Colaborarea cu AFI Cotroceni, pentru expunerea temporară a colecției noastre pe patinoar, a venit la țanc. Muzeul Kitschului din centrul vechi fusese închis, pe timpul pandemiei, iar grupurile de turiști străini, care ne ajutaseră sa urcăm până pe locul 1 in topul atracțiilor Tripadvisor, dispăruseră complet din peisaj. Era pur și simplu inutil să redeschidem muzeul în locația veche – n-ar mai fi venit probabil nimeni. Așadar, ne-am mobilizat, am construit pereți din schele și am mutat aproape intreaga colecție pe patinoarul de la AFI.
Interesul publicului a fost enorm, încă din prima zi, când peste cinci mii de vizitatori au venit să vadă colecția și să se fotografieze în decorurile noastre. Desigur, accesul publicului este gratuit, însă, chiar și așa, cinci mii de vizitatori într-o singură zi, este o cifra imensă, chiar și pentru muzeele mari ale lumii.
E bine să ai mulți vizitatori, înseamnă multă publicitate, dar și multe probleme. Ne-am confruntat cu probleme noi și diverse, cu care nu ne mai intalnisem în cei 4 ani de funcționare, în locația din centrul vechi. Cea mai complicată problema a fost recepția secțiunii de kitsch religios, care a inflamat aproape instantaneu câteva spirite.
Romanian Kitsch Museum reprezintă o colecție privată de obiecte, considerate relevante pentru ilustrarea conceptului de „kitsch” românesc, în 7 secțiuni: Dracula, Kitsch religios, Kitsch comunist, Design Interior, Gypsy Kitsch, Kitsch Modern și Kitsch Art Gallery. Ne place să spunem că facem haz de necaz, iar vizitarea muzeului nostru este o experiență amuzant de tristă sau trist de amuzantă, depinde doar de cât de optimist ești. În principiu, în colecția noastră am încercat să decupăm câteva cadre din societatea pe care cu toții o știm și să le subliniem sau să le caricaturizăm, pentru a le observa mai bine și pentru a ne amuza pe seama lor.
La Romanian Kitsch Museum împărțim kitschurile în două categorii mari și late:
1. Kitschurile creative, de tip curry, reprezentând alăturări nepotrivite, amestecuri de ingrediente aparent incompatibile sau talmeș-balmeș-uri de culori sau texturi neasortate, iar uneori chiar disonante. Totuși, produsul final, rezultat în urma amestecului, poate să placă, iar astfel să devină un kitsch popular, de tip curry. În această categorie, a combinațiilor contrastante, se încadrează atât kitschurile ideologice (Naționalism-Comunism, Dracula-Vlad Țepeș, Biserica-Neamului), cât și cele practice: peștele pe televizor, icoana 3D sau Ceaușescu cu sceptrul.
2. Kitschurile clișeice, reprezintă forme de exprimare estetică standardizată, utilizate pe scară largă. Cel mai cunoscut exemplu este Răpirea din Serai, carpetă decorativă prezentă în peste un milion și jumătate (estimat) din locuințele românești, la sfârșitul secolului 20. Un alt exemplu clasic de kitsch clișeic este folosirea repetitivă, chiar exasperantă, a unui vizual recognoscibil, cum ar fi Gioconda sau Che Guevara, pe o varietate de suprafețe, de la faianță, la șosete. Utilizatorii acestor obiecte sunt doar propagatori de kitsch, nicidecum creatori, ci copiatori. Alte exemple kitsch clișeic sunt florile sau fructele de plastic, versurile manelelor sau papucii cu puf.
Ca un corolar al clasificării de mai sus, putem presupune că primul amplasament al peștelui decorativ pe televizor a fost un Kitsch creativ, de tip curry, care s-a bazat, probabil, pe alăturarea sticlei cu sticla. În plus, forma televizoarelor cu tub de atunci necesita un ornament corespunzător, care să facă ansamblul prietenos, chiar și în timpul zilei, atunci când nu era program la TV. Peștele din sticlă colorată s-a potrivit perfect. Inclusiv forma sa lunguiață sau proporțiile sale îl fac ornamentul ideal pentru locul respectiv. Diferite modele de mileuri, în general în formă de romb, au completat ansamblul. Însă, multiplicarea formulei peștelui pe televizor, în majoritatea locuințelor, nou conectate la rețeaua de televiziune, este un kitsch clișeic.
Ne place sau nu, există o grămadă de kitsch și în religie, la fel ca și în toate celelalte sfere ale comunității noastre. Știam că aici este un teritoriu sensibil, însă nu ne-am propus decât să arătăm oglinda și să încurajăm la asumare și la corectarea erorilor. Nu am vrut să provocăm pe nimeni și nu am vrut să jignim pe nimeni. Disputa credincioșilor cu ateii nu este războiul nostru. Noi suntem oricum pacifiști. Iar singura delimitare relevantă pe care o putem observa noi este între cei care au și cei care nu simțul umorului.
ATUNCI CÂND RELIGIA ÎNCETEAZĂ SĂ FIE SPIRITUALĂ ȘI DEVINE MATERIALISTĂ, EA SE TRANSFORMĂ ÎN KITSCH
(mesajul descriptor afișat la intrarea în zona de Kitsch Religios de la Muzeul Kitschului)
Nu am atacat temele profunde ale bisericii, cele ușor de ridiculizat, nu am deschis niciuna dintre cutiile Pandorei, pedofilia, moaștele, accidentele de la botez, nu am ironizat nici măcar tradițiile cele complicate și încurcate iremediabil, între zonele geografice. Conținut ar fi fost, Slavă Domnului! Am ales doar câteva ironii soft, pe care le voi explica în continuare:
Opulența religioasă
o Veșmânt preoțesc cu fir de aur – dispus pe un manechin
o „Popi cu Mercedes” – un colaj de imagini preluate de pe Internet, care prezintă preoți în limuzine de lux
- Isus Cristos a fost sărac și a disprețuit interesul pentru bunuri materiale. Iată câteva exemple:
- Matei 19, 21: Isus i-a zis: Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi.
- Matei 19, 23-24 NTR: Isus le-a zis ucenicilor Săi: – Adevărat vă spun, cu greu va intra cel bogat în Împărăția Cerurilor! Din nou vă spun, este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să între cel bogat în Împărăția lui Dumnezeu!
- Marcu 12, 13-17Atunci Isus le-a zis: „Daţi-i cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu”. Şi erau foarte uimiţi de el.
- Această filozofie contrastează cu goana după bogăție a unora dintre preoți (kitsch ideologic)
Obiecte religioase kitschoase – kitsch de tip curry, adică alăturări creative
- Cruci și statuete religioase cu leduri și beculețe colorate
- Icoane 3D și holograme religioase
- Iconografie religioasă reprezentată pe carpete de perete
- Icoană cu ceas
- Crucifix dotat cu termometru ambiental
- Statuete religioase din ciment, folosite ca decorațiuni de grădină.
Icoană plângătoare, numită și Sfânta Placebo
- Exponat unic, povestea ei adevărată aici
Alte exemple de conținut kitsch religios
- „Spovedanie online”, invenție recentă, secolul 21
- Exemple de arhitectură religioasă, cu luminițe și oameni vii, pictați în biserici
- Cutia Milei – descrisa ironic dar adevarat „recipient de bani, fără taxe”
- Cavouri de lux, dotate cu lift, aer condiționat și plasmă TV
- Exemple din presă despre ceremonii religioase de binecuvântare ale unor Sex-Shop-uri
Majoritatea exponatelor noastre există ca atare în natură. Noi nu am inventat nimic. Nu am făcut decât să colectăm și să expunem niște obiecte, după ce le-am achiziționat de pe OLX, din Dragonul Roșu sau le-am primit de la diverși donatori.
(Din colecția de kitsch religios care a fost expusă la AFI Cotroceni lipsesc câteva exponate, care nu au putut fi translatate, din locația originală. Picturile murale Jesus Christ Superstar sau replica "Genezei" lui Michelangelo, de pe tavan, nu pot fi văzute la AFI. La fel, nici replica Clopotului cel Mare, al Catedralei Mântuirii Neamului, obiect ale cărui dimensiuni megalomanice, încă ne sunt incomprehensibile.)
Arta este subiectivă, iar kitschul ar trebui să fie la fel. Controversa este utilă, uneori este chiar necesară. Totuși, unul dintre lucrurile pe care le-am înțeles, încă de la începuturile Muzeului Kitschului, a fost faptul că absolut toți românii se pricep perfect la a evalua și aprecia kitschul. A fi sau a nu fi kitsch este o discuție pe care o avem zilnic, cu vizitatorii noștri. Toți pot răspunde cu precizie la ambele întrebări esențiale: Ce este kitsch și ce nu este kitsch? Toți au bineînțeles sugestii de exponate, iar cei mai generoși dintre ei chiar ne aduc și ne donează sugestiile respective.
Știam așadar că mulți ne vor da cu hate, pentru că suntem obișnuiți ca unii vizitatori să nu înțeleagă sau să nu aprecieze colecția noastră. Pentru asta există review-urile. Dar mai știam și că libertatea de exprimare este permisă iar majoritatea vizitatorilor se amuză, se fotografiază și apreciază experiența propusă de noi. La lansarea Muzeului, de acum 4 ani, pățisem și atunci un val de hate, mult mai mic. Fiind la început, ne bucuram de fiecare review și de fiecare rating maxim, pe care îl primeam de la vizitatori. Reușiserăm timp de câteva zile să conservăm un rating perfect, de 5* și eram foarte mândri de asta.
Totul până într-o zi când ne trezim cu un review de 1*. Se vedea atât de urât, încât ne-am întristat. Am verificat bineînțeles cine este consumatorul nemulțumit și am găsit profilul unei venerabile doamne, ceva mai în vârstă, din Alba Iulia. Era puțin probabil să fi fost o vizitatoare a muzeului nostru, situat în București, așadar i-am scris, invitând-o la muzeu și sugerându-i să ne acorde ratingul după vizitarea acestuia și nu în necunoștință de cauză. Doamna mi-a răspuns sec: „Am auzit că aveți acolo mileuri, iar mileurile de macrame nu sunt kitsch!”. Apoi, nu numai că nu și-a retras review-ul, așa cum speram eu să o conving, dar și-a mai convins încă șapte prietene, tot din Alba Iulia, să ne dea și dânsele review-uri de 1*.
Nici de data asta, nu ne așteptam la mai mult decât niște comentarii negative pe pagina de facebook.
În prima zi totul a decurs bine. Spre seară, au apărut câteva articole provocatoare, ale unor jurnaliști insinuanți, care voiau să zgândărească puțin fanatismul religios, sperând că vor putea atrage niște personaje vocale în scandal. Și au reușit. Diverși fundamentaliști s-au grăbit să-și exprime revolta față de expoziția noastră inofensivă de kitsch religios, pe care nici nu o vizitaseră, insistând să interzică libera exprimare a Muzeului nostru, fix începând cu a doua zi. Presupunerea criticilor noștri este intuitivă, chiar dacă nu a fost spusă răspicat: În biserica din România, kitschul nu există. Și chiar dacă el ar exista, nu ar trebui oricum să vorbim despre asta.
La început noi ne-am bucurat de reclama gratuită, corespunzătoare curiozității pe care o vor stârni valurile de reacții. Publicitate de AUR, ne-am zis noi! În industria asta, orice happening, bun sau rău, este de fapt bun, pentru că sporește atât notorietatea colecției, cât și curiozitatea publicului. Subiectul era trendy, era hot, iar canalele de comunicare care se deschideau erau complet noi pentru muzeul nostru. Speram chiar ca subiectul digital să se extindă, iar controversa să se amplifice.
Totuși, a doua zi am început să ne îngrijorăm serios. Dimineață, aveam în inbox-ul muzeului 190 de mesaje. Primisem câteva și în inbox-ul personal. Nu toate erau de amenințare, mai erau și diverse înjurături sau blesteme, precum și câteva mesaje de compasiune. Cerința principala a revoltaților era cenzurarea colecției de kitsch religios de la AFI, însă unii mergeau până la solicitarea expresă a modificării logo-ului nostru, care conține o cruce. Am fi râs, însă totuși, amenințările erau îngrijorătoare. Au fost chiar și câteva aluzii la Chalie Hebdo. Începuse să nu mai fie atât de amuzant.
Paranteza, apropos de logo-ul nostru și eventuala ofensă a folosirii crucii creștine.
(În primul rând o precizare necesară: crucea, adică suprapunerea a două linii, nu este o invenție creștină, ci a fost folosită ca simbol religios, cu mult înaintea apariției creștinătății. În plus, este ilogic să presupunem că ar putea exista vreo formă de proprietate asupra utilizării unei forme geometrice)
Logo-ul muzeului reprezintă un amestec de elemente stilizate, care reconstituie literele KITSCH. S-au folosit un bibelou, o pițipoancă, o cruce, un simbol de dolar și Dracula. Ei bine, despre caracterul sau ofensator, pot spune că acest logo mi-a fost inspirat, cu peste douăzeci de ani în urmă, de cabina unui șofer de autobuz 331. În înghesuiala din autobuzele Ikarus ale anilor 90, găseai deseori refugiu, în zona din față, practic strivit de geamul despărțitor al cabinei șoferului. Călătoream des cu 331 și ajunsesem să-i cunosc pe șoferi după decorațiile din cabinele lor, pe care le studiam cu încântare. Preferatul meu, un domn roșcovan cu pistrui, lucrase minuțios la înfrumusețarea cabinei sale, respectiv a locului de muncă. Pe parbriz, lipise un amestec de imagini mici, de mărimea cărților de joc, cu femei dezbrăcate, urmate de abțibilduri cu Maradona și alți fotbaliștii celebri ai anilor 80, urmate de iconițe mici pe care erau atârnate mătănii, urmate de bancnotele comuniste de 10 și 25 de lei, ieșite din uz. Tot în cabina respectivă se mai regăseau fanioane ale cluburilor sportive, ornamente mobile din plastic și o reclamă destul de mare la Efes Pilsener. Pe bord, luceau stickere colorate cu nume de mărci germane de care nu auzisem niciodată. Deliciul maxim îl reprezenta o cruciulița roșie, lipită pe volan, ca un mic monument volumetric și care se aprindea de fiecare dată când șoferul călca frâna. Logo-ul Muzeului reprezintă o reprezentare metaforică a acelei viziuni din autobuzul 331.]
Am mai fost acuzați de discriminare, întrucât toate stereotipurile prezentate de noi aparțin religiei creștin-ortodoxe. Este adevărat, iar motivul se regăsește chiar în numele nostru, Romanian Kitsch Museum. Suntem un muzeu local și insistăm pe conținutul românesc al colecției, motiv pentru care nu prezentăm în muzeul nostru kitschuri internaționale celebre, precum Câinii care joacă poker, Turnul Eiffel sau pisicuța chinezească care face cu labuța. Există deci nenumărate kitschuri, în toate religiile lumii, de la dragonii buddhiști și până la Ganesh și Hanuman, celebri zei hinduși (un elefant și o maimuță). Personal, îmi imaginez dezvoltarea unui muzeu internațional al kitschului religios, cu exponate concludente, din toate religiile, însă cu siguranță, nu pentru o locație din România. Experienta de ieri, mi-a reconfirmat acest lucru.
La începutul săptămânii, diverși indivizi au venit personal să ne amenințe, chiar la muzeu. Unii, mai decenți, au făcut reclamație la recepția mall-ului, alții, mai direcți, ne-au anunțat că ne vor aștepta în parcare, la plecare. Cei mai insistenți au fost 3 băieți care ne-au asigurat, în mod repetat, că nu vor înceta să ne șicaneze, pe toată durata expoziției, dacă nu vom renunța la secțiunea religioasă a muzeului. Momentul maxim s-a întâmplat marți seară, când niște protestatari au desfășurat un banner în fața expoziției noastre, ca într-o peluză de stadion. N-au fost propriu-zis violenți, însă prezența lor acolo a tensionat un pic atmosfera.
Atunci am stat și ne-am întrebat: Cum naiba am ajuns în situația asta? Cum am ajuns să fim ținta intimidărilor și amenințărilor extremiștilor? Păi, noi ne punem la mintea lor? Suntem doar un muzeu care prezintă o expoziție, nu suntem militanți și nu vrem să ajungem să ne temem de talibani.
Miercuri dimineață, am acoperit secțiunea de Kitsch Religios de la expoziția din AFI. Am urmat un vechi proverb românesc și am considerat că este mai deștept așa. Ne-am sfătuit cu partenerii noștri de la AFI și am decis împreună, că cele mai importante aspecte, în privința expoziției noastre, sunt siguranța și confortul vizitatorilor. Am pus deci o pânză peste exponatele respective și am închis dosarul aici. Restul celor 6 secțiuni ale muzeului, au rămas deschise. Iar expoziția de kitsch religios se poate vizita online, mediu în care afișarea ei nu mai lezează pe nimeni. Pentru vizitatorii muzeului, am înlocuit colecția cu un cod de bare, care trebuie scanat, pentru a vedea imaginile pe telefon.
https://kitschmuseum.ro/kitsch-religios/
Concluzia este previzibilă. În anul 2021, libertatea de exprimare dă în gropi. O opinie diferită decât cea fundamentalist-dogmatică trebuie imediat suprimată, prin amenințări și intimidare. Din păcate, nici dogmaticii religioși, nici extremiștii de dreapta nu vor învăța nimic din această poveste. Toleranța va rămâne o valoare umanistă, pe care ei doar o pretind, însă nu o returnează niciodată. Vor fi doar satisfăcuți pentru că urâțenia, prostia și prostul-gust nu se mai expun, ci au fost ascunse sub preș.
Realitatea este că, în secolul 21, societatea noastră, în ansamblul ei, nu este pregătită să se privească în oglindă. Asumarea curajoasa a autenticității noastre este încă un handicap național. Kitschul este omniprezent în jurul nostru, a penetrat toate domeniile, este vizibil în artă, sport, religie, politică, pe stradă, acasă, la TV, online și offline. Totuși, atunci când el ne este ilustrat, îl negăm și aruncăm cu pietre în organizatori. Și la fel ca în perioada comunistă, pe care o evocăm la muzeu, sau ca în basmul cu Albă că Zăpada, preferăm să ne reflectăm imaginea în oglinzi mincinoase, care ne prezintă frumoși, inteligenți și plini de bun-gust.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Aţi intrat, pare-se, în Groapa cu lei. I-aţi stîrnit, involuntar, pe unii comentatori cu opinii mai radicale. Deşi comentariile tuturor ar fi trebuit să se axeze pe subiectul "Obiecte decorative de prost gust". Uneori, însă, devierile sînt binevenite. Duc la definiri de poziţii, la dezvăluiri, la clarificări. În cazul oamenilor, ceea ce se numeşte "adevăr" este rezultatul disputei, nu al concordiei.
Îmi place să cred că domnul Mircea Zugravu, de pildă, îi critică vehement pe SLUJITORII Bisericii - indiferent de confesiunea lor religioasă -, dar nu critică Creştinismul; nici Budismul; nici Mahomedanismul; nici Mozaismul. Preotul e una. Creştinismul e altceva. Iar culpa individuală nu trebuie generalizată. Fiecare răspunde personal de faptele sale.
Nu este nici timpul, nici locul potrivit pentru o amplă dispută pe teme religioase. Ar fi enorm de multe de spus ÎMPOTRIVA Religiilor. Mai mult Contra, decît Pro. Evlavia de circumstanţă, obscurantismul religios nu au ce căuta într-o societate «normală».
Deoarece, aparent, sînteţi creştină, mă limitez la a vă aminti cuvintele Fiului lui Dumnezeu: "Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi." (Evanghelia după Ioan, Cap. 8, § 32). Aşadar, ADEVĂRUL este mîntuitor pentru omenire. Nu preoţimea. Nu catedralele. Nu religiile. Adevărul despre Creaţie. Adevăr care urmează a fi dezvăluit, pe larg, de către Fiul Omului, cel prevestit. Faptul că un purtător de sutană a urmat studii de teologie nu înseamnă, automat, că poate intermedia vreo legătură între Divinitate şi "credincios". Pînă la Dumnezeu e cale extrem de lungă. Dumnezeu e inimaginabil de departe.
Cît priveşte faptele de milostenie săvîrşite de preoţi, acestea nu ar fi cu putinţă fără aportul enoriaşilor. Majoritatea preoţilor au lefuri modeste. Dacă ei nu ar accepta "donaţii" pentru serviciile prestate, nu şi-ar permite să-i ajute pe cei nevoiaşi. Nu e un merit deosebit să dăruieşti altuia ceva ce nu îţi aparţine - în speţă, o sumă de bani pentru care nu ai trudit să o cîştigi. La fel, nu e un merit să accepţi astfel de donaţii din partea unor persoane care le-au dobîndit pe căi ilicite. Ideal ar fi ca Biserica să se auto-întreţină. Cine doreşte să beneficieze de serviciile slujitorilor Dumnezeului din religii, să plătească.
Le impunem şi sportivilor, şi artiştilor, şi medicilor, să se auto-întreţină? Ce-ar fi să-i lăsăm, pe toţi, să se privatizeze? Să nu mai paraziteze Bugetul de Stat, vlăguit.
Autorului articolului, domnul Cristian Lică, i se pot aduce cîteva reproşuri îndreptăţite. De exemplu:
- A omis să facă referire la Kitsch-ul prezent la alte rituri. Putea să ne prezinte exponate (obiecte de cult), kitsch, specifice Islamului; sau Iudaismului. Însă, dacă ar fi făcut-o, risca să se confrunte cu reacţii violente. Domnia sa a mizat pe faptul că creştinii sînt mai toleranţi. Protestele fundamentaliştilor ortodocşi nu înseamnă nimic în comparaţie cu ce i-ar putea face adepţii Sharia, sau în comparaţie cu o plîngere penală a unui şef-Rabin.
- A afişat, în spaţiul expoziţional, fotografii care nu au nici o legătură cu Kitsch-ul. Mă refer la limuzinele marca Mercedes (flancate de înalţi ierarhi). Dacă bunurile BOR au fost dobîndite cinstit, pe căi legale, dacă ele aparţin instituţiei, şi nu anumitor persoane, atunci nimeni nu le poate reproşa ceva preoţilor. Astfel de automobile, de lux, sînt folosite, în mod curent, de către oameni ai Bisericii de pe toate meridianele. Că, aceştia ar trebuie să aibă "averea lui Hristos", e o altă poveste.
Credincioşii sînt cei care au contribuit la îmbogăţirea clericilor.
Fapt este că s-a dorit atragerea oprobriului DOAR asupra ortodoxiei; printr-o tehnică de manipulare. Muzeografii care se respectă ar trebui să ţină seama de deontologia specifică profesiei lor. Alte culte religioase sînt cu mult mai bogate. Opulenţa nu e specifică clerului ortodox.
- Preoţii, indiferent de confesiune, folosesc, la slujire, obiecte de cult "omologate"; şi nu din categoria - generică - "Kitsch". Este, de prost gust, o cădelniţă? Sau o menorah? Fiecare rit cu uniformele şi uneltele sale specifice. Deşi, pentru tinerii din zilele noastre, toate obiectele de cult pot părea ciudate, ridicole, desuete.
Dacă putem vorbi despre kitsch religios, atunci la fel de bine putem vorbi şi despre kitsch poliţienesc; despre kitsch-ul, şi anacronismul, tuturor purtătorilor de UNIFORME: elevi, medici, ostaşi, judecători, etc. Or, domnul Cristian Lică a dorit să ia în colimator, în mod special, kitsch-ul din religia ortodoxă. Camuflînd atacul sub paravanul altor tipuri de kitsch-uri.
Despre kitsch ar trebui să se discute exclusiv în domeniul operelor de artă.
Şi da, doamna Carmen Nica: din punctul de vedere al arhitecţilor calificaţi, "Casa Poporului" (Palatul Parlamentului) este kitsch. Clădirea nu poate fi încadrată în nici un stil arhitectonic cunoscut. E un amalgam de stiluri. Faptul că la Casa Poporului s-a muncit pe brînci, nu-i schimbă clasificarea. De altfel, aproape toţi cei care şi-au adus contribuţia la edificarea clădirii au fost aduşi cu forţa pe şantier.
Altminteri, consider că turiştii - educaţi, cultivaţi - ar fi mult mai atraşi de templele dacice [secrete], decît de "bolovănişul urban" numit Casa Poporului. Extrem de puţini turişti vin special în Bucureşti pentru a o vizita. Pur şi simplu, clădirea întinsă pe şaizeci de hectare, face parte din peisaj.
Cum e mai bine, doamna Nica: Stat laic, sau Stat religios? Ortodoxie publică, sau Ortodoxie privată? Care e aportul preoţimii la buna-stare a naţiunii? Care e aportul mirenilor la această bună-stare? Ne putem dispensa de cler? Sau de creatorii de bunuri materiale care susţin viaţa cotidiană? Avem nevoie de "intermediari", auto-declaraţi, între Divinitate şi om? S-a proclamat, întemeietorul Creştinismului, Mare Preot? A ctitorit vreun templu? Este vreo legătură între creşterea infracţionalităţii şi creşterea numărului de "sfinte biserici"? Nu în ultimul rînd, sînteţi absolut convinsă că moartea Crucificatului v-a spălat, în veci, de toate păcatele?
Reflectaţi îndelung la toate acestea, înainte de a decide dacă acceptaţi ca... impozitul pe venit să vă fie direcţionat către casta preoţilor. În zilele noastre, aproape totul se reduce la bani. Cine doreşte religie e pe deplin liber să o aibă. Dar pe banii lui. Cum ar veni, n-ai parale, n-ai creştinism.
Vorba poveştii: "Pe la noi, cine are bani, bea şi mănîncă. Iară cine nu, se uită şi rabdă."
După umila mea părere, fanaticii religioşi nu vor ajunge niciodată să ia parte la Ospăţul de nemurire; în compania Mirelui.-
Dar o sa-mi exprim opinia asupra amenintarilor :
Voi sunteti normali la cap ?
Nu-ti place ceva, ok ! Taci, intoarce spatele sau spune ce te deranjeaza, ridica tonul, DAR de ce mama dracului ameninti ??
Pareri pot exista cati oameni sunt. Dar sa ameninti cu violenta pe cineva pentru ca nu are aceeasi parere ca tine e patologic.
Ei au uitat că exact această libertate le-a dat posibilitatea să-și practice în liniște credința. Că exact această multitudine de păreri dar în echilibru, susținute de libertatea religiei, le dă lor posibilitatea de a exista și a se manifesta ca și creștini. Dar ce fac ei? Când se simt în voie vor să pună pumnul în gura altora. Înseamnă că n-au înțeles nimic. Că dacă ar avea puterea ar genera tot o dictatură, de data asta religioasă.
Democrația nu se poate face și menține cu oameni care nu o înțeleg.
Ba te poți, dacă nu sunt despre culori sau mîncăruri!
Din acest motiv vorbim despre "bun gust" sau despre "prost gust".