perioada de așteptare până la practicarea legală la peste 8-10 luni de la absolvire.

Deși pare o metodă de control al calității, experții spun că psihoterapia, de exemplu, nu poate fi evaluată corect printr-un test grilă, deoarece există zeci de școli de psihoterapie cu abordări diferite. Mai mult, cerințele birocratice noi (licență + master + examene + taxe suplimentare) vor face intrarea în profesie extrem de scumpă și lentă, iar toate aceste costuri se vor regăsi, în final, în prețul ședinței de terapie plătit de omul de rând.

2. „Taxa pe sărăcie” și vechimea condiționată de profit

Poate cea mai controversată prevedere (Art. 45) este transformarea experienței profesionale într-un indicator de profitabilitate.

Vechimea pe „zero”: Art. 45 stipulează că vechimea în muncă este recunoscută doar dacă psihologul obține un venit net anual egal cu cel puțin 12 salarii minime brute. Deci un debutant care plătește chirie, supervizare și teste, sau un psiholog care lucrează în zone rurale sărace, riscă să profeseze ani de zile fără ca aceștia să fie considerați vechime. Este, în esență, o penalizare a serviciului social și a voluntariatului.

3. Stagiarul cu „dată de expirare”

Art. 32 introduce conceptul de încetare de drept a licenței după 6 ani. Dacă un stagiar nu promovează examenul de specialist în acest interval, el își pierde definitiv dreptul de a profesa.

Este ca și cum, după ce ai luat permisul de conducere, statul ți-ar anula definitiv studiile și dreptul de a mai atinge vreodată volanul dacă nu treci un examen nou, extrem de greu, în primii 6 ani.

4. Penuria locurilor de practică și internship

Art. 44 restricționează dreptul de a organiza stagii de practică pentru studenți doar formelor de exercitare conduse de psihologi cu grad de specialist sau principal. Acest lucru va reduce drastic numărul locurilor disponibile pentru studenți, deoarece tinerii psihologi (stagiarii) nu vor mai avea dreptul să îi îndrume, deși sunt cei mai apropiați de mediul academic.

5. Colegiul Psihologilor: putere absolută, zero transparență

Documentele analizate indică o acumulare de putere fără precedent la vârful Colegiului:

Lipsa controlului financiar: deși colectează aproximativ 1,5 milioane de euro anual doar din cotizații (fără a socoti taxele pe teste, formări și avize), legea nu prevede o Comisie de Cenzori independentă.

Subordonarea universităților: colegiul își arogă dreptul de a „recunoaște” sau nu masteratele acreditate de stat, subordonând actul academic unei decizii administrative.

Viciul de legitimitate: proiectul a fost trimis în Parlament fără a fi discutat în Convenția Națională a Psihologilor, forul suprem de conducere.

6. Modelul european vs. modelul B708

În timp ce în Germania, Franța sau Italia dreptul de practică este garantat sau monitorizat de stat (prin licențe publice și registre sanitare), proiectul românesc propune un sistem în care un organism profesional privat creează, vinde și anulează dreptul de muncă după reguli proprii.

7. ⁠Haosul diplomelor și drepturile pierdute

Legea vrea să dea Colegiului puterea de a „recunoaște” sau nu masteratele acreditate de Ministerul Educației, creând un conflict între instituții. În plus, actualii psihologi „autonomi” sau „în supervizare” se trezesc că treptele lor profesionale dispar sau se modifică, fără garanția clară că își vor păstra drepturile câștigate prin ani de muncă și investiții financiare.

Comparația cu rezidențiatul de la Medicină

Este adevărat că proiectul legislativ introduce un sistem de examinare și trepte profesionale (stagiar - specialist - principal) care imită modelul medical. Totuși, analogia este profund dezavantajoasă pentru studenții la psihologie, din următoarele motive:

• ⁠Lipsa siguranței locului de muncă: spre deosebire de rezidenții de la Medicină, care ocupă un loc plătit în sistemul public de sănătate, psihologul "stagiar" trebuie să își găsească singur de lucru, adesea în mediul privat, fiind forțat să plătească din propriul buzunar supervizarea.

• ⁠Absența beneficiilor salariale: rezidenții beneficiază de salariu și drepturi de muncă clare. Psihologul stagiar, conform legii B708, este mai degrabă un "client" al sistemului, plătind taxe de examinare, taxe de atestare și cotizații, fără nicio garanție de venit.
• ⁠Sancțiunea disproporționată: dacă un medic rezident nu devine specialist, el rămâne cu diploma de medic. Conform Art. 32 din proiectul B708, un psiholog stagiar care nu promovează examenul de specialist în 6 ani își pierde total dreptul de a munci, atestatul său devenind nul.

Analogie: Este ca și cum, după ce ai terminat școala de șoferi și ai luat carnetul, statul ți-ar spune că ai voie să conduci doar 6 ani cu un supraveghetor în mașină pe care să îl plătești tu, iar dacă la final nu treci un examen nou, extrem de greu, carnetul tău se anulează definitiv și nu mai ai voie să atingi volanul niciodată, deși ai terminat studiile de specialitate.

Cum penalizează pragul minim de venit psihologii debutanți sau pe cei din zonele sărace?

Pragul minim de venit, stabilit prin Articolul 45 din propunerea B708/2025, penalizează psihologii debutanți și pe cei care profesează în zone defavorizate prin condiționarea recunoașterii vechimii în muncă de performanța financiară, nu de activitatea profesională efectivă.

Conform surselor, principalele modalități de penalizare sunt următoarele:

• ⁠Discriminarea geografică și socială: psihologii din mediul rural sau din orașe sărace, unde onorariile sunt mult mai mici decât în centrele urbane mari, sunt direct dezavantajați. Chiar dacă depun același efort profesional, aceștia riscă să nu atingă pragul financiar impus, fiindu-le refuzată recunoașterea vechimii necesare pentru concursuri publice sau promovări.
• Blocarea promovării profesionale (efectul de „menghină”): deoarece obținerea gradului de „specialist” este condiționată de acumularea vechimii (minimum 3 ani), psihologii cu venituri mici sunt blocați artificial în treapta de „stagiar”. Acest lucru îi forțează să rămână mai mult timp sub supervizare și să plătească taxe suplimentare către sistem, deși competența lor clinică este confirmată de practică.
• Penalizarea serviciului social și a voluntariatului: prevederea este considerată abuzivă deoarece pune beneficiile bănești deasupra vocației umanitare. Sunt loviți direct psihologii care fac voluntariat în ONG-uri, cei care lucrează cu grupuri vulnerabile pe onorarii reduse sau cei care practică terapia part-time (precum cadrele universitare sau asistenții sociali).
• ⁠Vulnerabilitate în situații de criză: în cazul unei probleme de sănătate sau al unui concediu maternal/paternal care reduce activitatea pe parcursul unui an, psihologul riscă să îi fie „ștearsă” complet experiența din acel an dacă nu atinge pragul minim de încasări, ca și cum nu ar fi profesat deloc.
• În esență, această lege transformă vechimea, dintr-o dovadă a competenței profesionale, într-un indicator de profitabilitate, creând o barieră nedreaptă pentru cei care nu au acces la o clientelă cu putere mare de cumpărare.

Analogie: Imaginați-vă că vechimea la volan a unui șofer de ambulanță ar fi recunoscută doar dacă acesta reușește să încaseze o anumită sumă de bani de la pacienți. Dacă șoferul lucrează într-un sat sărac unde oamenii nu au bani de transport, statul i-ar spune că, oficial, el nu a condus niciun kilometru în acel an, deși a salvat vieți în fiecare zi.

Un element extrem de relevant pentru a înțelege gravitatea situației interne din Colegiul Psihologilor este faptul că actualul președinte al Colegiului, Dr. Edmond Cracsner, a câștigat în instanță un proces împotriva propriului Colegiu, după doi ani de litigiu.

Citez din declarația publică a acestuia (15 octombrie 2025):

„Am câștigat, după doi ani, pe 15 octombrie 2025, și vă spun cu toată sinceritatea că este singura satisfacție legată de funcția de președinte de Colegiu, din acest răstimp. Acest câștig în instanță reprezintă o reparație necesară a unui abuz săvârșit prin masca ROFI (Regulamentul de Organizare și Funcționare Internă). Îmi propun ca la începutul anului să vin cu voturile nominale pentru ceea ce a însemnat acest proiect de lege. Voi veni și cu punctul meu.”

Faptul că președintele Colegiului ajunge să obțină o reparație juridică împotriva instituției pe care o conduce spune, de la sine, foarte multe despre nivelul conflictelor interne, abuzurile procedurale existente, lipsa de funcționare democratică a mecanismelor interne și despre imposibilitatea de a vorbi despre un consens real în spatele acestui proiect.

În acest context, este cu atât mai problematic ca un proiect de lege de asemenea amploare să fie transmis Parlamentului ca și cum ar reprezenta poziția unitară și legitimă a profesiei, când, în realitate, inclusiv conducerea Colegiului se află în conflict juridic cu propria instituție și anunță public că va prezenta ulterior voturi nominale și un punct de vedere distinct.

Această situație ar trebui, în mod normal, să ducă la oprirea oricărui demers legislativ accelerat, până la clarificarea internă a acestor disfuncționalități majore.

Un alt element extrem de relevant este poziția publică recentă a Dr. Edmond Cracsner, președintele Colegiului, care confirmă explicit lipsa de legitimitate și modul netransparent în care proiectul a fost împins către Parlament.

Într-o postare pe Facebook intitulată „O scrisoare pierdută”, președintele Colegiului explică faptul că o expunere de motive semnată de el în 05.05.2025 a fost folosită ulterior de liderul informal al „grupului de lucru la lege” și al „grupului de advocacy”, împreună cu o firmă de PR, pentru a identifica parlamentarii dispuși să-și asume proiectul ca inițiativă legislativă, creând impresia falsă că președintele Colegiului susține proiectul.

Președintele precizează explicit că documentul respectiv nu a fost utilizabil în susținerea proiectului tocmai pentru că includea, chiar în final, o mențiune esențială care anula orice pretenție de consens: și anume faptul că au existat solicitări ca forma finală a proiectului să fie analizată și aprobată de Convenția Națională a Colegiului (forul decizional suprem), solicitări care au fost respinse prin vot de majoritatea Consiliului, considerând - în mod discutabil - că demersurile procedurale existente sunt „suficiente”.

Cu alte cuvinte, Consiliul Colegiului a ales în mod deliberat să ocolească forul decizional suprem, aprobând trimiterea proiectului către Parlament fără validare de către Convenție.

Mai mult, președintele redă și mesaje interne transmise ulterior de liderul grupului de lucru, din care reies existența unor conflicte personale și electorale interne, folosirea proiectului de lege ca instrument de repoziționare și putere, precum și disprețul explicit față de faptul că proiectul a generat nemulțumire masivă în rândul profesiei, fiind totuși calificat intern drept „un proiect frumos”.

Această postare confirmă, din interiorul conducerii Colegiului, exact ceea ce semnalează astăzi o mare parte a breslei: proiectul nu are susținere reală, nu are mandat democratic și a fost împins înainte prin mecanisme de imagine și influență, nu prin consultare profesională autentică.

Lipsa transparenței financiare și acumularea de putere discreționară - cine câștigă din această lege?

Conform datelor publice și codurilor atribuite de Colegiul Psihologilor:

• numărul psihologilor care apar efectiv cu drept de liberă practică activ este de aproximativ 5.000;
• în schimb, numărul total de membri/coduri atribuite de Colegiu depășește 30.000.

Aceasta înseamnă că zeci de mii de persoane cotizează, deși nu practică efectiv sau nu mai sunt active profesional.

Calcul orientativ (doar din cotizații anuale):

• cotizație anuală: 250 lei / membru
• 30.000 membri × 250 lei = 7.500.000 lei / an.

Adică aproximativ 1,5 milioane de euro anual, doar din cotizațiile de membru, fără a include taxele de atestare, avizare, reavizare, formare, conferințe, teste și scale psihologice.

Cu toate acestea:

• nu există rapoarte financiare clare, detaliate și ușor accesibile;
• nu există bugete transparente defalcate pe proiecte;
• nu există o consultare a membrilor privind prioritățile de cheltuire;
• nu există o corelare vizibilă între sumele colectate și calitatea serviciilor oferite.

În acest context, este esențial de spus deschis un lucru, și anume că forma actuală a legii avantajează în mod direct actorii care creează, vând și avizează teste psihologice, nu practicienii care lucrează zilnic cu oamenii.

Colegiul Psihologilor gestionează sume foarte mari anual, provenite dintr-un sistem extensiv de taxe obligatorii, stabilite prin hotărâri publicate în Monitorul Oficial.

Exemple relevante de taxe (extras):

• cotizație anuală psihologi: 250 lei / an
• atestat de liberă practică: 300 lei
• înființare cabinet: 300 lei
• avizare furnizor formare: 1.500 lei
• avizare program formare: 1.500 lei
• avizare curs master: 1.500 lei
• avizare conferință națională: 1.500 lei
• avizare conferință internațională: 3.000 lei.

Taxe pentru teste și scale psihologice:

• 1-4 scale: 1.500 lei
• 5-10 scale: 3.000 lei
• 11-15 scale: 4.500 lei
• 16-20 scale: 6.000 lei
• peste 20 scale: 7.000 lei.

Acest sistem creează dependență economică și control structural asupra formării profesionale, testelor utilizate, accesului la practică și direcției în care este împinsă întreaga profesie.

Forma actuală a legii nu corectează aceste dezechilibre, ci le întărește, fără contraponderi reale de transparență, reprezentativitate și control democratic.

În aceste condiții, legitimitatea actualului Colegiu de a vorbi „în numele profesiei” este serios discutabilă.

Digitalizare inexistentă și dispreț față de membrii cotizanți

Un alt aspect extrem de concret și ușor verificabil este starea infrastructurii digitale a Colegiului Psihologilor din România.

Site-ul oficial al Colegiului - Colegiul Psihologilor din România  - este învechit, greu de navigat, parțial nefuncțional și complet nealiniat cu volumul de obligații administrative pe care Colegiul le impune membrilor săi.

În practică, acest lucru se traduce prin:

• lipsa unor fluxuri digitale coerente pentru depunerea și urmărirea dosarelor;
• cereri repetate de documente deja depuse anterior;
• lipsa unei evidențe centralizate a parcursului profesional al unui psiholog;
• comunicare fragmentată și netransparentă;
• întârzieri de luni de zile pentru accesul în profesie sau pentru avansarea la o treaptă superioară.

Acest lucru este cu atât mai problematic cu cât:

• psihologii cotizează constant;
• Colegiul dispune de resurse financiare semnificative;
• pentru anumite proiecte, precum actualul proiect de lege, s-au putut aloca aproximativ 200.000 de euro;
• în schimb, nu există resurse sau voință pentru digitalizarea minimum funcțională a instituției care administrează profesia.

Pentru membrii cotizanți, mesajul implicit este unul foarte clar: se cer bani constant, dar serviciile oferite sunt minimale, iar transparența privind utilizarea fondurilor este aproape inexistentă.

Psihologia este o profesie liberală

Psihologia este o profesie liberală, bazată pe autonomie, responsabilitate etică și pluralism metodologic.

Ceea ce a pornit ca o structură de sprijin a devenit un mecanism profund birocratic, discreționar și netransparent, care controlează accesul și practica, fără a oferi sprijin real.

De ce psihoterapia nu trebuie subordonată psihologiei clinice și de ce condiționarea autonomiei de un master exclusiv în psihologie clinică este problematică?

Psihoterapia nu este și nu trebuie să devină o anexă a psihologiei clinice.

În forma actuală a reglementărilor propuse (și a practicilor deja existente), psihoterapeuților li se impune o condiție profund problematică, respectiv că, pentru a ieși din formare și a se acredita ca practicieni autonomi, li se cere un master în psihologie clinică, chiar dacă:

• există numeroase alte programe de master acreditate de Ministerul Educației, în cadrul facultăților de stat și private;
• aceste mastere sunt recunoscute oficial de statul român;
• multe dintre ele sunt relevante pentru practica psihoterapeutică (psihologie, consiliere, psihopedagogie, psihologie aplicată, psihologie educațională etc.).

Această condiționare creează o ierarhie artificială și forțată, în care psihologia clinică devine poarta unică de acces la autonomie profesională, deși psihoterapia este o disciplină distinctă, cu propriile standarde de formare, supervizare și practică, recunoscute internațional.

Mai grav, în contextul noilor reglementări, psihoterapeuții nu pot ieși din formare, nu se pot acredita ca autonomi și nu pot practica independent dacă nu au urmat anterior un master - dar, atenție! - exclusiv în psihologie clinică, indiferent de alte mastere acreditate de Ministerul Educației sau de parcursul profesional real.

Aceasta nu este o măsură de protecție a beneficiarilor, ci o restrângere artificială a accesului la profesie, un mecanism de control și filtrare administrativă, o favorizare clară a unei singure ramuri a psihologiei, în detrimentul celorlalte.

Ce face, de fapt, psihoterapia?

Psihoterapeuții nu lucrează doar cu „mintea” pacientului în sens cognitiv sau diagnostic, ci și cu experiența trăită, relațiile de atașament, trauma, sensul existențial, suferința umană profundă.

Aceste dimensiuni nu pot fi standardizate complet și nu pot fi reduse la protocoale, scoruri și grile de măsurare.

Istoric vorbind, psihologia însăși a fost mult timp considerată o pseudo-știință. Progresul a venit tocmai din acceptarea faptului că “nu tot ce este real este cuantificabil și nu tot ce contează poate fi măsurat”.

Psihoterapia este în primul rând experiențială și relațională. Nu se măsoară cu rigla și compasul.

Eficiența ei nu poate fi redusă exclusiv la studii cantitative, fără a-i anula esența.

Subordonarea psihoterapiei psihologiei clinice, inclusiv prin condiționări academice arbitrare, nu reflectă realitatea practicii, nu respectă pluralismul profesional și riscă să sărăcească grav accesul oamenilor la forme de terapie potrivite nevoilor lor reale.

Concluzii și recomandări

Această lege nu este despre calitatea actului profesional, ci despre controlul administrativ și financiar.

Cine pierde? Practicienii, în mod evident, și pacienții, care vor plăti ședințe mai scumpe din cauza taxelor uriașe impuse terapeuților, ceea ce va reduce drastic accesul la servicii de sănătate mintală.

De asemenea, „adio” psihoterapeuți din alte domenii (Filosofie, Teologie, Asistență Socială).

Până acum, persoane cu studii în domenii umaniste conexe puteau deveni psihoterapeuți după ani de formare intensă. Noua lege vrea să interzică acest lucru, obligând pe oricine dorește să practice terapia să aibă licență în psihologie.

⁠De ce e o problemă? Terapia nu este doar despre psihologie clinică, multe școli de terapie (precum logoterapia sau analiza existențială) având rădăcini adânci în filosofie și teologie.

⁠Impactul este simplu de dedus, respectiv vom avea mai puțini specialiști, iar tradiția colaborării multidisciplinare, folosită în țări precum SUA, Franța sau Marea Britanie, va fi distrusă.

Dintr-o perspectivă democratică:

• proiectul nu ar trebui susținut în regim de urgență;
• este necesară o dezbatere publică reală;
• trebuie cerute poziții oficiale ale asociațiilor profesionale;
• proiectul are nevoie de revizuire substanțială.

Recomandarea a peste 1000 de experți practicieni este retragerea integrală a proiectului sau modificarea lui radicală, pentru a pune interesul public deasupra intereselor de breaslă. Psihologia este o profesie liberală bazată pe pluralism, nu o anexă birocratică a unui grup de interese. Este timpul ca Parlamentul să asculte și vocile din teren, nu doar pe cele din birourile de conducere ale Colegiului.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp