sursa foto: romania.europalibera.org
Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă. Muzică pentru urechile noastre! Le mai ciulim din când în când, întrebându-ne ce pot declara atât de interesant și de tainic niște oameni la un post de radio, de ni se amintește mereu să nu cumva să pomenim cuiva de acest obicei al casei. Nu spunem nici picați cu ceară, ne place să avem secretele noastre de familie într-un sistem băgăreț și insistent, în care ni s-a explicat de nenumărate ori că pereții au urechi și nu știi niciodată cine este, de fapt, un mare pârâcios - niciunui copil nu-i plac pârâcioșii, mai ales cei care nu au altă treabă decât să raporteze cine ce emisiuni ascultă, ce cărți mai citește sau ce bancuri spune în lift. Știm deja cine sunt toți „pârâcioșii“ oficiali din blocul nostru, dar suntem mereu avertizați că nu știi niciodată de unde sare informatorul, așa că ne vedem de joacă, bucuroși că am apucat să ne facem lecțiile fără să se ia curentul.
Când se termină vocile la radio, care ne sunt deja familiare, adulții ies transfigurați din camera mică, iar tata pune muzică „străină“ tare la magnetofon, animat de senzația temporară de libertate. Este unul dintre momentele mele preferate din micul nostru refugiu din Grădini-Mănăștur, Cluj-Napoca: pentru câteva clipe, timpul încremenește, cântă Beatleșii sau Shakin’ Stevens, părinții par liberi și tineri și ne privesc cu ochii umezi. Pentru câteva clipe, totul este posibil, după care revenim treptat la realitate, că ne așteaptă cartofii copți sau mămăliga și e zi de baie, astăzi e seara în care avem o oră apă caldă.
În marketing și comunicare, se spune că brandurile mari sunt cele care reușesc să creeze o legătură emoțională autentică și durabilă cu publicul-țintă. Eu nu eram public-țintă în clasele primare, când Radio Europa Liberă se asculta cu ușile închise, în surdină, ca singura voce care spunea adevărul în lumea săracă și sărăcită a „deceniilor mărețe“ comuniste. Și totuși, resimt faptul că Europa Liberă România se închide din nou ca pe un eveniment profund personal, ca pe o despărțire dureroasă de eroul copilăriei care inspira adulții din casă și aducea puțină lumină în bezna forțată a minții.
Prima dată, s-a închis în 2008, după aderarea României la UE, când păream deciși să devenim o democrație solidă, stabilă, cu presă liberă și independentă. După 10 ani de absență, serviciul românesc al Radio Europa Liberă s-a redeschis în 2019, ca suport pentru o democrație încă fragilă, curtată în mod abuziv de corupție, cu presiuni politice susținute asupra jurnalismului. Din 31 martie 2026, Serviciul Român al Europei Libere se închide din nou, „pe fondul dificultăților bugetare“. „Restul e arhivă“, scriu ei, într-un text care „nu este un bilet de adio“, ci o „trecere în revistă a subiectelor care au contat“ în ultimii ei șase ani de existență, articole care „rămân accesibile, integral, oricui vrea să le citească“. Pentru unii dintre noi, dincolo de închideri și redeschideri, restul e o arhivă personală de investigații și reflecții asupra devenirii noastre, într-o lume care pierde în fiecare zi valoarea libertății.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp





Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.