Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Da, România e obligată să investească urgent în propria securitate. Războiul Crimeii - amintiri din viitor

Un vis urât, un coșmar…

Rusia decide pe baza unui considerent de evaluare geostrategică de prim rang, la puțin timp după evenimentul major de politică internațională, că a sosit un moment prielnic pentru a pune în practică unul dintre obiectivele ei de seamă de politică externă. Rușii vizează să-i alunge pe turci din Europa, de pe malul vestic al Strâmtorilor Bosfor și Dardanele, instalându-și propria lor autoritate la Istanbul, încă de pe vremea țarului Petru cel Mare pe la anul 1700. Rusia deschide o confruntare militară directă și extinsă cu Turcia în acel an, în trei pași:

Unu – O misiune diplomatică este trimisă de conducătorul Rusiei în lunile martie – mai ale acelui an la Istanbul cu propuneri de natură să irite și să agraveze relațiile cu turcii. Să creeze un pretext. Instrucțiunile primite de conducătorul misiunii din partea conducătorului Rusiei conduc la ruperea relațiilor diplomatice ruso-turce în luna mai a aceluiași an.   

Doi – Conducătorul Rusiei ordonă trupelor rusești să intre în România la sfârșitul lui iunie același an, fapt ce se și întâmplă în primele zile din iulie când armatele trec Prutul, fără o declarație de război prealabilă. Turcia, ca partener strategic al României, are și răspunderi suplimentare față de aceasta, în calitate de co-furnizor de securitate la Marea Neagră. Rusia va asigura o „protectie imediată și eficace”,[1] conform propriilor declarații, în condițiile în care furnizorul de securitate al României se pare că n-o va face prea curând. Se instaurează în România un regim de ocupație militară „ciudat” în care ocupantul dă „asigurari formale că, prin introducerea armatelor sale în spațiul românesc, Rusia nu urmărește nici cuceriri teritoriale, nici schimbarea structurilor interioare ale statului, nici a statutului său international”.[1] Rusia urmează „să abandoneze România și să-și evacueze armatele atunci când Turcia îi va satisface cererile”.[1]

Trei – Perioada ocupației rusești a teritoriului românesc se va întinde până în septembrie anul următor, când ultimele unități militare vor trece înapoi Prutul. Turcia declară război Rusiei, în calitatea sa de furnizor de securitate al României, abia în octombrie același an, adică la trei luni și jumătate după invazie. „Distrugerea flotei turcești la Sinope în octombrie are ca efect coalizarea puterilor europene pentru apărarea Turciei. Se pun bazele unei coaliții de război contra Rusiei intre noiembrie acel an și aprilie anul următor. În luna noiembrie același an, flotele de război engleză și franceză intră prin Bosfor în Marea Neagră. În cursul iernii, navele de război franceze și engleze, conform planului stabilit, de a deschide un front de luptă în Crimeea, se deplasează spre porturile de acolo, Sevastopolul fiind mai cu seamă vizat…”[2]

Un vis urât, un coșmar…

A fost contemporan cu toate acestea, copil fiind, stră-străbunicul meu, Ioan Băjescu, negustor de binale în Bucuresci, pe strada Toamnei, din vecinătatea Târgului Moșilor, actuala Calea Moșilor, care s-a născut în anii premergători Războiului Crimeii (1853-1856).

Nu sunt fapte din viitor, ci fapte din trecut… dar ar putea fi.

Evenimentul major de politică internațională petrecut atunci, înainte de anul 1853, a fost reprezentat de suita de revoluții care au zguduit statele Europei la 1848. Reocuparea ilegală a Crimeii în 2014 de către Rusia lui Putin, la 231 de ani distanță față de prima ocupare a ei în anul 1783, sub Ecaterina, ar putea fi, în prezent și viitorul apropiat, acel eveniment major de politică internațională. Criza refugiaților din Orientul Apropiat și nordul Africii în Europa în anul 2016 ar putea fi un alt eveniment major.

Considerentul de evaluare geostrategică de prim rang a fost la momentul 1853 că împărățiile europene îi erau datoare țarului Rusiei pentru suportul acordat de armatele lui în înăbușirea revoluțiilor. Recunoștința europenilor pentru intervenția Rusiei din Siria care a stopat afluxul de emigranți în Europa în situația în care Turcia se dovedise incapabilă să facă acest lucru ori în conlucrarea militară a rușilor în zdrobirea ISIS ar putea fi actualul considerent. Interesul unei părți a Europei în a conlucra cu Rusia ca furnizor strategic de resurse energetice de bază, în special gaze naturale, care să conducă la ridicarea sancțiunilor economice aplicate de UE, ar putea fi un altul.

Momentul prielnic atunci, la jumătatea de secol XIX, l-a reprezentat criza diplomatică intervenită între europeni în anul 1852 și ar putea constitui, în prezent sau viitorul apropiat, criza de tip Brexit sau Nexit din cadrul UE.

Pretextul l-a constituit în 1852-1853 refuzul inițial al Turciei cu privire la protejarea locurilor sfinte din Ierusalim în favoarea ortodocșilor, susținuți de Rusia, și ar putea fi în prezent sau în viitorul apropiat orice altceva. Doborârea unui avion de vânătoare rusesc la granița turco-siriană în 2015 sau pretenția Rusiei adresată conducătorului Turciei de a-și cere scuze și rămasă neonorată (din fericire onorată de curând) ar putea fi un pretext actual.

Sensibilitatea extremă a fiecărui român pe tema amenințării de la răsărit devine de înțeles pentru oricine, atât pentru actualii aliați, dar și pentru vecinii de la răsărit, în contextul geostrategic al României și de zestre istorică pe care am moștenit-o. Istorioara de mai sus ne scutește de orice adăugiri.

Da, îmi doresc un partener strategic, care acționează colectiv și deplin coordonat, de tipul unei alianțe politico-militare precum NATO care să descurajeze încă din faza de concepție a lui orice plan în care România să fie tratată drept un „gaj” între marile puteri, așa cum s-a întâmplat în trecut între Turcia și Rusia și nu numai.

Da, îmi doresc ca reacția de apărare, prevăzută în planul de contingență, atât din partea României, dar și cea colectivă a aliaților ei, în cazul unui atac în câmp operațional, terestru, marin, aerian, cibernetic sau invazii dușmane, să se măsoare în secunde, minute, ore și cel mult câteva zile și nu în luni și ani de zile ca în 1853 -1856. 

Da, îmi doresc ca Marea Neagră să fie recunoscută ca o zonă de interes strategic pentru NATO în care să se stabilească un echilibru de putere între toate părțile care să conducă la cooperare pașnică și bunăstare în democrație între națiunile riverane.

Dar pentru ca dorințele să devină realitate noi, românii, avem multe de făcut și îndreptat în următorii 10-20 de ani:

- să alocăm 2% din PIB pentru apărare în următorii 10 ani în condițiile în care creșterea anuală a PIB-ului să nu coboare sub 4%.

- să alocăm în următorii 15 ani mai mult de 40% din bugetul de apărare în dezvoltarea unei industrii autohtone de apărare și în cercetarea-dezvoltarea de profil care, împreună, să genereze un număr important de locuri de muncă, de înaltă calificare și bine retribuite și să constituie motorul de creștere pentru întreaga industrie civilă.

- la capătul celor 15 ani de dezvoltare a industriei de apărare și cercetării în domeniu, mai mult de 60% din cheltuielile de achiziții pentru tehnică militară și armament să provină din industria locală.

- România să redevină un exportator pe piața de armament, cel puțin la nivelul deținut anterior anilor ’90.

- modernizarea înzestrării armatei și aducerea ei la nivelul celorlalte armate aliate din NATO conjugat cu o optimizare a ponderilor între arme, adaptată specificului de apărare și securitate al României și sarcinilor de interoperabilitate asumate cu celelalte armate aliate.

- ridicarea continuă a nivelului de pregătire a militarilor români prin aprofundarea studiilor teoretice și înmulțirea exercițiilor tactic-operative. Valorificarea în scopul securității a potențialului foarte mare pe care România îl are în domeniul IT în ceea ce privește resursa umană din punct de vedere calitativ și cantitativ.

Desigur, cifrele pot fi ușor combătute de specialiști, dar fondul problemei rămâne: fără efort conjugat și conștient al tuturor românilor nu ne vom putea crea în viitor o perspectivă mai bună de securitate și bunăstare decât cea de astăzi. Și toate astea pentru ca stră-strănepoții mei și ai voștri să nu mai aibă vreodată un vis urât, un coșmar… pe această temă. Deciziile luate la ultimul summit NATO de la Varșovia în 8-9 iulie 2016 par să întredeschidă o fereastră în această direcție pentru România, din percepția mea de simplu cetățean. Depinde și de noi să valorificăm oportunitatea, deschizând larg fereastra.

Nu sunt fapte din viitor, ci fapte din prezent…dar ar putea fi.

Bibliografie

1- Rusia și românii de la războiul Crimeii la Unirea Principatelor. Sinteza unei atitudini – Marian Stroia, Războiul Crimeii, 150 de ani de la încheiere, Muzeul Brăilei, editura Istros, 2006, p.78

2 - Rapoarte diplomatice franceze despre războiul Crimeii– Lucia Taftă, Războiul Crimeii, 150 de ani de la încheiere, Muzeul Brăilei, editura Istros, 2006, p.109-112 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Eu nu inteleg de ce sa investim in atata aparare?
    Ce sa mai aparam?
    Oricum copiii noatri si nepotii nostri nu mai au nimic. Totul s-a vandut in vest.
    Cine are proprietati in Romania, sa le apere. Eu am doar datorii si culmea, tot catre cei din vest.
    Deci? Ce sa aparam?
    • Like 1
  • check icon
    Este frumos ceea ce scrie domnul Cristea, patriotic chiar, dar irealizabil. 1. Industria românească de securitate n-are cum să mai revină la ceea ce a fost înainte de 1990, pentru că aproape toată este o ruină. 2. Industria de securitatea românească, dincolo de cercetare ştiinţifică şi viitorii muncitori cu înaltă calificare (probabil şi o ipotetică retehnologizare), va avea nevoie şi de materia primă necesară: oţeluri speciale pentru ţevile armamentului şi pentru blindajele vehiculelor. De unde le mai ia? Călăraşul s-a dus, Reşiţa nu-i, Călanul a rămas doar pe hărţile vechi iar Galaţiul nu mai este al nostru. Mergem pe importuri? Atunci, la ce preţ vor ajunge produsele noastre? Va mai putea Armata să le cumpere? Cum îşi vor face loc pe piaţa de profil? Sunt numai câteva întrebări cărora entuziastul autor ar trebui să caute niscai răspunsuri. Ca să nu mai iau în discuţie "consecvenţa" politicului românesc în orice acţiune care trece peste pragul alegerilor, oricare ar fi ele.
    • Like 1
  • De la intrarea Romaniei in NATO mereu se vehiculeaza problema asta si in campanii electorale si la diferite summit-uri NATO. Dar cam asta ramane o cantitate incomensurabile de vorbe si promisiuni si fapte, zero ! Si toate se lovesc de aceeasi problema: nu sunt bani, dar sunt bani pt alte aiureli. Poate statul roman ar putea face ce a facut SUA in al doilea razboi mondial, sa vanda actiuni populatiei pt sustinerea armatei si a dotarii ei (dar in buna traditie romaneasca bani se vor duce intr-o cu totul si cu totul alta parte). Sa vazut cum s-au cumparat transportoarele alea elvetiene Pirannia, care nu erau in standardul NATO sau cel romanesc, de nu se pot folosi de armata in Iraq, cu toate ca TAB-ul Zimbru era disponibil in tara dar deh, comisionul a fost mai tare ca siguranta militarilor.
    • Like 2
  • Corect! Cât mai mulţi bani in securitate.Servicii,armată,şi tot tacâmul.Dăm deja un miliard lui Coldea ca să ne asculte,să mai dăm vreo trei şi armatei...să se bată pentru sigla Stelei.
    • Like 2


Îți recomandăm

iziBAC

„Am primit mesaje după ultima sesiune de Bac, pe unul dintre ele chiar l-am postat. Era o fată care nu a putut să se pregătească pentru biologie și a învățat la această materie doar cu iziBAC și în contextul acesta a luat 9.20”, povestește Adrian Stratulat.

Citește mai mult

RacketPal

„Două luni am făcut research, am vorbit cu peste 500 de oameni. I-am găsit pe grupuri de Facebook, m-am dus la terenuri. Am făcut un sondaj și peste 70% aveau aceeași problemă ca și noi”, spune unul dintre fondatori.

Citește mai mult