Sari la continut

De patru ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește patru ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

Elevul de liceu Andrei Negulescu schimbă Educația: „Acum, profesorul este dușmanul elevului și invers”

În calitate de profesor, sunt curioasă să aflu de la un elev din România lucruri legate de experiența în cadrul sistemului de educație românesc. De cele mai multe ori adulții sunt cei care discută despre experiența lor. Trebuie să-i ascultăm și pe cei ce studiază, care își pot aduce contribuția la construirea unui sistem de învățământ mai bun, în care să se simtă încurajați și în siguranță și unde să își poată exersa capacitatea de rezolvare a problemelor, creativitatea și spiritul de inovare.

Am decis să iau un interviu despre sistemul de învățământ din România lui Andrei Negulescu, un tânăr pe care îl cunosc și care este extrem de elocvent.

I-am adresat două întrebări: 1) Care sunt principalele probleme ale sistemului de învățământ din România și 2) Ce ar trebui făcut pentru ca lucrurile să meargă mai bine?

Andrei este elev de liceu din România. El consideră curiozitatea drept cea mai frumoasă virtute a omenirii, iar educația și cunoașterea sunt cele mai importante atuuri pe care le poate avea cineva. Andrei a fost în trei sisteme de învățământ diferite, la o școală franceză, în sistemul de stat și apoi la școala unde studiază acum, ICHB. După experiența sa în școala de stat, Andrei s-a gândit la ce s-ar putea face pentru a îmbunătăți sistemul de învățământ din România, pe care îl consideră înfricoșător și analizează problemele pentru a găsi soluții.

Andrei, care sunt principalele probleme ale sistemului de învățământ din România?

Internetul ne-a adus o mulțime de lucruri bune. Putem afla orice vrem, în câteva secunde, putem înțelege, citi, vedea lucrurile cu mult mai mare ușurință. În același timp, acest acces nelimitat la toate tipurile de informații ne-a luat ceva foarte important: acela de a gândi cu propria minte. Dacă nu facem ceva ce implică folosirea gândirii, niciodată nu vom mai sta în pat cu ochii la tavan și întrebându-se despre viață. Rareori mai stăm afară, într-o cafenea, așteptând un prieten și pur și simplu uitându-ne la oameni, întrebându-se cine sunt, ce fac și de ce fac anumite lucruri.

Scopul unui sistem educațional nu mai este același ca acum cincizeci de ani. El trebuie să dezvolte curiozitatea și interesul, să ofere ceva interesant din toate astfel încât elevii vor dori să știe mai multe. Trebuie să justifice fiecare materie, să fie clar de ce este utilă. Nu trebuie să furnizeze tone peste tone de informații elevului. Acum, elevii pot găsi singuri informații cu ușurință, dar ei trebuie învățați de ce ar trebui să facă asta, cum să facă acest lucru și să le fie furnizată o prezentare generală a tuturor domeniilor de studiu, astfel încât tinerii să poată ști cu ușurință unde și ce să caute.

Andrei Negulescu

Aceasta este principala problemă creată de accesul permanent la internet. Fiind atât de accesibil ne interzice să facem un lucru foarte uman: acela de a ne întreba. Nu mai avem timp să ne întrebăm. Chiar înainte de a ne gândi pentru a pune o întrebare, Facebook ne alimentează cu informații inutile despre o cunoștință. Înainte de a avea timp să ne întrebăm de ce sunt oamenii așa cum sunt, de ce cerul este albastru sau soarele galben, ce este Pământul și dacă există și alte planete, suntem bombardați de telefoanele noastre cu informații inutile.

Ieșind cu telefonul afară și derulând la infinit pe Facebook este mult mai ușor decât să fii cu tine însuți, să pui întrebări, să imaginezi lucruri, să te întrebi... Când ne mirăm noi ne punem întrebări cu privire la ceea ce vedem, simțim, experimentăm. Când punem întrebări, dorim să găsim răspunsuri. Uneori, le deducem, dar alteori nu, alteori trebuie să căutăm aceste răspunsuri. Astfel, neavând timp să ne gândim pentru a pune întrebări, se reduce dramatic setea de cunoaștere. Este o lovitură directă dată curiozității în sine. Aceasta este principala problemă cu care sistemul de învățământ se confruntă în prezent.

Într-o lume în care cunoașterea nu mai este dorită, în care copiii și adolescenții nu mai sunt interesați de știință, trebuie să găsim o cale de a le capta atenția și de a-i scoate din abisul superficialității.

Scopul unui sistem educațional nu mai este același ca acum cincizeci de ani. El trebuie să dezvolte curiozitatea și interesul, să ofere ceva interesant din toate astfel încât elevii vor dori să știe mai multe. Trebuie să justifice fiecare materie, să fie clar de ce este utilă. Nu trebuie să furnizeze tone peste tone de informații elevului. Acum, elevii pot găsi singuri informații cu ușurință, dar ei trebuie învățați de ce ar trebui să facă asta, cum să facă acest lucru și să le fie furnizată o prezentare generală a tuturor domeniilor de studiu, astfel încât tinerii să poată ști cu ușurință unde și ce să caute.

Imaginați-vă un sistem care face exact acest lucru. Și acum imaginați-vă opusul acestui sistem. Al doilea este sistemul de învățământ românesc.

Un prim pas în încurajarea curiozității este transformarea școlii într-un loc plăcut pentru elevi. Cea mai importantă parte este de a face elevii să se simtă bine în preajma profesorilor. Sistemul românesc de învățământ nu face acest lucru. Cadrele didactice se poartă ca și cum ar fi ființe supreme, ele sunt superioare tuturor, iar studenții ar trebui să fie recunoscători că profesorii sunt milostivi. Pretind un respect incredibil, dar uneori nu oferă nimic în schimb, pedepsesc elevii cât de mult pot și încearcă să-i saboteze cu note proaste, crezând că aceasta este calea cea bună pentru a-i motiva.

Există un zid mare, solid între elev și profesor, care face ca elevii să nu îi placă pe profesori și profesorii să îi displacă pe elevi. Într-o situație ideală, profesorul este un prieten al unui elev, el pretinde respect, dar îl și oferă. Cadrul didactic împărtășește clasei cunoștințele și înțelepciunea, încurajând în același timp clasa să le împărtășească la rândul ei. S-ar crea astfel o atmosferă plăcută, în care elevii ar fi dornici să învețe și să fie curioși.

Din păcate, abordarea sistemului nostru de stat este complet diferită. Profesorul este dușmanul elevului și invers. Nu se ajută reciproc, ci mai degrabă fac tot posibilul pentru a realiza contrariul. Desigur, există și unele excepții, dar nu putem construi un sistem funcțional bazat pe excepții.

Una dintre principalele cauze ale problemei ține de modul în care sunt plătite cadrele didactice. Un profesor cu patruzeci de ani de experiență este plătit mai puțin decât un șofer de autobuz fără experiență în București. Cred că nu e nevoie să vorbim despre cadrele didactice cu nivel mai redus de experiență. Banii nu ar trebui să fie principala motivație, dar atunci când statul plătește o persoană cu studii superioare care își dedică viața pentru a face această țară mai bună mai puțin decât îl plătește pe un șofer de autobuz, lipsa de motivație poate fi justificată.

Există un zid mare, solid între elev și profesor, care face ca elevii să nu îi placă pe profesori și profesorii să îi displacă pe elevi. Într-o situație ideală, profesorul este un prieten al unui elev, el pretinde respect, dar îl și oferă. Cadrul didactic împărtășește clasei cunoștințele și înțelepciunea, încurajând în același timp clasa să le împărtășească la rândul ei. S-ar crea astfel o atmosferă plăcută, în care elevii ar fi dornici să învețe și să fie curioși.

Andrei Negulescu

O altă parte a unui sistem educațional bun presupune selectarea informațiilor furnizate. Trebuie să fie interesante, să fie ușor de povestit, ușor de înțeles de către toată lumea. Este necesar să răspundă la întrebări frecvente pe care elevii le pot adresa, cu scopul de a genera în continuare alte întrebări și, prin urmare, alte răspunsuri. În general, cursurile trebuie să fie distractive, interesante, să capteze atenția elevului și să îl facă să se simtă cu adevărat înțelept odată ce înțelege conceptele.

Din nou, sistemul românesc de învățământ o ia pe o cale greșită. Se merge în profunzime extremă cu cunoștințe matematice, totul este predat, dar rareori a explicat. În chimie învățăm reacții complexe pe de rost, dar nu știu ce anume fac, unde sunt utilizate. În matematică învățăm concepte extrem de avansate, fără să fie nevoie cu adevărat de ele. În fizică, în loc de a înțelege universul, cum funcționează, învățăm mai multe ecuații, facem și mai multă matematică.

Pentru ca informația să fie interesantă, ea trebuie să răspundă la întrebări pertinente. În loc de a-l îndesa cu informații, apoi testa cunoștințele, ca apoi să uite repede totul, trebuie ca elevul să fie făcut să întrebe, să deducă, să înțeleagă, nu să memoreze.

Sistemul românesc de educație este greșit. Învățăm lucruri plictisitoare într-un mod plictisitor doar pentru a primi niște note bune, apoi uităm totul și sfârșim prin a nu înțelege nimic din doisprezece ani de școală.

Așa cum am spus mai înainte, pentru a capta interesul cuiva, trebuie să încercăm să-l facem să răspundă la întrebări, mă refer la lucrurile de care acea persoană este interesată, la pasiunile lui. Sistemul românesc nu încurajează pasiunile. Toți elevii sunt la fel și trebuie să învețe aceeași cantitate din aceleași materii și apoi să fie examinați în mod corespunzător. Nu există o diferențiere.

Poți fi un geniu în biologie sau să ai cunoștințe uimitoare în politică și să te descurci de minune la vorbitul în public, dacă nu ești bun la matematică vei obține notă scăzută la examenul la final de liceu, ceea ce face foarte dificilă admiterea la facultate. Ai putea fi foarte bun la matematică și fizică, dar să nu fii în măsură să înțelegi semnificațiile profunde ale cărților, ce gândea autorul atunci când a scris, iar talentul tău uimitor nu va fi prețuit în nota de la bacalaureat, pentru că cunoștințele avansate privind literatura română sunt obligatorii.

Această liniarizare a tuturor elevilor cauzează probleme imense. Nu face ca elevii să fie mai interesați de școală, încurajează o metodă ineficientă de evaluare și deteriorează interesul tinerilor care se simt neapreciați și nevalorizați tocmai pentru că sunt buni la unele lucruri și nu atât de buni la altele.

Acestea sunt doar câteva exemple. Educația ar trebui să fie arma pe care o folosim pentru a combate ignoranța. Sistemul românesc face exact asta: încurajează ignoranța. Pare că dintr-un grup de oameni așezați la o masă într-o zi unul dintre ei a spus: „În regulă, băieți. Hai să facem un sistem de învățământ care va face elevii să urască școlile și învățătura cât mai mult posibil. Hai să-i facem să-i urască pe profesori. Hai să facem pe fiecare elev să se simtă rău pentru că este o persoană unică. Să facem un sistem educațional ineficient, astfel, că, după doisprezece ani de școală, un student are doar cunoștințele pe care le-ar putea dobândi în două clase."

Aceasta este doar o vedere de ansamblu a problemelor existente. Sunt peste un miliard de lucruri la care mă referi, dar nu e timp pentru asta.

Ce ar trebui făcut pentru ca lucrurile să meargă mai bine?

Totul trebuie schimbat. Este impozibilă rezolvarea problemelor doar prin unele mici modificări. Sistemul educațional are nevoie de o restructurare totală care ar trebui făcută încet, pas cu pas. Este imposibil să se rezolve acest lucru anul viitor. Ministerul Educației trebuie să înceapă un proces lung, planificat pe parcursul a câțiva ani (10, poate 20) pentru a modifica totul.

În opinia mea este necesar să fie modificat totul, pornind de la mentalitatea pe care este construit întregul sistem, până la formarea profesorilor și modul lor de abordare, la cărți și materii și structura sistemului de examinare.

Principalul obiectiv al unui sistem educațional funcțional ar fi câștigarea interesului și curiozității elevilor. Nu este posibil să se predea ceva în cazul în care elevii nu sunt interesați de acel ceva.

Sunt unele schimbări-cheie care trebuie făcute.

În primul rând, structura materiei trebuie regândită pentru a acoperi diferite zone ale unui anumit domeniu, cele mai interesante, cu scopul de a oferi efectiv cunoștințe utile, în locul unor informații detaliate pe care elevii le uită a doua zi după testare. Acoperirea lecției respective ar trebui să fie mult mai largă, ar trebui să se concentreze pe o mai bună înțelegere și explicare a lumii din jurul nostru, din punct de vedere științific, geografic, istoric și social. O persoană care are o înțelegere mai bună a mediului său este capabilă să-și găsească mai ușor locul în lume și va fi mai greu de manipulat.

Atunci când elevii vor fi de fapt capabili să coreleze ceea ce li se predă cu utilitatea reală a cunoștințelor, vor arăta dintr-o dată mai mult interes pentru a învăța. Atunci când învață lucruri pur și simplu, fără să își imagineze scopul cunoștințelor, sunt mai puțin motivați.

Cadrele didactice ar trebui să nu se mai situeze în poziția unor zei în clasă, ci să acționeze ca egali ai elevilor, respectând pe fiecare dintre elevi și, în același timp, pretinzând respect. Rolul lor este de a ajuta elevii, pentru a-i dezvolta. În cazul în care copiii încearcă să urce un perete abrupt, profesorii ar trebui să le arunce o coardă și să îi tragă în sus, nu să stea în partea de sus și să strige „Nu faci destul de bine."

Andrei Negulescu

În al doilea rând, abordarea profesorilor ar trebui schimbată. În prezent, profesorii sunt în poziția de dușmani ai elevilor. Ei încearcă în mod constant să dovedească puterea lor asupra clasei, pun note proaste doar pentru că așa doresc, nu interacționează cu elevii, predau aceleași lucruri în același mod plictisitor, apoi îi fac pe copii să învețe lecțiile pe de rost. Atunci când întreaga clasă ia note slabe la un test, elevii sunt proști și incapabili, niciodată nu e vina profesorului.

Cadrele didactice ar trebui să fie mai prietenoase cu elevii, să interacționeze cu ei și să provoace dezbateri active în timpul lecțiilor, cu scopul de a stimula mintea copiilor, pentru a-i atrage în procesul de predare a lecției. Accentul trebuie să fie pe elevi, pe evoluția lor și pe înțelegerea lor, nu pe lecția în sine. Dacă un profesor reușește să termine planul pentru un an cu clasa lui, dar numai 10% dintre elevi au înțeles de fapt ceva, atunci nu se poate spune că profesorul și-a terminat planul. Metoda de predare să fie una activă, nu pasivă. Acum cei mai mulți dintre ei se comportă precum niște audiobooks, nu ca mentori reali.

Cadrele didactice ar trebui să nu se mai situeze în poziția unor zei în clasă, ci să acționeze ca egali ai elevilor, respectând pe fiecare dintre elevi și, în același timp, pretinzând respect. Rolul lor este de a ajuta elevii, pentru a-i dezvolta. În cazul în care copiii încearcă să urce un perete abrupt, profesorii ar trebui să le arunce o coardă și să îi tragă în sus, nu să stea în partea de sus și să strige „Nu faci destul de bine."

În cazul în care acest lucru s-ar întâmpla, mediul școlar ar deveni mult mai plăcut pentru elevi, ei vor simți că scopul real al școlii este dezvoltarea lor, nu vanitatea unui om bătrân sau o femeie.

Pentru a pune în aplicare astfel de modificări, profesorii ar trebui motivați într-un fel. Ei ar trebui să fie plătiți suficient de bine pentru a avea o viață decentă, ca să se simtă respectați și importanți. În acest fel, nu numai actualii profesori și vor face munca cu mai multă grijă și determinare, dar, de asemenea, vor exista mai mulți oameni tineri care vor opta pentru acest loc de muncă. Atunci când un profesor cu patruzeci de ani de experiență este plătit mai puțin decât un șofer de autobuz fără experiență, atunci cu siguranță nu ne putem aștepta prea mult de la el.

România s-a clasat pe primul loc în lume în ce privește impresia profesorilor despre ei înșiși. Mai mult de 98% dintre profesorii români cred că sunt foarte bine calificați atât în domeniul în care predau, cât și în ce privește metodele pedagogice. Acest lucru demonstrează o lipsă totală de voință de îmbunătățire, ceea ce este foarte rău. Ei nu sunt doar unii dintre cei mai slabi profesori din Europa, dar se cred cei mai buni. Aceasta este cea mai mare problemă. Nimeni nu îi stimulează să evolueze, să progreseze. Nimeni nu le spune că, de fapt, metodele lor sunt ineficiente și prin urmare ei cred că totul este bine.

Sir Ken Robinson obișnuia să spună: „Educația este ceea ce se întâmplă în clasă, între profesor și student". În cazul în care profesorul, cea mai importantă componentă a educației, este rău, fără îndoială că întregul sistem va fi defect.

A treia cea mai importantă modificare ar fi aceea de a-i determina pe elevi să înțeleagă care este scopul școlii. Când ei vor înceta să mai perceapă școala drept o obligație oribilă impusă de oamenii răi numiți părinții lor, care doresc ca ei să sufere, elevii își vor da seama că o bună educație le conferă un avantaj față de toți ceilalți, iar așa vor fi mai motivați să învețe și să studieze. 

Elevilor va trebui să li se amintească în mod constant aplicabilitatea materiei pe care o învață și mai mult decât atât să li se permită să afle mai multe despre ceea ce îi interesează.

Poate că există un elev foarte talentat care este un vorbitor în public uimitor, care cunoaște istoria și politica foarte bine, el ar putea deveni un avocat distins sau un diplomat, dar în examenul de la finalul liceului, examenul care decide dacă merită ca el să fie într-o universitate bună sau nu, el obține o notă proastă, prin urmare nu poate intra la acea universitate foarte bună. De ce a luat o notă proastă? Nu pentru că a picat examenul la istorie (de care are nevoie pentru politică sau la facultatea de drept), nu pentru că nu a reușit la testele de politică sau economie sau științe sociale (care nu există la bacalaureat), ci pentru că pur și simplu nu a înțeles cum pentru se fac comentarii literare din cărți vechi românești, o abilitate de care el nu va avea nevoie niciodată în viață.

Toți elevii sunt supuși acelorași teste, suntem cu toții examinați ca niște oi, dar fiecare dintre noi este diferit față de ceilalți. Unuia îi place mai mult matematica, altuia îi place politica, cineva dorește să fie avocat, celălalt flosof, psiholog sau medic.

Elevii ar trebui să poată alege lectiile care îi interesează cel mai mult și să se concentreze asupra lor pentru a fi examinați. Aceștia ar trebui să fie încurajați să-și urmeze pasiunile și să fie asistați atunci când își aleg direcția în viață.

Sunt trist pentru că sunt limitat la a avea doar o oră de istorie pe săptămână și două de chimie, mi-ar fi plăcut să am mai multă istorie, mai multă filozofie și economie și afaceri, combinate cu matematica și fizica. Nu pot avea această combinație. Pot renunța la matematică, fizică și informatică complet, sunt prea multe lecții de limba română, și aș învăța limba latină și spaniolă, sau să optez pentru matematică și să nu fac istorie, geografie și științe sociale.

Când elevii vor putea să își selecteze materiile interesul va crește, deoarece vor simți că ei învață despre ceea le place, vor simți că au luat o decizie și că ei merg pe un drum pe care l-au ales singuri în construirea propriei lor vieți.

Aș mai avea un miliard de lucruri de spus, dar nu este nici timpul, nici spațiul să o fac.

În cazul în care sistemul educațional din România ar fi construit pe aceste principii, multe lucruri s-ar schimba în bine. Din păcate, nimeni nu se ocupă de acest lucru deocamdată.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Un articol foarte bun. De acord cu ideile despre ce ar trebui sa fie școala. Ar putea fi luat drept un obiectiv de către un partid si implementat pas cu pas. Sau un început pentru o dezbatere mai larga. Ce spuneti? Nu mai fiți "hate-ari" domnilor comentatori. Încercați sa folosiți aceasta energie in mod constructiv aducând argumente sau construind idei.
    • Like 0
  • Andrei Negulescu: Salut! Opinez ca sunt mai prost decat tine dar, pentru o oarecare vreme, cred ca ne vom descurca in cazul in care crezi ca-ti pot fi de folos la ceva. Mi s-a intamplat sa ma impiedic de cate vreun lucru in istorie si, probabil, sa impiedic (tot la propriu, doar ca mai grav!), la randu-mi, pe altii ... Cat despre parerile tale referitoare la "sistem" cred ca ai dreptate; nu stiu insa cat folos. Poate ca sugestia de a-ti reprezenta "micul sistem didactic" drept o rotita din "Marele Sistem" (ca sa trecem peste ordinul de marime al establishmentului, apoi al prezentului, apoi al civilizatiei umane "to boldly go where no man has gone before") si faptul de a te preveni ca Universul pare sa fie astfel creat incat "orice neavenit isi poate introduce datele" (retinerea de a spune lucrurile pe sleau o am pentru faptul ca esti copil cu pian in casa; altminteri, exact faptul ca mesajul este public as avea motive de reformulare!) ... - sugestia si prevenirea, ziceam- m-as bucura sa fie indiciile necesare pentru tine in a-mi accepta mana intinsa. Oricand. Orice. (Sa punem un diez: "cu sapte ani de pian IN SUFLET"; ce zici ? Altfel, pare durata unui drum, in picioarele invelite in carpe, prin Tibet ...)
    • Like 0
  • Foarte frumos si interesant subiectul invatamantului romanesc abordat de Yvette un profesionist in domeniu

    Astazi am aflat parerea elevului Negulescu despre acest sistem si ce ar trebui facut pentru imbunatatirea lui Maine vom afla parerea elevului X Poimaine vom afla parerea elevului Y si asa mai departe Cand terminam cu elevii vom incepe cu parerile profesorilor , apoi parerile parintilor si tot asa vom strange parerile tuturor celor interesati in acest domeniu

    Cred ca cele mai interesante sunt parerile factorilor de decizie din guvern privind suma parerilor celor intervievati Dar cum facem in situatia existenta in care factorii de decizie se schimba practic in fiecare an ?

    Vom apela la presedinte care este stabil 5 sau 10 ani , oricum a afirmat ca educatia este o prioritate a sa Vom presa prin intrebari eventual interviuri adresate presedintelui , ca sa aflam concluziile comisiei prezidentiale ce lucreaza in acest domeniu

    Consider ca nu este deplasata deloc o solicitare de interviu pe aceasta tema a lui Yvette catre presedinte Vom afla astfel informatiile cu adevarat utile de la sursa , privind viitorul invatamantului romanesc

    Te rog Yvette , sa faci acest demers , pentru noi cei aproape 20000 de admiratori ai tai
    • Like 1
  • Aha, un sondaj făcut pe un eșantion de 1 persoană. Ce medie are Andrei Negulescu? ca să știu dacă merită a fi băgat în seamă. M-am oprit la bălăria asta cu zidul ”Există un zid mare, solid între elev și profesor, care face ca elevii să nu îi placă pe profesori și profesorii să îi displacă pe elevi. ”....
    • Like 0
    • @ Gheorghita Zbaganu
      Tudor check icon
      Intrebarea mai relevanta decat media e cat de recent ati facut dumneavostra scoala? Eu sunt de acord cu afirmatia afirmatia legata de zid. Aveti contraargumente? Ca la sarcasm tot ramanul se pricepe, mai ceva ca englezii.
      • Like 3
  • Puncte de vedere simultan destul de coerente si de pertinente... pare un lider de opinie in devenire tanarul Andrei Negulescu. Cred insa ca sunt cateva aspecte ce merita discutate si ajustate:
    1) ordinea celor trei pasi propusi:
    - schimbarea structurii materiei;
    - schimbarea abordarii profesorilor;
    - schimbarea modului in care elevii percep scoala si scopul sau in viata lor.
    Daca nu se incepe cu schimbarea din partea elevilor simultan cu cea din partea profesorilor, degeaba se schimba structura materiei. Asadar eu militez pentru ordinea:
    - schimbarea perceptiei elevilor + schimbarea abordarii profesorilor si apoi
    - schimbarea structurii materiei.
    2) Schimbarea perceptiei elevilor NU se poate initia decat IN FAMILIE. Pentru ca la 6-7 ani micutul ajunge la scoala cu "cei 7 ani de acasa", nu-i asa? MULTI parinti considera ca daca duc copilul la scoala si ii asigura suportul material, mai departe e numai rolul scolii si al profesorilor. O PARTE IMPORTANTA raman mult prea implicati, sufocand copilul cu teme (suplimentare) si adeseori si pe invatatori/profesori... PUTINI sunt cei echilibrati, care gasesc balanta corecta intre supraveghere-conlucrare cu scoala-acordarea graduala a libertatii de decizie micului om.
    Pe de alta parte, obsesia ideii "la ce-mi foloseste asta" este cu siguranat daunatoare. Asta poate fi o intrebare legitima la scolile tehnice de arte si meserii, unde la iesirea de pe bancile scolii tinerii absolventi trebuie sa poate incepe lucrul in meseria in care s-au calificat - ca si incepator, evident, dar "pe meserie", cum se zice. In cazul liceelor teoretice, este absurd sa pretinzi aceasta legare mecanicista "la ce-mi trebuie asta?" Raspunsul este: toate contribuie la formarea ta, in profilul pe care l-ai ales! Subsemantul, avand formatie inginereasca si de afaceri pot totusi aprecia ca inclusiv comentariile la literatura romana, care NU trebuie invatate pe dinafara au rolul lor. Prin formarea deprinderii de utilizare a limbii romane si de intelegere in profunzime a unui text, din perspectiva curentelor literare si a criticii literare. Altfel... ajungem sa scoatem pe banda analfabeti functional, care desi pot silabisi un text, sunt incapabili sa inteleaga sensul sau profund, necum sa mai si comenteze pe marginea sa! Adica... se obtine masa de manevra pentru campaniile politicienilor nationalisti si populisti!!!!
    Sunt de acord ca - poate - in prezent programa este prea incarcata si ca ar trebui cumva legata de unele aspecte practice, astfel incat pe linga rolul formator intrinsec mai greu de constientizat, elevii sa poata construi punti de legatura cu realitatea inconjuratoare.
    3) in privinta schimbarii abordarii profesorilor nu ma pot pronunta, dar nu pot sa nu remarc ca aici tanarul Negulescu isi atinge limitele de intelegere a fenomenului: eu unul, fara a cunoaste cine stie ce principiile pedagogiei moderne, pot fi de acord ca pe linga "predarea-la-comun" fiecare elev sau grupuri de elevi trebuie sa aibe parte de o (oarecare) "personalizare" sau individualizare a porcesului, in acord cu posibilitatile sale... daaaarrrrr cand vine vorba de testare, aceasta TREBUIE sa fie aceeasi pentru toti - altfel cum am mai putea aprecia gradul de aprofundare al materiei? La o cursa de 400 m, daca un atlet are o conditie fizica mai slaba, nu alearga 380 m sau 370 m, pentru ca atata poate el, nu-i asa??? :-)
    In rest - ii urez sincer succes tanarului Negulescu, in devenirea sa proprie dar si ca unul dintre liderii generatiei sale!
    • Like 1
    • @ Calin Nistor
      Intrebarea "la ce imi foloseste asta" duce in permanenta cu gandul la bani si meserie, dar eu nu ma refeream la asta.

      Eu sunt un om extrem de curios care tot timpul a cautat informatia cu disperare. Acum, cand stiu cateva lucruri despre multe subiecte, imi dau seama ca aceste cunostiinte sunt extraordinar de utile.

      Ce avem in minte este singurul lucru care nu ne va lasa niciodata, ceea ce stim este puterea noastra. Ne face sa fim ancorati in lumea in care traim, sa o intelegem, sa ne gasim locul. Ne face parteneri de conversatie interesanti si lideri de idei. Ne face intelepti si ne ajuta sa ne orientam in situatiile critice.

      Ne dezvolta mintea pe toate planurile. Dupa cum spunea Newton "am fost capabil sa vad mai departe pentru ca am stat pe umerii unor giganti."

      Istoria ne ajuta sa invatam despre ce a fost inainte, sa intelegem la nivel mare cum se comporta societatile, de unde provin, care au fost situatiile prielnice dezvoltarii s.a.m.d. Geografia ne face sa stim unde ne aflam pe aceasta planeta, cum functioneaza ea si unde sunt diversele alte tari si locatii. Literatura ar trebui sa ne invete sa intelegem operele pe care le citim cat si sa ne ofere o harta asupra marilor scriitori, genuri literare si curente, astfel incat noi sa putem sti ce sa citim independent de scoala.

      Pot sa o tin tot asa pentru fiecare materie, dar ideea fundamentala este ca nu exista putere mai mare pe lumea asta decat cunoasterea. Prin ratiune si logica, Francis Bacon a concluzionat ceva ce ar trebui sa fie piatra de temelie a societatii: "knowledge is power."

      Asta este motivul pentru care invatam, asta ar trebui sa inteleaga elevii. De asta cred ca materia trebuie schimbata, pentru ca abia dupa vor putea profesorii sa devina interesanti, sa atraga elevii, de-abia atunci se va creea mediul prielnic pentru dezvoltarea celorlaltor aspecte ale invatamantului.
      • Like 2
  • Bună ziua,
    Iertată-mi fie opinia. Cred că este ultima dată când îmi calc pe suflet și mai aștern vreun comentariu.De ce? E fără rost. Suntem ca babele, duminica, la țară, după masa, pe banca de la poarta ce dă în drumul mare. Trăncănesc, turuie, vrute și nevrute ca să vadă tot ce mișcă pe uliță, dar și să le vadă lumea cât sunt ele de deștepte și de „implicate” în destinele obștii, ca „specialiste” și „fine cunoscătoare” ale tuturor păsurilor+ multiple „soluții”, cel puțin atâtea, câte „capete” sunt de față!
    Dumnezeu ne învață că în viață trebuie să fie un echilibru, între ce DAI și ce PRIMEȘTI, între ce OFERI și ce aștepți de la cel căruia i-ai DAT cu adevărat ceva!
    În realitate, învățământul românesc nu mai există de vreo...70 de ani buni!
    Vă rog să citiți cu atenție ce a însemnat și a făcut pentru țară: ȘCOALA ARDELEANĂ/corifeii ei/...GHEORGHE LAZĂR, SPIRU HARET, ION POP RETEGANUL ș.a. - am citat la întâmplare. Vă rog să verificați cum toți marii DASCĂLI, intelectuali incontestabil de marcă ai României, au fost măcelăriți / nu e metaforă! / la Jilava, Rahova, Tg. Jiu, Sighet, Canal ș.a.m.d.
    Ce pretenții vreți să avem de la un sistem politic criminal, orchestrat de așa-zișii comuniști, de fapt călăii aduși de tancurile sovietice în 1945 în țara noastră?! Când strategia lor în școli /vezi documentele CC al PRM, apoi PCR/ era „mulți și proști, cât mai proști”(?!) Majoritatea celor puși să conducă învățământul era otova, același aluat+ o b e d i e n ț a față de cel ce-ți aruncă „un os de ros” și te asigură că-ți păstrezi funcția și sinecura! De jos, de la grădinițe și până la universități...Are cineva curajul să mă contrazică? Lăsați, vă rog excepțiile. Ele sunt tocmai bune ca să întărească regula!
    Lucrez în învățământ de 41 de ani. Sunt Dascăl de Limba Franceză. Am făcut cu pasiune și din vocație ceea ce a trebuit ca să se aleagă copiii aceștia cu ceva în viață. Am avut norocul că „tovarășii” nu prea le au cu limbile străine. Sunt tot un fel de „matematică”. Nu se bagă. Și atunci am putut să fac ce trebuia. Azi pot să mă laud că sunt cel mai „bogat om din lume” - sufletește! - pentru că am foști elevi și studenți, din Japonia până în America de Nord și de Sud.Nu mai vorbesc de Europa...
    Andrei are dreptate. Și noi Dascălii avem dreptate. Și atunci?!
    Simplu.
    Trebuie pus „PUNCT ȘI DE LA CAPĂT”. ALTFEL! Adică?
    1. Peștele de la cap se strică - zice o vorbă înțeleaptă din popor. Tot MEN-ul trebuie închis și dat la remont!
    2. Toți directorii, inspectorii, etc. trebuie NU numiți, nici „puși” pe bază de „concurs”(sic!?) ci ALEȘI prin vot secret direct de colegi - NUMAI pe bază de profesionalism, corectitudine și competență managerială. Ei trebuie să conducă școala NU „partidul” sau X potentat al zilei!!!
    3. Școala este a elevilor și profesorilor în egală măsură! Nici comunitatea locală,nici nu știu ce comitete și comiții că „așa dă bine la popor”!!! Regulamentele școlare și examenele adevărate sunt singurele elemente structurale ce dau substanța și măsura actului instructiv-educativ, complet regândit și pus în slujba elevului și mai ales a viitorului absolvent!
    4. Dascălul trebuie să fie un OM RESPECTAT! Cum poate fi când, caz concret, viitoarea mea pensie e de vreo 1450 Lei? Când foști elevi de-ai mei din MAI si MJ si MApN au pensii de 4...6 ori mai mari! Ce să mai spun de foștii mei colegi, deputați sau senatori?! După cum observați nici nu mai vorbesc de salarii, la modul comparativ, că îmi e rușine!!!
    5. De unde bani? În paranteză fie spus, toate aceste majorări, atâta caz! Guvernele au dat, de parcă dădeau din cămara familiei lor!!! Trebuie să înceteze! Banii sunt la toți agenții economici locali. Guvernul va asigura baza salarizării iar completările până la nivelul firesc de 800-1000 Euro, în prima etapă! / nu râdeți, e perfect plauzibil!/ îl vor da, din banii de impozite, de care vor fi scutiți!, patronii locali!
    6. Școala va pregăti, pe bază de contract ferm, absolvenți capabili pentru linia lor de fabricație sau de activitate. Mă gândesc la adevăratele Școli din perioada interbelică de „Arte și Meserii”- de la nivel de profesională până la nivel de inginerie de profil, de pildă.
    Sunt multe alte aspecte, mă opresc însă aici pentru că tot fără rezultat va rămânea „oful” nostru... O să le regăsiți, sper, într-o carte, mai detaliate și mai bine ordonate, la care lucrez în prezent.
    S-auzim numai de bine și vă rog, nu mai acceptați „răbdări prăjite” pe post de gogoși umplute cu dulceață, că nu sunt și nu vor fi niciodată!
    Merci,
    MSB

    • Like 2
  • Este evident că tânărul vorbește de pe poziția de elev bun și îi dau dreptate din multe puncte de vedere. Într-adevăr, menirea școlii ar fi să deschidă apetitul tinerilor față de cunoaștere. O menire pe care școala, la modul general, nu o înțelege, cel puțin deocamdată.
    Nu sunt însă de acord cu atribuirea unui rol principal profesorului. Eu cred că sistemul poate fi reformat doar prin înțelegerea rolului fiecăruia dintre actori, respectiv profesor-elev-părinte. Iar din ecuația asta, să recunoaștem, părintele strălucește prin absență. Dacă în clasele primare, când micuții sunt încă drăgălași și inocenți, prezența la ședințele cu părinții este masivă, pe măsură ce cresc și cresc și problemele, așa scade prezența și implicarea părinților. Părinții își depun odraslele, diamante neșlefuite, în școală la 6-7 ani și au pretenția ca la absolvire să primească adevărate opere de artă. Dar nu depun nici cel mai mic efort pentru asta.
    În plus, să explice cineva cum poți trezi interesul unui elev față de, exemplu aleatoriu, poezie, cât timp el știe, și noi toți, că atracția față de literatură este greu de monetizat? Asta înseamnă că nu avem nevoie de literatură? De muzică?
    De fapt despre asta este vorba. Generații crescute în spiritul gratificării imediate. Mie ce îmi iese din asta.
    Ar trebui să ne punem și astfel problema. Poate aici se ascunde motivul pentru care România nu are un plan de țară. Nu se pot face planuri pe termen lung în spiritul gratificării imediate.
    • Like 2
    • @ Edith Vereș
      Eu nu consider ca rolul unei materii este neaparat unul cuantificabil. Faptul ca eu am fost curios de mic, fiind motivat sa caut raspunsul la toate intrebarile posibile si imposibile, mi-a construit o cultura generala. Aceasta cunoastere a lumii ma face sa ma simt puternic, ma face sa ma simt ancorat in realitate. Este ceva ce nu voi putea pierde niciodata si ce imi va fi alaturi toata viata. Este apreciata in discutii, este apreciata in dezbater, este manualul meu de instructiuni al lumii inconjuratoare, deci ma invata cum sa o folosesc.

      Literatura, muzica, arta, acestea au un rost. Sunt felul in care noi putem creea frumosul, iar frumosul este ceva demn de creat. Muzica este superba, toti o ascultam, dar in lov sa invatam despre diversele genuri muzicale, despre istoria si contextul lor, noi invatam o teorie muzicala mai ampla decat cea pe care o stiu eu cu 7 ani de pian in spate.

      Arta la fel, literatura la fel. In loc sa invatam comentarii literare, poate chiar invatam sa intelegem o opera cum trebuie, sa stim sa luam informatiile si invataturile relevante, sa invatam sa o citim si sa fim ghidati in literatura pentru a sti ce sa citim noi, independent de scoala.

      Tot ce face un om este cuantificabil, nu neaparat in bani, dar orice facem ne aduce ceva. Altfel nu am face. Daca reusim sa explicam acest motiv clar elevilor, poate ca le vom starni si curiozitatea.
      • Like 2
  • check icon
    Tusea cu junghiul. / Unui elev de liceu îi sînt atribuite atît cunoaștere a sistemului de învățămînt, cît și putere de schimbare a acestuia. // Apoi citit care-s ideile elevtului de liceu Negulescu de schimbat educația. / De la acel stadiu, se lasă cu succesiune a formulelor din categoria „ar trebui să...” Bașca frumoasele panglici „Aș mai avea un miliard de lucruri de spus, dar nu este nici timpul, nici spațiul să o fac” // Articolul se numește „Elevul de liceu Andrei Negulescu schimbă Educația” - chestie pe care nici zîmbitoarea contributoare, nici editorii cei iute a freca ridichea altora nu o găsesc aiurea. / M-ar fi mirat, de fapt, să găsească ceva bizar ori incorect, acolo... Dumnealor au a servi cetitoriului cel spălat poveștile de picat bine la suflet.
    • Like 1
    • @
      Tudor check icon
      Bine boss, ai scris si tu sarcastic sa te afli in treaba. Valoroasa contributie.
      • Like 0
  • barabula check icon
    Atata timp cat avem aprox. 250000 de profesori in Romania nu cred vom rezolva nimic. Sa ma explic: 1. pur si simplu sunt prea multi - sunt lasati sa fie asa multi pentru ca sunt o excelenta masa de manevra, lucru dovedit la fiecare runda de alegeri. Nici un partid nu vrea sa si-i indeparteze pe profesori, care pot aduce o diferenta de, sa zicem, 5 - 7% din voturi. Politicienii prefera sa-i tina cu salarii mizerabile dar sa-i tina pe toti, iar profesorii accepta acest lucru. Daca in interiorul organizarii lor, profesorii nu vor sa se curete de "loaze" si de politruci atunci sunt condamnati sa fie platiti prost si in continuare. 2: Nu poti sa ai doar 18 ore de predare pe saptamana, este o insulta la adresa altor oameni care muncesc 40-50 ore/sapt. sau chiar mai mult. Binenteles ca salariur ar putea creste foarte usor prin eliminarea "loazelor" si prin cresterea la macar 35 ore/sapt. de predare la clasa. Din start salariul ar fi dublu. 3: Calitatea scazuta a majoritatii profesorilor, generata fie din lipsa de interes fie din calitatea scazuta a formareii lor profesionale si a cunostintelor acumulate. Sa nu uitam ca sunt multi profesori care de abia isi iau examenul de titularizare si sunt si mai multi care, desi iau note de 5 sau mai mici raman ca profesori suplinitori. Un profesor din acesta poate sa-l invete ceva pe copilul meu? este el calificat sa dea o nota? Deci ... cum facem?
    • Like 0
    • @ barabula
      Tare, moșule! Ce ne trebuie atîția profesori? Dă-l naibii de învățămînt obligatoriu. Freedom for children!
      • Like 1
  • Lung dar foarte adevarat.
    O sau-mi dau pe scurt cu parerea referitor la unele aspect pe care le cunosc direct si indirect.
    1. Norma de predare (daca nu s-o fi schimbat intre timp) e de 18 ore pe saptamana. Pentru cineva din alt domeniu care lucreaza 40, 60 de ore pare ireal.
    Teoria din spate e buna si perfect aplicata in alte parti: fiind intelectuali, se presupune ca folosesc resul de timp pentru a pregati ora la clasa, a corecta teste si lucrari, a se documenta, etc. Din pacate acest lucru e rareori valabil in Romania, majoritatea folosind timpul pentru a da meditatii, pentru a-si rotunji venitul. Rezultatul e slaba performata la clasa, automultumirea, eventual un interes sporit pentru elevii de la meditatii - desi nici asta nu e general valabil. Un cerc vicios pe scurt.
    2. Elevilor pe de alta parte li se induce ideea ca o nota buna e mai folositoare decat cunostiintele accumulate in sine. Deci implicit o goana dupa note, falsitate si furatul caciulii din plin.
    3. Un profesor, dupa ani de studii, are si el demnitatea lui. nefiind recompensat material, acumuleaza frustrari, si se maifesta si el unde nu e marginalizat: la clasa. Aici e D-zeu, taie si spanzura si nici macar nu se gandeste sa faca ceva ca materia lui sa fie atractiva.
    4. Sistemul, bata-l vina! Toata organizarea invatamantului romanesc e facuta, schimbata si rasschimbata de birocrati, chiar daca provin din invatamant. Oamenii astia vin cumva dintr-o capsula de timp, independenta de viata reala. Ei habar n-au ce se cere pe piata fortei de munca, ca nimeni nu da doi bani pe integrala pe cerc sau pe trairile lui Eminescu cand a scris Luceafarul (exceptie niste nise: cercetare, mediu academic, specialitati care oricum se adreseaza unui grup foarte restrins de elevi).
    5. Toti acesti actori ar trebui sa inteleaga ca nu asa formezi tineri performanti profesional, social, cultural si personal, oameni capabili sa stea pe propriile picioare in viata. Ca la elevi poti da vina pe educatia de acasa, ceilalti nu au nici o scuza. Si trist e ca nici nu isi dau seama ca acesti tineri, pe care ei ii pregatesc le vor plati pensile...
    • Like 1
    • @ Vlad Popescu
      check icon
      Legenda că profii dau meditații este, cum să mă exprim elegant, semi-gogoriță. Spun „semi” pt că, într-adevăr, sunt profi care dau meditații, cei la materiile meditabile, uzual, matematică, română, parțial limbi străine, pe ici, pe colo și alte materii. Restul nu dau meditații, decât dacă, folosind „metoda românească”, dau intenționat note mici pt a fi solicitați pt meditații. Există larg răspândită părerea că profii, da, au salarii mici, dar dă-i nabii, dau meditații și câștigă mult din meditațiile astea. România este o țară în care meseria de profesor este, în general, disprețuită (chiar dacă, oficial, cei care cred asta nu o și spun, câtorva politicieni le mai scapă însă vorba din gură). Cât despre „ca nimeni nu da doi bani pe integrala pe cerc sau pe trairile lui Eminescu cand a scris Luceafarul”. Da, poate fi așa. Dacă am pune strict în aplicare fraza asta, ar rezulta – dacă, sigur, pricep bine discursul logic – că nu ar trebui să mai facem școală ci, știu și eu, politică aplicată, economie practică la borcan etc. etc.
      • Like 0


Îți recomandăm

Microsoft Envision Forum

Peste 800 de reprezentanți ai mediului de afaceri au luat parte, la București, la cea de-a VII-a ediție a Microsoft Envision Forum. În timpul conferinței, Gerd Leonhard - cunoscut futurist și autor, Raymond Campbell - fondator și CEO al Phulukisa Health Solutions și Cedric Dumont – aventurier și antreprenor au discutat despre transformarea digitală.

Citește mai mult

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult