Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Rom să fii, că nu mai pleci din Marea Britanie

Press Prize

Sursa foto: tyzden.sk

Investigație publicată de Denisa Gdovinová și Filip Olšovský în Týždeň pe 25 septembrie 2018. Textul s-a aflat anul acesta în selecția finală a European Press Prize. Republica.ro este partenerul European Press Prize în România.

Ne-am întâlnit cu romi slovaci în școli englezești, am stat de vorbă cu mediatorii sanitari și reprezentanții politici. Am văzut că engleza lor este impecabilă, că vor să se facă polițiști și doctori și primesc ajutor de la toți din jurul lor. Și atunci cum se face că cei din Marea Britanie sunt atât de diferiți?

Avem în față un bloc din cărămidă închisă la culoare, un peisaj obișnuit oriunde ai merge în Anglia. În fundal răsare un coș din beton, marcă distinctivă a Tinsley, cartier din orașul Sheffield. Într-una din casele astea, stă pe cale să înceapă o zi importantă. Este prima zi de grădiniță pentru Galina, o puștoaică de 4 ani. Părinții ei au îmbrăcat-o cu cea mai frumoasă haină, căci toată ziua va fi filmată de documentaristul slovac Hannah Skrinar.

La început, Galina este agitată și se ascunde după fiecare colț. După câteva ore însă, își adună curajul și, în timpul unui cântecel despre un iepuraș, ajunge deja să fie printre cei mai activi copii din clasă. În ciuda faptului că până și copiii cu mult mai multă experiență în vorbirea limbii engleze ar întâmpina probleme în acomodarea cu accentul cadrului didactic. Galina provine din comunitatea romă. Acasă vorbește numai Rromani și cu greu înțelege slovaca sau engleza. Cu astfel de abilități lingvistice, nu va rezista prea mult în sistemul slovac de învățământ. Mai devreme sau mai târziu, probabil undeva în timpul primilor patru ani ai ciclului primar, va fi trimisă într-o școală specială. Oricum, aici în Marea Britanie, într-un grup plin de copii din familii provenind din Pakistan, Bangladesh și Somalia, bariera de limbă nu ridică aproape nimănui probleme. Nu vorbește engleza? O învățăm noi.

Karol Bobek e în clasa a zecea. Va da anul viitor un test important care îi va influența cariera. În Slovacia, nu ar putea nici măcar să se înscrie la un astfel de test. Conform profesorilor din țara natală, Karol este „prost”. Și totuși, după ce s-a mutat în Leicester cu părinții, școala englezească a aflat că băiatul Karol nu este prost. Doar că are o tulburare de vedere care-l împiedică să vadă literele mici și, deci, nu bate până la tablă. Deși școala din Anglia îl ajută în toate modurile posibile, nu există soluție pentru orice. Din cauza lipsei de îngrijire din Slovacia, Karol o să-și piardă complet vederea în următorii doi ani.

În orice caz, nu vezi urmă de tristețe venind din partea lui Karol. Din contră, zâmbește tot timpul și vorbește despre viitorul lui de antreprenor - îi place matematica. Admite că a fost greu la început. Nu știa boabă de engleză și plângea adeseori de ciudă. A descoperit apoi dicționarul tatălui său și a luat hotărârea să învețe cinci cuvinte noi în fiecare zi. Este acum capabil să se implice în conversații cu colegii de clasă pe orice temă.

Școala i-a informat imediat părinții că cel mai bine ar fi ca fratele lui Ondrej să meargă la o școală specială. Și nu numai asta – și Ondrej ar trebui să-l însoțească.

O mare parte din sprijinul acordat lui Karol vine din partea școlii. Dacă există vreo carte de matematică, cu cifre mult prea mici pentru ca el să le vadă, cadrele didactice le măresc sau îl trimit pe Karol și profesorul asistent cu care colaborează la bibliotecă unde este „o lumină sub care el așază cartea și vede totul mai bine”. Astăzi, Karol a venit cu o prezentare în PowerPoint despre fotbalistul spaniol Sergio Ramos fiind sprijinit chiar în acest mod. Căci, să nu uităm, Leicester este încă un oraș împătimit după fotbal și mai sunt doar câteva zile până la începerea Cupei Mondiale. Și, după cum remarcă isteț un alt băiat rom din Slovacia, Ramos este, la rândul său, „țigan” și este evident de ce a devenit alegerea lui Karol.

Celălalt copil rom din clasă este Ondrej Oláh. În minicolecția de povestiri despre romii din Slovacia scrise în limba engleză, a lui este, probabil, cea mai emblematică. Ondrej a venit în Anglia alături de părinții și frații săi când avea 11 ani. În Slovacia, a mers la o școală primară pe lângă Rimavská Sobota. La școala respectivă, fratele lui Ondrej a rămas repetent. Școala i-a informat imediat părinții că cel mai bine ar fi ca fratele lui Ondrej să meargă la o școală specială. Și nu numai asta – și Ondrej ar trebui să-l însoțească. „Nu eram printre cei mai buni elevi, dar cel puțin știam ce făceam, vorbeam slovaca și nu aveam probleme cu învățarea. Nu avea niciun sens”, spune Ondrej, amintindu-și ce i s-a întâmplat în urmă cu opt ani. În acel moment, tatăl lui Obrej a luat decizia finală: nu se poate continua așa. Mergem în Anglia.

Îți recomandăm

Ca majoritatea, Ondrej nu știa mai deloc engleză. Lucru care a devenit evident când a dat examenele de admitere – nu a făcut mare lucru la engleză, dar s-a descurcat binișor la matematică. Tocmai de aceea, după numai câteva luni, școala l-a mutat în clasa de matematică unde avea să-și exerseze și matematica. După câțiva ani, Ondrej a devenit unul dintre cei mai buni elevi și a trecut de mult temutele teste GCSE cu nouă calificative A, un B și un C la franceză. Școala l-a sfătuit să meargă la un colegiu și apoi la universitate.

Profesorii din Marea Britanie sunt surprinși de cât de mulți elevi slovaci cu povești similare ale lui Ondrej vin să le bată la ușă. Organizația Equality a efectuat un studiu în rândul a 61 de elevi slovaci și cehi din școlile britanice și au tras concluzii rușinoase – 85 de procente dintre copiii aceștia fuseseră, în țara lor, în școli speciale. Numai patru procente dintre ei au urmat același traseu și în Regat.

În zilele noastre, Ondrej are 19 ani și le face vizitatorilor din Slovacia turul școlii lui din Leicester. Traduce din engleză în slovacă, uneori și în Romani. La nevoie, traduce și în maghiară sau franceză. Mai mult, lucrează ca profesor suplinitor și, în colaborare cu Consiliul Europei, pune bazele unui amplu proiect centrat pe educație incluzivă în Slovacia, Ungaria și Republica Cehă. La sfârșitul verii, pe Ondrej îl așteaptă un alt moment major – primul an la universitate. Ondrej va studia psihologia, deși încă mai visează să ajungă pilot. Dar asta mai poate aștepta. Cu două săptămâni în urmă, când a vizitat Slovacia și a dat un tur la fosta sa școală unde i s-a spus că trebuie să frecventeze o școală specială, a înțeles cât de multe a realizat deja.

Eu, fratele meu și vărul

Există mii de alte povești ale copiilor romi slovaci în Marea Britanie similară cu a Galinei, a lui Karol și Andrei. Unii dintre ei au ajuns în Anglia în 2004 când Marea Britanie și-a deschis piața de muncă și s-a conturat primul val al actualei migrații a romilor.

Cu câteva luni înainte de această mișcare, sociologul ceh Markéta Hajská a efectuat o cercetare legată de comunitatea romă de lângă orașul slovac Prešov. Pe baza câtorva interviuri riguroase, a ajuns la concluzia care s-a dovedit curând greșită că nu există niciun semn că populația romă ar migra spre Marea Britanie. Hajská nu a depistat nicio urmă de interes față de o astfel de migrațiune în rândul membrilor comunității. Din contră, a dat peste uriașe impedimente financiare și lingvistice în calea călătoriei în străinătate. „Am subestimat factorul masiv de spontaneitate în procesul de migrare al romilor, dar și abilitatea acestora de a reacționa rapid și de a organiza un proces de migrare la nivelul rețelelor familiale”, conchide Hajská în lucrarea ei publicată în 2017.

„La început, am crezut că sunt pakistanezi sau indieni. Apoi, una dintre școli a auzit că vin din Europa de est, așa că am angajat un traducător polonez. Pentru că Europa de est înseamnă încă Polonia, în mentalitatea multor englezi. Vă imaginați ce irosire de bani”,

Mark Payne

Doar câteva luni mai târziu, după intrarea în Uniunea Europeană, în vara lui 2004, primii pionieri au decis să treacă peste bariera de limbă. Cei care au putut să găsească o slujbă și să închirieze o casă în Marea Britanie au plătit contravaloarea biletului dus pentru frați sau veri și i-au ținut la ei până când aceștia, la rândul lor, s-au așezat undeva. Acesta a fost mersul lucrurilor în cazul tuturor, așa că este imposibil să refacem traseul și să identificăm primul curajos care a pus piciorul în Anglia. Fiecare are propria versiune, iar adevărul se mistifică. Putem doar presupune să primele oportunități de stabilire în Anglia au fost favorizate de romii care au emigrat, la începutul anilor ’90, în țări ca Belgia, și au putut să se stabilească și în Regat. Sau poate au fost cei care au emigrat în Marea Britanie în căutare de azil, în anii ’90 sau chiar înainte de Revoluția de Catifea din 1989.

Miloslav este în decada a șasea a vieții și experiența lui este una similară. Venit din Bystrany, un mic sat din estul Slovaciei, și el s-a decis să călătorească spre Anglia în 2004. Mătușa lui era deja acolo de la începutul anilor ’90. Inițial, a ajuns la Peterborough, dar n-a găsit niciun loc de muncă. Apoi, a dat peste un angajator pakistanez care aduna oameni în Peterborough și îi ducea la lucru cu un microbuz. Orașul unde ajungeau era chiar Sheffield. Orașul unde Miroslav și familia sa s-au stabilit în cele din urmă.

Miloslav a lucrat mulți ani la fabrica locală – la fel ca mulți alți romi slovaci răspândiți prin Marea Britanie, în orașe ca Sheffield, Leicester, Peterborough, Leeds, Glasgow și Manchester. În unele zone, majoritatea romilor sunt din România, deși originile lor sunt din Cehia. În Sheffield – mulțumită a ceea ce numim migrațiune în lanț – majoritatea romilor vin din satele slovace Bystrany și Žehra. Numărul exact este necunoscut, dar estimat la 6.000 de oameni.

După sosirea romilor slovaci, autoritățile britanice, profesorii și medicii, obișnuiți deja cu emigranții din Africa sau Europa, au suferit de un șoc cultural. „La început, am crezut că sunt pakistanezi sau indieni. Apoi, una dintre școli a auzit că vin din Europa de est, așa că am angajat un traducător polonez. Pentru că Europa de est înseamnă încă Polonia, în mentalitatea multor englezi. Vă imaginați ce irosire de bani”, zâmbește Mark Payne, profesor la Universitatea Sheffield, responsabil cu formarea viitorilor profesori.

Studenții au fost primii care i-au spus lui Mark despre ciudatul nou grup de elevi de la școlile din Sheffield. Nu erau polonezi și nu aduceau nici cu romii englezi. Nu se purtau ca pakistanezii sau cei din Caraibe care au migrat în Marea Britanie după Al Doilea Război Mondial. Payne scoate în evidență un aspect important – valul acesta de emigranți din urmă a fost literalmente, mai lent. Oamenii au sosit în bărci, în grupuri mai mici și consta, în principal, din bărbați care, ulterior, au fost urmați de familii. Viteza și eficiența migrației în lanț a romilor slovaci este uimitoare, chiar și pentru versații britanici.

„Englezii nu-i înțelegeau. Romii trebuiau să precizeze cine i-a adus în Anglia și care este relația lor cu acea persoană. Și toți spuneau mereu același lucru – vărul meu”.

Filipa

Primii mediatori care au conectat serviciile publice britanice și populația romă au fost traducătorii, veniți și ei din Slovacia în același timp. Adesea, aceștia își continuau studiile la Universitatea Sheffield, dar aveau nevoie și de o slujbă cu normă redusă. Ambele comunități au avut astfel șansa să se ajute reciproc – de data aceasta pe pământ străin.

Filipa Donaldson a lucrat ca traducător încă din 2008 când și-a început și cursurile de științe politice la Universitatea Sheffield. Asta făcea când sistemul britanic a stabilit contactul inițial cu romii slovaci – când aceștia din urmă au aplicat pentru obținerea numărului de asigurare. Filipa traducea în timpul interviurilor și ajuta la completarea formularelor. „Englezii nu-i înțelegeau. Romii trebuiau să precizeze cine i-a adus în Anglia și care este relația lor cu acea persoană. Și toți spuneau mereu același lucru – vărul meu”, spune Filipa. A observat și că zeci de romi slovaci veneau cu un bilețel în mână și precizau aceeași adresă din Sheffield. „Englezii s-au sesizat imediat, fiindu-le teamă ca nu cumva romii să fi fost victime ale traficului de oameni”, descrie Filipa situația întâlnită.

Doi ani mai târziu, în 2010, Petra Schwarczová a ajuns în Sheffield. Lucrând ca traducător, a avut fix aceleași impresii ca ale Filipei, și anume că, de ambele părți, comunitățile se găseau într-o încurcătură. „Îi cunoaștem și ne-am obișnuit să-i vedem seara pe străzi discutând unul cu celălalt. Iar englezii se simțeau înfricoșați de bărbații masivi care stăteau în fața ferestrelor lor”, spune Petra.

Tocmai acest termen – comportament antisocial – este cel care a determinat creșterea numărului de vizite din partea poliției la Page Hall, zona din Sheffield unde erau masați mare parte dintre romii slovaci. Localnicii nu erau obișnuiți să vadă copii alergând pe străzi și jucând fotbal. Oamenii erau iritați de ușile deschise, de gunoiul adunat și de mașinile mergând în viteză cu muzica dată la maximum. Localnicii nu puteau înțelege de ce familiile rome nu-și invită oaspeții în casă, în loc să stea de vorbă zgomotos pe stradă. Răspunsul la toate acestea pot fi casele însele, evidențiază Petra Schwarczová. Romii slovaci le-au închiriat de la proprietarii pakistanezi cărora nu le păsa prea tare de ele.

La fel cum nu există răspuns real la întrebarea de ce romii slovaci au ales Sheffield, nu există un motiv evident de ce s-au mutat în Page Hall. Este un cartier mic în nordul orașului, compus din câteva străzi. „Chiar înainte ca romii să ajungă aici, acest cartier nu era cel mai dichisit. Primii care i-au împins pe englezi să plece au fost pakistanezii, iar acum romii îi dau afară pe pakistanezi”, explică Petra.

Din moment ce aproape nu mai există niciun englez alb în Page Hall, comportamentul antisocial a devenit principala preocupare a comunițăților pakistaneze. Conflictul cu un astfel de grup cultural musulman reținut a fost chiar mai semnificativ decât cel cu englezii albi. Primii ani în Sheffield a romilor slovaci au fost, prin urmare, marcați de conflicte permanente, și anume de bătăi stradale sau la școală. „Diferențele culturale au persistat până în zilele noastre. Musulmanii merg la moschee, nu merg în baruri, nu beau, iar atitudinea lor față de femei este foarte diferită. Una dintre provocările care, uneori, cauzează probleme cu romii este băutul pe stradă până târziu în noapte. Nefiind neapărat agresivi, sunt zgomotoși”, explică Clive Betts, membru al parlamentului reprezentând Sheffield.

„Nu cred că a venit vreodată vreun membru al comunității de romi slovaci să-mi spună mie, în calitate de membru al parlamentului: am o problemă, mă puteți ajuta?”

Clive Betts

Betts spune cu voce tare ceea ce spun mulți angajați ai administrației publice: romii nu se implică. Acesta este motivul pentru care autorităților britanice le-a luat atâta să înțeleagă comunitatea și să inițieze vreo formă de contact. „Nu cred că a venit vreodată vreun membru al comunității de romi slovaci să-mi spună mie, în calitate de membru al parlamentului: am o problemă, mă puteți ajuta? Vin în mod curent la mine oameni din comunitățile originare din Pakistan, Bangladesh sau Somalia. Am participat la evenimente unde au fost prezenți și se știe că sunt foarte suspicioși în ceea ce privește autoritățile în general”, explică Betts. Și apoi își urmează șirul gândurilor: „Poate că problema stă în modul în care au fost tratați în Slovacia. Vin aici dintr-un cadru unde erau minoritari și se simțeau izolați. Se mută aici și continuă să fie separați și nu simt că e natural să se implice în vreun fel”.

I-a luat mai multă vreme sistemului britanic să înțeleagă că, dacă își dorește integrarea romilor, el trebuie să fie cel care face primul pas. Betts spune că acest pas a fost făcut de femei cărora nu le este niciodată teamă să analizeze lucrurile prin proprii ochi – mediatorii sanitari. Ele au răspândit vestea despre o nouă comunitate ce trăiește în Page Hall – o comunitate diferită de toate celelalte.

Diferența numărul 1: Trimite o asistentă medicală în fiecare locuință

Dacă rămânem la întrebarea principală – ce este atât de diferit la abordarea englezească – întregul sistem al mediatorilor sanitari este primul dintre cele mai importante răspunsuri. Mediatorii sanitari din cartierele Tinsley și Ivy Lodge ale Sheffield au primii care s-au întâlnit cu o nouă comunitate de oameni, extrem de precauți în privința autorităților, ce își făceau veacul pe stradă până târziu în noapte, ascultând muzica dată la maximum. Se fereau și de mediatorii sanitari față de care se ascundeau în case.

Deși începuturile au fost grele pentru mediatorii sanitari, astăzi îi ridică în slăvi pe romii slovaci. „Ne-a plăcut cel mai mult să lucrăm cu această comunitate. Avem multe satisfacții. Familiile țin foarte mult la copii și există multe lucruri pozitive legate de structura familiei. Se ajută între ei în cadrul comunității. Dacă vine cineva nou nu este expus imediat riscului. Cred că am avea cu toții ce să învățăm de la ei”, spun mediatorii sanitari din Ivy Lodge, un cartier cu cea mai mare comunitate de romi slovaci din Sheffield. 

Conform mediatorilor sanitari, soluția a constat în stabilirea priorităților. Asistentele au descoperit repede că nu are niciun rost să-și impună propria agendă. Din contră, au trebuit să învețe să asculte și să înțeleagă modul de gândire al romilor veniți din Slovacia. „De exemplu, nu erau obișnuiți să folosească lapte formulă. Nu știau prea multe despre sterilizare. De aceea ne-am asigurat că înțeleg instrucțiunile când folosesc laptele praf, din moment ce niciunul din familia lor nu îl folosise înainte. Nu vrem să-i judecăm, ci doar să îi ajutăm”, spun mediatori sanitari.

Un alt subiect important în rândul mediatorilor a fost așa numita perinka – o pătură groasă folosită în mod curent în Slovacia pentru bebeluși. Pentru englezi, obișnuiți cu temperaturile scăzute, un astfel de obiect este un mister total. Nici măcar nu au un nume specific pentru el: perinka este perinka, cu accent pe „r”. Și mediatorilor sanitari le-a luat mult să înțeleagă obiceiul. Astăzi, în loc să impună restricții, doar le explică părinților că nu este cea mai bună idee să-i înfofolească pe cei mici sub perinka.

„De exemplu, nu erau obișnuiți să folosească lapte formulă. Nu știau prea multe despre sterilizare. De aceea ne-am asigurat că înțeleg instrucțiunile când folosesc laptele praf, din moment ce niciunul din familia lor nu îl folosise înainte. Nu vrem să-i judecăm, ci doar să îi ajutăm”,

mediatori sanitari.

„Nu cred că facem ceva diferit”, răspunde Clare Hawes când insistăm să întrebăm cum este posibil ca sistemul englezesc să funcționeze atât de bine în comparație cu cel slovac. Clare este mediator în Darnall, un alt cartier al Sheffield unde există o comunitate de romi slovaci. A lucrat cu aceștia vreo doi ani și are aceleași răspunsuri ca și ceilalți colegi ai ei: trebuie să le afli nevoile și, încetul cu încetul, să le ridici așteptările. „Și, pe lângă asta, suntem răbdători. Foarte răbdători. De exemplu, când le reamintesc că trebuie să vină la analize. Eu îi spun ora romă. Pentru că nu există o oră normală de programare. Apar la cabinet pe la un patru și strigă la mine: ‘Am venit!’, iar eu le răspund că e grozav, dar trebuiau să vină la unu”, se amuză Clare.

Aceasta este, probabil, cea mai mare diferență. Ceva la care noi am renunța a devenit în ultimii ani o rutină pentru mediatorii sanitari de la Sheffield. Inițial, doar încercat să intre în case și să câștige un minim de încredere din partea pacienților reticenți. Mai târziu au lucrat la limbaj („Când le povesteam despre relația dintre o mamă și copilul ei, foloseam un vocabular saturat de cuvinte care descriu emoții. Numai ulterior am aflat că nu există astfel de cuvinte în Rromani. Prin urmare, am schimbat modul în care mă adresam către ele, pentru a fi înțeleasă”, spune Clare). Întreab-o de unde își trage energia. Ca și ceilalți mediatori sanitari, îți va spune că plat că își face meseria.

Slujba ei care urmează un manual stufos pe care mediatorii cu experiență îl știu pe dinafară. Partea principală se numește Cadrul Comun de Evaluare și Clare Hawes îl descrie ca pe un triunghi. În centru se află un copil înconjurat de întrebări grupate în trei seturi: Sunt părinții capabili să aibă grijă de copil? Au cunoștințele necesare? Este starea lor mentală satisfăcătoare? Unde și cum locuiesc? Primește mama sprijin din partea familiei ei? Și aceasta nu este, în mod cert, doar birocrație.

„După atâția ani, creierul îmi funcționează ca un filtru. Scanez mereu, observ. Vorbesc cu mama și, în același timp, îi analizez limbajul corpului și al celorlalte persoane din casă. Dacă femeia spune că bărbatul care a abuzat-o nu mai locuiește în aceeași casă cu ei, o întreb de perechea de pantofi din hol. Ai cui sunt? De ce e o sticlă de vodcă sub canapea?”, spune Clare Hawes, descriind rutina ei zilnică cu nuanțe detectivistice. Fiecare nou născut primește cinci vizite din partea mediatorului. Pot, prin urmare, să identifice probleme care rămân le ascunse asistentelor și medicilor din Slovacia. Dacă există o suspiciune că viața copilului sau a părintelui este în pericol, mediatorii își înaintează temerile către serviciile sociale sau poliție.

Asistentele britanice, după aproape 15 ani de experiență cu romii slovaci, trebuie încă să rezolve probleme elementare, cum ar fi vaccinarea. Romii își amintesc că au fost vaccinați în Slovacia, dar nu au nicio idee împotriva cărei boli. Mediatorii își dau cu părerea sau tastează pe Google Translate literele pe care le găsesc pe cartonașe care aduc vag cu un card de vaccinuri. Fiecare copil din Anglia are așa-numitul carnet roșu unde le sunt trecute informații importante. Părinții îl primesc imediat după nașterea copilului. Problema este că, în Slovacia, doctorii nu știu de nimic asemănător.

Ceea ce nu înseamnă că partea englezească nu are legături cu omologii slovaci. Din contră, primele canale de comunicare au fost deschide imediat după 2004. Și aceste canale sunt al doilea răspuns major la întrebarea de ce este experiența englezească atât de diferită.

Diferența nr. 2: Află mai multe despre așezările rome din Slovacia

Fiecare nou mediator sanitar vede aceeași prezentare la clinica Ivy Lodge. A fost creată acum 10 ani de o femeie pe nume Gillian Gill – un mediator sanitar care a fost prima cu ideea de a merge în Slovacia să afle condițiile romilor slovaci. Prima ei călătorie a fost în 2004. S-a întâlnit cu primarii din estul Slovaciei, a văzut cu ochii ei așezările rome și s-a întors uluită.

Gill a creat un document pe baza a câtorva călătorii în Slovacia. A descris principalii patru factori care au impact major asupra stării de sănătate a romilor din Slovacia – sărăcia, condițiile precare de locuit, accesul inadecvat la serviciile de sănătate și indiferența mamelor față de copii pe care nu îi îngrijesc. Acest document este adesea citat de diferiți mediatori sanitari care îl aplică în practica lor.

Totuși, nu numai asistentele medicale și sistemul de sănătate în sine sunt singurele instanțe care încearcă să înțeleagă condițiile din Slovacia. Există și persoane individuale, cum ar fi Mark Payne, profesorul de la Universitatea Sheffield de care am vorbit mai sus, cel ca merge în fiecare an în Slovacia. Deși a lucrat inițial ca profesor de limbi străine și nu era interesat de antropologie sau studii despre romi, tema romilor slovaci l-a atras imediat. La început, Roma a vizitat comunitatea romilor slovaci din Sheffield. De fiecare dată când îi întreba pe oameni de unde vin, primea același răspuns și așa le-a scris celor de la Universitatea Prešov. De atunci și până acum, își petrece opt săptămâni în fiecare an în Slovacia de est și lucrează la un proiect pe termen lung în care compară copiii din Bystrany și Žehra. De ce atât de mulți copii din Bystrany merg la școală? Cum ajută banii câștigați în Marea Britanie satele din Slovacia? Există vreo lecție pe care profesorii din Sheffield și-o pot asuma?

Similar, și școlile au organizat călătorii în Slovacia. De exemplu, Queen Katharina Academy din Peterborough și-a trimis profesorii în Slovacia cu ajutorul unui program Erasmus și un profesor implicat a vrut să afle mai mult despre țara care îi trimitea din ce în ce mai mulți copii la clasă.

„Am fost șocată. Vreau să spun, că și noi avem oameni fără adăpost în Anglia, dar așa ceva? Am văzut căbănuțe de lemn și fetițe umblând desculțe”, spune Jane Driver, director adjunct la Queen Katharina Academy, vorbind despre impresiile pe care i le-a lăsat așezarea romă din satul slovac Jarovnice.

O altă mare descoperire pentru delegația britanică a fost oniprezența șomajului – un termen aproape lipsit de rezonanță în țara lor. „Oamenii ne tot spuneau: la ce bun să mergem la școală dacă nu ne dă nimeni de lucru?”, repetă Jane o întrebare pe buzele multora din Slovacia. Pentru englezi aceasta a fost o informație nouă care le-a influențat atitudinea față de copiii provenind din Slovacia. Au înțeles că trebuie să le prezinte modele – romi cu povești de viață interesante care nu sunt, în mod normal, cunoscuți în comunitatea lor.

„Când Jane și colegii ei s-au întors din Slovacia, au adus cu ei multe informații utile. Pe care trebuie să le luăm în calcul când lucrăm cu romii și construim relații”, admite directorul de la Queen Katharina Academy. Întrebat dacă astfel de călătorii în alte țări sunt obișnuite în Anglia, a răspuns calm: „Da”. Oricum, nu este un program centralizat, dar, la fel ca în cazul mediatorilor sanitari, dorința unor persoane de a înțelege mai mult.

Călătorii similare au avut loc în toate cele trei școli din Anglia unde am mers. Chiar și consiliul local din Sheffield și-a trimis o delegație în Slovacia acum vreo doi ani. Și, la întrebarea simplă de ce au făcut-o, primim același răspuns – pentru că au vrut să afle cum să fie de un mai mare ajutor pentru această comunitată nouă și oarecum exotică.

Diferența nr. 3: Veniți la școală, cel puțin

Dacă îi întrebi pe romii adulți din Regat dacă vor să se întoarcă în Slovacia, aproape sigur vor da din cap că da. Slovacia este țara în care s-au născut, locul unde le sunt familiile și, în ciuda rasismului ale cărui victime au fost, acolo este încă acasă. Întreabă-le apoi copiii. Și, în primul rând, trebuie să folosești Rromani sau engleza, căci nu mai înțeleg slovaca. Și vei descoperi că o majoritate covârșitoare nu vor să se întoarcă. Nu exclud o vacanță de vreo două săptămâni, dar doar atât. Generația romilor crescuți în Marea Britanie este complet diferită de părinții lor. O mare parte a meritelor le revine școlilor britanice care sunt capabile să aplice ceea ce nu pot școlile din Slovacia - incluziunea.

Am vizitat trei școli cu o proporție mare de elevi romi slovaci. Acolo am aflat al treilea răspuns și, probabil, cel mai important la întrebarea noastră ce fac englezii atât de diferit. De fapt, sunt mai multe răspunsuri. Dar, dacă ar fi să îl alegem pe cel care ne-a uimit peste măsură, este accentul pus pe prezența la ore.

Guvernul din Regat impune ca prezența la școală să ajungă la cel puțin 90% pentru fiecare școală și fiecare elev. Există o logică în spatele acestei reguli stricte. Așa cum adesea subliniază profesorii și directorii: de ce să investești bani într-o școală fără elevi? Această regulă este sprijinită de un sistem solid și strict. Elevii pot lipsi de la școală doar în situații speciale. O decizie spontană a unui părinte nu intră în această categorie. Dacă elevul nu poate oferi un motiv pentru absență, amenda ajunge și la 60 de lire sterline pe zi pentru fiecare părinte. Dacă amenda trece de 2.500 de lire, familia se va întâlni cu cei de la asistența socială.

Școlile știu că regulile stricte fără un scop sunt inutile. Înainte de a se adresa oricăror altor autorități, se focalizează pe propriile metode de a motiva elevul să vină la școală. Chiar și în Slovacia este o infracțiune să lipsești prea mult de la școală și școala este obligată să anunțe municipalitatea. Totuși, în Marea Britanie, autoritatea responsabilă cu inspecțiile școlare, Ofsted, a făcut tot posibilul ca prezența la școală să fie unul dintre principalii factori ai evaluării unei școli. Doar o școală cu o prezență la ore de peste 95% poate primi un punctaj ridicat. Prin urmare, toate școlile englezești încearcă din răsputeri să-și atragă elevii la ore.

„Mă scuzați, este un părinte”, spune Emil pentru cel puțin a treia oară. Telefonul îi sună toată dimineața. În mâinile sale, Emil ține principalul instrument al muncii sale – hârtia cu numele tuturor copiilor din școală. Emil lucrează la școala din Sheffield numită Hinde House School și este responsabilul cu prezența. Ceea ce însemnă că trebuie să se asigure că toți elevii ajung la școală înainte de opt și jumătate, chiar dacă orele încep la nouă. Fiecare școală folosește această jumătate de oră în propriul mod. Verifică uniformele, împarte anunțuri privind excursiile școlare sau organizează întâlniri mai ample cu personalul didactic. Pentru Emil, perioada dintre 8.30 și nouă este vremea când îi sună pe părinții ai căror copii nu sunt la școală. Și, la nevoie, să se urce în mașină și să-i aducă el însuși la școală.

Un lucru important pentru Emil este că are origine romă. Vine direct din Bystrany și trăiește lângă Page Hall. Cunoaște pe toată lumea din comunitate, are încrederea părinților de partea lui și poate explica de ce este important să trimiți copiii la școală. Spune că, în urmă cu șase ani, rata de prezență la școală era la 60%. Acum, se mândrește el, a ajuns la 91%. Anne Robson, director adjunct la școala Hinde House, confirmă declarația lui Emil. „Îi sprijin pe părinți să vină la școală și să ne cunoaștem. Avem tot timpul pe cineva aici care vorbește slovaca. Și slujba lui nu se încheie odată cu finalizarea cursurilor. Emil și Miro muncesc și serile și chiar în weekend-uri când merg să comunice cu familiile. Prin urmare, au și o imagine de ansamblu asupra situației familiale a elevilor”, explică Anne Robson.

În urmă cu șase ani, rata de prezență la școală era la 60%. Acum a ajuns la 91%.

Emil

Miro, Miroslav Šándor pe numele său complet, este un alt rom venit din Slovacia și angajat de școala Hinde House. Deși lucrează profesor suplinitor pentru comunitatea romă, este și șofer al microbuzului școlii. Este opt și un sfert dimineața când Miroslav parchează în centru la Page Hall. Este deja acolo un mic grup de elevi de clasa a unsprezecea care stau pe colț, uitându-se apatic în zare. Este ziua testelor GCSE. Acesta este și unul dintre motivele pentru care Miroslav a venit personal să-i ducă la școală – pentru ca toată lumea să ajungă la timp. Mai stă cinci minute și, când ultimul din grup nu apare, merge să-i ciocăne la ușă.

Și la Academia Babington din Leicester există un astfel de „polițist” al prezenței la școală. Mai mult, școala încearcă să găsească modurile ei originale de a atrage elevii. Mark Penfold, profesor responsabil cu educația incluzivă explică unele dintre ele. De exemplu, fetele cu prezență de sută la sută pot merge la o sesiune de înfrumusețare în fiecare vineri. Băieții au antrenament de fotbal. Repetăm, doar cei care au avut, săptămâna anterioară, prezență de sută la sută.

Când problema prezenței școlare a romilor slovaci ajunsese la apogeu, Mark Penfold a decis să facă vederi cu imagini religioase de la Muzeul Culturii Rome din Brno. Dacă elevul avea prezență perfectă într-o săptămână, Mark le trimitea părinților o vedere. Fiecare avea un text similar: „Dragi părinți, Diana a avut prezență de 100 %. Vă mulțumim pentru sprijin”. La început, Mark scria cam 30 de astfel de vederi pe săptămână. Ulterior, numărul a crescut la 60. Când a început să se sature de a scrie prea multe vederi în fiecare vineri, după muncă, o vizită la una dintre familiile rome l-a convins să continue. A găsit zeci din felicitările lui expuse cu mândrie în sufragerie.

Mark Penfold cunoaște foarte bine sistemul școlar slovac. A mers în Slovacia de câteva ori pe durata mai multor proiecte, încercând să îmbunătățească rata de incluziune din școlile slovace. De fiecare dacă când vorbește despre Slovacia, își pierde repede răbdarea și aduce în discuție o cultură plină de scuze. „Îmi amintesc de un inspector care îmi arăta statistici cu prezența scăzută la școală a copiilor romi. M-a întrebat: cum să lucrăm cu ei dacă nici măcar nu vin la școală? I-am spus: datele din țara ta ne-ar oferi ceva de gândit. Ce trebuie să schimbăm să vină copiii la școală? Pentru că, atunci când nu vor să vină aici, este responsabilitatea ta. Adaptează școala într-un mod care să îi atragă”, spune Penfold nervos.

Școlile britanice sunt în măsură să-i aducă pe pe cei mai mulți dintre copii la școală. Ce urmează? Există o altă politică ce ar putea fi de interes pentru un cititor slovac. Este atitudinea față de copiii imigranților care-și petrec primele zile la școală cu teamă în ochii, cam la fel cu Galina de care am vorbit la începutul acestui articol.

În fiecare dintre cele trei școli pe care le-am vizitat în Marea Britanie, majoritatea copiilor vin din străinătate. Sunt numiți EAL (acronim pentru Engleza ca Limbă Secundară - English As an Additional Language). Școala primește suficient sprijin pentru astfel de elevi din partea guvernului și chiar și inspecțiile școlare sunt mult mai blânde față de ei. Un astfel de sistem de integrare a copiilor care nu vorbesc limba țării poate fi o sursă de inspirație pentru școlile din Slovacia cu probleme similare – unde sunt copii pentru care slovaca nu este limba maternă.

Peter este și el un copil EAL. Este în clasa a opta la școala Hinde House din Sheffield. Sunt doar câteva săptămâni de când el și mama sa s-au mutat la Sheffield din Trebišov. Peter nu vorbea engleza. Acum stă într-o clasă care se cheamă Centrul Noului Început. Alături de alți 20 de copii învață elemente de bază ale vocabularului și foneticii limbii engleze.

Centrul Noului Început este, de asemenea, principalul teritoriu pentru Miroslav Šándor. Pe lângă faptul că este șofer de microbuz, este și profesor suplinitor. Îi ajută pe copii să înțeleagă engleza. Rând pe rând, copiii pleacă de la acest curs și li se alătură colegilor la orele normale. Vor mai trece încă două săptămâni de engleză intensivă pentru Peter, dar și-a făcut deja prieteni noi. „Este popular. A venit cu o boxă și le-a pus colegilor muzică în pauză. Cam trei sute de copii au dansat în jurul ei”, spune Miroslav și Peter reacționează cu un zâmbet șiret.

Chiar și după ce Peter va putea înțelege engleza, nu va putea pricepe vocabularul specific la materii precum chimia sau fizica. Prin urmare, școala Hinde House are un curs special cu focalizare pe limba engleză. Lucy Fox este profesor de științe specializat pe elevii EAL. Spune că sunt două elemente esențiale: cuvintele cheie și instrumente vizuale. Fiecare termen specific trebuie să fie descris sau tradus în limba maternă. „Îmi repet mereu că elevii EAL trebuie să traducă ce spun eu în engleză în propria lor limbă. Adică, în mintea lor, este un alt proces care are loc în același timp. Este ca și cum ar face două ore în același timp”, explică Fox.

Sunt două elemente esențiale: cuvintele cheie și instrumente vizuale

Lucy Fox

Un sistem similar, numit curriculum accelerat, este folosit de Queen Katharine Academy din Peterborough. Un elev EAL își împarte primele luni la școală în două părți. 15 ore sunt cursuri normale și celelalte 15 sunt concentrate pe engleză. „Doar recent ne-a venit ideea acestui sistem. În trecut îi integram imediat pe copii în clasele normale, ceea ce, uneori, le aducea greutăți. Sistemul actual funcționează mai bine, copiii învață engleza mai rapid și sunt mai activi la ore”, spune Jane Driver.

Babington Academy din Leicester a ales o abordare diferită. Întrebați-o numai pe Debbie Harris sau, cum o știe toată lumea, Miss Debbie. „Copiii romi sunt cei care au început să mă strige așa. Le e mai ușor să pronunțe Debbie decât Miss Harris”, zâmbește Debbie, profesor a cărui responsabilitate principală este să-i primească pe copiii noi la școală. Petrece trei sau patru zile cu fiecare nou-venit, în mare parte vorbind. Nu numai că le analizează nivelul de engleză, dar și cunoștințele la alte materii. Când se alege clasa potrivită pentru copil, Debbie le arată împrejurimile și le explică regulile Babington. După câteva zile, copilul intră direct în clasele normale, este, de obicei, însoțit de un profesor asistent. Mai există o o mână de ajutor pentru cei nou veniți – o rețea numită îngerii păzitori, înființată de Debbie. Este un grup de elevi care îi ajută pe cei noi din clasa lor. „Din fericire, nu mai trebuie să îi aleg eu. Toată povestea asta cu îngerii păzitori s-a dezvoltat într-o rețea amplă de elevi”, spune Debbie.

Diferența nr. 4: Furnizarea de modele de comportament. Modele adevărate

A patra formulă de lucru cu comunitatea romă ne este cunoscută nouă în Slovacia. Totuși, începe și se termină, de obicei, cu Rytmus, un popular hip-hopper slovac cu origini rome. Este un fapt cunoscut acela că tinerii romi ar trebui să aibă cunoștință de modele de succes care provin din comunitatea lor. Aceste modele ar trebui să le arate – mai ales părinților lor - că este posibil să trăiești altfel și că viața bună nu este neapărat asociată câștigului financiar care survine cât mai rapid finalului de școală.

Este o problemă cu care tinerii romi se confruntă mult prea adesea. Să mergi la liceu sau la universitate este prea „gadža” (nerom) și nu are niciun sens. Nu există venit asociat frecventării școlii. Ondrej Oláh confirmă acest adevăr. Deși el a fost unul dintre fericiți, căci tatăl său a înțeles importanța educației. Mama sa însă, a terminat doar școala primară și nu pricepea de ce fiul său o ține într-una cu universitatea, în loc de fabricile unde și-ar fi putut găsi de lucru. A înțeles numai după ce Mark Penfold a venit acasă la ei și le-a explicat cât de mult poate câștiga Ondrej dacă termină universitatea.

Olga Fuseini are de împărtășit povești similare. Fiind romă, a trebuit să-i dea mamei sale explicații pentru ce nu s-a dus direct la un job după absolvirea liceului. Olga a simțit pe pielea ei ce crede tabăra cealaltă. În timp ce lucra ca voluntar la Sheffield și îi ajuta pe romi cu traducerile, a dat peste o situație similară: tineri romi cu priorități bine stabilite – bani, mașini și fete. „Așa că l-am întrebat pe unul dintre ei: Cum pui tu mâna pe așa ceva? Mi-a răspuns: mă duc la lucru și fac bani. Ce fel de lucru o să găsești? Nu contează, găsesc eu ceva. Și tatăl tău cu ce se ocupă? E la fabrică. Și are bani, mașini și fete? După replica asta s-a lăsat liniște și s-au pus cu toții pe gânduri”, spune Olga, descriind o conversație tipică cu tinerii romi.

Ea însăși a dus lupta asta cu multă încăpățânare. Deși a terminat doar o școală profesională în Republica Cehă, a trecut cu succes anul de pregătire pentru Universitatea Sheffield. Mama ei o tot întreabă dacă nu este vreun atelier ceva cel la care merge Olga, dar ea îi răspunde mereu la fel – Nu, mamă, chiar sunt studentă în Anglia. Pe lângă încăpățânare, mai e un lucru important care a ajutat-o să obțină asta – atitudinea universității care este dincolo de orice putere de imaginație pentru slovaci.

„Am fost la universitatea în ziua porților deschise și s-au bătut la propriu pe mine. Nu au avut niciodată până acum vreun student rom. Până și prietenii mi-au zis: ai auzit că a fost o fată romă azi la universitate?”, se amuză Olga Fuseini. Este vorba de prestigiul universității și o demonstrație utilă privind semnificația modelelor.

Nu vei da peste o vedetă mai cunoscută în comunitatea de romi cehi și slovaci din Anglia decât Petr Torák. A fost decorat de regina Elisabeta II cu OBE pentru munca sa ca polițist în Peterborough. Surpriza cea mai mare vine când îl întâlnești – datorită ochilor săi vicleni și a prezenței incredibil de calme conturează o imagine complet opusă a tot ceea ce înseamnă polițist în Slovacia. Dar nu vă lăsați înșelați de aparențe – este chiar el, cela care a declarat că va ajunge președintele Cehiei și și-a urmat neîntrerupt visul.

Petr Torák a venit în Anglia în 1999. S-a întâmplat la scurtă vreme după ce tatăl i-a fost amenințat și, ulterior, mama și fratele au fost atacați de neo-naziști. Torák abia terminase liceul și intenționa să devină polițist. Totuși, când a ajuns la secția de poliție să raporteze atacul și a fost el însuși asaltat de ofițeri, s-a răzgândit. Nu în legătură cu viitoarea sa meserie – imaginea de supererou era deja bine stabilită în propria minte. A schimbat însă țara în care urma să-și împlinească visul. A decis să se mute în Anglia alături de familie.

S-a întâmplat la scurtă vreme după ce tatăl i-a fost amenințat și, ulterior, mama și fratele au fost atacați de neo-naziști. 

Era anul 2002 când a vizitat prima dată secția de poliție din Peterborough. Din nefericire, a primit informația incorectă de la recepție, căci i s-a spus că trebuie să fii britanic pentru a ajunge polițist. Torák și-a schimbat planul și a încercat lumea politicii. În 2006 a terminat pe locul trei cursa în alegerile locale și s-a ales și cu un sfat care i-a schimbat viața. A aflat de la un prieten că poliția din Peterborough făcea angajări și că noii candidați nu trebuiau să fie britanici. Așa că Torák și-a încercat norocul și a reușit să ajungă polițist.

Și-a construit o reputație bună în Peterborough. Torák s-a focalizat pe rețelele de trafic de carene vie care acționau și în cadrul comunității rome. Așa cum subliniază, traficul de carne vie se aseamănă cu cel de droguri cel puțin într-o privință – prinzi unul dintre capi și răsar alți doi în loc. Și, deși a reușit să curețe Peterborough de aproape toți traficanții de carne vie, a plecat recent din funcția de polițist. „Simt că, dacă aș fi vrut cu adevărat să rămân acolo, aș fi putut, în timp, să ajung parlamentar reprezentând Peterborough. Dar a venit vremea să mă întorc în Cehia”, spune Torák cu un amestec de încredere, dar și modestie. A fost ales de curând membru al Consiliului Drepturilor Omului din Republica Cehă și politica propriei țări este acum o prioritate pentru el. Din fericire, asta nu înseamnă că povestea lui și-ar pierde din farmec în rândul comunității rome din Marea Britanie.

Ne-am întâlnit următorul respondent în fața casei lui din cartierul Page Hall din Sheffield. Pe lângă ceilalți ceilalți adolescenți, pare mult mai calm și tăcerea stânjenitoare este spartă doar la auzul veștii că urmează să-l vedem pe Petr Torák săptămâna următoare. Informația aceasta îi atrage brusc interesul. Pentru că, după cum confirmă Peter Pačan, și el vrea să se facă polițist. În parte și pentru că a auzit că există un polițist ceh pe undeva prin Peterborough.

Peter Pačan are 18 ani. S-a mutat în Anglia în 2004. Înțelege un pic de slovacă, dar vorbește engleza cu cel mai autentic accent Yorkshire. Îi este greu să-și amintească ceva de Slovacia. Are doar amintirile precare ale unei vacanțe de vară când a trebuit să meargă acolo cu părinții lui, deși nu vroia. Dar vara aceasta va fi una diferită – nu va călători în Slovacia. Va fi cadet voluntar și va face și ceva bani pe lângă pentru o companie PC. Testul care îl va aduce mai aproape de jobul de polițist costă 200 de lire și carnetul de șofer și mai mult. Apoi va trece testul de 100 de întrebări și, în cele din urmă, va deveni membru al Poliției Sheffield.

Pentru Denisa Gannon s-au terminat testele nesfârșite și stagiile obositoare. Între timp, a devenit un fel de celebritate în comunitatea romă. Nu la nivelul lui Petr Torák, dar asta s-ar putea să se schimbe în scurt timp. Orașul Leicester i-a promis deja să-i ofere spațiul necesar după ce se va întoarce din concediul de maternitate pentru a fi mai aproape de clienți. Acei clienți provin de obicei din condiții sociale inferioare și sunt în căutare de sfaturi juridice. Și adesea sunt, la fel ca Denisa Gannon, romi.

Denisa Gannon, mamă singură, a ajuns în Anglia cu fiul ei de 4 ani. Nu și-a putut găsi de lucru în Cehia, deși și-a terminat școala cu succes. În Anglia și-a găsit repede de lucru ca femeie de serviciu într-un restaurant. Mai târziu a ajuns ospătăriță. În curând și-a data seama că, dacă nu-și îmbunătățește educația, va rămâne blocată în cercul vicios al lipsei de lucru. Așa că, în 2009, a decis să meargă la universitate.

A ales să meargă la Drept, din moment ce experimentase deja cât de grea este viața într-o țară străină atunci când nu-ți cunoști drepturile. „Te dau afară din casă și îți iau banii fără niciun motiv. Anglia se învârte în jurul banilor. Nu este o țară unde să poți trăi fără să știi ce ai de făcut”, spune Denisa, amintindu-și de principala motivație care a împins-o să studieze Dreptul.

În timpul studiilor, a lucrat ca profesor asistent la Academia Babington și, câteodată, a condus și microbuzul care aducea la școală copiii care nu aveau cum să ajungă la timp. Și-a terminat cursurile cu succes și a primit un stagiat de doi ani după care a putut să ajungă avocat. „Astăzi, de exemplu, m-am întâlnit cu cineva care era la muncă și s-a îmbolnăvit. Din moment ce nu avea contract, a trebuit să apeleze la ajutorul social. Totuși, funcționarul public a hotărât că nu are cum să-l primească. Rolul meu a fost să fac apel”, spune Gannon, explicând în ce-i constă o zi obișnuită de lucru.

În același timp, jură că este ultima zi la serviciu înainte de concediu de maternitate. Copilul i se va naște în vreo două săptămâni și vrea să se bucure de situație. Simte că, de data aceasta, având o căsnicie fericită și o slujbă stabilă, totul va fi mult mai plăcut decât atunci când a devenit mamă pentru prima dată.

Probleme curat britanice

Când vorbim despre principalele diferențe dintre sistemele britanic și slovac, există încă două situații de luat în considerare pe lângă cei patru factori majori menționați anterior. Prima este cel mai bine descrisă de Andy Shallice, angajat al unei asociații caritabile numite Grupul de Sprijin al Romilor, însărcinat cu respectarea politicilor și informarea. Și nu are nimic de-a face cu oamenii.

„Pe 11 septembrie 2001, împărțeam fluturași pe o stradă din Sheffield. Tocmai când am aflat ce s-a întâmplat, o femeie a trecut pe lângă mine. S-a aplecat și m-a zis: vești bune. Va veni Al III-lea Război Mondial și oțelul va fi iar la cerere”, își amintește Shallice. Poate părea un pic absurd pentru un cititor slovac, dar într-un oraș al ca Sheffield, cu o importantă cultură a oțelului, o astfel de poveste nu are nimic ieșit din comun.

O problemă – din perspectiva oamenilor din Sheffield – a apărut atunci când nu a izbucnit Al III-lea Război Mondial. Decăderea orașului nu a putut fi stopată. A stabilit însă premizele care în cele din urmă vor duce la decizia referitoare la Brexit. În acel moment, nu era deloc atmostfera ideală să-și încerce norocul în Sheffield sau prin împrejurimi.

„Prin 2006-2007 gradul de resentimente față de imigrație a început să crească semnificativ. Exista o reacție puternică împotriva europenilor estici. Impresia că polonezii, slovacii și românii le iau slujbele britanicilor s-a amplificat”, spune Angela Smith, membru al Parlamentului reprezentând cartierul Stocksbridge din Sheffield. Deși nu dai de picior de rom slovac în Stocksbridge, politica acestui cartier îi ia în considerare.

Pentru localnici, în special votanții albi britanici mai în vârstă, romii slovaci și alti europeni estici servesc drept simbol a ceva cu care nu vor să aibă de-a face. „Vor să trăiască în zone care aduc cu cele unde au crescut. Foarte albe, cu o anumită cultură. Și acesta este un cartier în care se mută, să fugă de aceste schimbări demografice din oraș”, admite Angela Smith, deși nu pare încântată de acest lucru.

Pentru localnici, în special votanții albi britanici mai în vârstă, romii slovaci și alti europeni estici servesc drept simbol a ceva cu care nu vor să aibă de-a face

O mai mare preocupare din punctul ei de vedere o reprezintă cel de-al doilea lucru. Lucrul care apare în orice poveste legată de integrarea britanică. Un termen care, mai devreme sau mai târziu, apare în orice conversație, fie că ești în Sheffield, Leicester sau Peterborough.

Dacă a existat vreun oraș pe care Margaret Thatcher l-a urât, acesta a fost Sheffield-ul cu clasa lui muncitoare. Încă de pe vremea Doamnei de Fier, șansele reprezentanților Partidului Conservator de a fi aleși sunt destul de mici. Și, totuși, nu sunt diferite față de ce se întâmplă în Leicester sau Peterborough. Acum adăugați unui astfel de mediu faptul că, din 2010, Marea Britanie a fost condusă doar de conservatori (doar o scurtă perioadă aparținând liber democraților) și veți vedea de ce, în ceea ce privește integrarea, Anglia nu se descurcă în realitate prea grozav.

Consiliul Sheffield a pierdut 40 de procente din buget în ultimii 80 de ani. Districtul Angelei Smith nu are polițiști arondați. Dacă se întâmplă vreun incident, ca atacul armat de săptămâna trecută, poliția trebuie să vină din afară.

Petr Torák spune că tăierile de buget au fost unul dintre motivele pentru care s-a decis să părăsească poliția. Când a debutat ca ofițer, avea destul timp să-și facă treaba în comunitate – să meargă și să vorbească cu oamenii. După tăierile de buget, acest lucru a devenit imposibil. „Nici nu am terminat bine o misiune, că sunt trimis în altă parte. Stăteam, la un moment dat, de vorbă cu o victimă a violenței domestice și, pe la jumătatea declarației, sunt sunat și întrebat unde sunt. Pentru o astfel de declarație e nevoie de timp. Totuși, mi se țipa la telefon că au nevoie de întăriri, căci un hoț era într-un magazin de vreo 20 de minute deja”, spune Torák.

Colin Havard are un discurs similar. Lucrează la Consiliul Orășenesc în calitate de coordonator de dezvoltare comunitară și acționează în principal în Page Hall. Admite că romii au unele probleme cu înțelegerea sistemului britanic, dar amintește și de responsabilitatea celeilalte părți. „Sistemul nostru este, pur și simplu, insuficient de flexibil. Eram mai buni în trecut când au existat alte valuri de migrație. Acum totul se învârtește în jurul faptului că nu avem suficienți bani. Și, deși ca societate ne place să afirmăm că prevenția este mai bună decât alocarea de resurse pentru vindecare, nu acționăm în consecință”, spune Colin.

„Sistemul nostru este, pur și simplu, insuficient de flexibil. Eram mai buni în trecut când au existat alte valuri de migrație. Acum totul se învârtește în jurul faptului că nu avem suficienți bani. Și, deși ca societate ne place să afirmăm că prevenția este mai bună decât alocarea de resurse pentru vindecare, nu acționăm în consecință”.

Colin Havard

Implicații specifice pot fi văzute în variate domenii. Ar trebui să fie mai mulți profesori suplinitori, mai multe centre de divertisment și mai mulți consilieri juridici. Totuși, există un domeniu unde lipsa de finanțare este cel mai vizibilă, cel puțin conform oamenilor cu din Anglia cu care am vorbit – sistemul de învățământ.

Lui Chris Searle îi place să-și spună moșneagul. A predat copiilor din Africa, Mozambic, Canada și chiar Granada în timpul revoluției. Ce este mai important este că, la sfârșitul anilor ’80, a ajuns director la Școala Earl Marshal, cea mai mare din Page Hall. În acel moment, nu auzise de romii slovaci. Oricum, școala era deja plină de imigranți – majoritatea pakistanezi și copii din Caraibe.

Când a ajuns la școală, Chris Searle s-a lovit de o mare problemă. Cei mai săraci copii erau adesea excluși și trimiși la așa-numitele centre de incluziune. Învățau, dar considerabil mai puțin decât într-o școală normală. Scopul era de „a-i face pe acești copii mai buni” și de a-i trimite înapoi în școlile normale. Totuși, nu prea se întâmpla asta. De obicei, copilul rămânea blocat la centrul de incluziune până la sfârșitul vieții școlare. La plecare, nu deținea suficiente cunoștințe pentru a obține o slujbă adecvată.

De aceea, Chris Searle a decis să interzică orice excludere de la Școala Earl Marshal. A încercat să-i țină în școală chiar și pe cei mai năbădăioși. Ambiția lui a dat roade și a primit sprijin și din partea poliției locale care a apreciat că școala, și nu școala vieții îi ține pe copii ocupați. Principalul factor din spatele succesului lui Searle au fost însă fondurile. „Era o lege specială care prevedea fonduri suplimentare pentru fiecare loc de muncă creat pentru oamenii care lucrează cu minorități. Dacă autoritățile locale angajau o persoană în acest sens, cele centrale mai plăteau pentru încă trei”, explică Searle.

De-a lungul anilor, această lege s-a schimbat. Nu au existat suficienți bani pentru mnoritățile noi și incluziunea lor este, astfel, semnificativ mai lentă și mai dificilă. Cel mai vizibil factor de sprijinire a acestei rate este excluziunea școlară. Nu cu mult timp în urmă, grupul care a fost în topul tuturor statisticilor privind excluziunea a fost cel al romilor slovaci.

„Era prin 2014 sau 2015, când am citit despre excluziunea în masă a copiilor slovaci romi din școlile din Sheffield. Am mers să aruncăm o privire la unul dintre centrele de incluziune de lângă Page Hall care este coordonat de Yemenis. Și acolo erau cu toții – în jur de 30 de copii, toți romi slovaci. Dacă nu era Yemenis, ar fi bătut străzile orașului fără niciun pic de educație. Era un fel de apartheid”, spune Searle destul de tăios.

Este un sentiment ciudat. Să stai în fața unui om care compară sistemul englezesc de incluziune cu apartheid-ul. Este greu să i te opui, dar și mai greu să nu îl aprobi. Mai ales când întreabă de ce nu ne preocupă faptul că asta li se întâmplă alor noștri. Totuși, este greu să explici realitatea slovacă unui bărbat de 70 de ani care are un set complet diferit de experiențe. Bineînțeles că ne pasă. Cum să creionezi până și o schiță a ceea ce suntem noi comparat cu sistemul englezesc? Cum să îi explici că sistemul pe care îl critică atât de mult este de o mie de ori mai bun decât ceea ce ni se oferă în Slovacia? Nu avem nici cea mai vagă idee. Până când, din senin, ne apare oportunitatea de a ilustra această discrepanță.

De ce le e mult mai bine aici?

Pe durata șederii noastre în Leicester, a venit la Babington Academy o delegație din partea Ministerului slovac al Educației. Delegația includea directorul unei școlii primare din Rožňava, un delegat slovac al Departamentului de Romi și Nomazi al Consiliului Europei, și secretarul de stat pentru educație, Peter Krajňák. Au acceptat invitația lui Mark Penfold după ce Krajňák a asistat la prelegerea lui Penfold din Prešov.

Mark Penfold este persoana potrivită să explice diferențele dintre mentalitatea britanică și slovacă privind incluziunea. A stat câteva luni în Slovacia și și a ajutat chiar și o școală să implementeze sistemul de incluziune. Azi, Mark Penfold nu vrea să dea numele școlii. „Am avut succes. Din ce în ce mai mulți copii romi au început să meargă la școală. Dar, într-o zi, directorul școlii a venit la mine și mi-a spus că proiectul nu va merge mai departe. De ce? Pentru că părinții începuseră să-și retragă copiii albi de la școli. Este o chestiune importantă în Slovacia”, spune Penfold cu amărăciune.

Admite că sunt rasiști și în Anglia – Brexit-ul este un bun exemplu. Totuși, nivelul rasismului peste care a dat în Slovacia l-a șocat. „Eram într-un restaurant în Slovacia. Eu și colegul meu eram serviți de o ospătăriță. Chiar lângă noi se așezase un grup de romi ș ospătărița urlase la ei să-și ia mâncarea de pe tejghea. Când au plecat, a dat cu deodorant de cameră. Și apoi a aruncat paharele din care au băut la gunoi”, spune Penfold. Are o colecție întreagă de astfel de povești care ne fac să întoarcem capul de rușine.

În cele din urmă, Penfold adaugă o observație care îl irită cel mai tare când le vorbește profesorilor slovaci sau cehi. „În 2012 îmi spuneau unii: Domnule Penfold, trebuie să înțelegeți că romii au un IQ mai mic, sunt susceptibili de retard mental și au probleme serioase cu igiena. Nu putem face nimic pentru ei”, spune Penfold scandalizat. „Îmi amintesc cum ceva s-a rupt în mine. M-am enervat nespus. Le-am spus: veniți la școala mea și încercați să le spuneți asta elevilor mei romi în față”.

Delegația slovacă a fost întâmpinată la Babington Academy nu numai de Mark Penfold, ci și de directorul școlii. Numai că principalul vorbitor a fost Denise Newsome, CEO al Babington și responsabilă cu școala vreme de 10 ani. Ea a fost cea care a transformat instituția dintr-una rău famată într-una dintre cele mai bune școli din Marea Britanie. „Am descoperit că romii sunt printre cei mai deștepți. Ei sunt cei care poartă uniforme și vin aranjați”, explică Newsome într-o prezentare pentru vizita slovacă.

După o scurtă introducere despre Babington, a venit timpul întrebărilor lui Krajňák. „În Slovacia, avem o problemă cu școlile speciale. Frecventarea ajunge la șase procente. Care este procentajul în Marea Britanie?”, întreabă el. Răspunsul este – unu la sută. Newsome explică faptul că decizia de a înființa o astfel de școală este benefică orașului. În trecut, în Leicester, erau mai mulți copii în școlile speciale, așa că municipalitatea a reorientat fonduri spre școlile normale pentru a crea locuri pentru copiii cu CES. La Babington, erau zece astfel de elevi. Astăzi sunt aproape 40. Unul dintre ei este o fată romă din Slovacia cu paralizie cerebrală. Mergea și în Slovacia la școală, dar doar pentru o lecție pe săptămână. Când a venit la Babington, se aștepta la un orar similar. Numai că aici a intrat într-o clasă normală, cu un program normal, alături de un profesor de sprijin.

Domnul Krajňák mai are întrebări. Vrea să știe cum majoritatea elevilor romi din Slovacia nu se descurcă la școală, iar în Anglia sunt atât de buni. „În primul rând, ne așteptăm să aibă rezultate bune. De ce crezi că nu pot învăța?”, pune Newsome o întrebare retorică. În cele din urmă, Krajňák pune a treia și cea mai importantă întrebare: Cum este posibil ca prezența să fie atât de bună? Newsome răspunde: căutăm barierele care îi fac pe copii să nu vină la școală și încercăm să le eliminăm. Este transportul prea scump? Am cumpărat o mie de bilete de autobuz, am obținut o reducere consistentă și le-am vândut copiilor la jumătate de preț. Stau acasă iarna pentru că nu-și permit o haină? „Comparați banii pe care îi cheltuiți pentru întreținerea școlii și cumpărarea unei geci. Și apoi cumpărați geaca”, explică CEO-ul de la Babington.

Pe durata turului claselor, Mark Penfold ne șoptește ceva la ureche: „Când eram la Prešov, i-am spus secretarului de stat și colegilor dumnealui că nu vor putea să facă diferența dintre elevii romi și neromi. Acum uitați-vă la el”. A avut dreptate. În timpul orei de matematică, unul dintre membrii delegației a întrebat de ce este doar un elev rom în sala de clasă. Penfold i-a spus adevărul, că sunt șapte, numai că nu se pot deosebi. Parțial pentru că poartă uniforme și parțial pentru că școala este multietnică. Numai când profesorul pronunță un nume slovac ca „Simonka” s-a putut înțelege de unde vine fata.

După două săptămâni, ne întâlnim iar cu Krajňák, de data asta în biroul lui de la Ministerul slovac al Educației. Experiența de la Babington i-a confirmat faptul că migrația romilor slovaci în Marea Britanie nu mai poate fi ignorată. Spune că scopul principal ar trebui să fie revizuirea sistemului pentru copiii care se întorc în Slovacia după ani de zile petrecuți în sistemul școlilor britanice. „De exemplu, când refugiații din Siria ajung în Slovacia, sunt imediat înscriși al un curs de limbă. Dar, după ce copiii noștri se întorc din străinătate, îi trimitem direct la școală. Ar trebui să le oferim cursuri de limbă și lor”, spune Krajňák.

Admite și că există o problemă cu prezența la școală în Slovacia. Nu-și poate însă imagina o soluție la fel de strictă ca în regat. „Au un sistem puternic, represiv. Nimeni nu este iertat că nu vine la școală. Îți taie pur și simplu ajutorul social. Aici este punctul unde sistemul slovac dă greș”, admite el. Totuși, după cum adaugă Krajňák, nu ar trebui să fim prea duri cu noi înșine, Slovacia nu este o țară dezvoltată și, mulțumită unei masive rețele de școli, fiecare copil are dreptul de a merge la școală. Prezența slabă este, conform Krajňák, principalul rezultat al sărăciei care este semnificativ mai mică în Marea Britanie unde romii slovacu au mai multe oportunități de a-și găsi de lucru.

„După vizita în Marea Britanie, sunt mult mai liniștit că toți copiii romi provin din familii mult mai bune. Nu mai am stresul că familiile care se mută peste hotare sunt în principal părinți tineri de la oraș. Nu sunt familii sărmane din așezări fără apă curentă și cu păduchi în școlile britanice”, spune Krajňák încrezător. Poate că are dreptate - știe destule despre realitatea așezările rome slovace și cetățenii acestora. În orice caz, dacă ne plimbăm în jurul a Page Hall, dăm peste romi care vin nu numai din Prešov, dar și din așezările din Bystrany. Din nefericire, nu există statistici care să sprijine vreo opinie. Să admitem că doar romii de condiție bună se mută în Regat, dar întrebarea cheie rămâne fără răspuns – de ce? Pentru că, dacă nu le putem oferi ajutor „celor mai buni” și le trimitem copiii în școli speciale, rușinea devine și mai de nesuportat.

Haideți să zugrăvim tabloul stării de fapt din Slovacia. Începe cu Júlia Čurillová, directorul școlii primare din Bystrany care urlă la noi din parcare. Insistă să le spunem romilor „ei” din Anglia să nu se mai întoarcă. Deși o astfel de cerere ar da foarte rău pe hârtie, nu are intenții rele. Dorește doar să le spunem părinților copiilor romi să-și termine studiile în Marea Britanie, cu orice preț. Nu-i așteaptă nimic bun acasă, chiar dacă directorul face tot ce poate. Credeți-ne, e adevărat.

Galina

Este luna iunie a lui 2018 și, în fața bisericii din Bystrany, ne așteaptă o familie formată din patru persoane. Fără multă ezitare, intră în mașină și ne conduc spre umila lor casă din mijlocul așezării rome din Bystrany. La început, ne întreabă dacă avem filmul. Documentarul slovac al lui Hannah Skrinar de acum zece ani. Îl găsim online și, în loc să discutăm, petrecem primele zece minute ale vizitei uitându-ne la film. Apar acolo și blocul de cărămidă, coșul de beton și Galina la vârsta de patru ani pregătindu-se pentru prima zi de grădiniță.

Galina la 14 ani zâmbește. Nu își amintește prea multe din acea zi. Numai părinții i-au spus că un producător de documentare slovac a filmat-o în acea zi și, ulterior, și-a prezentat lucrarea la festivalul Sheffield Doc/Fest.

Când se termină filmul, tatăl Galinei, Roman, începe să vorbească. S-au întors în Anglia doar cu câteva săptămâni în urmă. Nu era de lucru la Sheffield. Familia este îngrijorată, căci preferă să rămână în Anglia și se gândesc deja încotro s-o ia mai departe. Cu siguranță însă nu vor rămâne în comunitate. Este gălăgie, mizerie și nu găsești de lucru.

Galina a fost în clasa a noua. Anul viitor și-ar fi ales materiile la GCSE. Își dorea să devină asistentă medicală. Tatăl său i-a spus că că are notele potrivite pentru a-și urma visul – prezență excelență la școală dovedită de scrisorile de felicitare primite de tată. Totuși, față de colegii săi, nu avea pe nimeni cu care să stea în Sheffield. A trebuit să se întoarcă cu părinții ei.

Galina a venit la școală în Bystrany, dar nu a trecut de așa numitele examene diferențiale. Nu vorbește multă slovacă și nu poate da testele în engleză sau Rromani. Așa că Galina este acum în clasa a cincea (echivalentul anului 7 în Marea Britanie) cu copii care sunt cu doi sau trei ani mai mici. Dacă rămâne în Bystrany, probabil că nu va termina ciclul gimnazial. În Slovacia nu va deveni asistentă medicală.

Acest articol a fost sprijinit via Startlab.sk de următorii:

Lenka Abelovská

Ondrej Dostál

Ria Gehrerová

Michal Halko

Zuzana Jánošíková

Veronika Klindová

Johana Kollárová

Barbora Lehocká

Ivana Michalikova

Zuzana Mikloš Fabrici

Ján Pavlík

Ivana Sýkorová

Dušan Zachara

și alte 47 de persoane.

Vă mulțumim.

Citiți aici varianta în limba engleză a articolului

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Alex check icon
    Un articol interminabil, redundant si incoerent. Sunt puse cap la cap tot felul de situatii si povesti, concluzii contradictorii si aspiratii laburist-socialist de integrare a populatiei emigrante. In loc sa-si bata capul cu ei si sa le ofere o protectie sociala grasa (de altfel si motivul pentru care se duc acolo, pretinzand ca in tarile de bastina sunt persecutati) pe banii contribuabilului britanic (pe care nici nu s-a obosit nimeni sa-l intrebe, daca doreste sa intretina o populatie cu obiceiuri primitive, in propria lui tara) mai bine ii expediau rapid de unde venisera. Dar de, nu se potate, nu e umanitar si se ridica toata presa stangisto-marxista sa iti strige ca esti fascist. Oriunde au guvernat socialistii sau comunistii au lasat prapad in urma lor, dar intelectualitatea tot nu accepta ca utopiile nu se pot realiza in lumea asta. Pe pamantul asta sa ne multumim cu compromisuri, care sa faca cat mai putini nefericiti, si sa lasam cetatile soarelui pentru lumea viselor.
    • Like 0
  • M-a amuzat cum se plîngea un englez de comportamentul la beție al țiganilor. Pe bune că-s mai gălăgioși decît voi?! :))))))))))))
    • Like 1
    • @ Ionut Catalin Dimache
      Alien check icon
      Pai pakistanezii se plangeau :) Insa eu cred ca si englezii au motive de nemultumire. Englezul decent cand se pune pe baut cade lemn in primul sant (sau spatiu verde, banca, sezlong, coridor de hotel all-in, ) unde nu mai misca 8 ore. Civilizat, nu-l deranjeaza decat cel mult pe cel de pe peluza caruia s-a prabusit.
      Astia din est probabil nu beau suficient de repede si de mult inca le mai arde de cantece si racnete pe strada....
      • Like 0
  • Alien check icon
    Interesant articol.
    Eu personal nu am intalnit in Romania un tigan care sa aiba de exemplu studii postuniversitare. Insa am intalnit doi (romani, nu slovaci) in strainatate, si asta la inceputul anilor 2000, si cu studiile respective la universitati de prestigiu, nu fabricile de diplome de tip Spiru Haret. Chestia asta ar fi extrem de improbabil sa tina doar de intamplare, asa ca nu sunt surprins sa aflu ca unii rromi au mai multa sansa si sprijin in strainatate decat in tara natala.
    Pe de alta parte totusi nu inteleg cum ar putea cineva (indiferent de origine) sa devina asistenta medicala in Slovacia fara sa vorbeasca slovaca....
    • Like 0
  • Sa nu va mirati ca nu veti avea parte de comentarii sau "like"-uri la acest articol. Nimeni nu va fi interesat si nu va avea rabdare sa-l citeasca pana la capat. Prea lung si prea neinteresant pentru publicul romanesc. Cine este interesat de ceea ce se intampla cu tiganii slovaci in Anglia? Da,este interesant modul in care sistemul britanic trateaza imigrantii sau,in acest caz,tiganii. Eu lucrez,in timpul liber,ca translator si stiu exact ce se intampla. Peste 99% din cazurile la care am fost solicitat implica familii de tigani. Pe scurt: nu este totul asa roz cum se spune in articol.
    P. S. Am folosit termenul "tigan" deoarece englezii folosesc termenul "gipsy" nicidecum "rom" sau "rrom". Din fericire,tot mai des,cand intalnesc noi lucratori sociali,politisti,profesoti rtc.,primul lucru care mi se spune este:stai linistit,stim diferenta dintre tigani din Romania si români. Si nu este vorba de rasism sau discriminare. Cum nu este vorba nici despre generalizare.
    • Like 1


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult