În pielea Ioanei Nicolescu. Experiment: am căutat pe net câte Ioane Nicolescu există și am vrut să le cunosc

Întotdeauna m-a intrigat teoria unor realități paralele și a oamenilor cu același nume. Când eram adolescentă și după ce devoram câte o carte de science-fiction, mă gândeam oare cum ar fi să știu că o altă versiune a mea, Ioana Nicolescu, trăiește într-o altă dimensiune cu totul altă viață? Ce ar face ea, cum ar arăta zilele ei și ce ar avea în comun cu mine?

În ultima vreme mi se întâmplă tot felul de lucruri amuzante legate de numele și prenumele meu. Dacă în Franța „Ioana” devine sistematic „Ionna” sau „Yohanna”, în România numele meu de familie devine sistematic „Niculescu” sau „Nicolaescu”, chiar dacă repet numele de câte ori este nevoie.
La bancă, la Orange, la câte o programare la salon, numele meu de familie devine de fiecare dată o variantă complicată de „Nicolescu”. La un moment (cred că eram la pașapoarte) nu am rezistat tentației de-a răspunde domnului din fața mea când m-am pomenit că sunt „Niculescu”. L-am întrebat dacă pe o persoană care se recomandă ca Popescu sau Ionescu, el o întreabă dacă o cheamă Pupescu sau Iunescu… sau Popaescu sau Ionaescu.

În afară de treaba asta, motivele care m-au convins să scriu articolul acesta au fost două întâmplări, care au avut loc la (foarte) puțin timp una de cealaltă. Și a mai fost o a treia poveste, în urmă cu ceva timp.

Pentru prima pățanie, o cunoștiință (și apoi încă una) m-a felicitat entuziasmată pentru articolele apărute în Adevărul. În fața uimirii mele sincere, ambele mi-au arătat site-ul ziarului unde într-adevăr o altă Ioana Nicolescu scrisese un articol despre suspiciunea de plagiat în cazul unui ministru de interne.

Aș fi fost mândră să pot scrie despre așa un subiect, din păcate mai departe poate de plagiat în modă nu-mi permit să întind coarda. M-a amuzat coincidența și mi-a fost clar că trebuie să o cunosc pe această Ioana, măcar să râdem împreună de anecdotă.

A doua întâmplare a fost când am plecat cu foștii mei colegii de la Forbes într-un team-building la Poiana Brașov. Cum am ajuns la recepția hotelului Ana, am fost confundată cu altă Ioana care stătea deja acolo și am fost întrebată dacă și cazarea aceasta ar trebui să fie pusă pe nota anterioară. La surpriza mea evidentă, concierge-ul mi-a făcut complice cu ochiul și m-a întrebat dacă mă aranjează o altă notă separată.
Evident, colegii mei au râs tachinându-mă că aș fi proprietara incognito a hotelului și că nu e frumos să le ascund treaba asta, dar că ei mă înțeleg și mă asigură de discreția lor.

A treia pățanie a avut loc la aeroport, cu ocazia unei călătorii - la îmbarcarea în avion, șeful de escală mă anunță că o Ioana Maria Nicolescu e deja în avion, așa că urmau să-mi dea alt bilet. Din păcate nu am reușit să o identific pe doamna sau domnișoara respectivă care se dădea drept mine, aș fi fost tare curioasă să o văd!

Uite așa am ajuns la ideea articolului pe care îl citiți - să caut pe net câte Ioana Nicolescu există și să le cunosc ca să văd diferențele dintre noi. Am găsit mai multe persoane decât aș fi crezut, din păcate nu toate sunt și active pe social media.
După ce am stat de vorbă cu fiecare dintre cele cu care am reușit să intru în contact, un lucru a fost clar - toate Ioanele Nicolescu au o energie și o dorință de a face lucruri, sunt directe, pasionate, adevărate do-ers și au curajul părerilor proprii pe care le asumă până la capăt. Culoare, personalitate și determinare, Ioanele mele mi-au arătat că știu foarte bine ce vor și ce nu vor, sunt ambițioase și gândurile lor circulă cu viteza argintului viu.

A mai fost o treabă interesantă cu ideea asta a mea - toți cei cărora le-am povestit despre proiectul meu cu Ioanele s-au dus instant pe Facebook să vadă câți oameni cu numele și prenumele lor există.

Ioana Alina Nicolescu, 29 ani, absolventa Facultății de Horticultură secția peisagistică, pregătește un proiect de decorațiune de interior în timp ce lucrează ca broker de asigurări 

Ioana a răspuns fulger la invitația mea de pe Facebook și la fel de repede a ajuns și la întâlnirea cu mine, la care a venit deschisă ca o carte. Zâmbitoare și cu mult șarm, am înțeles imediat că Ioana nu este omul jumătății de măsură.

În ciuda unei vieți scurte, dar punctată de mari drame, a rămas un om extrem de pozitiv care-și regăsește linia de plutire cu puterea unui supraviețuitor hotărât să facă orice să ajungă la mal. Ambițioasă, matură și curajoasă, pentru Ioana fiecare obstacol devine o oportunitate care să o ducă în mod firesc mai aproape de locul unde își dorește să fie.

Povestea ei mi-a spus-o simplu și direct si m-a făcut să o admir pentru instinctele ei de viață și claritatea cu care vedea oamenii și situațiile din jur, dincolo de sentimente și aparențe. Rămasă orfană de ambii părinți la vârsta de 12 și respectiv 14 ani (care și divorțaseră înainte), Ioana a fost crescută de bunica ei din Răcari, în Dâmbovița, care a fost învățătoare. Despre ea spune că i-a oferit libertatea care a ajutat-o să fie stăpână pe ea și să devină matură. Spre deosebire de majoritatea tinerilor care vor să plece din țară, Ioana ține să se întoarcă în satul ei după mai mulți ani petrecuți în București, însă cu planuri mari și un business prin care să-și ajute consătenii. „Copiii mei vor avea și ei țara lor”, mi-a spus ea simplu.

Dacă proiectul ei de decorațiune de interior va fi fabricat la Răcari, Ioana este fascinată de patrimoniul cultural din zonă - mi-a arătat moșia și vechea biserică a familiei Ghica din Ghergani la renovarea căreia dorește mult să participe și pentru care a intrat în contact cu moștenitorii familiei.

Arătându-mi grădina unde știa fiecare soi de copac, Ioana îmi povestește cum caută să redea o atmosferă de junglă în apartamentul ei și îmi arată poze. Înțeleg perfect de ce i-a plăcut peisagismul și de ce următorul ei proiect va fi legat de plante și de natură. În contextul articolului meu nu m-a mirat că unul din filmele ei preferate este Atlasul norilor - și nici că actorul preferat este Tom Hanks.

Ce te-a atras în proiectul Ioanelor?


Veșnic îndrăgostită de lucru în echipă, dornică să cunosc oameni noi, frumoși și diferiți, am îmbrățișat cu drag ideea proiectului tău, cu atât mai mult cu cât avem în comun numele și prenumele. Încă din copilărie numele Ioana Nicolescu, pentru mine, a sunat grav și important, simțind că am un drum bine trasat de la care nu trebuie să mă abat. O linie punctată pe care trebuie s-o urmez și s-o duc la bun sfârșit.

                                                                              Ioana Nicolescu, prima oară când ne-am văzut

Care este cea mai amuzantă întâmplare legată de numele și prenumele tău? Le-ai schimba dacă ai putea? 


Întâmplări amuzante, nu au fost întâmplări care să merite povestite, în afară de perioada școlii când profesorii îmi poceau numele de familie cu Nicolaescu, Nicolesco, Niculescu. Aproape niciodată nu reușeau să-l spună pe cel corect; mi-am zis, e clar, este un nume special cu încărcătură deosebită și nu oricine îl poate citi sau pronunța. Numele ăsta nu este pentru oricine…
Alt motiv pentru care m-a atras proiectul Ioanelor este pentru că vreau să înțeleg ce ne face atât de speciale. Tot în școală, numele mi-a purtat noroc, pentru că atunci când se striga catalogul, până ajungeau la mine, învățam lecția. Avantaj Nicolescu!
După 29 de ani de Ioana Nicolescu în care am purtat cu mândrie numele tatălui meu, nu aș putea vreodată să renunț la el, chiar și după căsătorie, mai ales că sunt singurul membru din familia mea care poartă acest nume. Sunt unică și așa vreau să rămân.

Cum te-ai descrie în 5 cuvinte și dacă ar trebui să-ți definești un semn distinctiv, care ar fi el? 

Îmi este foarte greu să mă descriu, poate și pentru că sunt un om extrem de riguros cu mine însumi. Recunosc că mă bucur de calități genetice foarte bune care mi-au ușurat drumul, dar mi l-au și umplut de oameni superficiali. Din nou avantaj Nicolescu, deoarece am învățat timpuriu cum e omul și cum se comportă masele, fapt care m-a făcut să mă autoizolez. Cei care mă cunosc spun despre mine că sunt extrem de optimistă, veselă, pozitivă, matură și ancorată puternic cu picioarele pe pământ, dar cu capul în alte sfere. Ca semn distinctiv nu știu, dar cred că libertatea este cel mai de preț lucru pe care îl am și devin extrem de agresivă când cineva încearcă să mă îngrădească sau să mă posedeze.

Ce te deranjează cel mai tare și care sunt lucrurile care îți plac cel mai mult?


O să încep cu ce-mi place. Iubesc viața, ador să trăiesc, îmi place să mă implic în starea de bine a oamenilor din jurul meu. Iubesc tot ce este viu, dar am o sensibilitate aparte pentru copii, bătrâni și animale. Sunt fascinată de artă și de frumos, îmi place să-mi petrec timpul în natură și-n preajma animalelor, pentru că de acolo îmi extrag energia și-mi restabilesc echilibrul.
Ceea ce este important și valoros pentru mine trebuie să fie îngrijit, protejat și apreciat. Astfel tot ce încurcă, dăunează, afectează lucrurile care mie-mi plac și pe care le iubesc, mă deranjează și mă transformă într-un monstruleț.

Dacă mâine ai avea puterea să faci orice, dar absolut orice, ce ai face? (un vis secret, o putere supranaturală, chiar orice!)


Dacă de mâine așa avea o putere, m-aș apuca de azi să schimb lumea. Dar pentru visul meu îmi trebuie o forță supranaturală. Aș distruge conceptul de ban-monedă de schimb.

Ioana Nicolescu, 43 ani, farmacista Sensiblu, în cuplu

Timidă și delicată, Ioana este una dintre cele mai generoase și bune persoane pe care le-am întâlnit. Dar în ciuda timidității ei, știe bine ce vrea și țintește cu grijă orizontul, recunoscând că îi place ce face și mai ales să sară în ajutorul celorlalți. Născută în 17.06.1976, ceea ce i se pare o joacă numerologică cel puțin interesantă, Ioana a avut toată viața un CNP greșit până a divorțat, când o funcționară și-a dat seama că numărul bun nu este cel din actul ei de naștere. Glumește și spune că s-a căsătorit cu un CNP ca să divorțeze cu altul.

„M-ai nimerit, exact acum mă gândesc și îmi analizez numele”, a fost reacția ei când am contactat-o pe Facebook. De aici a fost foarte ușor să vorbim despre proiect și despre ea. Ioana este pasionată de analiză tranzacțională și urmează de anul trecut un workshop care îi place mult.

Botezată Ioana Mirela Constantin, a dorit să se desfacă de „Mirela Constantin" și prenumele dat de mama ei, fiind constant comparată toată copilăria cu o altă Constantin și îndrumată într-o direcție pe care nu și-o dorea. Identitatea proprie înseamnă și puterea numelui tău, așa că Ioana a devenit Nicolescu prin căsătorie în timpul în care se regăsea ca persoană. „Sunt oameni care mă știu de Mirela din școală ca și cei care mă știu de Ioana, dar Ioana sunt cu adevărat eu. Ioana Nicolescu".

Ioanei i-ar fi plăcut mult ca homeopatia să aibă un statut mai clar și simplu, ca să poată lucra într-o zonă mai apropiată de cauzele bolilor și nu doar de efectele lor, însă momentan în România lucrurile sunt complicate privind medicina alternativă.

Ioana Nicolescu așa cum am prins-o la locul de muncă

Ce te-a atras în proiectul Ioanelor?

Exact în momentul în care mi-ai scris mă întrebam: „Cine sunt eu, Ioana Nicolescu?"
Toata copilăria mea am auzit: „Neamul Constantinilor... am fost, suntem și vom fi! Tu, Mirela, te duci după bărbat ..." așa că, în urma divorțului, mi-am păstrat numele fostului soț ca semn de mândrie și respect pentru ceea ce a fost frumos între noi doi.
Am citit mesajul tău, am zâmbit ușor... apoi întâi m-am speriat de coincidența gândului comun ca pe urmă și vorbind cu tine, să mă bucur de idee. Mi se pare a fi una extraordinară!

Care este cea mai amuzantă întâmplare legată de numele și prenumele tău? L-ai schimba dacă ai putea?

Eh, pe lângă „Niculescu” sau „Nicolesco”, îmi aduc aminte de o întâmplare din facultate când am dat o petrecere aniversară, iar unii colegi mă știau ca Ioana, alții ca Mirela, celălalt prenume al meu. Erau confuzați, crezând că au încurcat petrecerea.
Altfel sunt taaare mândră de rezonanța celor 2 nume asociate, Ioana și Nicolescu. De schimbat știi că mult timp mi-am zis că nu vreau să-l schimb pentru că e prea frumos și se pliază pe mine, pe ce sunt cu adevărat. Cu trecerea timpului, m-am gândit că poate voi găsi un partener care va prima, iar numele va rămâne un mic detaliu (vorbesc despre cel de familie, pe care oricum l-am preluat de la fostul soț). Deci, da! L-aș putea schimba sau mai bine aș putea adăuga un nou nume de familie.

Cum te-ai descrie în 5 cuvinte și dacă ar trebui să-ți definești un semn distinctiv, care ar fi el?

Ah, tot caut de ceva timp să mă definesc. Aș zice că sunt loială, prietenoasă, dornică de a învăța, bătăioasă și cu o mare dorință de a face bine. Semnul meu distinctiv aș zice că este zâmbetul - cu el mă apropiu de oameni și fac ca interacțiunea să fie mai simplă și cât mai plăcută.

Ce te deranjează cel mai tare și care sunt lucrurile care îți plac cel mai mult?

Nu-mi place blazarea și nici oamenii limitați și opriți în ideile lor, reacționez la nedreptate. Ca multă lume, duc lipsă de timp pentru mine, dar cine nu duce?
Sunt absolut fascinată de Lună, pe care aș putea să stau și să o privesc ore în șir. Îmi place să mă descopăr, ceea ce fac de vreo 2 ani încoace și sunt tare curioasă să văd unde voi ajunge și cum voi fi. Îmi place să miros o carte pe care mi-o doresc, ca apoi să o citesc pe îndelete.
Îmi place să discut cu oamenii cu care rezonez pe aceleași idei.
Îmi place profesia pe care o am, cred că alta mai potrivită nici n-ar fi fost să fie.

Dacă mâine ai avea puterea să faci orice, dar absolut orice, ce ai face? (un vis secret, o putere supranaturală, orice!)

Aș încerca să-i vindec pe oameni de boala trupească, dar mai ales de cea sufletească... aș elimina suferința.
Mi-ar plăcea să-i pot învăța pe părinți cum să-și crească copiii după nevoile lor infantile, mi-ar plăcea să pot să mă întorc în timp și să repar ceea ce nu am făcut bine în relațiile cu cei dragi.

Ioana Nicolescu, 34 ani, căsătorită, trei copii (Vlad 13 ani, Sofia 10 ani, Iancu 2 ani), inginer horticultor

Ioana a fost haioasă încă de la primele rânduri pe care le-am schimbat pe Facebook. Cum nu stă în București, întâi am avut o discuție telefonică unde am aflat că are trei copii și că ține foarte mult la doamna care are grijă de ei. Pe cei mici îi numește caprele negre sau ieduții ei.
 Nu este o Ioana Nicolescu care s-a născut cu numele acesta, l-a dobândit prin căsătorie. Mi-a spus că se simte așa de bine cu el încât azi Nicolescu face parte din ea.
Ne-am întâlnit la micul coffe shop F190 de lângă Piața Romană, unde Ioana a venit special de la Piscu, din comuna Ciolpani. Acolo s-a mutat cu familia din 2011 după ce a căutat cel mai nepoluat loc din jurul Bucureștiului când a aflat că băiatul ei cel mare, Vlad, este astmatic. S-a dovedit a fi o alegere foarte bună ca să descopere că Vlad nu era astmatic, ci doar alergic.

Împreună cu soțul ei, specialist în securitate informatică, Ioana a căutat o calitate mai bună de viață pentru copii lor. Faptul că ea iubește natura de care este foarte legată și din care și-a făcut și o meserie a dus la decizia firească de a se muta în afara orașului, acolo unde locuiește toată familia acum de opt ani.
Alegerea de a crește copiii și dorința de a transforma pământul cumpărat într-un mic paradis vegetal au făcut-o să rămână acasă. Așa a dezvoltat o grădină de legume (sau kitchen garden cum o numesc specialiștii), o livadă de pomi fructiferi și a crescut găini. 
„La noi găinile nu se taie, ele fac doar ouă și se antrenează să sară gardul electric pe care l-a făcut cu multă trudă soțul meu. Sunt foarte șmechere, caută iarba mai verde de partea cealaltă a gardului, dar seara se întorc, tot peste gard.”

A plantat până acum zmeură, coacăze și tot felul de legume si mirodenii, ca să aibă copiii tot ce le trebuie și este încântată când îi vede cum se bucură de natură. Abia așteaptă ca ieduții să crească mai mari ca să planteze mai mult pământ și să experimenteze împreună cu ei.
Departe de a fi un caz izolat, Ioana îmi arată că o tendință generală pe care o observ de mai mulți ani în străinătate, mai ales în Franța, este o realitate plăcută și la noi – oamenii caută soluții moderne prin care să fie mai aproape de natură și să trăiască frumos cu ea și nu contra ei. Atât pentru ei cât mai ales pentru familiile lor, foarte departe de ideea învechită de a sta la țară pe care am cunoscut-o noi.

Ioana Nicolescu, în inima naturii

Ce te-a atras în proiectul Ioanelor?


Mi-a plăcut foarte mult ideea de a afla puțin din cum arată viața altor persoane care poartă același nume. Persoane care nu sunt celebrități. Și să contribui puțin la acest privit prin „Gaură de iepure".

Care este cea mai amuzantă întâmplare legată de numele și prenumele tău? L-ai schimba dacă ai putea?

N-aș zice că e vreo întâmplare foarte amuzantă legată de numele meu. Speram doar ca acesta, Nicolescu, să nu fie pronunțat greșit, așa cum mi se întâmplă totdeauna cu cel de față, Saru (Savu, Sere, Satu, Sare), dar iată, și acesta are mai mari șanse să fie dus în Nicolaescu sau Niculescu. Nu l-aș schimba.

Cum te-ai descrie în 5 cuvinte și dacă ar trebui să-ți definești un semn distinctiv, care ar fi el?

Meticuloasă, punctuală, sârguincioasă, perfecționistă, povestitoare. Un semn distinctiv... hmmm .. poate un arbore cu rădăcinile bine înfipte în pământ. Prea bine pentru confortul altora din familie, haha!

Ce te deranjează cel mai tare și care sunt lucrurile care îți plac cel mai mult?

Cel mai tare mă deranjează lenea, impostura și neasumarea. Și tendința omenirii de a fi mereu într-un conflict major cu „ceilalți”, ignorând că suntem cu toții „ceilalți”.
Ador să fiu mamă (am trei copiii și aș fi avut mai mulți dacă mi-ar fi fost ușor să le ofer tuturor atâta considerație, atenție și mai ales timp cât consider că îi este necesar unui copil să crească armonios), iubesc să fiu afară, în natură, grădinărind. Sunt, nu întâmplător, inginer horticol. Și tânjesc după călătorii! Poate am fost un mic nomad în vreo viață anterioară?

Dacă mâine ai avea puterea să faci orice, dar absolut orice, ce ai face? (un vis secret, o putere supranaturală, chiar orice!)

Ah, asta e o întrebare tare ușoară: să am puterea să manipulez natura. În sensul în care să pot modifica sau grăbi anumite procese și procedee. Visez să pot extrage din sol și ape toate pesticidele și deșeurile adunate de omenire și să le pot transforma în ceva util sau măcar în ceva care nu este nociv.
Visez să pot face plantele să crească rapid acolo unde le văd necesare sau să pun altele în locul celor care sunt invazive sau nocive. Da, îmi doresc să corectez creșteri greșite și câte și mai câte! Dar și să elimin „organul” discriminării din mintea oamenilor. Cred că aici unii cititori ar putea considera că sunt puțin „dusă cu pluta". O asum.

Ioana Nicolescu, 30 ani, jurnalistă, pasionată de balet - a lucrat la Adevărul, Mediafax, Realitatea și colaborează cu băieții de la Recorder 

Noua Ioana Nicolescu a fost o surpriză din mai multe puncte de vedere. O întâlnire planificată să dureze o oră și jumătate a durat patru ore jumătate și s-a terminat cu pizza și cappuccino la pizzeria Buoni&Bravi. Ioana a intrat în presă de ziua îndrăgostiților, pe 14 februarie, dorind să se ocupe de domeniul educației și cel social. A primit în schimb să facă traduceri. După mai bine de un an în presă, a avut șansa primului domeniu, Educația, apoi Sănătatea. La Realitatea, a primit la început domeniile poliție, armată sau MAI, ceea ce nu a făcut decât să o motiveze să insiste să se mute la social, să meargă mai departe și să-și dorească să devină un cât mai bun profesionist.

Îi place să asculte Adamo și Aznavour, este pasionată de balet și are fragilitatea aparentă și feminitatea pudrată a unei mici balerine, sugerată poate și de felul ei de a se îmbrăca. Când o asculți însă vorbind despre reportaje făcute la capătul lumii sau iarna la - 20 de grade, delicatețea face loc unei firi mature și foarte hotărâte. După mai bine de o oră, am realizat că suntem verișoare - culmea, nu pe linia Nicolescu, ci prin alianță pe linia mamei mele! După două ore, mi-am amintit vag că fusesem invitate la aceeași nuntă acum mulți ani și am râs împreună.

Dacă pe Ioana aceasta o avusesem în minte prima când m-am gândit la articolul acesta pentru că eram ambele în presă, nu mi-am imaginat o secundă că am putea fi și rude. Sau că ne-ar plăcea printre multe altele pizza quatro formaggi în aceeași măsură sau că o să pornim de la un nume și o să ajungem să discutăm de muzică clasică, cărți, Mogoșoaia sau prim balerina Alessandra Ferri.

Ioana Nicolescu cu dovada clară a unei pizza și a unui cappuccino

Ce te-a atras în proiectul Ioanelor?


Cum este să fii în pielea unei alte Ioana Nicolescu? Oare cât ne asemănăm noi? Ce vieți ducem fiecare? Și eu am fost confundată cu tine de câteva ori, tot pe Facebook. Îmi plăcea că aveai o poză cu o pălărie, am zis „E chic fata asta”. În plus, am și eu o colecție de pălării acasă. Nu le mai port acum, dar într-o perioadă eram foarte mândră de ele.
Întâmplarea face ca noi de undeva ne și cunoșteam, din familie. Asta a fost o surpriză plăcută, nu eram sigură că ești tu, dar iată că avem mai mult în comun decât numele. Proiectul acesta a însemnat și o reuniune, într-un fel. Mă bucur că ai avut inițiativa asta.

Care este cea mai amuzantă întâmplare legată de numele și prenumele tău? L-ai schimba dacă ai putea?


Ioana Nicolescu e un nume destul de simplu, nu prea erau motive să mă tachineze colegii la școală din cauza lui. Cel mult eram strigată Nicoleasca. Deci o întâmplare amuzantă nu prea am, dar am o poveste de familie despre cum am primit prenumele de Ioana. Ai mei aveau două variante în minte: Georgiana sau Ioana. Georgiana ar fi fost după numele tatălui meu, George. Există o superstiție în familie care spune că tuturor băieților trebuie să li se pună numele de George, altfel nu trăiesc mai mult de 40 de ani.

Pe vremuri mulți dintre ei au luptat prin războaie, șansele de supraviețuire erau mici și probabil așa a apărut superstiția asta. Pe femeile din familie le chemau Liliana, Mariana, Valentina, Elena, Ioana sau varianta franțuzită de Jana (bunica mea). Din partea lui tata, am în spate mai multe familii vechi de moșieri. Am avut o străbunică pe care o chema Ioana, o femeie foarte dură și care a văzut moartea cu ochii când au ajuns comuniștii la putere.
A fost o perioadă atunci în '48-'50 când au avut loc multe crime, oameni omorâți sau trimiși la Canal, o „purificare” a societății. Familia mea a fost decimată atunci, i-au omorât pe cei mai mulți dintre bărbați.

Ioana a fost mama bunicului meu din partea tatălui, deci o chema tot Nicolescu. Erau în casă, la masă, pe la 5 după-amiaza când a intrat miliția peste ei. I-au târât la prima secție și acolo au început bătăile. Pe bărbat l-au omorât în bătaie până la miezul nopții, dar ea a supraviețuit. Au bătut-o toată noaptea, dar nu a murit. Până la urmă i-au dat drumul.

A fost singurul caz din toată familia mea care a supraviețuit milițienilor și era o femeie aflată deja pe la 60 de ani, nu se așteptase nimeni să fie atât de rezistentă. Tatăl meu a zis că dacă mă va chema ca pe ea, atunci o să am și eu forța acestei femei. În plus, eu m-am născut de Bobotează, Sf. Ion era sărbătorit a doua zi. A rămas Ioana. Nu mi-aș schimba numele.

Cum te-ai descrie în 5 cuvinte și dacă ar trebui să-ți definești un semn distinctiv, care ar fi el?

Retrasă, timidă, curioasă, imaginativă și conservatoare. Nu prea am încredere în oameni și prefer să stau și să observ mult timp până interacționez. M-au ajutat lucrurile astea în presă, dar a și trebuit să trec peste multe nesiguranțe ca să pot să fac meseria asta. M-am folosit de ea ca de o terapie forțată ca să scap de timiditate. În mare a funcționat.
Semn distinctiv? Nu știu, să zicem ochii. Au forma migdalată a mamei și privirea rece a lui tata. Înțeleg că țin oamenii la distanță când mă uit la ei ceea ce e bine, nu mi se bagă nimeni în suflet și mă lasă în pace.

Ce te deranjează cel mai tare și care sunt lucrurile care îți plac cel mai mult? 

Mă deranjează timiditatea asta teribilă. Am avut mari probleme când eram mică din cauza ei și am dezvoltat o fire suspicioasă pentru că tot timpul se lua cineva de mine. Eram și cea mai mică din clasă, deci ținta bullying-ului în general, iar atitudinea asta foarte agresivă din școală am regăsit-o și în presă. Redacțiile din România sunt pline de oameni din aceștia care se remarcă prin bătaia de joc și agresivitatea primitivă.
Uite, acesta e un alt lucru care nu-mi place deloc. Cred că vine din educație, acest bullying continuu la care mulți dintre noi suntem supuși, de la școală și locul de muncă, la experiența zilnică de mers pe stradă, cu taxiul, cu tramvaiul, cu mașina prin trafic. E multă ură în jur.

Ce îmi place? Îmi plac tinerii de azi, nu știu de unde au răsărit, dar sunt mulți oameni frumoși în țara asta. Îmi place că au empatie și bun simț, că se luptă cu urâtul acesta din jur, că nu se lasă călcați în picioare, că nu sunt timizi ca mine și asta îmi dă și mie curaj. Dacă din tot trecutul acesta urât am reușit totuși să creștem o generație care are atâția oameni frumoși, atunci există speranță. Nu toți au renunțat la omenie și la decență. Sper doar să fie suficienți din cei buni ca să ne salvăm. Următorii doi ani vor fi decisivi pentru viitorul nostru.

Dacă mâine ai avea puterea să faci orice, dar absolut orice, ce ai face?


Aș face să fie bine odată. Aș face să fie oameni de calitate și merit la conducere, să ne vindecăm. Aș schimba învățământul, aș schimba calitatea umană a celor care ne formează copiii, să nu treacă prin ce am trecut și eu, să nu numere anii până la sfârșitul liceului în speranța că trec mai repede, să se bucure de experiența școlară cu totul, nu doar de excepții.
Aș face să fie spitale curate, noi, moderne și medici omenoși, să fie autostrăzi și parcări și metrou și aș mai diminua din urâtul acesta de peste tot. Și pentru mine așa, aș face un teatru de balet și o școală adevărată pe lângă, aș aduce profesori remarcabili din toată lumea acolo și aș crește un ecosistem al dansului cum sunt la New York City Ballet, Covent Garden cu White Lodge sau la Mariinsky cu Vaganova. Un vis.

Ioana Maria Nicolescu, 42 ani, trei copii (Matheus 11 ani, Maximilian 6 ani, Milena 5 ani), căsătorită, din Piatra Neamț

Cu toate că stă mai departe, Ioana aceasta este cea care a răspuns cel mai rapid (în mai puțin de 20 minute) de când i-am trimis întrebările pentru articol. La fel de repede ne-am și auzit și văzut pe WhatsApp. Volubilă, deschisă și veselă, Ioana este originară din Moinești, Bacău. După școala de artă de la Piatra Neamț a venit la București pentru studii de litere unde a învățat italiana, a făcut doi ani de studii politice și a lucrat în presă.

A locuit timp de 14 ani în capitală înainte să-și dorească să se întoarcă înapoi la Piatra Neamț. Printr-o întâmplare a ajuns să lucreze în telefonie și vânzări, domeniu care i-a plăcut atât demult încât a ajuns director de vânzări la Telekom, unde l-a cunoscut pe soțul ei. Ar fi trebuit să o cheme Agnes, după dorința mamei, însă autoritățile comuniste nu au acceptat un nume străin. Ioana a fost un nume care a venit firesc ca și Maria, cum a fost născută în postul Sfintei Mării mici. În familie este strigată „Oana-Maria” cum sunt multe Ioane în jur, însă numele acesta nu-i place deloc. „Când am așa un nume frumos ca Ioana, de ce mă strigă Oana-Maria?"

Îi place să citească, mai ales romane polițiste norvegiene și regretă că nu reușește să le imprime și copiilor ei dragostea pentru cărți: „Copiii preferă telefonul de fiecare dată, în plus acolo ei își găsesc toate informațiile condensate, ca rezumatul cărților de care le povestesc, așa că.... ".
În poza pe care mi-a trimis-o, Ioana nu este machiată și poartă caschetă pe care scrie Heineken. „Așa sunt eu, natural - și așa mă prezint."

Ce te-a atras în proiectul Ioanelor?

Mi s-a părut amuzantă ideea și inedită. Nu am mai auzit pe nimeni până acum să-mi propună așa ceva.

Care este cea mai amuzantă întâmplare legată de numele și prenumele tău? L-ai schimba dacă ai putea?

Este un nume destul de frumos, de fapt sunt Ioana-Maria Nicolescu, cu cratimă, da. Mi se cântă melodia „Maria Ioana, tu ești campioana", desigur.
Nicolescu este numele meu de fată pe care l-am schimbat din păcate la căsătorie. Îmi este foarte greu să mă obișnuiesc cu numele soțului, pe care îl cheamă Slăbuc (și lumea înțelege că mă cheamă Slăbuț) așa că tot Ioana Nicolescu mă recomand. Așa sunt menționată și pe Facebook.

Cum te-ai descrie în 5 cuvinte și dacă ar trebui să-ți definești un semn distinctiv, care ar fi el?

Pasională, nebună, îndrăzneață, miloasă și veselă. Un semn distinctiv este faptul că sunt impulsivă - de exemplu acum șase luni mi-am dorit să ne mutăm de la oraș la casă la țara și într-o lună am și făcut schimbarea. Și nu regret!

Ce te deranjează cel mai tare și care sunt lucrurile care îți plac cel mai mult?

Mă deranjează când sunt acuzată de ceva pe nedrept de oameni care nu își fac timp să mă cunoască cum sunt eu cu adevărat.
Îmi place să mă distrez, ceea ce nu s-a mai întâmplat cam de mult, nu e tocmai ușor cu trei copii.

Dacă mâine ai avea puterea să faci orice, dar absolut orice, ce ai face? (un vis secret, o putere supranaturală, orice!)


Aș vrea să am inelul Arabelei. Știi serialul, nu? Ei, nu aș vrea să-l am ca să fac sau să cer lucruri extravagante, mi-ar place să-l am pentru lucruri simple. De exemplu când sunt obosită seara, să învârt inelul și să-mi apară o bere rece pe masă. Sau să reușesc să nu mă mai doară capul a doua zi după două-trei beri.

Ioana Maria Nicolescu,  37 ani,  IT strategic pentru Unicredit, căsătorită, 1 fetiță Sofia Maria de 4 ani, Viena  

Din Nicolaescu (numele ei de fată), Ioana a devenit prin căsătorie Nicolescu. Pe mine m-a amuzat - este a treia Ioana Maria Nicolescu din proiect.
Dacă a vrut să facă limbile străine și a flirtat cu japoneza și greaca după ce a făcut rusă în școală, finalmente se orientează către inginerie economică. Azi Ioana locuiește cu familia la Viena în Austria și lucrează de 7 ani la Unicredit pe partea de strategie de business și digital marketing.

Desenează și pictează în timpul liber și recunoaște că citește foarte mult mai ales istorie (cu o feblețe pentru istoria religiilor) și scriitori de limbă spaniolă printre care Gabriel Garcia Marquez. Partea de voluntariat o atrage și dacă la 21 ani a plecat hai-hui cu Crucea Roșie, recent a găsit timp să facă parte din proiectul „Plantez fapte bune".

Ce te-a atras în proiectul Ioanelor?

Curiozitatea. E un proiect frumos. Să cunoști lume care poartă același nume ca și al tău dar nu sunt tu. Am fost curioasă: cum este o altă Ioana Nicolescu. Ne asemănăm în vreun fel? Cred că e ca și cum te-ai întâlni cu o soră geamănă de care nu știai că există.

Care este cea mai amuzantă întâmplare legată de numele și prenumele tău? L-ai schimba dacă ai putea?


Toată viața am fost Ioana Maria Nicolaescu. Apoi am cunoscut un Nicolescu. Și am râs împreună de cât de perfect este totul. Cum ne potrivim și cum până și numele nu necesită mare schimbare. Am mai multe întâmplări amuzante. Dar mai toate legate de noua Nicolescu versus fosta Nicolaescu. Avocați care au crezut ca am greșit contracte vechi de 15 ani, e-mail-uri trimise greșit, bilete de avion ajunse la o altă Ioana Nicolescu.

Dar cred că asta este cea mai amuzantă:
 Eram în Herăstrău pe o bancă într-o seară de vară. Eram la început de relație și nu ne puteam ține mâinile unul de pe celălalt. Nimic indecent doar că era aproape semiîntuneric afară. Și dintr-o dată apar 3 polițiști care ne urmăreau în speranța că pot prinde o mică șpagă pentru comportament indecent. Aparent, ceea ce se vedea pe acel semiîntuneric din boscheții unde stăteau ei, era indecent și ne cer să ne legitimăm deoarece vom primi amendă. Le dăm buletinele protestând. Polițistul se uită la buletine cu atenție apoi zice: Aaa, ne scuzați. Nu știam că sunteți căsătoriți. (Nicolescu și Nicolaescu). Am tăcut mâlc și așa am scăpat de amendă. Aparent dacă ești căsătorit e totul ok.

Cum te-ai descrie în 5 cuvinte și dacă ar trebui să-ți definești un semn distinctiv, care ar fi el?


Încăpățânată, sensibilă, atentă, prietenoasă, isteață. Creață.

Ce te deranjează cel mai tare și care sunt lucrurile care îți plac cel mai mult?

Urăsc nedreptatea și neglijența. De fapt mă deranjează când oamenii sunt răi doar pentru că au o mică putere asupra ta. Cam cum e vorba: dă-i portarului o cheie și se crede Dumnezeu. Sunt unii oameni care pe lângă faptul că sunt leneși optează și pentru răutate. Și uite așa ajungem în situații imposibile când totul putea fi rezolvat cu puțină bunăvoință. Ador animalele, mâncarea bună, un oraș civilizat.

Dacă mâine ai avea puterea să faci orice, dar absolut orice, ce ai face? (un vis secret, o putere supranaturală, chiar orice!)


Aș șterge durerea copiilor cauzată de adulți. De când am devenit mamă am înțeles ce înseamnă de fapt inocența și iubirea necondiționată. Pe care o stricăm cu reguli și strictețe. Mi-aș dori ca toți copiii să aibă parte de această inocență cât mai mult timp. Să nu sufere măcar atunci cât sunt mici.

Ioana Nicolescu, 31 ani, specialist marketing și comunicare la Mewi Romania, din Timișoara

„Trebuie întotdeauna să mă ocup cu câte o chestie - dacă am un pic de timp liber, trebuie să-l umplu cu ceva”. Comunicativă, săritoare și pozitivă, Ioana îți dă impresia că are tot timpul din lume pentru tine, ca apoi să afli că jonglează cu două joburi și, cum o recunoaște singură, nu-i place să stea și e curioasă. Poate din cauza asta la doar 31 ani a trăit atât de multe, încât cu greu găsești ceva ce nu a făcut sau măcar a încercat.
Are o vervă molipsitoare și o poftă de viață cu care te cucerește repede - cred este secretul ei prin care orice experiență este un lucru pozitiv. „Totul e chestie de atitudine și de cum iei lucrurile, nu altceva. Iar atitudinea vine doar de la tine.” Bineînțeles, povestea ei urma să-i confirme filozofia de viață.

Dintr-o familie monoparentală cu patru fete, Ioana este numărul trei și a crescut între Baia Mare și Satu Mare. Întâi mi-a vorbit de anul în care a stat în Anglia, prima ei experiență de viață în altă țară care s-a datorat unei povești de dragoste. Nu are niciun cuvânt negativ despre perioada asta, așa cum aud des de la cei care au fost pe afară și s-au întors. A lucrat într-o mică ceainărie unde a învățat să pregătească adevărată mâncare british și unde a întâlnit oameni faini. „Anglia a fost exact ca în filme - de la vremea cu ploaie, la locul în care lucram, căsuțele mici și oamenii tare simpatici. A fost o experiență foarte plăcută. Nu înțeleg de ce mulți români au nevoie să se simtă nedreptățiți, iar o situație negativă e întotdeauna vina altcuiva - just deal with it, se întâmplă la toată lumea!”

Pasiunea pentru design vestimentar și mediul textil a fost întreținută de business-ul mamei ei, proprietara unui mare magazin de țesături italienești importate în care a lucrat o perioadă. Așa a călătorit și în Italia, pe care o îndrăgește și unde azi este stabilită familia ei între Florența și Milano.
După întoarcerea din Anglia și munca la magazinul familial, Ioana a decis să facă studii de jurnalistică, un domeniu care o fascina de mică când își teroriza sora mezină cu interviuri. M-am recunoscut în ea, mi-am adus aminte cum îi chinuiam și eu pe la 7 ani pe asistenții tatălui meu.
Ioana a urmat cursurile facultății din Baia Mare și a colaborat la ziarul local, o presă importantă care i se pare deosebit de ignorată. După un Erasmus în Italia unde l-a cunoscut pe actualul ei prieten (român), a ajuns în Timișoara cu un program de master în engleză (philosofical counseling & consultancy) pe care l-a terminat de un an. A ales presa fiind conștientă de criza acesteia și, ca mulți jurnaliști, are un point faible pentru print. „Nu mă gândesc la de ce să nu fac, ci dacă am pornit la drum, cum să poată fi făcut. Îmi place să trăiesc la maxim și îmi asum riscurile.”

Dacă acum continuă să colaboreze cu ziarul local la care ține mult, Ioana lucrează ca specialist marketing la unul dintre cei mai  mari importatori din țară de mașini agricole de precizie. Discuția noastră urma să ia o întorsătură foarte interesantă. Nu doar pentru că Ioana a descoperit o nouă zonă care, între tehnică, inovație și tradiție, modernizează sectorul din temelie, dar pentru că jobul o provoacă și ea răspunde cu mare drag. Lucru pe care reușește să ți-l transmită prin energia ei.

Ne-am trezit vorbind de târgurile internaționale unde nu mai poți să te duci doar cu un stand și 2-3 pliante când în joc sunt sute de mii de euro. Ioana s-a întors recent de la un târg unde noile mașini au performat ca showmen într-un spectacol impresionant. Iar detaliile de customer experience m-au dus cu gândul la tot ce am învățat și mai ales aplicat în lux - how about that?
 Fiecare Ioana a fost o cutie de surprize și coincidențe, însă nu mă așteptam să găsesc la noua Ioana așa un coktail intens între fashion, jurnalism, călătorii și... agricultură. Ca și când ea trebuia să fie cea de pe lista mea care mixează cumva pasiunile celorlalte Ioane. După cum se știe, chiar nimic nu e întâmplător.

                                                                Ioana Nicolescu din Timișoara la ea acasă, după o zi lungă de lucru

Ce te-a atras în proiectul Ioanelor?


Imediat ce am citit mesajul tău am zâmbit. M-a binedispus foarte tare întâmplarea și cumva mi-a reamintit că deși suntem mulți în orașe multe, cu vieți diferite, există atâtea asemănări între noi. Pentru a le găsi ajunge doar să ne oferim răgazul de a privi cu mai multă atenție în jur, de a analiza lumea puțin mai în detaliu, de a pune o întrebare deschisă.
Și ideea de a cunoaște mai multe Ioane Nicolescu mi s-a părut foarte interesantă, pentru că m-am mai gândit la voi, celelalte de pe internet (mai ales Facebook și Google) cu același nume.

Care este cea mai amuzantă întâmplare legată de numele și prenumele tău? L-ai schimba dacă ai putea?


Toată lumea îmi greșește numele. Aproape niciodată nu e Nicolescu, ci Niculescu sau Nicolaescu. Deși nu cred că întâmplările astea le-aș integra neapărat în categoria "amuzant". Un prieten bun, fost coleg de lucru, un om despre care nu am de zis decât (în cea mai mare parte) lucruri bune, atent de felul lui, mi-a scris câteva rânduri pe o carte pe care tocmai o publicase și... în loc de „pentru Ioana Nicolescu" a scris „pentru Ioana Niculescu”. Deși nu i-am spus lucrul ăsta, nu l-am iertat . Mă identific mult cu numele meu.

O altă întâmplare, puțin mai amuzantă de data asta - Am fost confundată de câteva ori cu o altă Ioana Nicolescu, care scrie pentru Adevărul.
 Și una la care am râs mult - am locuit în Londra o vreme și mi-am făcut, la un moment dat, un card, la o farmacie. Am completat un formular, iar cardul urma să sosească prin poștă. A sosit inscripționat cu - Loana Wicolescu. Nimeni nu-mi mai greșise până atunci numele într-un mod atât de original.
Și promit că asta e ultima și că e cea mai amuzantă. În Ardeal Ioana nu se pronunță frumos și literar I-O-A-N-A, ci devine un fel de I-OA-N-Ă, atât de pocit pronunțat, încât nu poți să nu râzi în hohote dacă ești din altă parte a țării. Așa mă striga mereu bunica.
Nu le-aș schimba. Nici numele, nici prenumele.

Cum te-ai descrie în 5 cuvinte și dacă ar trebui să-ți definești un semn distinctiv, care ar fi el?


Retrasă, deși mi-am dat seama că nu par deloc așa. Eu de fapt fac eforturi să fiu ființa prietenoasă pe care o cunosc ceilalți. Reflexivă. Curioasă. Calculată. Pacifică. Un semn distinctiv - râsul. Râd tare, mult și din aproape orice.

Ce te deranjează cel mai tare și care sunt lucrurile care îți plac cel mai mult?

Sunt multe lucruri care mă deranjează, printre care ipocrizia, materialismul, minciuna, atitudinea de superioritate, nepăsarea, răutatea. Dacă aș încerca să le reunesc pe toate sub un concept, probabil aș folosi „lipsa de autenticitate".
Îmi place să visez cu ochii deschiși, filosofia, mâncarea orientală, să schiez, să mă plimb cu bicicleta, să petrec timp cu familia și prietenii, să ajut oamenii care au nevoie, să citesc, să-l ciufulesc pe Sam, motanul, să îl pup pe iubitul meu atunci când doarme, să înot, să mă bucur de singurătate, să stau trează noaptea, până târziu, să merg pe jos, să savurez tot ceea ce mănânc sau beau.

Dacă mâine ai avea puterea să faci orice, dar absolut orice, ce ai face? (un vis secret, o putere supranaturală, chiar orice!)


I-aș ajuta pe ceilalți să înțeleagă că e simplu să construim o lume mai bună. Că „societatea”, „lumea”, „ei”, suntem de fapt „noi”.

Credit photo: arhiva personală, cover by Ioana Nicolescu jurnalista - verișoară 

Articol apărut inițial pe blogul autoarei

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp