Bogdan Mateescu, CSM: „Situația în unele instanțe este dramatică. Subfinanțarea este cronică. Există instanțe care schimbă periodic cursele de șoareci”

„Vă vine să credeți sau nu, există instanțe care schimbă periodic cursele de șoareci, există instanțe în apartamente sau mall-uri, în spații care stau să se prăbușească, insuficiente, ticsite cu dosare. (...) Există judecători care lucrează în birouri improprii, mult sub spațiul minim menționat intens în media pentru condamnații din penitenciare”, spune judecătorul Bogdan Mateescu, membru în Consilliul Superior al Magistraturii (CSM) într-un interviu acordat Republica.ro. Magistratul atrage atenția că situația în unele instanțe este dramatică din cauza unei subfinanțări cronice. 

„Mi-ar fi plăcut enorm ca discuția despre reformă să pornească de la adoptarea unei strategii de investiții pe termen lung pentru îmbunătățirea condițiilor din instanțe, iar abia ulterior să discutăm de numiri la inspecție și parchete, răspunderi și așa mai departe. Dar sunt eu prea idealist”, adaugă judecătorul Bogdan Mateescu. 

Despre efectul modificării legilor justiției la nivelul simplului cetățean. „E posibil ca adversarul cetățeanului să fie om politic din partidul ministrului care are putere în desemnarea inspectorului care îl cercetează sau îl poate cerceta pe judecătorul cazului sau în cea a procurorului care îl poate urmări penal pe același judecător”.

Despre modul de numire la parchete. „Ca judecător independent mă interesează ce garanții prezintă procurorul care mă poate urmări penal sau care poate infirma, iată, și pe fond așa cum propune ministrul, actele de urmărire penală care m-ar putea viza ori ar putea să vizeze orice cetățean”.

Despre apărarea independenței instituțiilor fundamentale din domeniul justiției. „Cred că niciunui politician nu i-ar conveni să se afle într-o procedură în fața unei instituții care ar fi trebuit să rămână independentă, dar care, din cauza lui, ar fi subordonată fostului opozant, în ipoteză actual decident”.

Cum ați caracteriza pachetul de modificare a legilor justiției?

În câteva cuvinte - un produs care, deși ambalat neprofesionist, a fost prezentat zgomotos ca unul necesar și benefic, dar care în realitate este preponderent dăunător chiar publicului țintă, respectiv întregii societăți.

În termeni de marketing „ambalajul vinde produsul”. Din păcate, se pare că nici ambalajul şi nici produsul nu au corespuns aşteptărilor şi nevoilor, deși ambele au fost intens promovate de domnul ministru al justiţiei, mai ales la nivel de public neprofesionist. Iar când vorbim despre un produs vital bunei funcţionări a justiţiei şi a societăţii, o astfel de greşeală de marketing e greu de acceptat şi nu poate trece neobservată.

„Proiectul de modificare a legilor justiției nu va putea fi îmbunătățit în Parlament pentru că însuși fundamentul său este greșit conceput”

Cum explicați votul strâns din plenul CSM în cazul propunerilor de modificare a legilor justiției?

Votul reprezintă opinia fiecărui membru. 10 magistrați au votat pentru un aviz negativ și șase magistrați au votat pentru un aviz pozitiv cu observații. Unul dintre cei șase, respectiv Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, a declarat public că evenimentele ulterioare, în esență atitudinea ministrului Justiției, ar determina reevaluarea votului său, dacă s-ar pune din nou problema avizării. Celelalte 5 colege au explicitat succint opinia lor, iar majoritatea celor care am votat pentru aviz negativ am detaliat argumentația în cuprinsul motivării hotărârii astfel adoptate. Este cert însă că în punctele esențiale cu toții am avut o părere unitară în sensul că acestea sunt insuficient și ineficient raportate la nevoile justiției și ale societății. În termeni de evoluție, nu poți propune înlocuirea unei reglementări care s-a dovedit a fi proastă pe alocuri cu una și mai proastă. În fine, au mai fost cele două voturi pentru aviz pozitiv cu observații ale reprezentanților desemnați de Senat din partea societății civile.

Oricum, votul majorității din Consiliu a fost ulterior confirmat de miile de magistrați care au susținut direct, prin semnătură, solicitarea de retragere a proiectului, astfel că nu se pune problema nelegitimității avizului negativ, dincolo de acest scor aparent strâns.

Ce se va întâmpla dacă ministrul Justiției Tudorel Toader nu va retrage proiectul ?

Eu în continuare sper că înțelepciunea să prevaleze, iar ministrul Justiției să înțeleagă, dincolo de orice, că o cooperare loială, reală și nu mimată, ar putea conduce la fundamentarea unui proiect reformator pentru justiție, iar nu unul involutiv.

Pentru că dacă procedura de legiferare continuă de la acest punct, proiectul practic nu va putea fi îmbunătățit în Parlament chiar dacă am presupune că ar exista voința reală, întrucât însuși fundamentul său este greșit conceput. Iar dacă proiectul va fi adoptat, chiar cu modificările care ar mai putea fi efectuate, atunci am intra într-o zonă de regres real, cu consecințe greu de cuantificat la acest moment, atât pe plan intern, dar și pe plan extern – și mă refer aici la capacitatea țării noastre de a demonstra că reformele democratice sunt ireversibile.

„Răspunderea solidară a judecătorului cu statul în orice condiții reprezintă presiuni reale și inacceptabile”

Care sunt punctele care subminează independența sistemului judiciar?

Punctele asupra cărora toți membrii magistrați al Consiliului au avut obiecții, respectiv:

- Preluarea Inspecției Judiciare la Ministerul Justiției – ar transforma ministrul în decident cu privire la partea de apărare a independendenței magistraților și la cea vizând răspunderea disciplinară, inclusiv prin dreptul de a reglementa în mod unilateral modalitatea de recrutare a inspectorilor judiciari și de desemnare a inspectorilor șefi, ceea ce nu poate fi conceput prin prismă principiului constituțional al separației puterilor în stat,

- Numirile la vârful Parchetelor – ar transforma ministrul, practic, în singurul decident, secția pentru procurori din CSM putând, conform proiectului, să refuze o singură dată propunerea sa, iar Președintele României fiind scos din ecuație. De remarcat că, potrivit aceluiași proiect, sub aparenta motivare constând în respectarea principiului constituțional al autorității ministrului Justiției asupra parchetelor, tot ministrul face propunerile de numire nu numai la nivel național, dar și la nivel regional sau județean, însă doar la structurile direcțiilor din cadrul PICCJ, respectiv DNA și DIICOT. Procurorii generali ai parchetelor de lângă Curțile de apel, prim procurorii parchetelor de pe lângă tribunale și judecătorii, adică șefii parchetelor ordinare vor fi numiți doar ei exclusiv prin concurs organizat de CSM, fără interferența ministrului. Această propunere de reglementare poate să denote un interes mai pregnant al factorului politic asupra structurilor teritoriale din PICCJ – DNA și DIICOT decât față de parchetele ordinare, deși toate sunt formate din procurori și pentru toți ar fi aplicabil principiul menționat de minister ca motiv al reglementării.

- Reglementarea răspunderii magistraților – trebuie subliniat că și în prezent magistrații răspund civil, disciplinar ori penal în activitatea lor, existând cadru legal. Chestiunea inexistenței răspunderii este un slogan fals răspândit iresponsabil în spațiul public. Regresul propus ca obligatoriu al statului împotriva judecătorului,  indiferent de împrejurarea ca pagubă a fost urmarea legii proaste ori deciziei CCR și răspunderea solidară a judecătorului cu statul în orice condiții reprezintă presiuni reale și inacceptabile. Repet, și în prezent judecătorul răspunde civil, dar numai dacă prejudiciul se datorează relei sale credințe sau culpei grave, iar statul prin Ministerul Finanțelor se poate regresa asupra lui, apreciind de la caz la caz, numai în aceste condiții. De altfel, peste 80% din condamnările suferite de România la CEDO se datorează legislației neconforme, instabile sau impredictibile, iar sumele plătite de stat în aceste cazuri nu se recuperează în nicio modalitate de la Parlament sau Guvern.

- Chestiunea recrutării dublu condiționate – vârsta de 30 de ani și vechimea de 5 ani în funcții juridice - se poate bloca accesul în magistratură și, astfel, pe termen lung, poate destrăma strategia de resurse umane, prin diminuarea considerabilă a bazei de selecție. De exemplu, în acest an, la concursurile organizate de INM au obținut la prima probă note de trecere peste 500 de candidați fără condiții de vechime și doar 150 de candidați cu vechime minimă de 5 ani în funcții juridice.

- Chestiunea promovării pe loc fără plată ori a rămânerii bugetului instanțelor la Ministerul Justiției, și ele amplu dezvoltate în Hotărârea 974/2017 a CSM, reprezintă aspecte care pun probleme din aceeași perspectivă.

„E posibil ca adversarul cetățeanului să fie om politic din partidul ministrului care are putere în desemnarea inspectorului care îl poate cerceta pe judecătorul cazului”

Dacă legile vor intra în vigoare în forma propusă de ministrul Tudorel Toader, ce trebuie să știe simplul cetățean, cum îl vor afecta pe el aceste modificări?

Așa cum am spus, îl poate afecta prin faptul că e posibil să nu mai aibă cine să îi judece cazul, ca judecata să se întindă pe perioade lungi de timp - așa se întâmplă când judecătorii sunt puțini, iar cazurile multe. Apoi e posibil ca adversarul cetățeanului să fie om politic din partidul ministrului care are putere în desemnarea inspectorului care îl cercetează sau îl poate cerceta pe judecătorul cazului sau în cea a procurorului care îl poate urmări penal pe același judecător. Nu știu dacă cetățeanul s-ar simți confortabil. Și așa mai departe.

Aceste propuneri credeți că sunt rezultatul unor presiuni politice? Ce se urmăreste cu acest pachet, de fapt?

Nu pot comenta dacă este vorba despre presiuni politice. Am auzit însă în ultimul timp mulți politicieni care vorbesc cu insistență despre necesitatea adoptării proiectului, deși nu sunt sigur că a fost parcurs și înțeles în integralitatea sa de către toți sustinătorii săi și nici dacă aceștia pot sau vor să anticipeze exact consecințele lui. Constat că prin proiect se propune o creștere a puterilor ministrului Justiției în sectorul judiciar, ministru care, prin ipoteză, este susținut eminamente politic. Ori, această premisă apare suficientă pentru a determina, implicit, un regres în materie de independență, vulnerabilizând astfel principiul constituțional al independenței justiției. E destul de greu de acceptat pentru un judecător că se pot face propuneri de modificări legislative ce tind să erodeze fundamentele constituționale ale statului de drept. 

Codruța Kovesi și Augustin Lazăr sunt de fapt țintele acestor modificări legislative?

Nu aș vrea să ne raportăm la persoane. Însă putem observa că inclusiv funcțiile de procuror general ori procuror șef direcții din PICCJ, printre altele, sunt vizate de propunerile ministrului sub aspectul modului de numire și revocare.

„Ca judecător independent mă interesează ce garanții prezintă procurorul care mă poate urmări penal”

Președintele țării ar trebui să rămână în sistemul de numire a șefilor DIICOT, DNA?

În primul rând trebuie să subliniez că, atât în calitate de membru CSM cât și ca judecător mă interesează categoric modul de numire la parchete, ideea de separare a carierelor judecătorilor și procurorilor - amplu expusă în spațiul public - nu poate fi înțeleasă în niciun caz ca o ruptură totală în cadrul magistraturii care trebuie să rămână unită în statut special, iar dacă cineva o înțelege în acest mod, eu mă delimitez public de un astfel de conținut. Ca judecător independent mă interesează ce garanții prezintă procurorul care mă poate urmări penal sau care poate infirma, iată, și pe fond așa cum propune ministrul, actele de urmărire penală care m-ar putea viza ori ar putea să vizeze orice cetățean.

Revenind, cred că trebuie realizat un echilibru în procesul decizional de numire la vârful Ministerului Public. Potrivit unei decizii a Curții Constituționale, Președintele României însă este ales democratic, prin vot popular și prin urmare este singurul exponent al voinței populare în raporturile cu autoritatea judecătorească. Pe de altă parte, orice numire făcută de președintele statului, bună sau rea, inspirată sau neinspirată, este decontată la nivel de imagine și susținere publică și /sau electorală și, din această perspectivă, îl responsabilizează. O numire la nivel de vârf în justiție, făcută de orice altă instituție, inclusiv de CSM, nu este decontabilă de nimeni, în niciun fel. Da, așadar, cred că și președintele trebuie să rămână în această procedură, după cum cred că și ministrul Justiției trebuie se afle acolo în temeiul autorității sale constituționale, astfel cum a fost ea explicitată în jurisprudența Curții Constituționale, limitată la nivel organizatoric, iar nu funcțional. Însă modalitatea concretă de realizare a acestui echilibru presupune diminuarea până la excludere a factorului politic și valorificarea în principal a competențelor profesionale. Propunerea, astfel, trebuie să îi aparțină secției corespunzătoare a CSM după parcurgerea unei proceduri transparente, ministrul trebuie implicat prin emiterea unui aviz iar președintele trebuie să aibă pârghia numirii efective.

„Niciunui politician nu i-ar conveni să se afle într-o procedură în fața unei instituții subordonate fostului opozant”

Cum pot fi apărate instituțiile fundamentale din domeniul justiției pentru a nu fi subordonate politic ?

Trebuie apărate în primul rând din interiorul lor, de oamenii care le compun, atacurile din interior pot fi devastatoare. Apoi, trebuie să ne asigurăm că oamenii care compun instituțiile fundamentale rămân fideli principiilor democrației și se situează mereu în afara disputelor politice, astfel încât trebuie să își dezvolte mecanisme de autoasanare. Apoi aceiași oameni trebuie să își asume să explice societății pentru ca aceasta să poată analiza liber diversele situații. Eu cred că toată societatea trebuie să se implice în acest proces și să înțeleagă exact lucrurile, dincolo de mesajele publice expuse în media cu transformările de rigoare. Independența instituțiilor fundamentale nu este un câștig al celor care le compun, ci al cetățenilor, al întregii societăți, iar interesul de altă natură nu trebuie să primeze sub nicio formă. În fine, clasa politică trebuie să înțeleagă la un moment dat că o subordonare a instituțiilor independente îi poate profita doar pe termen scurt și doar aparent pentru că și clasa politică este dinamică, existând și alternanțele cunoscute din istorie. Cred că niciunui politician nu i-ar conveni să se afle într-o procedură în fața unei instituții care ar fi trebuit să rămână independentă, dar care, din cauza lui, ar fi subordonată fostului opozant, în ipoteză actual decident. Teoretizăm, desigur. Alternanța puterii este apanajul politicii, stabilitatea instituțiilor reprezintă forța unui stat, iar independența justiției este garanția echilibrului său social. Cred că, într-o ierarhie a nevoilor și preocupărilor majorității covârșitoare a cetățenilor, interesează mai puțin care partid este la guvernare, dar sigur contează să știe că sunt apărați și protejați de instituții puternice și că trăiesc într-un climat/perimetru de pace și dreptate socială.  

„Discuția despre reformă trebuie să pornească de la adoptarea unei strategii de investiții pentru îmbunătățirea condițiilor din instanțe, iar abia ulterior să discutăm de numiri la inspecție și parchete”

Care sunt provocările cu care se confruntă în prezent instanțele judecătorești, din punct de vedere al infrastructurii, al lipsei finanțării?

Situația în unele instanțe este dramatică. Subfinanțarea este cronică și de aici s-ar putea porni discuția pentru o reformă reală. Vă vine să credeți sau nu, există instanțe care schimbă periodic cursele de șoareci, există instanțe în apartamente sau mall-uri, în spații care stau să se prăbușească, insuficiente, ticsite cu dosare. Echipamentele IT sunt învechite, iar progresul apare mult prea lent din pricina lipsei banilor. Există judecători care lucrează în birouri improprii, mult sub spațiul minim menționat intens în media pentru condamnații din penitenciare. Personalul auxiliar este insuficent, iar majorarea numărului său este de cele mai multe ori blocată din același motiv. Instanța supremă însăși din perspectiva sediului său este într-o situație critică, aspect care spune multe despre interesul acordat în realitate justiției reale de către decidenții politici, dincolo de zgomotul de fundal. Uneori am impresia că ne place să teoretizăm atât de mult, dar ignorăm situația reală din instanțele României. Repet, mi-ar fi plăcut enorm ca discuția despre reformă să pornească de la adoptarea unei strategii de investiții pe termen lung pentru îmbunătățirea condițiilor din instanțe, iar abia ulterior să discutăm de numiri la inspecție și parchete, răspunderi și așa mai departe. Dar sunt eu prea idealist. 

„Un magistrat este atât de independent cât își dorește să fie. Cadrul legal actual - fără modificările propuse - îi permite asta” 

Vă propun un scenariu: Presupunem  că sunteți ministru al Justiției. Care ar fi primele măsuri pe care le-ați lua?

Greu de imaginat, întrucât am ales deja categoric o profesie care exclude o carieră ministerială sau oricare alta de natură politică. Dar încercând, primul demers ar viza realizarea unui fundament în ceea ce numim cooperare cu adevărat loială în sectorul judiciar. Apoi luarea măsurilor privind transferul bugetului instanțelor la ÎCCJ și contribuția la stabilirea unei strategii de investiții în instanțe care să fie atent gestionate și prioritizate. În niciun domeniu de activitate nu se pot realiza performanțe în absența resurselor. Oricât de romantici am fi, justiția, în zilelele noastre nu se întâmplă simplist, în piața centrală, înaintea unui sfat al bătrânilor sau a unui înțelept cu barbă. Resursele nevăzute din spatele actului de justiție sunt, în mare măsură, cele care contribuie la calitatea actului de justiție: lasă judecătorului libertatea de a se gândi exclusiv la ceea ce găseste în dosare. Dacă aș fi ministru al justiției, unul dintre obiective ar fi acesta: să îl aduc pe judecător în zona de confort impusă de natura și importanța muncii sale, iar pe cetătean să treacă cu încredere și respect pragul oricărei instituții din justiție.

Ați primit vreun telefon vreodată care să dicteze cum să dați o anumită decizie în calitate de judecător? Sunt magistrați care au reclamat astfel de situații?

Niciodată. Dincolo de orice se spune, un magistrat este atât de independent cât își dorește să fie, cadrul legal actual - fără modificările propuse - îi permite asta și așa trebuie să rămână. Regula în sistemul judiciar este a îndeplinirii cu bună credință și independent de interferențe a atribuțiilor specifice, iar dacă au existat excepții tot sistemul judiciar a demonstrat că are deja mijloace eficiente de autoasanare. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp