Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Deschid pensiune, caut cameristă. Vine la angajare o doamnă care, fără să salute, mă ia de sus: „Auzi, unde-l pot găsi pe șef?”

Cameristă pensiune

Foto: Guliver Getty Images

De felul meu, sunt un hardworker. Având această calitate, m-am implicat în tot felul de activităţi şi meserii, învăţând de multe ori din mers, furând de la alţii şi nu de puţine ori, conspectând, citind, documentându-mă despre ce şi cum trebuie făcut. Partea mai puţin bună este că, în majoritatea cazurilor, sunt locomotiva care trage toate vagoanele: cu aceeași viteză, în acelaşi ritm şi nu schimb macazul şi nu mă opresc decât atunci când consider eu că este necesar. Dacă vagoanele ar fi cele de cale ferată, n-ar fi nici o problemă. Din păcate, acele „vagoane” au gură, personalitate, putere de opinie şi altele. Concluzia: am fost catalogat de multe ori în viaţă ca: „şef al dracului”, „ăla negru-n cerul gurii”, „drept, dar dur… prea dur cu oamenii”, „lu’ ăsta nu poţi să-i sufli în ciorbă, că te halește în loc de zarzavat” (expresie auzită de la un profesionist adevărat din petrol şi gaze, cu care, de altfel, am colaborat foarte bine), „ăla de ne rupe cu munca" şi altele din același registru, sinonime cu cele deja menţionate.

La un moment dat, sătul de a face bani pentru alţii (şi nu puţini) în schimbul unui salariu, adevărat, generos şi al unui pachet managerial de top, m-am hotărât să încerc să fac acelaşi lucru, dar pentru mine şi familie. Aşadar, am deschis o afacere cu mai multe obiecte de activitate, nu multe, ci doar similare cu cele în care mă perfecţionasem, plus unul cu care cochetasem de mai multă vreme, dar nu prinsesem ocazia să îl materializez. Este vorba de o activitate în domeniul turismului, cu facilităţi de cazare. Pentru asta, bineînțeles că aveam nevoie de forţă de muncă, mai mult sau mai puţin calificată.

Ȋncă din primul an - şi vorbesc de ceva ani în urmă -, am observat că este foarte greu să găsești un astfel de personal. Pe an ce trecea, problema s-a acutizat extraordinar de mult, ajungând să-mi pun întrebarea, la fiecare început de sezon (de iarnă, sau de vară), dacă mai deschid sau nu.

Observând în jurul meu că mulţi din aceeași zonă de afaceri au capitulat (şi nu din lipsă de fonduri, idei, oportunități, legături, colaborări), mi s-a confirmat, dacă mai era cazul, că problema găsirii unui astfel de personal în Romania este extrem de gravă. De parcă nu era dracu' suficient de negru, persoanele care mai au, cât de cât, tragere să lucreze în această branşă, fiind perfect conştiente de penuria de personal, adoptă poziții şi atitudini sfidătoare, chiar dacă, din punct de vedere profesional, nu sunt nici măcar la un nivel mediu de standard.

Azi, un prim exemplu în acest sens:

Era primavară. Ȋncepusem activităţile de pregătire pentru sezonul estival. Printre acestea şi găsirea de cameriste. Anunţuri peste tot, întrebări pe la prieteni, rude, vecini, etc. aşa cum îi stă bine unui român gospodar. Ȋntre timp, cum lucrările şi treburile nu așteaptă, m-am apucat cu voie bună de unele dintre ele. Ȋn acea zi eram la capitolul „cosmetizarea grădinii", făcând cu simţ de răspundere pe grădinarul (mai mult sau mai puţin) priceput, îmbrăcat corespunzător, în concordanţă cu activităţile desfăşurate. La un moment dat, intră pe poartă o doamnă, care, imediat cum dă cu ochii de mine şi fără să raspundă la salutul meu, mă întreabă de sus: „Auzi, unde îl pot găsi pe şef?”

„Pe şef?”, întreb eu, amuzat de ineditul situaţiei.

„Da, pe patron, pe şeful tău. Unde este?”.

„E pe aci, cu treabă”, îi răspund.

„Dar ce problemă aveţi cu el?”, continui eu.

La care ea, foarte afectată de întrebarea mea:

„Am fost anunţată că are nevoie de un administrator de pensiune şi am venit să-mi iau job-ul in primire!”

Ştiind că nici pe departe eu nu căutam aşa ceva, i-am replicat:

„Eu ştiu că dânsul are nevoie de cameriste, nu de manager”.

„Hm, ce-mi pierd eu vremea cu unul ca tine?! Ȋmi spui sau nu unde îl pot gasi?”.

„V-am spus: e cu treabă pe aici pe undeva. Dacă doriţi, puteţi să îl aşteptaţi în foișor”. „Mda, bine. Poate n-ar strica să te duci să îi spui că îl aștept”, mi-a zis, întorcându-mi spatele şi unduindu-se spre foişor. Acolo s-a așezat la o masă strategică, să cuprindă cu vederea cât mai mult şi îndeosebi pe mine, care eram printre trandafiri, strângând bălăriile. Mi-a sunat telefonul de câteva ori şi tot de atâtea ori am avut niște convorbiri scurte. Ea și-a aprins o ţigară şi a început, cred că de la a treia convorbire, să nu se mai uite cu coada ochiului la mine, ci direct. Când am ȋnchis telefonul, am auzit-o:

„Ar fi bine să te gândești să-ţi schimbi locul de muncă. La cum văd că dai cu săpăliga, în mod sigur o sa te dau afară în ziua următoare angajării mele. Mai mult stai la telefon, decât muncesti! O să-i spun eu patronului cum te-am vazut că muncești! Nu e de mirare că şeful caută oameni noi!”

Ȋn acel moment, iar mi-a sunat telefonul.

„Ei, poftim tupeu pe el!”, mi-a zis ea, văzându-mă că răspund. La telefon era soţia, care mă anunţa că urmează să vină cineva pentru una din poziţiile de cameristă, care a mai lucrat şi prin alte unităţi de cazare, dar că are un feeling că nu e ce ne trebuie şi să o verific eu aşa cum știu.

„Da, a venit. E aici”, i-am răspuns eu soţiei, urmat de un „Bine. Aşa o să fac”.

Ea, care avea toate antenele spre mine:

„A fost şeful, nu-i așa? Te-am auzit când i-ai spus că sunt aici. Când pot să stau de vorbă cu el?”.

„Nu mi-a spus, dar nu peste mult timp”, i-am răspuns.

Ȋn momentul acela a venit la mine un colaborator mai vechi, care reparase în grădiniţa din spate o maşină de tuns iarba. A venit şi mi-a spus că a reparat-o şi că o pot folosi. Vă daţi seama ce satisfacţie pe faţa acelei doamne, când a auzit că mai am de treabă şi în spate.

„Dacă nu o să-ţi faci treaba cu simţ de răspundere şi nu o să termini de aranjat grădinile până începe sezonul, nu te văd bine! Cu mâna mea o să-ţi semnez concedierea!”.

Mă abţineam din ce în ce mai greu să nu mă bufnească râsul. Cel care venise să-mi spună de maşina de tuns iarba nu înțelegea nimic, dar m-a văzut că i-am facut un semn discret şi s-a prins că e ceva la mijloc şi nu se dădea dus de acolo de curiozitate. Bineînțeles că doamna, ca să ne arate că îşi merită poziţia de manager, s-a luat şi de el:

„Dumneata de ce mai stai pe aici? Nu ai treabă? Şeful nu-şi vede capul de treburi, iar voi o cotiţi cu munca. Să ştiţi ca o să-i spun despre voi, amandoi!”

„Doamnă, dar nu credeţi că întâi de toate ar trebui să fiţi angajată şi după aceea să încercaţi să vorbiți aşa cu noi?”, i-am spus. 

„Aha, şi impertinent! Ești ca şi concediat!” A conchis, întorcându-ne spatele. Am terminat ce aveam de făcut, lucru care mi-a mai luat circa un sfert de oră, după care am strâns uneltele şi am plecat ȋnăuntru. M-am aranjat puţin, m-am schimbat şi am purces spre foişor. Doamna era tot cu spatele.

Am intrat în foişor si i-am spus:

„Bună ziua din nou. Am înţeles că doriți neapărat să vorbiți cu şeful. Vă stau la dispoziţie”.

Oare are rost să vă descriu reacţia ei?!…

„Du-du-dumneavoastră sunteţi patro... șeful?…”

„Da, doamnă, eu sunt. Cred că am discutat suficient, pentru a ne da seama amândoi că nu de un om ca dumneavoastră am nevoie. Succes ȋn carieră! Poarta este ȋn direcţia aceea. O zi bună!”

În episodul următor: „- Asta-i tot? Nu negociaţi nimic la salar?” „- Nu la salar e problema, ci la om!” Aventura găsirii unei cameriste continuă cu candidata „de la drept”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nu mă miră absolut deloc: este mentalitatea neamului prost, din născare aș putea spune, „căptușit” cu absolut toate defectele de caracter care se pot imagina la o ființă umană și care, după 1989, în condițiile libertății aiurea înțelese (ca libertatea omului de a face ce vrea și nu ca libertatea lui de a nu face ceea ce nu vrea) își arată, iată, „roadele”. Este mentalitatea românașului aflător în treabă (ca... metodă de lucru - Petre Țuțea), căruia i se pare normal să fure, să înșele, să trădeze etc. și, în același timp, să aibă pretenția să i se dea, să i se facă și să i se dreagă, în acest timp el nefăcând altceva decât să se vaicăre neputincios (mioritic, singurul mesaj valabil al acestei balade, în condițiile halului în care am ajuns, fiind acela că două treimi dinpoporul român sunt formate din hoți și criminali și o treime din victime/proști) și să acuze pe alții, în special pe străini și cu deosebire pe americani, pe evrei, UE și NATO pentru că îi fac și-ii dreg lui, fix pe invers decât în primul caz! Nu i-ar trece niciunuia prin cap că, dacă cineva își bate joc de el, o face pentru că poate și pentru că are de cine-și bate joc, iar pentru asta EL ESTE SINGURUL VINOVAT!
    • Like 0
  • Dan I check icon
    Articolul pare o adaptare a unei scenete/sketch/gluma de la o emisiune TVR din anii '70 ai secolului trecut.
    Totusi ar fi fost bine ca la final sa fie trecute datele de contact ptr. doritorii de a fi angajati ai asa-zisului patron rău.
    Mai știi de unde sare iepurele ;-)
    PS. penibil articol. Macar de i-ar fi pus un P in colt, sa nu ne mai pierdem timpul sa citim anunturi de angajare mascate.
    • Like 0
  • Hai frate ma lasi? Sunt satul de vrajeala mea, ca sa o mai aud si pe a ta.
    Kind reminder daca erai atat de inteligent cum pretinzi, stiind ca ai de gand sa oferi doar salariul minim pe economie, te orientai spre o locatie mai mica in care tu si sotia sa puteti face tot de la camerista la administrator. Pt ca guess what Leo s-au deschis granitele de vreo doua decenii si necalificatii care vor sa lucreze pe salariul minim o fac in vest, deci n-ai nici o sansa sa mai gasesti pe cineva mai ales sezonier. Ma frapeaza totusi ca preturile in turismul romanesc se apropie de cale din vestul Europei, in timp ce patronii inca vor sa plateasca angajatii de 4 ori mai putin si apoi se plang de lipsa fortei de munca.
    • Like 1
  • ...Incredibil! Pe bune! Lăsați fabulațiile pentru poveștile cu Făt-frumos și Grăucanu! Ce vă mai place să vă periați! Aveți calități de menegeriat? Bravo! Sunteți activ și bun gospodar? Bravo! Ce nu înțeleg este catalogarea asta cu: „şef al dracului”, „ăla negru-n cerul gurii”, „drept, dar dur… prea dur cu oamenii”, „lu’ ăsta nu poţi să-i sufli în ciorbă, că te halește în loc de zarzavat” Pe bune? Iar noi, proștii, ar trebui să credem că e o chestie de bun simț? Nu mă raportez la așa-zisa cameristă, ci la concluziile trase de ceilalți. Pentru mine e de-ajuns!!! Frate, pe omul demn, nu-l pune la treabă, că știe foarte bine ce trebuie să facă! Nu-l umili, că din acel moment nu mai face nimic de drag, ci din obligație! Iar acel om, niciodata nu te va vorbi de rău! Crede-mă, vorbesc din pură experiență!!!
    • Like 1
  • "Ȋncă din primul an - şi vorbesc de ceva ani în urmă -, am observat că este foarte greu să găsești un astfel de personal. " - orice om cât de cât inteligent care își propune să ÎNCEAPĂ o afacere studiază și piața muncii înainte, nu începe afacerea și după aia plânge că nu găsește oameni. Mai ales în condițiile în care SE ȘTIE că majoritatea celor deștepți și harnici (ca mine) au emigrat de mult...
    Eh, dar ce știu eu, n-am fost niciodată patron...
    • Like 1
    • @ Ionelu Chelu
      Piata muncii din Romania s-a schimbat extraordinar de mult în ultimă vreme ....va vorbește un patron cu 20 de ani vechime ..afirmațiile dumneavoastră sunt lipsite de bun simt ...
      • Like 0
    • @ Claudia Angela Marcu
      Eu am o experiență de peste 10 ani, extrem de negativă/urâtă/oribilă datorită "patronilor"/hoților români. Penultimul la care am lucrat de "probă" o zi, m-a trimis pe la ora 10 dimineața să văd ce prețuri au vecinii ca să știe și ea ce prețuri să pună. M-am dus, iar când m-am întors am văzut că din cutia în care țineam banii lipseau destul de mulți. Am fost întotdeauna FOARTE ordonată cu banii și îi țineam drepți de la mic la mare într-o cutie de la țigări. Monezile le țineam în teancuri de diferite valori. Nu știam câți sunt, dar vizual nu aveam cum să nu-mi dau seama. La altul am lucrat vreo lună iar la un moment dat când am făcut stocul împreună cu patronul au ieșit toate numărătorile foarte bune. La câteva zile, însă, vine patronul cu caietul înroșit de tăieturi și de modificări cum că nu fusese bine, că de fapt am ieșit lipsă și că nu poate să-mi dea salariul pentru că stocul nu e bun și lipsesc bani. Și întâmplări cu patroni de genul ăsta am avut vreo 10 ani. 10 ani în care am răbdat de foame, în care am avut curentul tăiat de câteva ori bune, și abia mi-am crescut copilul. Am zis apoi să nu mai lucrez cu bani, așa că m-am angajat ca dispecer la firmă de taximetrie. După vreo săptămână i-am cerut patronului un avans ca să-mi umplu butelia că nu mai aveam la ce găti. Mi-a dat. Apoi după vreo alte 4 săptămâni, când să mă duc la muncă în tura de dimineață, ajung acolo și nu mai era nimic. Firma dispăruse. Mă duc, fac cercetări și aflu că de fapt patronul mutase firma în altă locație. M-am dus de nenumărate ori să îmi cer restul de bani. M-am dus singură, m-am dus cu un prieten si m-am dus cu fiica-mea de mana poate poate o sa-l fac sa-mi dea banii. Nu numai ca nu mi ia dat dar nici nu a avut bunul simt sa mă vadă și să-mi explice de ce a făcut asta cu mine. De fapt știu de ce. Pentru ca nu am vrut să ma culc cu el, A urmat o serie de alți ani în care am muncit făcând menaj sau lucrând in amenajări interioare cu plata la zi ca sa ma asigur ca nu muncesc iar o luna pe gratis. Apoi am fost agent de paza si polițist comunitar cu un salariu de abia îmi plăteam întreținerea. Apoi am făcut cursul de sudor și m-am angajat ca sudor (cu greu pentru ca unele firme nu primeau femei) si abia atunci am simțit cum e sa fii în primul rand plătit și apoi plătit decent . Apoi am plecat in sfârșit si eu peste hotare in Anglia. Acolo am făcut cursul de masaj. M-am întors in Romania cu jobul asta și un soț englez iar in momentul de față, la aproape 50 de ani sunt studenta în ultimul an la facultatea de educație fizica si sport la profilul de kinetoterapie și motricitate specială, cu bursă de merit unde ma calific într-o munca pe care pot să o fac independent pe cont propriu fără să mai depind de angajarea nimănui..
      • Like 0
  • Delia MC Delia MC check icon
    Incredibil, cum n-au unii curajul să-și susțină punctul de vedere și să accepte că nu-i unanim. Ei, și? Nu trebuie să gândim toți la fel. Mai facem și greșeli. Dar asta nu înseamnă s-o tai, să te faci nevăzut. Cineva a preferat să-și ia tălpășița, să-și desființeze contul, iar dialogurile au rămas suspendate în aer, de parcă am vorbi cu fantomele...iar numele, pe care-l uitasem, a rămas în alte postări, ca adresare.
    Atunci drum bun bun! Cine n-are curajul propriilor afirmații nici parte de mult respect n-are!
    • Like 1
    • @ Delia MC
      Gabi check icon
      Subscriu + Like.
      Mi s-a întâmplat și mie ceva similar la ultimele comentarii schimbate cu cineva care emitea păreri la articolul „Asta-i tot? Nu negociaţi nimic la salar?”. Trebuie să realizăm că nu toți userii care postează sunt oneşti - unii sunt TROLI, alţii sunt postaci plătiţi să susţină, să promoveze o ideologie, doctrină sau agendă de partid. Și când nu le merge, sau nu au argumente, atunci troll-ul recurge la jigniri, sau pur și simplu se pierde în ceață. De obicei trolii sunt rupţi de realitate, imorali, obraznici, orgolioşi și lași. Dacă vei încerca să-i demonstrezi unui trol că nu există perpetuum mobile, sau că legea gravitaţiei nu se poate schimba, atunci troll-ul se supără, jigneşte și fuge, dar nu înainte să-i scuipe pe cei care i-au dat atenție. Morala? Trebuie să fim atenți cui dăm atenție și cui nu.
      • Like 0
  • Cred ca s-ar putea face o piesa de teatru, la care toti acesti indivizi ar rade chiar de ei, fara sa-si dea seama.
    • Like 0
  • sotia mea lucreaza pe o insula turistica avand acest tip de job. anul trecut a fost declarata angajata anului pe tot lantul hotelier. lucreaza 6 zile pe saptamana cu target-ul terminat in 8 ore pe zi. castiga 7 lire net pe ora + masa si casa. vrea sa munceasca in romania.care este fisa postului si ce i-ati putea oferi? (dincolo de balarisme de tip 1500 euro lunar)
    • Like 0
  • am citit 90% din comentarii spre 100% . Interesant sa vezi multe puncte de vedere din diferite unghiuri.Si articolul e scris cu iz de umor ca sa starneasca, desi e greu de crezut ca e 100% real, dar citind printre randuri fiecare vede ceva si semnalizeaza.
    Personal vad ce mi a semnalizat si un amic acum ceva timp, ca daca te duci prin restaurante sau vrei sa deschizi un restaurant va fi f greu sa gasesti personal pentru ca f multi au plecat in afara tarii.E interesant cum mereu auzi la televizor ca mintile luminate pleaca - probabil asa e.Dar f rar auzi ca pleaca si cei care nu au facultate - ceea ce nu ii face mai putin oameni, sau mai putini utili societatii - asta e o paradigma sortita esecului sa crezi ca daca ai facultate esti cineva samd.Revenind f mult oameni au plecat afara si f multi dintre ei sunt fie necalificati fie califificati( ospatar, barman, bucatar samd ) si atunci noi cei ramasi sau ce citim presa avem ocazia sa citim astfel de articole , sa avem servicii proaste samd.
    Din nou, articolul naste multe piste de dialog/debate si asta e bine, dar e clar ca cea a lasat comunismul in urma e ce culegem acum.Intrebarea e cum sa minimizam acest interval de revenire; sau poate ca intrebarea e deja prea tarziu pusa ?
    • Like 2
  • Leo, fii si tu mai modest, bre!
    • Like 2


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult