Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

„Who’s your daddy?” - Femeile românce care aleg să aibă copii singure, între tabu și nou trend social

Tot mai mulți copii ajung să pronunțe un singur cuvânt: „ma-ma”. „Ta-ta” rămâne pentru ei un cuvânt dezbrăcat de orice sens, îmbrâncit din vocabularul uzual, lăsat gol. Sensul lui dispare undeva dincolo de pereții sălii de clasă, afară, în hectarele de cer albastru din parc sau sub masa din dormitorul tapetat cu desene animate și cu o veioză brutal divorțată de lumina ei. „Ta-ta” nu e acolo să le spună că e în regulă să lase veioza stinsă, pentru că nu există niciun Om Negru sub pat. „Ta-ta” nu e acolo să îi ajute la lecții. Să joace fotbal cu ei. Să le împletească părul. Sau să construiască căsuțe pentru păpuși. Pentru că „ta-ta” nu știe că e tată.

Alex

Alex are 5 ani, e blonduț, iar pistruii de pe fața lui, ca mici bobițe de unt, încadrează doi ochi mari și albaștri, în care razele soarelui reflectă imaginea statuii de lângă, un înger cu umerii nichelați de singurătate.

Andreea

Andreea, mama lui Alex, nu seamănă deloc cu Alex: e brunetă, nu are pistrui, iar ochii îi sunt căprui și ușor migdalați. Are 45 de ani și ultimii 10 ani și i-a petrecut în biroul unei multinaționale din Băneasa. În paralel e bloggeriță și colaborează cu o revistă. Băiatul cu ochi albaștri a apărut în viața ei pe la 40 de ani. „Nu știu să-ți explic cum a fost. Pur și simplu m-am trezit într-o dimineață la 4 și am știut că viața mea nu se îndreaptă spre nicăieri. Lipsea ceva din ea. Un copil. El!”, glumește ea, în timp ce își plimbă mâna prin părul blonduț al lui Alex.

Tatăl lui Alex

Tatăl lui Alex e Andrei. Andreea l-a cunoscut la vechiul job. Au avut o relație scurtă, fără final fericit, ca-n viață, nu ca-n filmele siropoase de la TV. După vreo câțiva ani în care nu îl mai văzuse, imediat după dimineața în care s-a trezit la ora 4 și și-a dat seama că viața ei nu merge nicăieri, Andreea a pus mâna pe telefon. S-au văzut, au vorbit. După câteva zile s-au certat iar. „Nu râde, relația noastră chiar era de genul ăla - câinele cu pisica. Dar, dintre toți cunoscuții, doar el era exact cum aș fi vrut să fie și copilul meu – frumușel, inteligent, bun, blând, cu o grămadă de calități. Și exact așa e și el [se uită la Alex]”.

Andrei și Alex nu știu unul de existența celuilalt și Andreea nu știe dacă îi va spune vreodată lui Andrei că i-a făcut un copil fără știrea lui. „Știi… Alex e doar al meu, să zicem. Mă întrebai mai devreme dacă eu consider că l-am păcălit pe Andrei… nu, nu cred asta. Cred că am fost doar o femeie care a realizat că dacă sare de 40 de ani nu o să mai poată avea un copil. Așa că l-am făcut. În momentul ăla nu aveam o relație, cum altfel să fi reușit să fac un copil? […] Dacă o să îi spun despre Alex? Nu cred. Andrei are familia lui acum … să ii spun… asta nu ne-ar ajuta nici pe mine și Alex și nici pe el, ne-ar bulversa și strica viețile tuturor”, mai spune Andreea.

Andreea e doar una dintre femeile care au dat naștere unui nou trend social: femeile care aleg să aibă copii singure. Profilul lor e ușor de conturat: sunt singure, împlinite pe plan profesional, au bani, cariere strălucitoare, însă timpul nu mai e de partea lor și – la un moment dat – au un moment de claritate în care își dau seama că din viața lor lipsește ceva: un copil. Așa că aleg să-l aibă. Prin orice mijloace: ba apelând la un fost iubit cu gene bune, ba în urma unui one night stand, ba apelând la varianta clinică.

„La vita e bella!”

La clinica Gynera de pe Dorobanți te întâmpină o altă lume, diferită de lumea Andreei și a lui Alex: e lumea femeilor care aleg să aibă un copil fără să păcălească un bărbat. Aici lucrurile stau altfel. Totul e clar. Nimeni nu păcălește pe nimeni.

Foto Guliver/Getty Images

Primul lucru pe care îl vezi când intri în biroul Ionelei Anghelescu, medic specialist în obstetrică-ginecologie, e panoul din spatele biroului, pe care sunt lipite o mulțime de fotografii cu copii și bebeluși. Sunt copiii veniți pe lume aici, la clinică, prin inseminare artificială sau IVF (fertilizare in vitro). Cei mai mici au ochișori mari, albaștri, din care cerul pompează ca dintr-un cord, parcă. Cei mai mari zâmbesc din fotografii care îi înfățișează cântând la vioară sau jucându-se în parc. „Sunt foarte frumoși, da! Femeile care aleg să aibă un copil astfel trebuie să știe în primul rând că e o procedură complet nedureroasă, efectuată sub control ecografic. Durează câteva minute, se face cu pacienta trează și după aceea aceasta își poate relua activitatea obișnuită fără nicio problemă. Rata de success ține de patologie și de vârstă, după 35 de ani lucrurile se complică puțin”, explică Ionela.

Între două explicații despre procedură, divagăm și spre problema banilor: femeile de carieră își permit să aibă și să crească un copil singure, dar ce se întâmplă cu restul femeilor, care nu sunt la fel de privilegiate și care nu le-ar putea oferi copiilor mare lucru? Ionela zâmbește. „Știi câte păpuși am avut eu în copilărie? Una. Și nu am simțit că mi-ar fi trebuit mai mult. Așa se întâmplă mereu – ne facem calcule peste calcule înainte, uitând că nimeni nu e niciodată pregătit pentru un copil. Te adaptezi, nu te naști pregătit. Și-apoi, știi filmul acela, „La Vita E Bella”? E exact ca acolo”, spune ea zâmbind. Ionela e, la rândul ei, mămică. Fetițele ei, Ilinca și Cezara, ne zâmbesc ștrengărește din galeria foto din telefonul Ionelei. „Acum le-am cumpărat un cățel, sunt tare fericite! Copiii sunt așa frumoși și e așa frumos să ai unul al tău și doar al tău! Așa că sfatul pentru pentru femei, în general, e ăsta: dacă pot să facă copii să facă, să nu aștepte!”, spune Ionela.

Pick a color!

Lăsăm în urmă biroul Ionelei și ajungem la parter. Acolo te întâmpină biroul Claudiei Frîncu, directorul executiv al clinicii. Claudia ne lasă să aruncăm o privire mai atentă spre procedura de selecție. Să alegi e floare la ureche, dar oare e la fel și atunci când alegi un tată pentru copilul tău?

Primul lucru pe care trebuie să îl faci, ca viitoare mămică, e să răsfoiești o bază de date cu nume și să alegi unul. Clinica achiziționează probele de spermă de la o bancă din Danemarca, Cryos International Sperm Bank, iar femeile care vin aici pot alege fie un donator anonim, fie un donator non-anonim. „Diferența în cazul donatorilor non-anonimi e că banca de probe poate divulga identitatea donatorului în momentul în care copilul va împlini 18 ani. Desigur, dacă copilul dorește acest lucru”, spune Claudia.

Când intri pe site-ul Cryos, te simți ca la piață. Site-ul te invită să bifezi culoarea ochilor, culoarea părului, rasa și alte detalii care vrei să se regăsească în viitorul tată al copilului tău. Ai de ales între profile de bază – care nu îți oferă prea multe detalii despre viitorul tată al copilului tău - și profile extinse. Profilele extinse cuprind pe lângă detalii de bază și fotografii ale donatorilor (de când erau bebeluși, nu recente), informații despre educația acestora, hobby-uri, pasiuni, stil de viață, arboreal genealogic al acestora (poți vedea câți ani au trăit rudele lui mai îndepărtate, dacă ești foarte preocupată de problema genelor), teste de inteligență emoțională, grafice cu scorurile obținute în urma altor teste psihologice, precum și o motivație scrisă de mână, în bărbatul respectiv explică de ce a ales să fie donator.

Prețul procedurii de inseminare e de 250 de euro, în timp ce prețul probei de spermă începe de la 350 de euro. „Prețul depinde de calitatea probei, de cât de vioi sunt înotătorii. Până la urmă nici Messi nu are același preț ca Tătărușanu”, glumește Anca Coricovac, medic specialist în obstetrică-ginecologie și embriologie. Anca lucrează la clinică de câțiva ani și e mămica lui Alexandru, un băiețel de 10 ani, pe care l-a adus pe lume tocmai așa: prin inseminare artificială. „S-a născut din a zecea încercare și îi place mult Messi”, spune Anca zâmbind. Anca e, însă, un caz fericit. „A existat o femeie care a avut un copil abia după 41 de inseminări și 3 proceduri de inseminare în vitro, care s-au desfășurat pe parcursul a 10 ani.”, povestește Anca.

Orice e bun e ilegal, imoral sau face copii

Lăsăm în urmă zâmbetul cald al Ancăi și ne îndreptăm spre femeile care aleg să aibă copii în urma unui one night stand cu un necunoscut. „Pericolul în acest caz e uriaș. În cazul aventurilor de o noapte, femeile se expun la riscul contactării de boli care le-ar putea pune în pericol nu numai o posibilă sarcină, dar chiar și propria sănătate. Apoi, ca și în cazul contactului sexual cu o persoană cunoscută, este complet în afara moralei ca o femeie să urmărească exclusiv să rămână însărcinată fără consimțământul prealabil al partenerului”, explică Gabriela Militaru, sociolog.

Dincolo de aspectul sociologic, trebuie pus în discuție și aspectul moral. E sau nu moral (sau cel puțin corect) să ai un copil cu un bărbat care nu știe intențiile tale? „În această situație, cea mai bună soluție este ca femeia care dorește să rămână totuși însărcinată să solicite acordul celui despre care consideră că i-ar putea furniza viitorului copil o zestre genetică favorabilă”, spune Gabriela Militaru.

Nu trebuie uitată însă nici tabăra celor care consideră că argumentul etic nu are ce căuta în această ecuație. Potrivit concluziilor unui studiu pe acest subiect citat de BBC, mai mult de jumătate dintre americanii care au luat parte la studiul respectiv au susținut că argumentul etic nu are ce căuta aici, întrucât judecățile morale precum „non-etic” sau „lipsit de moralitate” se nasc tocmai din purtarea deliberată a mamei (ea alege să facă ceva greșit) și nu din încălcarea vreunui drept moral al tatălui.

Acestora din urmă le-a răspuns recent filosoful George W. Harris, care s-a întrebat într-un interviu acordat unei televiziuni americane: „De ce o femeie are dreptul legal să-l împiedice pe un bărbat să devină tată (cazul în care ea întrerupe sarcina, deși el vrea copilul, însă legea nu îi dă lui niciun drept de veto), în timp ce un bărbat nu are nici măcar dreptul să se simtă înșelat sau discriminate atunci când află că o femeie l-a transformat în tată împotriva voinței lui?” Good point, right?

Legea românească: din punct de vedere penal nu e înșelăciune

Aspectul etic e dublat, însă, și de latură mai „grea”. Cea legală. Mai precis, ar trebui ca o femeie care îl face pe un bărbat tată – fără ca aceasta să afle vreodată – să răspundă legal, în cazul în care acesta află că are un copil cu ea? Dacă vrem o societate fără duble standarde, o societate în care atât bărbații, cât și femeile să fie responsabili, atunci nu cumva ar trebui să le dăm aceleași drepturi și posibilități de-a alege? Și, în cazul în care aceste drepturi le sunt încălcate, nu cumva ar trebui să le dăm căi de atac legale?

Legea spune că o femeie care are un copil cu un bărbat împotriva voinței ei (rezultatul unui viol, cel mai adesea) poate intenta oricând un proces împotriva lui. La polul opus, un bărbat care află că are un copil cu o femeie fără ca el să își fi dat acordul asupra nașterii acestuia, nu are niciun drept. E clar un caz de înșelăciune, însă legislația românească nu e de aceeași părere. „În ceea ce privește prima situație (deci situația unui copil născut în afara căsătoriei, când mama dorește să păstreze copilul și îl naște), în legislația noastră nu este prevăzută nicio acțiune în răspundere care să poată fi promovată de către tată împotriva mamei care a născut un copil, pentru singurul motiv că acesta nu a fost informat în prealabil despre sarcină sau pentru că nu și-a exprimat acordul cu privire la nașterea copilului.”, explică Mihaela Năstase, avocat colaborator SCA Duncea, Ștefănescu și Asociații.

Foto Guliver/Getty Images

Dublu standard: Sex fără acord – infracțiune. Copil fără acord – e totul în regulă

Același lucru îl spune și avocatul Cristian Barcan. „Legea penală nu reglementează situațiile de acest tip, în sensul în care nu există o infracțiune în care s-ar încadra acest gen de speță. Desigur că trebuie avut în vedere că discutăm de situații în care bărbatul și-a exprimat acordul în privința raportului, deoarece în situația în care nu ar exista un acord pentru existența unui raport sexual, atunci ne-am putea afla în cadrul unui viol, agresiune sexuală sau infracțiuni similare. Trebuie evidențiat că acordul trebuie să existe în ceea ce privește raportul sexual, nu în ceea ce privește consecințele unui astfel de raport. Dacă există un acord, atunci legislativ totul este în regulă. E dificil a se extinde legislația într-o măsură care să reglementeze astfel de cazuri”, explică Barcan.

Și totuși, de ce actualele norme legislative nu protejează persoanele într-o manieră eficientă? În România există scuza unui sistem legislativ plin de hibe, însă ce scuze au țările europene? „Pe plan european normele penale ale statelor se influențează reciproc, motiv pentru care o reglementare cu statut de infracțiune a unei astfel de spețe se întâlnește destul de rar. În ce privește legislația internațională, există posibilitatea și cel mai probabil la nivelul S.U.A. ar putea exista reglementată o astfel de situație la nivel penal”, spune Barcan.

Nu numai că în Statele Unite discursul legal e altul, dar activiștii Men’s Rights Movement-ului vorbesc deja de mulți ani despre „judicial bias against men” și „equal rights”. În România, chiar dacă o femeie face un copil cu un bărbat fără ca el să fie de acord, legislația o protejează tot pe ea - nu numai că el nu poate iniția nicio acțiune legală împotriva femeii respective, dar, potrivit legislației românești, mama are și dreptul de-a solicita despăgubiri pentru acoperirea cheltuielilor legate de nașterea copilului… deși bărbatul în cauză nu a fost de acord să aibă un copil cu ea. Ironic? Da.

Cum stau lucrurile în alte țări

Cum era de așteptat, în alte țări lucrurile stau – evident – altfel. La începutul acestui an în Statele Unite a fost pe rol tocmai un proces de acest tip. Potrivit publicației Time, un programator a fost dat în judecată de o fostă prietenă care l-a înștiințat că au un copil și i-a cerut pensie alimentară. Desigur, cazul e diferit, întrucât femeia a avut copilul respectiv tocmai pentru a avea avantaje financiare. Ce e interesant e, însă, faptul că instanța a respins procesul pentru pensie alimentară și i-a dat câștig de cauză bărbatului, care a adus următoarele argument în instanță: nu ar trebui ca și bărbații să aibă dreptul să aleagă? De ce trebuie să plătească pentru un copil despre care nu au știut și pe care nu și l-au dorit? Și nu cumva ar trebui ca mama să poată fi dată în judecată, la rândul ei, pentru faptul că nu l-a consultat pe viitorul tată când a luat decizia de a avea un copil cu el? La rândul lui, Mel Feit, directorul National Center for Men din Statele Unite a susținut în media argumentul bărbatului, completând: „Oare în societatea noastră bărbații au suficient control asupra vieții lor reproductive și viitorului lor financiar, așa cum se întâmplă în cazul femeilor? Ultimele decade le-au permis femeilor să separe viața intimă de procreere, le-a eliberat de frica de-a avea un copil nedorit. Exact același tip de securitate și empowerment când vine vorba de relații intime ar trebui să-l aibă și bărbații. Și în momentul ăsta ei nu au așa ceva, dacă e să fim sinceri cu noi înșine”.

Sociologul: „E o modă care trebuie tratată cu maximă atenție și responsabilitate”

Și totuși, dincolo de aspectul legal, ce spune acest trend despre societate? Să fie un fenomen determinat (exclusiv) de factori financiari? Să fi ajuns femeile în postura de a-și permite să pună cariera pe primul loc și de-a amâna momentul în care au copii pentru că au simțit că societatea traversează un fel de nouă perioadă renascentistă la nivel de mentalitate? Și da, și nu, spun sociologii.

„Româncele apelează și ele din ce în ce mai des la această modalitate de a-și întemeia o familie monoparentală pentru că sunt inspirate de cultura occidentală. Este o modă care avansează, dar care trebuie tratată cu maximă atenție și responsabilitate”, avertizează Gabriela Militaru, sociolog. Potrivit Gabrielei, cauzele acestui tip relativ nou de comportament țin atât de evoluția societății autohtone (mamele singure nu mai sunt atât de vehement marginalizate, femeia știe că își poate asuma singură responsabilitatea creșterii unui copil fără a-i mai fi rușine de ce va spune lumea), cât și de aspectul financiar al problemei (femeile câștigă la fel de bine ca și bărbații și, în unele situații, chiar mai bine). Sociologul spune, însă, că aspectul la care trebuie să se gândească femeile e acela al motivației personale: mai precis, înainte de a face acest pas, ele trebuie să își pună următoarea întrebare: „De ce vreau să am un copil singură? Pentru că vreau să am pe cineva lângă mine la bătrânețe? Sau pentru că mă consider un model bun de urmat?” De ce e important ca o femeie să aibă răspunsul la acestă întrebare? Pentru că, potrivit sociologilor, a aduce pe lume un copil care nu va beneficia de un model masculin are, în principiu, două efecte negative: un băiat crescut fără tată poate dezvolta slăbiciuni emoționale exagerate, care îi pot dăuna mai apoi în viața de adult, în timp ce o fată crescută fără tată va tinde fie să suplinească singură acest neajuns devenind foarte reticentă la orice prezență masculină din viața ei, fie să tânjească atât de mult după o prezență masculină încât să se atașeze prea ușor de orice bărbat întâlnit. „A fi o mamă singură poate fi deci un semn bun, acela de emancipare a societății care a mai surmontat încă un subiect tabu, dar în aceeași măsură poate însemna un rău prin faptul că dezechilibrează înțelegerea rolurilor pe care femeile și bărbații le au în familie și societate.”, conchide Gabriela.

Psihologul: „Copiii crescuți de mame singure sunt la fel de fericiți precum cei crescuți în cuplu”

La polul opus, psihologii consideră că lucrurile nu sunt chiar atât de grave, mai ales în contextul ultimilor ani, în care divorțul și familiile disfuncționale au trecut de la statutul de excepții, la cel de fenomen social. „Din acest punct de vedere, pentru un copil este de preferat să crească într-o familie monoparentală în care i se oferă afecțiune și siguranță, decât într-o familie disfuncțională. Cu toate că nu este de dorit pentru dezvoltarea psihologică a unui copil să crească alături de un singur părinte, nu putem susține că a crește într-o familie monoparentală e mai rău pentru un copil decât a crește într-o familie tradițională disfuncțională”, consideră Ruxandra Ştefănescu, psiholog clinician în cadrul Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia".

Mai mult, studii recente publicate de Harvard arată că acești copii crescuți de mame singure sunt la fel de fericiți precum cei crescuți în cuplu. „Componenţa unei familii ar trebui să ne preocupe mai puţin când vine vorba de starea de bine a unui copil. Sunt o serie de alţi factori în joc care contează mai mult, precum violenţa fizică, relaţia părinte-copil, calitatea timpului petrecut cu copilul sau modalitatea în care părintele ştie să-şi facă managementul stresului astfel încât acesta să nu aibă un impact asupra copilului”, explică psiholog dr. Ioana Podina, cercetător afiliat Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Unde dai și unde crapă: Ce am întrebat la Ministerul Familiei și ce ni s-a răspuns

Am vrut să vedem dacă statul e conștient de acest trend al femeilor care aleg să aibă copii singure, așa că am trimis Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice un e-mail în care am întrebat, punctual:

- dacă sunt conștienți de acest nou trend (chiar și neoficial)

- dacă la nivel de cifre există o creștere a mamelor singure

- daca ne-ar putea furniza cifre comparative (2014 vs alți ani)

- dacă vor urma o serie de măsuri speciale

- de ce fel de ajutoare beneficiază în prezent mamele singure.

Ministerul ne-a răspuns doar la ultima întrebare, punctând în treacăt și faptul că în luna iunie a anului precedent, în evidențele Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială erau înregistrate 67.568 de femei care în momentul în care au solicitat indemnizația pentru creșterea copilului figurau ca necăsătorite, divorțate, despărțite sau aflate într-o uniune consensuală.

Nicio vorbă, însă, despre luarea la cunoștință a acestui nou trend sau despre apariția vreunui set de măsuri speciale.

Ochii lui Alex

Dincolo de cifrele seci ale ministerului, de analizele psihologilor și ale sociologilor se află, însă, realitatea copiilor crescuți de femeile singure. Realitatea copiilor cu ochi albaștri din fotografiile din biroul medicilor. Realitatea copiilor născuți în urma unui one night stand. Și realitatea copiilor ca Alex, născuți fără ca tatăl să știe de existența lor. „Nu știu, poate că totuși o să îi spun într-o zi lui Andrei de Alex. Mai vedem”, spune Andreea, în timp ce se ridică de pe băncuța sub care am stat la povești. La tot pasul perechi îmbrățișate până la os, care au dat statul între patru pereți pe baia de lumină din parc plimbă copii de vârsta lui Alex de mână, în cărucior sau pe biciclete. „Tati, vreau adidași din ăia! Adidași Nike! Sau Reebok! Ba nu, nu Reebok, vreau Nike!”, se aude vocea ca de clopoțel a unui băiețel de vreo 9 ani, cu păr cârlionțat. Cerul din ochii lui Alex se scurge ca rimelul de pe ochii mamei lui, topit și el de la adierea călduță a soarelui; ochii lui mari și mirați fixează băiețelul care acum s-a agățat de mâna tatălui și nu îi mai dă drumul. „Hai să mergem, Alex!” Vorbele Andreei cad ca o sentință peste asfaltul stors de pași și peste sudoarea metalică a roților de troleu care invadează parcul pe măsură ce te apropii de stradă. Înainte să se topească de tot în umbrele oranj care învelesc orașul de dincolo de parc, Alex se mai uită o dată înapoi, la băiețelul cu adidașii. Nu e loc de tristețe. Asta e o poveste cu final fericit. Albastrul din ochii lui Alex e oricum mult prea desculț ca să mai aibă nevoie sau habar de adidași Reebok sau Nike. Sau de un tată căruia să îi ceară.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nu e absolut nimic rau in a fi mama singura (si mama e, dar din motive mai "traditionale"). Dar chiar nu mi se pare ok sa faci un copil fara sa explici si tipului ca asta vrei, ca nu trebuie sa se implice etc.
    • Like 0
  • Am mai auzit eu expresia "am ales sa fac un copil cu unul frumos", persoana in cauza nu lucra la multinationala. Customized kid on the go. Alegi o fiinta si felul in care sa arate, ca pe o masina. O masina are un asa numit, pr number, data sticker care reprezinta "ADN-ul" masinii, totul este acolo. Clientul doar spune ce "atribute" doreste. Asa alegi si un potential tata pentru un copil personalizat. Copii au nevoie de cei doi parinti, tatal cu ordinea si disciplina, mama cu dragostea si caritatea. Prin colaborare se aduc copii pe lume, in colaborare se cresc, altfel li se amputeaza ceva, nu sunt fiinte complete. Pleaca in viata cu un handicap din start. Sa alegi cu buna stiinta sa aduci o fiinta pe lume, careia ai refuzi sansa normalitatii mi se pare egoism suprem, eufemistic vorbind. Alta situatie este cand alegi sa aduci pe lume un copil nedorit, rezultat al unei aventuri, e diferenta dintre viata si moarte. Este pur altruism si sansa de viata. Restul sunt discutii in van ori vorbe de claca, in final fiecare are dreptul sa aleaga. Consecintele apar mai tarziu in viata.
    • Like 0
  • check icon
    La ce forme a ajuns publicitatea ... și fără să i se spună publicitate! Clinica ... cum? Din Dorobanți?
    • Like 0
    • @
      Acest material nu e un advertorial si e verificabil. Ar fi fost marcat ca atare daca era.

      1. Au fost contactate mai multe clinici din Bucuresti. Oamenii care lucreaza in aceasta clinica sunt singurii care au acceptat invitatia.

      2. Pe principiul asta, si toate materialele din publicatiile economice (BCR are un nou CEO, Cifra de afaceri a Ursus a depasit cifra de afaceri a Bergenbier, Accenture a cumparat un nou spatiu de birouri, Mega Image face angajari) sunt advertoriale. :)

      Multumesc.
      • Like 0
    • @ Gabriela Feișbuc
      check icon
      Cele spuse de dumneavoastră nu se leagă! Dacă citesc despre faptul că Ursus are un nou CEO este o știre economică, dacă însă aflu că are un nou CEO care se îmbracă de la ... a mai lucrat la ..., cu ..., a făcut ... a dres ... și, în plus, mănâncă la ..., devine publicitate!
      A propos, se molfăie multe vorbe și expresii de import, nu pentru că nu am avea cuvinte pentru ele, ci pentru că ne părem noi nouă mai importanți, mai deștepți, mai uscați: așa este cazul și aici, cu acest „advertorial”, această alianță între articol și publicitate, această (de multe ori) prostie publicistică plătită de clientul căruia (vezi Doamne!) nici prin gând nu i-a trecut că-și face reclamă, această invenție luată din engleză și inexistentă în vocabularul limbii române!
      Iar noi, ăștia de mai citim p`acilea, trebuie s-o luăm de bună, să nu ne simțim deranjați de pseudo publicistica asta cu generația B sau X sau Y sau XXX și să credem că totu-i așa cum dorește autorul!
      Mulțumesc, nu!
      Iar dacă plata se face și funcție de numărul de aplaudaci care reacționează pozitiv la falsul articol, îmi cer scuze, dar nu particip la gluma asta: pentru că este o glumă proastă care se bazează pe obiceiul majorității utilizatorilor de fb de a „aprecia” orice se publică!
      • Like 0
    • @
      Ok. Aveti dreptate. Clinica a dat 25.000 de euro. De asemenea, au platit si sociologii si psihologii sa apara in material, pentru ei tariful a fost mai mic, doar 7.000 de euro de caciula. Avocatii au avut de scos din buzunar un pic mai mult, 9.000 de euro de caciula. Gata. Am recunoscut. :)
      • Like 0
    • @ Gabriela Feișbuc
      check icon
      Lipsa de spirit este mai dureroasă decât încercarea de a ne/mă convinge de ceea ce spuneți: dacă textul dumneavoastră ar fi fost cât de cât nostim dacă nu chiar spiritual, mi-ați fi atras în alt mod atenția. Așa însă, rudimentar, pseudo supărat și tern, nu face altceva decât să ne/mă plictisească, drept care vă rog să trăiți în continuare cu impresia că ceilalți sunt tâmpiți și ușor de înșelat!
      Poate că amândoi ne înșelăm, cine știe ...
      • Like 0
    • @
      *sarcasm* *actually* :)
      • Like 0
  • Articol bun, util!
    • Like 1
  • Am citit si comentariile. Si țin să precizez pt cei care nu au înțeles : nu avem dreptul de a fi părinți. Avem obligație - eventual - si responsabilitatea si inainte de a ne afla cu sarcina la usă si după. Niciodată dreptul. Nu avem dreptul asupra unui alt om. Pt astfel de afirmații a iesit carta drepturilor omului (si ale copilului).
    • Like 1
  • Explicati-mi cum poti concepe un copil, ca barbat, fara sa stii.
    • Like 1
    • @
      Ce-ar fi sa folosesti tu metode de contraceptie, cum ar fi un prezervativ care te protejeaza si de boli? De ce e responsabilitatea femeii? Fii barbat, creste o pereche de coaie si preia controlul vietii tale.
      • Like 3
    • @ Radu Tanasescu
      Elena M check icon
      Iti dau 2 exemple, din situatii cunoscute:
      1. Esti deja intr-o relatie si nu mai folosesti prezervativ. Tu nu vrei un copil, iar ea nu prea stie ce vrea. Prin urmare, se poate intampla ori un accident, ori ceva planificat fara ca tu sa ai habar.
      2. Vezi cazul Boris Becker!
      • Like 2
    • @ Radu Tanasescu
      check icon
      Dacă ai fi bărbat.....cu experiență măcar,ai cunoaște o parte din ele și te-ai îngrozi,restul e veșnic împrospătat de noile generații.Asta e ca la copiatul la teze-toți profesorii au fost elevi,au copiat la teze și totuși nu reușesc să-i prindă pe elevii lor în flagrant decât rareori.Trecând vremea,poate(!) ai să înveți mai multe despre arsenalul ambelor sexe când vine vorba de a-l trage în piept pe celălalt.Până atunci,lasă întrebările retorice pe seama celor care îți permit așa ceva(fără infatuare,e legat de experiență doar și atenție).
      • Like 1
  • Citesc comentariile, si multa lume condamna femeia ca vrea sa fie mama. nu e nimic de condamnat, e chiar de laudat, nu e problema ca o femeie vrea sa fie mama in viata ei, chiar si din motive de "ticaie ceasul biologic", ca viata e cum e, nu e film romanic. Ce e de discutat este ca un barbat trebuie sa stie cand este tata, dar mai ales, un copil trebuie sa-si cunoasca ambii parinti, si nu e deloc corect ca o mama sa restranga acest drept.
    • Like 3
  • check icon
    Un mod egoist și superficial de a trata pb. din partea mamelor „ratate„ ce apelează la ocolirea ideii de familie normală.Este total greșită ideea că un copil este la fel de fericit doar cu mama.Eu am crescut fără tată,nu mi-au lipsit hrana,hainele și educația de bază,iubirea maternă,dar.....am tânjit după educația de tip masculin care-mi lipsea și pe care mama cu toate eforturile nu a putut să mi-o ofere, n-a putut să mă apere când copil am luat bătaie de la băieți mai mari, n-a putut să înțeleagă modul diferit de a vedea relațiile cu fetele la diferite vârste pe care le aveam ca băiat,să-mi explice cărțile pe care le citeam din punctul de vedere al unui bărbat, căci nu știa cum gândește un bărbat în diferite etape ale vârstei, n-a putut să mă ducă la pescuit sau la un meci de fotbal,etc..Apoi factorul economic,un salariu în plus contând desigur.Am încercat la rându-mi să fiu un tată bun,am reușit parțial și cu mari eforturi,căci nu știam să fiu tată și mai sunt multe lipsuri care-ți marchează comportamentul ulterior fiindcă n-ai avut ambii părinți.Toată lumea dă exemplu cretin cu tații violenți,de parcă toți tații din lume sunt așa,uitându-se că sunt foarte multe mame isterice și violente și copii nu sunt fericiți.Astea sunt excepții.Nu degeaba se spune că cele mai ciudate mame sunt mamele de băieți singure,(în armată, în plutonul meu erau în situația mea cam 50%,mame divorțate sau văduve,așa că știu ce spun.Deci egoismul unor femei incapabile de a fi mame în condiții normale și firești nu duce obligatoriu la fericirea copilului,ca să nu mai spunem că nu e corect să nu ai acordul partenerului,un copil nu este un cățel de companie la bătrânețe.
    • Like 6
    • @
      nu stiu cat de normala trebuie sa fie familia, ideea esta ca un barbat trebuie sa stie cand este tata. Si nici dorinta femeilor de a fi mame nu e de condamnat, oricat de "ratate" ar parea in ochii tai. Aici nu e vorba de a impune morala crestina, ci de dreptul fiecarui om de a fi parinte, si mai ales, dreptul copilului de a-si cunoaste si iubi ambii parinti.
      • Like 2
    • @ Marius Malus
      check icon
      @Marius Malus, eu nu am pomenit nicăieri de o morală creștină ci de un DAT natural,copiii, în mod natural,atât la om cât și la mamifere au nevoie de regulă de ambii părinți(nu musai în procente perfect egale,natura nu face dezbateri de egalitate în drepturi sexuale,e mai superioară).Din experiență proprie și publică pot spune că un copil crește mai armonios psihic(și nu numai),când are parte de ambele tipuri de educație-feminină(maternă) și masculină(paterne),chiar și cu aspectele mai puțin pozitive din cele două.Ca atare, să legi egoist viața unui copil de viața ta, numai că tu ești un ratat(ă) familial(ă) din start,(orice femeie poate rămâne cu burta la gură) este anormal și periculos,cine îți dă dreptul să încerci să educi și să formezi un om lipsindu-l din start de un cadru normal(familia normală) la care are DREPTUL furându-i copilului o educație potențial firească și echilibrată? ,plus faptul că tot NORMAL este ca un copil să fie făcut în acord de ambii parteneri(mamă și tată).
      • Like 1
    • @
      Corect. Mi se pare ca un adult, care a fost un copil crescut de un singur parinte, va avea dificultati in a fi parinte de unul singur la randul lui. Ma gandesc la o mama singura de baiat, mama care a crescut fara un tata; incapacitatea ei de a relationa cu baiatul va fi poate si mai mare decat in cazul mamei tale.
      In plus cazul tratat mi se pare analizat chiar superficial de psihologul intervievat - compara cazul parintilor divortati cu cel al familiilor disfunctionale si nu trateaza real cazul femeilor care fac copii de unele singure, fara un barbat care sa actioneze ca tata macar cu jumatate de norma; in plus, nu priveste lucrurile in perspectiva si aici sociologul mi s-a parut mai precaut fundamentat.
      Si, da, cred ca ai dreptate la partea cu egoismul. O femeie care decide sa fie mama singura este egoista (nu ma refer la femeile care raman insarcinate in ciuda masurilor contraceptive si, din motive religioase, aleg sa nu avorteze) - face acel copil pentru ea, fara sa se gandeasca la binele copilului care se va trezi in situatii de genul celor redate de tine, care nu va avea protectia data de faptul ca are doi parinti, nu doar unul (exista pe lumea asta si copii carora le-au murit unul dintre parinti) si altele.
      • Like 0
  • Ioana check icon
    Uite o alta poveste:

    „Ta-ta” nu e acolo să ii traga doi pumni peste cap. „Ta-ta” nu e acolo să urle la el duhnind a alcool. Să il injure. Sa ii spuna ca nu insemna nimic, ca e un gunoi, a nu va fi in stare nicodata de nimic, ca ma-sa e o curva proasta. Să il bata pana se invata minte sa asculte. Sau să ii dea doua palme in loc de ,,Buna-dimineata''. Pentru că „ta-ta” nu știe că e tată.

    Nici maicasa nu are un ochi vanat, nu vorbeste incet si nu ii tremura vocea. Nu lasa privirea in pamant cand iese trece pe langa oameni, nu e experta in arta machiajului ca sa isi ascunda vanataile de pe fata. Maicasa e sigura pe ea. A luat o decizie, si-a asumat complet responsabilitatea, o responsabilitate pe care multi parinti nu si-au asumat-o inca, niciodata, desi copii lor poate au deja copii, la randul lor.

    Hai sa va mai spun o poveste despre tristetea din ochii copiilor. Sa zicem ca il cheama Matei.

    Ochii lui Matei sunt tristi. S-ar mai juca putin cu trenuletul, dar o sa vina tac-su acasa si o sa il bata pana o sa faca pe el. Nu, nu stie de ce. Nu, nu a facut galagie cand s-a jucat cu trenuletul. Nici nu l-a stricat. Asa e tac-su, asa isi manifesta el iubirea, ca doar o bate si ma-sa pana o lasa sange, ii bate si pe fratii lui. Matei acum isi ia trei perechi de pantaloni grosi pe el cand vine tac-su acasa. Cu cat e mai mult material, parca se atenueaza putin durerea. L-a batut o data cu un furtun, de a crezut ca nu mai scapa. Oricum Matei are numai 3 perechi de pantaloni in total. Si un trenulet. Si el stie ca asta va fi toata viata lui, ca e un gunoi si nimic mai mult. Doar i-a zis tac-su. Si ii tot zice la fiecare bataie.
    • Like 2
    • @ Ioana
      Da, sigur, ca toti tatii sunt alcoolici si violenti. Hai sa mai lasam stereotipurile.
      • Like 4
    • @ Ioana
      Draga Ioana,
      Daca dumneata vezi lumea intreaga asa cum ai descris mai sus, nu pot decat sa te compatimesc sincer.
      Daca descrierea ta are la baza propria ta viata, din nou, esti demna de compatimire.
      Partea buna e ca viata nu e asa cum o descrii aici, nu toti copiii si nu toate mamele au de suferit fizic si psihic in acest mod.
      Iar a pune violenta impotriva copiilor exclusiv in seama tatilor e o alta eroare. Cunosc suficiente cazuri de mame care isi bateau copiii cu bestialitate, asa cum ai descris si dumneata, iar intr-unul dintre exemplele care imi vin in minte acum a fost folosit ca "accesoriu" furtunul de la masina de spalat si (bonus) calus in gura, ca sa nu se isterizeze vecinii. Mai mult, cazul la care ma refer era al unei mame singure.
      Putem aprofunda subiectul: violenta in familie inseamna doar palme si vanatai?
      O femeie poate fi la fel de nociva atat in relatia cu un copil, cat si in relatia cu partenerul. Nu trebuie neaparat sa dai cu pumnul in celalalt ca sa-i faci viata mizerabila. Si o mama poate sa umileasca un copil, sa-i spuna ca e un nimeni, sa-i demonstreze ca e un nimeni, sa-l handicapeze prin grija isterica si excesiva. Si o femeie poate sa-l faca pe partener sa se simta groaznic, chiar daca nu-l umple de vanatai. Palmele impletite cu alcoolul sunt doar una dintre fatetele violentei, si nici macar asta nu apartine exclusiv barbatilor.
      • Like 8
    • @ Ioana
      check icon
      @Ioana, pe lângă faptul că nu toți tații sunt alcoolici violenți,de ce nu vorbești și de mamele isterice și violente,alcoolice,drogate,vampe,etc?Încearcă să tratezi problema în ansamblu,nu doar prin stereotipe negative.
      • Like 0
    • @ Ioana
      Nu toti tatii sunt asa....dar sunt si in general femeile aflata intr-o relatie abuziva raman cu ei ca nu se poate sa ai grija singura de copil, ce o sa creada lumea? Ioana nu zicea ca toti sunt asa....ci ca exista si nu ar trebuii judecate femeile care aleg sa faca copii singure sau sa divorteze. Poate ca o parte din cele care aleg sa-i creasca singure au trait intr-o astfel de familie sau au avut o astfel de relatie....E dreptul fiecarei femei sa aleaga si sunt familii unde copilul este crescut doar de mama sau doar de tata si este mai fericit decat un copil crescut de amandoi parintii.
      • Like 1
    • @ Ioana
      Ioana, exista si astfel de cazuri, si trebuie condamnate de noi toti. Mai sunt de acord si ca sunt foarte dese, mult prea dese, dar fiecare caz trebuie judecat individiual. Nu toti barbatii sunt asa, si unii chiar vor sa-si cunoasca si sa-si iubeasca copiii.
      • Like 1
    • @ Paul Lozba
      exact. sa lasam stereotipiile, pentru ca tot stereotip este si argumentul ca este nevoie de "grija paterna". nici "mama" si nici "tata" nu sunt niste entitati pure. ambii indivizi pot fi agresori ai copiilor lor, sau oameni minunati. asadar, orice discutie trebuie purtata de la caz la caz.
      • Like 1
  • James check icon
    Marturisesc dintru inceput ca am citit cu adanca mahnire atat articolul propriu-zis cat si parte a comentariilor. Mi-a lasat impresia unui egocentrism extrem din partea Andreei si unui soi, mie inexplicabil, de hipsterism din partea laudatorilor masculini (sa-mi explice, de-or binevoi, ce gasesc pe-atat de "cool" in faptul ca ei nu vor deveni niciodata parinti !). Ea, Andreea, nu a facut copii pana la 40 de ani, ea isi doreste (?!) copilul numai datorita scadentei impuse de varsta, ea hotareste ce e potrivit atat pentru copil, cat si pentru tata, ea spre a se proteja pe sine considera adevarul ignorabil si inutil atat fata de copil, cat si fata de tata, ea sechestreaza copilul pentru sine pentru simplul fapt ca poate resp. nici o lege n-o opreste, ea, adepta a relatiilor instabile, se considera un model de viata de urmat s.a.m.d. Ea, ea si numai ea. Doar pentru ca poate ! O prima intrebare ar fi, daca femeile, dupa cum le stim. chiar se iau in serios cand se victimizeaza pe seama barbatilor ? Urmeaza apoi partea autoarei, in a carei filozofie de viata, familia, relatiile, copiii, sunt reductibile la pecuniar si la "gura lumii", ca si cum pana de curand, casatoria si familia biparentala ar fi fost niste inventii dezastruoase (probabil de ordin patriarhal, cine stie ?) in care femeile nu s-ar fi angajat din proprie dorinta, ci stramtorate de imperativele amintite ?! Acum c-au dat de bani si nici societatea nu mai stie prea bine ce vrea, daca mai vrea ceva, presiunea sociala disparand aproape in totalitate, si parerea lor s-a metamorfozat. Si anume catre ce ? Pai singurul lucru aproape unanim acceptat pare a fi consumul de pornografie si adoptarea lui ca stil de viata, Bine, bine, daca asa stau lucrurile, lumea asta vrea, asa fie ! Dar totusi femeia mai vrea copii pentru sine, nu ? si cum rezolva situatia ? Absolut delicios atat raspunsul Andreei, cat si al unei ante-comentatoare: prin cleptomanie ! "Daca nu ti-ai pus prezervativ, atunci scuza-ma, dar ce-i al tau, devine al meu". :) :) :) Ce mai conteaza ca ti-am ascuns adevarata mea intentie, ba chiar ti-am cerut sa renunti la el ? A doua intrebare: cam ce motive isi mai inchipuie femeile c-ar avea barbatii sa mai ramana alaturi de ele mai mult de una, doua, trei seri, sa le mai trateze condescendent, cavalereste, implicati, respectuos ? Ne sunteti mame deplorabile, copiii nu-i considerati comuni dincolo de bani si obligatii, o definitie mai buna a relatiei n-aveti, in schimb, va doriti facilul si placutul. In fine, chestiunea care ma framanta mai mult nu consta in "afacerile" adultilor, ci perspectiva copilului. Sigur ca acesta are inocenta varstei, nu trebuie sa fii de la Harvard sa-ti dai seama, si oricum necunoscand respectiv neconstientizand alternativa biparentala, sansele ca acesta sa fie un copil fericit sunt intradevar ridicate. Numai ca, in mod evident, nu va ramane un etern copil ! Ce se-ntampla cand se maturizeaza, devine nu peste mult timp fiu sau fiica, incepe sa-si caute propriile repere/raspunsuri si acestea nu coincid cu cele ale mamei, v-ati gandit si la ipostaza copil-devenit-fiu-sau-fiica dincolo de clasicul "tata ne-a parasit" sau "las' ca nu moare" ?
    • Like 5
    • @ James
      si totusi nu vad nimic condamnabil in a face un copil "datorita scadentei impuse de varsta". nu mai suntem copiii, nu traim in basme, sau in filme de dragoste, viata e cum e. Ideea articolului este totusi ca dreptul barbatului de a-si cunoaste copilul nu e respectat, si mai ales, dreptul copilului de a-si cunoaste ambii parinti nu e respectat. In rest, generalizarile ca femeile sunt asa, ca barbatii sunt asa, chiar nu ajuta la nimic.
      • Like 1
    • @ Marius Malus
      da, de acord; dar crima primordiala a autoarei este ca a comis articolul, pretinzand ca este un "trend", cand, de fapt, cunoaste un singur subiect in aceasta situatie, nu are date statistice oficiale sau ale unor organizatii neguvernamentale sau opinii ale unor specialisti care sa aproximeze, macar, in ce masura este un subiect relevant pentru societate ... pentru ca, sa fim seriosi, adevarata problema nu sunt putinele mame, 40 de ani, corporatist, cu "clock ticking", ci multele, imens de multele femei lasate sa isi creasca singure copiii ... asa, de-o pastila, de-o bomboana, de un "glossy magazine" putem sa ne miram, entuziasman sau oripilam ca exista "Andreea", dar relevant pentru noi toti sunt miile, zecile de miii de copii care traiesc in saracie extrema, in familiii mono-parentale, in care parintele unic este, de obicei, femeia.
      • Like 1
    • @ Marius Malus
      da, de acord; dar crima primordiala a autoarei este ca a comis articolul, pretinzand ca este un "trend", cand, de fapt, cunoaste un singur subiect in aceasta situatie, nu are date statistice oficiale sau ale unor organizatii neguvernamentale sau opinii ale unor specialisti care sa aproximeze, macar, in ce masura este un subiect relevant pentru societate ... pentru ca, sa fim seriosi, adevarata problema nu sunt putinele mame, 40 de ani, corporatist, cu "clock ticking", ci multele, imens de multele femei lasate sa isi creasca singure copiii ... asa, de-o pastila, de-o bomboana, de un "glossy magazine" putem sa ne miram, entuziasman sau oripilam ca exista "Andreea", dar relevant pentru noi toti sunt miile, zecile de miii de copii care traiesc in saracie extrema, in familiii mono-parentale, in care parintele unic este, de obicei, femeia.
      • Like 0


Îți recomandăm

Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult