Foto Octav Ganea/ Inquam Photos
Deputatul Remus Borza, consilierul premierului Dăncilă pentru o perioadă de doar șapte zile, a relatat la Digi24 că demiterea sa a fost o „execuție pripită”, după ce unele dintre declarațiile făcute de el au fost interpretate eronat.
Borza a avertizat că economia României se află „pe buza prăpastiei”, riscurile fiind cu atât mai mari, „mai ales că o să vină criza”. „Nu învățăm nimic din greșelile trecutului. Le repetăm cu aceeași inconștiență”, a spus Borza la emisiunea „În fața ta”, de la Digi24.
Decizia demiterii sale a apărut în Monitorul Oficial. Premierul nu l-a sunat să-i comunice că renunță la serviciile sale.
„Spiritele s-au inflamat de la o intervenție pe care am avut-o la un post de televiziune, unde s-a dat o altă interpretare unor afirmații pe care le-am făcut. N-am vorbit de concedieri și cu atât mai puțin n-am avansat un număr”, a precizat Remus Borza, care spune că a vorbit despre nevoia de debirocratizare, informatizare și eficientizare a aparatului bugetar și în special a administrației.
Citiți și
Fostul consilier al premierului a atras atenția că aparatul bugetar „este o gaură neagră în care statul român aruncă an de an vreo 35 de miliarde de euro”.
„În ultimii 3 ani cheltuielile de personal și de asistență socială au crescut cu 73 miliarde de lei”
România poate fi definită ca țara celor 10.000 de drumuri de pământ, consideră Borza, remarcând una dintre marile greșeli făcute de actuala guvernare: „Noi am sacrificat în ultimii 3 ani investițiile pentru a crește excesiv de mult veniturile unor categorii socio-profesionale. Doar în ultimii 3 ani cheltuielile de personal și de asistență socială au crescut cu 73 miliarde de lei”, a punctat deputatul.
În scurta perioadă pe care a petrecut-o la Guvern, Borza susține că i-a făcut câteva sugestii premierului, legate de anumite persoane și de nevoia unor schimbări în structura Executivului și a unor agenții.
„Am crezut că măcar într-al 12-lea ceas PSD se poate reinventa, recredibiliza, că a învățat ceva din acest vot de blam al cetățenilor”, spune el.
„Suntem singura țară care-și plătește mai bine bugetarii, decât salariații din mediul privat”
În opinia sa, creșterea salariului minim pe economie a fost o măsură corectă, pentru că aveam salarii foarte mici raportate la celelalte 27 de state membre UE.
Însă o anomalie a reprezentat-o, crede el, faptul că au crescut mult prea mult mult salariile în sectorul public, fără să o corelare cu eficiența și productivitatea.
„Suntem singura țară din Europa care-și plătește mai bine bugetarii, salariații din domeniul public, decât salariații din mediul privat: vorbim de un salariu mediu de 704 euro vs 534 euro. Asta a creat un dezechilibru pe piața forței de muncă, o migrație dinspre privat spre public.
Aparatul bugetar este supradimensionat. Asta spun de vreo 10 ani. Sunt convins 100 la sută că nu (vor premierul și Guvernul să reajusteze aparatul bugetar, n.n.)
Tot o guvernare PSD, cea a lui Adrian Năstase, a reușit să administreze problemele țării cu 800.000 de bugetari. Acum avem 1.370.000 de bugetari”, a punctat Remus Borza.
„Doi ani de zile mori cu prostul de gât”
El a ținut să precizeze că în declarațiile sale nu a folosit termenul „concedieri”. De ce? „Nu că nu ar trebui, probabil că ar trebui, dar e o misiune imposibilă. Prin lege, funcționarul are o stabilitate pe funcție mai mare decât imunitatea parlamentarului sau inamovibilitatea magistratului.
Ca să-l dai afară trebuie să-l evaluezi de două ori consecutiv cu calificativul „necorespunzător” și evaluările se fac anual. Doi ani de zile mori cu prostul de gât. Între timp se schimbă ministrul sau șeful de autoritate și pe prost îl ia tot de bun. Și tot așa, el se perpetuează, se conservă, instituția merge cu frâna de mână trasă și sabotează orice act de reformă”, a explicat Borza. Are și o soluție - transferaul personal ului între instituții, pentru că angajatorul este unul singur: statul român.
Și un exemplu: „La SRI anul trecut șeful Serviciului a vrut să scape de câteva sute, chiar mii de la Poșta militară sau alte sectoare.”
Nu se justifică Guvern cu 27 de ministere
Odată cu plecarea lui Darius Vâlcov, ministrul Finanțelor Teodorovici are iarăși un cuvânt de spus, vede Borza actuala situație.
„Nu se justifică un Guvern cu 27 de ministere. Cu cât ai un aparat mai suplu, cu atât e mai eficient.”
Pe de altă parte, Borza mai spune că i-a adus la cunoștință premierului nevoia redirecționării resurselor către investiții și amintește că, din 1990, în România au fost construiți doar 500 de kilometri de autostradă.
„E multă inerție și multă prostie. Nu putem crește doar pe consum, doar pe importuri, căci asta e marea vulnerabilitate a economiei românești. Trebuie să creștem pe producție”, a subliniat deputatul.
(Modelul e greșit?) Da. Modelul este greșit, pentru că a venit cu un exces de lichiditate în piață.
Unde s-a sărit calul e pe zona de administrație, crede Borza. „Trebuie ca angajările și promovarea să țină cont de competență. S-a cultivat mediocritatea în detrimentul meritocrației.”
„Deficitul de balanță comercială a ajuns la dimensiuni apocaliptice”
„Creșterile de venituri, pe zona de personal și de asistență socială n-au făcut altceva decât să degradeze 2 indicatori: inflația - avem o inflație de 4-4,1 la sută, dublă față de media europeană - și deficitul de balanță comercială, care a ajuns la niște dimensiuni apocaliptice. În 2017 am avut 12,57 miliarde de euro, în 2018 - 15 miliarde de euro, iar anul ăsta o să raportăm cu mândrie patriotică un 16,9 miliarde de euro deficit de balanță comercială.
O guvernare responsabilă, într-o perioadă de creștere economică, trebuie să se bazeze pe excedente. Or, din păcate, România e campioana deficitelor: deficitelor bugetare, anul ăsta ne ducem spre 36 de miliarde de lei, anul trecut am avut 27 de miliarde.
Am crescut anumite venituri unor categorii socio-profesionale și printr-o îndatorare excesivă a țării. Am ajuns la bariera psihologică de 100 de miliarde de euro.”
- Moderator: Unde suntem?
- Remus Borza: Pe buza prăpastiei. Și mai ales că o să vină criza. Nu învățăm nimic din greșelile trecutului. Le repetăm cu aceeași inconștiență. Se repetă scenariul din 2007-2008, când ne îmbătam cu apă rece că o să curgă numai lapte și miere pe Dunăre sau pe Dâmbovița. Indicatorii arătau, într-adevăr, într-un fel anume: o creștere record de 8,5 la sută în 2008., 9,5 miliarde investiții străine. Spuneam că nu ne afectează pe noi criza, criza e-n America, noi suntem miezul din nucă. A venit 2009 și ne-am rostogolit de câteva ori.
Fostul consilier al premierului a punctat că guvernul are responsabilitatea „să pună saci cu grăunțe în cămară pentru vremurile de criză.”
„Noi am angajat cheltuieli cât Casa Poporului”, a comentat Remus Borza.
„ANAF e o instituție retrogradă, neinformatizată și ineficientă. Nu știu dacă va reuși să-și facă planul de venituri de 344 miliarde de lei la bugetul statului.
Trei lucruri trebuie să facă Guvernul: reformă, reformă și iar reformă.
Viitorul nostru atârnă de un fir de ață. Trebuie să avem această revelație măcar într-al 12-lea ceas: avem o mare amenințare - evaziunea fiscală. Pierdem în fiecare an 16 miliarde de euro. Asta înseamnă 15 autostrăzi Pitești-Sibiu, 13 autostrăzi Comarnic-Brașov. Evaziunea și contrabanda pe zona de produse agricole, importul de legume și fructe, alcool și tutun.
Dacă nu facem noi niște lucruri de bun simț azi, le va face mult mai dureros criza care va veni. Estimez la începutul anului viitor o criză în toată splendoarea ei. E evident că avem un dezechilibru în ceea ce privește alocarea resursei bugetare. Mai rămân foarte puțini bani și de fiecare dată sacrificăm investițiile.
Nevoile populației sunt mari, dar nu poți da tuturor după nevoi, ci după posibilități. Să ne întindem cât ne ține plapuma.
In extremis se va ajunge aici (la reduceri de salarii, n.n.): salariile sunt mari, sunt mulți plimbători de hârtii prin instituțiile statului, pentru că statul este un prost angajator. Plătește mult și cere puțin”, a spus Borza.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Le dam buletinu inapoi.Sa se duca de unde au venit cu jandarmi, militie si servicii...Sa se legitimeze intre ei.
Și mă gîndeam așa: ”pînă la urmă, statul face o șmecherie și le spune acestora ”N-am acum bani să vă plătesc salarii pe cît ați merita dar continuați să mă slujiți căci eu, statul, vă promit că nu o să vă trăiți bătrînețile în mizerie: fac eu, statul, o șmecherie ca să fie totuși interesant să fii magistrat”. La vremea respectivă, această idee părea un compromis rezonabil (deși mai tîrziu, se pare că prevederea respectivă a putut fi folosită ca un fel de mită). Totuși, nu-mi era clar de ce doctorii, de pildă, nu pot fi subiectul unei judecăți similare! Ca să nu mai zic de faptul că, de cînd mă știu, am considerat că cel mai important sector pentru propășirea unei națiuni este educația. Așadar, de ce să nu existe pensii speciale și pentru profesori?? Aici am putut însă imagina un răspuns simplu (și cinic): pt că poți folosi oricînd, oriunde, personal suplinitor (ceea ce nu poți face la judecători sau doctori).
Ok, însă chiar acceptînd aceste lucruri strîmbe, tot se poate emite întrebarea:
Dat fiind că salariile în sectoarele bugetare au crescut ENORM (și mai cu seamă în justiție, interne, administrație publică), de ce mai este necesară pensia specială pentru aceste categorii?? Adică, OK, să se aplice ”formula specială” de calcul a pensiei pt anii dinainte de a avea aceste salarii mărite (căci mai apoi au și ei, după formula standard, contribuții importante la fondul de pensii). Deci legea ar fi trebuit să conțină o prevedere care să conducă spre extincția folosirii ”formulei speciale”, urmînd să intrăm cu TOȚII într-un normal!
Și, oricum, ce-a fost prostia aia cu pensionarea unor oameni la 45 de ani?!?
Si la fel de bine stim ca asta e strategia eterna a PSD, asa au facut de fiecare data, incepand cu guvernarea Vacaroiu din anii '90. Tin de dezastru pana in pragul alegerilor, apoi se schimba guvernarea si e randul celorlalti sa li se sparga in cap toate belelele... amintiti-va de guvernarile CDR, cum s-a devalorizat leul in cateva luni. Amintiti-va de guvernarea Boc, care n-a avut incotro si a trebuit sa taie el salarii si pensii. Si-apoi iar vine PSD sa pozeze in salvator.
Daca cei ce vor veni in 2020 (USR+PLUS de preferinta) vor fi hotarati sa-i traga la raspundere pe pesedisti, si vor incepe curatenia cu mana forte prin institutii, avem sanse sa rupem pisica asta odata pentru totdeauna.
Borza a fost PDL-ist/basist, s-a ocupat de insolventa Hidroelectrica pe vremea lui Boc. Eu nu mi-as pune mari sperante in el. Eu tin minte foarte clar ca pe vremea aia PDL-ul cu Boc, basescu, udrea si tot tacamul ne scotea din minti cu minciunile si tupeul lor, de pareau PSD-istii raul cel mai mic.
Toti nemuricii astia care fac rahatul praf cand sunt la putere, in opozitie, ca sa vezi, stiu sa combata.
Asta una. Apoi, doi, chestia cu cheltuielile cu asistența socială, „asistații”, 'tu-le mama lor de asistați, și cele 73 de miliarde, e o gogoașă care e rostogolită cu nesimțire și, mai mult, ticăloșie de fel de fel de jegoși. În realitate cifrele arată negru pe alb că România are cel mai mic nr. de „asistați” / locuitor din UE, că are cel mai mic nr. de persoane cu handicap indemnizate la 1000 de locuitori etc. etc. etc. Citiți volumul Stânga și agenda socială a României, proaspăt apărut la Editura Tritonic. Conține toate cifrele necesare înțelegerii realității sociale a României, dincolo de propagandă. Citiți-l, că nu vă doare neuronul! Nici nu pleznește! Nici pe dl. deputat nu l-ar durea!
Și ar mai fi multe de spus, inclusiv legat de salariile la stat, cum că România ar fi singura țară care își plătește mai mult bugetarii decât privații. Există studii la un click distanță care indică treaba asta și despre Olanda, Germania, Grecia etc. Problema nu e neapărat asta, fiindcă un stat minimal. cum e al nostru, poate păstra doar angajații cu studii superioare și în rest „externalizează”, să zicem, curățenia în instituții către firmele private, ceea ce duce în mod evident la o discrepanță artificială de salarizare între mediul public și cel privat. Problema e că piața muncii privată e complet dezorganizată și destructurată: nu există sindicate, nu există organizații profesionale și pe cale de consecință nici angajații nu își pot apăra cum trebuie dreptul la un salariu decent. Și nici nu o fac!
În concluzie, felicitări guvernului că l-a dat afară pe figurantul ăsta. Cu asemenea indivizi în parlament nu e de mirare că țara asta merge așa cum merge.
situatia e chiar mult mai grava.Vom fi eliminati de cei care detin AI de nivel inferior: Fizic! Statele bogate construiesc drone militare la foc automat, cu zecile de mii.Se pregateste o extinctie a saracilor la modul cel mai serios.O vom prinde in timpul vietii noastre.Ne vor executa chiar copiii nostri din fotoliu.Ei vor juca un fel de counter strike on-line pe calculator crezand ca impusca dragoni si luptatori medievali intr-o realitate virtuala , cand in realitate vor trage in tinte reale.Atat doar ca ei nu vor sti ce ascunde interfata.