sursa foto: Profimedia
„Capitalismul tâmpește”. Cine credeți că a făcut această afirmație, prieteni? Marx? Lenin? Mao Țe Dun? Vreun fascist care ținea morțiș să înlocuiască piața liberă cu o versiune modernizată a vechiului sistem medieval al breslelor?
Well, vă înșelați. Afirmația îi aparține lui Adam Smith, fondatorul științei economice moderne și un reprezentant de seamă al noului (pe atunci) curent politic și ideologic pe care azi îl numim liberalism.
Un liberal așadar este cel care a făcut scandaloasa afirmație. Pentru că așa e liberalismul, scandalos - atunci când nu-l înveți din broșuri americane de propagandă libertariană.
Bine, Smith nu s-a exprimat atât de frust, fiindcă cititorii vremii lui nu apreciau stilul ăsta. Dar ar fi putut s-o facă, dat fiind că e scoțian - deci un strămoș al celor care compun The Tartan Army.
Dar de ce credea Adam Smith despre capitalism că tâmpește - mai precis, că tâmpește inevitabil, că tâmpește în mod necesar, cum ar spune logicienii modali, că logica pieței nu poate produce niciun alt rezultat asupra minții umane decât tâmpirea?
Pentru că, spunea el, piața liberă se bazează cu necesitate pe o permanentă extindere a diviziunii sociale a muncii. Astfel, inevitabil, fiecare va presta o activitate din ce în ce mai specializată - și fiecare va presta activitatea în care s-a hiperspecializat o perioadă din ce în ce mai lungă de timp.
Iar asta e valabil pentru absolut toată lumea, nu doar pentru muncitori, dar și pentru manageri, pentru avocați, pentru spioni, pentru profesori, pentru bogați (fiecare cu o hiperspecializare diferită în a face bani), pentru medici, pentru arheologi, pentru antreprenori, pentru muzicieni - pentru toți, indiferent ce activitate ar presta.
Odată prins în logica pieței, fiecare va face ceva din ce în ce mai hiperspecializat - și va face asta (aproape) tot timpul. Pe de o parte, diviziunea socială a muncii în permanentă expansiune este cea care permite sistemului capitalist să genereze o cantitate de bogăție și de expertiză fără precedent în istoria umanității.
Pe de altă parte, să faci (aproape) toată ziua, zi de zi, același lucru la nesfârșit îți închide inevitabil mintea. Te tâmpește.
Iar asta, repet, e valabil pentru absolut toată lumea - inclusiv pentru bogați, de exemplu. Să îți petreci între 10 și 16 ore pe zi, zi de zi, făcând bani (mai precis făcând bani într-un anume fel, nu și în altul), îți închide brutal lumea în exact același fel în care i-o închide și frizerului sau hamalului din port, de exemplu.
Spun asta ca să înțelegem că nimeni nu scapă, bogații nu sunt mai imuni decât săracii în fața acestui proces - toată lumea e prinsă în aceeași cursă de șoareci, doar că fiecare învârte, până la epuizare, doar propria roată.
Capitalismul produce inovație la un nivel fără precedent, doar că inovația asta nu este rezultatul creativității, ci doar un efect secundar al hiperspecializării continue, al diviziunii sociale a muncii în permanentă expansiune.
Pentru prima oară în istorie, inovația ajunge să fie un produs de masă - dar asta doar pentru că ea e produsă în orb. Inovația devine echivalentul precis al mutațiilor genetice random care stau la baza evoluției lumii vii. Continua hiperspecializare generează exact același mecanism de inovare în orb care funcționează și în cazul mutațiilor genetice pur întâmplătoare, care duc la evoluția speciilor.
Pe scurt și scandalos spus, pentru prima oară în istorie putem produce inovație (ba chiar putem produce inovație permanentă și pe scară largă) fără să avem nevoie de inteligență și de creativitate. O producem by random hyperspecialization, not by design.
Adam Smith a înțeles foarte bine efectul paradoxal al logicii pieței asupra minților individuale: devenim cu toții cu atât mai prosperi cu cât fiecare în parte se tâmpește mai mult și devine mai hiperspecializat.
Pentru a limita pe cât posibil acest efect, Adam Smith se opunea ideii ca piața să acapareze tot (ca totul să funcționeze ca o piață - teza-fanion a libertarienilor) - și cerea crearea și menținerea cât mai multor spații posibile care să funcționeze după altă logică decât cea a pieței.
Adică voia ca piața să fie un sistem important - dar, în același timp, ca ea să fie completată și înconjurată și de alte sisteme care să permită oamenilor acces și la alte lumi decât la cea a hiperspecializării continue.
De-asta, de exemplu, el cerea ca sistemul de învățământ să fie public - o altă lume decât cea a pieței, care să permită celor care trec prin ea să înțeleagă și să caute și altceva decât hiperspecializarea continuă, la care inevitabil îi obligă piața.
Tocmai în asta constă, după mine, frumusețea liberalismului. În timp ce alte ideologii promovează monismul ontologic - credința că oamenii trebuie să trăiască într-o singură lume, după o singură logică: a pieței, a luptei de clasă, a schimbării graduale și organice șamd -, liberalismul e pluralist. El vrea societăți în care oamenii să trăiască simultan în lumi diferite, cu logici diferite.
Și crede că ăsta e singurul mod în care oamenii își pot păstra și explora umanitatea, creativitatea și unicitatea: prin locuirea simultană în lumi diferite. Lumea nu poate fi ținută deschisă decât dacă e formată simultan din mai multe lumi.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Se știu zonele sărace de pe glob. Se știe ce a dus la colapsul socialismului din Est.
După revoluțiile din anii '90 acestea au început o cursă de recuperare a decalajului față de țările dezvoltate, cu economie liberală.
Avem în față un model de dezvoltare. De ce să nu-l urmăm, ca nu cumva să ne tâmpim..?
În economiile liberale dezvoltate găsim vârfurile progresului tehnologic care scutesc omul de munca grea și (sau) repetitivă. AI-ul dă un nou avânt.
Specializarea pe meserii a dus la fabrici specializate fără muncitori.
Tot felul de roboți industriali fac acum munca lor specializată, cu productivitate și calitate sporită. Iar asta aduce profit.
Dar a fost nevoie și de fonduri pentru cercetare care dau roade în timp. Multe țări nu-și permit cheltuiala asta sau nu-i văd rostul.
M-am referit la omul din industrie pentru că acolo e pericolul repetitivității.
Altfel, în majoritatea meseriilor/activităților fiecare zi vine cu provocările ei.
În funcție de ele spunem că am avut o zi mai grea sau mai ușoară.
Până la urmă ține de curiozitatea fiecăruia dintre noi de a afla lucruri noi, oricare ar fi domeniul.