Sari la continut

De șase ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

CNSAS a trimis SRI patru solicitări pentru dosare-cheie. Fiul disidentului Ursu: „Ascunzând dosare, SRI nu face decât să continue mascarada. E nevoie să se spargă buboiul ăsta odată”

comunism - getty

(Foto: Guliver/Getty Images)

„Sunt în acest moment patru solicitări explicite și consistente trimise de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) către Serviciul Român de Informații (SRI) la care nu s-a primit niciun răspuns”.

Mihai Demetriade, istoric și cercetător CNSAS, își împinge ușor ochelarii pe nas și închide agenda roșie pe care o ține în mână.

Încăperea mică unde ne aflăm, în sediul de pe Matei Basarab, este plină de dosare. E singura zi în care e liberă, pentru că în rest aici se țin ședințe. Cu el sunt colegul său istoricul Mădălin Hodor și Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu.

Discutăm despre ce s-a întâmplat după trimiterea scrisorii deschise adresate lui Klaus Iohannis, în septembrie 2017, în care Mădălin Hodor, Mihai Demetriade și Andrei Ursu îi solicitau președintelui să intervină în rezolvarea unei probleme ce ține de întârzierea nejustificată a predării unor dosare-cheie din arhiva SRI către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Răspunsul administrației prezidențiale este aici.

De la SRI însă, niciun răspuns la cele patru solicitări de documente trimise la SRI de către CNSAS. Nici măcar unul formal.

O reacție a fost totuși. La câteva zile de la trimiterea scrisorii, la un eveniment la Universitatea de Vest din Timișoara, directorul SRI, Eduard Hellvig a spus:

„Am finalizat în cadrul unor structuri interne specializate procedurile pentru a preda către CNSAS anume documente care nu au putut fi predate până acum, potrivit legii, și care sper că vor lămuri aspecte importante legate de trecutul controversat”.

Cu excepția a două dosare, în cazul a doi ofițeri de cercetare penală implicați în cazul asasinării disidentului Gheorghe Ursu, CNSAS nu a mai primit de la SRI nicio filă din documente aflate încă, „în mod inexplicabil”, în custodia Serviciului Român de Informații. 

Miza nu ține doar de ambiția unor istorici. Este vorba de cauze penale aflate pe rol la Parchetul Militar.

„E o miză foarte presantă prin faptul că în aceste cazuri la care am făcut noi referire explicită în scrisoarea adresată președintelui Iohannis - cazul Gheorghe Ursu, revolta de la Brașov din noiembrie 1987 și revoluția din decembrie 1989 - există cercetări în curs ale Parchetului Militar”, explică Mădălin Hodor.

(În imagine Mădălin Hodor, istoric și cercetător CNSAS)

În ultimii doi ani și jumătate CNSAS a livrat masiv documente în procedura de colaborare cu Parchetul Militar.

„Atât timp cât vinovații sunt ambiguizați în mod intenționat, uitați sau trecuți pe linie moartă crește cultura impunității. Se creează un fenomen de încurajare a corupției”, completează istoricul Mihai Demetriade.

Nu putem să pretindem ca justiția să aibă o imagine bună cu cauze ce trenează de zeci de ani. Asta aruncă o percepție în general negativă asupra actului de justiție și în general asupra modului în care oamenii de rând se raportează la statul român, consideră Mădălin Hodor.

În dosarul Revoluției nu s-a făcut un proces sistematic pentru a se vedea exact care au fost complicitățile și implicările, spun istoricii.

Una din cele mai importante anchete din anii '80 – reprimarea participanților la revolta de la Brașov din noiembrie 1987 - nu e acoperită documentar.

Deși au fost identificați peste 340 de ofițeri implicați în represiune, la CNSAS nu a ajuns nicio filă din dosarele anchetelor făcute de Securitate în cazul revoltei de la Brașov.

„Îți pui întrebări importante în legătură cu absența acestor documente. Unde sunt? Problema e dacă s-au distrus, vrem să știm cine le-a distrus”, spune Demetriade.

În arhivele SRI s-ar afla și o serie de documente audio și video, de la Revoluție, dar și din unele celule care erau monitorizate. 

„Înregistrările cu cei care au stat în celulele din Calea Rahovei nr. 39 ar trebui să fie la SRI”, exemplifică Mihai Demetriade.

În plus, esențiale pentru lămurirea evenimentelor din decembrie '89 și noiembrie '87 sunt o serie de acte normative pe care CNSAS le-a cerut în mod explicit.

„Regimul Ceaușescu s-a pregătit 20 de ani pentru ipoteza în care la un moment dat cineva va vrea să îl răstoarne pe Nicolae Ceaușescu. Au fost făcute planuri, exerciții, au pregătit oameni, materiale etc. Toate aceste documente noi le-am cerut explicit. Am cerut ordine de mobilizare, am cerut planuri de acțiune cu numele de cod”, explică Mădălin Hodor.

„Ne-am fi așteptat, promisiunea fiind atât de concretă și atât de circumscrisă, la un răspuns ceva mai consolidat”

Mihai Demetriade: Scrisoarea pe care am adresat-o pe 28 septembrie 2017 președintelui României a avut ca obiect încercarea de a debloca situația predării de SRI către CNSAS a unor dosare importante pe cazuri extrem de presante, având în vedere existența unor cauze pe rolul Secției Parchetelor Militare. 

Pe 5 octombrie 2007 directorul SRI Eduard Hellvig a avut o declarație de presă în contextul inaugurării unui program de master pe studii de securitate la Universitatea de Vest din Timișoara, în care a spus: „Am finalizat în cadrul unor structuri interne specializate procedurile pentru a preda către CNSAS anume documente care nu au putut fi predate până acum, potrivit legii, și care sper că vor lămuri aspecte importante legate de trecutul controversat”.

(În imagine Mihai Demetriade, istoric și cercetător CNSAS)

O lectură simplă a declarației dlui Hellvig presupune două lucruri. Prima e că s-au constituit la nivelul SRI comisii care au selectat anumite documente și prezumția e că acele documente există, iar a doua consecință este că urmează ca aceste documente să fie predate către CNSAS. În intervalul 5 octombrie 2017, data declarației dl Hellvig, și până în prezent promisiunile directorului SRI nu s-au materializat. Există o singură excepție, cu două dosare de cadre în cazul a doi ofițeri de cercetare penală implicați în cazul asasinării lui Gheorghe Ursu, e vorba de Marin Pîrvulescu și Vasile Hodiș. Cele , două dosare de cadre au fost date CNSAS. În rest, pentru toate celelalte documente care au făcut obiectul declarației dlui Hellvig din data de 5 octombrie nu s-a primit răspuns.

Sunt în acest moment patru solicitări explicite și consistente trimise de CNSAS către SRI la care nu s-a primit până acum niciun răspuns.

E un interval de patru luni în care ne-am fi așteptat, promisiunea fiind atât de concretă și atât de circumscrisă, la un răspuns ceva mai consolidat.

„Nu e doar ambiția unor istorici, e vorba de cauze aflate pe rol”

Mădălin Hodor: De ce e atât de presantă predarea de către SRI la CNSAS a dosarelor? Nu e doar ambiția unor cercetători sau a unor istorici, e vorba de cauze penale aflate pe rol, e vorba de un întreg exercițiu istoric de asumare publică a unei memorii camuflate sau ascunse în mod intenționat. Sunt mai multe mize care sunt în joc în ecuația aceasta, decât simplul exercițiu birocratic între două instituții.

E o miză foarte presantă prin faptul că în aceste cazuri la care am făcut noi referire explicită în scrisoarea adresată președintelui Iohannis - cazul Gheorghe Ursu, Brașov noiembrie 1987 și revoluția din decembrie 1989 - există cercetări în curs ale Parchetului Militar. Este în desfășurare câte o anchetă în toate cele trei cazuri, un proces pe rol, care deja, în cazul Ursu, a ajuns la inculparea a doi ofițeri de Securitate și cred că e de așteptat să mai ajungă și alți actori ai uciderii lui în aceeași situație. În cauzele pe rol ale anchetelor în desfășurare existența unui probatoriu e fundamentală, cu atât mai mult existența unor documente despre care șeful SRI spune că au existat, dar nu au fost predate. Este vorba de administrare de probe în niște cauze penale cu consecințe cât se poate de puternice și presante. În cazul Ursu sunt doi inculpați, în cazul Brasov au fost implicate sute de persoane din aparatul represiv, iar în ce privește Revoluția din 1989 au fost mii de persoane implicate. Sunt procese cu potențial masiv în ceea ce privește inculparea unor persoane.

(Foto: Guliver/Getty Images)

O altă miză e legată de însăși problema justiției în România, a modului în care ea este administrată, a felului în care se face justiție, a consecințelor acestei administrări a justiției. Nu putem să avem o percepție bună despre justiția din România cu niște cauze care trenează de zeci de ani. În dosarul Revoluției nu s-au adus mari clarificări, cu excepțiile evidente, adică inculparea unor demnitari ai statului comunist sau a unor șefi ai armatei și Securității pe care nu aveai cum să nu îi inculpi, pentru că lucrurile erau foarte evidente. În dosarul Revoluției nu s-a făcut un proces sistematic pentru a se vedea exact, de la cel mai sus până la cel mai de jos nivel, care au fost complicitățile și implicările. 

„Atât timp cât vinovații sunt ambiguizați în mod intenționat, uitați sau trecuți pe linie moartă, crește cultura impunității. Se creează un fenomen de încurajare a corupției”

Mihai Demetriade: Atât timp cât actul înfăpturii dreptății trenează, există mari întârzieri, vinovații sunt ambiguizați în mod intenționat, uitați sau trecuți pe linie moartă, crește de fapt nu cultura dreptății, ci crește cultura impunității, ceea ce generează o profundă neîncredere cu privire la înfăptuirea actului de justiție. Se creează sentimentul că înfăptuirea unor abuzuri va fi în viitor acoperită de iertare și uitare. Apare un fenomen de încurajare a corupției, de încurajare în cazul ororilor din decembrie '89, a abuzurilor în diferite etaje. Miza istorică e de fapt o miză de memorializare și implicit o miză de așezare a dreptății. Se naște sentimentul că faptele acestea sunt repetabile, fără repercursiuni, fără pedeapsă. Or, care e substanța statului? Statul e cel care împarte dreptatea în această a treia putere fundamentală. Dacă actul împărțirii dreptății și a stabilirii clare a vinovățiilor întârzie, cu vinovății structurale ale celor care nu dau, nu administrează, nu adună laolaltă probele, cel care are de suferit în mod substanțial e cel care vede, adică noi toți, cei care ne uităm la acest tip de mecanism gripat, nefuncțional, și acumulăm frustrare și o profundă neîncredere. Încrederea e o instituție fundamentală a democrației. Dacă instituția încrederii este fisurată, lucrurile nu au cum să funcționeze.

„Riscăm să decupăm doar actorii mărunți și să-i lăsăm la o parte pe actorii principali”

Mădălin Hodor: Noi nu considerăm neapărat că fără documentele respective nu se poate face proces, și că fără predarea lor pur și simplu nu vom înainta în aceste cauze. Vom înainta și procesele se vor face, anchetele se vor desfășura în continuare, cu sau fără documente, însă pericolul pe care noi vrem să îl semnalăm e că fără aceste documente nu vom avea o imagine completă a faptelor de atunci, pentru că s-ar putea ca, în absența lor, să atribuim vinovății exagerate unor persoane tocmai pentru că sunt singurele despre care știm că au făcut ceva. Putem ajunge la concluzii greșite, adică să ajungem la concluzia că un locotenent de la Securitate era responsabil pentru administrarea întregului sistem, ordinele lui Iulian Vlad, ultimul șef al Securității, nu aveau nicio influență asupra lor. Riscăm să decupăm doar actorii mărunți și să-i lăsăm la o parte pe actorii principali.

„Riscul e tocmai obliterarea dimensiunii sistemice a represiunii. Pare că niște actori au avut la un moment dat al carierei lor un moment de derapaj...”

Mihai Demetriade: Riscul e tocmai obliterarea dimensiunii sistemice a represiunii. Pare că niște actori au avut la un moment dat al carierei lor un moment de slăbiciune, un moment de derapaj, or lucrurile nu sunt așa. Nu sunt 10 actori care au derapat în exercițiul funcțiunii represive, este un întreg sistem.

Andrei Ursu: Pericolul e ca în actele de acuzare să nu fie prinși factorii decidenți pe cale ierarhică. Asta face parte dintr-o operatiune majoră de mușamalizare și de schimbare a imaginii Securității. Vorbim de Securitate ca instrument principal de represiune și sub Ceaușescu și ulterior de ștergere a urmelor represiunii și de deghizare a represinii sub acoperirea altor instituții. Înainte de '89 au făcut-o foarte explicit, conform unor reguli în vigoare, pe care recent le-am descoperit la CNSAS. Le-au făcut sub acoperirea Miliției, la ordinul lui Ceaușescu și gândite de Iulian Vlad, fostul șef al Securității, care avea ordine foarte clare și precise. Principala preocupare era o acțiune disimulată cu discernământ politic și juridic, așa îi spuneau, astfel încât să nu iasă ei în față. Ei trebuia să lucreze cu mânuși, mascați într-un fel, dosarele informative și penale ale celor acuzați de infracțiuni de drept comun, cum a fost în cazul participanților la revolta din Brașov din '87. Tuturor le-au făcut dosare pentru infracțiuni de drept comun – vandalism -, în realitate ei erau anchetați de securiști.

 

(Foto: revista22online.ro)

Au fost găsite documente în care se spunea să se continue cercetările sub acoperirea Miliției pentru infracțiuni de drept comun, dar pentru „lămurirea aspectelor de atitudine dușmănoasă împotriva unor factori de răspundere din partid și de stat”, aceasta era sintagma pe care o foloseau, nu spuneau Ceaușescu niciodată. Ascunzând dosarele pentru care ne luptăm acum, nu fac decât să continue același joc de mascaradă. Foști securiști, care au avut rol direct în transmiterea de ordine, în represiunea deghizată din anii '80, Vasile Mălureanu, Aurel Rogojan, Cristian Troncotă, toți aceștia făceau parte din acea deghizare de atunci, acum fac o deghizare după '89 într-o securitate patriotică și care a salvat poporul și țara, să nu fie ruptă în două. Același Cristian Troncotă, implicat în cazul Ursu, care a manipulat, avem dovada, în dosarul informativ „Udrea”, a ajuns istoric, a fost decanul Facultății de informații din cadrul Academiei Naționale de Informații, este respectabil, scrie, e invitat la televiziuni. Un fost securist care a denaturat istoria și care a scris până în 2014-2015 cărți în care pune pe tapet teza turiștilor sovietici, care ar fi vrut de fapt să dea o lovitura de stat, să îl aducă pe Ion Iliescu. Este o fabulație ridicolă! La CNSAS există documente și dovezi clare că Securitatea a fost la vârful represiunii la Revoluție, conform ordinelor în vigoare.  

Ascunderea documentelor face parte din mușamalizarea crimelor de dinainte de decembrie '89 și de la Revoluție și face parte din spălarea imaginii Securității. Ei și-au făcut firme, averi, folosesc mass media să își creeze o altă imagine, patriotică. Sunt sute de ofițeri din fosta Securitate, conform dosarelor de achetă, care au făcut ancheta în cazul revoltei de la Brașov, sub acoperirea Miliției și procurorilor. De fapt ofițerii de securitate dădeau cu bastonul ca să scoată mărturii de la acei cu „atitudine dușmănoasă”.

În sistem poate nu mai sunt mulți din foștii securiști, s-a schimbat generația, dar au rămas mulți îndoctrinați școliți la facultatea condusă de Troncotă și mulți aflați sub influența lui Iulian Vlad și a altor ideologi ai acestui concept de securitate patrioritică.

Dl Hellvig și-ar face o datorie de onoare să se despartă de ei, să înțeleagă ce joc joacă, să se înconjoare de oameni care cu onestitate să intre în arhivele alea, să scoată dosarele și să le trimită la CNSAS. Și dacă iese șifonată imaginea Securității, asta e. E nevoie, pentru memoria poporului, să se spargă buboiul ăsta odată.

„La CNSAS nu avem nicio filă din ancheta făcută de Securitate în cazul revoltei de la Brașov. Am identificat peste 340 de ofițeri implicați în represiune”

Mihai Demetriade: Ancheta legată de revolta din noiembrie '87 de la Brașov nu e acoperită documentar în arhiva CNSAS. Ancheta realizată de Securitate sub acoperirea unor încadrări pe drept comun nu e materializabilă în arhiva CNSAS de documentele instrumentate de Direcția a VI-a, documentele cercetărilor penale ale Securității. Cu alte cuvinte, nu avem nicio filă din această anchetă! În condițiile în care am identificat peste 100 de anchetatori de la Directia a VI-a și de la cercetările penale ale Miliției, avem peste 340 de ofițeri implicați în represiune, ne punem întrebarea firească unde sunt aceste procese verbale de interogatorii, procese verbale de confruntare, procese verbale de identificare, procese verbale de identificare a fotografiilor, constituite de ofiterii anchetatori ai fostei Securității?

Tot acest corpus documentar nu a fost predat către CNSAS. Noi l-am solicitat în repetate rânduri către SRI.

Arestul Direcției de cercetări penale DSS ar fi trebuit să aibă trei registre, noi am descoperit un singur registru cu cercetații penal. Dar exista de pildă registrul de ordine al arestului, în care fiecare șef de arest conspecta și trecea ordinele primite de la superiori și executarea acelui ordin, de asemenea este un registru al schimbărilor turelor în arest care se făceau din 12 în 12 ore în ultima parte a anilor '80. La predarea turei se preda și un proces verbal cu transferul deținuților, inclusiv cu transferul de la cercetările penale IGM, ambele funcționau în aceeași clădire. Acele registre nu ne-au fost date. Pe baza lor am putea opera o fotografie precisă a orarului anchetelor. 

Tipul acesta de problematică nu ne ajuta doar pe noi în cercetarea științifică, ajută foarte mult probațiunea în procesul care e pe rol la Secția Parchetelor Militare. Iată cum una din cele mai importante anchete din anii '80, în care sunt implicate sute de persoane - au fost aduși la București peste 100 de arestați de la Brasov - nu e acoperită documentar. Îți pui întrebări importante în legătură cu absența acestor documente. Unde sunt? Problema e dacă s-au distrus, vrem să știm cine le-a distrus. Există procese verbale de distrugere și există și responsabilități în legătură cu distrugerea de documente. Simplul răspuns „s-au distrus”, „au dispărut”, „s-au tocat”, „s-au ars” atrage după sine o formă de responsabilitate și de recunoaștere a celui care a operat tipul acesta de acțiune și de abuz printr-un document care să certifice arderea, distrugerea. Se făceau procese verbale de distrugere.

„Un om care trebuia să fie inculpat era chemat ca delegat din partea SRI-ului să dea informații despre dosarul Ursu!”

Andrei Ursu: Îi știm pe toți ofițerii de la Direcția a VI-a cercetări penale, care erau principalii care instrumentau aceste cazuri. Numele lor apar în multe documente-mărturii din arhivele CNSAS. Veneau ofițeri de securitate din Direcția a VI-a și îi anchetau pe brașoveni în arestul Miliției. Îi stim cine erau – între ei erau Nicu Crișan, care era colegul lui Pîrvulescu, torționarul tatei, Marin Pîrvulescu, Vasile Hodiș, alt torționar, Gheorghe Cotoman. O mână de oameni. Toți au fost folosiți la aceste bătăi cumplite. 

Ce au povestit brașovenii e ceva inimaginabil. Ca și în cazul tatei, foloseau metode medievale care le-au lăsat sechele pe viață. Mulți dintre oamenii aceia au murit, unii în condiții neelucidate. Brașovenii care au participat la revoltă au fost deportați în diverse orașe din țară. Autoritățile au încercat să mușamalizeze, să nu iasă prea urât. Ar fi fantastic să iasă la iveală dosarele acestea care sigur au existat, iar dacă nu există au fost distruse. Actul de distrugere e faptă penală. Este vorba de fapte care au dus la tortură, deportare, anchetare abuzivă care, conform art 439 din Codul Penal, sunt crime împotriva umanității. Cine sunt ei?

Vasile Hodiș, unul dintre torționarii lui Gheorghe Ursu, a ajuns colonel, a rămas în SRI până în 1999, și avem probe că el era chemat să se ducă cu dosarul despre tatăl meu la procurorul Joarză. Incredibil, un om care trebuia să fie inculpat era chemat ca delegat din partea SRI-ului să dea informații despre dosarul Ursu!

Grigorescu Eugen, un alt securist, șeful Directiei înscrisuri, general, care a fost condamnat până la urmă pentru distrugerea jurnalului tatei, a rămas șef la Direcția înscrisuri a SRI până în anul 2000. Pe vremuri la Directia înscrisuri țineau dosarele oamenilor care făceau manifeste anti Ceaușescu. Le spuneau „înscrisuri cu autori necunoscuți”. Sute de ofițeri de Securitate se ocupau să îi prindă pe acești oameni.

Îți recomandăm

La CNSAS sunt puțin peste 2.000 de dosare de cadre din totalul de 20.000 din perioada 1948-1989. „Unde sunt restul de mii de dosare de cadre care ar fi trebuit să ajungă la CNSAS, conform legii? Nu au unde să fie decât la SRI”

Mihai Demetriade: La CNSAS în prezent avem puțin peste 2000 de dosare de cadre, dintr-un total istoric care depășește probabil 20.000, din perioada 1948-1989. Undeva în jur de 10%. Unde sunt restul de mii de dosare de cadre care ar fi trebuit să ajungă, conform legii. Nu au unde să fie decât la SRI.

Pe de altă parte, e vorba de ofițerii ale căror nume au fost publicate în Monitorul Oficial în baza unei sentințe judecătoresti privitoare la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale, categorie asupra căreia incumbă în mod direct obligația SRI de a-i preda imediat. Nici legat de această categorie SRI-ul nu și-a indeplinit obligația legală-o, adică nu a trimis toate aceste dosare către CNSAS.

În second position sunt toate celelalte dosare de cadre, pentru că acest capitol - ofițeri publicați în Monitorul Oficial - e un capitol mic. Dar grosul dosarelor de cadre nu a fost trimis. De exemplu șeful penitenciarului Aiud, Gheorghe Crăciun, unul dintre cei mai importanți și notorii torționari, director al penitenciarului între 1958 și 1964, nu are dosarul de cadre la CNSAS. E cu totul și cu totul inexplicabil. Vorbim de mii de dosare de cadre care, conform legii, trebuie să ajungă de la SRI la CNSAS. 

„Dl Hellvig mi-a spus textual că SRI s-a rupt cu trecutul și că nu mai există niciun ofițer de la fosta Securitate care să aibă azi o funcție importantă. Foarte bun, hai, scoateți dosarele de cadre!”

Andrei Ursu: Există un pretext (pentru care SRI refuză predarea dosarelor de cadre - n.n.), și anume că unii dintre aceștia ar putea să reprezinte subiect de siguranță națională, că ar avea, poate, misiuni. E foarte greu de crezut că mulți securiști mai au încă misiuni în ziua de azi, pentru că ar fi contra ideii de transformare democratică a acestei țări. Adică ei au rămas acolo să facă același lucru împotriva cui? Împotriva CIA? Dl Hellvig mi-a spus textual, și cred că a spus și public, că SRI s-a rupt cu trecutul și că nu mai există niciun fost ofițer de Securitate care are o funcție importantă, de conducere, astăzi. Foarte bun, cu atât mai mult, hai, scoateți dosarele de cadre!

„Noi am cerut ceea ce știm că exista. Am citit arhivă aproape 20 de ani și știm cum funcționa Securitatea”

Mădălin Hodor: Referitor la documentele solicitate la SRI, nu aș vrea să lăsăm impresia că solicitarea noastră este de genul „dați-ne niște documente, niște dosare”. Sigur, solicitarea de bază e ca SRI să caute în arhivă și să predea tot ceea ce e legat de aceste probleme, orice document, pe orice fel de suport - video, audio, registre, simple rapoarte. Însă trebuie precizat că noi am cerut ceea ce știm că exista. Din analiza noastră, a unor oameni care au stat aproape 20 de ani și au citit arhiva, noi știm cum funcționa Securitatea, știm care erau regulamentele, tipurile de documente pe care le făceau, știm formal cum se desfășurau lucrurile. Vedem că o parte din această modalitate de funcționare lipseste, deci lipsesc documente care ar trebui să existe, pentru că Securitatea era o instituție birocratică, producea hârtii în baza unor documente. Adică un ofițer care bătea un arestat făcea după ceea un raport, scria undeva ce informații a obținut. Nu pot să lipsească. 

Avem de exemplu sute de mărturii că la Revoluție s-a filmat, oamenii au văzut persoane filmând cu camere de luat vederi din locații care se știe că au fost ale Securității. Există mărturii clare și de dinainte și de după 22 decembrie 1989. Despre aceste mărturii video nu se știe absolut nimic, ce s-a întâmplat cu ele, unde sunt. Au existat și mărturii audio - instalațiile de ascultare ale Securității erau instalate peste tot, nu numai în domiciliile persoanelor, ci și în toate clădirile oficiale.

„Înregistrările cu cei care au stat în celulele din Calea Rahovei nr. 39 ar trebui să fie la SRI”

Mihai Demetriade: În arestul DSS-ului celulele erau monitorizate T.O. (tehnică operativă - n.r.), iar unele erau monitorizate și video. Înregistrările cu cei care au stat în celulele din Calea Rahovei nr. 39 ar trebui să fie la SRI.

Mădălin Hodor: Mai mult decât atât, în cazul Ursu, în cazul Brașov și mai mult în cazul Revoluției acțiunile care au avut loc s-au făcut în baza unor normative și a unor ordine precise care prevedeau exact măsuri ce trebuiau luate. Aceste normative trebuie găsite și predate, pentru că altfel nu vom ști toți responsabilii.

Ceea ce cerem noi nu este o cerere lipsită de fundament documentar. Ceea ce cerem este să se completeze o imagine pe care noi o avem pentru a putea fi probată. Documentele pe care deja le avem ne spun povestea represiunii, povestea Brașovului, știm că în spatele acestora a fost Securitatea, dar dorim să găsim probele scrise.

În dosarul Revoluției, de exemplu, comunicatul Parchetului din decembrie 2017 ne arată deja niște căi foarte clare. Parchetul a ajuns la concluzia că ceea ce s-a întâmplat după 22 decembrie a fost o diversiune militară. Militari au pus la cale această diversiune. Deci din start dispare supoziția care a fost aruncată în spațiul public că ceea ce s-a întâmplat după 22 decembrie a fost o fabulație, cum s-a spus la un moment dat - că au fost focuri de armă aleatorii ale unor oameni cărora li s-a părut că văd teroriști și practic s-au luptat între ei, deci practic o debandadă. Comunicatul Parchetului arată că debandada a fost provocată. Nu debandada a generat evenimentele, ci cineva a provocat această debandadă și a generat victimele respective.

De ce e important ce solicităm noi? Cei care au făcut lucrurile acestea le-au făcut în baza unor planuri preexistente. Există percepția că cerem așa, niște documente. „Domnule, ce pretenții au ăștia să ceară documente din 21, 22, 23 decembrie 1989? Cine stătea atunci să facă rapoarte?” Securitatea a funcționat în continuare, a făcut note, rapoarte, există chiar și note informative, adică informatorii își vedeau în continuare de treabă.

Esențiale pentru lămurirea acestor aspecte sunt o serie de acte normative pe care le-am cerut explicit SRI. Regimul Ceaușescu s-a pregătit 20 de ani pentru ipoteza în care, la un moment dat, cineva ar vrea să îl răstoarne pe Nicolae Ceaușescu. Și au fost făcute planuri, exerciții, au pregătit oameni, materiale. Toate aceste documente noi le-am cerut explicit. Am cerut ordine de mobilizare, am cerut planuri de acțiune cu numele de cod.

Mihai Demetriade: Noi am identificat numele de cod ale acțiunilor represive și din 1987 și din 1989. În '87 acțiunea represivă a purtat numele de cod 1511. În '89 au purtat alte nume de cod. Acestea aveau niște planuri de măsuri, responsabili, măsuri luate, dar și răspunsurile din teritoriu pe problema respectivă.

Mădălin Hodor: Având aceste documente practic poți să spui cine se ocupa de lucrurile astea. Adică dacă ai un plan care spune că, în ipoteza unei acțiuni de stradă, de chestiunea asta se ocupă să spunem USLA, Direcția a V-a, șapte ofiteri de la Direcția I și așa mai departe, păi acela e cercul de suspecți! După care poți merge în anchetă și să îi întrebi pe respectivii, dacă îi identifici, dacă au fost sau nu au fost, cauți martori și tot așa. Fără aceste documente ancheta se desfășoară pe bază doar de mărturii.

„În ultimii doi ani și jumătate CNSAS a livrat masiv documente în procedura de colaborare cu Parchetul Militar”

Mihai Demetriade: În ultimii doi ani și jumătate CNSAS a livrat masiv documente în procedura de colaborare cu Parchetul Militar. Optica Parchetului Militar în anchetele importante s-a modificat structural, au fost abandonate pseudocăi de cercetare, iar investigația s-a mutat către alte căi de cercetare. Lucrul asta s-a putut produce pentru că CNSAS a oferit, din investigațiile proprii, documente care au putut creiona dimensiunea sistemică a acestor acțiuni codificate și a putut direcționa responsabilitățile în anumite direcții. De la o cercetare atomizată către actori individuali, actori periferici, întâmplători în ecuația evenimentelor de la Brașov și din '89, datorită caracterului sistemic al acestor planuri de măsuri oferite de CNSAS, Parchetul a început să-i identifice pe adevărații responsabili.

Din acest motiv e important ca aceste documente să ajungă la CNSAS, pentru că implicit ajung și la Parchetul Militar. Cercetarea penală în sfârșit se recalibrează de o manieră sistemică, își dau seama și procurorii militari care erau responsabilitățile și care era de fapt arhitectura represiunii. Arhitectura represiunii nu pleacă de jos în sus, pleacă de sus în jos și are norme, reguli constituite mult înainte de '89.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ionel check icon
    O intrebare : cei doi de la CNSAS sunt ISTORICI sau PROCURORI !? Pentru ca daca citesc ce declara ei am impresia ca sunt procurori sau este sigur treaba de procurori ce spun ei !! Am senzatia ca daca ei scriu istoria se ridica numeroase semne de intrebare cu privire la obiectivitatea lor. Oricum, se mananca o paine buna in Romania dupa hartiile scrise de securistii !!!
    • Like 0
    • @ Ionel
      Bună ziua și mulțumim pentru întrebare. Suntem istorici, evident. Pe de altă parte istoria pe care o studiem este împânzită de orori, de crime, de încălcări brutale ale drepturilor și libertăților fundamentale. Norma de reglementare a funcționării CNSAS ne obligă să sesizăm organele statului în astfel de cazuri. Nu e o opțiune. În plus, toate acestea sunt calificate crime împotriva umanității, care au valoare de imprescriptibilitate. În plus, art 267 din noul Cod Penal ne obligă, sub sancțiune, să sesizăm, ca funcționari publici, orice faptă penală de care am luat cunoștință în exercițiul funcției. Dacă citim despre ofițeri ai DSS care au încurajat o crimă, au comis-o, au răpit și torturat persoane etc., avem obligația de a sesiza organele statului. În plus, ca instituție a statului român, CNSAS are obligația de a sprijini Secția Parchetelor Militare, și o face, aspectul acesta nefiind opțional, de asemenea. Nu, nu suntem procurori. Dar nici istorici care stau pe margine.
      • Like 0
  • E nevoie sa spargem buboaiele,toate,chiar si cel al DNA.
    Atata timp cat nu se va face (nu stiu cum) o "curatare" a imaginii DNA care sa ajunga la toata lumea ne vom balaci in aceeasi mocirla a justitiei si condamnatii DNA vor iesi in comtinuare eroi din inchisori.
    • Like 0
    • @ Mioara Mioara
      Stimata doamna Mioara x 2,
      Trec peste faptul ca subiectul articolului nu este DNA si ma rezum doar la cateva observatii asupra comentariului dumneavoastra. Astfel:
      1. DNA nu trebuie sa curete imaginea, nefiind vreo agentie de marketing ori cine stie ce emisiune mondena. DNA trebuie doar sa elimine din randurile sale acei angajati ce nu corespund d.p.d.v. al competentei sau, mai rau, al respectarii procedurilor si legilor. Iar aceasta inteleg ca se face, oricum fiind o chestiune ce nu are termen limita - ci trebuie sa fie permanenta. Pe de alta parte, chestiunea cu imaginea este foarte relativa. In general acuzatorii vor fi totdeauna priviti ca fiind cei "rai", cel putin de o parte a publicului - si in special de catre cei acuzati ori apropiati ai acestora.
      2. Va referiti la "condamnatii DNA", sper ca doar printr-o exprimare nefericita. Altfel este bine stiut ca DNA nu condamna, rolul condamnarilor revenind DOAR instantelor de judecata. Iar daca DNA greseste, instanta are destule cai de a corecta.
      3. Asa zisii "condamnati DNA" vor iesi "eroi" doar daca asa va doriti. Spre exemplu, pentru mine voiculescu va ramane pentru totdeauna un infractor condamnat penal. Si, subliniez inca o data, condamnat de catre instantele de judecata - iar nu de catre DNA.
      • Like 0
  • Cred ca sunt multe documente inca secrete din care se poate afla inceputul inca din 1990 a conspiratiei post comunistilor de a pastra puterea, de a capusa si devaliza economia, de a acapara justitia, pentru a se imbogati ei si acolitii lor si pentru a controla absolut totul.
    • Like 0


Îți recomandăm

Dove cover

De ce au nevoie adolescenții pentru a-și dezvolta o imagine sănătoasă de sine? De mai mulți factori protectori, dintre care cel mai important este relația de încredere și apropiere cu adulții din viața lor, cu precădere părinții.

Citește mai mult

Mădălina Stănescu

„Nu ar trebui să existe business de niciun fel care să nu aibă prezență minimă în online, iar aici mă refer la website în primul rând și apoi la pagini pe rețelele de socializare. Încă mai sunt afaceri care au numai prezență pe Facebook, iar noi le spunem că nu e sănătos să-ți pui tot ce ține de identitatea și brandul tău pe o singură platformă, care, iată, acum ceva săptămâni, a picat 6 ore, nu a mai funcționat deloc”, spune Mădălina Stănescu, fondator Optimized,

Citește mai mult