În ultimul articol, aminteam riscurile învățării asistate, ale gândirii de tipul „mâine avem test” în locul firescului „copilul are test”. Acum mă voi referi la problema hărțuirii în școală, oferind trei soluții concomitente de tratare a ei.
De cele mai multe ori, intervențiile părinților între copiii care se ceartă sunt nepotrivite. Copiii se împacă adeseori foarte repede și fără urmă de ranchiună. Nu seamănă cu adulții, care țin la supărare, deși noi, românii, suntem destul de renumiți pentru „pupat toți piața endependenți” - capacitatea de a ne pupa pe amândoi obrajii după ce ne-am bălăcărit grav. Totuși, la un copil supărarea poate să țină doar câteva secunde, în vreme ce la un adult se poate întinde semnificativ. La un moment dat, scriitorul Zaharia Stancu a rostit: „Hai să ne împăcăm, că suntem prea bătrâni și nu mai avem timp.” Dar, chiar dacă cei mici sunt iertători, iar certurile lor au alte mecanisme decât ale noastre, trebuie să luăm măsuri atunci când situația devine gravă, iar copilul este hărțuit la școală. Atunci e nevoie să știm ceva: un diriginte slab nu va face mare lucru. Azi, sub acuze tot mai pronunțate și tot mai felurite, unii profesori sunt paralizați, încercând să mulțumească pe toată lumea. Dacă părintele copilului agresor este și foarte conflictual, atunci dirigintele nu va face decât să îi telefoneze, să îi expună situația, iar celălalt va răspunde galeș-amuzat „dar e doar un copil! Așa se mai necăjesc copiii între ei.” În situația aceasta, părintele trebuie să ia măsuri pentru a-și proteja copilul.
Prima soluție: solicitarea de măsuri legale pentru stoparea comportamentului agresiv. Părintele trebuie să expună în scris situația creată (de fiecare dată când se creează) și să lase documentul dirigintei sau secretarei, cu număr de înregistrare. Acest demers are un efect pozitiv cert, cu avantajul de a fi unul elegant. În plus, nici nu este o acțiune răzbunătoare sau malițioasă, deoarece copilul agresiv nu suportă consecințe dacă își modifică purtarea în termen de opt săptămâni. Este deci un avertisment, foarte eficace. Școala românească are această meteahnă, a verbozității. Ea a zis, ei au răspuns, eu am adăugat...
Profesorii completează multe hârtii inutile (salutăm entuziast recenta dispoziție de reducere a birocrației), nu și pe cele cu adevărat importante. Fără aceste consemnări, profesorii nu își protejează nici elevii, nici pe ei înșiși, fiind contestabili de persoanele rău intenționate, care ajung să nege avertismentele verbale.
De pildă, școala germană consemnează toate abaterile, chiar și pe cele minore sau iertate. Ba chiar profesorii germani trimit tuturor părinților înștiințări despre abateri în care copiii lor nici măcar nu au fost implicați, doar ca o preîntâmpinare a situațiilor nedorite. (Un exemplu: o școală din Leverkusen, cu clase recent renovate, prevede ca elevii să își lasă pantofii la ușă. Câțiva copii mai năstrușnici au luat niște pantofi și i-au aruncat în toalete. Toți părinții au primit scrisoare descriind acest fapt și fiind sfătuiți să aibă discuții de prevenire a copiilor.)
Sunt o dirigintă clementă în caz de indisciplină de pauză precum: geamuri sparte, mobilier stricat, zid al vecinilor deteriorat de bulgări de zăpadă, cretă sau ouă (!) aruncate pe geam (în ținte non-umane), dulap dărâmat de o manevră de skateboard, lapte vărsat pe caietul colegei etc. Obișnuiesc să includ aceste abateri în cele de tipul Nică din „Amintiri din copilărie”, create de nevoia de joacă și de lipsa de maturitate. Atrag atenția, dar nu sancționez ceea ce mi se pare neintenționat și copilăresc. Vin însă abaterile de tipul Ionel din „Vizită…” sau dl. Goe, care nu sunt simple copilării, ci denotă maliție: jigniri (dese, nu scăpate), vulgarități, agresiune fizică, coș de gunoi răsturnat pe banca adversarului etc. Acestea impun atenționări ferme și, ulterior, măsuri. (Dacă părintele s-a angajat pe această cale, a solicitării măsurilor disciplinare, trebuie să știe că ele se aplică și propriului copil. Dacă elevul răspunde la jigniri și agresiune cu aceeași monedă, în loc să le semnaleze și atât, atunci este și el pasibil de sancțiuni. De pildă, o vorbă ofensatoare scăpată de victimă poate fi exploatată de cealaltă familie, cerând pedepsirea amândurora sau, mai bine, iertarea lor.)
A doua soluție: îndreptarea copilului spre constatarea aspectelor pozitive. Dacă prima soluție este una de acționare externă, prin recurs la instituții (școala și reprezentanții ei), utilă ar fi și o strategie internă, în cadrul familiei. Este vorba de transmiterea unei atitudini care îl poate ajuta pe copil să limiteze (uneori chiar să anihileze) efectele unei agresiuni asupra sa. Poziționarea noastră îl poate ajuta să nu devină hipersensibil, ci să dezvolte un anumit grad de indiferență la atacuri (cât timp acestea nu depășesc un prag al gravității).
Indiferența este o strategie de descurajare a agresorului – această afirmație e deja banală. Așadar, chiar dacă în fond suntem foarte îngrijorați și luăm măsuri concrete (discuții cu dirigintele, note scrise), să nu ne arătăm astfel în fața copilului și să nu îi transmitem o tensiune exagerată. Să nu îi oferim ideea că răul poate fi eradicat de la rădăcină. Optica aceasta este falsă și chiar dăunătoare pentru echilibrul sufletesc al persoanei.
Răul nu poate fi eradicat (o abordare filosofică ne-ar spune că nici nu trebuie, pentru că este potențator și formator, într-o anumită măsură, al binelui). Un anumit grad de rău trebuie tolerat cu stoicism, îndreptându-ne atenția spre ceea ce este bine. Cu certitudine, în lumea asta de sub troposferă, răul este un ingredient obligatoriu, ideal limitat și controlat, dar niciodată abolit. Chiar dacă îl mutăm pe copil, să fim conștienți că există riscul să declanșăm un nomadism școlar, de la o clasă la alta, în căutarea unui iluzoriu colectiv.
Va scăpa de un coleg care îl hărțuiește doar ca să întâlnească apoi doi sau trei. În orice colectiv (școlar sau profesional) există aspecte negative. A-ți arunca toate forțele în lupta eradicării lor poate fi nu doar inutil, ci și dăunător. Strategia trebuie să fie inversă: de consolidare a aspectelor pozitive. Atunci și cele negative își vor reduce incidența sau măcar efectele.
Recent o prietenă, manager de proiect la o multinațională, îmi spunea cum echipa îi este destabilizată complet de două persoane rău intenționate și conflictuale. I-am descris atunci una din strategiile unui manager… educațional. Să lucreze nu spre anihilarea ostilității celor două persoane, ci spre consolidarea restului echipei. Este vorba de instituirea armoniei între ceilalți, încurajarea lor, respectarea și recunoașterea meritelor profesionale, trasarea inteligentă și etapizată de sarcini… Lupta oarbă cu cei doi poate agrava lucrurile. În plus, are șanse slabe, deoarece își propune controlarea unor adulți a căror acțiune negativă uneori nici nu poate fi contorizată sau definită concret. Un membru răuvoitor al echipei poate adopta o atitudine de opoziție foarte difuză. Sunt cazuri în care nu există reproșuri profesionale, iar la nivel de relaționare iarăși nu se pot formula critici concrete. Că manifestă un soi de țâfnă, de arțag permanente? Că este rece și tăios? Că își exprimă un scepticism constant, indiferent de propuneri și de sursa lor? Acestea nu sunt obiecții pertinente și a le formula spre superiori ne face ridicoli, chiar dacă sesizăm că un cumul de astfel de „imponderabile” fisurează echipa. Dacă, în clasă ori altundeva, intrăm în complicate jocuri de autoritate, lansându-ne în conflagrații, de fapt contribuim și noi la acea atmosferă toxică dorită de unii. Și astfel, în loc să fim manageri, adică să trasăm noi o linie, ajungem de fapt să urmăm direcția altora, încercând să ameliorăm sau să contracarăm anumite efecte. În loc de acțiune, adoptăm re-acțiunea la ceea ce a fost deja imprimat de un lider implicit, mai puternic decât noi.
Este ceea ce încerc (câteodată fără succes) să le spun și copiilor, când se plâng de comportamentul unui coleg. Chiar dacă ulterior iau măsuri (informând și familiile în cauză) copilului-victimă îi transmit ideea că, deși e foarte bine să înștiințeze un adult, nu trebuie să se lase afectat de vorbele jignitoare. El este un om valoros ce nu are nevoie de confirmarea oricui. Procedând astfel, obținem și răgazul de a observa că, uneori, comportamentul agresiv nu provine din răutate, ci dintr-o problemă de comunicare sau o înțelegere greșită a intențiilor noastre. Iar problema de comunicare are mai multe șanse de soluționare dacă nu ne arătăm exagerat de beligeranți.
A treia soluție: să ne ajutăm copilul în criza de imagine. Preadolescența și adolescența pot fi vârste dificile, dacă ne gândim la imperativul de a fi acceptat de colectiv. Este foarte dureros pentru un copil să fie umilit și de aceea adulții trebuie să facă eforturi pentru stoparea acestor atacuri. Concomitent, familia îi poate explica celui mic, pe înțelesul său, că este un om valoros și că nu are nevoie de confirmare de la oricine. Este greu, mai ales că toți trăim prin contaminare: ne molipsim unii de la alții de atitudini, stări, idei. Și e greu, mai ales că toți avem nevoie de martori ai existenței noastre. Atâta doar că noi, ca și copiii noștri, trebuie să încercăm să nu ne pese de imaginea noastră în ochii oricui, ci în cei care contează. Nu cred în izolarea adiabatică de celălalt. Avem nevoie unii de alții și la nivel de confirmare sau de instituire a calității de martor. O prăjitură care ți-a ieșit, dar pe care nu o gustă nimeni altcineva, nu mai este la fel de bună. Un text, fie și de jurnal intim, îl scrii cu gândul la un ideal cititor, prieten și complice. O reușită la serviciu nu are aceeași valoare dacă nu o anunți și altuia sau dacă nimeni nu o știe. Dar… să ne raportăm doar la acele conștiințe oneste în care să ne oglindim, care să ne confirme și prin care să creștem. Putem să le spunem copiilor că o confirmare vine și printr-un rezultat bun, printr-o reușită la școală sau în afara ei, prin succese mărunte. O confirmare vine și din familie. Să ne încurajăm copilul (sau elevul) – fără exces de laude, dar să îi arătăm încrederea și aprecierea noastră.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
O rugaciune placuta pentru unii,un abuz pentru cei putini.
Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăţia…, Doamne miluieşte (de 12 ori), Slavă… Şi acum…, Veniţi să ne închinăm… (de 3 ori) şi
PSALMUL 33
Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea. În Domnul se va lăuda sufletul meu; să audă cei blânzi şi să se veselească. Slăviţi pe Domnul împreună cu mine, şi să înălţăm numele Lui împreună. Căutat‑am pe Domnul şi m‑a auzit, şi din toate necazurile mele m‑a izbăvit. Apropiaţi‑vă de El şi vă luminaţi; şi feţele voastre să nu se ruşineze. Săracul acesta a strigat şi Domnul l‑a auzit pe el, şi din toate necazurile lui l‑a izbăvit. Străjui‑va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El, şi‑i va izbăvi pe ei. Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul; fericit bărbatul care nădăjduieşte în El. Temeţi‑vă de Domnul toţi sfinţii Lui, că n‑au lipsă cei ce se tem de El. Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce‑L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele. Veniţi, fiilor, ascultaţi‑mă pe mine, frica Domnului vă voi învăţa pe voi; cine este omul cel ce voieşte viaţa, care iubeşte să vadă zile bune? Opreşte‑ţi limba de la rău şi buzele tale să nu grăiască vicleşug. Fereşte‑te de rău, şi fă bine, caută pacea şi o urmează pe ea. Ochii Domnului spre cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunea lor. Iar faţa Domnului spre cei ce fac rele, ca să piară de pe pământ pomenirea lor. Strigat‑au drepţii şi Domnul i‑a auzit, şi din toate necazurile lor i‑a izbăvit. Aproape este Domnul de cei umiliţi la inimă, şi pe cei smeriţi cu duhul îi va mântui. Multe sunt necazurile drepţilor, şi din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul. Domnul păzeşte toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi. Moartea păcătoşilor este cumplită, şi cei ce urăsc pe cel drept vor greşi. Mântui‑va Domnul sufletele robilor Săi şi nu vor greşi toţi cei ce nădăjduiesc în El.
Slavă… Şi acum…, Aliluia (de 3 ori).
Ectenia: Cu pace Domnului să ne rugăm… până la: Pentru cei ce călătoresc pe ape…, apoi adaugă acestea:
Pentru ca să trimită asupra şcolarilor acestora duhul înţelepciunii şi al înţelegerii şi să le deschidă mintea şi cugetul şi să le lumineze inima lor spre primirea învăţăturilor celor bune, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să sădească în inima lor începutul înţelepciunii, frica Sa cea dumnezeiască, şi prin ea să izgonească din inimile lor uşurătăţile tinereţii, şi să lumineze mintea lor ca să se abată de la rău şi să facă binele, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să deschidă mintea lor spre a pricepe şi a ţine minte toate învăţăturile cele bune şi folositoare, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să le dea lor înţelepciunea care şade la tronul Lui, şi să o sădească în inimile lor ca să‑i înveţe ce este bineplăcut înaintea Lui, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să sporească ei cu înţelepciunea şi cu vârsta spre slava lui Dumnezeu, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca, prin înţelepciune, viaţă bună şi dreaptă credinţă, să fie ei bucurie şi mângâiere părinţilor lor şi întărire Bisericii noastre Ortodoxe, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să fie izbăviţi ei şi noi de tot necazul… şi celelalte. Iar preotul zice ecfonisul: Că Ţie se cuvine toată slava…
Apoi: Dumnezeu este Domnul… (de 3 ori) şi troparele acestea, glasul al 6‑lea:
Precum în mijlocul ucenicilor Tăi ai venit, Mântuitorule, pace dându‑le lor, vino şi la noi şi ne mântuieşte.
Duhul Tău cel Sfânt, Hristoase Dumnezeule, pe ucenicii cei necărturari i‑a arătat învăţători, şi prin unirea limbilor celor cu multe graiuri a surpat înşelăciunea ca un atotputernic.
Slavă…, glasul al 8‑lea:
Bine eşti cuvântat, Hristoase Dumnezeul nostru, Cel ce preaînţelepţi pe pescari i‑ai arătat, trimiţându‑le lor Duhul Sfânt; şi printr‑înşii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, slavă Ţie.
Şi acum…, a Născătoarei:
Solitoarea creştinilor neînfruntată, mijlocitoare neschimbată către Făcătorul, nu trece cu vederea glasurile cele de rugăciune ale păcătoşilor, ci sârguieşte ca o bună spre ajutorul nostru, care cu credinţă strigăm ţie: grăbeşte spre rugăciune şi te nevoieşte spre îmblânzire, apărând pururea pe cei ce te cinstesc pe tine.
Şi de va fi diacon, zice: Să luăm aminte. Preotul: Pace tuturor. Citeţul: Şi duhului tău.
Prochimen, glasul al 4‑lea:
Cum îşi va îndrepta tânărul calea sa, când va păzi cuvintele Tale?
Stih: Mai învăţat decât toţi cei ce mă învaţă am ajuns, pentru că învăţăturile Tale cugetarea mea sunt.
APOSTOLUL
Diaconul: Înţelepciune.
Din Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, citire:
(V, 22‑26; VI, 1‑2)
(letrină două rânduri) Fraţilor, roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă‑răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi‑au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm. Să nu fim iubitori de mărire deşartă, supărându‑ne unii pe alţii şi pizmuindu‑ne unii pe alţii. Fraţilor, chiar de va cădea un om în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi‑l pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită. Purtaţi‑vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos.
Preotul: Pace ţie. Citeţul: Şi duhului tău. Aliluia, glasul al 6‑lea:
EVANGHELIA
Diaconul: Înţelepciune drepţi…
Din Sfânta Evanghelie de la Matei, citire:
(XIII, 3‑9)
(letrină două rânduri) Zis‑a Domnul pilda aceasta: A ieşit semănătorul să semene. Şi pe când semăna, unele seminţe au căzut lângă drum şi au venit păsările şi le‑au mâncat. Altele au căzut pe loc pietros, unde n‑aveau pământ mult şi îndată au răsărit, că n‑aveau pământ adânc; iar când s‑a ivit soarele, s‑au pălit de arşiţă şi, neavând rădăcină, s‑au uscat. Altele au căzut între spini, dar spinii au crescut şi le‑au înăbuşit. Altele au căzut pe pământ bun şi au dat rod: una o sută, alta şaizeci, alta treizeci. Cine are urechi de auzit, să audă.
Diaconul zice ectenia: Miluieşte‑ne pe noi, Dumnezeule…, până după pomenirea arhiereului locului şi a cârmuirii de Stat, apoi adaugă acestea:
Încă ne rugăm Domnului Dumnezeului nostru, ca să caute cu milostivire asupra şcolarilor acestora şi să le trimită în inimi, în minte şi în grai, duhul înţelepciunii, al ştiinţei, al evlaviei şi al fricii Sale; să‑i lumineze cu lumina cunoştinţei Sale, şi să le dea putere şi tărie pentru înţelegerea legii Lui celei dumnezeieşti şi a toată învăţătura cea bună şi folositoare; Doamne, auzi‑ne şi ne miluieşte.
Încă ne rugăm ca Domnul Dumnezeu să insufle acestor şcolari duhul cel bun, care povăţuieşte pe calea cea dreaptă şi aduce spor de înţelepciune, de ştiinţă şi de toate faptele cele bune, spre slava preasfântului Său nume; să le dăruiască sănătate şi zile îndelungate spre întărirea Bisericii Sale şi a ţării lor. Să zicem toţi: Doamne, auzi‑ne şi ne miluieşte.
Apoi continuă: Auzi‑ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru… După ectonis, diaconul zice: Plecând genunchii noştri, Domnului să ne rugăm. Toată lumea îngenunchează; iar preotul, în genunchi şi cu capul descoperit, cu toată luarea‑aminte şi cu umilinţă citeşte cu glas mare această
Rugăciune
care în Molitfelnicele vechi se numeşte:
Rugăciunea când merge copilul să înveţe carte
Domnului să ne rugăm.
(letrină două rânduri) Doamne, Dumnezeul nostru, Care cu chipul Tău ne‑ai cinstit pe noi oamenii şi ne‑ai îmbrăcat cu voie de sine stăpânitoare; Cel care ai intrat în Biserică la înjumătăţirea Praznicului şi ai învăţat pe oameni, încât se mirau popoarele şi ziceau: De unde ştie Acesta Scriptura, nefiind învăţat? Şi David grăieşte: Veniţi, fiilor, ascultaţi‑mă pe mine şi vă voi învăţa pe voi frica Domnului. Cel ce ai învăţat pe Solomon înţelepciunea, Dumnezeule al tuturor, Cuvântule, Împărate al tuturor, deschide sufletul şi inima, gura şi mintea robilor Tăi (N), ca să priceapă şi să înveţe şi să facă voia Ta; şi‑i fereşte pe dânşii de toată ispita diavolească, păzindu‑i în toate zilele vieţii lor, şi făcându‑i să sporească totdeauna în toate poruncile Tale, cu rugăciunile preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor Tăi. Că Tu eşti cercetătorul sufletelor şi al trupurilor noastre, Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Tatălui şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Şi se face apolisul zilei, după care diaconul zice polihroniul:
Prea Fericitului Părintelui nostru (N), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, [(Înalt) Prea Sfinţitului (Arhi‑) Episcopului (şi Mitropolitului) nostru (N)] dă‑i, Doamne, zile îndelungate şi bună‑sporire în dreapta propovăduire a cuvântului adevărului Tău, şi în povăţuirea turmei celei cuvântătoare pe calea mântuirii, şi‑l păzeşte întru mulţi ani.
Se cântă: Mulţi ani trăiască (de 3 ori).
[N] (aici se vor face pomeniri, potrivit îndrumărilor Sfântului Sinod) dă‑le, Doamne, zile bune şi îndelungate, viaţă paşnică, sănătate, mântuire şi întru toate bună‑sporire; iar asupra vrăjmaşilor, biruinţă, şi îi păzeşte pe dânşii întru mulţi ani.
Se cântă: Mulţi ani trăiască (de 3 ori).
Membrilor corpului didactic şi elevilor şcolii acesteia (sau: studenţilor facultăţii acesteia) dă‑le, Doamne, zile îndelungate, pace, sănătate şi propăşire în răspândirea luminii ştiinţelor şi a virtuţilor creştineşti, şi‑i păzeşte întru mulţi ani.
Se cântă: Mulţi ani trăiască (de 3 ori) şi preotul face sfârşitul: Pentru rugăciunile sfinţilor părinţilor ...