Am scris acest articol după ce am văzut un mesaj trimis de o învăţătoare părinţilor elevilor din clasa dânsei; textul este inspirat dintr-o scrisoare virală a unui profesor din Singapore. Mi-ar fi plăcut să dau timpul înapoi să-i pot fi elevă unui astfel de dascăl. Deși îmi este destul de dificil să dezvălui povestiri din viața personală, cred că povestea mea vă va ajuta, dragi părinți, atât pe dumneavoastră, cât și pe copiii dvs. Este o poveste adevărată pe care nu mi-aș dori să o mai trăiască vreodată cineva.
Eram în şcoala generală. Am fost pasionată de subiectele predate de profesori blânzi, buni şi îngrozită, spre exemplu, de biologie, materie predată de un profesor dur. Nu era doar o toană de-a mea, o impresie falsă, mai mulţi colegi simţeau la fel. Pur şi simplu ne era frică de acest om. Îmi amintesc că învăţam mult fiindcă îmi doream să îi arăt acestui profesor că ştiu, că materia lui contează pentru mine, că îl respect și, în egală masură, că îmi pot învinge o teamă. Biologia mi-a plăcut, dar profesorul meu nu m-a ajutat să îmi placă mai mult. Mama mă asculta mereu la biologie să vadă dacă totul e perfect, știam lecția pe dinafară şi veneam acasă cu 4.
Când profesorul mă ridica în picioare și îmi punea o întrebare, abia legam două cuvinte. Stătea la catedră tolănit pe spate şi picior peste picior. Un aer de dominanță încărca atmosfera. Avea o privire rece, taioasă şi niciun pic de răbdare. Nu m-a încurajat nici măcar o singură dată. Nu m-a ajutat să continui o propoziţie când frica îmi îngheţase cuvintele. În timp ce trecea un patru în catalog, întotdeauna zâmbea. Eram total descurajată şi speriată că nu voi putea vorbi niciodată în faţa oamenilor în general.
Eram topită după engleză. Aveam o profesoară bună şi aici eram printre copiii din clasă care primeau note după merit. Nu neapărat mari, dar după merit.
Întâmplarea a făcut ca notele mele la un moment dat să fie prea mari şi media mea ar fi fost suficient de mare pentru a merita un premiu. Eram prin clasa a 4-a şi nu reuşisem să iau o menţiune sau un premiu nici măcar o singură dată până atunci. Mama nu ducea cadouri nici învăţătoarei şi, mai târziu, nici profesorilor. Nu avea de unde. În clasă aveam colegi ai căror părinţi aveau nume sonore, părinţi care lucrau în locuri ce le asigurau şi copiilor lor câte un premiu, aşadar la engleză, am primit două note de patru consecutiv. Am plâns, am făcut conjunctivită. Am primit tratament de la medic. Simţeam nedreptatea în fiecare fir de păr. Ştiusem lecţia perfect şi în timp ce răspundeam, profesoara m-a întrerupt şi mi-a spus că nu ştiu. Mama, emblema păcii mondiale, a reuşit să vină la şcoală, să discute cu profesoara care mi-a schimbat ulterior un 4 în 8. Dar celălalt a rămas acolo trăgând încrederea mea în sine, ca o bilă de fier agăţată de picior.
Târziu, foarte târziu pentru mine, abia in clasa a 5-a, am reuşit să iau un premiu trei. Eram atât de fericită! Cum am ajuns acasă, le-am spus părinţilor şi am aflat de la ei cu mare tristeţe că exact în ziua serbării trebuia să plecăm din Bucureşti. A doua zi, i-am povestit dirigintei că sunt aşa de necăjită că va trebui să plec din Bucureşti în ziua în care era organizată serbarea și acest lucru se pare că i-a venit mănușă. Între timp m-am rugat cu cerul şi pământul de părinţii mei care au fost de acord să rămână în Bucureşti încă o zi şi să vină la şcoală. Eram bucuroasă, atât de bucuroasă că puteam să îi fac să se simtă mândri de mine.
La serbare, a fost cred pentru prima dată când am simţit că din mine rămâne doar o coajă fără conţinut. Nu m-au mai strigat la premiu. L-au dat altcuiva. Știind că nu vin la premiere, diriginta a dat premiul meu altei colege. Am plecat de la serbare mai mult moartă decat vie. Nu prea avea cine să se lupte pentru mine la școală. Eram doar eu. Simțeam pe lânga povara pricinuită de neacordarea premiului si vinovăția că i-am oprit pe părinți să plece din București. Premiul nu mi-a fost acordat nici la începutul școlii, în clasa a 6-a. Trăisem cu speranța ca poate mi-a fost păstrat. Nu. Răspunsul dirigintei a venit sec: „Păi nu ai zis că pleci din București?”
Vremurile s-au schimbat sau s-au mai schimbat, însă rănile făcute de alţii rămân în inima de copil până ce aceasta devine o inimă de adult cu cicatrici. Un adult căruia îi trebuie mult timp să creadă că sensibilitatea și modestia cu care l-a înzestrat natura pot fi acceptate și recompensate corect într-o societate în care predomină goana după bani şi putere.
Am reuşit să simt că am învins sistemul și mai târziu, la absolvirea masterului, când am primit pentru întregul program de doi ani nota 10. Nu nota conta pentru mine, ci recunoaşterea efortului meu, aşa cum a fost el. Nici la facultate nu am cunoscut pe nimeni, dar am învăţat mult şi nu am lipsit deloc. Unii colegi se gândeau probabil că am o genă de tocilar în mine, dar nu ştiau povestea care îmi bântuise sufletul ani de-a rândul. Am cunoscut profesori extraordinari de-a lungul vieții, dar amintirea experiențelor trăite în școala generală m-a bântuit mulți ani la rând.
Dragi părinţi, aveţi grijă de copiii voştri! Fiţi alături de ei, ascultaţi-i, oferiţi-le timp, nu îi certaţi pentru note şi încercaţi ca împreună cu ei, cu răbdare, să descoperiţi ce li se potriveşte mai bine pentru viață. Chiar dacă durează mai mult decât credeţi, efortul vostru va întoarce rezultate extraordinare, iar de fericirea și izbânda copilului vă veți bucura pe măsură.
Surprinzătoarea scrisoare pentru părinți a unei învățătoare pe care aș fi vrut să o întâlnesc și eu la „momentul meu”. O amintire despre un copil chinuit de dascăli sadici
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Mai mult, nu există o metodică unitară, lucru care se vede în examenele de stat (inclusiv în cele de titularizare). În lipsa acesteia, s-au dezvoltat anumite cutume care sunt rulate pe sub masă şi pe care doar anumiţi meditatori le cunosc. Aceştia lucrează cu scheme pe care elevul le memorează schimbându-le doar datele.
Tipurile de învăţare sunt bine documentate prin studii şi nu au fost încă declasate. Nici Jordan Peterson nu o face.
Şi da, se adaptează. Nu voit, ci la un moment dat psihicul o face. Se numeşte memorie de dump sau memorie temporară.
Bine ca ati realizat in sfarsit ce e programa.
"Tipurile de învăţare sunt bine documentate prin studii şi nu au fost încă declasate. Nici Jordan Peterson nu o face." - nici eu nu am spus altceva, nu stiu de ce ati ramas fixat pe aspectul asta cu tipurile de invatare.
Eu am realizat ce e programa, însă dvs. nu. E ca şi cum ai pune exerciţii cu stringuri în programa de clasa a II-a. Sau cum se făcea pe vremuri, prin anii 80, exerciţii cu matrice la liceu vocaţional. Aia e din programă, nu din metodică.
Avem o programă încărcată nejustificat şi o metodică varză, dublată de una de underground, o colecţie de ticuri verbale care te pot ajuta să treci un examen de stat - inclusiv de titularizare - pe care doar anumite persoane o ştiu.
Şi cei care o critică în cărţile de pedagogie sau profesorii care se plâng în spaţiul public au idee cam ce este o programă. Ei spun că programa este încărcată. Şi este, comparativ cu programele altor sistem de învăţământ.
Evaluarea elevilor nu se face după programă, ci după metodică. Inclusiv examenele de stat se dau conform metodicii. Care, nefiind unitară, transformă totul în loterie.
Mai mult, amicul meu, care este profesor de educaţie plastică, mi-a arătat că bibliografia de titularizare pentru specialitatea lui are două calităţi esenţiale:
a) datează între 1970 şi 1980 (se pare că de atunci nu s-a mai inventat nimic semnificativ în aria de specialitate)
b) este pentru adulţi. E vorba de critică plastică. Nu există o metodică adaptată copiilor.
Ca recapitulare:
- programă umflată
- metodică învechită, cu mult peste nivelul de vârstă al elevilor. Evaluarea nu se poate face la standarde de şcoală generală şi liceu pentru că metodica nu prevede asemenea lucruri. A face evaluare cu material din anii 70-80 e o mare performanţă a sistemului nostru.
Ca recapitulare:
-nu, nu e umflata. De mai bine de 20 de ani sunt elevi care termina ciclul gimnazial si liceal cu 10, deci se poate.
"Evaluarea nu se poate face la standarde de şcoală generală şi liceu pentru că metodica nu prevede asemenea lucruri." - evaluarea chiar se face la standarde de scoala generala, asa cum e si normal. Poate ar fi bine sa vorbiti cu mai mult de un amic despre aceste lucruri.
Da, asta era şi ideea, că nu au schimbat mare lucru. Nici nu au cum, din moment ce titularizările se pot da cu materie din anii 70-80.
@ Jonn Jonzz: De mai bine de 20 de ani sunt elevi care termina ciclul gimnazial si liceal cu 10, deci se poate.
Nu e foarte greu să dai 10. Credeţi-mă, e foarte uşor, mai ales pentru un profesor care nu vrea să aibă probleme, reclamaţii la inspectorat etc.
@ Jonn Jonzz: evaluarea chiar se face la standarde de scoala generala, asa cum e si normal.
Dacă ce v-am dat exemplu mai sus vi se pare standard de clasa a III-a atunci nu mai are rost să discutăm.
"Nu e foarte greu să dai 10." - nu e foarte greu sa iei 10 cand evaluarea se face corect.
Cu metodica acutuală e greu. Ca să nu mai vorbesc că e dificilă şi pentru un adult. Noroc că există şi profesori au destul cap să coboare standardele la nivelul vârstei fără să mai ţină cont de aiureala metodicii. Din păcate nu toţi.
1. Să ne imaginăm că unui scriitor i se comandă o carte în trei luni. I se dă şi numărul de pagini, dar şi de capitole. Apar două situaţii diferite: a) dacă sunt puţine capitole (să zicem 8) şi b) dacă sunt foarte multe capitole (să spunem 250). Problema reclamată atât de manualele de pedagogie cât şi de profesori este că într-o unitate foarte scurtă de timp, programa noastră este dublă sau chiar triplă comparativ cu programe similare din alte sisteme de învăţământ. Cum învăţarea presupune predare/fixare, se explică de ce timpul copilului este parazitat de tone de teme şi exerciţii de fixare, care în alte sisteme se fac în clasă. A face fixarea în clasă e mult mai bine bine decât acasă, unde - dacă ai probleme - nu are cine să te ajute. De aici şi meditatorul, care vine să suplinească rolul profesorului de clasă.
2. Metodica - orice curriculum naţional din orice ţară trebuie să aibă un STANDARD, care se va regăsi în examenele de stat. La noi standardul este mult peste vârsta elevilor şi de multe ori mult peste puterea de înţelegere a profesorilor. Numeroasele situaţii în care un elev sau chiar un profesor obţin o notă mică la un examen de stat şi o notă maximă la contestaţie vin tocmai din această anomalie. În lipsa unor standarde clare, un corector va proceda cum va şti el mai bine, adică arbitrar, ca în orice situaţie lipsită de reguli clare.
@ Jonn Jonzz: Din moment ce metodica nu e unitara, nu vad ce poate fi impus prin metodica.
O observaţie foarte bună, dar lucrurile stau cu totul altfel. Imaginaţi-vă că sunteţi copil şi porniţi un joc. Să spunem inventaţi o limbă secretă. Va exista o perioadă în care stabiliţi o serie de reguli şi - mai mult - proiectul în sine va cere o serie de reguli, pentru că orice lucru are o structură internă care se dezvăluie la un moment dat. După ce stabiliţi totul, începe jocul propriu-zis. Din acel moment, schimbările nu se mai pot face cu atât de multă uşurinţă. Chiar dacă nimic nu este impus, totuşi un nou venit nu va putea impune lucruri noi decât foarte puţin, şi acele lucruri nu vor fi complet noi, ci în spiritul a ceea ce există deja.
Metodica acutală este clădită pe baza metodicii comuniste (didactica lui Anton Makarenko 1888 -1939). În esenţă această didactică începea din start cu materie voit peste nivelul de vârstă al copilului, pentru că Omul Nou în comunism trebuia călit în bătălii, fasonat, înrăit pentru lupta de clasă. De aici şi abundenţa de termeni tehnici la orice materie, care s-a păstrat până astăzi. Felul în care s-a conservat didactica se poate observa uşor comparând un manual din anii 60 cu unul de ultimă oră, unde vom întâlni acelaşi limbaj de carton.
E foarte greu să schimbi regulile în aceaste condiţii, mai ales că există şi voci conservatoare, adepte ale unei şcoli milităroase, dure. E drept că mulţi nu-şi dau seama de unde vine, dar dacă citim didactică din vremurile trecute ne dăm imediat seama. E vorba şi de multă nostalgie, de acel "eu aşa am apucat", "pe vremea mea se făcea şcoală" etc.
Comunismul a fost un virus. Nu doar a infectat, ci a rescris ADN-ul multor generaţii, la fel cum o explozie atomică afectează nu doar generaţia care o prinde, ci şi generaţiile următoare.
"A face fixarea în clasă e mult mai bine bine decât acasă, unde - dacă ai probleme - nu are cine să te ajute." - ai fost deja ajutat, daca ai fost atent in clasa. De la un punct in colo te ajuti singur. In plus astazi elevii au la dispozitie MULTE resurse dupa care sa se documenteze, fara meditator. Pana la urma elevul ajuns adult trebuie sa poata fi si independent. Temele pentru acasa sunt un exercitiu bun in acest sens.
"Din acel moment, schimbările nu se mai pot face cu atât de multă uşurinţă." - intr-un joc al unor copii? Cum sa nu, copiii schimba regulile in timpul jocului tot timpul.
"E foarte greu să schimbi regulile în aceaste condiţii, mai ales că există şi voci conservatoare, adepte ale unei şcoli milităroase, dure." - poate vocile conservatoare nu gresesc. Evident nu se pune problema de "om nou" dar a fi calit nu e un lucru rau. Nu e rau sa iesi din scoala mai puternic decat atunci cand ai intrat.
Nu te poţi ajuta singur dacă ai un tip de învăţare vizual sau chinestezic. De regulă vizualii pot merge până la un anumit nivel în matematică, de unde există metode speciale care îi ajută să facă faţă. Asemenea metode nu sunt prea cunoscute de copil, dar sunt cunoscute - e drept că la noi intiutiv - de meditator.
Vocile conservatoare nu se regăsesc însă şi în manualele şi lucrările de pedagogie. De regulă apar pe net prin tot felul de locuri.
Absolut, şi lagărele comuniste căleau. Ieşeai din ele călit. Comunismul pune mult accent pe călire.
"Nu te poţi ajuta singur dacă ai un tip de învăţare vizual sau chinestezic." - ba da, poti, pentru ca nu depinzi doar de un singur tip de invatare. Ai poate un tip de invatarea pe care il preferi, dar asta nu inseamna ca iti e imposibil sa inveti in alte moduri. In plus, cum am mai spus, nu e musai ca toti sa aiba 10 pe linie.
"De regulă apar pe net prin tot felul de locuri. " - si in toate comisiile responsabile de alcatuirea programelor din ultimii 30 de ani.
Lagarele distrugeau oameni. Comparatia cu scoala este cel putin nepotrivita.
Mama mea i-ar fi rupt picioarele ( cel putin) daca as fi patit asa ceva ( presupunand ca asta s-a intamplat inainte de 90). In zilele noastre asta-i motiv de proces si daune (sau, pentru cine e mai grabit..... se aplica varianta 1).
"Institutionalii astia nu stiu decat de frica proceselor sau a pedepselor directe. In rest- rusine, bun simt, corectitudine, e.t.c.- n-au auzit nici macar in facultate;