Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

„Am plecat mâhnită…” Un grup de copii de la oraș a mers în tabără în Viscri unde s-a întâlnit cu un grup de copii de la țară

Proiecție Viscri

Fotografii: arinaangelescu.ro

Când a trecut grădinița?

Parcă mai ieri aveam discuții aprinse cu soțul meu despre ce tip de grădiniță să alegem: de stat, privată, dacă privată cu ce specific?

O vară întreagă am discutat tema. Am citit, ne-am documentat, am vizitat și într-un final am ales o gradiniță privată cu programă normală unde inclus ca bonus era și predarea în limba engleză.

Singura mea nemulțumire pe durata celor 3 ani a fost că o asemena educație nu se face la stat. Că nu toți copiii au acces la așa ceva.

Cu anii de grădiniță ai băiatului meu ce treceau, activitatea mea din domeniul educației mi-a aprofundat cunoștințele despre starea de fapt a lucrurilor de la noi din țară. Nemulțumirea mea inițială legată de accesul tuturor copiilor la o educație de calitate s-a transformat în durere de-a dreptul.

Practic, educația publică este într-o continuă degradare în timp ce numărul instituțiilor private crește într-un ritm galopant. Un articol al Ziarului Financiar care citează Institutul Național de Statistică și subliniază exact asta: dublarea numărului de instituții private în ultimii 10 ani și decalajele grăitoare dintre rural-urban. Iar aceste cifre indică exact asta: clivajul care apare între cei cu bani și cei fără.

Tabăra de vară a copiilor de la Seeding Knowledge ne-a purtat la Viscri anul acesta. Era pentru prima oară când ajungeam acolo și aveam mari așteptări legate de loc. Citisem și văzusem atâtea lucruri frumoase despre el.

Însă, odată ajunși, mi-am dat seama că articolele cu poze impecabile și laudele decupaseră mult din realitate. Mă așteptam la un loc pus pe harta turistică, plin de oameni care-l vizitează, dezvoltat, prosper. Când colo – un drum prăfuit, multe case degradate iar unele chiar în paragină, nici vorbă de birou de informații, despre locurile unde puteai mânca aflai doar dacă întrebai vreun localnic iar produsele de la magazinul amplasat central le puteai pune pe toate lejer într-un portbagaj. Locul în sine, de vis! Frumusețe oriunde te întorceai. Case, peisaje. Însă o frumusețe nevalorificată la adevăratul potențial.


***

În una dintre serile petrecute acolo, am avut ca invitați la un film și un pahar de vorbă câțiva copii din sat cu care ne doream să interacționăm și să ne împrietenim.

Punem cearceaful pe sârmă și proiectorul e gata când ei încep să sosească. Ba câte trei, ba unul. Cu bicicletele sau pe jos.

Le facem semn să intre, să se așeze.

Cu cât se apropie observ că au hăinuțele cam neîngrijite. Apoi văd mânuțele murdare. Și simt un miros neplăcut.

Pentru început, musafirii noștri se așează într-un grup separat pe iarbă. Le facem semn să se apropie, să vină pe bancă lângă noi sau pe păturică. Zâmbesc sfioși și ne refuză. Mai durează ceva până ajung toți. Noi insistăm din nou și atunci acceptă. Trei se așază pe băncuță lângă mine. Ceilalți se apropie, însă tot pe iarbă rămân. Un grup compact. 

Lângă mine nimerește cel mai mic copil din tot grupul. Blond și cu niște ochi albaștri electrizanți. Îl intreb cum îl cheamă și câți ani are.

- Daniel. Am 9 ani.

- Știi să citești, Daniel? Filmul va fi subtitrat. E despre căței.

- Nu, nu stiu.

- Și ce clasă ești?

- A doua. Adică… aștept să mă sune de la școală ca să-mi zică dacă am trecut clasa…

Sunt șocată să aud despre așa ceva la o vârstă atât de fragedă și-mi pierd cuvintele pentru câteva secunde. În mintea mea se pornește o furtună de gânduri și emoții care fac ping-pong. Cum e posibil așa ceva?

Mă adun și îi propun să îi explic eu ce se întâmplă în film. Din când în când îl intreb – ai ințeles ce s-a întâmplat? Știi de ce?

Iar el pricepe mereu. Îmi răspunde precis despre cine și ce face. Chiar dacă nu poate citi, creierul lui compensează printr-un simț de observație foarte dezvoltat.

Iar mai mult, el observă niște ițe ale poveștii mai subtile, care trec pe sub acțiunea cea mare. E atent la emoții și le corelează cu situații sau persoane. Și vorbește cu mare drag de animalele care apar în peliculă.

Într-un moment de liniște aud stomacul lui chiorăind. Oare de când nu mai mâncase?

Sar ca arsă și profit de prilej ca să scot împreună cu colegii niște ronțăieli pe care le aveam pregătite: câteva fructe, biscuiți, covrigei și alte asemenea. Le punem pe iarbă invitând pe toată lumea să ia ce poftește. Ne gândim că fiecare va lua ba un fruct, ba un pachet de biscuiți. Nu a fost așa. Invitații noștri se năpustesc peste ronțăieli și răsfiră degetele pentru a cuprinde cât mai multe. Daniel reușește să ia două mere, un pachet de biscuiți, o pungă de chipsuri, covrigei și vreo două pachete de semințe pe care le ține zâmbitor în brațe.

Simt un ghiont în stomac la vederea scenei, așa că din priviri hotărăsc cu colega mea să pornim spre magazinelul din sat, cel foarte prost aprovizionat, ca să mai luăm câte ceva. De fructe nu se pune problema. La magazin nu au iar prin sat trece o mașină cu legume și fructe dimineața, iar noi o rataserăm. Așa că luăm ce găsim: câteva croissante, biscuiți, ciocolată.

Când ajungem înapoi la grup, copiii din Viscri primiseră ghizdănelele pregătite pentru ei încă de la București și care conțin niște rechizite și câteva batoane energizante cât mai sănătoase.

Copiii de pe băncuță le pun pe ale lor în spate și așa privesc filmul. Pe picior de plecare și ținând aproape cadourile abia primite.

***

Știința spune că tendința celor săraci este să rămână săraci, iar a celor bogați să rămână bogați. Tot știința spune că societățile cele mai stabile și prospere sunt acelea în care bogații si săracii sunt în minoritate, iar pătura preponderentă este cea de mijloc. Iar un atribut al acelei societăți este că educația de calitate este accesibilă tuturor. Între starea educației și starea unei nații există o legătură strânsă. Când o țară investește în oamenii ei, ea culege înapoi bunăstarea majorității.

Ce putem spera de la viitor când prezentul educației noastre este acesta?

***

Mă doare sufletul că la toamnă băiatul meu va merge la o școală particulară, iar Daniel încă nu știe în ce clasă va fi. Și de ar fi doar el! Însă în situația lui sunt atâția copii!

Și ce mă doare cel mai mult e că va ajunge – sau poate o face deja – să creadă că el este problema. Că e ceva în neregulă cu el. Și că de aceea este în situația asta. Doar el este cel ce a primit parafa cu posibil repetent. Dacă ar fi fost o problemă în altă parte, am fi pus acolo semnul de repetenție, nu?

Problema e de fapt la noi adulții. Și nu e doar una, sunt atâtea și sunt stratificate.

Repetenția în clasa a doua are mai degrabă de-a face cu situația social-fianciară a familiei, cu un sistem de educație în care nu se investește, cu un sistem de protecție socială defectuos care funcționează doar în hârtii în timp ce oamenii vulnerabili rămân în urmă mai vulnerabili și lipsiți de sprijinul de care au nevoie. Aceștia sunt marii repetenți ai cazului Daniel. Însă ei trec mutește an de an clasa, în timp ce Daniel își va împlini cel mai probabil destinul și va deveni unul din cazurile din statisticile de mai sus care repetă ciclul vicios al sărăciei.

Da, sunt convinsă că are rezultate slabe la învățătură! Însă în spatele acelor rezultate e o poveste pe care refuzăm să o vedem, refuzăm să o acceptăm. Pentru că, da, e a noastră. Spune ceva despre noi ce ne e greu să ducem și atunci preferăm să-l notăm pe el ca posibilul repetent.

Când vom înceta să punem note și etichete copiilor pentru ceea ce nu îi reprezintă?

Pentru rezultatele noastre slabe pe noi cine ne taxează ca posibili repetenți?

Mie mi s-a părut un băiat perfect normal. Capabil. Apt. Însă știu ce e cel mai probabil să ajungă ca adult fără o intervenție salvatoare. Fără un mediu care să-l susțină.

Iar de salvarea nu va veni și mediul nu-l va susține, cine e repetentul adevărat de aici?

Adevărul dureros este că sistemul ăsta este stricat, că nu are grijă de oameni și cu toate astea îi numește tot pe ei ca fiind cei stricați. Sau copii de clasa a doua repentenți, mă rog. Tot aia.

***

Chiar de în zonă se întâmplă și lucruri bune, ele sunt inițiative private, izolate. Am plecat mâhnită de la Viscri.

Nu doar case valoroase și cu un potențial enorm sunt lăsate în voia sorții acolo, ci și oameni care le seamană. 

Însă eu am o vorbă: orice problemă este o soluție negăsită încă. După valul de mâhnire cu care am plecat de la Viscri, m-am bucurat ca peste câteva zile de la revenirea din tabără, să aflu despre existența Khan Academy: o platformă online ce oferă educație gratis și de calitate oricui are acces la internet și o tabletă sau computer.

Accesul la o astfel de platformă nu poate constitui o educație în sine și ea presupune totuși intervenția umană, de supraveghere, de ghidare a pedagogilor. Însă ea poate fi un început mai ales pentru cazuri ca Daniel.

Nu cred că există o soluție unică. Schimbarea în profunzime necesită o intervenție sistemică: îmbunătățirea condițiilor de trai a părinților, creșterea veniturilor familiei, educarea privind potențialul locului și împuternicirea localnicilor pentru a-l exploata, investiția autorităților în infrastructură, reabilitarea clădirilor, stimularea turismului în zonă, investiția în profesioniști ai pedagogiei.

Însă până aceste lucruri se vor întâmpla, Daniel va ajunge la maturitate. Am văzut care e maturitatea cea mai probabilă care îi așteaptă pe repetenții de la clasa a doua. O tabletă cu niște cursuri online și un minim de investiție într-un personal ar putea fi un pas mic spre devierea acestui traseu.

Soluțiile vin când recunoaștem că avem o problemă. Și când ne asumăm că repetenția unui copil de clasa a 2 a nu este problema lui, ci a noastră. Nu el este repetentul. Ci noi.

Vezi aici, într-un raport Unicef, care sunt motivele abandonului școlar timpuriu – printre care se numără evident – situația materială a familiei și repetenția.

Articol publicat pe site-ul autoarei, arinaangelescu.ro.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dan Doi check icon
    Poate nu judeci Viscriul dupa criteriile care ar trebui. Din cate stiu, nu e locul unde cauti mult comfort, dotari turistice sau magazine bine aprovizionate. Cauti un loc autentic orientat spre dezvoltare durabila, in care da, turismul rural si cultural are si el un loc. Multi oameni ar merge intr-un sat ca Viscri, preferand drumul prafuit, unuia asfaltat si casele vechi, unele stricate, unora noi, fara istorie si vopsite in culori tipatoare. Lasand aceasta la o parte am o intrebare: A cui a fost initiativa de a invita copii din sat la proiectie? A voastra ca participanti la tabara sau a organizatorilor, gazdele voastre din Viscri? Pentru ca, daca a fost a gaszdelor eu nu as trece atat de usor cu vederea acest lucru si as avea o intrebare mai usturatoare de pus.
    • Like 0
  • Ada check icon
    " Daniel își va împlini cel mai probabil destinul și va deveni unul din cazurile din statisticile de mai sus care repetă ciclul vicios al sărăciei."
    -nu cred asta. Cred ca Daniel va creste mare , va vedea lumea cu alti ochi si va pleca in strainatate unde va munci imens ca sa poata compensa toti anii in care nu a avut ce si-a dorit. Va avea scoala vietii. Poate de ambitie va face o facultate si peste ani se va uita la stiri despre Romania isi va aduce aminte ceva, dar va alunga rapid amintirile despre tara care nu la respectat ca om.
    Ca el sunt mii de copii abandonati de Romania.
    • Like 1
    • @ Ada
      sanse mici la ce visezi, Ada. La clasa a2a fara sa stie sa citeasca inseamna familie cu analfabetism si invatatoare care lucreaza numai cu copiii "cu origini bune", copiii usori, si neglijeaza complet copiii neobinuiti sa tina creion in mana sau sa silabiseasca de dinainte de scoala. Copii care nu isi vor cunoaste drepturile prea usor. Copii aproape abandonati de parinti si cu siguranta abandonati de scoala.
      • Like 2
    • @ Claudia Olteanu
      Ada check icon
      In constructii se poate munci si fara sa stii sa citesti .
      Mai ales in alte tari.
      • Like 0
    • @ Ada
      Si sunt tratati in dorul lelii, platiti si la negru, mai usor deschizi firma/pfa daca ai bacalaureat altfel cer cursuri de facut, am cunoscut cativa pacaliti si neplatiti = oameni muncitori dar nestiutori de carte, ce au semnat si au ajuns in semi sclavie.
      (am cunoscut in "alte tari" romani faini si niste romani de o rautate crunta).
      • Like 3
    • @ Ada
      storo check icon
      Poate in Ro asta, in celelalte tari iti trebuie diploma de calificare pt orice job. Alfel, vei fi angajat la negru, neplatit sau platit foarte prost iar de aici pina la infractionalitate nu mai e decit un pas...si asta pt ca la un mom dat cineva nu a avut rabdare cu tine sa te puna ''pe directie''....
      • Like 2
  • Și uite așa o inadecvare între așteptări și realitate, de fapt o inadecvare între ceea ce se crede a fi frumusețea frustă a satului și lipsa de exploatare comercială a acesteia, se transformă într-o analiză și critică superficială despre toate relele din lume care s-au adunat în România.
    Învățământul se degradează pe zi ce trece, este inechitabil, din cauza apariției întreprinderilor private din domeniu și a diferenței de venituri, este diferențiat calitativ privat-public și urban-rural, în defavoarea învățământului public și rural. Aici inadecvarea între așteptări și realitate este determinată de faptul că așteptările sunt în conformitate cu un sistem de tip socialist în vreme ce realitatea este că România are o economie capitalistă cu un capital autohton anemic și neprotejat și un puternic și protejat capital alogen.
    • Like 0
  • In more recent news în România e sărăcie. Ea este pe undeva pe acolo, nu la Jai Bistro sau Eden sau mai știu eu pe unde vă luați voi brunchurile de 10 euro de persoană. Încă Viscri e megalopolis față de alte localități unde locuitorii știu despre curent că ar fi atunci când deschizi și ușa și geamul. Nu trebuie să te simți vinovată că voi mâncați avocado și copiii de la Viscri, doar, periodic, bătaie. Asta e umanitatea și structura organică pe Terra, nu putem fi toți elonmușchi, la fel cum e imposibil să fim cu toții săraki. Ajută cât poți, vara, cu eugenii, mere și filme și mergi mai departe fără să fii regină a dramei. Cu plăcere!
    • Like 4
  • Seeding Knowledge Foundation vine din Anglia, SUA sau alta tara de limba engleza? Sau folosim denumiri englezesti pentru ca romaneste nu suna destul de cool...
    • Like 1
  • Mi se pare incredibil cat de mult ne placem sa scriem fara sa intelegem de fapt realitatea locului. Oare cat timp v-ati alocat sa discutati cu oamenii mutati in sat sau cu fundatia care se ocupa de afterschool pentru acesti copiii de ani buni. Eu nu spun ca nu exista o problema reala, insa cu siguranta nu tabletele cu Khan Academy rezolva problema. Mi-ar placea sa vedem povesti care pun punctul pe problema reala si vin poate si cu solutii pragmatice.
    • Like 0
  • Saru mana, vad ca tineti neaparat sa ne spuneti ca copilul dumneavoastra a fost la o gradinita privata, neaparat invata si engleza...sunt sigur ca e deja fluent in scris si vorbit...de asemenea, cred ca mai face si pian, karate, are si un tou tou pentru orele de balet si este si frumos ca fatul, si de o inteligenta care depaseste orice limite...nu ati spus ca doreati sa fiti modesta, da eu sunt convins ca asa este...Acu, odrasla va , adica o trimiteti,pleaca la o scoala privata, ca scolile noastre sunt asa cum spuneti mai sus, si nu e de nasul ei sa se amestece cu pulimea, care ori n-are bani ori n-are sistem...si veniti si descoperiti roata, si dati solutiile..
    Acu eu pe mintea mea zic , daca va dati copilul la scoala privata, nu e din cauza ca e destept ci dimpotriva, ca in general, unde e pe bani, copiii devin genii, si parintii fericiti, chiar daca ei sunt la un nivel mediocru si la nivel de scoala sateasca.Durerea apare cand dau examene, si pica pe rupte, cand engleza aia de sunteti mandre ca a facut o la gradinita cu predare , se reduce la I am a chicken.Si io si mama...Si sa nu ma intelegeti gresit, am 3 fete care invata la scoala franceza.E pe bani ?Da.E privata? Nu.Cat de destepte sunt?..Asta e priblema mea, a noastra, zic.Daca scriai articolu de mai sus fara sa faci referire la odrasla ta, poate ca era cumva.Asa ai raportat totul la tine, si la cat de potenta esti financiar si implicit ce copil feircit ai, iar asta nu e cuser. Poate si flacaul ala de zici ti de el, daca avea taticu bani de scoala privata, te priva pe tine de un articol stramb.
    • Like 4
  • Teodora check icon
    Suna cam cliseistic. Daniel e blond, ochi albaștri, electrizanti. Credeți ca dacă era urâțel nu empatizam?
    E defect rau sistemul de învățământ romanesc. Dar bogații au mai multe șanse ca săracii în toată lumea. Cum poți sa îl salvezi pe Daniel? Deprinderile de baza le are din familie, părinții sunt modelele lui de viață. Scoala ar trebui sa facă mai mult pentru el, dar nu va avea niciodată șanse egale cu un copil ai cărui părinți sunt educați, au timp și bani pentru el.

    • Like 3
  • dan check icon
    Spuneti ca erau murdari pe maini si cam miroseau .
    Poate ca un gest frumos era sa ii spalati pe maini inainte sa va mirati ca se infrupta din biscuiti.
    Din cate vad sunteti departe de realitate daca ganditi ca o tableta il poate ajuta pe Daniel
    • Like 3
    • @ dan
      Cand nu stai toata ziua in casa in fata calculatorului, ci alergi dupa minge, ajuti prin gradina, tragi mata de coada, esti murdar pe maini si mirosi a transpiratie.
      • Like 0
  • “Practic educatia publica este in continua degradare, iar numarul institutiilor private creste galopant.” Degradarea educatiei publice este parte din criza generala a societatii romanesti si nu cred ca trebuie pusa in relatie cu cresterea, chiar si galopanta, a institutiilor particulare. Mi se pare mie sau autoarea considera statul salvatorul suprem? Aparent paradoxal, cresterea numarului institutiilor particulare ar trebui sa duca la imbunatatirea rezulatelor din invatamintul public,cel putin prin reducerea numarului de elevi din sistemul de stat( si prin aceasta la cresterea per elev a sumelor alocate)daca nu prin cresterea competitiei. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca performanta superioara din institutiile particulare creaza cetateni a caror contributie va creste resursele tarii.
    • Like 2


Îți recomandăm

Bursa BT Roberto Marzanati la Executive MBA University of Hull

Competiția la Executive MBA University of Hull din Cluj-Napoca, program acreditat internațional, este deschisă celor care doresc să facă un pas înainte în dezvoltarea profesională şi personală, indiferent de domeniul în care lucrează, public sau privat. Candidații trebuie să aibă cel puțin 3 ani experiență în management după terminarea studiilor şi să cunoască limba engleză la nivel avansat.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Allkimik

În urmă cu 12 ani, a plecat în India, în vacanță, cu un aparat digital scump și un altul ieftin, pe film, cu care a făcut poze mai mult seara, fără să aibă nicio așteptare de la ele. Când le-a developat la un atelier, a rămas surprins de profunzimea imaginilor și, ținând în mână diapozitivele, a avut revelația prezenței fizice a fotografiei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult