Tot mai mulți copii ajung să pronunțe un singur cuvânt: „ma-ma”. „Ta-ta” rămâne pentru ei un cuvânt dezbrăcat de orice sens, îmbrâncit din vocabularul uzual, lăsat gol. Sensul lui dispare undeva dincolo de pereții sălii de clasă, afară, în hectarele de cer albastru din parc sau sub masa din dormitorul tapetat cu desene animate și cu o veioză brutal divorțată de lumina ei. „Ta-ta” nu e acolo să le spună că e în regulă să lase veioza stinsă, pentru că nu există niciun Om Negru sub pat. „Ta-ta” nu e acolo să îi ajute la lecții. Să joace fotbal cu ei. Să le împletească părul. Sau să construiască căsuțe pentru păpuși. Pentru că „ta-ta” nu știe că e tată.
Alex
Alex are 5 ani, e blonduț, iar pistruii de pe fața lui, ca mici bobițe de unt, încadrează doi ochi mari și albaștri, în care razele soarelui reflectă imaginea statuii de lângă, un înger cu umerii nichelați de singurătate.
Andreea
Andreea, mama lui Alex, nu seamănă deloc cu Alex: e brunetă, nu are pistrui, iar ochii îi sunt căprui și ușor migdalați. Are 45 de ani și ultimii 10 ani și i-a petrecut în biroul unei multinaționale din Băneasa. În paralel e bloggeriță și colaborează cu o revistă. Băiatul cu ochi albaștri a apărut în viața ei pe la 40 de ani. „Nu știu să-ți explic cum a fost. Pur și simplu m-am trezit într-o dimineață la 4 și am știut că viața mea nu se îndreaptă spre nicăieri. Lipsea ceva din ea. Un copil. El!”, glumește ea, în timp ce își plimbă mâna prin părul blonduț al lui Alex.
Tatăl lui Alex
Tatăl lui Alex e Andrei. Andreea l-a cunoscut la vechiul job. Au avut o relație scurtă, fără final fericit, ca-n viață, nu ca-n filmele siropoase de la TV. După vreo câțiva ani în care nu îl mai văzuse, imediat după dimineața în care s-a trezit la ora 4 și și-a dat seama că viața ei nu merge nicăieri, Andreea a pus mâna pe telefon. S-au văzut, au vorbit. După câteva zile s-au certat iar. „Nu râde, relația noastră chiar era de genul ăla - câinele cu pisica. Dar, dintre toți cunoscuții, doar el era exact cum aș fi vrut să fie și copilul meu – frumușel, inteligent, bun, blând, cu o grămadă de calități. Și exact așa e și el [se uită la Alex]”.
Andrei și Alex nu știu unul de existența celuilalt și Andreea nu știe dacă îi va spune vreodată lui Andrei că i-a făcut un copil fără știrea lui. „Știi… Alex e doar al meu, să zicem. Mă întrebai mai devreme dacă eu consider că l-am păcălit pe Andrei… nu, nu cred asta. Cred că am fost doar o femeie care a realizat că dacă sare de 40 de ani nu o să mai poată avea un copil. Așa că l-am făcut. În momentul ăla nu aveam o relație, cum altfel să fi reușit să fac un copil? […] Dacă o să îi spun despre Alex? Nu cred. Andrei are familia lui acum … să ii spun… asta nu ne-ar ajuta nici pe mine și Alex și nici pe el, ne-ar bulversa și strica viețile tuturor”, mai spune Andreea.
Andreea e doar una dintre femeile care au dat naștere unui nou trend social: femeile care aleg să aibă copii singure. Profilul lor e ușor de conturat: sunt singure, împlinite pe plan profesional, au bani, cariere strălucitoare, însă timpul nu mai e de partea lor și – la un moment dat – au un moment de claritate în care își dau seama că din viața lor lipsește ceva: un copil. Așa că aleg să-l aibă. Prin orice mijloace: ba apelând la un fost iubit cu gene bune, ba în urma unui one night stand, ba apelând la varianta clinică.
„La vita e bella!”
La clinica Gynera de pe Dorobanți te întâmpină o altă lume, diferită de lumea Andreei și a lui Alex: e lumea femeilor care aleg să aibă un copil fără să păcălească un bărbat. Aici lucrurile stau altfel. Totul e clar. Nimeni nu păcălește pe nimeni.
Primul lucru pe care îl vezi când intri în biroul Ionelei Anghelescu, medic specialist în obstetrică-ginecologie, e panoul din spatele biroului, pe care sunt lipite o mulțime de fotografii cu copii și bebeluși. Sunt copiii veniți pe lume aici, la clinică, prin inseminare artificială sau IVF (fertilizare in vitro). Cei mai mici au ochișori mari, albaștri, din care cerul pompează ca dintr-un cord, parcă. Cei mai mari zâmbesc din fotografii care îi înfățișează cântând la vioară sau jucându-se în parc. „Sunt foarte frumoși, da! Femeile care aleg să aibă un copil astfel trebuie să știe în primul rând că e o procedură complet nedureroasă, efectuată sub control ecografic. Durează câteva minute, se face cu pacienta trează și după aceea aceasta își poate relua activitatea obișnuită fără nicio problemă. Rata de success ține de patologie și de vârstă, după 35 de ani lucrurile se complică puțin”, explică Ionela.
Între două explicații despre procedură, divagăm și spre problema banilor: femeile de carieră își permit să aibă și să crească un copil singure, dar ce se întâmplă cu restul femeilor, care nu sunt la fel de privilegiate și care nu le-ar putea oferi copiilor mare lucru? Ionela zâmbește. „Știi câte păpuși am avut eu în copilărie? Una. Și nu am simțit că mi-ar fi trebuit mai mult. Așa se întâmplă mereu – ne facem calcule peste calcule înainte, uitând că nimeni nu e niciodată pregătit pentru un copil. Te adaptezi, nu te naști pregătit. Și-apoi, știi filmul acela, „La Vita E Bella”? E exact ca acolo”, spune ea zâmbind. Ionela e, la rândul ei, mămică. Fetițele ei, Ilinca și Cezara, ne zâmbesc ștrengărește din galeria foto din telefonul Ionelei. „Acum le-am cumpărat un cățel, sunt tare fericite! Copiii sunt așa frumoși și e așa frumos să ai unul al tău și doar al tău! Așa că sfatul pentru pentru femei, în general, e ăsta: dacă pot să facă copii să facă, să nu aștepte!”, spune Ionela.
Pick a color!
Lăsăm în urmă biroul Ionelei și ajungem la parter. Acolo te întâmpină biroul Claudiei Frîncu, directorul executiv al clinicii. Claudia ne lasă să aruncăm o privire mai atentă spre procedura de selecție. Să alegi e floare la ureche, dar oare e la fel și atunci când alegi un tată pentru copilul tău?
Primul lucru pe care trebuie să îl faci, ca viitoare mămică, e să răsfoiești o bază de date cu nume și să alegi unul. Clinica achiziționează probele de spermă de la o bancă din Danemarca, Cryos International Sperm Bank, iar femeile care vin aici pot alege fie un donator anonim, fie un donator non-anonim. „Diferența în cazul donatorilor non-anonimi e că banca de probe poate divulga identitatea donatorului în momentul în care copilul va împlini 18 ani. Desigur, dacă copilul dorește acest lucru”, spune Claudia.
Când intri pe site-ul Cryos, te simți ca la piață. Site-ul te invită să bifezi culoarea ochilor, culoarea părului, rasa și alte detalii care vrei să se regăsească în viitorul tată al copilului tău. Ai de ales între profile de bază – care nu îți oferă prea multe detalii despre viitorul tată al copilului tău - și profile extinse. Profilele extinse cuprind pe lângă detalii de bază și fotografii ale donatorilor (de când erau bebeluși, nu recente), informații despre educația acestora, hobby-uri, pasiuni, stil de viață, arboreal genealogic al acestora (poți vedea câți ani au trăit rudele lui mai îndepărtate, dacă ești foarte preocupată de problema genelor), teste de inteligență emoțională, grafice cu scorurile obținute în urma altor teste psihologice, precum și o motivație scrisă de mână, în bărbatul respectiv explică de ce a ales să fie donator.
Prețul procedurii de inseminare e de 250 de euro, în timp ce prețul probei de spermă începe de la 350 de euro. „Prețul depinde de calitatea probei, de cât de vioi sunt înotătorii. Până la urmă nici Messi nu are același preț ca Tătărușanu”, glumește Anca Coricovac, medic specialist în obstetrică-ginecologie și embriologie. Anca lucrează la clinică de câțiva ani și e mămica lui Alexandru, un băiețel de 10 ani, pe care l-a adus pe lume tocmai așa: prin inseminare artificială. „S-a născut din a zecea încercare și îi place mult Messi”, spune Anca zâmbind. Anca e, însă, un caz fericit. „A existat o femeie care a avut un copil abia după 41 de inseminări și 3 proceduri de inseminare în vitro, care s-au desfășurat pe parcursul a 10 ani.”, povestește Anca.
Orice e bun e ilegal, imoral sau face copii
Lăsăm în urmă zâmbetul cald al Ancăi și ne îndreptăm spre femeile care aleg să aibă copii în urma unui one night stand cu un necunoscut. „Pericolul în acest caz e uriaș. În cazul aventurilor de o noapte, femeile se expun la riscul contactării de boli care le-ar putea pune în pericol nu numai o posibilă sarcină, dar chiar și propria sănătate. Apoi, ca și în cazul contactului sexual cu o persoană cunoscută, este complet în afara moralei ca o femeie să urmărească exclusiv să rămână însărcinată fără consimțământul prealabil al partenerului”, explică Gabriela Militaru, sociolog.
Dincolo de aspectul sociologic, trebuie pus în discuție și aspectul moral. E sau nu moral (sau cel puțin corect) să ai un copil cu un bărbat care nu știe intențiile tale? „În această situație, cea mai bună soluție este ca femeia care dorește să rămână totuși însărcinată să solicite acordul celui despre care consideră că i-ar putea furniza viitorului copil o zestre genetică favorabilă”, spune Gabriela Militaru.
Nu trebuie uitată însă nici tabăra celor care consideră că argumentul etic nu are ce căuta în această ecuație. Potrivit concluziilor unui studiu pe acest subiect citat de BBC, mai mult de jumătate dintre americanii care au luat parte la studiul respectiv au susținut că argumentul etic nu are ce căuta aici, întrucât judecățile morale precum „non-etic” sau „lipsit de moralitate” se nasc tocmai din purtarea deliberată a mamei (ea alege să facă ceva greșit) și nu din încălcarea vreunui drept moral al tatălui.
Acestora din urmă le-a răspuns recent filosoful George W. Harris, care s-a întrebat într-un interviu acordat unei televiziuni americane: „De ce o femeie are dreptul legal să-l împiedice pe un bărbat să devină tată (cazul în care ea întrerupe sarcina, deși el vrea copilul, însă legea nu îi dă lui niciun drept de veto), în timp ce un bărbat nu are nici măcar dreptul să se simtă înșelat sau discriminate atunci când află că o femeie l-a transformat în tată împotriva voinței lui?” Good point, right?
Legea românească: din punct de vedere penal nu e înșelăciune
Aspectul etic e dublat, însă, și de latură mai „grea”. Cea legală. Mai precis, ar trebui ca o femeie care îl face pe un bărbat tată – fără ca aceasta să afle vreodată – să răspundă legal, în cazul în care acesta află că are un copil cu ea? Dacă vrem o societate fără duble standarde, o societate în care atât bărbații, cât și femeile să fie responsabili, atunci nu cumva ar trebui să le dăm aceleași drepturi și posibilități de-a alege? Și, în cazul în care aceste drepturi le sunt încălcate, nu cumva ar trebui să le dăm căi de atac legale?
Legea spune că o femeie care are un copil cu un bărbat împotriva voinței ei (rezultatul unui viol, cel mai adesea) poate intenta oricând un proces împotriva lui. La polul opus, un bărbat care află că are un copil cu o femeie fără ca el să își fi dat acordul asupra nașterii acestuia, nu are niciun drept. E clar un caz de înșelăciune, însă legislația românească nu e de aceeași părere. „În ceea ce privește prima situație (deci situația unui copil născut în afara căsătoriei, când mama dorește să păstreze copilul și îl naște), în legislația noastră nu este prevăzută nicio acțiune în răspundere care să poată fi promovată de către tată împotriva mamei care a născut un copil, pentru singurul motiv că acesta nu a fost informat în prealabil despre sarcină sau pentru că nu și-a exprimat acordul cu privire la nașterea copilului.”, explică Mihaela Năstase, avocat colaborator SCA Duncea, Ștefănescu și Asociații.
Dublu standard: Sex fără acord – infracțiune. Copil fără acord – e totul în regulă
Același lucru îl spune și avocatul Cristian Barcan. „Legea penală nu reglementează situațiile de acest tip, în sensul în care nu există o infracțiune în care s-ar încadra acest gen de speță. Desigur că trebuie avut în vedere că discutăm de situații în care bărbatul și-a exprimat acordul în privința raportului, deoarece în situația în care nu ar exista un acord pentru existența unui raport sexual, atunci ne-am putea afla în cadrul unui viol, agresiune sexuală sau infracțiuni similare. Trebuie evidențiat că acordul trebuie să existe în ceea ce privește raportul sexual, nu în ceea ce privește consecințele unui astfel de raport. Dacă există un acord, atunci legislativ totul este în regulă. E dificil a se extinde legislația într-o măsură care să reglementeze astfel de cazuri”, explică Barcan.
Și totuși, de ce actualele norme legislative nu protejează persoanele într-o manieră eficientă? În România există scuza unui sistem legislativ plin de hibe, însă ce scuze au țările europene? „Pe plan european normele penale ale statelor se influențează reciproc, motiv pentru care o reglementare cu statut de infracțiune a unei astfel de spețe se întâlnește destul de rar. În ce privește legislația internațională, există posibilitatea și cel mai probabil la nivelul S.U.A. ar putea exista reglementată o astfel de situație la nivel penal”, spune Barcan.
Nu numai că în Statele Unite discursul legal e altul, dar activiștii Men’s Rights Movement-ului vorbesc deja de mulți ani despre „judicial bias against men” și „equal rights”. În România, chiar dacă o femeie face un copil cu un bărbat fără ca el să fie de acord, legislația o protejează tot pe ea - nu numai că el nu poate iniția nicio acțiune legală împotriva femeii respective, dar, potrivit legislației românești, mama are și dreptul de-a solicita despăgubiri pentru acoperirea cheltuielilor legate de nașterea copilului… deși bărbatul în cauză nu a fost de acord să aibă un copil cu ea. Ironic? Da.
Cum stau lucrurile în alte țări
Cum era de așteptat, în alte țări lucrurile stau – evident – altfel. La începutul acestui an în Statele Unite a fost pe rol tocmai un proces de acest tip. Potrivit publicației Time, un programator a fost dat în judecată de o fostă prietenă care l-a înștiințat că au un copil și i-a cerut pensie alimentară. Desigur, cazul e diferit, întrucât femeia a avut copilul respectiv tocmai pentru a avea avantaje financiare. Ce e interesant e, însă, faptul că instanța a respins procesul pentru pensie alimentară și i-a dat câștig de cauză bărbatului, care a adus următoarele argument în instanță: nu ar trebui ca și bărbații să aibă dreptul să aleagă? De ce trebuie să plătească pentru un copil despre care nu au știut și pe care nu și l-au dorit? Și nu cumva ar trebui ca mama să poată fi dată în judecată, la rândul ei, pentru faptul că nu l-a consultat pe viitorul tată când a luat decizia de a avea un copil cu el? La rândul lui, Mel Feit, directorul National Center for Men din Statele Unite a susținut în media argumentul bărbatului, completând: „Oare în societatea noastră bărbații au suficient control asupra vieții lor reproductive și viitorului lor financiar, așa cum se întâmplă în cazul femeilor? Ultimele decade le-au permis femeilor să separe viața intimă de procreere, le-a eliberat de frica de-a avea un copil nedorit. Exact același tip de securitate și empowerment când vine vorba de relații intime ar trebui să-l aibă și bărbații. Și în momentul ăsta ei nu au așa ceva, dacă e să fim sinceri cu noi înșine”.
Sociologul: „E o modă care trebuie tratată cu maximă atenție și responsabilitate”
Și totuși, dincolo de aspectul legal, ce spune acest trend despre societate? Să fie un fenomen determinat (exclusiv) de factori financiari? Să fi ajuns femeile în postura de a-și permite să pună cariera pe primul loc și de-a amâna momentul în care au copii pentru că au simțit că societatea traversează un fel de nouă perioadă renascentistă la nivel de mentalitate? Și da, și nu, spun sociologii.
„Româncele apelează și ele din ce în ce mai des la această modalitate de a-și întemeia o familie monoparentală pentru că sunt inspirate de cultura occidentală. Este o modă care avansează, dar care trebuie tratată cu maximă atenție și responsabilitate”, avertizează Gabriela Militaru, sociolog. Potrivit Gabrielei, cauzele acestui tip relativ nou de comportament țin atât de evoluția societății autohtone (mamele singure nu mai sunt atât de vehement marginalizate, femeia știe că își poate asuma singură responsabilitatea creșterii unui copil fără a-i mai fi rușine de ce va spune lumea), cât și de aspectul financiar al problemei (femeile câștigă la fel de bine ca și bărbații și, în unele situații, chiar mai bine). Sociologul spune, însă, că aspectul la care trebuie să se gândească femeile e acela al motivației personale: mai precis, înainte de a face acest pas, ele trebuie să își pună următoarea întrebare: „De ce vreau să am un copil singură? Pentru că vreau să am pe cineva lângă mine la bătrânețe? Sau pentru că mă consider un model bun de urmat?” De ce e important ca o femeie să aibă răspunsul la acestă întrebare? Pentru că, potrivit sociologilor, a aduce pe lume un copil care nu va beneficia de un model masculin are, în principiu, două efecte negative: un băiat crescut fără tată poate dezvolta slăbiciuni emoționale exagerate, care îi pot dăuna mai apoi în viața de adult, în timp ce o fată crescută fără tată va tinde fie să suplinească singură acest neajuns devenind foarte reticentă la orice prezență masculină din viața ei, fie să tânjească atât de mult după o prezență masculină încât să se atașeze prea ușor de orice bărbat întâlnit. „A fi o mamă singură poate fi deci un semn bun, acela de emancipare a societății care a mai surmontat încă un subiect tabu, dar în aceeași măsură poate însemna un rău prin faptul că dezechilibrează înțelegerea rolurilor pe care femeile și bărbații le au în familie și societate.”, conchide Gabriela.
Psihologul: „Copiii crescuți de mame singure sunt la fel de fericiți precum cei crescuți în cuplu”
La polul opus, psihologii consideră că lucrurile nu sunt chiar atât de grave, mai ales în contextul ultimilor ani, în care divorțul și familiile disfuncționale au trecut de la statutul de excepții, la cel de fenomen social. „Din acest punct de vedere, pentru un copil este de preferat să crească într-o familie monoparentală în care i se oferă afecțiune și siguranță, decât într-o familie disfuncțională. Cu toate că nu este de dorit pentru dezvoltarea psihologică a unui copil să crească alături de un singur părinte, nu putem susține că a crește într-o familie monoparentală e mai rău pentru un copil decât a crește într-o familie tradițională disfuncțională”, consideră Ruxandra Ştefănescu, psiholog clinician în cadrul Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia".
Mai mult, studii recente publicate de Harvard arată că acești copii crescuți de mame singure sunt la fel de fericiți precum cei crescuți în cuplu. „Componenţa unei familii ar trebui să ne preocupe mai puţin când vine vorba de starea de bine a unui copil. Sunt o serie de alţi factori în joc care contează mai mult, precum violenţa fizică, relaţia părinte-copil, calitatea timpului petrecut cu copilul sau modalitatea în care părintele ştie să-şi facă managementul stresului astfel încât acesta să nu aibă un impact asupra copilului”, explică psiholog dr. Ioana Podina, cercetător afiliat Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
Unde dai și unde crapă: Ce am întrebat la Ministerul Familiei și ce ni s-a răspuns
Am vrut să vedem dacă statul e conștient de acest trend al femeilor care aleg să aibă copii singure, așa că am trimis Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice un e-mail în care am întrebat, punctual:
- dacă sunt conștienți de acest nou trend (chiar și neoficial)
- dacă la nivel de cifre există o creștere a mamelor singure
- daca ne-ar putea furniza cifre comparative (2014 vs alți ani)
- dacă vor urma o serie de măsuri speciale
- de ce fel de ajutoare beneficiază în prezent mamele singure.
Ministerul ne-a răspuns doar la ultima întrebare, punctând în treacăt și faptul că în luna iunie a anului precedent, în evidențele Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială erau înregistrate 67.568 de femei care în momentul în care au solicitat indemnizația pentru creșterea copilului figurau ca necăsătorite, divorțate, despărțite sau aflate într-o uniune consensuală.
Nicio vorbă, însă, despre luarea la cunoștință a acestui nou trend sau despre apariția vreunui set de măsuri speciale.
Ochii lui Alex
Dincolo de cifrele seci ale ministerului, de analizele psihologilor și ale sociologilor se află, însă, realitatea copiilor crescuți de femeile singure. Realitatea copiilor cu ochi albaștri din fotografiile din biroul medicilor. Realitatea copiilor născuți în urma unui one night stand. Și realitatea copiilor ca Alex, născuți fără ca tatăl să știe de existența lor. „Nu știu, poate că totuși o să îi spun într-o zi lui Andrei de Alex. Mai vedem”, spune Andreea, în timp ce se ridică de pe băncuța sub care am stat la povești. La tot pasul perechi îmbrățișate până la os, care au dat statul între patru pereți pe baia de lumină din parc plimbă copii de vârsta lui Alex de mână, în cărucior sau pe biciclete. „Tati, vreau adidași din ăia! Adidași Nike! Sau Reebok! Ba nu, nu Reebok, vreau Nike!”, se aude vocea ca de clopoțel a unui băiețel de vreo 9 ani, cu păr cârlionțat. Cerul din ochii lui Alex se scurge ca rimelul de pe ochii mamei lui, topit și el de la adierea călduță a soarelui; ochii lui mari și mirați fixează băiețelul care acum s-a agățat de mâna tatălui și nu îi mai dă drumul. „Hai să mergem, Alex!” Vorbele Andreei cad ca o sentință peste asfaltul stors de pași și peste sudoarea metalică a roților de troleu care invadează parcul pe măsură ce te apropii de stradă. Înainte să se topească de tot în umbrele oranj care învelesc orașul de dincolo de parc, Alex se mai uită o dată înapoi, la băiețelul cu adidașii. Nu e loc de tristețe. Asta e o poveste cu final fericit. Albastrul din ochii lui Alex e oricum mult prea desculț ca să mai aibă nevoie sau habar de adidași Reebok sau Nike. Sau de un tată căruia să îi ceară.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
1. Au fost contactate mai multe clinici din Bucuresti. Oamenii care lucreaza in aceasta clinica sunt singurii care au acceptat invitatia.
2. Pe principiul asta, si toate materialele din publicatiile economice (BCR are un nou CEO, Cifra de afaceri a Ursus a depasit cifra de afaceri a Bergenbier, Accenture a cumparat un nou spatiu de birouri, Mega Image face angajari) sunt advertoriale. :)
Multumesc.
A propos, se molfăie multe vorbe și expresii de import, nu pentru că nu am avea cuvinte pentru ele, ci pentru că ne părem noi nouă mai importanți, mai deștepți, mai uscați: așa este cazul și aici, cu acest „advertorial”, această alianță între articol și publicitate, această (de multe ori) prostie publicistică plătită de clientul căruia (vezi Doamne!) nici prin gând nu i-a trecut că-și face reclamă, această invenție luată din engleză și inexistentă în vocabularul limbii române!
Iar noi, ăștia de mai citim p`acilea, trebuie s-o luăm de bună, să nu ne simțim deranjați de pseudo publicistica asta cu generația B sau X sau Y sau XXX și să credem că totu-i așa cum dorește autorul!
Mulțumesc, nu!
Iar dacă plata se face și funcție de numărul de aplaudaci care reacționează pozitiv la falsul articol, îmi cer scuze, dar nu particip la gluma asta: pentru că este o glumă proastă care se bazează pe obiceiul majorității utilizatorilor de fb de a „aprecia” orice se publică!
Poate că amândoi ne înșelăm, cine știe ...
1. Esti deja intr-o relatie si nu mai folosesti prezervativ. Tu nu vrei un copil, iar ea nu prea stie ce vrea. Prin urmare, se poate intampla ori un accident, ori ceva planificat fara ca tu sa ai habar.
2. Vezi cazul Boris Becker!
In plus cazul tratat mi se pare analizat chiar superficial de psihologul intervievat - compara cazul parintilor divortati cu cel al familiilor disfunctionale si nu trateaza real cazul femeilor care fac copii de unele singure, fara un barbat care sa actioneze ca tata macar cu jumatate de norma; in plus, nu priveste lucrurile in perspectiva si aici sociologul mi s-a parut mai precaut fundamentat.
Si, da, cred ca ai dreptate la partea cu egoismul. O femeie care decide sa fie mama singura este egoista (nu ma refer la femeile care raman insarcinate in ciuda masurilor contraceptive si, din motive religioase, aleg sa nu avorteze) - face acel copil pentru ea, fara sa se gandeasca la binele copilului care se va trezi in situatii de genul celor redate de tine, care nu va avea protectia data de faptul ca are doi parinti, nu doar unul (exista pe lumea asta si copii carora le-au murit unul dintre parinti) si altele.
„Ta-ta” nu e acolo să ii traga doi pumni peste cap. „Ta-ta” nu e acolo să urle la el duhnind a alcool. Să il injure. Sa ii spuna ca nu insemna nimic, ca e un gunoi, a nu va fi in stare nicodata de nimic, ca ma-sa e o curva proasta. Să il bata pana se invata minte sa asculte. Sau să ii dea doua palme in loc de ,,Buna-dimineata''. Pentru că „ta-ta” nu știe că e tată.
Nici maicasa nu are un ochi vanat, nu vorbeste incet si nu ii tremura vocea. Nu lasa privirea in pamant cand iese trece pe langa oameni, nu e experta in arta machiajului ca sa isi ascunda vanataile de pe fata. Maicasa e sigura pe ea. A luat o decizie, si-a asumat complet responsabilitatea, o responsabilitate pe care multi parinti nu si-au asumat-o inca, niciodata, desi copii lor poate au deja copii, la randul lor.
Hai sa va mai spun o poveste despre tristetea din ochii copiilor. Sa zicem ca il cheama Matei.
Ochii lui Matei sunt tristi. S-ar mai juca putin cu trenuletul, dar o sa vina tac-su acasa si o sa il bata pana o sa faca pe el. Nu, nu stie de ce. Nu, nu a facut galagie cand s-a jucat cu trenuletul. Nici nu l-a stricat. Asa e tac-su, asa isi manifesta el iubirea, ca doar o bate si ma-sa pana o lasa sange, ii bate si pe fratii lui. Matei acum isi ia trei perechi de pantaloni grosi pe el cand vine tac-su acasa. Cu cat e mai mult material, parca se atenueaza putin durerea. L-a batut o data cu un furtun, de a crezut ca nu mai scapa. Oricum Matei are numai 3 perechi de pantaloni in total. Si un trenulet. Si el stie ca asta va fi toata viata lui, ca e un gunoi si nimic mai mult. Doar i-a zis tac-su. Si ii tot zice la fiecare bataie.
Daca dumneata vezi lumea intreaga asa cum ai descris mai sus, nu pot decat sa te compatimesc sincer.
Daca descrierea ta are la baza propria ta viata, din nou, esti demna de compatimire.
Partea buna e ca viata nu e asa cum o descrii aici, nu toti copiii si nu toate mamele au de suferit fizic si psihic in acest mod.
Iar a pune violenta impotriva copiilor exclusiv in seama tatilor e o alta eroare. Cunosc suficiente cazuri de mame care isi bateau copiii cu bestialitate, asa cum ai descris si dumneata, iar intr-unul dintre exemplele care imi vin in minte acum a fost folosit ca "accesoriu" furtunul de la masina de spalat si (bonus) calus in gura, ca sa nu se isterizeze vecinii. Mai mult, cazul la care ma refer era al unei mame singure.
Putem aprofunda subiectul: violenta in familie inseamna doar palme si vanatai?
O femeie poate fi la fel de nociva atat in relatia cu un copil, cat si in relatia cu partenerul. Nu trebuie neaparat sa dai cu pumnul in celalalt ca sa-i faci viata mizerabila. Si o mama poate sa umileasca un copil, sa-i spuna ca e un nimeni, sa-i demonstreze ca e un nimeni, sa-l handicapeze prin grija isterica si excesiva. Si o femeie poate sa-l faca pe partener sa se simta groaznic, chiar daca nu-l umple de vanatai. Palmele impletite cu alcoolul sunt doar una dintre fatetele violentei, si nici macar asta nu apartine exclusiv barbatilor.