Ziua muncii a trecut, vom mai avea ce munci în viitor? Un mesaj liniștitor pentru cei care cred că „ne fură AI job-urile”

sursa foto: Profimedia

Pe terasele și în curțile din România, 1 mai a venit și a trecut la fel ca în fiecare an: s-au consumat în cantități industriale mici cu muștar și bere la sticle de doi litri, a fost haos pe șoselele spre munte și pe mare, iar la televizor toate posturile au dat cel puțin un reportaj despre ce fac tinerii la Vama Veche.

Dar peste Ocean, în San Francisco, mulți dintre cei care lucrează în Silicon Valley cred că, în următorul an, nu vom mai avea ce sărbători când vine vorba de muncă. Publicația americană New York Times a publicat un articol lung săptămâna trecută, bazat pe discuții cu inginerii care construiesc sistemele de inteligență artificială. Potrivit lor, tehnologia pe care o creează va face ca zeci, poate chiar sute de milioane de oameni să nu mai aibă de lucru în viitorul apropiat. Mai mult, ei cred că ne îndreptăm foarte rapid spre o situație în care oamenii de rând vor intra într-un șomaj forțat, din care nu vor mai putea să iasă niciodată.

Jurnalista Jasmine Sun, autoarea articolului, îi citează pe directorii marilor companii de AI, care spun, în mare, că impactul tehnologiei AI va fi simțit foarte dur de categoriile sociale cu studii superioare. De exemplu, un director de la Anthropic, una dintre cele mai mari companii private de AI din lume, vorbește despre o posibilitate foarte reală ca jumătate din joburile pe care le fac proaspeții absolvenți de facultate sa dispară până în 2030. Un alt tânăr fondator de start-up, de 23 de ani, spune că anul acesta are ultima șansă de a mai angaja oameni înainte ca modelele AI să facă toată munca din compania lui, fără niciun ajutor de la angajați. Alți oameni din industria de AI declară că se grăbesc acum să intre pe joburi bine plătite, în speranța că vor acumula suficiente venituri înainte ca valul de șomaj să ajungă și la ei.

Citind articolul, e greu să nu simți un gol un stomac, acolo unde au fost micii de 1 mai. Dar este adevărat ca AI ne va trimite pe toți în șomaj în doi ani?

În primul rând, este adevărat că modelele AI evoluează cu o viteză care îi surprinde inclusiv pe cei care le construiesc. De exemplu, GPT 5.5 de la OpenAI are o rată de succes de peste 84,9% în a face corect munca experților din 44 de ocupații. OpenAI are niște ingineri foarte talentați, care reușesc să scoată lucruri extraordinare din aceste modele, iar asta va duce, fără îndoială, la salturi de productivitate pentru persoanele care știu exact cum sa folosească aceste modele.

Dar aici intervine o problemă pe care mulți din Silicon Valley o ignoră. Există un decalaj enorm între ceea ce poate face un model într-un mediu controlat și realitatea cu care se confruntă de fapt un angajat obișnuit, fie el din București sau din San Francisco. Pentru majoritatea oamenilor, contactul cu inteligența artificială nu vine prin interacțiunea cu un model. Vine prin folosirea unor aplicații, acasă sau la serviciu.

Iar la nivelul aplicației, lucrurile se întâmplă foarte diferit față de cum AI arată într-o demonstrație pe YouTube sau într-o analiză de laborator.

Gândiți-vă la orice companie mare din România sau chiar din Europa și la sistemele software pe care le folosiți zilnic la serviciu, multe dintre ele implementate acum 15 sau 20 de ani.

Este o diferență între „noua versiune de ChatGPT poate teoretic să facă 84,9% din slujba unui avocat" și „biroul de avocatură a înlocuit toți angajații cu ChatGPT".

A aduce AI în diferite meserii e un proces lent și dificil. Se va întâmpla, bineînțeles, dar va fi treptat. Ideea că totul se va desfășura brusc - ca un „cutremur economic” care lasă milioane de oameni fără loc de muncă într-un an sau doi - nu corespunde cu modul în care tehnologia se integrează, de fapt, într-o economie de piață.

Mai e un lucru care se pierde de fiecare dată în acest discurs al catastrofei: aceste tranziții de obicei creează locuri de muncă, care în trecut nu existau. De exemplu, acum o sută de ani, ideea că un om ar sta în fața unui ecran zece ore pe zi era de neconceput. Străbunicii noștri nu ar fi putut imagina o slujbă în care să stai pe un scaun și să trimiți e-mailuri sau sa răspunzi la telefoane toată ziua. Și totuși, asta e exact ceea ce fac astăzi zeci de milioane de oameni, în centre de relații cu clienții din România și alte țări din Europa de Est sau Asia.

Avem o capacitate remarcabilă de a ne imagina locurile de muncă care dispar și o incapacitate aproape totală de a le vedea pe cele care urmează să apară.

Nu spun că schimbările radicale nu vor veni; ba chiar am scris despre ce se va întâmpla cu industria de IT din România și cum ar trebuie sa evolueze ca sa supraviețuiască valului de AI care vine peste industria de inginerie software. Dar fatalismul rupt din Miorița, în care se complac unii din San Francisco, mi se pare periculos. Un astfel de discurs creează un mediu politic în care oamenii simt că nu mai au nimic de pierdut și încep sa facă alegeri foarte proaste, de exemplu de a nu mai merge la facultate. La ce nu se gândesc este cât de greu e să schimbi un sistem software într-o bancă sau să convingi o firmă de asigurări din Cluj să renunțe la procesele pe care le-a construit în ultimii douăzeci de ani.

Iar noi românii, cei care sărbătorim 1 mai cu mici și muștar, am mai trecut prin situații similare la sfârșitul anilor 1980 și 1990, când țara era în colaps. De fiecare dată, am găsit de lucru. Uneori mai greu, alteori în afară. Dar lucru a fost mereu și va continua să fie pentru cei care și-l doresc, iar Ziua Muncii va continua să fie una din puținele zile din an în care nu muncim.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp