
Foto: Guliver Getty Images
De felul meu, sunt un hardworker. Având această calitate, m-am implicat în tot felul de activităţi şi meserii, învăţând de multe ori din mers, furând de la alţii şi nu de puţine ori, conspectând, citind, documentându-mă despre ce şi cum trebuie făcut. Partea mai puţin bună este că, în majoritatea cazurilor, sunt locomotiva care trage toate vagoanele: cu aceeași viteză, în acelaşi ritm şi nu schimb macazul şi nu mă opresc decât atunci când consider eu că este necesar. Dacă vagoanele ar fi cele de cale ferată, n-ar fi nici o problemă. Din păcate, acele „vagoane” au gură, personalitate, putere de opinie şi altele. Concluzia: am fost catalogat de multe ori în viaţă ca: „şef al dracului”, „ăla negru-n cerul gurii”, „drept, dar dur… prea dur cu oamenii”, „lu’ ăsta nu poţi să-i sufli în ciorbă, că te halește în loc de zarzavat” (expresie auzită de la un profesionist adevărat din petrol şi gaze, cu care, de altfel, am colaborat foarte bine), „ăla de ne rupe cu munca" şi altele din același registru, sinonime cu cele deja menţionate.
La un moment dat, sătul de a face bani pentru alţii (şi nu puţini) în schimbul unui salariu, adevărat, generos şi al unui pachet managerial de top, m-am hotărât să încerc să fac acelaşi lucru, dar pentru mine şi familie. Aşadar, am deschis o afacere cu mai multe obiecte de activitate, nu multe, ci doar similare cu cele în care mă perfecţionasem, plus unul cu care cochetasem de mai multă vreme, dar nu prinsesem ocazia să îl materializez. Este vorba de o activitate în domeniul turismului, cu facilităţi de cazare. Pentru asta, bineînțeles că aveam nevoie de forţă de muncă, mai mult sau mai puţin calificată.
Ȋncă din primul an - şi vorbesc de ceva ani în urmă -, am observat că este foarte greu să găsești un astfel de personal. Pe an ce trecea, problema s-a acutizat extraordinar de mult, ajungând să-mi pun întrebarea, la fiecare început de sezon (de iarnă, sau de vară), dacă mai deschid sau nu.
Observând în jurul meu că mulţi din aceeași zonă de afaceri au capitulat (şi nu din lipsă de fonduri, idei, oportunități, legături, colaborări), mi s-a confirmat, dacă mai era cazul, că problema găsirii unui astfel de personal în Romania este extrem de gravă. De parcă nu era dracu' suficient de negru, persoanele care mai au, cât de cât, tragere să lucreze în această branşă, fiind perfect conştiente de penuria de personal, adoptă poziții şi atitudini sfidătoare, chiar dacă, din punct de vedere profesional, nu sunt nici măcar la un nivel mediu de standard.
Azi, un prim exemplu în acest sens:
Era primavară. Ȋncepusem activităţile de pregătire pentru sezonul estival. Printre acestea şi găsirea de cameriste. Anunţuri peste tot, întrebări pe la prieteni, rude, vecini, etc. aşa cum îi stă bine unui român gospodar. Ȋntre timp, cum lucrările şi treburile nu așteaptă, m-am apucat cu voie bună de unele dintre ele. Ȋn acea zi eram la capitolul „cosmetizarea grădinii", făcând cu simţ de răspundere pe grădinarul (mai mult sau mai puţin) priceput, îmbrăcat corespunzător, în concordanţă cu activităţile desfăşurate. La un moment dat, intră pe poartă o doamnă, care, imediat cum dă cu ochii de mine şi fără să raspundă la salutul meu, mă întreabă de sus: „Auzi, unde îl pot găsi pe şef?”
„Pe şef?”, întreb eu, amuzat de ineditul situaţiei.
„Da, pe patron, pe şeful tău. Unde este?”.
„E pe aci, cu treabă”, îi răspund.
„Dar ce problemă aveţi cu el?”, continui eu.
La care ea, foarte afectată de întrebarea mea:
„Am fost anunţată că are nevoie de un administrator de pensiune şi am venit să-mi iau job-ul in primire!”
Ştiind că nici pe departe eu nu căutam aşa ceva, i-am replicat:
„Eu ştiu că dânsul are nevoie de cameriste, nu de manager”.
„Hm, ce-mi pierd eu vremea cu unul ca tine?! Ȋmi spui sau nu unde îl pot gasi?”.
„V-am spus: e cu treabă pe aici pe undeva. Dacă doriţi, puteţi să îl aşteptaţi în foișor”. „Mda, bine. Poate n-ar strica să te duci să îi spui că îl aștept”, mi-a zis, întorcându-mi spatele şi unduindu-se spre foişor. Acolo s-a așezat la o masă strategică, să cuprindă cu vederea cât mai mult şi îndeosebi pe mine, care eram printre trandafiri, strângând bălăriile. Mi-a sunat telefonul de câteva ori şi tot de atâtea ori am avut niște convorbiri scurte. Ea și-a aprins o ţigară şi a început, cred că de la a treia convorbire, să nu se mai uite cu coada ochiului la mine, ci direct. Când am ȋnchis telefonul, am auzit-o:
„Ar fi bine să te gândești să-ţi schimbi locul de muncă. La cum văd că dai cu săpăliga, în mod sigur o sa te dau afară în ziua următoare angajării mele. Mai mult stai la telefon, decât muncesti! O să-i spun eu patronului cum te-am vazut că muncești! Nu e de mirare că şeful caută oameni noi!”
Ȋn acel moment, iar mi-a sunat telefonul.
„Ei, poftim tupeu pe el!”, mi-a zis ea, văzându-mă că răspund. La telefon era soţia, care mă anunţa că urmează să vină cineva pentru una din poziţiile de cameristă, care a mai lucrat şi prin alte unităţi de cazare, dar că are un feeling că nu e ce ne trebuie şi să o verific eu aşa cum știu.
„Da, a venit. E aici”, i-am răspuns eu soţiei, urmat de un „Bine. Aşa o să fac”.
Ea, care avea toate antenele spre mine:
„A fost şeful, nu-i așa? Te-am auzit când i-ai spus că sunt aici. Când pot să stau de vorbă cu el?”.
„Nu mi-a spus, dar nu peste mult timp”, i-am răspuns.
Ȋn momentul acela a venit la mine un colaborator mai vechi, care reparase în grădiniţa din spate o maşină de tuns iarba. A venit şi mi-a spus că a reparat-o şi că o pot folosi. Vă daţi seama ce satisfacţie pe faţa acelei doamne, când a auzit că mai am de treabă şi în spate.
„Dacă nu o să-ţi faci treaba cu simţ de răspundere şi nu o să termini de aranjat grădinile până începe sezonul, nu te văd bine! Cu mâna mea o să-ţi semnez concedierea!”.
Mă abţineam din ce în ce mai greu să nu mă bufnească râsul. Cel care venise să-mi spună de maşina de tuns iarba nu înțelegea nimic, dar m-a văzut că i-am facut un semn discret şi s-a prins că e ceva la mijloc şi nu se dădea dus de acolo de curiozitate. Bineînțeles că doamna, ca să ne arate că îşi merită poziţia de manager, s-a luat şi de el:
„Dumneata de ce mai stai pe aici? Nu ai treabă? Şeful nu-şi vede capul de treburi, iar voi o cotiţi cu munca. Să ştiţi ca o să-i spun despre voi, amandoi!”
„Doamnă, dar nu credeţi că întâi de toate ar trebui să fiţi angajată şi după aceea să încercaţi să vorbiți aşa cu noi?”, i-am spus.
„Aha, şi impertinent! Ești ca şi concediat!” A conchis, întorcându-ne spatele. Am terminat ce aveam de făcut, lucru care mi-a mai luat circa un sfert de oră, după care am strâns uneltele şi am plecat ȋnăuntru. M-am aranjat puţin, m-am schimbat şi am purces spre foişor. Doamna era tot cu spatele.
Am intrat în foişor si i-am spus:
„Bună ziua din nou. Am înţeles că doriți neapărat să vorbiți cu şeful. Vă stau la dispoziţie”.
Oare are rost să vă descriu reacţia ei?!…
„Du-du-dumneavoastră sunteţi patro... șeful?…”
„Da, doamnă, eu sunt. Cred că am discutat suficient, pentru a ne da seama amândoi că nu de un om ca dumneavoastră am nevoie. Succes ȋn carieră! Poarta este ȋn direcţia aceea. O zi bună!”
În episodul următor: „- Asta-i tot? Nu negociaţi nimic la salar?” „- Nu la salar e problema, ci la om!” Aventura găsirii unei cameriste continuă cu candidata „de la drept”
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Atunci drum bun bun! Cine n-are curajul propriilor afirmații nici parte de mult respect n-are!
Mi s-a întâmplat și mie ceva similar la ultimele comentarii schimbate cu cineva care emitea păreri la articolul „Asta-i tot? Nu negociaţi nimic la salar?”. Trebuie să realizăm că nu toți userii care postează sunt oneşti - unii sunt TROLI, alţii sunt postaci plătiţi să susţină, să promoveze o ideologie, doctrină sau agendă de partid. Și când nu le merge, sau nu au argumente, atunci troll-ul recurge la jigniri, sau pur și simplu se pierde în ceață. De obicei trolii sunt rupţi de realitate, imorali, obraznici, orgolioşi și lași. Dacă vei încerca să-i demonstrezi unui trol că nu există perpetuum mobile, sau că legea gravitaţiei nu se poate schimba, atunci troll-ul se supără, jigneşte și fuge, dar nu înainte să-i scuipe pe cei care i-au dat atenție. Morala? Trebuie să fim atenți cui dăm atenție și cui nu.
Personal vad ce mi a semnalizat si un amic acum ceva timp, ca daca te duci prin restaurante sau vrei sa deschizi un restaurant va fi f greu sa gasesti personal pentru ca f multi au plecat in afara tarii.E interesant cum mereu auzi la televizor ca mintile luminate pleaca - probabil asa e.Dar f rar auzi ca pleaca si cei care nu au facultate - ceea ce nu ii face mai putin oameni, sau mai putini utili societatii - asta e o paradigma sortita esecului sa crezi ca daca ai facultate esti cineva samd.Revenind f mult oameni au plecat afara si f multi dintre ei sunt fie necalificati fie califificati( ospatar, barman, bucatar samd ) si atunci noi cei ramasi sau ce citim presa avem ocazia sa citim astfel de articole , sa avem servicii proaste samd.
Din nou, articolul naste multe piste de dialog/debate si asta e bine, dar e clar ca cea a lasat comunismul in urma e ce culegem acum.Intrebarea e cum sa minimizam acest interval de revenire; sau poate ca intrebarea e deja prea tarziu pusa ?
1. Se da un patron care pentru a isi minimiza costurile face de toate. In tarile ceva mai spalate lumea a inteles ca daca ai nevoie de un specialist te costa mai putin sa platesti unul sa isi faca meseria decat sa il platesti sa repare ce ai stricat tu incercand sa ii faci meseria lui. Poate chestia ast anu se intampla imediat, dar cand te vei lovi de consecintele abordarii omului bun la toate de foarte multe ori va fi foarte tarziu
2. Se da o doamna care se viseaza sefa peste sclavi si care nu intelege ca in domeniul turismului un angajat nemultumit iti poate pune afacerea pe butuci in doua saptamani. Doamna inca mai traieste in lumea lui "nu iti convine, mai am 10 la usa care iti doresc postul", chestie care este depasita de foarte multa vreme. In zilele noastre nu mai gasesti nici forta de munca necalificata daramite personal calificat, iar loialitate nu prea ai cum sa obtii cu biciul. Doamna nu este interesata de ce face viitorul ei subaltern ci doar ca acesta sa isi invete locul si sa ii accepte autoritatea. Care autoritate nu vine din pricepere ci din "fonctie", crede doamna.
3. Proprietarii romani din turism insista sa pretinda ca turismul este o activitate puternic sezoniera. Atat de sezoniera incat in extrasezon singurii angajati sunt patronul, administratorul si poate paznicul. Asa o fi, insa daca nu reusesti sa iti fidelizezi un nucleu dur de angajati, chiar daca ii platesti "degeaba" o jumatate de an, vei avea aceeasi problema a gasirii fortei calificate de munca an de an. Am fost in pensiuni din zona de munte (adica unde si in extrasezon tot ai clienti daca vrei sa ai clienti) care, desi aveau bucatarie si sala de mese, nu serveau mancare ca "patroana nu a angajat bucatareasa". Evident, de situatie profita concurenta care, desi ambele firme se afla in acelasi sezon turistic, prefera sa isi mentina un minimum de personal care sa ii permita sa isi deserveasca clientii.
Puteai și tu să fi mai amabil cu ea, să o inviți să ia loc, să o servești cu o cafea, eventual niște ciocolată. Așa se câștiga din prima angajatul, mai ales dacă e o doamnă respectabilă trecută de 50 de ani, care probabil că a fost educată în spiritul vremurilor trecute – atunci când oamenii erau promovaţi dacă erau moralişti și-i turnau pe ceilalţi din jur.
Ai fi putut să-i vorbești frumos, să o complimentezi pe doamnă pentru aptitudinile ei vădite de manager. Puteai chiar să-i propui un job de intendentă-şefă peste cameriste, să pună ea anunţul de angajare și să le selecţioneze pe aplicantele la job-ul de cameriste. Să vezi ce treabă bună ţi-ar fi făcut!
Apoi, pe parcursul timpului, i-ai fi putut să-i ceri doamnei să o supravegheze și pe nevastă-ta, care stă suspect de mult pe Facebook şi Tinder, cheltuie cam mult pe poşete, haine, pantofi și alte prostii. În acest fel, ai fi scăpat de ambele dureri de cap, și te-ai fi putut alege şi cu câteva cameriste tinere şi supuse.
Data viitoare consultă-mă. Sunt aici să ajut ;-)
D-le Leonard Sîrbu cred ca as veni sa lucrez la dumneavoastra la locatie, dar pe un job multifunctional ca sigur aveti nevoie. La nevoie imi pun sorț si fac si pe camerista.
In 2-3 luni sunt ferm convins ca veti vrea sa imi platiti acei 1500 Euro la care viseaza comentatorul de mai sus.
P.S. tot pe o functie buna lucrez si eu la o multi-nationala :)
Incredibili sunt oamenii din tara asta!
Și comentariul ;-)
mesajul anterior celui postat de tine, nu stiu daca ai avut rabdare sa-l citesti....
La tine vad o ironie frumoasa dealtfel...
Trebuie sa imi cer scuze
Am citit şi ce i-ai spus lui @bogdan remesh.. ce să zic, de obicei nu mă bag în discuţiile altora însă, poate că Remes ar fi trebuit întrebat ce s-ar întâmpla cu afacerea acelui patron dacă ar încerca să majoreze preţurile cazării astfel încât să poată oferi cameristelor nişte salarii „ca-n occident”?
Căci din încasările provenite din preţul cazării pe noapte se fac veniturile din care se pot plăti toate salariile!
Cine nu înţelege, (sau nu vrea să înţeleagă), legătura dintre puterea de cumpărare /încasări /venituri /rentabilitate /salarii - practic strigă: „idioţilor, NU mai faceţi afaceri în România, că nu veţi reuşi!"
În aceste condiţii, a acuza un proprietar de afacere...este ca şi cum i-ai bate obrazul investitorului respectiv că [încă] mai îndrăzneşte să facă afaceri în România! că [încă] mai are „tupeul” să mai creeze locuri de muncă şi să mai angajeze pe cineva aici.
După cum am mai spus, o să vină vremea când pe-aici n-o să mai fie firme rămase, şi şomerii socialişti care înainte obişnuiau să-i moralizeze pe patroni, se vor ruga în genunchi să-i mai „exploateze” cineva aşa, măcar o oră, ca să aibă ce mânca.
Aşa se naşte capitalismul în România. În chinuri.
Firmele CREEAZĂ locuri de muncă.
Angajații sunt CONSUMATORI de locuri de muncă.
- Angajatul care nu-i convine salariul pe care-l poate realiza în România emigrează fizic în altă țară.
- Firma care nu-i convine profitul pe care-l poate realiza în România emigrează fizic sau fiscal în altă țară.
Practic, astăzi oricine poate vinde orice, oriunde, pe internet. Nu-i poți împiedica nici pe angajați, dar nici pe patroni, să emigreze acolo unde cred ei că le va fi mai bine. E o lume liberă, în care economia este deja globalizată. Oamenii şi investiţiile (banii) merg automat acolo unde este mai rentabil.
Cred că problema vine de la guvernanţii care nu înțeleg, (sau nu vor) să modifice mediul economic în așa fel încât să le [mai] rămână angajați și firme în țară. Ei, (guvernanţii) sunt de blamat. Nu angajații și nici patronii care se mută afară din această țară. Căci și angajatul, și investitorul -amândoi- vor emigra acolo unde le este lor mai profitabil. Fiecare în parte (angajat și angajator) fac uz de dreptul lor de a acționa liber, pe o piață liberă și concurenţială, după cum cred ei că le va fi mai profitabil.
Nu trebuie uitat, însă, că nici investitorul și nici angajatul nu are nimic garantat oriunde s-ar duce.
Investitorul poate alerga după afaceri profitabile si clienți bănoşi, dar să nu le obţină. La rândul lui, angajatul poate alerga după joburi garantate şi bine plătite, dar să nu le obţină.
Sau, amândoi să obțină ce și-au dorit...și noi vom putea merge la bucătărie, să ne turnăm un pahar de vin, apoi să vizionăm un documentar despre ce zicea nenea Ludwig von Mises cu ani în urmă.
Căci mecanismele economice au rămas cam aceleaşi.
Şi nimic nu e nou sub Soare :-)