sursa foto: Profimedia
Clement! Clement Puedras! 15 ani!
În 2023, la cincisprezece ani, acest adolescent din Franța își ia viața!
Marie! Tot 15 ani. După sinuciderea ei, mama sa îi analizează conținutul de pe telefon și descoperă videoclipuri cu metode de suicid, tutoriale, comentarii care încurajau trecerea la act, algoritmul TikTok împingându-i în feed, în mod repetat, astfel de conținut.
Demersul celor șapte familii din Franța, care au dat în judecată marile platforme sociale pentru lipsa moderării conținutului și algoritmii care amplifică vulnerabilitatea psihologică a copiilor și tinerilor, este unul dintre motivele pentru care discuția despre interzicerea accesului la rețelele de socializare a tinerilor sub cincisprezece ani a ajuns atât de prezentă și la noi.
● De fapt, de când avem noi o mare problemă?
Desigur, pentru cei familiarizați cu subiectul, evoluția lucrurilor în Australia, precum și în alte state europene, a ținut prim planul temerilor adânci pentru tinerii români.
Adânci și vechi!
În 2021, compania TikTok a fost de acord să plătească 92 de milioane de dolari pentru a opri procesul colectiv din SUA, în care era acuzată că scanează și monitorizează fețele utilizatorilor, utilizând aceste date biometrice pentru a oferi conținut personalizat, ce maximizează timpul petrecut pe rețea.
Tot în 2021, platforma YouTube a fost acuzată în Congresul American, în mod explicit, de utilizarea unor algoritmi care inundau feed-ul fetițelor de 11, 12 ani cu clipuri ce promovează anorexia, exercițiile fizice compulsive și dietele extreme.
În octombrie 2023 vine rândul Meta, când este dată în judecată de 33 de state americane, sub acuzația că le-a furnizat tinerilor conținut pe baza unor algoritmi denumiți „grafice de reconsolidare”, manipulând astfel eliberarea de dopamină în creierul lor și inducându-le astfel dorința de a interacționa în mod repetat cu produsele sale, exact ca în cazul jocurilor de noroc sau al jocurilor mecanice.
În ianuarie 2024, CEO-ul companiei Meta își cerea iertare în Congresul American de la părinții ai căror adolescenți s-au sinucis sau au avut de suferit din cauza designului intenționat adictiv al platformelor sociale Facebook și Instagram.
În octombrie 2024, Statul Arkansas acuză YouTube că este „deliberat adictiv” și că exploatează mecanisme dopaminergice pentru a crește engagementul, timpul petrecut pe platformă.
În concluzie, anii 2021-2025 marchează momentele în care părinții din aceste țări au decis efectiv să treacă la acțiune, lăsându-ne să ne întrebăm când anume au început să devină problematice aceste efecte secundare asupra copiilor și, treptat, din ce în ce mai grave. Mai concret: de când suferă copiii? Ce se ascunde sub vârful icebergului reprezentat de sinuciderea unui adolescent? Ce alte drame s-au consumat și se consumă, iar noi nu le vedem?
● România, la nivel de semnale
În paralel, România acelor ani era (și este) încă la stadiul de semnale.
Anii 2016-2020, prin rapoartele "Salvați copiii" și studiile europene HBSC (Health Behaviour in School-aged Children), arată România în mod constant cu procente peste media europeană în ceea ce privește utilizarea problematică a social media la adolescenți.
Pe fondul unei creșteri rapide a accesului la smartphone al copiilor, încă din 2018 apar semnalele unui acces la o infrastructură digitală completă, 60% dintre copii intrând zilnic pe rețelele sociale, fără control parental.
După 2020, apare momentul de accelerare bruscă a acestui fenomen, care oricum ne arăta ca fiind într-o goană cu capul spre zid. Școala online și izolarea aduc o explozie a timpului de ecran, copiii și adolescenții petrecând între 6–10 ore/zi online, social media devenind principalul canal de socializare (TikTok explodează în România exact în acea perioadă și nu mai revine niciodată la nivelul de consum anterior acelui moment).
Amăgirea adulților că timpul petrecut pe Internet ar fi unul de explorare și nu unul transformat, excesiv de mult, în hiperstimulare, este surprinsă într-un raport Salvați Copiii România din 2022–2023: mulți copii ajung la 5–7 ore/zi online în timpul săptămânii, peste 9–10 ore/zi în weekend la adolescenți, iar conturile social media apar deja de la 8–10 ani, iar pentru unii copii chiar de la 7 ani!
Numărul de utilizatori TikTok devine cel mai mare din Europa raportat la populația generală, 2023–2024 fiind perioada în care indicatorii de utilizare problematică la adolescenți depășesc restul Europei, începând să fie recunoscuți public și chiar numiți o problemă de siguranță națională. Anul 2025, cu realitatea celor 84% dintre adolescenții de 14–19 ani care intră zilnic pe TikTok, unii până la 5 ore pe zi, adaugă încă o tușă la tabloul situației din România.
● România - țara cu una dintre cele mai problematice relații cu tehnologia din Uniunea Europeană
Cine a ajuns până în acest punct poate avea senzația că, punând în oglindă măsurile luate de părinți și guverne în țările menționate la începutul acestor rânduri și semnalele de alarmă apărute la noi, compar mere cu pere. Nu greșește! Într-o parte vorbim deja despre o familiarizare a publicului larg cu modul în care lucrează algoritmii, cu designul intenționat adictiv al platformelor, iar în cealaltă, la noi, suntem abia la nivel de semnale.
Într-o parte au admis dramele care se consumă, sunt la locul „accidentului” și au început să analizeze urmele, să intre în măruntaiele Internetului scoase la iveală de coliziunea dintre creierele fragile, în formare, și platformele concepute intenționat să inducă folosirea lor compulsivă și nesănătoasă de către tineri. În România, în schimb, pare că stăm cu mașina pe buza prăpastiei, dacă n-om fi căzut deja în ea, discutând aprins despre un bec care pâlpâie în bord și despre ce cablu avem a tăia ca să n-o mai facă!
Ca un burete uscat care absoarbe treptat lichidul ce îmbibă toată structura, astfel și creierele în formare, adică viitorul țării mele, a ta, deci a noastră, a încorporat urmările exploatării deliberate a vulnerabilităților noastre psihologice ca oameni, cu care abia ne familiarizăm la nivel de sintagmă, dar a căror înțelegere lipsește aproape cu desăvârșire.
Avem una dintre cele mai problematice relații cu tehnologia din Uniunea Europeană, dublată de o educație digitală aproape zero. Nu avem statistici, dar putem intui gradul de „familiarizare” cu capcanele din mediul digital fiecare dintre noi. Știm câte ceva, dar nu credem că e chiar așa! Citim că "platformele vânează atenția noastră și a copiilor pe baza unui profil emoțional probabilistic dinamic, reactualizat și recalculat la fiecare scroll", dar cu greu putem admite destinele care se frâng, subit sau treptat, sub roțile tehnologiei prezentate iresponsabil drept unealtă, fără adaosul atât de necesar "dar nu pentru orice creier, deci atenție foarte mare la stadiul de dezvoltare al persoanei expuse"!
Suntem într-un moment de zero absolut, în care oameni din diverse domenii - psihiatrie infantilă, profesori, antreprenori, jurnaliști - anticipează un orizont de maximum 10 ani în care mai putem face ceva pentru a nu intra pe o pantă ireversibilă a degradării cognitive generale și comportamentale, pe fond de creier subjugat instinctelor, emoțiilor și tot ce mai poate "produce" trunchiul cerebral, țintit prin tehnologia persuasivă!
Situația copiilor din România cere ca noi, la nivel de populație adultă și autorități, să fim în stare de a da astăzi bacalaureatul la materia Educație digitală, tocmai pentru a-i feri pe copii de pericole și a lua ce este de folos din avansurile tehnologice.
Avem scuza lucrurilor care s-au desfășurat cu o prea mare rapiditate raportat la cunoștințele și posibilitatea noastră de a reacționa, dar asta nu mai poate amâna „bastonașele” cu care avem a începe: pe de o parte semnalul de alarmă legat de "româneasca" ce ne pândește la tot pasul, introducerea în subiect neputând fi lăsată în seama persoanelor care nu înțeleg despre ce vorbesc, căci asta ar fi de-a dreptul suicidar la nivel de țară. Iar, pe de alta, recunoașterea distragerii noastre digitale ca adulți, ca într-un cerc imaginar și invizibil al dependenților anonimi, în care și eu, și tu, noi toți, începem a ne recunoaște stadiul adicției personale: pentru a începe să vedem, să cunoaștem, să (ne) protejăm, să construim.
Astfel, rămân de creionat măcar aspectele ce ar fi necesar să apară într-un curriculum pe Educație digitală. Evident că nimeni nu are toate răspunsurile pentru că nu poate cuprinde toate unghiurile. Dar putem măcar încerca menționarea aspectelor care de-a lungul timpului au atras atenția, prin importanța subliniată insuficient, cu onestitate și responsabilitate, în efortul de a ne educa din mers și a învăța unii de la ceilalți.
Nu procentele mari din statisticile privitoare la România sunt grave, cât faptul că încă nu ne-am dezmeticit cu privire la ce a devenit urgent a cunoaște - exploatarea algoritmică a vulnerabilităților minții noastre infiltrând și determinând acum, în timp ce citești, traiectoriile pentru viitorul nostru ca țară!
(Va urma)
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Înțeleg că este aproape imposibil să-i interzici unui adolescent accesul la internet, dar până la suicid este cale destul de lungă. Iar dacă părinții nu au observat nimic în comportamentul copiilor nu este oare și neglijență din partea lor?
Cred că nu doar copiii, ci și adulții au nevoie de mai mult timp deconectați de la algoritmi și de timp petrecut împreună. Nu există educație mai bună ca interacțiunea directă dintre omeni. Copiii învață după modele și exemple nu după teorii seci. Iar aici ne putem aduce contribuția fiecare imediat.
Cât muncește fiecare mai ține și de alegeri și priorități. Nu știu dacă realizezi, dar nu te ține nimeni cu forța la o firmă care nu respectă Codul Muncii. Cum ai vrea să îți reducă statul programul de lucru?